'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

duminică, 30 noiembrie 2014

Ceretii lui vAnghelie sa isi indeplineasca promisiunea ( a spus in emisiunea Sorinei Matei .....ca .... daca cetatenii ii cer o va face : Marianeeeee .... batei mai ,,,,da batei fizic ,,,dabatei ma ,,,,batei mar ... ... ... ... ( treci la fapte ...gata cu vorbele )

Ceretii lui vAnghelie sa isi indeplineasca promisiunea ( a spus in emisiunea Sorinei Matei .....ca .... daca cetatenii ii cer o va face :
Marianeeeee .... batei mai ,,,,da batei fizic ,,,dabatei ma ,,,,batei mar ...  ... ... ... ( treci la fapte ...gata cu vorbele )

Patimile tânărului premier Ponta în ajunul Vanghelionului.


După fiecare tură de alegeri prezidențiale, în PSD începe măcelul! În 2004, Adrian Năstase a pierdut la puține procente în fața lui Traian Băsescu. A urmat o perioadă dură, cu redeschiderea unor dosare, dar și cu atacul foștilor colegi de guvern care-și ascuțeau cuțitele pe scările de marmură din sediul de pe Kiseleff. S-a făcut congres în anul 2005, iar lui Adrian Năstase i s-a propus să candideze. A refuzat, fiind consecvent cu principiul enunțat anterior alegerilor prezidențiale, de a nu-l contracandida pe Iliescu. Greii partidului doreau altceva. Așa că în 2005 s-a apelat la o soluție de avarie: Mircea Geoană. care a câștigat în fața lui Ion Iliescu!
În martie 2006, la reuniunea de la Hotel "Confort", proprietatea fraților Negoiță, instrumentată de Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc și Miron Mitrea s-a consemnat un sfârșit pentru AN după cum se așteptau cei trei: liderii filialelor au votat cu 37 la 16 împotriva lui Adrian Năstase, care pierde șefia Camerei Deputaților și funcția de președinte executiv al PSD.

În 2009, Mircea Geoană pierde prezidențialele la și mai puține procente în fața aceluiași Traian Băsescu. De data asta, Mircea Geoană rezistă mai puțin în fruntea partidului. Va fi debarcat de aceeași grupare, ușor îmbunătățită. Cu Victor Ponta, care fusese purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană, în toamna anului 2009. Ponta și-a anunţat candidatura la şefia PSD cu mai puţin de o săptămână înainte de Congres, plecând, oficial, de la ideea că este nevoie de alternativă în partid la Mircea Geoană. De fapt, Ioan Rus, împins să facă acest pas, refuzase.

În ziua Congresului PSD, 20 februarie 2010, Miron Mitrea şi Radu Mazăre, care îşi anunţaseră candidaturile pentru funcţia de preşedinte, renunţă şi îşi declară sprijinul pentru Victor Ponta. Lupta a fost dură, Mircea Geoană fiind beneficiarul sprijinului logistic și moral al liderului PSD Sector 5, Marean Vanghelie, Viorel Hrebenciuc și Cătălin Voicu, dar în final a învins candidatul mai bine susținut de greii partidului: Victor Ponta.
Ce-a urmat sunt convins că mulți dintre dumneavoastră au uitat, de aceea reiau pe scurt! În 2011, Mircea Geoană a fost amenințat cu excluderea pentru că nu a dorit să renunțe la președinția Senatului. Ce mult semăna soarta lui cu cea a lui Adrian Năstase. Numai că de data asta, Geoană nu mai mânuia satârul, ci era fugărit prin curte ca să i se ia gâtul. Metaforic vorbind, deși la PSD nu se știe niciodată...

În 2014, Victor Ponta a intuit că i se pregătește ceva similar. Și că sprijinul greilor partidului are o valabilitate limitată. Este prim-ministru, conduce o majoritate parlamentară, dar s-a dovedit că acest lucru în România nu valorează nici cât o ceapă degerată. Pentru că PSD are capacitatea de necontestat de a-și devora instantaneu liderii în cazul unui eșec. Avea în minte exemplele Iliescu, Năstase, Geoană și acum venea rândul lui. O lecție care se învață la grădinița social-democrată. Iar Victor Ponta a acționat după principiul loviturilor preventive. A lovit conspirația fix în moalele capului prin excluderea lui Mircea Geoană, Marean Vanghelie și Dan Șova.

Dacă în privința ultimului nume cred că se mai poate negocia ceva, pentru primii doi soarta este pecetluită! Am văzut în aceste zile un tandem ciudat Geoană-Vanghelie, în care te întrebi care-i șeful cu adevărat, dar care a trecut proba timpului. Sunt împreună de mult timp, de aproape 10 ani, într-o combinație ciudată de interese de afaceri, politică și prietenie. Erau mai mulți, dar au rămas doar doi. O parte a membrilor grupului s-au retras (Dan Nica), au ajuns la pușcărie (Cătălin Voicu și Viorel Hrebenciuc), sau îi susțin din umbră (Ion Iliescu). De aceea nu cred că aveau mari șanse de izbândă. Scenariul cu Mircea Geoană, premier pus de Klaus Iohannis mi se pare ușor fantastic. Cred că Mircea Geoană a încercat să tragă partidul de sub fundul lui Victor Ponta, iar cel care-i zgâlțâia scaunul era Marean Vanghelie. Ponta a răspuns dur, deși dacă este să te iei după mărturiile celor care au fost prezenți la reuniune, au fost alții și mai duri.

Cum se va termina conflictul? Nu știu, putem bănui că va fi o luptă dură, iar șansele lui Victor Ponta se măsoară în capacitatea lui de arămâne prim-ministru. Însă mi se pare extrem de amuzant modul în care Marean Vanghelie și Mircea Geoană au ajuns să toarne din măruntaiele PSD. De la blocarea votului din diaspora despre care Vanghelie afirmă că știe că a fost blocat cu bună-știință, fiind confirmat de Geoană, până la amenințări cu noi dezvăluiri, Vanghelionul continuă. Cu denunțuri publice.

Ne ne rămâne decât să luăm o pungă de popcorn și să așteptăm! (autor : Dan Andronic)


sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Oleee, ole, ole, Victor Ponta de ce mai e?


Au trecut aproape 2 săptămâni de la alegeri. Guvernul a fraudat votul românilor. Este una dintre cele mai grave şi ruşinoase acţiuni ale vreunui guvern al României din ultimii 25 de ani.
Cozile interminabile de pe 2 şi 16 noiembrie vor rămâne mereu în memoria noastră. Dar nu numai a noastră. Europenii înşişi au fost uluiţi. Nu au mai văzut aşa ceva în viaţa lor.
Este clar că nu doar miniştrii de externe poartă responsabilitatea pentru ceea ce s-a întamplat, ci în primul rând primul ministru Ponta, cel care a decis aceste (in)acţiuni în diaspora şi cel care era beneficiar direct. Dacă Ponta ar fi câştigat alegerile riscam de facto să fim suspendaţi/daţi afară din Uniunea Europeană. Pentru ca să devină preşedinte şi să aibă acces la pixul cu care se dau graţierile, acest individ a pus în pericol drumul nostru ca societate.
Alegerile prezidenţiale s-au transformat într-un referendum de suspendare a lui Ponta de la conducerea ţării. Acesta este semnificaţia puternică a votului din 16 noiembrie. Aici nu mai e vorba nici măcar despre cât de corectă este ordonanţa de migrare a primarilor dată în preajma alegerilor prezidenţiale şi nici despre cât de bine ne poate reprezenta cineva care în ultimele zile de campanie aruncă cu găini în curtea contracandidatului la Preşedenţie într-o ţară din Uniunea Europeană în 2014.

Ce Mickey Mouse? Mickey Mouse e supersimpatic şi proamerican de mic.

Prin ceea ce a făcut, Victor Ponta a dovedit că este un reprezentant al totalitarismului de care vrem să scăpăm de 25 de ani.
El a încercat şi în parte a şi reuşit să fraudeze votul nostru. Numai mobilizarea fantastică a românilor a făcut ca rezultatul să nu poată fi furat. Victor Ponta nu mai are dreptul moral să mai fie nici o zi la conducerea ţării, iar dacă procurorii s-ar mişca mai repede nu ar mai avea nici dreptul legal.

De aproape 2 săptămâni, în aproape fiecare ieşire publică, clasa politică repetă în cor, ca un tonomat: am înţeles semnificaţia votului românilor. Însă ei se codesc să ceară fără echivoc demisia lui Ponta. Unii nu o fac aşteptând politicianist ca Ponta să se încurce în minciunile din campanie, Ponta nu şi-o dă ca să plătească din bugetul ţării datoriile de campanie, iar ai lui îl susţin ca să le pice şi lor ceva.
Ba chiar, unii din partidele de Opoziţie au impresia că necerând răspicat ca Ponta să plece vor avea imagine de echistanţi, de democraţi, de lorzi. Nu, dragilor. Una e să fii tolerant şi cu totul altceva este să tolerezi o situaţie intolerabilă.

Lipsa cererii demisiei lui Ponta nu este o purtare de gentleman, din contră – este una de cobe: aştepti să cadă unul de tot pe jos ca să arăţi tu care stai în genunchi chipurile cât de înalt eşti. De parcă deciziile strâmbe ale guvernului nu ar fi tot pe spatele nostru.
Acest comportament imoral nu este întâmplător şi nici surprinzător. Dimpotrivă, este încă un argument că avem nevoie de partide noi în esenţă, nu doar cu numele.

Partidele actuale se tot unesc, se tot despart, ca în telenovele. Degeaba îşi schimbă denumirile. Ele rămân nereformate. Doar Justiţia le mai remaniază cât de cât. Dar structural, ele nu au reflexe democratice.
Sigur, nu sunt toţi la fel. Chiar şi în lumea deşeurilor există diferenţe. Nu sunt totuna deşeurile nucleare şi deşeurile menajere – deşi în toate partidele colcăie grupurile infracţionale, de va trebui în curând să rugăm DNAul să nu îi mai lase să dea declaraţii pe coli de hârtie, ci electronic cumva, pe tabletă. Că după ce au defrişat şi au făcut rumeguş şi umeraşe sute de hectare de pădure, acum trebuie să mai tăiem încă pe atât ca să aibă pe ce sa povestească tot, să se toarne unii pe alţii în speranţa că nu vor lua pe viaţă. Se poate face un pic mai ecologic tot procesul ăsta de dat cu subsemnatul, că va dura mult şi e păcat de copaci. Tuturor, un sincer şi călduros la mulţi ani!

Obiectivul nostru ca societate este să ne debarasăm cât mai rapid de cei care încearcă să ne oprească din drumul nostru spre democraţie şi stat de drept, din drumul dezvoltării noastre. Pentru noi demisia lui Ponta/înlăturarea lui din fruntea Guvernului României este o prioritate.

