miercuri, 2 iulie 2014

Gânduri de seară.............


Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii. Căprioara se îmbărbătează, sare în picioare şi porneşte spre ţancurile de stâncă, din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit şi de duşmănia lupului, şi de iscusinţa vânătorului, căci pe muchiile prăpastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se încumeta. Acolo, l-ar fi ştiut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de primejdii. Căprioara îşi aruncă picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăzneţe – să încerce puterile iedului. Şi iedul se ţine voiniceşte din urmă; doar la săriturile ameţitoare se opreşte, câte o clipă, ca şi cum ar mirosi genuna, apoi se avântă ca o săgeată şi, behăind vesel, zburdă de bucurie, pe picioarele subţiri ca nişte lugere.
Dar trebuie să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre ţancuri. Căprioara conteneşte fuga: păşeşte încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub bolţi de frunze, pe urmă prin hrube adânci de verdeaţă până ce pătrunde în inima intunecată, ca un iad, a pădurii.
Şi-au mers mult aşa până ce au dat, în sfârşit, de luminiş. Iedul, bucuros, o ia înainte sărind. Dar în aceiaşi clipă căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de sub o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul luminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea...
Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.  (Emil Gârleanu - Căprioara)



Emil Gârleanu (n. 5 ianuarie 18 78 - d. 2 iulie 1914) a fost un prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist român. Începe liceul la Iași în 1889 dar se retrage și se înscrie la Școala fiilor de Militari, unde devine coleg cu Jean Bart, apoi intră la Școala de Ofițeri de Infanterie, unde devine coleg cu Gheorghe Brăescu. A fost sublocotenent în armata română dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar.
A debutat la revista ieșeană „Arhivă” în 1900 cu schița Dragul mamei și cu poezia Iubitei sub pseudonimul Emilgar. A colaborat la revistele Arhivă, Evenimentul, Sămănătorul, Luceafărul, Albina, Convorbiri literare, Flacăra, etc. Ulterior, a fost redactor la revista sămănătoristă „Făt-Frumos” și colaborator la „Convorbiri critice”. A participat activ la înființarea Societății Scriitorilor Români în 1908, al cărei președinte a fost între 1911-1912.  Foarte apreciat de Nicolae Iorga, căruia îi dedică volumul de debut, apoi devine discipol al lui Mihail Dragomirescu.
Volumul de schiţe şi povestiri "Din lumea celor care nu cuvânta" este cea mai cunoscută operă a lui Emil Garleanu, publicată în anul 1910, urmată de o alta scriere la fel de importantă, "Nucul lui Odobac", apărută în acelaşi an.
Alte volume semnate de scriitor: Cea dintâi durere (1907), Schiţe din război (1908), Visul lui Pillat (1915), Culegătorul de rouă (1919), etc. Postum îi mai apar câteva volume, printre care Visul lui Filat (1915), O lacrimă pe-o geană (1915) şi Privelişti din ţară (1915).
Emil Gârleanu s-a afirmat şi ca regizor şi ca scenarist. Regizează în anul 1914 filmul "Cetatea Neamţului" şi scrie scenariul pentru filmul "Dragoste la mănăstire".
Emil Gârleanu se stinge din viaţa la 2 iulie 1914, la Câmpulung-Muscel.



La mulți ani! Gheorghe Visu ( "Faleze de nisip" (1983) )


"Am vrut să fac teatru. Eram convins că am talent şi că voi face cu succes această meserie, pentru că mă pricep."

Gheorghe Visu (n. 2 iulie 1951) este un actor român de teatru și film. Rolul său cel mai cunoscut este cel al vagabondului Black Pedro din filmul serial "Toate pânzele sus".

"Am avut o copilărie foarte fericită. Pe tatăl meu l-am admirat, iar mama m-a înconjurat cu dragoste, m-a învăţat să preţuiesc cinstea şi să apreciez valorile adevărate. Mai am un frate de care sunt mândru şi cu care, în copilărie, obişnuiam să-mi petrec mare parte din timp."

