Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revolutie. Afișați toate postările

marți, 17 decembrie 2019

Amnezie și indiferență

Politica amneziei pare să-și fi atins scopul. 


Cu tristețe vă spun ca politicul și-a atins scopul , șterge încetul cu încetul din memoria colectiva revolutia din 1989 . O pune sub semnul întrebării și îi șterge semnificația . În același timp nostalgicii le impuie capul tinerilor cu marile realizari ale " epocii de aur și ale comunismului , invrajbesc cetățenii pe probleme etnice si mistifica istoria în marea ei majoritate .


Iată cum răspund tinerii la întrebarea : 
Ce s-a intamplat pe 17 decembrie în Timișoara ?
PS.: Si culmea intrebarea a fost pusa chiar in Timisoara !


TRIST !!!

luni, 16 decembrie 2019

În preajma ştreangului (istoria unui nopţi) Horia-Roman Patapievici

În preajma ştreangului (istoria unui nopţi)

Horia-Roman Patapievici

Legea celui care a supravieţuit este să mărturisească. De acum înainte el este supus imperativului moral de a veadea lumea cu ochii celor care au încetat să o mai vadă. Nimic din ceea ce au văzut cei care nu mai văd nu are dreptul să rămână ascuns. Liber eşti numai atunci când ai curajul să rosteşti adevărul. Mai trebuie adăugat faptul că, urmând un vechi cuvânt, al Evangheliei, în România şi pietrele ajunseseră să strige: cum ar mai fi putut oamenii să tacă? Dar nu despre urgenţa revoltei vreau să vorbesc, ci despre lucrurile pe care le-am văzut în cele 26 de ore cât am fost arestat, mai întâi la Inspectoratul General al Miliţiei (IGM), apoi la Fortul Jilava. Am fost ridicat printre primii, când
incredibila rezistenţă a a poporului Bucureştiului împotriva dictaturii comuniste abia începea.
La început am fost doar şase, într-o încăpere din IGM şi aveam voie să stăm jos. Apoi am devenit 25. La început, uşa dinspre culoar era deschisă, păzită de un miliţian. Apoi, pe măsură ce orele serii înaintau, uşa a fost închisă, iar în încăpere au fost postaţi trei miliţieni înarmaţi. De pe culoar răzbăteau până la noi, năclăite, zgomotele unei aglomeraţii bizare, asemănătoare unei respiraţii înfundate cu căluş – şi gâfâite.
Când a căzut noaptea, un maior cu figură neutră, de funcţionar, a citit câteva nume de pe o listă bătută la maşină. Al meu era printre ele. Am fost scos şi întors cu faţa la zid, cu mâinile la ceafă. Alţi şapte mă însoţeau. Am reţinut senzaţia de intolerabilă agresiune morală când mîinile lor mi-au căutat între picioare, cu dispreţ şi brutalitate. Ne-au pus căluşe la ambele mâini: formam un şir dezorientat şi haotic, împins să şchiopăteze docil pe culoarele întunecate ale Lubiankăi bucureştene. Aici aveam să capăt primele semne ale violenţei represiunii care se desfăşura pe afară. Culoarul pe care îl străbăteam, răsucit prin măruntaiele clădirii ca un şarpe segmentat, dădea spre mai multe săli (am numărat patru): toate gemeau de oameni. Dar nu erau oamenii pe care îi întâlneam de obicei pe stradă. Ar fi mai nimerit să îi numesc „trupuri”, şi anume o grămadă de trupuri stâlcite. Erau înnoroiţi, bătuţi, desfiguraţi, stâlciţi şi speriaţi. Un tânăr tocmai primea în fluierul piciorului lovituri cu bocancul: cel care i le dădea era un puşti cu ochi injectaţi şi trăsături agreabile, care, printre dinţi, îi cerea victimei sale să îşi ţină dracului faţa la zid. Un bărbat bărbos, cu alură de pictor, urla de baioneta cu care un miliţian îi răscolea testiculele. Alţii, mai norocoşi, erau bătuţi numai sporadic, când, miliţienii, care se întărâtau între ei, se năpusteau, înjurând, să lovească. Cei care nu avea încă mâinile zdrelite se ţineau de zid precum beţivii (deşi nimeni nu era beat); ceilalţi, cu mâinile înroşite de sânge, se agăţaseră de pereţi cu pieptul şi cu obrajii, de teamă să nu-i supere pe miliţieni, care urlau continuu, ca posedaţi, „staţi, bă animalelor, drepţi! stai drept, boule, nu auzi, ai?” – şi urma lovitura, şi apoi altele, şi aşa până când icniturile se răreau, iar cel care lovea îşi pierea respiraţia. Pe pojghiţa tencuielii se lăţeau desenele neregulate ale sângelui împrăştiat.
Podeaua era plină de trupuri aruncate de-a valma. Printre ele, călcând şi izbind, cizmele miliţienilor făceau poteci de ordine. Înjurau continuu, monoton şi cu ură. Îşi întreţineau prin vorbe îndârjirea pe care un maior crăcănat şi violent le-o inculca, pomenindu-l mereu pe tovarăşul secretar general. Frica de superiori şi plăcerea de a dispune de un trup erau deopotrivă vizibile pe feţele acestor puştani în uniformă, care nu cereau decât schiţa unui ordin pentru a putea schingiui cu conştiinţa împăcată. Loveau în cine apucau, la întâmplare: pumnii, picioarele, bocancii, bastoanele, patul armei – totul era bun pentru a produce şi exaspera suferinţa. Era un spectacol de coşmar. Miliţienii care asistau pe margine rânjeau, fumând. Nu exista nici un trup de deţinut, pe culoare, din care să nu curgă sânge. Aproape toţi gemeau. Fuseseră bătuţi îngrozitpr, iar câţiva dintre cei întinşi implorau în şoaptă ajutor medical: aceştia erau răniţii prin împuşcare. Miliţienii care ne călăuzeau urlau la noi să nu întoarcem capul. Dar era imposibil să nu priveşti: dacă am fi fost orbi, piele noastră îngrozită s-ar fi transformat în privire.
