duminică, 10 noiembrie 2013

10 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea." (Mark Twain)

Mihai Răzvan Ungureanu : Mi se pare mult mai potrivită o alianţă electorală decât una politică pentru unificarea dreptei.

Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că nu s-a luat o decizie în privinţa formulei dreptei pentru participarea la alegerile de anul viitor, dar că, în opinia sa, cea mai bună variantă ar fi formarea unei alianţe electorale.

"Putem vorbi până acum de acceptarea candidatului unic la prezidenţiale de către FC, PNŢCD, IRL, Partidul Mişcarea Populară şi PER, precum şi de o listă comună la europarlamentare. Ce formă, ce vehicul juridic va prelua acţiunea politică pentru îndeplinirea celor două obiective vom vedea. Mi se pare mult mai potrivită o alianţă electorală decât una politică, pentru că sunt termeni de timp la care trebuie să ne raportăm şi branduri care se pierd. Acum speculez, vorbesc în numele meu, e gândirea mea, nu s-a luat o decizie", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

"Va veni în foarte scurt timp momentul când vom putea arăta cu degetul către cei responsabili, în cazul în care va fi nevoie de asta, că dreaptă nu se uneşte în totalitatea ei. Cine preferă să rămână în izolaţionalism, cine preferă să-şi facă toate calculele politice de unul singur, subjugând interesul propriului partid unui orgoliu personal ameninţă în mod serios victoria dreptei. Fără unitate nu va fi victoria dreptei în 2014. Dacă nu vom ajunge la aceasta, pentru că unii gândesc în termeni de dimensiune, cantitate, în loc să gândească în termeni de calitate politică, atunci voi schimba discursul şi voi spune cine nu vrea unitatea dreptei şi cine joacă în tabăra USL", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Cătălin Predoiu  :  A câştigat alegerile interne în Regiunea Centru pentru a fi candidatul PDL la prezidenţiale.

Cătălin Predoiu a câştigat, sâmbătă, alegerile interne organizate de PDL în Regiunea Centru pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, obţinând aproape 76 la sută din voturi în faţa contracandidatului său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
Vicepreşedintele PDL Mircea Hava a declarat, sâmbătă seară, într-o conferinţă de presă, că peste 18.000 de membri PDL au participat la alegerile interne organizate în Regiunea Centru pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale.
Hava a precizat că alegerile interne au fost câştigate în toate cele şase judeţe din regiune, respectiv Alba, Sibiu, Braşov, Mureş, Harghita şi Covasna, de Cătălin Predoiu, care a obţinut 13.525 de voturi, reprezentând 75,69 la sută, în timp ce contracandidatul său, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a obţinut doar 4.352 de voturi, respectiv 24,36 la sută.
Cătălin Predoiu s-a clasat pe prima poziţie în toate cele şase judeţe din Regiunea Centru, obţinând 90,27 la sută din voturi în Sibiu, 74,96 la sută în Mureş, 87,61 la sută în Covasna, 81,64 la sută în Braşov, 66,06 la sută în Harghita şi 66,42 la sută în judeţul Alba.
Peste 23.000 de membri PDL din Regiunea Centru erau aşteptaţi, sâmbătă, la scrutinul intern, însă au votat doar 18.138.

Crin Antonescu: Fără PNL, în acest moment nu poate exista majoritate.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că, fără PNL, în acest moment nu poate exista majoritate şi, prin urmare, nici guvernare legitimă şi eficientă, el vorbind şi despre "calculele meschine" ale unora din PSD, dar şi din PNL pentru a crea alte majorităţi.

"Aceasta este dreaptă noastră şi alta nu există. PNL nu este şi probabil nici nu va fi într-un viitor apropiat un partid majoritar, un partid care să aibă cele mai multe voturi în România, un partid care să aibă peste jumătate din voturile românilor la alegeri parlamentare, de exemplu. Dar PNL trebuie să fie partidul titular al dreptei româneşti, PNL trebuie să fie un partid de competenţă, de consecvenţă şi de onoare", a afirmat Antonescu la Conferinţa de alegere a conducerii PNL Sector 3.

