Pentru " prietenii " mei de dreapta xenofobi ...

Pentru " prietenii" de dreapta xenofobi : 

Se pare ca naționalismul apare între multi dintre "prietenii "mei de dreapta Sa fiu bine înțeles nu iau apărarea unora din conducerea udmr , dar nu pot fi indiferent la ipocrizia voastră in care v-ati apucat sa faceți mișto și sa puneți sub aceeasi pălărie toți maghiarii ( nu sunt de acord cu susținerea data socialiștilor ) ... desigur maghiarii adică noi am fost buni atunci la referendum când am boicotat demiterea președintelui sau am fost buni atunci când a guvernat alături de pdl , programul rabla a fost bun , cardul de sănătate a fost bun și multe altele când este vorba de păduri verestoy este vinovat pentru toate pădurile tăiate ( ca si cum printre romani nu au fost care au tăiat pădurile ...sa nu fiu greșit înțeles nu ii iau apărarea ) ... Cea ce faceți arata nesimțire grobiana si ma face sa nu mai votez niciodată nimic ...au greșit capii formațiunii este una si sa va bateți joc de toți maghiarii este alta PUNCT 

PS. Cui nu ii convine sa ma scoată din lista de prieteni .

Si acum cu dedicație : 

Princesses Of Violin

 

 Edvin Marton

 

 Mága Zoltán

 

 Bond 

 


Si la final : 

Read More

Gânduri dee seară.........

Îmi trebuie o nouă suferinţă
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astâmpără, pe stânci, descătuşarea.

Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrânge,
Căci numai când voi plânge în tăcere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plânge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-aşteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.


Sunt mai încăpător decât o rană,
Mai vast decât o peşteră din ere
Şi poate că e loc destul în mine
Şi pentru tine şi pentru tăcere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi găsesc în mine locul,
De-aceea vreau o nouă suferinţă
Din care focul meu să-şi soarbă focul,

De-aceea vreau o nouă încleştare
Pe care harfa mea s-o strângă-n coarde.
Căci numai când voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde. (Radu Stanca)

Read More

Marin Constantin

„Viaţa este doar arta dedicată semenilor mei de pe pământul pe care m-am născut. Ca artist, nu-ţi mai aparţii“.

Constantin Marin (n. 27 februarie 1925, Urleta, Prahova - d. 1 ianuarie 2011, București) a fost un muzician, compozitor și dirijor de ansamblu coral român, fondator, dirijor și director pe viață al Corului Național de Cameră Madrigal. A fost un specialist renumit în muzică renascentistă, cântul gregorian și baroc, precum și muzica tradițională românească. Activitatea sa a fost apreciată entuziast de critici muzicali din întreaga lume, fiind distins cu numeroase premii și distincții interne și internaționale.



A absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală (secția Dirijat Coral) a Conservatorului de Muzică din București (1944-1949) studiind cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Mihail Jora (armonie), Vasile Popovici (istoria muzicii), Florin Eftimescu (pian), Ștefan Popescu (cor), Teodora Stroescu (canto) și Facultatea de Pedagogie, Psihologie și Filozofie a Universității din București (1945-1949), sub îndrumarea profesorilor G.G. Antonescu, Mircea Florian, Dimitrie Guşti, Mihail Ralea, Tudor Vianu. A obținut titlul de doctor în muzicologie (1985).




Compozitor și dirijor, Constantin Marin a pus bazele corului Madrigal în 1963, fiind un specialist renumit în muzică renascentistă, cântul gregorian și baroc precum și muzica tradițională românească.

„Sunt om al unui singur vis: să înfiinţez o formaţie de corişti selecţionaţi de mine, cu care să creez o sonoritate corală cu un repertoriu fundamentat pe preclasicismul universal şi să dispun de libertatea de a-l prezenta publicului iubitor de muzică“.

S-a dedicat muzicii, debutând ca dirijor de coruri studențești și de amatori precum Corul Universității și Corul Sindicatului Învățământ din București (1949-1951). A fost asistent la Facultatea de Filosofie din București (1948-1952). Din 1954 a fost șeful sectorului muzical în Casa Centrală a Creației Populare (1954-1955), director general, dirijor al Ansamblului UTC din România (1951-1974), director adjunct al Direcției muzicii din Ministerul Culturii (1960-1965), apoi profesor la catedra de dirijat de cor la Conservator (din 1960, iar în ultimii ani profesor consultant). Între 1966-1969 a fost directorul general al Operei Române.



Maestrul Constantin Marin a fost membru al Uniunii Compozitorilor (din 1956), fiind autorul multor piese corale. A fost fondator al Corului Universității din București (1948), Capelei Corale "Gheorghe Cucu" (1958), Corului Național de Cameră Madrigal (1963).

