In memoriam Ion Raţiu.

 ”Democrația însemnează o înțelegere că omul este în centrul societății. Toate instituțiile se învârt în jurul lui. Chintesența democrației se poate exprima printr-o singură frază: 
Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” 
 
Ion Augustin Nicolae Rațiu s-a născut pe 6 iunie 1917, la Turda.  A fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).
Ion Rațiu, membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiu din Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1933). Mama sa, Eugenia Rațiu, a fost fiica lui Ion Codru-Drăgușanu. A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Delegația română din Londra, sub ministrul Viorel Ţâlea. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. Are 2 copii: Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu. Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii "Adormirea Maicii Domnului" (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedând permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserică Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.

   

"Ion Raţiu ne lipseşte foarte tare: figură bonomă, zâmbitoare, ţinută impecabilă (costum cu papion), discurs magistral, comportament de gentlemen, democrat desăvârşit.
Mă gândesc adesea cum ar fi arătat oare România astăzi, dacă Ion Raţiu ar fi fost ales preşedinte în 1990 ?
După ce comuniştii au venit la putere în România în 1947, Raţiu a rămas în exil la Londra (la cererea lui Maniu). Chiar de la începutul celui de-al doilea război mondial, el s-a alăturat luptei contra totalitarismului de orice culoare politică, ajutând la organizarea Societăţii Studenţilor şi Tinerilor din Europa Centrală ( the Central European Student and Youth Society).
În anii ‘50 târziu, el a început să publice un buletin de ştiri săptămânale, Free Romanian Press. A contribuit de asemenea în mod regulat la serviciul român al BBC, la radioul Europa Liberă (Free Europe Radio), şi la Vocea Americii (Voice of America). În 1957, Raţiu a publicat critica sa de succes a atitudinilor celor din vest faţă de Uniunea Sovietică şi faţă de comunism, ‘Policy for the West’.
În 1975, anul când a publicat "România contemporană" (Contemporary România), a decis să dedice toată energia sa ţelului unei Românii libere. A jucat un rol cheie în formarea asociaţiei Uniunea Mondială a Românilor Liberi (the World Union of Free Romanians), la care a fost ales preşedinte la primul său congres de la Geneva (1984). La puţin timp după aceasta, el a început să publice Românul liber (The Free Romanian), un ziar lunar în româna şi engleză.

 Nu este timpul pierdut să-l redescoperim pe Ion Raţiu şi să-l luăm ca model în viaţă:




- tinerii să plece, dacă vor, să-şi desăvârşească studiile în lumea mare (în Marea Britanie de exemplu, aş zice eu), dar să se întoarcă şi să pună umărul la dezvoltarea României, să se implice;

- oamenii politici să înţeleagă că luptă politică trebuie dusă cu argumente şi cu fairplay, că cei din tabăra opusă sunt adversari şi nu duşmani;

- oamenii din presă să înţeleagă că toate situaţiile trebuie redate obiectiv, că trebuie să scoată în prim plan pe cei buni, nu pe cei răi, că trebuie să folosească un limbaj profesionist, democratic, elegant;

- noi toţi ceilalţi să fim mai receptivi la obiceiurile bune, pe care să le practicăm, şi mai intoleranţi faţă de obiceiurile rele, pe care să le respingem; să muncim mai cu sârg, mai bine. (prof.univ.dr. matematician Afrodita Iorgulescu).