"Nu există dreaptă politică în România în afara PNL. Noi suntem confruntaţi ca partid de ani buni, practic pe cea mai mare parte a epocii Băsescu, cu un atac propagandistic şi un atac politicianist extrem de dur, care construieşte din PDL sau partide apropiate preşedintelui o dreaptă de impostură, o dreaptă pârâtă şi încearcă mereu şi mereu cu toate forţele, în fiecare zi, în fiecare oră, să delegitimeze PNL în calitatea sa de singur partid şi tradiţional partid de dreapta al României", a declarat Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a fost convocată şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului pentru luni, când va propune excluderea senatorului Sorin Roşca Stănescu din PNL. Antonescu a precizat că la şedinţa de luni a BPN senatorul Sorin Roşca Stănescu va avea dreptul să-şi spună punctul de vedere.

"Dacă nu se întâmplă ca, să zicem, Parchetul sau Oficiul pentru Spălarea Banilor să revină asupra anunţului pe care l-au făcut şi să spună «am greşit, nu ne-am uitat bine, documentele sunt autentice», dacă nu se întâmplă asta, propunerea mea (de excludere) rămâne cea pe care v-am spus-o", a afirmat preşedintele PNL.

"Nu e vorba de imagine, şi eu şi în general în PNL putem să ne asumăm pierderi temporare de imagine, dar pentru un lucru în care credem, pentru un lucru despre care credem că e corect, aici nu e vorba de imagine, ci este vorba de un lucru profund incorect şi aşa ceva nu putem accepta", a declarat Antonescu.

"Nu am de ce să-l întreb eu pe Roşca Stănescu ce bani primea în 2004, când ei aproape dormeau în acelaşi pat, cu Băsescu vreau să spun. Dacă insinuează că s-au întâmplat lucruri ilegale, nu la mine... ştie adresa, ştie dumnealui unde trebuie să se adreseze", a mai comentat Antonescu.

Victor Ponta : Să nu jucăm jocul opoziţiei la putere, făcut de PD şi Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, după Consiliul Naţional al PSD, că îşi doreşte ca partenerii de guvernare ai PSD să fie solidari şi să nu joace jocul opoziţiei de la putere, pe care l-au făcut PD şi Traian Băsescu în perioada 2005-2006.

"Eu îmi doresc un singur lucru de la toţi partenerii de guvernare şi aici vorbesc de PSD, PNL, PC, UNPR: să fim solidari în deciziile pe care le luăm şi să nu jucăm acel joc al opoziţiei de la purere, pe care l-au făcut PD şi Traian Băsescu în 2005 şi 2006 şi l-au făcut împotriva României", a spus Ponta.

"Cred că e vorba de un efort colectiv pentru că România, de la anul, să iasă din epocă cu dezbinarea, cu ura, cu scandalul. Şi asta înseamnă nu doar că rămânem uniţi şi parteneri în USL, dar că voi fi tot timpul şi eu voi promova dialogul şi cu toate celelate partide din opoziţie şi cu toate celelalte categorii reprezentative ale societăţii româneşti", a spus Ponta.

 Întrebat dacă nu ar trebui să existe discuţii despre un candidat al PSD la prezidenţiale, Ponta a spus că discuţii trebuie să existe întotdeuna despre orice, dar că deciziile sunt însă cele ştiute.

"Deciziile sunt cele pe care le ştiţi foarte bine şi pe care eu le-am întărit azi prin mesajul meu către PSD, dar şi cei care ne sunt adversari - un mesaj de construcţie, de dialog şi de alianţă pentru România, în ansamblu", a mai spus Ponta.
"Toţi ştiau că se apropie victoria, dar mai ştiau că cel împotriva cărora luptau nu va accepta înfrângerea, că va face cât mai mult rău. Şi eu sunt convins şi vă spun şi dumneavoastră că Traian Băsescu ne va mai face nouă, PSD, USL, cât mai mult rău va putea până la anul. De aceea trebuie să câştigăm bătăliile, pentru a putea încheia această perioadă de război a românilor împotriva românilor", a spus Ponta.

