'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

Se afișează postările cu eticheta kgb. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta kgb. Afișați toate postările

miercuri, 20 martie 2013

Naumovici alias Naum alias pOnta partea a doua

Este Naumovici ? ... NU !.... Naum ?... NU !.... pOnta ? ... OARE ?

        Ei da ce ziceţi aţi aşteptat partea a doua după prima parte în care l-am descris pe tânărul aventurier pOnta şi unul din motivele schimbării numelui:
Naum vizavi pOnta

         Iată că numele lui necesită mai multe schimbări din Naumovici în Naum şi de abia acum pOnta oare de ce ? Păi este simplu puteţi vedea în următorul articol care pare ficţiune dar mai bine vă las să decideţi voi ce este:




        ,, Multi ar zice ca era doar un adolescent ascuns prin dormitorul parintilor, speriat de gloantele care suiera prin centrul Capitalei, nu departe de locul unde a crescut. Numai ca tanarul Ponta juca, la cei 17 ani si trei luni, rolul vietii sale, care avea sa-l duca departe peste 20 de ani. Un rol jucat alaturi de un agent GRU (spionajul militar rusesc – n.r.) cu misiunea de a schimba fata Romaniei si de a-i indeparta de la putere pe Ceausesti. Acest lucru era recunoscut, ca o ultima spovedanie, de catre generalul-maior Stefan Kostyal. 
       Un comunist fervent, adulator al modelul sovietic si un om pregatit in detaliu de Moscova. Concret, aflat pe patul de spital, generalul Kostyal a povestit in cadrul unui interviu luat de jurnalistul Toma Roman jr. ca in zilele fierbinti ale Revolutiei, a contribuit la arestarea lui Ilie Ceausescu si a lui Nicolae Andruta Ceausescu, ambii frati ai lui Nicolae Ceausescu, unul general de Armata iar celalalt general de Securitate. Totul este descris de autor in cartea „Ceausescu vazut de aproape“, editata in 2008. 
        In ziua arestarii celor doi Ceausesti, Kostyal povesteste cum dupa ce a plecat de la Scoala de ofiteri din Baneasa de unde il arestase pe Andruta Ceausescu a luat cu masina doi tineri si au mers spre Comandamentul Apararii Antiaeriene a Teritoriului (CAAT). Numai ca unul dintre cei doi tineri revolutionari, luati de un veritabil agent GRU era nimeni altul decat Victor Ponta, cel care avea sa devina 20 de ani mai tarziu liderul PSD si premierul Romaniei.
        „L-am arestat tot eu pe Nicolae Andruta Ceausescu, la Baneasa, dupa care m-am dus sa coordonez Coman­da­mentul Apararii Antiaeriene a Terito­riului. Sa va zic ceva interesant. Luasem cu mine-n masina spre CAAT si doi tineri revolutionari. Unul dintre ei era Victor Ponta. Eu fusesem la un moment dat loctiitor al comandamentului CAAT, cunosteam ofiterii de acolo si am crezut ca pot sa ii ajut“. Dezvaluirea a trecut aproape neobservata in 2008, atunci cand a aparut cartea de interviuri cu personaje-cheie ale Revolutiei scrisa de Toma Roman jr. „Ceausescu vazut de aproape“. 
        Asta deoarece, in 2008, Victor Ponta nu era tocmai in lumina reflectoarelor, fiind doar secretar si apoi vicepresedinte al Biroului Permanent al PSD. O problema de imagine pentru un om din esalonul secund al PSD pe care nimeni nu a aprofundat-o, desi impor­tanta ei este deosebita, in contexul in care Victor Ponta a pasit incet dar sigur spre varful PSD. „Nu am niciun fel de problema de a ma intalni cu oricine din Timisoara si de a vorbi despre Revolutie. Aveam 17 ani atunci.“, declara Victor Ponta in martie 2010, in incercarea de a convinge ca noua conducere a PSD este rupta de nomenclatura PCR. 
       Interesant este ca Victor Ponta desi a spus ca a fost in strada si la Revolutie si la Mineriada din 1990 nu a suflat niciun cuvant despre ce a facut el in zilele fierbinti din decembrie 1989 sau din iunie 1990. Ne-a spus insa Kostyal despre cum s-a intalnit el cu Ponta tocmai in zona Baneasa, in decembrie 1989 si l-a luat cu el in masina. 