A fost dirijor și director pe viață al Corului Național de cameră Madrigal. Din 7 iulie 1963, când a avut loc primul concert, până la concertul de adio din 1999, a fost dirijorul Corului „Madrigal” al Conservatorului București, un ansamblu de excepție, care s-a făcut cunoscut prin numeroase turnee întreprinse de-a lungul anilor în toată lumea. A susținut peste 3.500 de concerte în țară și în lume, în festivaluri: George Enescu (România), Bordeaux (Franța), Viena (Austria), Handel (Germania), UNICEF (Franța), Toamna Varșoviană (Polonia, Anul Marcian (Veneția, Italia), Primăvara la Praga (Cehia), Musica Antiqua Europae Orientalis (Polonia, Ohridsko Leto și Belef (Belgrad), Olanda etc.

                                                           Costume de stradă pentru primul turneu de peste hotare (1964)

A înregistrat zece discuri sub genericul „Arta construcției și interpretării corale” (comandă Columbia, SUA), CD-uri și DVD-uri cu Madrigal, filme documentare.




O iubire care a rezistat 57 de ani:Marin Constantin şi Bernanda Marin

 „Este pavăza vieţii mele din anii tinereţii, a făcut toate sacrificiile imaginabile pentru viaţa, cariera, liniştea mea şi a copiilor".


 

Contribuția în domeniul muzicii corale, ca dirijor și compozitor, i-a fost recunoscută prin premii și distincții: premii la Concursul internațional al Festivalului Mondial al Tineretului (București -1953, Moscova -1957, Viena -1959), Premiul Criticii Muzicale Germane (Germania, 1971), „Îl Sagitario d'Oro” (Italia, 1976), Diploma de onoare și Premiul „Grand Due Adolf” (Luxembourg, 1979), Premiul excepțional A.T.M. (1983) pentru tratatul „Arta construcției și interpretării corale” (1983), titlul de „Goodwill Ambasador UNESCO'” (1992), titlul „Omul Internațional al Anului” (1990, 1992, 1994), titlul de „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (1994), „Crucea Patriarhală a Sf. Sinod” din România (2000), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (2000), Premiul pentru „Vocația măiestriei artistice”, oferit de Fundația Balcanii și Europa (2006). Pentru întreaga activitate este menționat în prestigiosul „The New Grove Dictionary of Music and Musicians”.

Read More

Fernandel ( Fernand Joseph Désiré Contandin (n. 8 mai 1903, Marseille - d. 26 februarie 1971, Paris) Don Camillo – Mica lume a lui Don Camillo (1952)

Fernandel, cu adevăratul nume Fernand Joseph Désiré Contandin (n. 8 mai 1903, Marseille - d. 26 februarie 1971, Paris), a fost un actor francez de mare succes, atât pe scena teatrelor, cât și în filmele de cinema, „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile scriitorului Giovanni Guareschi.

Fernandel s-a născut la 8 mai 1903 în Marsilia. Părinții aparțineau lumii spectacolului, apărând în vodevilurile la modă, astfel că Fernandel are din copilărie contact cu scena și la vârsta de 12 ani debutează într-un mic rol în drama istorică Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois la teatrul Chave. 

În 1915 tatăl lui este mobilizat și Fernandel este silit să lucreze pentru întreținerea familiei, mai întâi într-o bancă, apoi - până în 1925 - într-o fabrică de săpun. Când are timp, apare în diverse ipostaze (cântăreț, cabaretist) în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet și Palais de cristal din Marsilia. La 4 aprilie 1925, se căsătorește cu Henriette Manse, sora prietenului său inseparabil, Jean Manse. Împreună cu Henriette vor avea trei copii, Josette în 1926, Janine în 1930 și Franck în 1935. Încă de când era logodit, viitoarea lui soacră, doamna Manse, exclama când venea s-o vadă pe Henriette: "Voilà le Fernand d'elle!" („Iată-l pe Fernandul ei!”, în pronunția francezăFernandel), și așa adoptă acest pseudonim cu care se va identifica până la sfârșitul vieții. După terminarea serviciului militar în1926, este remarcat de Jean Faraud, directorul francez la Paramount, care-l angajează ca animator în pauzele filmelor de cinematograf. În 1930 se mută la Paris, unde are un angajement în revista Nu sub regia lui Henri Varna, înregistrând un adevărat triumf, hotărâtor pentru viitoarea-i carieră. Astfel primește din partea regizorului Marc Allégret primul său rol într-un film, Le Blanc et le Noir („Alb și Negru”, 1931). Rolul îi oferă ocazia să cunoască două persoane, care vor deveni prietenii săi: Sacha Guitry, autorul piesei după care s-a făcut scenariul filmului, și Raimu, actorul principal. În același an, Jean Renoir îl distribuie într-un rol mai important în filmul "On purge bébé", după o piesă de Georges Feydeau, și devine vedeta filmului "Le Rosier de Madame Husson" („Tânărul virtuos al doamnei Husson”), în care interpretează un rol care îl va caracteriza pe viitor: acela al unui tânăr aparent nătărău, în filmul respectiv, un adolescent naiv care-și pierde virginitatea într-un local rău famat.