Sorin Ovidiu Vântu: I-am spus lui Roşca Stănescu că documentele pe care le-a prezentat sunt falsuri.

Sorin Ovidiu Vântu a declarat, pentru "Gândul", că preşedintele Traian Băsescu "este astăzi într-o mare eroare", că el nu mai are de purtat "vreun război" cu acesta, menţionând totodată că lui Sorin Roşca Stănescu i-a spus că a comis o greşeală, că "hârtiile pe care le-a prezentat sunt falsuri".

"Să ai asemenea ghinion încât să vrei să îl implici pe preşedinte, în mod fals, într-o activitate de spălare de bani cu firme despre care preşedintele ştia foarte bine cu ce s-au ocupat este un adevărat ghinion. Asta explică şi reacţia pripită de aseară a lui Sorin Ovidiu Vinţu, pentru că el este parte a acestei manopere".
"Domnul Traian Băsescu mă acuză că sunt implicat în ceea ce s-a întâmplat zilele acestea împreună cu domnul Roşca Stănescu, Voiculescu, cu domnul Ponta. În ceea ce mă priveşte, nu mai am niciun război de purtat cu domnul Traian Băsescu. Nu am participat. Habar nu am avut de ceea ce se întâmplă. Dimpotrivă, când am aflat, i-am spus prietenului meu Roşca Stănescu faptul că a comis o greşeală că hârtiile pe care le-a prezentat sunt falsuri. Eu am aflat ulterior. Nu mai am de purtat vreun război cu domnul Băsescu, nu din simpatie, ci pentru simplul fapt că nu vreau să fac cărare altui duşman de al meu, domnul Ghiţă, prietenul domnului Ponta. Nu aş putea lupta astăzi împotriva domnului Băsescu pentru a-l ajuta pe domnul Ghiţă. Domnul Băsescu este astăzi într-o mare eroare", a declarat Vântu pentru "Gândul".

Ramona Mănescu: Avem o infrastructură feroviară rămasă în urmă.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat sâmbătă, la Topliţa în judeţul Hunedoara, că infrastructura feroviară din România este "rămasă în urmă" şi că susţine reabilitarea acesteia prin folosirea unor proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă.

"E păcat că avem o infrastructură feroviară foarte dezvoltată ca suprafaţă, dar rămasă în urmă. Pe tronsoane pe care am putea circula cu 120 kilometri la oră, circulăm cu 40", a afirmat ministrul Transporturilor, menţionând că transportul cu trenul ar putea constitui alternativa la deplasarea cu maşina, după modelul altor state.
 Mănescu a adăugat că reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare se află în atenţia Ministerului Transporturilor, inclusiv în discuţiile pe care instituţia le-a avut cu reprezentanţii Uniunii Europene.

"Intenţionăm să le oferim oamenilor o alternativă la lipsa şoselelor, a autostrăzilor. În orice stat civilizat se circulă mult mai comod, mult mai uşor, cu trenul. Şi mult mai ieftin. Doar în România nu se circulă nici cu trenul, nici cu maşina. Cu maşina pentru că nu ai pe unde, iar cu trenul pentru că arată aşa cum arată, şi infrastructura feroviară este din ce în ce mai greu să fie utilizată la parametri normali", a spus ministrul Transporturilor.

Herman Van Rompuy denunţă populismul şi apără libertatea de circulaţie în UE.

Preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy, a avertizat, sâmbătă, împotriva pericolelor reprezentate de populism, apărând libertatea de circulaţie în UE, într-un discurs susţinut la Berlin.

"Populismul şi naţionalismul nu pot furniza soluţii pentru provocările epocii noastre", a declarat Van Rompuy, care a intervenit - în special în engleză, dar şi cu câteva pasaje în germană - în cadrul "discursului european" organizat anual din 2010 de fundaţia conservatoare Konrad-Adenauer, la data aniversării căderii Zidului Berlinului în 1989.
 El şi-a manifestat înţelegerea faţă de temerile generate de globalizare şi criză economică în rândul cetăţenilor europeni, afirmând că singura soluţie este "relansarea economică şi crearea de locuri de muncă".
Dar el i-a criticat pe cei care alimentează aceste temeri aruncând cel puţin o parte din vină asupra imigranţilor, inclusiv europeni, "cu cuvinte precum «turism pentru beneficii sociale» sau «dumping social»".
Aceste reproşuri, adresate adeseori unor cetăţeni ai unor ţări membre UE, în special România şi Bulgaria, nu acoperă decât fenomene minoritare şi marginale, potrivit lui.
Libertatea de circulaţie în cadrul UE este "un simbol al civilizaţiei" care trebuie apărat.