În fine, îmbrânciţi, am fost scoşi pe platoul IGM, care era scufundat în beznă. Blocurile din jur păreau îndoilate: deşi le căutam cu înfrigurare, căci speram ca cineva să ne vadă, nu am zărit nici o lumină aprinsă. Miliţienii care ne-au împins în dubă îşi luminau picioarele cu lanterne. Erau foarte mulţi şi vorbeau în şoaptă. Ne-au ordonat să stăm numai pe partea stângă. Nici nu se putea altfel, legaţi cum eram, prin cătuşe. Locul era prea strâmt, şi doi dintre noi, rănindu-şi mâinile, erau constrânşi să stea pe genunchii celorlalţi. Am auzit o voce autoritară întrebând câte „bucăţi” sunt înăuntru. I s-a răspuns „şapte”„Mai aduceţi şapte”, a strigat înăbuşit prima voce. După o clipă de tăcere, altcineva a întrebat, cu o voce mult mai lipsită de autoritate, „îi… îi… împuşcă acum?” „Nu, nu-i împuşcă; se aşteaptă ordinul”, a fost răspunsul. Am înteles cu tristeţe că represiunea fusese mai puternică decât demonstranţii, că la Timişoara uciderea va continua şi că, la Bucureşti, noi, cei deja arestaţi, suntem condamnaţi să devenim primele victime exemplare. Mi-am făcut cruce cu limba în cerul gurii (aveam mâinile imobilizate) şi am început să mă rog. M-am lepădat de amărăciune îngânând Tatăl Nostru.
Duba a demarat peste puţin timp şi, pe geamlâcul de deasupra şoferului, am îmceput să privim drumul. A coborât pe strada Eforie, a trecut Dâmboviţa pe la Izvor, apoi s-a angajat pe Victoria Socialismului spre Casa Diavolului (numită în presa oficială, impropriu, „Casa Republicii”). Am fost imediat frapat de simbolistica acestui descensus ad inferos silit: cu excepţia maşinilor prezidenţiale, cred că maşinile represiunii au fost primele care au inagurat glorioasa „victorie a socialismului”. Simbolul dicta această confirmare: la victoria socialismului se ajunge numai prin moarte organizată. Destinaţia noastră, aveam să pricepem cu timpul, era Fortul Jilava.
Abia ajunşi, am fost din nou identificaţi. Ni s-au făcut fişe de internare. Apoi am fost vârâţi într-un soi de arest preventiv, o încăpere de mai puţin 15 m² suprafaţă, 63 de inşi. Camera era prevăzută cu o aerisire de tip Iejov & Iagoda: calculată să te sufoci fără să te asfixiezi. Fireşte, nu se putea nimeni aşeza: eram atât de înghesuiţi, încât, dacă ne-ar fi secerat vreo rafală, am fi rămas în picioare. Aşa ne-am petrecut noaptea: torturaţi de somn, de răni, de sufocare şi de conştiinţa că vom fi împuşcaţi.
Descopeream că în faţa morţii nevoile tac: nu mi-a fost o clipă foame, deşi am stat tot timpul nemâncat. Ce simţeau cei care aveau plăgi deschise? Mai aveam să descopăr că iminenţa morţii le smulge oamenilor identitatea. Nimeni nu a avut curiozitatea să-şi întrebe vecinul de celulă ce nume poartă şi, la rândul său, nici nu s-a recomandat. Eram deja înveliţi în decenţa anonimă şi indiferentă a morţii. Am consimţit la ea, toţi, cu naturaleţe şi, aş zice, cu graţie. Era o graţie în care comuniam.
Mare parte din noi fusese bătută cu bestialitate. Mulţi aveau răni deschise; sângele se închegase pe răni într-un mod respingător, amestecat cu noroiul de care plaga fusese târâtă. Hainele, mototlite, erau mânjite de sângele scorojit: pata lui era fadă, mirosul lui – inconfundabil. Unul avea obrazul despicat în trei linii cu marginile zdrenţuite, care porneau din pomet. Am văzut un bărbat cu tibia fracturată de lovituri, din a cărui faţă hidos tumefiată sângele continua să curgă, nestăvilit, coagulându-i-se sub bărbie, ca ţurţurii, pe gât. Un tânăr fusese bătut atât de tare încât, în ciuda feţei, care nu zâmbea şi care îi era desfigurată, chicotea continuu, înfricoşându-ne. Am aflat de la cei care asistaseră la supliciul lui că fuseste bătut timp de o oră cu bocancii numai în cap de doi miliţieni (un plutonier şi un sergent-major: pe unul dintre ei îl chema, ţărăneşte, Gheorghe). Bietul îşi pierduse minţile. E inutil să înşir efectele îngrozitare ale cruzimii omeneşti. Defilarea lor, în ciuda ororii, este monotonă: modalităţile torturii sunt finite; infinite sunt însă degradarea, ultragiul şi suferinţa. Râmâne faptul că fiecare dintre aceşti oameni fusese torturat cu sânge rece de un semen al său, semen a cărui singură motivare era un salariu ceva mai umflat şi o seamă de privilegii meschine.