Cine este generalul Kostyal?

        Generalul Stefan Kostyal a fost unul dintre personajele-cheie in jurul carora au gravitat interesele sovietice legate de Revolutia din Romania. Un comunist convins pana in maduva oaselor, care nu incetat sa lupte niciodata pentru impunerea in Romania a modelul sovietic. Dupa cum singur povesteste, inchis inca din adolescenta la Gherla, propovaduia comunismul in randul prostituatelor si a hotilor. In 1941, Kostyal povesteste cum a trecut singur granita spre Ucraina in scopul de a gasi „paradisul comunist“. In schimb, rusii l-au luat drept spion roman si l-au aruncat in lagarul de la Vorkuta, aproape de cercul polar arctic. Dupa terminarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial avea sa revina in Romania via Ungaria, el provenind dintr-o familie de etnici unguri comunisti din Timisoara. Dupa studiile la Academia Superioara Militara din Moscova (1956-1958), Kostyal avea sa devina general al Armatei Romane iar in anii 80 a facut parte din grupul care planuia debarcarea lui Ceausescu, alaturi de generalul Nicolae Militaru. Kostyal nu s-a jenat sa vorbeasca despre cum tinea legatura cu rusii prin intermediul Ambasadei de la Bucuresti iar sotia sa rusoaica ii mijlocea intalnirile acolo. 

        Kostyal mai spune, in interviul citat, ca in grupul respectiv s-au mai aflat si Ion Iliescu si Virgil Magureanu, care ar trebui sa se ocupe de partea politica a miscarii anti-Ceausescu, in timp ce sarcinile militare le reveneau lui Kostyal si Militaru. Kostyal il prezinta pe Iliescu ca pe un timp lipsit de curaj si foarte sovaielnic, in timp ce Magureanu este caracterizat drept un turnator la Securitate. Totusi cei doi din urma aveau sa acapareze puterea dupa momentul 1989. Dupa ce s-a aflat de planul lor, Kostyal a fost aruncat in inchisoare in anii 80 cu nimeni altul decat Sorin Ovidiu Vantu, inchis pentru mici gainarii administrative.

exista si explicatii din trecut ce explica legatura dintree batrana cartita a GRU si mai tanarul paduche Ponta Naumovici.

bunicul matern al lui Victor Ponta era evreul-rus Naumovici (ulterior mama Premierului si-a scurtat numele in ”Naum”). La propunerea consilierilor sovietici care conduceau pe atunci Romania, bunicul lui Ponta este trimis la studii in URSS . Acolo dupa absolvirea Academiei Militare ” Frunze”, revine in Bucuresti, este avansat ”colonel cu stea” – unul din gradele introduse de sovietici dupa ocupatia militara a Romaniei si desfiintat in 1963 . 

Proaspatul colonel Naumovici este incadrat la D I A – Directia de Informatii a Armatei , care in acea perioada era condusa de general- locotenent Serghei Nicolau (pe adevaratul sau nume Seghei NIKONOV - nascut la 22 septembrie 1905 in Basarabia, pe atunci ” gubernie tarista ”). Reteaua NKVD din Basarabia mai cuprindea pe atunci si cadre de varf cum ar fi cei doi Tismenensky, parintii limbicului lui Iliescu si oxiurul lui Basescu – ati ghicit Volodea Tismaneanu.

