joi, 27 februarie 2014

Gânduri dee seară.........


Îmi trebuie o nouă suferinţă
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astâmpără, pe stânci, descătuşarea.

Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrânge,
Căci numai când voi plânge în tăcere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plânge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-aşteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.


Sunt mai încăpător decât o rană,
Mai vast decât o peşteră din ere
Şi poate că e loc destul în mine
Şi pentru tine şi pentru tăcere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi găsesc în mine locul,
De-aceea vreau o nouă suferinţă
Din care focul meu să-şi soarbă focul,

De-aceea vreau o nouă încleştare
Pe care harfa mea s-o strângă-n coarde.
Căci numai când voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde. (Radu Stanca)

Marin Constantin



„Viaţa este doar arta dedicată semenilor mei de pe pământul pe care m-am născut. Ca artist, nu-ţi mai aparţii“.

Constantin Marin (n. 27 februarie 1925, Urleta, Prahova - d. 1 ianuarie 2011, București) a fost un muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral român, fondator, dirijor și director pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal. A fost un specialist renumit în muzică renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească. Activitatea sa a fost apreciată entuziast de critici muzicali din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii și distincții interne și internaționale.



A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală (secția Dirijat Coral) a Conservatorului de Muzică din București (1944-1949) studiind cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Mihail Jora (armonie), Vasile Popovici (istoria muzicii), Florin Eftimescu (pian), Ștefan Popescu (cor), Teodora Stroescu (canto) și Facultatea de Pedagogie, Psihologie și Filozofie a Universității din București (1945-1949), sub îndrumarea profesorilor G.G. Antonescu, Mircea Florian, Dimitrie Guşti, Mihail Ralea, Tudor Vianu. A obținut titlul de doctor în muzicologie (1985).




Compozitor și dirijor, Constantin Marin a pus bazele corului Madrigal în 1963, fiind un specialist renumit în muzică renascentistă, cântul gregorian și baroc precum și muzica tradițională românească.

„Sunt om al unui singur vis: să înfiinţez o formaţie de corişti selecţionaţi de mine, cu care să creez o sonoritate corală cu un repertoriu fundamentat pe preclasicismul universal şi să dispun de libertatea de a-l prezenta publicului iubitor de muzică“.

S-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului Învățământ din București (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948-1952). Din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951-1974), director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960, iar în ultimii ani profesor consultant). Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.



Maestrul Constantin Marin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), Capelei Corale "Gheorghe Cucu" (1958), Corului Național de Cameră Madrigal (1963).

A fost dirijor și director pe viață al Corului Național de cameră Madrigal. Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert, până la concertul de adio din 1999, a fost dirijorul Corului „Madrigal” al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea. A susținut peste 3.500 de concerte în țară și în lume, în festivaluri: George Enescu (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană (Polonia, Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia, Ohridsko Leto și Belef (Belgrad), Olanda etc.

                                                           Costume de stradă pentru primul turneu de peste hotare (1964)

A înregistrat zece discuri sub genericul „Arta construcției și interpretării corale” (comandă Columbia, SUA), CD-uri și DVD-uri cu Madrigal, filme documentare.




O iubire care a rezistat 57 de ani:Marin Constantin şi Bernanda Marin

 „Este pavăza vieţii mele din anii tinereţii, a făcut toate sacrificiile imaginabile pentru viaţa, cariera, liniştea mea şi a copiilor".


 

Contribuția în domeniul muzicii corale, ca dirijor și compozitor, i-a fost recunoscută prin premii și distincții: premii la Concursul internațional al Festivalului Mondial al Tineretului (București -1953, Moscova -1957, Viena -1959), Premiul Criticii Muzicale Germane (Germania, 1971), „Îl Sagitario d'Oro” (Italia, 1976), Diploma de onoare și Premiul „Grand Due Adolf” (Luxembourg, 1979), Premiul excepțional A.T.M. (1983) pentru tratatul „Arta construcției și interpretării corale” (1983), titlul de „Goodwill Ambasador UNESCO'” (1992), titlul „Omul Internațional al Anului” (1990, 1992, 1994), titlul de „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (1994), „Crucea Patriarhală a Sf. Sinod” din România (2000), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (2000), Premiul pentru „Vocația măiestriei artistice”, oferit de Fundația Balcanii și Europa (2006). Pentru întreaga activitate este menționat în prestigiosul „The New Grove Dictionary of Music and Musicians”.