Toată noaptea au sosit arestaţi: starea lor era tot mai proastă. A noastră, prin contrast, părea mai bună. Am aflat astfel că demonstraţia nu a putut fi împrăştiată decât noaptea târziu, că mulţi oameni au fost împuşcaţi sau, pur şi simplu, striviţi de autoblindare, că, în susul străzii Regale, trupele speciale se schimbau din sfert în sfert de oră şi că băteau cu o cruzime nemaiîntâlnită. Mi s-a povestit de arestaţi târâţi de picioare până în dreptul hotelului Negoiu, izbiţi acolo cu dinţii de zid şi apoi zdrobiţi în bătaie de oameni care se schimbau la intervale scurte de timp. Transformaţi în masă inertă, erau băgaţi în dube şi expediaţi în Jilava. Unii vorbeau cu groază de bastoane de cauciuc umplute cu mercur, a căror lovitură, şopteau, despică muşchiul, sfărâmă osul şi poate crăpa ţeasta. Un tânăr cu barbă mi-a relatat despre soarta unui adolescent care fusese rănit la picior în dreptul blocului Dunărea. Văitându-se şi târându-şi ciotul însângerat, continua să strige împotriva lui Ceauşescu; doi miliţieni l-au tras in antreul blocului unde, în spatele uşii, i-au zburat creierii cu două focuri de armă.
Când au venit zorii, ne-au scos din coteţul în care ne sufocasem unii de alţii, câte opt, şi ne-au băgat iar într-o dubă. În faţa mea, pe banchetă, se afla un tânăr masiv care gemea încetişor. Părea zdrobit. Am reuşit să aflu de la el că fusese bătut pestea ceafă cu bastonul până când şi-a pierdut cunoştinţa; când şi-a revenit, a descoperit că nu mai vede. A început să urle. După ce l-au bătut că urlă, miliţienii cărora le-a spus că şi-a pierdut vederea au continuat să-l lovească sălbatic peste ficat, rinichi şi testicule – de astă dată pentru că minte. Acum zăcea în faţa mea, un munte de carne răvăşită, din care ieşea, intermitent, o voce mică, tânguioasă şi pierdută.
Sfâşiind ceaţa lăptoasă a zorilor, care părea lipită de asfaltul umed, ne îndreptam spre miezul jilavei. Am străbătut două garduri circulare de sârmă ghimpată, înalte de peste doi metri, şi am fost debarcaţi în faţa unei gherete murdare în care stătea de pază un soldat. Cel cu privirea zdrobită a rămas în maşină. Nu ştiu unde a fost dus. Mai târziu, l-am căutat printre cei eliberaţi: nu l-am găsit. Nici azi nu ştiu dacă mai e în viaţă. Ca aproape tuturor camarazilor mei de detenţie, nici lui nu îi cunosc numele.
Am intrat într-un soi de cramă având pereţi cu o grosime de peste 1,5 m, boltiţi în arc de cerc peste linia podelei. Zidurile erau albe şi zgrunţuroase. Ne-au îndreptat spre o fundătură retezată cu cărămizi văruite. Ne-au somat, înjurându-ne, să nu întoarcem captele. În dreapta mea, pe perete, la înălţimea umerilor, am zărit nişte pete lunguieţe, zdrenţuite, maronii la culoare. Mi-a luat o clipă să înţeleg că e sânge uscat. Vreun militar zelos izbise în trecere capul unui deţinut de aceste ziduri. Imediat ce mi-am dat seama că e sânge, am început să-i simt mirosul.
Un gardian cu voce brutală i-a zis miliţianului care ne păzea să ne ducă alături: „pe ăştia îi aranjez acum”, a adăugat. Când ne-am întors feţele, l-am văzut: nu ştiu ce au gândit camarazii mei, dar mie mi s-a făcut pentru prima oară frică. Camera de „alături”, unde trebuia să fim noi „aranjaţi”, părea şi ea, ca toate celelalte, zidită în pământ. O neliniştitoare „cramă de spital”. Lângă zidul din stânga se afla un şir de scaune. Ne-am aşezat. Abia când mi-am lăsat ochii să cutreiere camera am înţeles unde fusesem aduşi. În mijlocul încăperii se afla un scaun cu spătar; în jurul lui, tăiate, bucăţi de frânghie; o masă cu tăblia de faianţă se afla la numai un metru distanţă, iar pe luciul ei alb am văzut doi drugi de fier şi câteva cârpe mototolite; două butoaie de plastic de 50 l, un polonic şi o pâlnie uriaşă se aflau alături; dar ceea ce sărea în ochi, ceea ce urla din fiecare obiect pe care ochii mei îl vedeau, erau petele de sânge neînchegat de pe podea şi cârpele îmbibate cu sânge proaspăt. În jurul scaunului – sânge, pe zidul de masă – sânge, cârpele – murdărite de sânge… Acolo fusese torturat un om cu foarte puţin înainte, iar noi fusesem aduşi acolo pentru a-i lua locul.
Malraux spunea că nimeni nu rezistă torturii. Ei bine, nici unul dintre întâmplătorii mei camarazi nu a dat semne de teroare. Demnitatea lor m-a impresionat. Şi atunci, parcă brusc iluminaţi de iminenţa torturii, am schimbat între noi primele numere de telefon: fiecare credea că celălalt va scăpa cu viaţa, găsea acest lucru normal, şi căuta să se asigure că familia va afla de soarta care i s-a menit. Am resimţit deriziune faţă de viitorul meu trup mutilat, care se va despărţi de viaţă în urlet şi durere. Aflam cu oarecare indiferenţă că şi suferinţa te poate face să roşeşti.
Dar Dumnezeu a voit să treacă şi acest pahar de la noi. Cam după un sfert de oră gardianul cu voce brutală a târât până la scaunul din centru un bărbat matur îngrozitor mutilat, căruia îî zvâcnea, ca la muribunzi, piciorul, iar pe noi ne-a evacuat, fără să ne mai înjure, până la celula 88. Aici am fost înghesuiţi de-a valma, probabil intenţionat, până ce am ajuns să stăm trei în acelaşi pat.
