Se afișează postările cu eticheta mediocritatea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mediocritatea. Afișați toate postările

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Mediocritatea - Mediocrul.


Mediocritatea este plaga civilizaţiei. (John Fowles)

Omul mediocru priveşte fără să vadă, ascultă fără să audă, atinge fără să simtă, mănâncă fără să deguste, se mişcă fără vigilenţă fizică, inhalează fără să fie atent la miros sau la parfum şi vorbeşte fără să gândească.  (Leonardo da Vinci)


"Pentru latini, mediocritas era o virtute. Etimologic, mediocritatea era calitatea celui capabil de discernământ, adică în stare să menţină dreapta măsură în gândire şi faptă. Doar ulterior, în limbile având rădăcina în latină sau împrumutând din aceasta, mediocritatea se va traduce prin nesatisfăcător, de mâna a doua, acceptabil la limită. Un mediocru este, în asemenea înţeles, cineva pe care nu te poţi baza, a cărui muncă ridica semne de întrebare, faianţa pusă de el căzând la scurt timp sau bujia schimbată la maşina trebuind repusa. Cum ar fi spus Ţuţea, referindu-se mai cu seamă la români, "mediocritatea este celălalt nume al aflării în treaba ca metoda de lucru." Nu doar persoanele luate în parte, ci inclusiv rezultatele mai multora la un loc pot fi mediocre: de la un vin prost prelucrat şi până la o clădire anapoda proiectată şi construită în consecinţă, de la un proiect de lege, lăsând prea mult loc la interpretări, la performanţă ineegala a echipei de fotbal. Pe scurt, ceea ce pentru cei vechi era evident o virtute, s-a transformat pentru cei moderni într-un defect. Mai mult, mediocritatea nu doar descrie o situaţie dată, ci devine acuză. A spune despre cineva că este mediocru poate însemna că îl acuzi, printre altele, de incompetenţă, de slabă pregătire profesională, chiar de şarlatanie sau minciună, pretinzând calităţi pe care, iată, nu le probează.
Societatea noastră suferă de constatarea „merge şi aşa”, dublată de formula cinismului cotidian „ca la noi, la nimenea”. De aici ne vin două atitudini contradictorii şi complementare deopotrivă. Pe de o parte, lipsa performantei generale este subliniată de nerecunoaşterea celor care, totuşi, sunt performanţi în mod personal, „stricând” obiceiul locului. De unde plăcerea, unică printre popoare, de a murdări pe cei buni dintre noi, de a le găsi defecte. Pe de altă parte, la polul opus, tot lumea noastră românească mai pătimeşte, în acelaşi registru compensatoriu, din cauza excelentelor umflate. De pildă, un onest profesor chirurg care realizează transplanturi, la ordinea zilei în Occident, ajunge la noi să fie ridicat pe un soclu ridicol de înalt în raport cu valoarea reală a muncii sale. La fel, un fost politruc este gratulat cu formule gen „mare cărturar” sau „minte vizionară”. Iată de ce, una peste alta, între prea puţin şi prea mult, avem nevoie de moderaţie, de mediocritas."(Radu Preda - teolog, director al Institutului INTER din Cluj-Napoca şi titularul catedrei de Teologie socială de la Universitatea „Babeş-Bolyai".