NIKONOV era un vechi agent al NKVD-ului cu studii la Iasi dar este exmatriculat de Universitate pt ” activitate comunista ” si pleaca sa-si continue studiile la Bruxelles . Aici este reperat de Siguranta belgiana iar Serghei Nikonov fuge la Marsilia unde se inscrie in Partidul Comunist Francez . Este adus de sovietici la Bucuresti si devine Director General al SSI-ului in perioada ianuarie 1947 – 1951. (SSI-ul era in perioada interbelica si pana in 1951 , SSIAR – Serviciul Special de Informatii al Armatei Romane, restructurat in 1940 cand a luat denumirea de SSI – Serviciul Special de Informatii ). 

Serghei Nikonov semneaza practic desfiintarea in 1951 a SSI-ului, cel mai redutabil serviciu de informatii si contrainformatii militare si nu numai al Romaniei interbelice si care a si reusit in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial sa produca pierderi grele Armatei Rosii si prin infiltrarea a sute de agenti cu statii portabile de emisie – receptie in spatele trupelor sovietice , SSI-ul a procurat informatiile militare atat de necesare Marelui Stat Major al Armatei Romane si a executat sute de operatii de sabotaj si diversiune pe teritoriul URSS pana departe in Caucaz . 

SSI -ul a reusit cu un urias efort uman in doar doua luni dupa ocuparea Romaniei la 23 august 1944 sa puna la adapost de urgia sovietica zeci si zeci de tone de arhive militare si civile. Asa au mai ramas pana azi cateva arhive care altfel ar fi fost indiscutabl transportate in Rusia . Serghei Nikonov alias Serghei Nikolau devine intre 1951 si martie 1954 Seful Directiei I de Informatii Externe a M.A.I. 

Dar si aici procedeaza identic ca si in cazul SSI si anume desfiinteaza si aceasta directie si o incorporeaza in Departamentul Secuitatii Statului, conform indicatiilor consilierilor sovietici de a Bucuresti - a luat Serviciul de spionaj extern si l-a inglobat in Securitate…Adevarul e ca si SSI-ul si Directia I de Informatii Externe erau fostele servicii romane care se opusesera cu suucces NKVD -ului si GRU in perioada interbelica si in timpul razboiului si rusii abia asteptau sa le desfiinteze . 

Plus ca SSI-ul era cel care a inarmat pe partizanii din Bucovina, Moldova si Transilvania si le-a asigurat arme , munitii si bani gratie carora unii partizani au rezistat in munti pana in 1955. Printre acesti partizani s-a numarat si bunicul bun al lui Vladimir Voronin, Isidor Sarbu, evadat din Siberia, din lagar. Isidor Sarbu i-a blestemat pe acei membri ai familiei care ar ajunge sa dea mana cu rusoii bolsevici. Nepotul sau, Voronin, un mancurt perfid si ticalos este blestemat chiar de bunelul sau, cel care a cazut luptand cu arma in mana in muntii Romaniei.

Nu toti partizanii lucrau pentru SSI ci numai sefii acestor partizani erau ofiteri sau rezidenti SSI. Dar sa revenim la Serghei Nikonov. Din martie 1954 si pana in 26 noiembrie 1960 Nikonov ocupa functia de Sef al Directiei Militare a Marelui Stat Major al Armatei . Exact in perioda asta colonelul Naumovici devine mana dreapta a generalului Serghei Nikonov . 