Astfel am început să aşteptăm bătăile anchetei. Ciuleam urechile. Ne priveam între noi, inspectam celula. Ne obişnuiam instinctele cu respiraţia greoaie a temniţei. Timpul trecea. Din când în când uşa se deschidea, era citit un nume. Cu timpul, riscul de a fi strigat nu ne-a mai produs emoţie. Ne obişnuiam cu detenţia în acelaşi fel în care am acceptat imediat inimaginabila murdărie a acelui hidos penitenciar. Fiind la cheremul energumenului care luase România în posesiune absolută, ştiam că suntem pândiţi de moarte la fiecare pas. Lent, precuat, cu oarecare lehamite, au început discuţiile: astfel, pentru prima oară de când eram închişi, ne-am putut face o imagine asupra amplorii demonstraţiei. Se vorbea insistent de un apel la grevă generală pentru 22 decembrie. În noi, cum se întâmplă adesea cu cei izolaţi, speranţa se amesteca haotic cu resemnarea. Este, poate, motivul pentur care, fiecare faţă de el însuşi şi oricine faţă de fiecare, nu redevenisem încă individualităţii. Nu avea nimeni nevoie de un nume pentru a-l considera pe celălalt un camarad demn de încredere. În mod spotan, noi, încarceraţii unei răzmeriţe, căzute pleaşcă peste capul bizarului popor român, nu am avut nevoie de nume pentru a ne legitima*.
Înregistrez acest fapt cu uimire, semnificaţia lui rămânând încă a fi degajată. Am făcut cunoştinţă unii cu ceilalţi, adică ne-am dat unul altuia numele, abia în momentul în care, după vremea amiezii, am fost anunţaţi că vom fi eliberaţi peste puţin. Tot atunci un preot din Greaca, care fusese arestat împreună cu noi, a rostit cu glas tare un extraordinar Tatăl Nostru şi imnul de slavă către Feciara Maria care începe prin cuvintele „Cuvine-se cu adevărat să te cinstim…” Nu ştiu câţi dintre cei de faţă erau credincioşi în viaţa de toate zilele. Fapt este că ne-am ridicat la unison în picioare şi, cu toţii, parcă cerându-ne iertare, am plâns. A fost de departe momentul cel mai emoţionant al detenţiei.
În fine, abia după decizia de eliberare, răniţii au fost spitalizaţi, iar bolnavii au primit medicamente: fără acest ordin ne-ar fi lăsat să murim având conştiinţa că nu şi-au făcut decât datoria.
Un ultim amănunt, cu valoare simbolică: am fost scoşi din celule într-o curte care părea dosită de celelalte clădiri, având aspectul unui şanţ lat: aici ne-au fost înapoiate verighetele, banii, ceasurile şi buletinele. Curtea avea două laturi de zid şi una de pământ sub formă de val înalt, păzită de foişoare cu soldaţi înarmaţi cu mitraliere de câmp. Latura curţii formată din zidul îngust era, aparent, locul în care se executau sentinţele de condamnare la moarte. M-am apropiat de el: zidul era maroniu-roşca, mâncat ca de lepră de găurile lăsate în mortar de gloanţe. Sub picioarele mele pământul era atât de bătătorit, încât netezimea lui, prin apa pe care nu o lăsa să pătrundă, sugera lipsa de elasticitate a pielii de mort. Înţelepciunea hazardului făcuse să fim eliberaţi prin locul unde oamenilor, de regulă, li se lua viaţa. Cu această ultimă coincidenţă simbolică am reintrat în viaţa de după Ceaşescu.
Am certitudinea că, dacă în ziua de 22 decembrie 1989 regimul comunist din România nu ar fi căzut, majoritatea celor care au fost arestaţi cu o zi înainte ar fi fost împuşcaţi. Evenimentele ar fi avut cursul deja exersat de criminali la Timişoara: bătaie, arest, tortură, împuşcare – distrugerea cadavrului. Din acest motiv, pentru că ştiu cui îi datorez viaţa, pentru mine, din 22 începând, oamenii se împart în două categorii: cei care au ieşit în dimineaţa zilei de 22 să demonstreze ştiind că riscă să fie împuşcaţi – şi care mi-au salvat viaţa; şi sunt cei care au refuzat să protesteze şi care, în concepţia mea, au consimţit la ştergerea mea dintre vii. Rudele mele de sânge, spre pildă, nu u demonstrat în ziua de 22: aşteptau, cu pusilanimă prudenţă, să vadă ce se mai întâmplă. Ca mare parte din poporul căruia îi aparţin prin naştere, aşteptau şi ei ca lucrurile să se hotărască prin alţii iar ei doar să profite, într-un sens sau altul.
Nu voi uita niciodată. Vreau să mai spun că toţi cei care au condus arestările, ancheta şi detenţia nu sunt oameni obişnuiţi şi nici normali. Sunt criminali cu suspendare, anume salarizaţi sprea a tortura şi a ucide. Aceşti oameni au fost crescuţi pentru aşa ceva şi, în marea lor majoritate, îşi iubesc meseria. Ei vor putea spune mereu că nu şi-au făcut decât datoria. Astăzi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, se amestecă pe stradă printre noi: asasinii circulă în România printre fostele şi viitoarele lor victime. Ei nu aşteaptă decât un nou regim care să le redea posibilitatea legală de a intimida, tortura şi ucide.
Dedic acest eseu-memorial tuturor celor care au îndrăznit: iubirea mea către ei se îndreaptă.
21 ianuarie