În teatru a debutat de foarte tânăr, ca elev și apoi ca student al I.A.T.C., la Teatrul Național din București, iar după absolvirea facultății (1974) devine angajatul Teatrului Mic din București.

"Am vrut să fac teatru. Eram convins că am talent şi că voi face cu succes această meserie, pentru că mă pricep. Când aveam 14 ani am participat la o preselecţie pentru un serial de televiziune, am trecut de această fază şi am jucat timp de doi ani în acest serial. Pentru asta am întrerupt şcoala de muzică pe care o urmăm la George Enescu. Chitara a fost un moft al anilor ’60. Beatles era la modă, la fel şi imitarea curentului Flower Power. Am luat şi eu contact cu aparenţele. Aveam păr lung, pantaloni evazaţi şi o chitară. La chitară învăţam să cântăm unii de la alţii, când ne întâlneam în parcuri".

Încă de foarte tânăr, el a creat personaje greu de uitat, în filme precum "Faleze de nisip", "Să mori rănit din dragoste de viaţa", "Unde la soare e frig". Ori ca actor de teatru pe scena Teatrului Mic - pe care nu l-a părăsit niciodată! - în spectacole de referinţă precum: "Maestrul şi Margareta", "Dama cu camelii", "Coriolan", "Domnişoara Nastasia" şi, mai nou, în spectacolul "89, 89, - fierbinte după 89" - tot la "Mic", precum şi "Barrymore" la Teatrul Naţional din Timişoara.

"Mi-am făcut debutul pe scenă în compania unor mari actori precum maestrul Radu Beligan sau Valeriu Seciu. Apoi, într-adevăr, odată cu mutarea la Teatrul Mic, am jucat alături de Ştefan Iordache, Olga Tudorache şi mulţi alţii. Cred că aceasta este una dintre primele oportunităţi pe care le-am primit în viaţă, primul noroc. Eu, Dan Condurache, Dinu Manolache, cei care eram tineri atunci am fost luaţi în braţe de către aceşti actori mai maturi şi deja celebri. Ei au avut grijă să creştem frumos. Pe lângă actorie, învăţam de la ei o anumită conduită faţă de scenă şi colegi".
"Mi-a plăcut să fac de toate. Am făcut baie în toate bălţile, am mers pe motocicleta de la 25 de ani - e o pasiune a mea! Am învăţat "scamatorii" de la maestrul Ovidiu Ren, îmi plăcea să merg pe jos, să mă mişc cât mai mult..."

"Nu cred că generaţia mea a avut mai multe şanse decât generaţiile de acum, deşi condiţiile sunt net diferite. Cred că un talent adevărat nu rămâne nedescoperit. Mai devreme sau mai târziu va găsi o breşă prin care să răzbată. Un talent adevărat are steaua lui. Ce-i drept, în ziua de azi „ispitele“ sunt mai mari şi mai variate, dar ele nu pot „omorî“ sau nu pot „arde“ cariera unui actor. Cunosc actori care sunt deja consacraţi şi au început cu televiziunea, au moderat emisiuni, nu au fost doar actori, dar îi putem vedea în continuare pe scenă în piese de teatru, în plină activitate creatoare. Ca actor de carieră, este foarte important să discerni şi să alegi ce vrei să faci".

Cu o notă de mister, cu o umbră de tristeţe neînţeleasă, Gheorghe Visu urcă pe scenă seară de seară..........




marți, 1 iulie 2014

Gânduri de seară..........


Nu sunt câinii care latră, nu e luna care tace,
Ziua a fugit încolo, noaptea a venit încoace;
Dacă vii în astă seară tot aici mă vei găsi,
O să-mi zici iar "bună seara", eu n-am să-ţi răspund, să ştii...

