Primenirea clasei politice. Decomunizarea. Lustraţia.
"Auzim adesea exprimări ca „electoratul e prost”, „nu suntem pregătiți pentru Europa” sau auzim vorbindu-se de „campanii de educare”, de obicei finanțate de la buget și de la UE, menite să-i transforme pe români, să-i facă „toleranți” și „multiculturali”. Este o atitudine tipic elitistă prin care conducătorii nației, care se consideră superiori poporului de rând, își propun să-l modeleze după diferite tipare ideologice, în dispreț total față de valorile și aspirațiile acestuia.
Atitudinea normală de așteptat de la oamenii politici nu este însă aceea de aroganță, de „inginerie socială”, cu atât mai puțin de urmărire a unor interese meschine sau penale, ci aceea de slujire a comunității. Slujirea înseamnă respect pentru credința și simțămintele națiunii, ascultarea smerită a dorințelor ei și efortul de a-i duce la îndeplinire voința.
Dacă ar pleca urechea să-l asculte, politicienii ar afla că poporul se declară creștin, că nu consideră perimată noțiunea de patriotism, că are respect pentru Biserică, școală, armată, că ține la familie, că și-ar dori ca în țară să se respecte cu strictețe legea, că și-ar dori mai multă decență, mai mult adevăr și dreptate în spațiul public, că nu vrea întoarcerea spre Rusia, că preferă modelul occidental, dar nu este atras de propuneri ca legalizarea căsătoriei homosexualilor, a eutanasiei etc. Din păcate însă, contactul dintre oamenii politici, chiar cei onești și bine-intenționați, și popor se face prin mass-media, prin sondaje, nu direct, prin întâlniri personale.
Un exemplu revoltător de dispreț manifestat față de voința națiunii, deși aceasta era exprimată după toate criteriile legale, este faptul că încă nu s-a trecut la parlamentul unicameral, cu 300 de parlamentari, și nici nu există vreun demers serios în acest sens. Este o chestiune de o deosebită importanță și în care se manifestă o atitudine tipică a clasei politice, care consideră că interesele sale proprii au prioritate față de cele ale societății.
Calitatea clasei politice din România nu reflectă calitatea societății. Componența ei rezultă dintr-un proces de selecție negativă. Întreaga viață politică, economică și socială din ultimele decenii este profund marcată de prezența unui sistem de interese și relații provenite din vechile structuri ale regimului comunist. Acest sistem s-a manifestat ca adevăratul centru de putere efectivă, indiferent de cine exercita, nominal, guvernarea.
Acei oameni politici, puțini la număr, care au avut curajul să se opună acestui sistem și-au asumat și consecințele: nenumărate atacuri, zvonuri, calomnii, insulte, în primul rând, din partea mass media dominate de acest sistem, dar și o rezistență deosebit de înverșunată a aparatului birocratic și administrativ, la nivel central și local, față de orice reformă care amenințat statutul și privilegiile acestei caste provenite din comunism.
Mulți dintre politicienii care aspirau la o carieră, fără a fi provenit din rândurile PCR sau Securității, au ajuns la concluzia că își pot atinge mai ușor scopurile și interesele personale, intrând, sub o formă sau alta, în colaborare cu acest sistem. De aceea, prima condiție pentru primenirea clasei politice din România este demontarea sistemului, decomunizarea și lustrația.
Lipsa decomunizării și a lustrației constituie sursa celor mai grave probleme cu care se confruntă în prezent România.
Aspectul complet deformat al clasei politice în raport cu restul societății provine din faptul că s-a presupus, ca o convenție, încă din anii 1990 (prin compromisul acceptat de opoziția de atunci) frauda conform căreia FSN – PDSR – PSD ar fi un partid normal, ca oricare altul, dintre cele prezente în competiția politică, și nu moștenitorul PCR, cu averile sale, cu rețelele sale de influență, cu posibilitățile sale de șantaj, cu centrele sale de putere efectivă, la toate nivelurile societății. Realitatea a contrazis în felul cel mai grav și mai serios, această ficțiune, de la mineriadele 1990-1999 până la Partidul-Stat de pe vremea lui Iliescu-Năstase și la puciul parlamentar USL din 2012.
O altă consecință a lipsei lustrației și decomunizării, este, în cea mai mare măsură, corupția manifestată în toate domeniile. După cum se știe, toate marile scandaluri de corupție din ultimii douăzeci de ani au avut ca actori principali oameni legați de vechiul regim. Pierderile suferite de societatea românească din cauza ne-aplicării punctului 8 al Proclamației de la Timișoara sunt imense, incalculabile.