Urmează o serie de filme, printre care cele sub regia lui Marcel Pagnol: "Angèle" (1934), "Regain" („Reluarea”, 1937), "Le Schpountz" (1937), "La Fille de Puisatier"(„Fiica fântânarului”, 1940) și, mai târziu, "Topaze" (1950), care îi aduc consacrarea definitivă. „Datorită lui Pagnol” - spunea Fernandel - „am putut dovedi că sunt un adevărat comedian”. În 1938, publicul francez îl alege ca cel mai popular actor, înaintea actorilor Danielle Darrieux și Jean Gabin.

Succesele cinematografice nu-l împiedică să continue cariera de cântăreț, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme. Unele din melodiile interpretate devin adevărate hits, ca Ignace sau Simplet, sau - mai ales - Félicie aussi.

După 1940, în perioada ocupației germane, filmele turnate nu depășesc un nivel mediu. Totul se schimbă începând cu anul 1950 când, sub regia lui Julien Duvivier, începe seria filmelor în care întruchipează figura preotului paroh Don Camillo, în luptă cu primarul comunist Peppone (rol interpretat de Gino Cervi) pentru supremația spirituală în mica localitate italiană Brescello. În ciuda antagonismelor evidente, nu rareori, împrejurări particulare îi determină să descopere interese comune care-i apropie unul de altul:

• "Le Petit monde de Don Camillo" („Mica lume a lui Don Camillo”, 1951)
• "Le Retour de Don Camillo" („Întoarcerea lui Don Camillo”, 1953)
• "La Grande bagarre de Don Camillo" („Marea încăierare a lui Don Camillo”, 1955 - în regia lui Carmine Gallone)
• "Don Camillo Monseigneur" („Don Camillo monsenior”, 1961 - în regia lui Carmine Gallone).
• "Don Camillo en Russie" („Don Camillo în Rusia”, 1965 - în regia lui Luigi Comencini)

Filmul "Don Camillo et les Contestataires", început în 1970 sub direcția artistică a lui Christian-Jaque, nu poate fi terminat din cauza îmbolnăvirii lui Fernandel. O tumoare dezvoltată la piept se dovedește a fi malignă. Actorul care a încântat milioane de spectatori în peste 125 de filme se stinge din viață la 26 februarie 1971, în
apartamentul lui din avenue Foch, Paris. Este înmormântat în cimitirul Passy din inima Parisului, care i-a adus gloria și care a vrut să-l păstreze pentru totdeauna.

Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care:

• 1949: Marele Premiu Mondial al Râsului
• 1953: Cavaler al "Legiunii de Onoare"
• 1960: Cavaler al Artelor și Literelor
• 1964: Premiul "Georges Courteline" pentru umor
• 1970: Marele Premiu al Cinematografiei franceze

Don Camillo – Mica lume a lui Don Camillo (1952)

Inspirat de romanele lui Giovanni Guareschi,regizorul realizează,sub forma unei comedii de moravuri,un adevărat document social-politic al Italiei în care,în 1946,comuniştii aveau majoritatea în multe administraţii locale. Preotul Don Camillo este în război cu primarul satului,comunistul Peppone. Cele două părţi anticipează,totuşi,un ”compromis istoric”: când,din pricina implicării politice,don Camillo este mutat disciplinar,el ia trenul dintr-o gară pustie,dar la următoarea staţie îl aşteaptă întreg satul comunist în frunte cu Peppone,să îi ureze viaţă tihnită. Preotul ”bolsevic” şi primarul credincios sunt priviţi cu egală simpatie şi înţelegere de cineast,mereu împreună şi mereu adversari,oglindă a aceleiaşi societăţi scindate.

Read More

Gânduri de seară.............

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră,
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi,
( Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte ) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.


Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flacările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-o să se mai înalţe căzând mereu spre astre.

Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniştea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe...(Radu Stanca)

Read More

Plagiatorul Victor Ponta sau paroxismul tupeului.