Fiecare zi în care Victor Ponta rămâne primul ministru al ţării noastre este o palmă dată democraţiei şi o continuare a batjocoririi celor care au stat ore în şir în frig ca să voteze. Fiecare zi în care Victor Ponta este în conducerea României înseamnă că votul din 16 noiembrie nu este respectat. Fiecare zi în care Victor Ponta mai este şef al Guvernului este o zi pierdută pentru România. (autor : Mihai Cusuta)

Gânduri de seară................


Ce văd eu, nu-i lumea mea...
Ce simt eu, e altceva...
Toate s-au schimbat și s-au transformat.
Ce păcat! Ce păcat!

Nu mai văd ce-i de văzut,
Sunt mai orb ca la-nceput.
Mă întorc-napoi, sus pe luna mea,
Chiar aşa, chiar aşa ...

M-am plimbat prin alte vieţi,
Au aceleaşi dimineţi.
Nu-s de pe pământ, stau la mine-n gând.
Am să-i vând, am să-i plâng...

Cum de sunteţi fraţii mei,
Cei care ne-aţi creat zei...?
V-aţi ascuns de noi, suntem ca şi voi,
Voi ca noi, noi ca voi...



Până nu vom şti să aprindem lumina
Care ne-a ţesut înainte de-a fi,
Vom trăi degeaba, aruncându-ne vina
Peste anii care dispar într-o zi.

Norii merg cum bate vântul,
Dintr-un val ne ia cu el,
Când vom reveni, n-om mai fi la fel,
Doar altfel... Cum altfel?

Până nu vom şti să aprindem lumina
Care ne-a ţesut înainte de-a fi,
Vom trăi degeaba, aruncându-ne vina
Peste anii care dispar într-o zi.


PARTIDUL DE CĂCAT & Tiberiu Vanca


PARTIDUL DE CĂCAT

Îmi cer iertare „Bunule, al meu vizitator”, pentru cuvântul greu aşezat în fruntea acestei luări de poziţie, „Partidul de Căcat” v/s PSD”. Să mă fac înţeles, este partidul ce avându-l, cândva, în frunte pe Ion Iliescu a semnat în istorie paginile numite mineriade, pagina, „proprietatea este un moft”, pagina anti justiţie comisă la Satu-Mare când cu mânie proletară homunculul bolşevizat producea cuvinte de dojană biciuitoare împotriva instanţelor care comiteau virtutea de „restituirea a proprietăţilor confiscate de comunişti”, partidul homunculului pre numit „Cârlanul” sau „Parşivul” ce voia control politic asupra DNA-ului, a celui ce alături de Dan Voiculescu a semnat oroarea numită „Lovitura de Stat 2012”, şi actele de ilegalitate şi nepatriotism ar putea continua.
Ei bine Partidul de Căcat, numit PSD, a socotit de bine să arunce în lupta pentru prezidenţialele 2014 produsul său, puturos, numit Victor Viorel Ponta, şi au comis gestul, „întru glorie”, : de preluarea corpului candidatului pe braţele unor bărbaţi vânjoşi şi azvârlirea întru în înalturi. Numai că azvârlindu-l pe Victor Viorel Ponta întru ocuparea demnităţii de la Cotroceni, homunculul V.V.P. s-a înălţat atât cât permis forţa de putere a bărbaţilor angajaţi întru aruncare (n.n. înălţare), iar produsul uman propus promovării, odată ajuns la punctul mort s-a reîntors, căzând pe braţe celor care l-au propulsat sub forma unei mase de căcat.
A fost să fie ziua de 2 noiembrie 2014, numită şi turul întâi al prezidenţialelor, zi în care masa de electori, orbiţi de lăturile propagandistice aruncate în eter de maşina propagandistică a PSD-ului, l-au creditat pe Cârlan la cu zece procente în faţa contracandidatului de pe locul doi. Numai că o ţară întreagă avea să descopere mârşava defecţiune a maşinăriei de furat voturi PSD-iste, prin împiedecarea românilor de peste hotare să-şi exercite vocaţia electorală numită vot. În faţa acestui act de sabotaj împotriva a milioane de români cu drept de vot, s-a creat un val de mânie, sancţionatoare, atât în interior cât şi în exterior, iar urmarea imediată n-a întârziat să se arate. La 16 noiembrie 2014, în turul al doilea prezidenţial, românii au aruncat la lada cu gunoi candidatul PSD-ist, sancţionându-l cu zece procente mai puţin decât pe contracandidatul său Klaus Werner Iohanis.
După ce Victor Viorel Ponta a fost deferit opiniei publice, cu ceva vreme înainte, cu găinăria numită plagiat şi istoria neruşinată în care aparatului din subordinea sa prim-ministerială i s-a impus să-l acopere, a fost să vină mârşăvia, numită sabotaj electoral, pusă în pagină în mod absolut deliberat prin mâna murdară a ministeriatului Titus Corlăţean. Actul de grosolănie politică a avizat de data aceasta întreaga masă electorală, iar la vârful Partidului de c…, urma să se producă şi gesturile de onoare presupuse şi practicate în democraţiile consolidate, respectiv, demisia învinsului din fruntea partidului, iar pentru că se afla şi în exerciţiu prim-ministerial şi depunerea mandatatului propriu şi a guvernului pe care-l conducea. Numai că România neavându-le pe astea cu democraţia consolidată cât doar maniere „dâmboviţene” ce ne-au dus buhul în întreaga lume, scuipaţii de electorat s-au făcut că nu simt şi au declarat public că-şi continuă, ruşinosul, de acum, mandat. Dar chiar şi pe Dâmboviţa trebuia făcut ceva. Şi „căcăreala politică” s-a produs în 27 noiembrie 2014, iar cursul acesteia este demn de a fi notată într-o posibilă enciclopedie care să prezinte idioţenia la vârfuri absolute.
În pofida faptului că ministrul comitent al sabotajului din 2 noiembrie 2014, a fost „demis”, pro forma, în adunătura lătraşilor PSD-işti numită CExN, din 27 XI 2014, prin gura autorului furturilor de la referendumul 2012, îl numim pe Liviu Dragnea, i s-au ridicat osanale Ministrului de Externe, Titus Corlăţean pentru modul impecabil în care a sabotat alegerile din turul I-iu. Şi astfel ne-am trezit într-o veritabilă Românie a tâmpiţilor. Iar pentru că la numitul CExN trebuiau luate şi ceva măsuri reparatorii în legătură cu marele eşec al prezidenţialelor 2014, s-a socotit că în ciuda faptului că şi înlocuitorului ministrului de externe demis după turul I-iu i s-a pretins să practice acelaşi act de sabotaj, dar în termeni mai accentuaţi şi în turul al doilea, despre acest fapt nu s-a discutat nimic, dar absolut nimic. Dar pentru că adunătura lătrăilor roşii din 27 noiembrie 2014 trebuia să sancţioneze ceva i-a exclus din Partidul Căcat, pe cei care au scăpat vorbe cum că la prezidenţialele 2014 măsurile organizatorice n-au fost tocmai curate, şi că este necesar un congres cât mai urgent care să i-a măsuri organizatorice, respectiv să se înfigă şi ceva vârfuri de pantofi în „curul dodoloţ” al lui Victor Viorel Ponta, homunculul ce a prăbuşit, cu poftele sale de parvenire, partidul în căcat.
28 noiembrie 2014-
Tiberiu Vanca

vineri, 28 noiembrie 2014

Fitiluri.


Bombă în Curtea Parlamentului. Alertă. Era vorba de un obuz din al doilea război mondial – și nu de Zgonea. Alerta s-a dovedit însă justificată: nici n-a fost respinsă bine legea grațierii, că unul din autorii ei, apropiat de PSD (Nicolae Păun) a recidivat inițiind alta prin care ar fi grațiate toate pedepsele de până la 5 ani de închisoare. Adică marea majoritate a corupților și interlopilor. Motivul ar fi că închisorile sunt supraaglomerate. N-au decât să construiască închisori. La câtă corupție e în țara asta, înălțarea de închisori e o investiție de viitor. Mai ales că Iohannis a rostit un discurs împotriva corupției (la o dezbatere publică) arătându-se hotărât să sprijine DNA și „recuperarea prejudiciilor generate de corupție”.

Greu de recuperat în totalitate prejudiciile. Multe sunt peste mări și țări. Ar merge mai repede doar dacă recuperatorii ar izbuti să facă o afacere și din prejudicii reținându-și 30% din ele. Ca Oltean și Cocoș. Și multe alte orătănii. Despre ele, dna Udrea zice că aflase câte ceva (dar nu de la soțul Cocoș și nici de la prietena Bica) și că și-a informat colegii, dar șefii PDL i-au zis că se înșeală. Blaga a ripostat imediat „ nici mie și nici lui Boc nu ne-a spus nimic, dna Udrea minte”. Întrebare fierbinte: care din ei minte? În fine, vom afla de la DNA. Ce știm sigur e că Ponta vorbea public despre păguboasele despăgubiri în 2011, dar în 2013 (ca ministru interimar al justiției) a numit-o pe Bica șefă la DIICOT. În cunoștință de cauză. Și în spiritul coabitării. Acum e bun de plată.

Robert Negoiță (cel pe care Ghiță l-a amenințat cu moartea) susține în continuare că „pentru PSD e mai bine să iasă de la guvernare acum, cu fruntea sus”. Cu fruntea sus e prea mult spus. Dar și pentru PNL e mai bine să nu se grăbească la guvernare căci sunt cam amețiți de victorie altfel Iohannis nu-l punea pe Dan Mihalache șef al cancelariei prezidențiale, ceea ce e ca și cum l-ar fi pus însuși Adrian Năstase. De-acolo provine Mihalache: e frate de Năstase cu Ponta. Acesta a convocat un CExN pentru analiza alegerilor (necropsia, mai exact), pentru astuparea vocilor critice din partid (Geoană, Vanghelie și Șova au fost excluși fiindcă au cârtit împotriva conducătorului suprem Ponta și a sosiei sale Dragnea), dar și pentru eliminarea punctelor critice din guvernul Ponta III de unde vor dispărea celebra Ioana Petrescu-Harward (Hard war pentru ea) – dar și UDMR care pleacă din guvern preferând să fie liberă de sărbători. Ministrul Stanoevici s-a reorientat rapid depunându-și cererea pentru postul de director al Operei Române pentru copii unde a confundat libretul cu livretul militar – lucru care-l recomandă călduros pentru un post de analist tv. (autor : Tia Șerbănescu)

Gânduri de seară........


A venit iarna-ntr-o zi - Era de aşteptat -
N-ai vrut s-o primeşti în casă, ea tot a intrat.
A venit iarna subit într-o după-amiază,
Aveai gândul rătăcit, mintea nu prea trează.

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.
A venit iarnă din nou pentru-a câta oară?
Ca o albă amintire pentru primăvară.

A venit iarna discret, ca din întâmplare,
A venit iarna sublim ca o taină mare.




Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

A venit iarna şi eşti tot nedumirit:
Să te bucuri sau s-aştepţi până la sfârşit...
A venit iarna şi-ntreabă nevinovată:
"Nu ştii unde sunt zăpezile de altădată? "

Anotimpuri tot mai reci vin peste tine,
Anotimpuri care-aşteaptă s-auzi şi de bine.

miercuri, 26 noiembrie 2014

SA FIE DL K.W.IOHANIS OMUL SALVATOR?