E un om la colţ de stradă pe-unde trebuie să treci,
O să se uite după tine când dimineaţă o să pleci,
Seara îmi vei povesti cum ai roşit când te-a văzut,
Eu n-o să cred nici o silabă, tu o să crezi că te-am crezut...

Trenurile care pleacă sunt aceleaşi care vin,
Gara e o simplă gară, doar oraşul e străin.
Ce vreau azi de la tine, mâine iar o să vreau,
Însă mâine-i prea departe, astăzi prea aproape-ţi stau...



Camera mea ţi-e străină, prietenii mei nu îţi plac,
Până să-ţi ating obrazul o să mai apun-un veac,
Şi-o să am în loc de oase doar petale de cais,
Tu şi-atuncea vei fi tânăr, eu voi fi şi-atunci un vis...

Am păşit în astă-seară peste-un prag mult prea înalt,
Înapoi a rămas cerul şi-nainte-i doar asfalt...
Buza ta avea la colţuri picături curate,
Dacă mi-ar fi fost doar sete, şi tot le-aş fi băut pe toate.

Nu e luna care tace, nu sunt câinii care latră,
Nu sunt paşii tăi cei care se apropie de poartă...
Eu de-atunci te aştept, tu întârzii să vii,
Şi-așa-i fiecare seară, şi-așa-i fiecare zi....

duminică, 29 iunie 2014

Gânduri de seară............


Azi macii mei răniţi de ploi
Simţind aproape asfinţitul,
Îngenunchiaţi, străini şi goi,
Aşteaptă resemnaţi sfârşitul.

Însângeraţi, fără speranţă,
Şi aplecaţi de crudul vânt,
Par răstigniţi, încă în viaţă
Şi-n rugăciune la pământ.

Ei ştiu c-au înflorit c-un rost,
Să fie jertfă frumuseţii
Dar viaţa lor prea scurt-a fost
La fel ca roua dimineţii.

Ne-asemănăm cumva cu ei,
Răniţi de vorbe şi de fapte,
Loviţi în suflet de lachei
Furiş, prin uşile din spate.

Dar dăinuim prin frumuseţe
Şi biruim prin bunătate;
Privind senin spre bătrâneţe,
Rămânem demni până la moarte. (Angelina Nădejde)

"Micul prinț".


"Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc înspre eternitate. E singurul drum care există. Şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi“.


Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț“, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi.

Dacă zbura noaptea, scria ziua; dacă zbura ziua, scria noaptea. Acestea erau activităţile sale curente. A reuşit încet să-şi facă un renume. După câteva premii literare obţinute, vine cartea sa esenţială - "Micul prinţ". Deviza pe care a notat-o la începutul ei este o bijuterie spirituală. "Numai cu inima poţi vedea bine; lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor". La doar un an distanţă, este dat dispărut într-o misiune. Avea doar 44 de ani. Misterul morţii sale va rămâne acoperit timp de 60 de ani. S-a crezut iniţial că, din cauza unei defecţiuni, s-a prăbuşit în mare. Alţii afirmau că s-ar fi sinucis. Era însă prea experimentat pentru a nu se salva şi mult prea însetat de viaţă pentru a renunţa la ea. Epava avionului său, precum şi o brăţară conţinând un fragment de nume au fost găsite în 1998. Partea cea mai surprinzătoare vine de la doi jurnalişti francezi care afirmă că ar fi fost doborât de un avion german. Pilotul acestuia, Horst Rippert, trăieşte şi astăzi, având venerabila vârstă de 88 de ani. "În timp ce-l urmăream, spuneam: «Măi băiete, dacă nu fugi, praf te fac». N-am tras în fuzelaj, ci în aripi. L-am atins. Zincul s-a lăsat. Drept în apă. S-a prăbuşit în mare. Nimeni nu s-a catapultat. Nu l-am văzut pe pilot. Câteva zile mai târziu, am aflat că era Saint-Exupéry. Am sperat, am sperat tot timpul că nu era el. În tinereţea noastră îl citisem cu toţii, îi adoram cărţile, ştia să descrie admirabil cerul, gândurile şi sentimentele piloţilor. Dacă ştiam, n-aş fi tras. Nu asupra lui".