marți, 7 februarie 2017

«Pohta ce aţi pohtit»

«Pohta ce aţi pohtit», grija ce aţi avut-o se vede că nu a fost ce a declarat în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor, şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!


Discursul integral al președintelui Klaus Iohannis:
„Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Doamnelor și domnilor musafiri,
M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja.
Sunteți un nou Parlament și mă bucur, chiar mă bucur mult, că ați avut răbdare să stați în sală să mă așteptați și vă mulțumesc pentru primirea foarte frumoasă! Noilor parlamentari și vechilor parlamentari, vă doresc deopotrivă succes și un mandat plin de realizări!





Aş fi vrut astăzi, în condiţii normale, la început de mandat, să vă vorbesc despre lucruri importante pentru România. Aş fi putut să vă vorbesc despre Centenar. În 2018 vom sărbători 100 de ani de când există statul român modern. Aş fi putut să vorbesc poate despre proiectul de ţară. Cu toţii - şi dumneavoastră, şi dumneavoastră, şi dumneavoastră - ne dorim în definitiv o Românie puternică şi prosperă. Cu toţii ne dorim ca României să îi meargă mai bine, dar vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în stradă, naţiunea e în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită. O importantă cercetare sociologică realizată în ultimele trei zile arată că aproape 80% dintre români consideră că ţara merge în direcţia greşită.
Doamnelor şi domnilor, cum s-a ajuns aici, la numai o lună după alegeri?
În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie. Dar după aceea, doamnelor şi domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti. A promis în campanie ceva şi în primele zile s-a apucat de altceva. «Pohta ce aţi pohtit», grija ce aţi avut-o se vede că nu a fost ce a declarat în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor, şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!
Asta este situaţia, unii mulţumiţi, unii nemulţumiţi! Ce facem? Dragilor, ce facem? Care sunt soluţiile, care este marja de manevră pentru a ieşi din acest impas?
Retragerea Ordonanţei 13 şi, eventual, demiterea chinuită a unui Ministru este cu certitudine prea puţin. Alegeri anticipate sunt în această fază prea mult.
Asta este marja de manevră. Cine trebuie să vină cu soluţia? Păi în mod natural cel care a creat problema, PSD!
Doamnelor şi domnilor,
Preşedinţii celor două Camere...
Aţi obosit deja? Ghinion!
Preşedinţii celor două Camere - care, nu ştiu, au rămas? Au rămas! - încearcă să acrediteze în spaţiul public ideea că eu nu aş digera rezultatul votului şi că eu aş încerca să fac ceva ca să întorc acest rezultat şi afirmă în spaţiul public că aş dori răsturnarea guvernului legitim.
Nu! Fals! Aţi câştigat, acum guvernaţi şi legiferaţi, dar nu oricum! Nu oricum! România are nevoie de un guvern puternic, nu de un guvern care cu sfială execută ordinele de la partid. România are nevoie de un guvern care lucrează transparent, care guvernează predictibil, la lumina zilei, nu noaptea, pe furiş.
Legiferaţi pentru România, daţi legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme! Conduceţi, cei care aţi câştigat alegerile, dar conduceţi responsabil!
Sunt mari aşteptări din partea societăţii. Lumea v-a votat, fiindcă v-a crezut. Ce aţi promis, faceţi! Sunt mari aşteptări din partea mediului economic. E nevoie de o guvernare şi de o legiferare transparentă, predictibilă, sustenabilă.
Nu vă bateţi joc de România! Suntem într-o situaţie macroeconomică foarte bună. Nu puneţi România în dificultate! Păstraţi trendul ascendent! Păstraţi creşterea economică! Sunt aşteptări mari de la partenerii noştri internaţionali. România este o ţară stabilă, puternică în regiune. Am luptat, am legiferat şi am guvernat timp de mulţi ani în aşa fel încât România să devină parte puternică din NATO, din Uniunea Europeană. Lumea are mari aşteptări de la noi. Să nu-i dezamăgim!
Dacă PSD, care a creat această criză, nu o rezolvă urgent, voi convoca, în virtutea atribuţiilor de Preşedinte, consultări la Palatul Cotroceni pentru a vedea care sunt soluţiile posibile.
Doamnelor şi domnilor,
Ce fel de naţiune vrem să fim? Vrem să fim o naţiune puternică, prosperă, o naţiune care îşi construieşte un stat de drept şi îl respectă, o naţiune care se poate mândri cu o justiţie independentă, o naţiune unde autorităţile colaborează loial, o naţiune cu un Parlament puternic, o naţiune cu un Guvern performant, sau vrem să fim o naţiune slabă, dispreţuită, care pune totul în joc pentru a salva pe câţiva din situaţii dificile, pe câţiva politicieni din situaţii dificile?
Merită România acest sacrificiu pentru câţiva politicieni? Asta este întrebarea. Acesta este scopul referendumului. O naţiune puternică se construieşte cu politicieni integri şi credibili în vârful statului.
Asta îmi doresc eu pentru România şi asta, cred, îşi doresc românii. Asta este întrebarea, ce fel de naţiune vrem să fim. Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aştept de la Parlament răspunsul la solicitarea mea. Imediat după primirea răspunsului, voi convoca referendumul.
Probabil aţi urmărit imaginile de la demonstraţiile care au avut loc în ultimele zile, multele demonstraţii care au avut loc în ultimele zile. Cea mai mare în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi în multe, multe alte localităţi din România, din străinătate, au fost demonstraţii ample, localităţi unde nu a fost nicio demonstraţie la Revoluţie. Incredibil!
Imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei cu telefoanele iluminate, cred că o ştiţi cu toţii. Iată, când politicienii au încercat să ducă democraţia în coridoarele întunecate, românii au ieşit în stradă şi au readus lumina în procesul democratic.
Democraţia trebuie ţinută vie, democraţia trebuie apărată zi de zi, revigorată! Democraţia nu este niciodată de la sine înţeleasă şi pentru multă democraţie este nevoie de multă educaţie, şi îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie autentică de democraţie!
Doamnelor şi domnilor,
Să păstrăm aşadar democraţia vie şi ţara curată, la propriu şi la figurat, pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României!
Vă mulţumesc!”
Klaus Iohannis  presdintele Romaniei

sursa digi 24


marți, 16 decembrie 2014

25 de ani de la căderea comunismului.


NOI SUNTEM POPORUL!

Au trecut 25 de ani de la prăbușirea comunismului? 25 de la căderea lui Nicolae Ceaușescu? Când și cum au trecut? De necrezut, dar au trecut! Copiii anului 1989 nu mai știu prea multe nici despre comunism și nici despre Nicolae Ceaușescu. E normal și e bine așa. E dreptul lor să nu știe. Au alte griji. Cei mai mulți au devenit deja părinți și și-au făcut părinții bunici! Construiesc sau trăiesc capitalismul. Sau trăiesc doar într-o caricatură de capitalism, asezonat cu infractori economici moșteniți din fosta nomenclatuară și din fosta securitate.

Acum 25 de ani, în 1989, în timp ce liderii celorlalte țări comuniste europene cădeau rând pe rând, ca popicele, sub efectul undelor de șoc stârnite de glasnostiul și perestroika de la Moscova, al nostru cel mai bun fiu al poporului, Nicoale Ceaușescu, susținea că Romania nu se va întoarce la capitalism nici “când va face plopul pere și răchita micșunele”. În mai puțin de șase lunii, studenții atârnaseră, în derâdere, pere în copacii din București. Câteva aveau să cadă și să-l găsească sub formă de gloanțe lângă un zid din Târgoviște, condamnat de proprii lui tovarăși de drum. Unul dintre ei, Ion Iliescu, și el fiu devotat al clasei muncitoare, avea să-l moștenească. Și deși atunci credea că ar fi vorba de o pasageră întinare a idealurilor socialismului științific, el, comunistul de omenie, ceva mai omenos ca Nicolae Ceaușescu, punea umărul la reinstaurarea capitalismului în România. Om fără noroc, capitalismul inspirat de el avea să fie unul de cumetrie. O cumetrie a corupției fără frontiere. Și fără rușine.