Apoi din noiembrie 1960 si pana in decembrie 1963 Nikonov indplineste functia de Sef al Directiei de Control din Ministerul Fortelor Armate, unde il ia si pe protejatul sau , colonelul Naumovici . In decembrie 1963 cei doi sunt scosi la pensie . In acea perioada Niconov si Naumovici colaborau excelent cu generalul-maior Alexandru Sergheevici NICOLSCHI din Directia Generala a Securitatii Poporului (pe adevaratul nume Boris GRUNBERG , vechi agent NKVD ” condamnat in 1941 la munca silnica pe viata pentru crima de spionaj in favoarea URSS si decedat in 1992 ) , dar cei doi colaborau excelent si cu celebrul ” PANTIUSA ”, general-locotenent Ghe PINTILIE ( pe adevaratul nume Pantelei Bodnarenko, nascut la Tiaspol la 09.11. 1902 si decedat la Bucuresti la 11 august 1985 , fost ofiter NKVD la Tiraspol inca din 1920) care devenise Seful Securitatii Statului la data de 15 august 1948 ( Director General al Directiei Generale a Securitatii Poporului ). ” PANTIUSA ” vorbea prost romaneste dar in schimb era cunoscut ” drept omul de mare incredere al tovarasei Ana PAUKER (nascuta Hanna RABINSOHN) . 

• cam atata, pentru inceput, despre conexiunile KGB-iste ale familiei Ponta.

mai departe, vom cita un cunoscut lider al PSD, un apropiat al lui Ion Iliescu, actual lider al gastii uslinosilor, Eugen Nicolicea, fost sef al Camerei Deputatilor, fost mare smecher in tot felul de comisii. Conform acestui proeminent lider al gastii uslinosilor, Eugen Nicolicea, “Victor Ponta era in tinerete un aurolac mizerabil, care a trait mancand din gunoaie”

Nicolicea a iesit public sa demaste viata de hazna dusa de Ponta, pana sa apuce sa fure o casa a unor fosti prieteni de familie, pacaliti prin tertipuri avocatesti. Astfel, la tribuna Parlamentului reunit, Eugen Nicolicea l-a atacat dur pe liderul PSD Victor Ponta, despre care a afirmat ca “a dus o viata de aurolac la Paris, dormind in gara, spalandu-se in fantanile arteziene si traind din banii din carucioarele din gara". 

“Si ati reusit sa ne faceti de rasul Europei pentru ca in momentul in care francezii faceau pe unii paduchiosi si ca au fost prin legiunea straina argumentele lor erau din blogul domnului Ponta care spune ca a dus o viata de aurolac la Paris, dormind in gara, spalandu-se in fantanile arteziene si traind din banii din carucioarele din gara", a afirmat Eugen Nicolicea in plenul Parlamentului reunit.

Nicolicea l-a ironizat in acelasi timp pe liderul social-democrat pentru absentele din Parlament care, in opinia sa, demosntreaza ca sufera de “ubicuitate". “A reusit performanta sa chiuleasca de la sedinte (...) cel putin un mandat si, totodata, sa ia diurna de deplasare si banii cuveniti de ca si cum ar fi prezent. Aceasta se numeste ubicuitate si anume caracteristica unui om de a fi in mai multe locuri simultan. De aceeasi proprietate s-a bucurat domnul Ponta cand dadea interviuri la Cotroceni in timp ce cartela lui vota linistit", a spus Nicolicea. "

                                sursa : google + un anonim binevoitor
         Ei da pare ficţiune, asta decide fiecare, cea ce ştim sigur este prezentul şi comportamentul actual al acestui măscărici politic şi a întregii clase politice USLASE intrate în parlament şi hotărâte să distrugă această ţară sper că imaginea următoare să fie adevărată şi cetăţenii să ajungă la sută la sută şi ieşiţi în stradă să decidă o nouă soartă pentru copii lor fără toata aceasta şleahtă de bandiţi comunişti !