Un bun prieten al lui spunea: "Nu citea mai nimic, dar înţelegea totul". Acesta era Antoine. Veşnic tăcut şi fugar, dar mereu apropiat şi compătimitor. Prietenia este una dintre temele sale preferate. În orice scriere a şlefuit cu grijă câte un pasaj. Antoine a deschis întotdeauna această poartă. Nu era niciodată dezamăgit sau supărat dacă oamenii la care ţinea greşeau. Putea să ierte, să vadă deasupra detaliilor vulgare ale conflictului.  Nu suporta gândul de a cere socoteală oamenilor pentru comportamentul lor. Era convins că toţi au în felul lor dreptate. Ceea ce îşi dorea, în primul rând, era ca oamenii să depăşească dorinţa de dreptate şi să ajungă la milă. "Decepţia este josnicie, căci ceea ce ai iubit la început în om s-a distrus oare prin faptul că există în el şi altceva, care nu-ţi place?"

Credea cu tărie că, în viaţă, împlinirea vine din capacitatea omului de a se dărui. Orice altă împlinire o considera stearpă şi lipsită de sens. "A dărui înseamnă a arunca un pod peste abisul singurătăţii tale". El a aruncat în timpul vieţii numeroase astfel de poduri. A construit relaţii, a iubit cu pasiune tot ce a clădit cu ajutorul lui Dumnezeu. S-a jertfit pentru un sens. "Fructul tău nu valorează nimic, decât dacă nu-ţi poate fi înapoiat". Ştia că orice om clădeşte cu propriul sânge ceea ce vrea să reziste după el. A clădit dăruirea de sine. A clădit puterea de a iubi dincolo de aspectele mărunte ale vieţii. Ştia să mulţumească şi cunoaştea faptul că, dacă nu primeşti, la rândul tău, darurile tale nu îşi mai găsesc rostul. "Avar nu este cel care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale". Nu a dăruit oamenilor cuvinte, ci înţelegere. Nu a dăruit îmbrăţisări false, ci încurajări din inimă.


Rugăciunea este o taină a fiecărui om. Citind pasajele despre rugăciune pe care le-a scris, realizezi cât de însemnată a fost această parte a vieţii lui. Iubea tăcerea rugăciunii. "Măreţia rugii vine din lipsa unui răspuns, căci în acest schimb nu-şi are locul josnicia unui negoţ. Pentru a învăţa să te rogi trebuie să faci ucenicia tăcerii. Dragostea începe doar atunci când nu mai aştepţi răsplată. Dragostea este învăţătură a rugăciunii, iar rugăciunea este învăţătură a tăcerii". A fost un om desăvârşit. În ciuda necazurilor pe care le-a trăit în viaţă, putea să vadă partea lor pozitivă. "Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc înspre eternitate. E singurul drum care există. Şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi". Orice suferinţă acceptată este o bătălie câştigată. Ea ne transformă interior şi ne face să fim pregătiţi pentru momentele dificile care vor urma.

Una dintre calităţile care l-au caracterizat a fost perseverenţa. Muncea neîntrerupt, arţăgos cu sine, pentru a dărui cât mai mult din el. Nu suporta lucrurile făcute superficial şi dispreţuia munca făcută fără tragere de inimă. "Nimic nu are sens dacă nu l-am amestecat cu trupul şi cu cugetul meu. Nu este aventură aceea în care nu mă angajez. Vă spun: nu aveţi dreptul să evitaţi un efort decât în numele altui efort, căci trebuie să creşteţi". De aceea, colegii aveau un respect deosebit pentru el. Se străduiau să lucreze cât mai bine şi să poată obţine un zâmbet din partea lui. Era un perfecţionist, greu de mulţumit. "Timpul câştigat asupra muncii, dacă nu e simplu răgaz, destindere a muşchilor după efort sau somn al minţii după invenţie, nu e decât timp mort. Şi viaţa ţi-o tai în două părţi inacceptabile: o muncă ce nu este decât corvoadă, în care refuzi să te dăruieşti, şi o odihnă care nu e decât absenţă." Pentru Antoine trebuia să fie pasiune în tot ce făcea. Nu se putea ralia dorinţei celorlalţi de trândăvie. Esenţială a rămas pentru el egalitatea dintre muncă şi rugăciune. "Nu există limbaj sau act, ci două înfăţişări ale aceleiaşi divinităţi. Iată pentru ce numesc munca rugă, iar meditaţia muncă".