Fernandel ( Fernand Joseph Désiré Contandin (n. 8 mai 1903, Marseille - d. 26 februarie 1971, Paris) Don Camillo – Mica lume a lui Don Camillo (1952)

Fernandel, cu adevăratul nume Fernand Joseph Désiré Contandin (n. 8 mai 1903Marseille - d. 26 februarie 1971Paris), a fost un actor francez de mare succes, atât pe scena teatrelor, cât și în filmele de cinema, „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile scriitorului Giovanni Guareschi.


Fernandel s-a născut la 8 mai 1903 în Marsilia. Părinții aparțineau lumii spectacolului, apărând în vodevilurile la modă, astfel că Fernandel are din copilărie contact cu scena și la vârsta de 12 ani debutează într-un mic rol în drama istorică Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois la teatrul Chave
În 1915 tatăl lui este mobilizat și Fernandel este silit să lucreze pentru întreținerea familiei, mai întâi într-o bancă, apoi - până în 1925 - într-o fabrică de săpun. Când are timp, apare în diverse ipostaze (cântăreț, cabaretist) în cafenele sau pe scenele teatrelor EldoradoChâtelet și Palais de cristal din Marsilia. La 4 aprilie 1925, se căsătorește cu Henriette Manse, sora prietenului său inseparabil, Jean Manse. Împreună cu Henriette vor avea trei copii, Josette în 1926, Janine în 1930 și Franck în 1935. Încă de când era logodit, viitoarea lui soacră, doamna Manse, exclama când venea s-o vadă pe Henriette: "Voilà le Fernand d'elle!" („Iată-l pe Fernandul ei!”, în pronunția francezăFernandel), și așa adoptă acest pseudonim cu care se va identifica până la sfârșitul vieții. După terminarea serviciului militar în1926, este remarcat de Jean Faraud, directorul francez la Paramount, care-l angajează ca animator în pauzele filmelor de cinematograf. În 1930 se mută la Paris, unde are un angajement în revista Nu sub regia lui Henri Varna, înregistrând un adevărat triumf, hotărâtor pentru viitoarea-i carieră. Astfel primește din partea regizorului Marc Allégret primul său rol într-un film, Le Blanc et le Noir („Alb și Negru”, 1931). Rolul îi oferă ocazia să cunoască două persoane, care vor deveni prietenii săi: Sacha Guitry, autorul piesei după care s-a făcut scenariul filmului, și Raimu, actorul principal. În același an, Jean Renoir îl distribuie într-un rol mai important în filmul "On purge bébé", după o piesă de Georges Feydeau, și devine vedeta filmului "Le Rosier de Madame Husson" („Tânărul virtuos al doamnei Husson”), în care interpretează un rol care îl va caracteriza pe viitor: acela al unui tânăr aparent nătărău, în filmul respectiv, un adolescent naiv care-și pierde virginitatea într-un local rău famat.
Urmează o serie de filme, printre care cele sub regia lui Marcel Pagnol"Angèle" (1934), "Regain" („Reluarea”, 1937), "Le Schpountz" (1937), "La Fille de Puisatier"(„Fiica fântânarului”, 1940) și, mai târziu, "Topaze" (1950), care îi aduc consacrarea definitivă. „Datorită lui Pagnol” - spunea Fernandel - „am putut dovedi că sunt un adevărat comedian”. În 1938, publicul francez îl alege ca cel mai popular actor, înaintea actorilor Danielle Darrieux și Jean Gabin.
Succesele cinematografice nu-l împiedică să continue cariera de cântăreț, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme. Unele din melodiile interpretate devin adevărate hits, ca Ignace sau Simplet, sau - mai ales - Félicie aussi.