Germania comemorează 75 de ani de la pogromul evreilor din Noaptea de Cristal.

Germania comemorează, sâmbătă şi duminică, "Noaptea de Cristal", când a avut loc pogromul evreilor organizat de regimul hitlerist, în urmă cu 75 de ani, care a revelat lumii violenţa antisemită a acestuia. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938 şi pe tot parcursul zilei următoare, magazinele deţinute de evrei au fost jefuite în toată ţara, sinagogile au fost incendiate, iar 30.000 de persoane au fost arestate apoi deportate. Aceste violenţe au provocat 90 de morţi în rândul evreilor germani.
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938 şi pe tot parcursul zilei următoare, magazinele deţinute de evrei au fost jefuite în toată ţara, sinagogile au fost incendiate, iar 30.000 de persoane au fost arestate apoi deportate. Aceste violenţe au provocat 90 de morţi în rândul evreilor germani. Naziştii au atribuit această explozie bruscă de violenţă unei reacţii spontane faţă de moartea diplomatului Ernst vom Rath, după ce a fost împuşcat de Herschel Grynszpan, un student evreu în vârstă de 17 ani care voia să îşi răzbune familia expulzată din Germania.
Dar revotele au fost în realitate organizate de regimul hitlerist.
Sâmbăta trecută, într-un mesaj video săptămânal, postat pe site-ul său de Internet, cancelarul Angela Merkel a calificat aceste evenimente drept "cel mai urât moment al istoriei germane", chiar dacă Holocaustul care a urmat a fost "un eveniment şi mai dramatic".
Ea le-a cerut germanilor să "dea dovadă de curaj civic pentru a nu fi tolerată nicio formă de antisemitism". Germania găzduieşte în prezent a treia comunitate evreiască din Europa, după Franţa şi Marea Britanie, cu 200.000 de persoane.

ŞTIRI METEO

Luni, 11 noiembrie 2013, temperaturile vor creşte peste cele normale la această dată, exceptând nord-estul României, unde vor marca o scădere. Cerul va fi temporar noros și va ploua slab pe spații restrânse în vestul, nord-vestul și centrul teritoriului, iar mai ales în partea a doua a intervalului, local în rest. În zonă înaltă de munte vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 18 grade, iar cele minime între 3 și 13 grade.

În Bucureşti, temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 8…10 grade. Cerul va fi temporar noros, iar spre seară și mai ales noaptea va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în cursul nopții.