 „Prieten este, în primul rând, cel care nu te judecă. Este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care nu ar deschide-o poate niciodată altuia“

vineri, 27 iunie 2014

Gânduri de seară..........


Straniu adevăr îl doare,
Între speranţă şi destin,
Sub fardul stării de candoare
Pe măscăriciul clandestin.

Venit la curtea unui astru,
La curtea zeilor sătui,
Ciudatul măscărici sihastru
Se-ascunde zilnic prin statui.



Dar tot mai speră o fisură
Prin care soarele lichid,
Contaminându-l cu arsură,
Să-l treacă dincolo de zi.

În taină culegând grăunţe
Din poala unui cer uscat
Aşteaptă calm să se pronunţe
Sentinţa balului mascat. (George Țărnea)




La reuniunea Consiliului European, candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a fost desemnat preşedinte al Comisiei Europene.


La reuniunea Consiliului European, candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a fost desemnat preşedinte al Comisiei Europene. 

CINE ESTE JEAN-CLAUDE JUNCKER ?
Jean-Claude Juncker este unul dintre liderii cei mai experimentați din Europa. Aproape 20 de ani el a servit ca prim-ministru al Luxemburgului (1995 până în 2013). Din 2005 până în 2013, el a fost, de asemenea, președinte al Eurogrupului - miniștrii de finanțe din zona euro - și a contribuit la scoaterea în condiții de siguranță a Europei din criza financiară.
Juncker s-a născut în 1954. Sa alăturat Partidul Popular Social Creștin în Luxemburg în 1974 și a mers să studieze dreptul la Universitatea din Strasbourg. Prima funcție în care a fost numit a fost cea de Ministru adjunct al Muncii, la vârsta de 28 ani. În 1984 a fost numit în funcția de Ministru al Muncii iar, în 1989, ca Ministru de Finanțe, o poziție care i-a permis să prezideze reuniunile miniștrilor de finanțe de atunci - European Economic Community. În 1992 el a avut un rol-cheie în perioada premergătoare semnării Tratatului de la Maastricht care a creat Uniunea Europeană.
În timpul Președinției Consiliului Uniunii Europene deținută de Luxemburg în a doua jumătate a anului 1997, sub conducerea prim-ministrul Juncker, s-a încercat rezolvarea problemei șomajului în întreaga Uniune Europeană. Când Luxemburg a avut din nou președinția prin rotație a Consiliului UE, în 2005, el a militat pentru reforma “Pactului de stabilitate și de creștere”. De asemenea, el a reușit revitalizarea Strategiei de la Lisabona, cu accent pe dimensiunile sale sociale și de mediu.
Contributiile aduse Europei de Jean-Claude Juncker au fost recunoscute prin numeroase premii, inclusiv prestigiosul premiu Charlemagne, în 2006.
La 7 martie 2014, Jean-Claude Juncker a fost ales în calitate de candidat al Partidului Popular European (PPE) pentru președinția Comisiei Europene, la Congresul PPE, ce a avut loc la Dublin, Irlanda. Acolo, el a anuntat trei valori cheie ale sale: o conducere experimentată și eficientă, solidaritate între oameni și națiuni și o viziune puternică a națiunilor pentru viitor.
Jean-Claude Juncker este politicianul care s-a lansat în prima campanie electorală facută la nivel european pentru europarlamentarele din 22-25 mai 2014, în numele PPE.