După 1940, în perioada ocupației germane, filmele turnate nu depășesc un nivel mediu. Totul se schimbă începând cu anul 1950 când, sub regia lui Julien Duvivier, începe seria filmelor în care întruchipează figura preotului paroh Don Camillo, în luptă cu primarul comunist Peppone (rol interpretat de Gino Cervi) pentru supremația spirituală în mica localitate italiană Brescello. În ciuda antagonismelor evidente, nu rareori, împrejurări particulare îi determină să descopere interese comune care-i apropie unul de altul:
  • "Le Petit monde de Don Camillo" („Mica lume a lui Don Camillo”, 1951)
  • "Le Retour de Don Camillo" („Întoarcerea lui Don Camillo”, 1953)
  • "La Grande bagarre de Don Camillo" („Marea încăierare a lui Don Camillo”, 1955 - în regia lui Carmine Gallone)
  • "Don Camillo Monseigneur" („Don Camillo monsenior”, 1961 - în regia lui Carmine Gallone).
  • "Don Camillo en Russie" („Don Camillo în Rusia”, 1965 - în regia lui Luigi Comencini)

Filmul "Don Camillo et les Contestataires", început în 1970 sub direcția artistică a lui Christian-Jaque, nu poate fi terminat din cauza îmbolnăvirii lui Fernandel. O tumoare dezvoltată la piept se dovedește a fi malignă. Actorul care a încântat milioane de spectatori în peste 125 de filme se stinge din viață la 26 februarie 1971, în
apartamentul lui din avenue Foch, Paris. Este înmormântat în cimitirul Passy din inima Parisului, care i-a adus gloria și care a vrut să-l păstreze pentru totdeauna.
Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care:
  • 1949: Marele Premiu Mondial al Râsului
  • 1953: Cavaler al "Legiunii de Onoare"
  • 1960: Cavaler al Artelor și Literelor
  • 1964: Premiul "Georges Courteline" pentru umor
  • 1970: Marele Premiu al Cinematografiei franceze

Don Camillo – Mica lume a lui Don Camillo (1952)


Inspirat de romanele lui Giovanni Guareschi,regizorul realizează,sub forma unei comedii de moravuri,un adevărat document social-politic al Italiei în care,în 1946,comuniştii aveau majoritatea în multe administraţii locale. Preotul Don Camillo este în război cu primarul satului,comunistul Peppone. Cele două părţi anticipează,totuşi,un ”compromis istoric”: când,din pricina implicării politice,don Camillo este mutat disciplinar,el ia trenul dintr-o gară pustie,dar la următoarea staţie îl aşteaptă întreg satul comunist în frunte cu Peppone,să îi ureze viaţă tihnită. Preotul ”bolsevic” şi primarul credincios sunt priviţi cu egală simpatie şi înţelegere de cineast,mereu împreună şi mereu adversari,oglindă a aceleiaşi societăţi scindate.








miercuri, 26 februarie 2014

Gânduri de seară.............



Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră,
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi,
( Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte ) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.


Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flacările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-o să se mai înalţe căzând mereu spre astre.

Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniştea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe...(Radu Stanca)

Plagiatorul Victor Ponta sau paroxismul tupeului.


Citesc, mă frec la ochi, mă întreb dacă văd bine: “Victor Ponta i-a demis luni pe secretarul de stat Ştefania Duminică de la Ministerul Educaţiei, acuzată de plagiat…”. Deci omul care a fost demascat ca plagiator, cel care a răsturnat munţii intsituţionali pentru a se fofila, în fel şi chip, sustragându-se propriei responsabilităţi pentru un mega-plagiat dovedit, confirmat de Comisia de Etică şi de Senatul Universităţii din Bucureşti, o demite pe demnitara liberală pentru că a fost acuzată de plagiat. Hoţul suprem pedepseşte hoţii de mâna a doua…

Nu ştiu ce va spune Crin Antonescu, nu ştiu ce va spune Klaus Johannis, dar ştiu că pentru intelectualii care şi-au ridicat vocea demascând şi condamnând plagiatul lui Victor Ponta, premier al României, acest moment este încă unul al lipsei desăvârşite de ruşine, o probă a imunităţii absolute a lui Victor Ponta în raport cu decenţa, cu bunul simţ, cu buna cuviinţă.