Dupa ziua de 16 noiembrie, ziua bucuriei tuturor romanilor, o bucurie sub imperiul careia unii o propuneau chiar ca "Ziua Nationala a Romaniei" in locul celei de 1 Decembrie, a inceput sa paleasca si sa lase locul multor semne de intrebare.
Acum, fara nicio teama suntem siguri ca dl Iohanis a castigat alegerile prezidentiale caci in duelul cu PSD nu esti niciodata sigur de ceva: astia mint si fura cum respira! Cu acestea fiind zise, ne-am bucurat ca Plagiatoru Pisicut a cazut de prost, ca nu va miorlai ziulica toata printre teii si platanii din curtea Cotrocenilor.
Totusi cine este dl K.W. Iohanis cu adevarat? Ei, stim noi cum arata, cum se imbraca, cum merge pe bicicleta, cum da meditatii,cum vorbeste, dar... cum gandeste dl K.W. Iohanis? A, da, gandeste mai incet ca doar este ardelean si aceasta nu-i rau deloc, dar ce gandeste el, no, acum ca-i presedinte?
Auziram noi cand spunea ca va fi un altfel de presedinte, un om al lucrului bine facut! Bunnnnn...
Totusi... diriguirea Economiei, Finantelor, a Justitiei, Sanatatii, Educatiei, nu sta in mana domniei sale, "bunafacatoare" a lucrului bine facut! Ce va face domnia sa cand Il Plagiatore va incepe sa guverneze din nou cu picioarele biata Romanie? Il va ruga frumos sa le inlocuiasca, pe ele - picioarele, cu creierul? Si daca Pisicutul nu va dori, ce va face dl Prezidente? Va striga si dansul ca Marinelul? Pai atunci, cum ramane cu "Voi fi un altfel de presedinte"?
Cand partidul de la guvernare in frunte cu Primul Ministru vor "fura ziua in amiaza mare" agoniseala amaratei tari, ce va face dl Prezidente? Va tacea ca sa nu semene cu "Chiorul"? Cand baronii PNL, acum si mai multi, isi vor da mana cu cei din PSD la furat, ce va face dl Prezidente? Va tacea ca sa nu fie suspendat? Cand PSD si Primul Mincinos al tarii vor pune umarul la demolarea Justitiei, a ANI si a altor institutii care la "scarpina" averile, dl Prezidente ce va face? Va tacea pentru a nu semana cu "Bautorul de wisky"?
Ei, prieteni, cine-i de fapt dl K.W. Iohanis si cum gandeste el?
Pana acum auzim declaratii frumoase, vedem ca este zambitor, dar cand adevaratele probleme ale tarii vor sari gardul Cotrocenilor, cum va reactiona?
Ceea ce se vede este ca nici consilierii nu nu se prea pricepe a alege avand in vedere numele ce se vehiculeaza! Asta ar mai lipsi sa vedem la Cotroceni pe Madame Pipidi si pe...mahalagiul Mihalache! Piei drace!

 Mult ma tem ca tronul Cotroceniului este ocupat de un om tare "incompatibil" cu aceasta functie. Pare total dezorientat, nesigur si chiar speriat de pasul facut, chiar daca si-a lipit pe fata masca surazatoare. Privind mai atent, se observa usor o masca a tristetii, o masca sub care sta un om speriat!

Poate ma insel eu si mult m-asi bucura, dar daca nu ma insel si impactul dintre domnia sa si actuala guvernare va produce cu adevarat un vacarm asemanator cu cel ce sta sa se inchee?
Un merit mare va avea, cu siguranta, acela ca ne va arata cat de bun sau cat de rau Presedinte a fost Basescu!

Si poate ca NU ESTE PUTIN, poate ca era al naibii de NECESAR!
Sper totusi, din toata fiinta mea, cum sigur si dv sperati, sa ma insel si sa va inselati, si dinsul sa fie OMUL SALVATOR!

Deșertul care se așterne la picioarele lui Klaus Iohannis.



Recent încheiatele alegeri au pus punctul pe „i-ul” inexistent din dezastrul care îl aşteaptă pe Klaus Iohannis. Două partide decerebrate au ajuns să reprezinte un sistem bipartid cvasi-inexistent. O clasă politică destrămată structural şi compusă din aventurieri emoţionali şi auto-distructivi. Plus, o speranţă enormă pusă în persoana unui necunoscut, care are de ales între a deveni modernizatorul României sau preşedintele care a precedat haosul.Încă la putere, PSD-ul este un mort viu, lipsit de idei politice coerente şi de acţiuni bazate pe o minimă decenţă. Victimă a mai multor eşecuri interne, PSD-ul nu e capabil să se reformeze, pentru că este prizonierul unui eşec doctrinar, al unui eşec moral şi al unuia de cadre.
PSD-ul e împărţit astăzi între cel puţin două tabere unite de un testament găunos, lăsat moştenire de cel care a fost şi este Ion Iliescu. În loc să îşi vadă de pensie şi să hrănească porumbeii din Piaţa Roşie, Ion Iliescu rămâne, în mod tragic, cel mai cerebral lider politic al unui partid haotic. Momentul lui Victor Ponta din 2009, când declara inocent că ceilalţi au furat mai bine, s-a repetat acum cu Liviu Dragnea, care a ieşit să ne spună că de data asta ceilalţi au manipulat mai mult.

Speranţa că DNA-ul va reforma stânga şi că baza enormă din organizaţii va salva ce mai e de salvat nu lasă loc de optimism. Victor Ponta a fost pulverizat de o „epidemie” electorală, care se poate repeta oricând şi la adresa partidului.
Pe partea dreaptă se construieşte un mamut cu pretenţii de partid prezidenţial. Neclar doctrinar (chiar dacă e membru PPE) şi fără o politică de cadre, noul PNL are în comun cu PSD-ul aceleaşi defecte de fundamentale: lipsa unei strategii organizaţionale coerente, care să pună înaintea liderilor, principii politice capabile să asigure supravieţuirea, în eventualitatea prăbuşirii conducătorilor conjuncturali.

În mod paradoxal, cele două partide au nevoie unul de celălalt în binomul politic românesc, pentru a se reforma prin presiunea pe care o pun reciproc unul pe celălalt. Sau, se va ajunge la prăbuşirea ambelor partide, pentru a face loc unora noi. Acest lucru nu se va petrece însă fără convulsii sociale profunde. Scepticilor le recomand să privească cu mare atenţie epidemia anti-Ponta şi să chibzuiască dacă sentimentul profund de respingere a lui Victor Ponta, la funcţia de preşedinte, s-a stins complet odată cu validarea lui Klaus Iohannis.

Epidemia anti-Ponta.

Valul anti-Ponta s-a întins asemenea unei epidemii, care a pornit de la pacientul zero: raportarea publică la alegerile din străinătate. Comportamentul comunicaţional al Guvernului şi al candidatului Victor Ponta a fost unul clasic, de negare a evidenţei, dublată de speranţa futilă în eficienţa practică a expresiei ”nu văd, nu există, trece de la sine”. În viitorul apropiat ar merita o analiză intensă şi mai profundă a răspândirii acestor reacţii publice, plecând chiar de la modelul şi curba de răspândire a unei epidemii reale pentru că orice mişcare de protest cu potenţial viral urmează aceste trasee.

În cazurile de epidemii provenite din boli se poate estima cu o exactitate relativ crescută rata de răspândire, populaţia susceptibilă de a fi infectată, rapiditatea transmiterii şi pierderile de vieţi omeneşti. Procentul rezultat din relaţia între capacitatea de carantină şi rata infecţiilor este cel care determină dacă o simplă infecţie se transformă într-o epidemie sau nu. Dacă sociologii lui Victor Ponta s-ar fi ocupat şi de altceva în afară de electrocutarea ”pufoşilor”, care nu le împărtăşeau opiniile, poate ar fi putut face, pentru Victor Ponta, nişte corelaţii între numărul celor care vor dori să voteze în diaspora, capacitatea secţiilor de votare, penetrarea telefoniei mobile între cei care nu vor reuşi să voteze, capacitatea lor de a comunica cu rudele din ţară, demograficul familiilor acestora din România şi perioada necesară pentru mobilizare la vot anti-Ponta.

Lipsa de profesionalism şi incapacitatea de a prevedea, ceea ce se transformase deja în evidenţă la primul tur, a dus la pierderea alegerilor pe cifre. Celor care vor să afle cu adevărat rezultatul epidemiei anti-Ponta le recomand o lectură din sociologul Barbu Mateescu, din care vor vedea că PSD a pierdut alegerile în zonele sărace, controlate de baroni şi, surpriză, de unde provin majoritatea celor care au plecat pentru a lucra în străinătate. O bună parte din numărul enorm de voturi suplimentare obţinute de Klaus Iohannis în turul doi provine din această epidemie. Capacitatea de a o defini matematic/sociologic rămâne de stabilit de către specialişti.
Incapacitatea de a se adapta unui pericol uriaş, deşi miza era vitală, rămâne semnătura omului politic Victor Ponta şi a specialiştilor strânşi pe lângă el.

Un precedent miraculos şi periculos în acelaşi timp.
Coagularea rapidă şi neaşteptată anti-Ponta este un cadou pentru Klaus Iohannis. Cadoul se poate transforma rapid într-o floare carnivoră capabilă să îşi devoreze destinatarul. Apelurile la raţiune şi răbdare, în ceea ce îl priveşte pe Klaus Iohannis, există şi sunt dovada moderaţiei pe care publicul o poate avea. Dar de data asta, noul Preşedinte şi oamenii de lângă el sunt forţaţi să răspundă, să acţioneze şi să preîntâmpine.

"Strategia din campanie, de neimplicare şi de joc la offside cu Victor Ponta, nu mai funcţionează. Singur pe tabla de şah, nu mai ai cum să invoci jocul incorect al adversarului."
Reţelele sociale, care s-au activat de unele singure pentru a-l duce la Cotroceni pe Klaus Iohannis, vor rămâne active. Vremea politicii clasice a trecut. Oricine câştigă pe un suport public enorm ştie că acesta este şi mlaştinos, pentru că nu vorbim de o strategie construită în timp, ci de acţiuni eterogene şi de oameni incontrolabili. Klaus Iohannis se poate trezi peste noapte lăsat din braţe de cei care l-au aclamat, doar pentru că nu era Victor Ponta.

Cu ce rămânem?