sfârşitul celei de-a doua părţi ...povestea continua

duminică, 17 martie 2013

UCIGAŞUL CU FAŢĂ UMANĂ by Tiberiu Vanca


UCIGAŞUL CU FAŢĂ  UMANĂ
-JUSTIŢIA DIN CLOSET –
         În decembrie ’89 Poporul Român socotea că  drumul său spre izbăvire poate fi deschis
 prin plecarea satrapului de aceia a privit zborul elicopterului ca punct terminus al suferinţei  de  patruzeci şi cinci de ani împliniţi. N-a avut în vedere faptul că spaţiul public era puternic infestat de „gunoiul roşu”, că  hienele roşii, bine hrănite cu destinul, întrerupt prin crimă, a blajinilor, prezente  pe spaţiul pe care s-au creat, erau cu ochii pe putere. Dintre aceştia unul a avut ieşire la mijloacele media de unde a declarat „să construim un socialism cu faţă umană” iar înseriat după adjudecarea scaunului că „proprietatea este un moft”, (a se vedea Vrancea), că „reconsiderarea dreptului de proprietate prin acte de justiţie nu trebuie să aibă loc”, (Satu Mare). Şi în felul acesta societatea l-a schimbat pe  dracu, cu mumă-sa. Cititorul a reţinut, desigur, că ne referim la Ion Iliescu.  Despre aceasta: persoană în mintea şi sângele căruia mustea crima instigată prin cele 45 de puncte ale directivei pentru implantarea comunismului în Imperiul KGB, datată Moscova 2 iunie 1947  KAA/CC 113 Indicativ NK/0034 din textul căreia reţinem punctul 40 „Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice (în această postură se afla atunci (dec. 1989) Nicolae Ceauşescu şi consoarta) să fie închişi…, trebuie lichidaţi prin aşa numite „întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţie de crimă de drept comun.” După ce, prin cameleonismul care-i este caracteristic, s-a impus opiniei publice, iar datorită condiţiilor tulburi ale momentului în care nu se putea garanta direcţia ce o vor alege forţele de ordine şi apărare, revenirea la putere a dictatorului  îl expunea la pedeapsa capitală, astfel că gestul reflex ce i s-a întipărit, atunci, a fost curăţirea prin crimă a vârfului de piramidă, ca un mijloc de siguranţă pentru propria persoană. Întâmplarea l-a ajutat. Abandonaţi la margine de drum cei doi dictatori, lipsiţi de cea mai elementară apărare, sunt preluaţi de prepuşi ai  miliţiei din epocă care sub cuvânt că le asigură integritatea  îi predau armatei, la mâna unui comandant de garnizoană pe nume Kemenici. Acesta îi sechestrează într-o încăpere obligându-i  să doarmă şi  să vieze timp de trei zile într-un spaţiu imund, pe paturi de fier,spaţiu pe care-l împart cu doi paznici înarmaţi, un poliţist şi un militar,  iar la intrarea în încăpere  se instalează  o santinelă inarmată, fără a li se asigura condiţiile minime de intimitate şi igienă. Sunt ţinuţi să defece şi să urineze într-un bidon de plastic sub privirile celor doi paznici.
 N.C. în ziua judecăţii şi a execuţiei În viziunea plutonieruluii Dorin Cârlan:
„Când l-am văzut cât de mărunt, de pricăjit şi de supărat este, când i-am văzut mâna bătrână, jigărită şi petele alea castanii de pe fruntea încreţită şi pe obrazul scofâlcit, mi s-a făcut milă de el. Barba îi crescuse destul de vizibil, iar pe gulerul cămăşii albe se distingea o  dungă de negreală…”. În timpul sechestrului N.C. a cerut să i se cumpere o cămaşă, cerere ce i-a fost ignorată. „Spre deosebire de el (N.C) care tocmai atunci, parcă, ieşise dintr-o frizerie, ea (E.C.) avea un miros urât, înţepător, de urină şi mizerie, de ou clocit. …”  mărturiseşte Ionel Boeru. Plutonierul  Constantin Bărănguţă declara: „ Elena era hidoasă ca Muma Pădurii. O babă cu haine bune pe ea  … , din ea ieşea o duhoare puturoasă, insuportabilă, de-ţi întorcea stomacul pe dos.” Cele de mai sus sunt doar câteva amănunte preluate  din volumul „Moartea Ceauşeştilor” de Grigore Cartianu (pag. 372-374) ce dovedesc condiţiile imunde în  care şi-au durat viaţa cele două persoane sechestrate.