Citesc, mă frec la ochi, mă întreb dacă văd bine: “Victor Ponta i-a demis luni pe secretarul de stat Ştefania Duminică de la Ministerul Educaţiei, acuzată de plagiat…”. Deci omul care a fost demascat ca plagiator, cel care a răsturnat munţii intsituţionali pentru a se fofila, în fel şi chip, sustragându-se propriei responsabilităţi pentru un mega-plagiat dovedit, confirmat de Comisia de Etică şi de Senatul Universităţii din Bucureşti, o demite pe demnitara liberală pentru că a fost acuzată de plagiat. Hoţul suprem pedepseşte hoţii de mâna a doua…

Nu ştiu ce va spune Crin Antonescu, nu ştiu ce va spune Klaus Johannis, dar ştiu că pentru intelectualii care şi-au ridicat vocea demascând şi condamnând plagiatul lui Victor Ponta, premier al României, acest moment este încă unul al lipsei desăvârşite de ruşine, o probă a imunităţii absolute a lui Victor Ponta în raport cu decenţa, cu bunul simţ, cu buna cuviinţă.

Niciun minister nu a fost atât de urgisit sub domnia uselistă precum acela al Educaţiei. Batjocorirea procedurilor a atins acolo cote inimaginabile. Incomeptenţa crasă a fost mereu acompaniată de tertipuri sordide. Evident că doamna Duminică trebuia demisă. Dar nu de către plagiatorul Victor Ponta. Dacă n-ar fi fost întruchiparea lipsei de bun simţ, Victor Ponta ar fi demisionat. Ar fi fost un gest onorabil al unui om care pare să dorească, plătind orice preţ, să rămână în istoria României drept campionul dezonoarei şi al tupeului. (Vladimir Tismăneanu)

Read More

In ritm de rock pentru votanții usla

Postare by StirileProTV.

Read More

Dute-vino

Din toat-aceasta mascarada,
Ba o sa stea ,ba o sa cada,
Ba na-ti-o tie,da-mi-o mie,
O-ntreaga tara-i luata-n bascalie.

Ce munca ,ce buget,ce viitor,
Cand toti stam cu orbitele-n televizor.
Ne dati ,ori nu ne dati
Sau vin altii si ne lasam calcati..

Cam asta-i starea-n Romania,
Unii cu rasul ,altii cu mania.
Stam si parerarim pe site de socializare
Asteptand alegerile viitoare.
Frumos viitor tara are .........!

Elena Mandru
25.02.2014

Read More

Gânduri de seară..........

Nu-i adevărată povestea că oamenii au
descoperit focul lovind două pietre!
Focul a apărut altfel, când singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
când un om s-a gândit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mâinile
şi teama de el.
Poate focul n-a fost decât un mijloc de a lupta împotriva cenuşii,
când vulturii coboară în noi
şi ne temem. (Octavian Paler)

Read More

La Piovra - Caracatita ( toate sezoanele ) mafia româneasca face copy -paste

Un serial pe care clasa politica din Romania l-a " plagiat "litera cu litera . Desigur crimele nu sunt la vedere dar mafia a mers ordonat pe droguri ,deșeuri radioactive ...in final acum a luat piața asigurărilor . Acum ajunși la apogeu se lupta cu DNA-ul desigur nu a lui Corradi numele mafioților sunt dâmbovițene , si politica mafiota este specific dâmbovițeana . Ei mafioții s-au specializat si au luat temele din toate mafiile atât italiana , cât și ruseasca , cât și chineza  Un copy paste care din păcate pentru noi cetățenii a reușit .

Povestea lui Corrado Cattani, un inspector de politie ce și-a dedicat viata luptei împotriva mafiei. Chiar și când familia si viata ii sunt grav puse în pericol de criminalii italieni, Corrado îndrăznește sa continue lupta.

Corrado Cattani este un inspector de politie care este devotat slujbei sale de a impune legea celor fără de lege. El si-a dedicat viata ca sa lupte împotriva Mafiei italiene, cunoscute sub numele de La Piovra (Caracatița). Chiar dacă cei din jurul lui au de suferit,atât viata cât si familia lui sunt literalmente distruse de niște criminali nemiloși, comisarul Cattani nu renunță si nu cedează în fata Mafiei care dorește sa preia controlul orașului. 

Comisarul Corrado Cattani a venit cu un scop anume în oraș, în primul rând sa afle cine si de ce si cine l-a ucis pe predecesorul sau, si sa stârpească mafia locala. El vine însoțit de sotia Else si fiica Paola. Vine si cu speranța ca relația lor, familiala, sa devina mai închegată, după problemele avute în trecut. In scurt timp Cattani.va începe se dezlege misterele, ițele ...deși în acel oraș...tăcerea este suprema. Legea  tăcerii este impusa prin forța. 

 
Sezonul 1 

 


Sezonul 2 

 

Sezonul 3

 

Sezonul 4

 

 Sezonul 5

 

Sezonul 6

 

 Sezonul 7

 

 Sezonul 8

 

 Sezonul 9

 

 Sezonul 10

 

Read More