O influență devastatoare pentru economia națională este dată de modul mafiot în care mulți așa-ziși „antreprenori” proveniți din nomenclatura comunistă au pervertit și distorsionat mediul de afaceri din România, începând chiar din 1990. Etica de afaceri și aplicarea moralei creștine in relațiile de afaceri, elemente normale și indispensabile pentru funcționarea economiei libere, s-au născut cu malformații grave în România. Ca dovadă, le vedem și astăzi ca și în anii ’90, cu aceleași infirmități, parcă mai vizibile decât oricând: privatizări frauduloase sau demagogice, contracte ale „baieților deștepți”, căpușe, atât pe lângă companiile de stat cât și pe lângă multinaționale, șpagă, manageri care se luptă să falimenteze companiile private pe care le conduc în favoarea unor interese obscure, scheme piramidale de câștig care au compromis pentru multe generații încrederea în piața de capital și în instituțiile acesteia, bănci conduse de securiști care au acordat credite neperformante, și multe altele.
Și mai rău este faptul că progeniturile acestor întreprinzători falși au deprins apucăturile de sorginte securisto-comunistă ale părinților (pătrunși de învățătura marxistă conform căreia rețeta succesului în capitalism este jaful, iar profitul se obține din exploatare și fraudă), le perpetuează și aplică rețete similare, câteodata chiar mai rafinate și mai diabolice.
La rândul ei, mass-media, aflată în cea mai mare parte în mâinile unor moguli proveniți din comunism, creează distorsiuni grave în comunicarea informațiilor către societate, instigând la conflicte sociale, chiar la violență, în scopul apărării intereselor vechilor structuri. Așa cum s-a văzut cu ocazia loviturii de stat din 2012, persistența și puterea acestor structuri pot oricând pune în pericol existența statului de drept și pot arunca țara noastră din Lumea Liberă în sfera de influență rusească.
Prin urmare, lustrația și decomunizarea, departe de a-și fi pierdut actualitatea, constituie o necesitate practică, urgentă, inclusiv pentru siguranța națională și apărarea ordinii constituționale.
Desigur, aspectul moral al judecării crimelor comunismului este primordial. Suprimarea justiției în acest domeniu, sau abținerea de la exercitarea ei, au un efect moral deosebit de distructiv asupra societății. Asistăm în continuare la spectacolul scandalos al succesului celor vinovați (al celor care se bucură de rezultate de pe urma răului comis în timpul comunismului) și continuă batjocorirea victimelor, care încă suferă de pe urma faptului că s-au opus regimului comunist.
Este semnificativ faptul că a trebuit să se aștepte până în 2006 ca un șef de Stat român să declare comunismul drept un sistem ilegitim și criminal – condamnare făcută în urma prezentării raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, și că abia atunci, sub presiunea exercitată de Președintele Băsescu, SRI a cedat CNSAS dosarele Securității. Reacția violentă a sistemului postcomunist față de aceste măsuri arată cât de reală este amenințarea dezvăluirii crimelor comunismului pentru cei care au făcut parte din vechile structuri.
Aceasta nu face decât să confirme necesitatea continuării unor eforturi efective pentru cercetarea și dezvăluirea crimelor comunismului, inclusiv a celor de la Revoluția din 1989 și de la mineriade, expunerea lor și a vinovaților în văzul întregii societăți; pentru pedepsirea vinovaților care mai sunt printre noi și, în orice caz, pentru evitarea situațiilor grotești în care aceștia sunt răsplătiți cu pensii și tot felul de sporuri, în contul crimelor comise; pentru repararea, pe cât posibil, a consecințelor crimelor comunismului, inclusiv retrocedarea bunurilor jefuite de comuniști și despăgubirea vicimelor. Cinstirea memoriei celor care s-au opus totalitarismului este de mare importanță.
Nu în ultimul rând, este necesară o politică istorică susținută în privința memoriei totalitarismului, în așa fel încât prin prezentarea consecințelor lor reale să fie prevenită tentația aderării la ideologii totalitare și, implicit, riscul ca distrugerile și crimele provocate de acestea să se repete în viitor.
Peisajul pare dezolant, dar să nu uităm că „diavolul este iluzionist” (J. Danielou), iar tatăl minciunii face adesea ca lucrurile să pară mai grele decât sunt în realitate. Puterea lui este reală, dar limitată. Paralizia în fața răului, fascinația față de puterea acestuia devine un act religios, idolatru (Olavo de Carvalho). Dar Adevărul are forță în sine. Avându-l de partea noastră, nu trebuie decât să ne apărăm, să nu acceptăm să ni se impună constrângeri, să ne educăm curajul de a-l mărturisi. Simpla rostire a adevărului are darul de a spulbera eșafodaje de minciună complicate și costisitoare."
sursa : inliniedreapta.net