PERSONALITĂŢI

Richard Burton

Actorul Richard Burton, pe numele său adevărat Richard Walter Jenkins, s-a născut pe 5 noiembrie 1925 în satul Pontrhydyfen, în Tara Galilor. Era al doisprezecelea copil din cei treisprezece ai unui tată beţiv şi cartofor. Mama sa, Edith, moare când Richard avea 2 ani. De la vastă de 5 ani va fi crescut de sora să mai mare Cecilia. La scoala dovedeşte o memorie foarte bună şi talent pentru literatura dar şi pentru sporturi: rugby, cricket şi tenis de masă. În paralel cu şcoala, începe să muncească, câştigându-şi bani din diverse slujbe mărunte. La vârsta de 17 ani este adoptat de profesorul său Philip Burton al cărui nume de familie îl preia. Un an mai târziu, Richard este acceptat la colegiul Exeter, Oxford pentru o bursă de 6 luni. În anii '40 începe să colaboreze la radio BBC şi diverse teatre. Debutul sau actoricesc are loc cu piesa Druid's Rest pe care o joacă în Londra şi Liverpool. Între 1944-1947 activează în Forţele aeriene Regale(RAF), căutându-şi vocaţia. Ajunge, prin intermediul unei agenţii de impresariat artistic, să primească primul sau contract pentru filmul The Last Days of Dolwyn, fiind lăudat pentru pasiunea cu care joacă şi fizicul atrăgător.
 Mai mult succes şi o mai bună apreciere a criticilor primeşte jucând în diverse piese pe scenele londoneze. În 1952 îşi face debutul la Hollywood, la recomandarea lui Daphne du Maurier, fiind partenerul Oliviei de Havilland in My cousin Rachel - care s-a dovedit un mare succes. În anii '50 şi '60 îl găsim implicat în mişcarea cinematografică Noul val britanic, în acest timp nu neglijează totuşi pasiunea sa pentru teatru dar şi pentru producţiile radio. În 1963 îl găsim în rolul Marc Antoniu în luxuriantul Cleopatra alături de cea care îi va fi soţie într-o perioadă turbulenta a vieţii sale, Elizabeth Taylor.  Din 1970 începând îl găsim în producţii mai puţin apreciate, alegere justificată de viaţa personală agitată, cu beţii crunte şi aventuri nenumărate cu colegele de platou. În 1974 este interzis permanent în studiourile BBC din cauza poziţiei sale faţă de figurile politice ale puterii.
 Fiind dependent de alcool, ţigări şi calmante pentru durerile de coloană, încearcă cure de dezalcolizare, fără prea mare succes şi, în consecinţă, acorda o atenţie mai mică apariţiilor sale în filme.
Ultimul sau film 1984 îl supune la mari chinuri, fiind nevoit să repete scenele de zeci de ori pentru a îşi aminti în totalitate replicile şi a da personajului impresia potrivită. Pe 5 august 1984 moare pe neaşteptate în urma unei hemoragii cerebrale, la numai 58 de ani. Este înmormântat în costum roşu galez ca tribut adus originii sale. Mormântul său se afla la cimitirul protestant din Celigny, Elveţia.

Gheorghe Dinică

Gheorghe Dinică (n. 25 decembrie 1933, dar 1 ianuarie 1934 - în acte oficiale, București - d. 10 noiembrie 2009, București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români. A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălaiele l-a supranumit: "cel mai mare «rău» al cinematografiei românești".
Gheorghe Dinică și-a manifestat intersul pentru actorie încă de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an, și aceasta pentru rolul inspectorului Goole în piesa Inspectorul de poliție (An Inspector Calls). De atunci, Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România:

    1961-1967 Teatrul de Comedie, București
    1968-1969 Teatrul Bulandra, București
    din 1972 Teatrul Național I. L. Caragiale, București
Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul "Străinul", adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici. Gheorghe Dinică a fost de asemenea regizor de film și un foarte popular actor, jucând în mare parte în producții Românești. Ca și actorul francez Alain Delon, Dinică a refuzat să joace în filme produse în Statele Unite. În general din cauza aspectului său a fost distribuit în roluri negative, fie că ne referim la roluri de gansteri autohtoni, în seria de filme cu comisarul Moldoveanu, regizată de Sergiu Nicolaescu, fie la roluri de parveniți, Pirgu din „Craii de Curtea veche” sau Stanica Rațiu în „Felix și Otilia”. Din acest motiv nu i s-a încredințat rolul de a recita poezii patriotice și ode închinate "Conducătorului iubit" în super-montările cu iz propagandistic din marele spectacol „Cântarea României”.

Multe din rolurile sale rămân întipărite în memoria publicului, în special prin trăsăturile de caracter ale personajelor și prin replicile celebre. Gheorghe Dinică a colaborat atât în film cât și pe scenă cu câţiva mari regizori români, printre numele cele mai importante se numără Sergiu Nicolaescu, Mircea Danieliuc, Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Nae Caranfil, etc.

S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 10 NOIEMBRIE ........