Un preşedinte captiv propriului mit. Klaus Iohannis nu are bucuria unui mandat liniştit. Pe Traian Băsescu îl fascina cartea de istorie şi a fost dispus să facă multe în încercările sale de a-şi marca trecerea prin fruntea ţării. Klaus Iohannis este deja în cartea de istorie, iar dacă nu va urma valul care îi cere să devină modernizatorul României, va avea parte de un eşec epic, demn şi el de o menţiune istorică. Un sistem bipartid la care am visat, dar fără partide reale care să umple matricea. Sunt semne firave că PSD şi PNL se vor ridica la înălţimea vremurilor. Explicaţia este una relativ simplă. Oamenii care conduc aceste partide nu au pus niciodata preţ pe structură în sine. Cele două partide, ca şi formaţiunile care le-au precedat, au fost mai mereu coji fragile ale unei structuri menite să propulseze carierele unor oameni politici. Nu avem oameni politici care să fie dispuşi să se sacrifice pentru partid, oricât de mult susţin asta în public. De aici şi miniştri dubioşi şi baroni capabili să propulseze oameni controlabili.

Perspectiva unei mişcări de extremă.
Un eşec al lui Klaus Iohannis lasă speranţa, care i s-a aşezat pe umeri, suspendată şi lipsită de posibilitatea unei descărcări democratice. E foarte posibil ca dezamăgirea acestui eşec să trimită electoratul către soluţii extreme. Dar apariţia unor mişcări extremiste nu se petrece peste noapte. E nevoie de radicalizare şi speranţe pierdute. Ce va face Klaus Iohannis în viitorul apropiat, cât a înţeles din ce i se cere şi cum va răspunde acestor cereri vor determina drumul politicii româneşti. Germenii extremismului există deja, să sperăm că nu se va găsi o motivaţie pentru a fi culeşi. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, Klaus Iohannis trebuie să fie capabil să traverseze deşertul politic pe care l-a primit moştenire de la Traian Băsescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, Emil Boc, Adrian Năstase, Ion Iliescu şi mulţi alţii ca ei, inclusiv din PNL. (autor : Dan Ionescu)





Frig.


După escapada lui Ponta în cluburile de noapte din Dubai, s-a văzut clar că s-a produs schimbarea: nu se mai bea whisky cu gheață; se bea whisky cu Ghiță. Întors în țară pe furiș, premierul a procedat și la schimbarea miniștrilor: la Externe, în locul lui Mihnea Motoc propus în locul lui Meleșcanu (demisionar) care a fost pus în locul lui Corlățean, a venit dl. Bogdan Aurescu iar la Cultură, în locul lui Kelemen a apărut dna Csilla Hegeduș. Singura veste bună e numirea dlui Aurescu – căci dimineață, deputatul PSD Iulian Iancu ne-a anunțat că din cauza unei greșeli legislative prețul gazelor pentru cei racordați la sistemul termic central va crește cu 35%. Jale. Congelare. Întrebat, ministrul energiei Răzvan Nicolescu s-a pierdut în explicații: „nu e apocalipsa, trebuie să luăm o decizie, îmi trebuie niște date, despre ce gaze vorbim? despre ce prețuri? e neprofesionist să vă dau un răspuns acum”. Auzi la el. Când va fi profesionist, va fi prea târziu.

Între timp cei de la ANRP – lotul Bica – intră pe rând la răcoare. Dacă prognozele lui nenea Iancu se adeveresc, vom fi însă cu toții la răcoare – deși infractorii au mai mare căutare: FBI oferă recompensă de 1,75 mil. dolari pentru doi infractori români. Marfă! La banii ăștia, putem să le livrăm sute de bucăți. Ce preferă? Parlamentari, miniștri, magistrați. femei sau bărbați, liberali, democrați ori socialiști? Sau minori?

Avem și infractori de mare valoare estetică: spre exemplu, Crinuța Dumitrean, fostă șefă la ANRP, promovată de Ioan Oltean pe baza însușirilor cu care a devenit „miss Bistrița”. Acum Crinuța, cu cătușe la mâini (dar fără celelalte accesorii) ar fi putut declara: mi-s inculpată! – dacă ar mai fi avut glas. Și așa s-a ajuns la vorba lui Becali din 2012: „cine vrea retrocedări trebuie să-i dea 30% lui Oltean și lui Cocoș”. Oltean a declarat însă că deși „n-am niciun complex atunci când greșesc” nu se aștepta la așa ceva din partea Crinuței care l-a manipulat în asemenea hal încât lua milioanele de euro fără să știe.

Dar nu numai bărbații o pățesc de la apropiatele lor ci și femeile. Dna Udrea a aflat cu stupoare că fostul soț Cocoș lua 30% din restituiri și despăgubiri în mare secret iar prietena sa Bica îl ajuta cu supraevaluările. Mă rog, nu e primul caz când soțul și cea mai bună prietenă produc surprize neplăcute unei femei plină de naivități. Dna Udrea n-a bănuit nimic: a crezut-o cinstită pe Bica, l-a crezut serios pe Cocoș – și când colo ei făceau afaceri oneroase pe la spatele ei. Bine c-a aflat! Altfel risca să fie complice fără să știe.
(autor : Tia Șerbănescu)

marți, 25 noiembrie 2014

De ce PSD nu se poate reforma.


După un sejur destinat relaxării şi regenerării intelectuale, ( căci shoppingul şi clubbingul sunt de esenţa pseudo social-democraţiei autohtone), premierul Victor Ponta se află, din nou, în mijlocul naţiunii ale cărei virtuţi străbune le- a elogiat în campania electorală. Este acesta un prilej de a reflecta la natura proteică şi inepuizabilă a demagogiei patriotarde.
Dincolo de aventurile mondene ale lui Victor Ponta, una dintre mizele esenţiale ale intervalului de după 16 noiembrie 2014 este însuşi destinul şi profilul politic al PSD.Vreme de două decenii, PSD a însemnat reperul în funcţie de care se definea politica naţională. Coaliţii, proiecte, politici, toate se imaginau având pe fundal silueta impresionantă şi ameninţătoare a partidului ce reuşea, invariabil, să obţină un număr impresionant de sufragii. Ultimele trei alegeri prezidenţiale au fost,indiferent de schimbarea de decor, marcate de ameninţarea pe care PSD o reprezenta. PSD este, chiar şi în acest moment, entitatea ce domină autoritar guvernul şi adminstraţia locală. Zone întregi din România se află sub controlul castei de prădători care îi alcătuieşte osatura internă.

O reformare a PSD, iată una dintre soluţiile pe care le evocă vocile publice, mai mult sau mai puţin autorizate. Perspectiva unei regândiri a PSD este evocată, cu tenacitate, de cei care se poziţionează critic faţă de Victor Ponta. Ce înseamnă această schimbare?Contururile evocate sunt vagi şi neconvingătoare. De cele mai multe ori, totul se reduce la discuţia în marginea statutului care urmează să fie rezervat politicienilor cu probleme în justiţie din cadrul PSD. Iar numărul acestora este considerabil- el creşte cu fiecare serie de campanii a DNA.

A reveni asupra temei reformării PSD este o dovadă de supremă naivitate intelectuală. Niciodată, nici măcar în clipele în care a fost confruntat cu extincţia, prin sciziuni şi lupte intestine, PSD nu şi-a formulat o autentică agendă a reinventării identităţii sale. Apartenenţa la familia socialistă europeană nu a părut să însemne ocazia de a descoperi, în trecutul şi practica altor partide, elementele destinate creionării unei noi abordări. În toţi aceşti ani, PSD a rămas fidel unui singur crez- fidelitatea faţă de tiparul fesenist. Strategiile electorale au putut varia, dar genomul fesenist este cel care a determinat evoluţia sa PSD. Noiembrie 2014 este un exemplu clasic.

Genomul fesenist este responsabil pentru tentaţia, niciodată abandonată, de a extinde autoritatea partidului asupra întregului stat. Genomul fesnist este responsabil pentru menţinerea şi rafinarea unei abordări patrimonialiste, ce face din stat şi resursele sale un domeniu de exploatat în impunitate. Genomul fesenist este responsabil pentru capacitatea PSD de a adopta discursul etnocratic al PRM- memoria guvernării Văcăroiu nu este atât de îndepărtată. Genomul fesenist estre responsabil pentru filosofia de politici publice care a făcut din perpetuarea subdezvoltării o reţetă de conservare a puterii politice. Genomul fesenist este responsabil pentru instituţionalizarea unui model pe care toate partidele noastre l-au adoptat,un model al cleptocraţiei şi rapacităţii programatice.

PSD nu se poate reforma. Tiparul fesenist este într-atât de puternic întipărit în destinul şi identitatea sa încât un viitor eliberat de el nu poate fi imaginabil. PSD nu poate trăi şi combate politic decât în interiorul acestei paradigme. Tensiunile de acum sunt posibile lupte de succesiune, iar nu dezbateri de idei.

Şansa social- democraţiei autohtone trece prin desprinderea de două modele care îi pot inhiba dezvoltarea. Refuzul, geamăn, al fesenismului psd-ist şi al radicalismului orb al grupurilor din sfera “Criticatac”- iată o cale de evoluţie ce poate conduce la desenarea unei noi identităţi. În afara cleptocraţiei şi a strângismului maniheist, se poate gândi o alternativă dominată de umanism, decenţă şi pragmatism. Delimitarea de fesenism şi de PSD este primul pas pe acest drum al reflecţiei social- democrate. (Ioan Stanomir)



luni, 24 noiembrie 2014

Naşterea anticlericalismului românesc.


Pănă zilele trecute de bine de rău, românii erau ortodocşi, indiferent că mergeau sau nu la biserică. Fie că se împărtăşeau sau nu, că credeau sau nu în Dumnezeu, românii se considerau ortodocşi, iar vocile care criticau fenomenul religios erau marginale şi, cel mai adesea, non-violente.  Rezerva faţă de cler se putea manifesta la nivel personal dar niciodată ca un fenomen de masă. De acum însă, anticlericalismul a prins curaj să se manifeste ca o voce rezonabilă în spaţiul public. Anticlericalismul şi necredinţa sunt fenomene diferite, necredinţa e personală şi vine în urma unor întrebări pe care cineva şi le pune, anticlericalismul e un fenomen de masă violent şi cu care nu te poţi lupta cu argumente. Biserica Catolică a suferit de la Revoluţia Franceză încoace mai mult de anticlericalism decât de necredinţă. El este un factor irrational care o dată intrat în spaţiul public se va răspândi ca un virus.
Săptămâna trecută doua evenimente separate au zguduit Biserica Ortodoxă Română. Biserica încă nu resimte cu acuitate importanţa acestor evenimente, dar timpul ne va arăta că a intrat într-o criză reală, o criză de imagine care se va transforma într-o criză internă. A venit momentul istoric al confruntării ortodoxiei cu istoria politică.