"Mediocritatea e o stare de confort incolor, teama de a întreprinde ceva care ar putea fi o ieşire dintr-un ritm care nu tinde spre nicăieri. Mediocrul e căldicelul din apocalips. Cel care nu e nici rece, nici cald şi care se simte bine aşa. Nu are sau şi-a tăiat singur aripile, şi nu are nici entuziasm pentru înălţimi, nici complexe pentru că s-ar târî ca şarpele. Are şi el o fidelitate. E prieten cu inerţia şi îi face jocul cu fidelitate. Când încearcă să scape de inerţie, nu-i merge. Dar de obicei nici nu încearcă. Se mulţumeşte cu puţin şi parcă ar face anume efortul de a nu produce şi a nu se angaja în ceva semnificativ. La idei înalte nu se ridica fiindcă are picioarele minţii prea scurte. Nu-l ajută capul, cum zice românul. E victima destinului, dar şi a comodităţii şi a refuzului stărilor ieşite din comun. Nu-i place să iasă din comun. Uneori poate fi bine, pentru unii, dar de obicei aceasta înseamnă plafonare.
Mediocrul, deşi ar avea motive să aspire la calificativul de smerit, nu poate fi trecut nicidecum printre smeriţi. Printre orgolioşi, da. Fiindcă lipsindu-i mijloacele valide de cunoaştere, nu-şi cunoaşte limitele şi de cele mai multe ori nu pricepe său nu-i vine bine să recunoască faptul că ar exista ceva mai sus de sine.
Ca să fie smerit ar trebui să ştie de ce. Ca să ştie de ce, ar trebui să nu fie mediocru. Ori, inteligenţa lui e slabă. Fie din fire, fie pentru că nu e lucrată. E ca o floare prin bălării de grădină părăsită. Când se pretinde smerit, n-o crede cu adevărat. Căci, în chip paradoxal, mediocrul poate fi şi infatuat. Când se crede om duhovnicesc din orgoliu, vrea să fie considerat smerit. În felul acesta e mereu într-un fals. Când îţi cunoaște limitele, iese din categoria mediocrităţii vulgare şi intră în categoria mediocrității cuminți, conștiente şi supusă destinului nedrept cu dansul. Atunci poate fi şi smerit.
Să ne limpezim însă. Cine sunt mediocrii? Intră în această categorie oameni simpli, cei cu o cultură limitată, adică toţi cei care nu intră în categoria oamenilor culţi, deştepţi, talentaţi, geniali? Nu.

„În clipa de faţă, una dintre problemele grave ale României este mediocritatea elitei intelectuale. Până la urmă, o elită are sens atâta vreme cât răspunde problemelor reale, organice ale unei societăţi. Altminteri, elita respectivă este o simplă închipuire... Sunt oameni închipuiţi, cu pretenţii foarte înalte, dar care nu ştiu să răspundă somaţiilor societăţii reale şi nici nu sunt legaţi de acestea“. (Ilie Bădescu - profesorul sociolog, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române)

"Mediocritatea din ierarhia socială nu reprezintă altceva decât lumpenul îmbogăţit. Gustul său nu este rafinat, dar posibilităţile materiale îi dau dreptul să se distanţeze de mediocrul sărac prin opulenţa excesivă. Esenţa lor însă este aceeaşi. Nu-şi pot depăşi niciodată cercul cognitiv în care sunt destinaţi să trăiască, dar prin poziţie socială şi solidaritate de specie, ei pot bloca proiectele intelectuale ale celor aleşi.
Complăcerea în mediocritate este azi trăsătura cea mai distinctă a societăţii româneşti. Intelectualii noştri au rămas cu voluptate în cercul prostiei lor. Au atins un climax cu valoare de limax.
De aceea, după revoluţie, deşi ne-am căpătat libertatea deplină, nu am reuşit să producem mari valori în domeniul literaturii, filozofiei şi artelor. Nu că ele nu ar exista, dar funcţionarul cultural este un mediocru şi prin natura să se opune realizării omului creativ.
Mediocrul aflat în funcţie decizională, frustrat de un peisaj în care respiră, dar nu-l înţelege şi lipsit de conştiinţa ratării, ajunge să impună celorlalţi tot ceea ce a refuzat să facă în viaţă." (Adrian Majuru-jurnalist, istoric, antropograf)


Consider mediocritatea a fi mai rea decât prostia. Omul prost nu - şi dă seama, nu cunoaşte altceva. Dar mediocrul recunoaşte, îşi dă seama de multe, suferă şi totuşi nu face nimic în privinţa asta.

Principalele "trăsături" ale mediocrului :

1. Spiritul de turmă.
2. Cărţile şi studiul sunt pentru tocilari.
3. Este total lipsit de originalitate.
4. Se complace în anumite situaţii , exclamând “Soarta!”
5. Lasă, că şi mâine mai e o zi…
6. Las-o bă, că merge aşa!


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More