Niciun minister nu a fost atât de urgisit sub domnia uselistă precum acela al Educaţiei. Batjocorirea procedurilor a atins acolo cote inimaginabile. Incomeptenţa crasă a fost mereu acompaniată de tertipuri sordide. Evident că doamna Duminică trebuia demisă. Dar nu de către plagiatorul Victor Ponta. Dacă n-ar fi fost întruchiparea lipsei de bun simţ, Victor Ponta ar fi demisionat. Ar fi fost un gest onorabil al unui om care pare să dorească, plătind orice preţ, să rămână în istoria României drept campionul dezonoarei şi al tupeului. (Vladimir Tismăneanu)

marți, 25 februarie 2014

In ritm de rock pentru votanții usla

In ritm de rock pentru votanții usla

Dute-vino


Din toat-aceasta mascarada,
Ba o sa stea ,ba o sa cada,
Ba na-ti-o tie,da-mi-o mie,
O-ntreaga tara-i luata-n bascalie.

Ce munca ,ce buget,ce viitor,
Cand toti stam cu orbitele-n televizor.
Ne dati ,ori nu ne dati
Sau vin altii si ne lasam calcati..

Cam asta-i starea-n Romania,
Unii cu rasul ,altii cu mania.
Stam si parerarim pe site de socializare
Asteptand alegerile viitoare.
Frumos viitor tara are .........!

Elena Mandru
25.02.2014




Gânduri de seară..........


Nu-i adevărată povestea că oamenii au
descoperit focul lovind două pietre!
Focul a apărut altfel, când singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mâinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
când vulturii coboară în noi
şi ne temem. (Octavian Paler)


La Piovra - Caracatita ( toate sezoanele ) mafia româneasca face copy -paste


Un serial pe care clasa politica din Romania l-a " plagiat "litera cu litera . Desigur crimele nu sunt la vedere dar mafia a mers ordonat pe droguri ,deșeuri radioactive ...in final acum a luat piața asigurărilor . Acum ajunși la apogeu se lupta cu DNA-ul desigur nu a lui Corradi numele mafioților sunt dâmbovițene , si politica mafiota este specific dâmbovițeana . Ei mafioții s-au specializat si au luat temele din toate mafiile atât italiana , cât și ruseasca , cât și chineza  Un copy paste care din păcate pentru noi cetățenii a reușit .

Un serial pe care clasa politica din Romania l-a " plagiat "litera cu litera . Desigur crimele nu sunt la vedere dar mafia a mers ordonat pe droguri ,deșeuri radioactive ...in final acum a luat piața asigurărilor . Acum ajunși la apogeu se lupta cu DNA-ul desigur nu a lui Corradi numele mafioților sunt dâmbovițene , si politica mafiota este specific dâmbovițeana . Ei mafioții s-au specializat si au luat temele din toate mafiile atât italiana , cât și ruseasca , cât și chineza  Un copy paste care din păcate pentru noi cetățenii a reușit .



Povestea lui Corrado Cattani, un inspector de politie ce și-a dedicat viata luptei împotriva mafiei. Chiar și când familia si viata ii sunt grav puse în pericol de criminalii italieni, Corrado îndrăznește sa continue lupta.

Corrado Cattani este un inspector de politie care este devotat slujbei sale de a impune legea celor fără de lege. El si-a dedicat viata ca sa lupte împotriva Mafiei italiene, cunoscute sub numele de La Piovra (Caracatița). Chiar dacă cei din jurul lui au de suferit,atât viata cât si familia lui sunt literalmente distruse de niște criminali nemiloși, comisarul Cattani nu renunță si nu cedează în fata Mafiei care dorește sa preia controlul orașului. 

Comisarul Corrado Cattani a venit cu un scop anume în oraș, în primul rând sa afle cine si de ce si cine l-a ucis pe predecesorul sau, si sa stârpească mafia locala. El vine însoțit de sotia Else si fiica Paola. Vine si cu speranța ca relația lor, familiala, sa devina mai închegată, după problemele avute în trecut. In scurt timp Cattani.va începe se dezlege misterele, ițele ...deși în acel oraș...tăcerea este suprema. Legea  tăcerii este impusa prin forța. 
 