RECURSUL LA METODĂ
Grigore Cartianu în cartea citată la pag. 270 ne spune: „Formula „Recurgeţi la metodă” i-a fost sugerată generalului Stănculescu, de la Bucureştii, de misteriosul revoluţionar Gelu Voican Voiculescu. Stănculescu avea să declare: „După o insolită  disertaţie despre Descartes, Recursul la  metodă şi raţiunea de stat, debitată pe un ton egal şi detaşat, în contrast cu ochii deveniţi scăpărători, Gelu Voican Voiculescu mi-a propus direct o variantă a suprimării lor imediate.” După o discuţie între Andrei Kemenici şi generalul Voinea, comandantul armatei  I care îi spunea primului: „ Bă colonele, tu nu înţelegi că eşti terminat?! Ori tu, ori el! Din  Revoluţia asta nu scăpaţi amândoi … tu, sau el!”  Marcat de această discuţie Kemenici îl sună pe Stănculescu : „Tovarăşe general, înainte de a muri ei, murim noi. nu-i dăm decât morţi!” La care Stănculescu îi comunică: „Da , dacă va fi cazul mergeţi pe această metodă!”  Cele de mai sus se petrec după ce Ion Iliescu îi telefonează colonelului  Kemenici. Acesta din urmă nu dă detalii despre convorbire, însă rezultă că ştia că cei doi se află sechestraţi în garnizoană.
Colonelul Andrei Kemenici  în anchetele  ce au urmat evenimentului de la Târgovişte a declarat că Stănculescu îi cerea să-i împuşte pe Ceauşeşti  „şi gata!” (pag.290). Maiorul Ion Mareş  „Am fost tot timpul provocaţi. Scopul era unul singur: să-i executăm noi. Kemenici mi-a spus mie şi lui Ţecu > Ioane tu îl execuţi pe Nicolae ! Ţecule, tu o execuţi pe Elena!...”
Ordinul uciderii celor două persoane deţinute ilegal este primit şi de către căpitanul Boboc (persoana care-i păzea pe prizonieri), însă acesta citeşte diversiunea şi o acuză: „la orele 17 s-a întâmplat ceva ce semăna cu un joc cu miză mare, deosebită. O diversiune, cred. S-a tras dinspre liceul de vizavi spre unitate. În acel moment s-a dezlănţuit focul concertat din interiorul clădirii… Se trăgea de pe holuri, în birouri, în dormitoare, de sus…., comandantul trece în fugă şi spune: „Cade comandamentul! Omorâţi-ii şi veniţi pe poziţie! … Salvaţi-vă cum puteţi!” (pag. 291). Şi  continuă  „…  am ieşit pe hol. Întreg Comandamentul era pustiu.Pe fereastră, zărim în curte doi oameni cu armele îndreptate spre Comandament. Dispăruseră cele două TAB - uri ţinute permanent pentru retragerea forţată a celor doi  – unul la uşa din spate, altul în faţa  Corpului de Gardă. Ne aşteptau probabil să ieşim. Atunci mi-am dat seama de scenariu: i-am fi executat pe cei doi, iar noi am fi fost împuşcaţi că nu i-am păzit, că am fugit, că am părăsit postul încredinţat. S-ar fi spus că cei doi tirani ar fi fost ucişi de necunoscuţi care au pătruns în unitate în acele momente tulburi….”
JUSTIŢIA DIN CLOSET
Aşteptările lui Ion Iliescu privind asasinarea celor două persoane sechestrate nu se împlinesc, şi aflându-se marcat de temeri hotăreşte să intre, pe faţă în joc.  Îl convoacă pe Nicolae Militaru, general în retragere scos în rezervă pentru spionaj, a cărui ură împotriva lui Ceauşescu  nu mai trebuia probată, (persoană ce se va face vinovată de uciderea USLAŞ - ilor şi a colonelului Trosca), precum şi pe criptocomunistului Silviu Brucan.  Reţinem pentru început o declaraţie a lui Brucan (PAG.331) „A fost o discuţie destul de lungă, cu argumente politice, juridice şi militare. Sigur că am fi dorit să fie un proces public sau deghizat care să fie educativ pentru populaţie. S-a discutat şi aspectul juridic pentru că nu era în regulă. Era o chestiune făcută fără respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales că nu aveam nici o îndoială asupra sentinţei.”