Evenimente

    1688: S-a terminat tipărirea Bibliei în limba română. Textul a fost definitivat din inițiativa lui Șerban Cantacuzino, domnul Munteniei.
    1871: Pe malul de răsărit al lacului Tanganyika, ziaristul Henry Stanley, plecat din Zanzibar în căutarea exploratorului David Livingstone, despre care nu se știa nimic de mai bine de trei ani de zile, fiind considerat pierdut în teritoriile centrale ale Africii, găsește un călător istovit și fără provizii. Stanley rostește întrebarea devenită vorbă istorică: "Doctor Livingstone, I presume?". Ulterior cei doi vor explora împreună nordul Lacului Tanganyika, apoi ziaristul se va întoarce în Anglia, Livingstone îndreptându-se spre Zambia.
    1898: Biblioteca Academiei Române a devenit bibliotecă publică pentru cercetători.
    1928: A apărut la București "Kalende. Revistă lunară, literară și științifică" sub conducerea lui Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu ș.a.; revistă a apărut până în martie 1929.
    1928: Partidul Național-Țărănesc formează un nou guvern, condus de Iuliu Maniu.
    1940: România este lovită de un cutremur cu epicentrul în Vrancea. Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea în Moldova.
    1951: A fost efectuată prima convorbire telefonică la distanță, fără să fie nevoie de asistența unui operator.

    1970: Marele Zid Chinezesc a devenit obiectiv turistic.

Marele Zid Chinezesc  este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare. Zidul a fost construit cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Este o construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime de 21.196,18 km.
Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.Hr, în timpul dezbinării Imperiului chinez (475 - 221 î.Hr.) cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord.
Construcție gigantică a lumii antice, Marele Zid Chinezesc măsoară 21.196,18 de kilometri lungime, fiind și astăzi “cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii, Han (206-220 î.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la o lungime de 21.196,18 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi).
Șerpuind pe crestele munților și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu forturi cu aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de 12 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică dar și ca drum comercial.
Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea, Marele Zid Chinezesc a fost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor.

    2000: Republica Federală Iugoslavia a fost admisă oficial în Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), din care fusese suspendată în 1992.
    2006: Se înființează la Roma Partidul Românilor din Italia (Partidul Identitatea Românească).
    2008: La peste cinci luni după aterizarea pe Marte, NAŞA declară misiunea Phoenix încheiată, după ce comunicarea cu modulul s-a pierdut.

S -a născut în............

    1759: Friedrich von Schiller, poet, dramaturg, estetician și istoric german (d. 1805)
    1801: Samuel Gridley Howe, american, fondatorul școlii "Perkins School" pentru orbi (d. 1876)
    1873: Henri Rabaud, compozitor francez (d. 1949)
    1880: Jacob Epstein, sculptor și desenator englez (d. 1959)
    1887: Arnold Zweig, scriitor german (d. 1968)
    1905: Louis Harold Gray, fizician și radiolog britanic, fondatorul radiobiologiei (d. 1965)
    1918: Ernst Otto Fischer, chimist german, laureat Nobel (d. 2007)
    1919: Mihail Kalașnikov, general rus, proiectant de arme de foc
    1925: Richard Burton, actor britanic (d. 1984)
    1927: Nicolae Florei, unul dintre soliștii de marca ai Operei Naționale Române
    1932: Ștefan Cazimir, istoric literar, eseist român
    1932: Roy Scheider, actor american (d. 2008)
    1934: Ovidiu Genaru, poet, dramaturg, prozator român
    1940: Tudor Mărăscu, regizor român de teatru și film
    1945: George Țărnea, poet român (d. 2003)
 

Decese.................

    1891: Arthur Rimbaud, poet francez (n. 1854)
    1895: Alexandru Odobescu, scriitor și arheolog român (n. 1834)
    1937: Lev Vasilievici Șubnikov, fizician rus (n. 1901)
    1995: Vasile Mârza, medic, histolog și biolog român, membru al Academiei Române și fost Ministru al Sănătății (n. 1902)
    2001: Ken Kesey, scriitor american (n. 1935)
    2009: Gheorghe Dinică, actor român de teatru și film (n. 1934)

Sărbători


        România - Ziua Artileriei
        Ziua internațională a științei pentru pace și dezvoltare, organizată sub egida UNESCO


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More