Sezonul 1 

 


Sezonul 2 

 

Sezonul 3

 

Sezonul 4

 

 Sezonul 5

 

Sezonul 6

 

 Sezonul 7

 

 Sezonul 8

 

 Sezonul 9

 

 Sezonul 10

 

NĂZDRĂVĂNIILE BUNICII & Tiberiu Vanca

NĂZDRĂVĂNIILE BUNICII
Ne durăm existenţa încorporaţi în lumea ce majoritar vorbeşte limba în care ne exprimăm, iar acestui fel de a exista i se spune vieţuire socială. Societatea ce ne înconjoară ne pune la dispoziţie drepturi, precum mijloace de apărare atât ca indivizi cât şi în larga structură de mulţimii, ne asigură mijloacele educative atât în şcoli şi universităţi şi ne oferă mijloace de informare la domiciliu, carte, radio televiziune. Iar pentru că mulţimea organizată de care vorbim să fie funcţională, pentru că existenţa ei este condiţionată de operaţii din cele mai complexe ce trebuie să se intercondiţioneze, societatea numită stat trebuie să coordoneze treburile publice în sistem de intercondiţionare, aşa fel încât să nu se instaleze în climatul public contradicţii ce ar putea marşa către o stare de ireversibilitate, pentru a asigura o conlucrare care să asigure o dezvoltare armonioasă a societăţii s-au inventat instituţiile, nominate după rosturile lor,: ministere specializate; agenţii guvernamentale; conducerea statală la vârf (monarh; preşedinte; etc), iar în fruntea acestora trebuie năimite persoane care să le dinamizeze activitatea , să supravegheze funcţionalitatea părţi de societate ce este coordonată de acel vârf de piramidă. Aceştia se numesc miniştrii; preşedinţi; guvernatori; directori generali; executivi; tehnici şi lista ar putea continua.
Pentru ca activitatea în multitudinea de celule care compun fagurele stat să se desfăşoare, corect, şi cu spirit gospodăresc persoanele instalate în fruntea acestora trebuie să ofere garanţii de integritate morală, pe de o parte iar pe de altă parte să aibă viziune asupra domeniului pe care-l conduc, iar pentru a îndeplini acest atribut profesional trebuie să cumuleze şi calitatea de bun profesionist în cel puţin una din profesiile ce operează în domeniul respectiv, iar acolo unde instituţia respectivă are în subordine operanţi profesionali majoritari de o singură specialitate, cum este sănătatea, în fruntea acesteia trebuie să se aşeze un profesionist de la vârful domeniului respectiv, în exemplul nostru un medic. Statura morală a specialistului aşezat în fruntea unei instituţii trebuie să fie ireproşabilă.
Gândul scrierii acestui eseu ni s-a instalat de când cu punerea în discuţie publică a gravelor încălcări de moralitate, ce a determinat producerea pe de o parte a unor pagube publice, şi peste toate a scos la lumină fapte , în limbajul comun numite de nepotism, în condiţiile în care cei ce au determinat producerea faptelor, cu larg caracter infracţional, nu sunt nepoţi ci altfel de membrii de familie. Este vorba de „Bunica Atomică”. O avem în vedere pe Mariana Câmpean, „ministreasă” la Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale.
De ultimă oră în c/v-ul bunicii s-au descoperit nişte fapte, ce în condiţii normale cer intervenţia codului penal, şi anume: anterior promovării în guvern persoana lucra în calitate de şef Oficiu de Pensii a Judeţului Ilfov. În această calitate îşi asumă să comită fapte prohibite de lege în favoarea soţului său, Iulian. În condiţiile în care acesta locuieşte în Bucureşti, drepturile de pensie ale acestuia cădeau în sarcina Oficiului de Pensii al Sectorului II. Cu încălcarea competenţei, bunica preia cu de la sine putere sarcina întocmirii dosarului de pensie. Îi calculează pensia în complicitate cu comisia medicală arondată pe lângă oficiul pe care-l conducea şi încarcă cu de la sine putere drepturile soţului său şi cu o invaliditate de gradul I. Pentru cititorul neinformat precizăm că invalid de gradul I este persoana care din cauza bolilor care-i periclitează sănătatea nu-şi poate rezolva singur nevoile personale cotidiene, din cele mai simple, care caracterizează statutul unei persoane ce-şi poate realiza nevoile intime cotidiene de unul singur. Datorită gravităţii stării unui astfel de invalid, statul alocă alături de pensia lunară şi o indemnizaţie prin care să se plătească serviciile aferente de neputinţele stabilite şi garantate de către comisia medicală, unei persoane care s-l însoţească, de aceia respectiva stipendie se numeşte „indemnizaţie de însoţitor”.