La mulţi ani dragi pescari!



Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba.
(William Shakespeare)

Conferinţa Internaţională pentru Reglementarea şi Dezvoltarea Pescuitului de la Roma din 1984 a stabilit ca la 27 iunie să se serbeze anual Ziua Internaţională a Pescarului.
Emoţia provocată de captură perfectă, indiferent dacă se pescuia pentru procurarea de hrană sau din distracţie a făcut parte din experienţa pescarilor încă din cele mai vechi timpuri.


Pescuitul este unul din cele mai populare hobby ale omenirii. Cine a stat măcar odată cu undiţa pe mal, a savurat plăcerea aerului curat şi liniştea apei şi a prins primul său peşte, nu va uita nicicând aceste clipe.



În această zi, multe ţări organizează concursuri de pescuit şi diverse seminare. La evenimente participă atât pescari cu experienţă, cât şi începători. În ultimii ani, printre participanţii la concursurile de pescuit, se numără tot mai multe femei.


Pescuitul este o activitate profitabilă pentru economia unei ţări. Exista un Fond European pentru Pescuit, un fond special al Comunităţii Europene care finanţează industria pescuitului. Preocuparea pentru asigurarea durabilităţii economice, stoparea braconajului, adaptarea la schimbările permanente ale naturii sunt preocupări legitime în această ramură de activitate.

                                                                            Fir întins!!!!.




                                                                   





joi, 26 iunie 2014

Gânduri de seară..........


Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări ca toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi!

Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme ca nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai înapoi!

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele ca-n cer sunt multe oşti!




Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică şi vezi povara ei!

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător!

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

(din folclorul norvegian)


" Inocentilor "din politica romaneasca

Era sa gresesc si sa incep cu "Stimabililor inocenti " , adevarul e ca nici nu stiu cum sa incep . Dar totusi am sa incep .



Tovarasi inocenti care va mirati si spuneti ca doar clanurile tiganesti conduc mafia din Romania ...si ca ei vezi doamne fac cele mai mari afaceri negre si murdare in Romania . Tovarasi opriti-va , terminati , jenativa de voi insiva Jenativa de afacerile care lew faceti . Opriti-va nu ruda presedintelui si mafia tiganeasca este in top . 

In top sunteti voi cu voiculescu , cu patriciu , cu vantu , cu mazare , cu nicusor constantinescu ...ei si de ar fi sa ii pun cred ca as scrie pagini intregi cu nume si romane cu faptele lor . Domnilor uitati de afacerile cu energie , uitati de fabricile pe care le-ati transformat voi insiva in fier vechi pentru ca acesti  tigani sa il poata vinde  desigur dandu- va  voua spaga .  Tovarasi , mafia sunteti voi , rusinea acestei tari sunteti voi . 

Voi tovarasi in totalitate cei 344 dar si cei din spatele lor ( pentru ca stiti votacii din parlament sunt pusi de mafia care le da ordine clare , acesti nesimtiti le executa ) , voi tovarasi nu aveti nici o cadere nici morala , dar nici legala ( va reamintesc ca  " poporul " cel care va ales va dat un ordin sa fiti numai 300 si sa fiti intr-o singura camera )  . 

Ati devalizat o tara , ati intrat in politica , v-ati facut televiziuni ....dar acum simtiti pericolul DNA bate la usa voastra . Ce faceti acum faceti pe inocentii , va faceti ca ploua , vai eu ...spuneti voi pudic in timp ce derulati afaceri in continuare si va spaguiti si va faceti ca platiti impozite . 

Deci  tovarasi lasati justitia in pace .... oricum intr-o zi DNA va bate la usa voastra si  voi veti ajunge undeva ...stiti unde ? ...la racoare ! 

PS . Sa nu fiu inteles gresit nu apar clanurile mafiote tiganesti din Romania ! 

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More