Locul şi climatul în care s-a hotărât asasinatul ne este redat de Gelu Voican Voiculescu ((pag.334): „În 24 decembrie a fost acel moment culminant al vieţii noastre. Întram doi câte doi în  baia lui Milea (n.n. grupul sanitar ce deservea cabinetul fostului ministru). Lăsam apa să curgă, demenţe de astea. Şuşoteam diverse formule.”Silviu Brucan despre Iliescu (pag. 334-335) „Aş defini poziţia lui Iliescu în felul acesta: a fost de acord fără să fie ferm şi hotărât  în această chestiune (n.n. asasinarea celor doi).”  Gelu Voican Voiculescu despre Ion Iliescu :”… umanitarist, idealist, foarte nepotrivit pentru momentele acelea.” (pag. 335). Alex Mihai Stoenescu „Ion Iliescu, un lider ezitant prizonier al umanitarismului socialist şi a sistemului din care era nevoit să iasă pe teren necunoscut, nu avea capacitatea să pună ordine în stat.” (pag. 335). Ion Iliescu despre asasinat: „Decizia de a se organiza acest proces, luată de grupul operativ al CFSN la 24 decembrie , nu a fost o vendetă politică.  …ci o soluţie de forţă majoră a acelor momente şi împrejurări de excepţie.”  (pag. 335).
Că asasinarea şefului statului era motivată de frica  revenirii la putere a lui Ceauşescu care să  achite  poliţe, prin pedepse capitale , celor ce au râvnit la putere ne-o spune Silviu Brucan la pag. 331 :
„Ne dădeam seama că toate aceste elemente ce acţionau împotriva Revoluţiei, trăgând asupra obiectivelor strategice , fac acest lucru în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere.”  Ne disociem de acest punct de vedere prin aceia că nu diversioniştilor ce afirmative trăgeau le era frică de revenirea lui Ceauşescu cât în special celor care îi comanditau.
S-a pus în discuţie această diversiune pentru că puterea ce dorea să se instaleze era strict reciclată pe diversiuni din cele mai murdare. Iar pentru că s-au spus cele de mai sus să revenim la directiva KGB  de la care am pornit: punctul 38 al documentului ne oferă textul „Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice, a conducerii oficiale, imediat trebuie pornit împotriva ei  o campanie de acuzaţie a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala înţelesului contractelor încheiate cu noi…”.  Facem această punere în discuţie, pentru a evidenţia caracterul de mare diversionist a lui Ion Iliescu. Iar pentru a intra în subiect vom aminti mineriada din 13-15 iunie  1990, când urmare instigării la crimă realizată de I.I. au murit oameni, au fost schingiuiţi oameni, au existat persoane a căror viaţă a fost iremediabil distrusă de faptele comise şi lăudate de el. În memoria timpului este prezent apelul televizat la „ajutorul oamenilor de bine”, este prezent balconul de la care un şef de stat  gratula mulţumind pentru faptele antisociale grave comise la cererea sa. Am aflat atunci că criptocomunistului I.I. îi era frică de legionari, în condiţiile în care crimele comunismului, cu sute de mii sau chiar milioane de oameni nevinovaţi care au murit, au adăstat în lagăre, li s-au distrus, familiile, cariera şi speranţa de a exista. Faptele şi actele criminale ale legionarilor, reale, dar incomparabil mai reduse ca amploare decât crima comunistă în cadrul căreia I.I. avea rol de mână care loveşte. Pentru a putea aplica corecţii  oamenilor din  Piaţa Universităţii care-l contestau a pus la cale diversiunea cu incendierea unor autobuse, diversiune ce calchiază perfect pe directiva citată mai sus.