Numai că după ani de zile se constată că soţul Iulian nu este invalid, Domnia Sa se descurcă de minune, merge, la piaţă, conduce un autoturism, cu cântec, îşi duce şi îşi aduce de la grădiniţă nepotul. Iar de la data pensionării până la zi Iulian a încasat peste 50.000 lei cu titlu de indemnizaţie de însoţitor.
Bunica nu recunoaşte nici moartă că a încălcat legea, statutul profesional, că a ieşit din starea de verticalitate pe care i-o pretindea funcţia ce i s-a încredinţat şi ţine de ceasul morţii că soţul său este invalid până la stării de limită. Să ne brodăm argumentaţia pe apărările sale, pentru că prostul când începe să vorbească spune nişte nostimade demne de „academia absurdului”.
I. Că atunci când un oficiu de pensii este supra încărcat iar la altul există o oarecare descongestionare se pot calcula drepturile de pensie a celor ce potrivit domiciliului sunt arondaţi la oficiul de pensii al domiciliului la un alt oficiu de pensii.
Dacă este aşa şi poate fi aşa, trebuie făcut un protocol constatator a situaţiei organului aglomerat şi îndrumarea la oficiul ce se impune să-l ajute pe primul. Un astfel de document nu există însă.
Bunica trebuia să ştie că codul de bune maniere a funcţionarului public impune funcţionarului care trebuie să îndeplinească un act ce propune efecte publice în raport cu o persoană apropiată (rudenie de gradul I;II; III, sau afini din aceleaşi grade de ordine) obligaţia de a se abţine. Legal, şi elegant, ar fi procedat bunica dacă la primirea , să zicem a trimiterii de către Oficiul de pensii a sectorului II iar fi comunicat solicitatorului că datorită stării de incompabilitate, trebuie să se abţină şi ca o consecinţă să trimită cazul la un alt oficiu.
II. Bunica a eliberat în eter şi o altă nostimadă, spunând:”credeţi că dacă a-şi fi dat un telefon la o colegă de la alt oficiu, nu m-ar fi servit?”
Ei bine, bunica are dreptate, numai că trebuia să se perfecteze protocolul numit mai sus, care n-ar fi fost o problemă. Însă nu putea să pretindă să-i treacă soţul prin comisia medicală care cu sfidarea stării de sănătate a pacientului să emită un act mincinos, pentru că neavând cine să-i înduioşeze pe aceştia Iulian ar fi dobândit o pensie, dar nu şi indemnizaţia de însoţitor, pentru că colegele l-a care ar fi putut da telefonul de referinţă n-ar fi angajat această ilegalitate.
III. Bunica este lipsită de simţul realului şi scapă din gură ceea ce un minimum de raţiune i-ar impune să fie atentă. Dar dacă este precum spune şi-a primejduit în mod criminal nepotul. Domnia Sa o ţine lae, soţul este invalid de gradul., are căderi psihice sub aspectul nevoii de orientare, are crize de epilepsie etc.
Dacă este aşa, cum îşi permite să –i îngăduie să iasă singur în oraş, şi în special cu copilul de mână? Cum i-a permis să conducă un automobil cu nepotul în maşină? Cum a permis soţului epileptic să iasă în oraş chiar ca pieton, pentru că mai ştii unde se instalează criza, iar cât priveşte drumeţiile cu maşina la grădiniţă aduc la analiză o gravă lipsă de responsabilitate a întregii familii.
IV. Indemnizaţia de gradul I se plăteşte prin lege beneficiarului pensiei pentru ca din aceasta omul aflat la mare nevoie să-şi plătească însoţitorul.