Însă anul 1989, cu răsturnările care au marcat decisiv secolul 20, era fructul spectaculos al celor aproape cinci decenii de convulsii de după al doilea război mondial, cu înfruntarea est-vest, democrație versus dictatură, cu momentele dramatice care au fost revolta de la Berlin, revoluția de la Budapesta, zidul Berlinului, primăvara de la Praga. S-au adăugat, spre sfârșitul intervalului, întâlnirea istoriei cu patru personalități de calibru, un lider politic, președintele american, Ronald Reagan, un lider spiritual, prelatul polonez Karol Wojtyla, devenit papa Ioan Paul al II-lea, un om de acțiune, electricianul polonez Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea și un comunist, reformator fără noroc, Mihail Gorbaciov. Sub acțiunea concertată a acestor patru personalități, istoria s-a accelerat, n-a mai avut răbdare. Comunismul, deja un colos cu picioare de lut, putred în interior și necompetitiv economic, s-a prăbușit sub propria-i neputință. Incapabil să se reformeze, a căzut și la proba transparenței. Trebuiesc adăugate aici două detalii, deloc nesemnificative: tratatul de la Helsinki, care a introdus conceptul de drepturile omului, și de respectare a lor, în raporturile de coexistență pașnice dintre cele două sisteme, înclusiv în relațiile economice și, undeva în fundal, existența a două posturi de radio, Liberatatea și Europa liberă. Considerate instrumente ale războiului rece la început, cele două posturi de radio au devenit în timp surse alternative și, mai ales, credibile de informații pentru lumea de dincolo de cortina de fier, ținând la curent milioane de oamni nu numai cu ceea ce se întâmplă în lume, dar și în lagărul comunist și în propriile lor țări.

De la Europa liberă au auzit românii de sindicatul Solidaritatea. Tot de acolo au aflat sloganul manifestanților est-germani timișorenii care au ieșit primii în stradă în decembrie 89. Era simplu. Noi suntem poporul! Așa l-a aflat și Nicolae Ceaușescu. Dar prea târziu. (autor : Neculai Constantin Munteanu)

duminică, 9 noiembrie 2014

NOUA NE PASA ! ... NE PASA ; NE PASA ; NE PASA ...NU VOM STA ACASA ! ... NU VOMSTA ACASA !

NOUA NE PASA ! ... NE PASA ; NE PASA ; NE PASA ...NU VOM STA ACASA ! ... NU VOMSTA ACASA !



Acest guvern trebuie sa plece ...alegerile trebuiesc reluate ...parlamentul dizolvat si alegeri anticipate cu 300 de parlamentari intr-o singura camera ...daca nu ...pregatiti-va elicopterele ...Targoviste este aproape !



Postare de Cristian Silcau.

Rada Rogojan
Ne-am dus la miting, si am gasit cu greu un loc de parcare la fostul hotel Central, nu mai stiu ce-o fi acum acolo, linga Romtelecom. 
In fata mea, un domn tinar, cu o fetita in brate, ii vorbea. Curioasa, am tras cu urechea.
Tatal, "sa nu te sperii, puiule, mergem acolo in piata, o sa fie multa lume, si o sa strige, dar tu da nu te sperii, sa nu-ti fie frica"

Fetita, "da' de ce se duce lumea-n piata sa strige ?"

Tatal, "Cum sa-ti explic eu tie, puiule, sa intelegi, uite, se aduna si striga pentru viitorul tau".

Edmund Julien Spătariu22:26
Asta este echipa lui Victor Ponta :
1. Adrian Nastase, prim ministru, presedinte PSD, condamnat definitiv
2. Liviu Dragnea, secretar general PSD, deputat PSD, trimis in judecata
3. Viorel Hrebenciuc, cercetat penal
4. Voicu Catalin, deputat PSD, condamnat definitiv
5. Ecaterina Andronescu, ministru PSD, senator, cercetata penal
6. Serban Mihailescu, senator, urmarit penal
7. Miron Mitrea, vicepres. PSD, vicepres CDEP, condamnat la 2 ani cu executare in prima instanta.
8. Dan Nica, europarlamentar PSD, cercetat penal
9. Dan Sova, senator, vicepres. PSD, cercetat penal
10. Ioan Adam, Senator PSD, cercetat penal
11. Victor Mocanu, senator PSD, trimis in judecata
12. Adrian Duicu, fost pres CJ, cercetat penal
13. George Bunea Stancu pres. CJ Braila, cercetat penal
14. Nicusor Constantinescu, presedinte CJ Constanta, trimis in judecata
15. Ion Prioteasa, sef CJ Dolj, cercetat penal
16. Sebastian Ghita, deputat PSD, trimis in judecata
17. Ristea Priboi, deputat PSD, trimis in judecata
18. Maior Lazar Dorin, deputat PSD, condamnat la inchisoare cu executare, nedefinitiv
19. Dumitru Ion, deputat PSD, trimis in judecata
20. Marian Oprisan, presedinte CJ Vrancea, trimis in judecata
21. Bradisteanu Serban Alexandru, senator PSD, cercetat penal in dosarul Nastase, trimis in judecata pt. Abuz in serviciu
22. Mazare Radu, primar Constanta, trimis in judecata
23. Mirza Gavril, presedinte CJ Suceava, trimis in judecata
24. Surupaceanu Mugurel, senator PSD, trimis in judecata
25. Constantin Nicolescu, presedinte CJ Arges, trimis in judecata
26. Ghiveciu Marian, deputat PSD, trimis in judecata
27. Niculae Badalau, deputat PSD, cercetat penal
28. Florin Paslaru, deputat PSD, cercetat penal
29. Ion Stan, deputat PSD, cercetat penal
30. Nicolae Vasilescu, deputat PSD, trimis in judecata
31. Constantin Boscoldeala, primar PSD Buzau, trimis in judecata
32. Constantin Contac, Presedinte CJ Botosani, condamnat definitiv
33. Sebastian Secosan, sef OPC Bihor,
34. Duta Vasile, senator PSD, condamnat definitiv
35. Cutean Emilian Vasile, deputat PSD, secretar de Stat condamnat definitiv la inchisoare cu executare
Asta este echipa lui Victor Ponta?
"Președintele care unește" mafioții?