Apartenenţă religioasă şi campanie electorală.
Strategia electorală a lui Victor Ponta a fost, din punct de vedere politic, excelentă. Și-a lasat campania cu o propoziţie simplă: Eu sunt creştin ortodox. La fel cum întrebarea lui Emil Constantinescu: « Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu? » a schimbat soarta alegerilor electorale din 1996, la fel şi  această declaraţie de apartenenţă religioasă schimbă vectorul aceste alegeri. Au fost câteva cuvinte care au încolonat o parte a electoratului de partea sa. Acest lucru nu ar fi fost însă posibil, dacă BOR nu ar fi susţinut tacit această campanie. Au fost câteva cazuri de preoţi, ba chiar şi un episcop, Iustin Sigheteanul, care au susţinut direct, cu puterea lor de reprezentanţi ai lui Dumnezeu, candidatura lui Ponta. Dacă ar fi fost sancţionaţi de Biserică, aşa cum statutul acesteia prevede, ei ar fi constituit o excepţie, o voce separată fară forţă. Dar nu, Biserica a acceptat tacit identificarea ei cu unul dintre candidaţi. În speranţa de a obţine un bănuţ în plus pentru parohia din colţ şi condusă de un discurs care identifică alte confesiuni cu un rău mai mare decât necredinţa, Biserica a optat pentru un candidat fară să îi ceară nimic. Aş fi înţeles atitudinea ei dacă Ponta ar fi susţinut politici pro life, dacă ar fi susţinut educaţia religioasă (în chiar această campanie electorală candidatul susţinut de BOR propune ca studierea religiei să devină facultativă, din opţională cum era până acum), dacă ceva din discursul său ar fi sunat ca al neoconservatorilor americani, atunci aş fi spus, da, Biserica îşi asumă o viziune, duce până la capăt un proiect care să o ajute social, susţine cu votul ei nişte valori care să o reprezinte, la fel cum oricare din noi are dreptul să o facă. S-a repetat de multe ori, în ultimele zile, că preoţii şi biserică nu ar trebui să facă politică. Va trebui să avem curajul să spunem că Biserica nu poate privi cu mâinile în sân la ce se întâmplă în spaţiul public, că are datoria şi dreptul de a-şi spune părerea privitor la organizarea cetăţii pământeşti şi la cei care vor administra această cetate. Dar biserica, ca şi societatea în întregul ei, va trebui să înveţe că : « Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. » Matei 7 :21. Dacă BOR îşi pune toate eforturile în a susţine un candidat, va trebui să fie sigură că acel candidat este demn de încrederea credincioşilor. În caz contrar, Biserica va pierde enorm din încrederea populaţiei pe care o avea. Valuri de hipsteri au început să se revolte, pe drept cuvânt, de prestaţia unor preoţi şi de a-i identifica cu întreaga biserică. Printre pancardele anti Ponta au început să răsară pancarde anti biserică. Dacă prezenţa icoanelor în şcoli, construirea Catedralei Mântuirii Neamului sunt fapte contestate de cei ce vor secularizarea spaţiului public românesc, dar care pot fi apărate de credincioşi prin apel la o tradiţie,  susţinerea activă a candidatului PSD de o minoritate a BOR şi susţinerea pasivă de majoritate,  ne lasă în imposibiliatea de a o apăra. BOR s-a lăsat instrumentalizată de Ponta, doar pentru că Iohannis este protestant, de parcă principiul de la Ausburg, potrivit căreia suveranul decide religia supuşilor, s-ar mai aplica şi astăzi. Dar nu susţinerea politică pentru un candidat e problematică, ci susţinerea unui candidat care nu reprezintă valorile bisericii, care nu le-a susţinut niciodată până în această campanie şi care nu a ştiut nici să le mimeze nici măcar în această camapanie.

Efectul pervers al campaniei ortodoxe.

Biserica nu s-a arătat un bun agent electoral aşa cum se aştepta: nu a adus nici voturi pentru Ponta şi a şi stricat imaginea şi aşa şubredă a Bisericii. De data aceasta, ortodocşii s-au supărat că numele lor este folosit într-o campanie electorală şi nu s-au dus să voteze cu candidatul recomandat, câţiva s-au exprimat public, alţii au tăcut dar n-au votat la comandă. Spaţiul public, atât cel concret cât şi cel virtual s-au umplut de discurcursi anti-ortodoxe, susţinătorii secularizării au profitat la maxim de această ocazie pentru a cere excluderea Bisericii ca factor decizional într-o societate. În ultimul moment, Duhul Sfânt a făcut ca Patriarhul să citească o predică favorabilă lui Johanis, prin care acesta devin brusc bunul samaritean. Spun Duhul Sfânt şi nu Patriarhul Daniel, pentru că agenţia de presă Baislica a dat un comunicat prin care anunţă că era vorba de o predică mai veche, reciclată din 2011, dar care, minune, s-a potrivit exact momentului alegerilor. Astăzi, ca lucrurile să devină de-a dreptul comice, umblă pe net o petiţie în care i se cere noului preşedinte să se boteze ortodox, potrivit legii pământului care cerea unui rege, nu să îşi schimbe religia ci să îşi crească copii în religia ortodoxă. Toţi aceşti paşi greşiţi în spaţiul public românesc sunt cauze ale naşterii anticlericalismului.

Decizia CC cu privire la statutul religiei în şcoli.

Până acum, obiceiul era de a considera că cine nu face o cerere de a fi exclus de la ora de religie era considerat înscris. Acum, principiul se schimbă: doar cine vrea în mod special ora de religie va face o cerere scrisă în acest sens. Biserica s-a simţit discriminată şi umilită, asociaţiile secular umaniste au jubilat. Înţeleg valoarea argumentului liberal potrivit căruia cine îşi doreşte ceva este liber să se asocieze în acest sens, şi nu contest în sine decizia CC. Dar, ce este cu adevărat problematic sunt consecinţele pe termen lung, dacă de jure religia poate să fie predată în continuare ca până acum, de facto acestă situaţie nu va mai fi posibilă, încă din anul următor. Prima consecinţă este aceea că profesorii de religie nu vor mai fi angajaţi cu contract nedeterminat, jobul lor depinzând de la an la an şi de la şcoală la şcoală. Până acum, profesorii de religiei dădeau examene de titularizare sau suplinire, ca toţi ceilalţi profesori, în iulie, deci înainte de începerea anului şcolar. Acum, aceste examene vor fi absurde căci nu ştim exact câţi elevi vor avea.  Modificarea legii lasă mână liberă directorului instituţiei şi nu părinţilor copiilor, aşa cum suntem lăsaţi să înţelegem, căci legea prevede oricum că: media nu se va încheia la disciplina religie, dacă se făcea cerere scrisă sau dacă nu există condiţiile obiective pentru organizarea orei de religie. Ce înseamnă aceste condiţii obiective? Se precizează un număr minim de copii pentru care avem dreptul să angajăm un profesor de religie? Nu. Se precizează care va fi statutul în orar al disciplinei? Nu.  Prin urmare, directorul şcolii va fi elementul decizional cheie în acest caz şi nu numărul de cereri ale părinţilor. Evident că vor exista directori care, pe motive de aparteneţă religioasă sau de un alt tip, mai puţin just, vor accepta în continuare orele de religie. Ele nu vor dispărea dintr-o dată, dar măsura este discriminatorie pentru că nu se precizează că ora de religie se va ţine indiferent de numărul de elevi, la fel cum ora de sport se ţine indiferent de numărul celor scuţi la această disciplină sau ora de muzică indiferent de numărul de afoni.

Consecinţele pe termen lung? În câţiva ani, nu vom avea mai puţin elevi traumatizaţi de chinurile iadului, ci mult mai mulţi elevi fară pic de cultură religioasă. Nu vor mai fi capabili să înţeleagă o parte consistentă din istoria Europei la care creştinismul, vreţi nu vreţi, a contribuit în mod fundamental. În marile muzee tinerii europeni vor fi la fel de pierduţi şi descuraţi ca japonezii, veniţi din altă cultură, pentru care, o imagine cu un înger venind la o tănără nu asucunde nici un simbol.

Pentru că cei credincioşi, din poziţia lor de popor ales, au fost incapabili să negocieze cu cei ce nu le împărtăşesc credinţele în definirea unui bine comun, acceptabil de amebele grupuri, în loc să înlocuim catehizarea morală cu ore de cultură generală creştină, căci asta îţi dă şcoala în primul rând – instrumente pentru a descifra lumea din jur -, a venit o decizie de sus, de la CC, nu de la Dumnezeu, care ne va scăpa şi de catehism şi de cultură în acelaşi timp. Societatea va fi din în ce mai secularizată şi credincioşii din ce în ce mai extremişti, iar un limbaj comun între cele două categorii va deveni imposibil.

Secularism cu crucea în frunte.

Cele două evenimente luate împreună, cu toate că obiectiv nu au de-a face unul cu celălalt, decât dacă suntem dispuşi să credem într-o pedeapsă divină, spun foarte multe despre modul în care spaţiul românesc este afectat de secularizare. În cuvinte, credem în Dumnezeu, ba chiar suntem creştin-ortodocşi, nu ca alţii; în fapte, îngreunăm predarea religiei în şcoli. Dacă în restul Europei, lupta pentru secularizare s-a dus la nivelul simbolurilor religioase (vezi cazul crucifixului din Italia sau a portului voalului islamic în Franţa), la noi spaţiul public este ultrasaturat de simboluri şi apartenenţe religioase în care nu mai crede nimeni. O să avem cruci în sălile de clasă care nu vor mai propune educaţie religioasă pănă când nimeni nu va mai şti ce înseamnă plusurile alea mari, un pic asimetrice. O să fim mândri că suntem creştin-ortodocşi pănă când din tot sacrificiul lui Hristos nu va mai ramâne decât un plăcut miros de tămăie. Teoria lui Titu Maiorescu a formelor fară fond se aplică şi astăzi în cultura română. Pe noi nu ne deranjează simbolurile religioase ca pe alţii. Aţi auzit vreo icoană care să critice sistemul politic? Nu! Noi dăm, pe de o parte, satisfacţie practicanţilor, identificicându-ne cu ei, mergând la slujbele lor chiar, iar, pe de altă parte, decidem excluderea de facto a religiei din şcoli. Nu contează faptele imorale, anticreştine, contează ca, la final, să ne închinăm.

O soluţie?

BOR, atât ierarhia cât şi laicii, vor trebui să înveţe lecţia modernităţii şi să o întoarcă împotriva ei însăşi. La fel ca şi Biserica Catolică, acum 150 de ani, ortodocşii vor trebui să facă eforturi de contracarare a anticlericalismului şi să se prezinte prin discurs şi comportament ca o prefigurare a Împărăţiei lui Dumnezeu, ca o alternativă la o societate divizată şi tristă, care şi-a pierdut reperele, să se prezinte pe sine ca o voce intelectuală şi socială, care sprijinindu-se pe tradiţia de care este atât de mândră să poată oferi instrumente de critică şi gândire socio-politică. (Ana Petrache)


Gânduri de seară...............


"Poporul ăsta vreți voi să -l opriți să râdă, să -l dezvățați să râdă de minciună, de ridicol, de prostie, de hoție......"








Și n-au învins. Și nici n-au înțeles.


Și n-au învins, cum spuneam.