Ion Iliescu şi camarila cu ajutorul căreia a preluat puterea a transformat România instituţională într-o entitate de tip mafiot. Diversionismul din decembrie ’89 l-a aşezat pe seama teroriştilor, entitate agresoare provenită fie de la puterea ce cădea fie din partea unor puteri străine. Nimeni nu l-a împiedecat să facă o astfel de acuzaţie, dar a dobândit puterea pe care a exercitat-o timp de  unsprezece ani. Cei  unsprezece ani era timpul istoric în cadrul căruia să scoată la lumină cel puţin câţiva din teroriştii ce au secerat mii de vieţi. Nu a fost preocupat de aflarea adevărului din motive ce pot ţine de implicarea personală, iată o întrebare căreia istoricii vor trebui să-i afle dezlegarea.
Nu am socotit, şi nu socotim că Nicolae Ceauşescu şi  consoarta nu trebuiau să dea socoteală pentru faptele deosebit de grave şi extrem de păguboase produse în timpul deţinerii puterii, dar credem că acest lucru trebuia să se producă prin măsuri curate şi nu printr-un asasinat de tip mafiot.  Silviu Brucan la pagina 331 din „Moartea Ceauşeştilor” aluzionează teama revenirii la putere a celui care a fost asasinat, mărturiseşte că asasinarea s-a făcut cu nerespectarea normelor juridice  „Era o chestiune făcută cu nerespectarea  elementarelor norme juridice,mai ales că nu aveam nici o îndoială asupra sentinţei.” (pag. 331).Rezultă că soluţia procesului a fost impusă de către oamenii din closet completului de judecată ce avea să se formeze pe baza decretului, lovit de nulitate absolută întrucât semnatarul nu avea calităţile pe care şi le-a arogat.
Rămân pentru istorie probleme ca:
Cum putea semna la 24 decembrie *89 un obscur director al Editurii Tehnice un       decret în calitate de şef de stat  prin care să instituie o instanţă  judecătorească.
Cum putea rămâne în funcţie de procuror militar o persoană ca Dan Voinea care a cerut  pedeapsa cu moartea  unor persoane în raport cu care nu s-a instrumentat urmărirea penală cerută de lege, în faţa unei instanţe înfiinţate prin semnătura unui impostor :
-aflate sub sechestru, pentru că împotriva celor doi nu s-a propus niciodată arestarea.
-cum a fost posibilă judecarea penală  şi condamnare la moarte a unor persoane  în situaţia cărora nu exista un dosar de urmărire penală.
-cum a fost posibilă pronunţarea în şedinţă publică a unei sentinţe judecătoreşti fără a se enunţa una din componentele sale de bază, dreptul la recurs.
-cum a fost posibil ca persoanele ce şi-au asumat statut de  „călăii” să caute locul de executare a pedepsei cu moartea înainte ca inculpaţii să fie judecaţi
- Silviu Brucan  spune că în closetul în care s-a hotărât asasinarea nu exista „nici o îndoială asupra sentinţei” ce se va pronunţa , drept care călăii ce au pus-o în executare n-au aşteptat  pronunţarea sentinţei fixând cu anticipaţie locul execuţiei.
Sunt întrebări ce îşi aşteaptă dezlegarea. Execuţia de la Târgovişte a fost taxată de condamnatul la moarte, Nicolae Ceauşescu drept o mascaradă. Nu ne îndoim de adevărul acestei  afirmaţii cât subscriem şi credem că asasinatul de referinţă va trebui să fie jurizat de instanţele de drept comun iar sentinţa pronunţată să fie ori admisă ori anulată. Nu se va putea intra în istorie cu un act de justiţie  atât de ruşinos.

12 iulie 2010-
Tiberiu Vanca

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More