"După 50 de ani de exil, Raţiu se întorsese de la Londra cu un accesoriu vestimentar care în România era intolerabil pentru peste 90 la sută din electorat: papionul. Oricât de ridicol ar suna azi în urechile publicului tânăr, în acele timpuri, papionul nu era una dintre expresiile rafinate ale eleganţei masculine, ci un simbol al moşierilor şi industriaşilor pregătiţi să aducă în România tot ce poate fi închipuit mai rău. În plus, Ion Raţiu avea, chipurile, un aer desuet - de parcă Iliescu, în costumele sale evocându-l pe comunistul albanez Enver Hodja, era vreun „trendsetter“! - şi vorbea româneşte cu un intolerabil accent britanic. Başca, dăduse de gustul caviarului, în locul salamului cu soia, prin urmare, nu putea pricepe subtilităţile gastronomiei autohtone din vremea comuniştilor. Şi deşi era la o vârstă venerabilă, mediile feseniste îi inventaseră o amantă, în timp ce Ion Iliescu, întruchiparea moralităţii, nu putea fi bănuit de o asemenea mârşăvie. Îmi amintesc că manipularea era atât de bine organizată, încât minciunile care se spuneau pe seama lui Ion Raţiu nu veneau doar din zona electoratului trandafiriu. Parcă prin 1991, la ziarul „Tineretul liber“, am auzit, de la colegi pe care nu-i suspectam că ar fi cu FSN-ul, că, pe lângă alte tare, Raţiu mai e şi zgârcit: în timpul unui interviu, miliardarul s-ar fi aplecat după o monedă de cinci lei care se rostogolise sub masă!
Culmea acuzaţiilor - o abjecţie pe care, în ochii fanilor lui Iliescu, nici măcar Corneliu Coposu ori Doinea Cornea n-ar fi putut-o comite! - a fost însă colaborarea cu Nicolae Ceauşescu. Omul care se legase cu lanţuri în faţa hotelului londonez Ritz, pentru a protesta faţă de ospitalitatea regală cu care fusese primit dictatorul, era acuzat că ar fi pactizat cu acesta! Vorbim despre cel care a organizat o manifestaţie la Bonn după ce regimul ceauşist a raţionalizat mâncarea; despre cel care a dezvăluit lumii circumstanţele în care a demarat Canalul Dunăre-Marea Neagră şi cel care a avertizat că temerara participare a României la Olimpiada de la Los Angeles nu trebuie să şteargă păcatele României socialiste!
Nu ştiu cum ar fi fost România dacă Ion Raţiu ar fi ajuns preşedinte în 1990 şi e inutil să-mi imaginez asta, câtă vreme nici nu avea cum să se întâmple. Ştiu însă că domnul cu papion merită pomenit printre cei care şi-au iubit ţara, aici sau departe. "(Horia Ghibuţiu).

 

Ion Raţiu 1938

 

                                                                    Ion Raţiu 1960

                                                          Ion Raţiu şi Papa Paul II, 1982

                                                                           Ion Raţiu 1990

Read More

Cele zece porunci adresate românului, înfăţişate de Ion Raţiu

Cele zece porunci adresate românului, înfăţişate de Ion Raţiu la primul Congres al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, desfăşurat la Geneva în anul 1984, sunt:

1. Fii mândru că eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil şi vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.
2. Afirmă-ţi dragostea pentru Patrie ori de câte ori ai ocazia. Nu faci asta pentru că eşti şovin, ci pentru că doreşti să îi serveşti pe cei rămaşi acasă.
3. Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa. Nu regăţeni, nu transilvăneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromâni sau megleniţi. Toţi suntem români.
4. Ajută-ţi compatrioţii din mult-puţinul ce îl ai. Dă-ţi tainul, nu îl precupeţi.
5. Susţine instituţiile româneşti din diaspora, oricât de modeste sau de imperfecte ar fi acestea.
6. Nu critica niciodată, nici măcar prieteneşte, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine decât el.
7. Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă”, semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă: fă mai mult şi mai bine decât face el.
8. Fii întotdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab, care nu mai are nici ţară, nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
9. Opune-te numai celor care siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este o irosire de energie.
10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta şi pentru compatrioţii tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.

Ion Augustin Nicolae Rațiu ^[1] (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).

Ion Rațiu este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen.

Membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiu din Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1932). Mama sa, Eugenia Rațiu, născută Turcu, a fost nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu, autorul "Peregrinului transilvan".

A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyaidin Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). A fost desemnat Membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România.^[2]

În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra, sub ministrul Viorel Tilea. Între1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington^[3] ) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD laalegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD.

În 1991 a înființat ziarul Cotidianul. Are 2 copii: Indrei Rațiu și Nicolae Rațiu.

Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii "Adormirea Maicii Domnului" (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedînd permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.