Și nici n-au înțeles nimic din înfrângerea lor. Ceea ce, cinstit vorbind, e enervant, dar nu-i o veste rea – fiindcă, dovedindu-se atât de inadecvat la realitate, PSD va intra într-o vrie pe care o aștept de un sfert de secol.
O să înșir, luate chiar de la vârful partidului, câteva exemple de inadecvare aproape monumentală, aproape pură; dacă le-aș fi întâlnit în literatură, zău că le-aș fi considerat prea exagerate, prea „literare” (încă un semn că, de fapt, viața se inspiră din literatură – și nu invers, cum credem de obicei):

1. Victor Ponta. E de-a dreptul incredibilă plecarea lui în Dubai, la o zi după declarația că va petrece o vreme cu familia. Primele lui reacții după alegeri au fost neașteptat de bune, de la recunoașterea timpurie a înfrângerii până la picarea legii amnistiei & grațierii și la ridicarea imunităților. Chiar mă întrebam dacă nu cumva eșecul acesta piramidal o fi catalizat ceea ce mi se părea imposibil: maturizarea cârlanului. După cum se vede acum, rămâne imposibilă ad aeternum.

(Acum 25 de ani, cineva a avut o supărare acasă & a plecat în Iran să se liniștească. Altcineva l-a așteptat la întoarcere, pe 24 decembrie, cu o frumoasă surpriză.
Acum, cineva are o supărare acasă & a plecat în Dubai. Același altcineva îl așteaptă, pe 20 decembrie, cu o frumoasă surpriză.
Nu vă grăbiți să fiți mândri că suntem români! Nici măcar chestia asta n-am inventat-o noi. Se cheamă „corsi e ricorsi”.)

2. Liviu Dragnea. Să te prezinți la televizor & să declari că ai pierdut fiindcă diaspora a fost infiltrată de agitatori & fiindcă ai făcut o campanie exclusiv pozitivă arată nu doar cât de imbecili îi crezi pe alegători, ci și cât de imbecil ești. Dragnea, creditat ca noul Hrebenciuc al PSD, se dovedește în fond exact la fel de inteligent ca prototipul lui – a cărui stupizenie crasă am văzut-o cu toții în negocierile de taină cu Dan Șova, această Himalaya intangibilă a zevzeciei autohtone.

3. Valeriu Zgonea.
Să declari arogant în Parlament că legea votului prin corespondență nu e o prioritate, la trei zile după catastrofa din diaspora, e o levitație deasupra hăului himalayan al prostiei & îl lasă momentan pe Dan Șova în postura de second best în materie.

4. Adrian Năstase.
Aproape că m-am ciocnit ieri de el la Gaudeamus. A slăbit mult. În rest, același aer de Gore Pirgu mai înalt – însă un Pirgu atât de încrâncenat & ranchiunos din cauză că a fost devoalat drept infractor & trimis în închisoare, încât aerul din jurul lui era aproape vibratil de la dorința de răzbunare. În condițiile în care ai putut vedea cât de anti-PSD a fost votul & știi că PSD a pierdut iar intelectualii, să te afișezi în târg cu aerul ăsta de pașă resentimentar e încă o dovadă de lipsă de inteligență. Iar, în plus, să mai dai și declarații ultragiate fiindcă Victor Ponta nu ți-a răspuns după alegeri la SMS te pune în postura (neașteptată, admit) de challanger al lui Șova & Dragnea.

5. Ion Iliescu.
Îl înțeleg: e disperat să vadă partidul pentru care a muncit atât (dinainte de Revoluție, în fond) dezintegrându-se sub ochii lui. Instinctul lui politic nu l-a înșelat: a fost singurul dintre pesediști care a presimțit catastrofa după primul tur de scrutin. În vreme ce ceilalți erau siguri de victorie, el țipa la Dragnea pentru că a adus partidul în pragul imploziei. Iar acum, după ce „lebăda neagră” a fâlfâit tragic (mă rog, de la noi se vede altfel) pe deasupra sediului PSD, Iliescu a intrat în panică, încercând să salveze ce mai e de salvat: propune insistent congrese extraordinare, semn că vrea să schimbe conducerea PSD & să restarteze jocul. Disperarea îl face să nu înțeleagă cât de mult pierde PSD ca imagine avându-l tot pe el drept factotum & vector de imagine; numai simplul detaliu că, după eliminarea lui Ponta, președintele de onoare Ion Iliescu va fi președinte interimar al PSD va trage partidul și mai jos în hău. Iliescu și-a pierdut și el capul, de fapt; e prima dată când îl văd astfel, de 25 de ani încoace. Ceea ce arată, o dată în plus, cât de disperată e situația în PSD.

E drept, nici dreapta nu-și metabolizează prea bine victoria. Sunt la fel de surprinși de ea precum pesediștii. Precum Klaus Iohannis însuși, de fapt – chiar și numai amănuntul că nu are încă o listă de consilieri arată că nu și-a făcut temeinic temele pentru varianta câștigului. E încă timp pentru asta, firește; e însă numai un simptom (minor, dar sugestiv) al faptului că, acum, se improvizează din mers. Fiindcă numai o improvizație o putea transforma pe Alina Mungiu-Pippidi din fost make-up artist al „impecabilului Ponta” în consilier al celui care a stricat machiajul impecabilului. E drept, doamna Mungiu-Pippidi e convinsă că ea l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis (așa cum, la vremea lor, îi făcuse președinți pe Emil Constantinescu & Traian Băsescu, după cum modestă mărturisește); însă n-aș vedea prea bine un președinte care și-ar construi strategiile pe materia acestor convingeri. E drept, fosta admiratoare a impecabilului a negat ferm la televiziune că ar urmări & accepta asemenea post de consilier; sper să n-o numească împotriva propriei voințe, sărăcuța.

Dincolo de improvizațiile dreptei, marele eveniment politic care se consumă sub ochii noștri e chiar acesta: demantelarea PSD. Mi se pare inevitabilă; strategii partidului încearcă tot felul de variante disperate, însă nu văd cum & ce ar mai putea salva. În locul acestei relicve neocomuniste va trebui să apară o stângă europeană reală; o văd edificabilă în jurul lui Vasile Dâncu, de pildă. E problema PSD dacă reușește s-o edifice; însă dacă n-o vor face ei acum, locul acesta în ecosistemul politic va fi ocupat de un partid de stânga nou. Competiția pentru alegerile din 2016 va prinde dreapta cu două partide cu aparență europeană & electorat fidelizat: noul PNL, care se va stabiliza undeva între 25 și 30 %, și viitorul partid al Monicăi Macovei, cu cel puțin 7 și cel mult 10 procente. (O dreaptă executivă & o dreaptă reformistă, adică.) (PMP-ul nu are viitor, cum nu are nici trecut.) Nereformat, PSD va face figura unui muribund în competiție cu un partid nou-nouț & cu unul abia ieșit din chirurgie estetică (bașca energizat de o cucerire recentă).

N-au învins; n-au înțeles; nu vor supraviețui. E indecent, știu – dar eșecul & agonia asta mă bucură cum n-ar trebui. (Radu Vancu)


Draga Santa,...:)

Draga Santa,
Anul acesta nu vreau sa-mi aduci nimic. Vreau sa vii cu un sac suficient de mare si sa-l iei pe "Fonta"... doar atat ! Poti sa-l lasi la Polul Nord ?
P.S. Poate citesc primii cei de la DNA !



Draga Santa, Anul acesta nu vreau sa-mi aduci nimic. Vreau sa vii cu un sac suficient de mare si sa-l iei pe "Fonta"... doar atat ! Poti sa-l lasi la Polul Nord ? P.S. Poate citesc primii cei de la DNA !

sursa : Marian Preo

duminică, 23 noiembrie 2014

Am stat ; am privit ... am cugetat si vad sfidare

Da am stat si am privit psd-stii au pierdut alegerile ( asta in saptamana de dupa pierderea alegerilor ) ... Si de ce pentru ca au dus o campanie murdara  ( pe niste televiziuni care dupa ultima hotarae judecatoreasca nu mai trebuiau sa functioneze ... dar de puterea e in mana lor si minisresa de finante indeplineste doar ordinele mafiotilor ) .



Intr-o sfidare fara margini pOnta pleaca in Dubai impreuna cu Ghita ; iLiescu face confrinte de condamnare a comunismului ( impreuna cu cOnstantinescu si cu printisorii .....) .; toate partidele isi aroga victoria lui Iohannis ; Dragnea iasa si ne spune sfidator ca nu pleaca de la guvernare pentru ca cica noi cei din strada am spus ca puterea nu trebuie sa cada in mana unui singur partid .

 Desigur a castigat Iohanis dar se pare ca ele partidele de dreapta  uitat de ce a castigat . Ei  va spun acum . Domnule Iohanis ati castigat aceste alegeri pe votul antipOnta  ( marea nulitate a istoriei Romaniei ) . De asemenea ati castigat pentru ca romanilor care lucreaza in starinatate li s-a ingradit un drept ...dreptul la vot . Dar domnule Iohannis ati castigat si pe mesajul doamnei Monica Macovei care a tinut o campanie pe bani putini dar curati  nu din pusculite de partid date direct din conturile mafiotilor , o campanie in care mesajul ei era statul de drept . Da desigur si domnul presedinte Traian Basescu a iesit si indemnat basisrtii sa iasa la vot si sa voteze contra celor mai mari penali din istorie adica a pseudo comunistilor din psd ...si desigur din pnl ( care tot mafioti sunt ) . Deci domnule Iohannis daca vreti sa aveti sprijinul popular trebuie sa va delimitati de toti penalii pnl ...aveti grija de ce consilieri va puneti in " stanga si dreapta dumneavoastra  " ; aveti grija de ce compromisuri faceti ; lasati DNA sa faca curatenie .

Acum catre " domnii " din pnl ... : 

Domnilor nu va asumati o victorie in care nu ati facut mai nimic  ...aveti grija cei iesiti in strada au iesit contra coruptiei , la voi in partid putregaiul este foarte copt si se sparge " pe fata " de 2 ani " dar trebuie spart si ala ce sta in spatele vostru . Aveti grija cu ce oameni veniti in viitorul guvern ...  Scoateti putregaiurile din parlament si senat ... Ei da s-a format un nou partid ( partidul lui tariceanu ) fals asa ceva este contrar legii aceia au fost alesi de catre naivi pe niste liste cu nume concret Cei care intra si iasa din partide conform intereselor si spagilor primite sunt ilegitimi ( aviz si unpr )

Acum catre psd-sti ... :

Cetatenii v-au dat un ordin ... : JOS  pOnta! JOS pd ! Jos cOmunistii ! Acesta a fost un ordin exprimat prin vot democratic si in strada ... Deocamdata se ocupa DNA -u de voi dar daca ne sfidati si nu tineti cont de ordinul nostru s-ar putea ca STRADA sa se ocupe de voi . Tovarase pOnta dati demisia si punete benevol la dispozitia DNA  impreuna cu dRagnea si toti cei car fura de 25 de ani aceasta tara , nu astepta sa venim noi sa te luam . DE asemenea pune inapoi in visterie cea ce ai ; ati furat .