Iulian a încasat cei 50.000 lei ce i-au fost acordaţi de stat pentru a-i consuma exclusiv pentru stipendierea celui pe care, datorită stării sale de neputinţă, trebuia să-l angajeze pentru însoţire, dar i-a folosit împreună cu Mariana pentru cumpărături în piaţă: ceapă, ridichi; ţelină; pătrunjel; morcovi, precum şi alte utilităţi pentru traiul de toate zilele. Stimată(!) Mariana, Iulian putea folosi aceşti bani doar pentru scopul menţionat mai sus, iar cum n-a angajat acest serviciu era dator să restituie indemnizaţia lună de lună până în momentul în care cădea în starea de neputinţă în mod mincinos stabilită prin certificatul de medicina muncii de la dosar. Apropos: Nici nu ştiţi ce mare necaz le-aţi creat medicilor semnatari al acelui act mincinos.
Constatarea încălcării grave a legii de către Mariana Câmpeanu a inflamat presa, am asistat la analize în partidul din care face parte, mai marele acestuia comunicându-i că o soluţie înţeleaptă ar fi să-şi prezinte demisia. Şeful statului Preşedintele Traian Băsescu a cerut deschis ca ministrul s-şi prezinte demisia. Văzând această mare fierbinţeală publică, păcăliciul de la Palatul Victoria, nimeni altul decât Victor Viorel Ponta, a făcut-o de oaie: a declarat că având în vedere că Preşedintele ţării a cerut demisia ministrului el trebuie să o ia pe „din contră” respectiv să apere ministrul şi că el, vorba noastră, „nici de SÂC!” n-o demite. De fapt ce să aşteptăm de la „Parşivel”, cum l-a dezmierdat Antonescu atunci când îşi erau încă dragi. Despre cel de la palatul Victoria opinia publică ştie că a furat valori spirituale (plagiat) şi nu s-a ruşinat, şi nici demisia nu şi-a dat, se ştie bine că în complicitate cu alţi doi în 2012 a pus la cale şi a exercitat o lovitură de stat. Se mai ştie că nu de puţină vreme a fost scandalul „Vila Dante”, adică aflând că Preşedintele Traian Băsescu foloseşte ştrandul de la acea vilă pentru înot, a procedat la deschiderea vilei pentru public să vadă aceştia ce lucru „neconstituţional”(!) comite şeful statului atunci când înoată. A mizat că ceea ce nu i-a reuşit cu lovitura de stat; „suspendarea din funcţie a preşedintelui” va reuşi acum instigând pe cei 7.400.000 de votanţi, pe care muribundul USL îi tot fâlfăie, din care o foarte mare parte provin din pixul unui vicepremier, colaborator al său.
*
Iar pentru că ne-am titrat materialul „Năzdrăvăniile …” nu putem pune punctul final acum după ce am epuizat-o pe prima şi să nu le amintim şi pe celelalte.
Bunica o persoană bine ieşită în lume a făcut şi alte pozne, din seria cărora amintim :
La capacitat pe un coleg de partid, Radu Ruşanu, ce conduce o mare agenţie de stat , în cadrul căreia operau pe salarii astronomice soţii, foste soţii, de guvernanţi printre care a fost inclus şi fiul, mare sau mic, nu o spune presa, pe un salariu lunar dacă bine îmi amintesc, de peste 5000 de euro lunar. Nu cred că astfel de servicii cum este cel venit de la Dan Ruşanu se fac fără contra prestaţii. Poate că în cercetarea ce va urma acestor murdării Bunica va scăpa porumbelul-
Un alt fiu al bunicii lucrează în calitate director la o instituţie de stat care se ocupă cu calitatea auto a vehiculelor aflate circulaţie. Iar cum unitatea respectivă are în dotare automobile, ce a hotărât consiliul familiar al ministresei, să preia unul (de culoare albă- marca Logan ) pentru a fi folosit de invalidul de grad I Iulian.
In orice economie ce se respectă o unitate economică nu miluieşte familia unui ministru cu folosinţa unui automobil fără echivalenţă pecuniară. Între frumoasa familie a bunicii şi instituţia unde activează fiul ca director trebuie să existe un contract în care să se specifice sumele datorate de utilizator pentru vehiculul împrumutat. Imprumuturi cu titlu gratuit nu pot practica instituţiile publice. In ordine este de aşteptat să aflăm cât şi când va plăti bunica pentru utilizarea maşinii în discuţie.

25 februarie 2014-
TIBERIU VANCA

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More