luni, 1 decembrie 2014

PSD, FAZA PENIBILĂ.


Legea consecințelor neintenționate (the law of unintended consequences) lovește din nou PSD, demonstrând și pentru cei care nu au fost interesați de istorie – și deci sunt sortiți să-i repete greșelile – cât de puțin pot actorii politicii sau istoriei să controleze evenimentele pe care le declanșează. Pe scurt, excluderea lui Marian Vanghelie și a lui Mircea Geoană din PSD ar fi trebuit să-l scutească pe Victor Ponta de o concurență nedorită din interior la un viitor congres. În loc de zile liniștite însă, Victor Ponta are de a face cu un scandal fără margini, care nu se va încheia prea curând și din care nu are cum să iasă triumfător. În spațiul public curg dezvăluirile celor excluși cu privire la ilegalitățile pe care le-ar fi comis echipa lui Victor Ponta la guvernare, ultima dintre ele referindu-se la contractele acordate firmei Teldrum, apropiată de Liviu Dragnea, și Asesoft, apropiată de Sebastian Ghiță, contracte pentru care Comisia Europeană ar fi cerut guvernului o investigație serioasă. Nu-l credem pe Marian Vanghelie pe cuvânt, dar acest gen de informație are totuși parfum de credibilitate, având în vedere tot ceea ce am aflat din dosarele penale ale DNA despre modul în care funcționează guvernele României. Victor Ponta a uitat o regulă de aur: cei care trăiesc în case de sticlă nu trebuie să arunce cu pietre. Li se poate face casa țăndări. Cu alte cuvinte, Victor Ponta a declanșat un scandal care se poate transforma într-o avalanșă care-i va dezintegra partidul. Nu vom plânge de mila psd-iștilor, căci PSD nu este un partid social-democrat modern de tip european, ci o clică de jefuitori ai avuției publice; este partidul care a instituit corupția ca regulă fundamentală în politică și a pervertit toate instituțiile democrației, inclusiv mass media.  România nu va ieși din zona periferică a UE decât după ce va scăpa de acest partid și de tot ce reprezintă el. Deocamdată însă asistăm la agonia sa și ea este absolut penibilă.

Ce poate fi mai penibil, de pildă, decât să-i vezi astăzi pe liderii PSD, de la Ioan Rus la Sebastian Ghiță, dezicând-se de Ion Iliescu, pe care l-au tămâiat timp de 25 de ani. Să ne amintim de exercițiile de admirație ale lui Victor Ponta însuși la ultimul congres al PSD. Sebastian Ghiță demisionează acum din partid de sila valorilor bătrânului comunist Ion Iliescu, deși același Ion Iliescu era președinte de onoare al PSD și atunci când s-a înscris domnul Ghiță în PSD. Se plâng psd-iștii lui VictorPonta că au pierdut alegerile prezidențiale din cauza asocierii cu eticheta „comunist”, care i s-ar datora exclusiv lui Ion Iliescu. Dar alegerile parlamentare din 2012 le-au câștigat cu o majoritate fabuloasă tot cu Ion Iliescu pe post de președinte de onoare. Să fi trecut domnul Iliescu la comunism abia după 2012? Adevărul este desigur altul, iar „crima” domnului Iliescu nu este legată, pentru Ponta, Ghiță, Rus și Dragnea, de morții Revoluției sau de mineriade, ci de declarația sa potrivit căreia principala răspundere pentru pierderea președinției îi revine lui Victor Ponta și insistența asupra ținerii unui congres cât mai curând. Suspiciunea unui complot Geoană-Vanghelie sponsorizat de Ion Iliescu în scopul înlocuirii lui Victor Ponta în fruntea partidului este cea care a cauzat reacția pripită și disperată a premierului și a oamenilor săi, disperați să nu-și piardă accesul la resursele bugetare.

Ca să ne convingă că stăpânește la perfecție arta penibilului, Victor Ponta încearcă să se reinventeze. Nu-l mai înjură pe Băsescu, are un discurs decent, e pro-european, nu influențează justiția, etc. De ce abia acum? Ce credibilitate poate avea demersul său de imagine? Bineînțeles că nu-l crede nimeni, dar el nu știe că, în timp ce petrecea el prin Dubai și alte locuri exotice cu amicul Ghiță, țara s-a schimbat iar contactul cu Europa a deschis mințile celor pe care altădată PSD îi cumpăra cu un lighean și o geacă de fâș. Au mai rămas și din aceștia, dar au devenit minoritari, după cum s-a văzut în 16 noiembrie. Cei care au ieșit atunci pe străzi și au scandal „PSD, ciuma roșie!” nu se vor lăsa convinși nici de noul look al lui Victor Ponta, nici de retorica simplistă și falsă a lui Sebastian Ghiță. Precaritatea intelectuală a liderului PSD nu este depășită decât de precaritatea sa morală. Cât despre explicațiile jalnice ale lui Liviu Dragnea cu privire la pro-americanimsul său, ele sunt la fel de penibile ca și o bună parte din acuzațiile lui Vanghelie, devenit dintr-odată un pol pentru coagularea unui nou partid de stânga!

Ca să nu ne pierdem într-un inventar de penibilități, vom spune doar că asistăm cu interes la procesul de autodistrugere a unui partid care a deformat democrația și a sfidat moralitatea publică de la înființarea sa, adică a partidului care a întruchipat, împreună cu sateliții săi, sistemul „ticăloșit”. Este un frumos cadou făcut de psd-iști României de ziua națională, dar i-aș ruga să se grăbească și să termine treaba până la Crăciun, ca să încheiem anul cu bine. (autor : Rodica Culcer)



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More