Misu Schengen Jamie
 Corlatean sa mai deschida niste sectii de votare si sa organizeze ca lumea de asta data scrutinul.
b. Sa-i determinam pe romanii din strainatate sa mai faca odata efortul de a calatori cateva zeci, sau chiar sute de kilometri, pe cheltuiala lor, ca sa voteze. ( Pentru ca, nu-i asa, nici voi nu v-ati spetit promovand votul prin corespondentza. )
Mijloace:
1. Luati bilet de avion pentru sambata viitoare lui Klaus. Sa mearga in Germania ca sa voteze cu parintii lui. Sa vedm daca lui Corlatean o sa-i placa sa stea televiziunile cu el live cateva ore in sir pana-i vine randul la vot.
2. Domnul Basescu, e momentul sa-si plateasca datoria fata de romanii din Spania si Italia, ale caror voturi au inclinat balantza in 2009. Deci, Roma, Madrid, hai ca-i frumos...
3. Doamna Macovei, nu va e dor de Bruxelles? Duminica viitoare...
4. Doamna Udrea, v-am pus de-o parte Parisul. 
5. Toti europarlamentarii ACL sa-si aleaga locuri din Europa unde sa stea la coada cu "capsunarii". Poate le sterg de pe obraz palma data pe 2 noiembrie de guvernul incapabil Ponta.
6. Parlamentarii pentru "strainatate", nu v-ati luat inca bilete de avion? Hai!
LATER EDIT: In caz ca domnul Ponta se gandeste si el sa faca un copy-paste acestei idei, i-am rezervat ambasada de la Phenian.


Andrei Vacaru
9 ore · Timisoara · editat ·

Sa ne reamintim: ce sta in spatele lui Ponta?
- un partid ce isi are radacinile in Partidul Comunist,
- dogarei cu infiltratii rusofile,
- coruptie,
- bogatie prin hotie,
- minciuna,
- Mr. Pârţ şi extremism PRM,
- nebuni,
- securisti,
- SIE,
- pupat de moaste,
- "martea neagra",
- puci parlamentar,
- oprimarea independentei justitiei,
- atacarea si limitarea drepturilor diasporei,
- pomeni electorale,
- traseism politic,
- lipsa transparentei finantarii,
- contracte cu dedicatie,
- grajdani condamnati penal,
- smecherie,
- frauda electorala,
- tupeu,
- desfiintarea ICR si catalogarea oamenilor de cultura ca fiind "fascisti",
- Antena 3, Romania "Ghita" TV, TVR, Vocea Rusiei, OTV,
- eroi falsi precum Adrian Sobaru si Cristina Anghel,
- Maria Agramatini,
- nomenclaturisti si emanati,
- criminali ai revolutiei si ai mineriadelor,
- un presedinte invins de sistem,
- duda regala,
- sindicalisti de partid,
- facultate fara bacalaureat,
- plagiatori
- amnistie fiscala si penala,
- legi cu dedicatie,
- adultere si 2-5 neveste,
- tineret proxenet,
- politizarea institutiilor statului,
- jandarmeria,
- politia,
- doi si un sfert,
- parandaratul,
- trafic de influenta,
- spagi de sute de mii de euro,
- buget cu dedicatii pentru primarii de partid,
- bannere sufocante,
- lucrul de mantuiala,
- famiglii la putere,
- RAPPS si vile de protocol,
- falsi revolutionari,
- spitale in care se moare cu zile, dar tratamente in strainatate pentru baroni,
- caini vagabonzi,
- saracie si asistenta sociala contra voturi,
- lipsa autostrazi,
- trenuri care merg cu viteza melcului,
- frica pierderii pensiilor nemeritate si a favorurilor ilicite,
- inchideri de firme,
- taxe, accize si ipozite impovaratoare,
- controale cu dedicatii,
- Colonesti si Cucueti - capitalele turismului electoral,
- garantat Vanghelie,
- promisiuni multe si fapte putine,
- biserici, nu credinta,
- retrocedari ilegale,
- baroni de judete,
- subfinantarea armatei,
- axa Bucuresti - Rusia - Beijing,
- oligarhie;
- schimbarea regulilor jocului in timpul jocului,
- Cioaba si Medelin Voicu
- MCV si neincludere in spatiul SCHENGEN
- imnul de stat ciuntit de frica lui Traian,
- proteste pentru libertate in marile orase din tara, netelevizate, dar "plimbari" pentru libertatea unui infractor, in prim-time pe toate televiziunile,
- suturi in fund date de dogarei decerebrati jurnalistelor, nepedepsite,
- alocatii de stat pentru copii marite cu 8 lei in 2 ani si jumatate,
- santaj cu articole in presa de partid,
- conducatorul galactic sau cel putin asa il vede Baronul de Prahova,
...
continuati voi.
Cum sa-i dau votul meu?

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

SA VA FIE CLAR : ACEST PROTEST NU ESTE POLITIZAT ! spune raspicat tanarul student din Timisoara ! ( uitativa neaparat la acest clip merita ) RENASTE SPERANTA !!! Azi in Timisoara , maine-n toata tara Studentii dau tonul , ROMANIA RENASTE

SA VA FIE CLAR : ACEST PROTEST NU ESTE POLITIZAT !
spune tanarul student din Timisoara !

RENASTE SPERANTA !!!
Azi in Timisoara , maine-n toata tara 
Studentii dau tonul , ROMANIA RENASTE


marți, 4 noiembrie 2014

alegeri trucate de servicii ...pentru ca ponta sa iasa presedinte ... Monica Macovei era spaima penalilor ca vor pierde alegerile ... daca nu vreti ca ponta sa iasa presedinte ...dar nici tariceanu aceste alegeri trebuie repetate dar fara ponta si " servicii ( maior )

Iesiti in strada si nu lasati ca " burghezia comunista " sa preia puterea : 
BANATUL ARE VOCE!
Dupa cum s-a hotarat pe event-ul "Daca nu il vrei pe Ponta presedinte, iesi in strada", se va organiza un protest la scara nationala pe data de 15.11.2014, la ora 20:00. 