Deocamdata doar atat dar mai vorbim cica maine vine pOnta si gHita din Duubai ( l-a durut in cot de votantii lui ; ...ei na ca va da cu chitanta in cap ia ma luati daca ma votati :







http://www.b365.ro/rares-bogdan-victor-ponta-a-cheltuit-peste-2600-de-euro-intr-o-noapte-intr-un-club-din-dubai-foto_219771.html




sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Surfing.


Presa internațională nu mai prididește cu laudele la adresa noastră după alegerea lui Iohannis. Astăzi lumea ne cunoaște: român zice, viteaz zice. Acum sigur nu mai confundă nimeni Bucureștiul cu Budapesta. „Financial Times” consideră că România a produs „cel mai bun eveniment politic al anului în Europa” alegând un minoritar etnic în timp ce în jur confruntările etnice ajung la separatisme sângeroase. Ziarul zice că românii s-au dovedit maturi. Adevărat. Disperarea te maturizează rapid. În ce-l privește, președintele ales a debutat în noua sa calitate cu o carte autobiografică („Pas cu pas”) lansată la Târgul Gaudeamus cu un succes enorm: a dat autografe timp de peste trei ore. Iohannis s-a dovedit cartea câștigătoare și la Târg unde a declarat că „n-are ambiții literare sau doctrinare” ci doar a vrut să-și prezinte evoluția și valorile: „cultura ne salvează”. Ar trebui să se grăbească. Dl. Iohannis a fost invitat de regele Mihai la Palatul Elisabeta unde a fost întâmpinat de principesa Margareta și prințul Duda (până mai ieri pesediști) la un prânz privat. Presa a relatat că regele Mihai și președintele ales au discutat în română și germană. Cum amândoi sunt cam taciturni, dialogul trebuie să fi fost memorabil. Regele și-a serbat în aceeași zi aniversarea și onomastica (la mulți ani!) apoi a oferit un dineu consacrat celor 25 de ani de la căderea comunismului – o cădere căreia Emil Constantinescu i-a dedicat o conferință internațională cu invitați de seamă. Cum lui Emil comunismul i-a căzut drept în curtea lui Iliescu, nu l-a invitat și pe dl. Băsescu – deși acesta e președintele care a condamnat oficial comunismul și a deschis arhivele securității. Mă rog, nici Ponta nu l-ar fi invitat. Pesediștii au înhățat și anticomunismul, și Piața Universității, și monarhia și se pregăteau să înșface și Marea Unire. În Parlament, după două zile de frenezie democratică, PSD a cedat nervos. Senatorul de Neamț (poftim, tocmai neamțul!) Leonard Cadar a deplâns ridicarea imunității colegilor urmăriți penal considerând-o un sacrificiu pentru a satisface setea de sânge a „urmașilor vampirilor” din presă: „ieri am sacrificat un miel, azi am sacrificat doi elefanți”. Asta-i soarta animalelor. Arta cere sacrificii. Dl. Băsescu a replicat solicitării dlui Iohannis de a rechema ambasadorii din țările unde românii n-au putut vota explicând că aceștia au cerut din timp și repetat mărirea numărului secțiilor de votare dar guvernul n-a răspuns – stimulând valul nemulțumirilor din țară pe creasta căruia Iohannis a făcut surfing până la Cotroceni. În fine, tot răul spre bine: votul negativ împotriva răului a devenit vot pozitiv. Vorba neamțului, lucrurile cele bune sunt trei: turul doi. (Tia Şerbănescu)

vineri, 21 noiembrie 2014

Herr Iohannis, atenție la lichele!


LICHEÁ, lichele, s. f. Om fără caracter, lipsit de demnitate, netrebnic; secătură. – Din tc. leke „nerușinare”

E o colcăială infernală! Au ieșit din toate cotloanele atrași de mirosul noilor oportunități: funcții, bani, influență. Precum șobolanii care părăsesc primii corabia, abandonează epava în derivă a lui Victor Ponta și încearcă să prindă un loc pe punte sau măcar la cală pe barca împinsă de vânturi prielnice a noului puternic al zilei…
Au o capacitate extraordinară de adaptare, dată de genele combinate de șarpe, pisică și cameleon. Au coloana vertebrală extrem de flexibilă, precum a unui șarpe. Cad întotdeauna în picioare și par să aibă nouă vieți, precum o pisică. Au limba lungă, pătrunzătoare și lipicioasă și își adaptează culoarea la condițiile de mediu, precum un cameleon.

Îi știți. Ocupă scena publică de 25 de ani! De fapt, au ocupat-o întotdeauna. Sar dintr-o barcă într-alta cu o abilitate demnă de un cangur! Iată câte calități ale regnului animal pot fi întruchipate într-o singură vietate cocoțată samavolnic în vârful lanțului trofic: LICHEAUA.
Câteodată mor, dispar în mod natural, dar alții le iau locul. Mai puternici, mai rapaci, mai adaptați. Sunt legionarii care, după 1947, au devenit cei mai habotnici comuniști, dintre ei alegându-se cei mai zeloși torționari. Sunt comuniștii devotați care, după 1989, au devenit cei mai zgomotoși disidenți. Sunt fostele cadre de nădejde ale tovarășului Ion Iliescu strecurate după 1996 între cei „15.000 de specialiști” ai lui Emil Constantinescu. Și tot așa… Acum, migrează iar. Vin spre Klaus Iohannis ca moliile spre lumina felinarului.

Sunt peste tot. În politică, în administrație, în presă, în „servicii”. Toți se grăbesc, mai cu fereală sau mai pe față, să-și depună omagiile și să-și ofere serviciile la noua „Înaltă Poartă”…

Atenție la lichele, Herr Iohannis! Parazitează tot, sug de sevă orice bună intenție, golesc de sânge orice organism sănătos apoi se târăsc mai departe, ca lipitorile, spre noua țintă. Desigur, în orice regim, asemenea „oameni” pot fi și au fost folosiți. Un om inteligent iartă, dar nu uită…
Atenție însă! Organismul odată infectat, molima e foarte greu – dacă nu imposibil – de extirpat. (Adrian Halpert)

joi, 20 noiembrie 2014

Gânduri de seară.............





E vorba de toamnă şi-abia mai încape
De-aramă şi scâncet lumina sub pleoape.
Nu ştiu dacă frunza la mine sub gene
S-a stins de adio sau vru să mă cheme.
Aşa cum se cerne sfârşitul de vară
Spre cer urcă frunze tribut să mă ceară.
Încet trece ziua şi iarba mă doare,
Încet vine noaptea mirosind a ninsoare.



Şi nu ştiu dacă toamna
La mine în rană
E prima durere
Sau ultima vamă.

Când frunzele toate cazându-mi pe umăr
Îmi seamănă trist şi încep să le număr.
Întâia povară e frunza căzută
Din multele veri, o fiinţă pierdută.
Din tot ce a fost, cel mai tainic mă doare
Copilul din frunza foşnind sub picioare.
Rămân crizanteme, redute deşarte,
Târzii funerarii pentru frunzele moarte.

Urmări.


În urma istoricei sale înfrângeri, care a adus trofeul învinșilor pentru a treia oară consecutiv în vitrina PSD, premierul Ponta a ieșit și a declarat: „Iohannis este președinte legitim”. Ei, nu mai spune! De când stabilește Ponta legitimitățile și ilegitimitățile în țara asta? S-a învățat prost: pe dl. Băsescu l-a declarat ilegitim cu de la sine putere, acum a catadicsit să-l declare pe Iohannis legitim – nu se știe pe ce criterii căci Iohannis era legitim și dacă învingea cu 0,2%. Asta-i democrația. După ce i-a acordat legitimația lui Iohannis, Ponta a răspuns și celor din propriul partid care au început să-i ceară socoteală: Robert Negoiță a propus ca PSD „să facă pasul înapoi și să iasă de la guvernare”. Adevărul e că PSD face pași înapoi fiind la guvernare așa că Ponta a refuzat ”cât timp am sprijinul coaliției sunt hotărât să-mi duc mandatul până la capăt”. Vae victis!
Nici nu și-au șters bine lacrimile și învinșii au început vânătoarea de capete primul vizat fiind al lui Dragnea – cerere refuzată de Ponta. Prost, bun e singurul cap pe care-l are. După care Ponta a recunoscut: „sunt trist, familia suferă și mai mult”. Aluzie, probabil, la Daciana despre care premierul mărturisise un secret de familie bine păstrat: „a fost europarlamentară înainte de a fi fiica lui Ilie Sârbu”. Precoce fată! Pesemne că văzând-o în PE, Ilie Sârbu a remarcat-o și s-a decis s-o conceapă. La timp, altfel risca să ajungă socru înainte de a fi tată. Politica produce adesea salturi neobișnuite în biografii.

Câștigător detașat (și calm) al alegerilor, Iohannis a cerut Parlamentului „să pice legea amnistiei, să încuviințeze toate cererile justiției” (în privința aleșilor penali), să urgenteze legea votului electronic și „ a poftit guvernul să prezinte bugetul pe 2015”. La toate acestea Ponta a răspuns spășit: da, vom pica, da, vom încuviința, da, vom urgenta, da, vom prezenta. Ei, vezi că se poate? Când n-are încotro, Ponta știe să se prefacă și în om de dialog și în orice e nevoie. Lângă el, Tăriceanu, lingându-i rănile lui Ponta, a revenit la obsesiile sale: „Iohannis va continua regimul Băsescu”. Păi, dacă apără independența justiției, statul de drept, lupta anticorupție, libertatea de exprimare și parteneriatele cu SUA, UE și NATO, e foarte bine. Doar n-o să continue regimul Iliescu-Năstase care a ctitorit marea corupție și furtul organizat – și pe care Ponta amenința să-l continue în mod și mai brutal. Noroc că i s-a dat peste mână la timp.(Tia Șerbănescu)




Victoria lui Iohannis trebuie să ducă la o reformă profundă, nu la o revoluţie de o noapte.


Nu cred în revoluţii. Sunt apanajul stângii. Sunt manifestări violente, câteva zile de entuziasm, urmate de represiune şi dezamăgire. De aceea sper ca miraculoasa victorie a lui Klaus Iohannis să nu însemne un entuziasm de o săptămână, urmat de o discretă confiscare a puterii de către acei eterni politicieni care conduc România din 1990 sau de epigonii lor, clone mai amorale şi mai brutale ale vechilor activişti PCR.
Ceea ce trebuie să urmeze victoriei lui Klaus Iohannis este o reformă. Profundă şi aşezată. Nemţeşte, dacă îmi permiteţi să folosesc un şablon al acestor zile. Va trebui să avem răbdare şi să nu cerem schimbare peste noapte. Dimpotrivă, va trebui să discutăm fiecare pas, să ascultăm cu calm opinii contradictorii, să cântărim mult înainte de a lua o decizie. Şi, spre deosebire de revoluţiile în fruntea cărora se aşează cine ştie ce personalitate carismatică, pe care ulterior o alungă cu pietre proprii admiratori dezamăgiţi, reforma trebuie să fie munca unei echipe.
Vorbind de echipă, aş spune că aici am primele aşteptări de la Klaus Iohannis. În primul rând, cred că trebuie să-i spună preşedintelui Traian Băsescu că-i mulţumeşte pentru tot ceea ce a făcut – şi a făcut enorm pentru România – şi atât. Repet, cred că Traian Băsescu a făcut enorm pentru această ţară, dar acum este nevoie de altceva. Fără îndoială, experienţa şi sfatul unui fost şef de sfat pot fi fantastic de utile, dar sper că este exclus ca Traian Băsescu să joace vreun rol într-un viitorul Executiv oblăduit, mai devreme sau mai târziu, de Iohannis.