Primele strigate impotriva Comunismului s-au facut auzite in 1989 aici, la TIMISOARA. Atunci, Timisorenii au dat posibilitatea savarsirii unei reactii in lant in toata Romania care ne-o eliberat pe toti de Comunism. Haide sa aratam din nou, ce inseamna Timisoara!
(PS: daca atunci l-am dat jos pe Ceausescu, sigur il putem rezolva si pe pampalaul asta!

Link-ul original: @[UzpfSTEwMDAwMTgzNzgyNTM5NTpWSzozNjkwODkxMjY1ODM4NTE=:@[UzpfSTEwMDAwMTgzNzgyNTM5NTpWSzozNjkwODkxMjY1ODM4NTE=:https://www.facebook.com/events/368958699930227/369089126583851/?notif_t=plan_mall_activity]]

" Jurnalistul Radu Moraru a demonstrat luni seara, la emisiunea Naşul, că seful SRI, impreuna cu echipa sa, s-a implicat în alegeri pentru a frauda scrutinul. Realizatorul a mai dezvăluit că l-a refuzat pe George Maior, care a încercat să-l racoleze, aşa cum s-a întâmplat cu alţi jurnalişti.
Potrivit lui Moraru, cel care s-a implicat în mod direct în bătătlia electorală este chiar şeful SRI, George Maior care a avut ca scop s-o scoată din cărţi pe Monica Macovei şi să-l plaseze pe locul 3 pe Tăriceanu pentru ca voturile să ajungă, în final, la Ponta.
Mai mult, Radu Moraru spune că Monica Macovei ar fi fost votată masiv în diaspora dacă votul ar fi decurs în mod normal şi cetăţenii ar fi fost lăsaţi să-şi exprime dreptul constituţional.
Cozile interminabile de la secţiile de votare din străinătate au fost gândite în mod intenţionat pentru a suprima procesul electoral.
Moraru spune că este inexplicabil cum, în ziua votului, la ora 16.00, Monica Macovei avea 7% din voturi şi ulterior a scăzut în loc să crească. “Culmea este că Monica Macovei a scăzut în intervalul orar 16.00- 19.00, când Klaus Iohannis staţiona”, a completat Radu Moraru.
Povestea voturilor din diasporă, legată de faptul că ora de votare nu a fost prelungită, precum şi lipsa listelor suplimntare pentru tineri şi studenţi nu au fost altceva decât un joc murdar condus de serviciile secrete, mai exact de George Maior, susţine Radu Moraru.
Jurnalistul afirmă că era musai ca pe locul 3 să iasă Tăriceanu pentru ca dacă ar fi ieşit Udrea, ar fi fost nevoiţi în continuare să negocieze cu Băsescu, lucru care nu ar fi fost agreat nici de Maior şi nici de ceilalţi lideri politici, iar dacă ar fi ieşit Monica Macovei pe locul 3 avea şanse foarte mari să-l învingă pe Victor Ponta în turul 2. Cu atât mai mult în contextul în care CCR ar putea să-l scoată din cărţi pe Iohannis pe motiv de incompatibilitate.
Radu Moraru este convins că Monica Macovei ar fi fost o piedică în calea PDS-ului şi a lui Victor Pontapentru a ajunge la putere.
Aşa cum stau lucrurile în momentul de faţă, Iohannis nu reprezintă un pericol pentru Ponta, “el fiind un naiv în comaparaţie cu Ponta care are în spate un aparat întreg care-i face jocurile, îndeosebi securitatea, în frunte cu Maior şi ajutat de Sebastian Ghiţă”, precizează Radu Moraru.
Totodată, realizatorul emisiunii Naşul spune că Ponta vrea neapărat refacerea USL-ului cu ajutorul lui Tăriceanu şi ruperea ACL-ului prin atragerea unor trădători penelişti în partidul condus de Tăriceanu.
Mai mult, Moraru dezvăluie că maior ar urma să fie premier, nicidecum Tăriceanu, pentru că asta urmăreşte de mullt timp şeful SRI.
În opinia jurnalistului, Tăriceanu va rămâne Preşedintele Senatului şi ar putea, în cazul în care Ponta nu s-ar mai înţelege cu Maior să-i ia chiar locul la Cotroceni.
“Aceste alegeri au fost trucate, au fost oprite prin ordin. Trebuia să nu se prelungească ora de votare şi să nu mia existe buletine suplimentare de vot pentru tineri şi studenţi. Au schimbat cu totul sensul alegerilor”, a subliniat Radu Moraru. "  " 

sursa nasul .tv 


miercuri, 5 martie 2014

Un tânăr arestat fără motiv ... abuz grav ....în Romania democrația este tarata în noroi

In Romania  democrația este tarata în noroi , au început arestările pe strada fără nici un motiv . Un tânăr care singur ..specific singur aprinde niște lumânări pentru morții revoluției din 1989 , și il acuza pe iliescu ca și vinovat pentru morții revoluției  în loc sa ii aducă ode si osanale de ziua lui de naștere  este săltat de jandarmerie și dus la interogatoriu .



Guvernul ponta instaurează dictatura în Romania , azi un tânăr , maine ne saltă noaptea ca sa nu știe nimeni  , poimâine trage în manifestanți . . Jandarmeria romana preia sarcinile vechi securități comuniste .




 Felicitări tinere le-ai dat o lecție multor romani , bine ar fi sa fie mai multi tineri care gândesc ca si tine ... asta merita tovarășul ilici PS . : priviți si pe cei care au distrus Romania ....da au distruso prin crezul lor de tovarăși comuniști !

luni, 3 februarie 2014

Este timpul pentru o noua revolutie , este timpul ca opozitia sa iasa din adormire ...

Este timpul pentru o noua revolutie , este timpul ca opozitia sa iasa din adormire si sa isi scoata membrii in strada . Daca acum nu actioneaza este partasa la actiunile penale ale acestei organizatii mafiote care conduce aceasta tara .  Presa trebuie sa lase comentariile cancanul si analizele trebuie sa mobilizeze oamenii pentru iesirea in strada . Nepasarea  ei la strigatul cetateanului inseamna tradare .  Cei care nu apara statul de drept si  nu iasa in strada sunt partasi la actiunile penale ale alesilor . A sta in casa inseamna nepasare . Pana cand credeti ca EU si NATO ne vor fi alaturi ?




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More