În al doilea rând, după ce în timpul campaniei electorale am înţeles dorinţa candidatului ACL de a evita tulburările în propriul partid, acum cred că este timpul să facă ordine. Mai sunt circa 30 de zile până va pleca la Palatul Cotroceni, ar fi extraordinar dacă până atunci le-ar cere să părăsească partidul tuturor celor cu condamnări penale definitive. Cazul cel mai trist este al domnului Chiuariu, condamnat pentru fapte de corupţie, care este senator, membru al Comisiei Juridice. Nu este acceptabil ca PNL să trimită în comisia care avizează solicitările DNA un astfel de personaj. Dacă el nu vrea să plece, să fie dat afară.
Întâmplător, domnul Ponta, pregătindu-şi propria victorie, i-a oferit lui Klaus Iohannis o perioadă relativ lungă, de peste o lună, pentru a pregăti o echipă, pentru a pune lucrurile la punct în PNL şi pentru a prelua fără grabă dosarele Administraţiei Prezidenţiale. Timpul este de partea viitorului preşedinte al României. Să nu se grăbească. Are cel puţin cinci ani pentru a reforma ţara.

PS: Există totuşi o urgenţă, asupra căreia îmi permit să insist: elaborarea unei legi a votului prin corespondenţă. Trebuie pusă presiune asupra Guvernului pentru a finaliza un astfel de proiect şi, dacă acesta trage de timp, să se traducă legislaţia dintr-o altă ţară, să se adapteze situaţiei din România şi să se pună pe masa Parlamentului o iniţiativă a opoziţiei. (George Mioc)




miercuri, 19 noiembrie 2014

Nu furati ... NU va batjocoriti profesorii ....Testamentul generației de sacrificiu către copiii speranței. FABULOS! Distribuiți MASIV!

Nu furati ... NU va batjocoriti profesorii ....Testamentul generației de sacrificiu către copiii speranței. FABULOS! Distribuiți MASIV!



Asculta cu atentie versurile!!!
Poate va sacrificati si voi 7 minute din viata..macar si ascultati aceste versuri......
 -


marți, 18 noiembrie 2014

Rolul prostiei în istorie.


Cariera politică a lui Victor Ponta este un caz de manual în ceea ce priveşte rolul prostiei în istorie. Am spus acest lucru încă din iulie 2012, pe vremea când plagiatorul şi partizanii săi îşi savurau ceea ce li se părea a fi un inexorabil triumf asupra statului de drept. Iată-l acum învins de propra-i aroganță, impertinență şi egomanie. Ascensiunea acestui Arturo Ui a putut fi oprită întrucât cetăţenii acestei ţări au înţeles cu cine au de-a face. Nu au ascultat ditirambii penibili rostiţi de diverşii sicofanţi. Au înţeles că Ponta este un inamic al democraţiei, al valorilor pe care se întemeiază comunitatea euro-atlantica. Crezând că fraiereşte pe toată lumea, Ponta s-a fraierit în primul rând pe el însuşi. A sosit momentul ca acest atlet al minciunii să plece din fruntea guvernului României. A sosit momentul ca Ponta să stea pe margine, acolo unde îi este locul. A sosit momentul ca ACL să îşi afirme dreptul de a forma guvernul. Victor Ponta şi celilalți membri ai grupului infracţional organizat trebuie să plece. Teodor Melescanu trebuie demis de urgenţă. A sosit momentul ca PSD să înţeleagă că alegerile din noiembrie 2014 simbolizează finalul epocii turpitudinii, adică al erei Iliescu.

Iată mai jos articolul apărut aici, pe “Contributors”, pe 30 iulie 2014:

“Fiecare pasăre pe limba ei piere. În cazul clicii la care mă refer aici, pe limba prostiei. A unei neghiobii îngâmfate, guralive, ţanţoşe, plină de emfază, tupeu şi dispreţ, asemeni pasului de defilare al lui Mazăre. Dacă nu intrau în jocul lui Dan Voiculescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu ar fi putut savura victoria din locale şi s-ar fi putut pregăti în linişte pentru alegerile parlamentare. Presiunile au fost însă enorme, nerăbdarea puerilă la fel, ambiţiile erau dezlănţuite, era şi este în joc soarta unor dosare cât se poate de grele. Trebuiau protejaţi Dan Voiculescu, Relu Fenechiu şi alţii ca ei…

Trebuia sugrumată justiţia independenta, trebuia emasculata Curtea Constituţională, trebuiau paralizate DNA şi ANI. Costurile pentru România au fost imense. La ora când scriu aceste rânduri, ciferle oferite de BEC demonsteraza ca refendumul pus la cale de pucişti a capotat. În continuare, cu iresponsabila jovialitate, Victor Ponta clamează victoria, primele sale comentarii, evident sub şoc, sugerează că omul halucinează. Se va calma şi va accepta evidentele. Va recunoaşte că trebuie să coabiteze cu Traian Băsescu, ca maghiarii sunt cetăţeni cu drepturi depline ai României, ca UE nu este la cheremul USL.

Dacă are un strop de onoare, El Crin va trebui să se retragă din viaţa politică. Dar ne putem aştepta la un congres extraordinar al PNL la care diverşii sicofanţi să-l implore să nu demisioneze, evident pentru “binele României”. Deocamdată, Dan Mihalache, unul dintre fruntaşii antonescieni, recurge la insulte când este întrebat ce va face El Crin. Oricum, este limpede că din acest moment planul loviturii de stat a eşuat lamentabil. Începe un nou capitol în istoria agitatei democraţii romaneşti post-comuniste. Un capitol promiţător.Cifrele probează ca cel puţin jumătate din romani spun NU statului de nedrept şi îngenuncherii justiţiei.

Piedica principală în calea puciştilor o reprezenta Traian Băsescu. De-aci şi personalizarea isterică a campaniei useliste şi a variilor antene, “cotidiene” etc. A fost pusă în funcţiune o propagandă de-a dreptul monstruoasa, nicio minciună nu a fost socotită prea absurdă pentru a nu fi difuzată ca adevăr revelat. Traian Băsescu este un om cu pasiuni, cu emoţii, cu scăderi, cu slăbiciuni, dar cu o trăsătură pe care nu i-o pot nega nici cei mai îndârjiţi adversari: o tenacitate extraordinară. Un om politic veritabil, cu viziune şi cu valori, nu o marionetă. Pentru Băsescu, independenţa justiţiei este lucru non-negociabil. La fel şi siguranţa naţională. Cine a crezut este vorba doar de declaraţii retorice, să se gândească la soarta unor Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vantu. Suicidar pentru ei, puciştii n-au luat în calcul că România face parte din UE, că există mecanisme internaţionale de sactionare a calcării în picioare a statului de drept. Au denigrat presa internaţională, au apăsat pe pedală unui primejdios anti-europenism, au recurs la cele mai compromise arme ale propagandei comuniste pentru a-şi calomnia criticii. N-au înţeles că trăim în 2012, că România nu mai poate fi întoarsă înapoi, la starea de prostraţie şi disperare a unor timpuri apuse.

Public mai jos fragmente dintr-un text despre rolul prostiei în istorie, apărut pe “Contributors” cu luni în urmă, în noiembrie 2011, înainte ca această ofensivă anti-democratică să se fi transformat în lovitura de stat.

Cei care prevesteau o inevitabilă guvernare Ponta-Antonescu au subestimat un factor care joacă un rol esenţial în istorie: lipsa inteligenţei politice. Ori a inteligenţei pur şi simplu. Prostia, oricât de abil ar fi mascată, prin măşti atent plăsmuite şi prin vorbe meşteşugite, tot prostie rămâne. Îl putem acuza pe Vadim Tudor de multe lucruri, de la xenofobie delirantă la orgoliu supradimensionat, dar nu de stupiditate. A jucat politic încă de pe vremea lui Ceauşescu, a continuat să o facă în ultimele două decenii, vulgar, odios, detestabil, dar, repet, nu stupid.

Acum câteva luni, cuplul uslaş Ponta-Antonescu părea că are vântul (şi pe Sorin Ovidiu Vântu nu mai puţin) în pupa. Unde se află Vântu acum? În ce direcţie bate vântul politicii romaneşti la acest ceas? Să-l tratezi pe Ion Iliescu drept o cantitate neglijabilă în PSD este o probă de gravă, fatală, infantilă miopie. Înseamnă că n-ai înţeles în ce confrerie ai intrat şi atunci îţi meriţi soarta. În asemenea “societăţi” trădările sunt pedepsite nemilos. A citit Victor Ponta vreo istorie a mafiei? Să uiţi că ai fost inventat de Adrian Năstase, să te joci cu caizii, este o eroare de dimensiuni galactice dacă vrei să contezi în acel partid. Cât îl priveşte pe atletul grobianismului steril, Crin Antonescu, el este un factor derivat, un efect secundar, un epifenomen. Efemer, volatil şi guraliv, fără greutate în trecut, fără idei în prezent şi fără vocaţie în viitor, marcat de fatuitate şi vacuitate, este cel mai perisabil personaj dintre cei care s-au zbătut să intre în prim planul politicii româneşti a ultimelor două decenii. Crin Antonescu, groparul PNL, este un Emil Constantinescu din care s-a extras rădăcina pătrată.

Legile politicului sunt diferite  de cele ale jocului lego. Victor Ponta poate fi un mare navigator pe maşini de curse, însă pe poligonul politicii romaneşti de azi îmi pare un mare pierzător. Fie şi numai pentru că nu a putut rosti măcar o frază convingătoare în ultimii doi ani, de când este pseudo-liderul acestei formaţiuni. Chiar şi nişte bloggeri stângişti sunt mai interesanţi decât Ponta în cele mai puţin nefericite momente ale sale. Nu e de stânga, nu e dreapta, nu este de nicăieri. Este “omul fără însusiri” ajuns pe trambulina puterii de unde încearcă disperat să sară, în sus, în jos, la dreapta sau la stânga, doar-doar l-o lua în seama cineva. Tupeul lui Ponta nu este nici măcar unul arogant, doar năbădăios, asemeni nazurilor unui adolescent acneic. Rămâne să notăm că toate aceste lupte intestine din PSD sunt lipsite de orice semnificaţie valorică şi ideatică. Toţi protagoniştii sunt de fapt creaţiile lui Iliescu, veteranul păpuşar bolşevic şi regizorul unui spectacol cu multe umbre şi prea puţine personaje reale. Politica uslașă se derulează sub semnul vendetelor mediocrităţii.”(Vladimir Tismăneanu)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More