Colegiul Național "George Barițiu" din Cluj-Napoca oferă în fiecare an premiul "Ion Rațiu". La moartea sa, Nicolae Rațiu, fiul său, a devenit executorul testamentului acestuia. Într-o scrisoare adresată doamnei Mariana Răduțiu, directoarea în iunie 2000, domnul Nicolae Rațiu solicita direcțiunii de atunci pregătirea unui proiect, sugerând ca acesta să poarte numele " Proiectul Ion Rațiu", proiect la care școala urma să beneficieze de suma de 40.000 de dolari, lăsată prin testament de Ion Rațiu. Proiectul a preconizat, printre altele dotarea unui laborator cu mobilier și aparatură performantă pentru disciplina informatică, înființarea "Fondului de carte Ion Rațiu" și acordarea "Premiilor Ion Rațiu" elevilor cu performanțe la învățătură. Premiile "Ion Rațiu" se acordă la finele anului școlar, într-un cadru festiv, de acest premiu beneficiind de fiecare dată atât un student de la profilul real, cât și un student de la profilul uman.

Lansat în iulie 2004, Centrul Rațiu pentru Democrație este un ONG care continuă idealurile promovate de Ion Rațiu. Misiune: încurajarea și promovarea valorilor și comportamentelor asociate democrației, într-un mod nepartizan. Centrul sustine proiecte și programe desfășurate la nivel local, național și internațional. Centrul e sprijinit de membri ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj, ai Colegiului Tehnic Dr. Ioan Rațiu, Europe to Europe, sponsorizat de Fundația Familiei Rațiu din Londra. Din inițiativa urmașilor familiilor lui Viorel Tilea si Ion Rațiu, Arhiva Rațiu-Tilea a fost donată Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca

Read More

Bravo Simona Halep , mult succes în continuare PS. Simona roagă-l te rog pe Pinocchio ( prim ministrul mincinos ponta ) sa nu meargă la meciul de la Paris ... crede-ma poarta ghinion !

Bravo Simona Halep , mult succes în continuare
PS. Simona roagă-l te rog pe Pinocchio ( prim ministrul mincinos ponta )  sa nu meargă la meciul de la Paris ... crede-ma poarta ghinion !

Cate ceva din performantele Simonei Halep 

Simona Halep (n. 27 septembrie 1991, Constanța) este o jucătoare de tenis din România, actualmente pe locul 3 mondial. Halep a câștigat în carieră 7 turnee WTA la simplu (6 în 2013 si 1 in 2014), cele mai importante fiind cele de categorie Premier de la New Haven și Moscova, Doha dar și Turneul Campioanelor de la Sofia. Anterior, ea a mai jucat trei finale WTA (2010, 2011, 2012), toate pierdute. Este cunoscută pentru un stil agresiv de joc. Lovește reverul cu cele două mâini.^[1][2]

În februarie 2014 a primit titlul de Cetățean de onoare al orașului Bușteni,^[3] iar în martie 2014 pe cel deCetățean de onoare al județului Constanța.^[4]

A început anul jucând finala la Notting Hill, dar a fost învinsă de Arantxa Rus, apoi a trecut de Anastasia Pavlyuchenkovaîn sferturile de finală ale turneului de junioare de laAustralian Open, însă a cedat în semifinale în disputa cu Jessica Moore.

La turneul ITF de la București, Halep a eliminat-o în primul tur pe fosta semifinalistă de la Roland Garros, Sesil Karatantcheva, înainte de a pierde în sferturi întâlnirea cuSorana Cîrstea în trei seturi: 6–3, 3–6, 1–6.

În luna mai a câștigat două turnee de junioare: ITF de 10.000$ de la București, în fața lui Stéphanie Vongsouthi cu scorul 7-6(4), 6-3.^[5] Victoria a fost urmată de succesul în turneul Trofeo Bonfiglio unde a învins-o pe Bojana Jovanovski cu 6–4, 6–1. ^[6]

La turneul junioarelor de la Roland Garros, Halep a fost desemnată cap de serie numărul nouă. În primul tur a învins-o pe Charlotte Rodier, 6–4, 6–1, apoi pe daneza Karen Barbat, 6–3, 6–1. În turul trei, Halep a trecut de a cincea favorită, Jessica Moore, 6–0, 6–1 pentru ca în sferturi să o învingă pe Ksenia Lykina, cap de serie numărul 13, cu 6–1, 6–2. În semifinale, Halep a trecut de a doua favorită, Arantxa Rus 6–3, 7–5, pentru a câștiga apoi o finală 100% românească, scor 6–4, 6–7(3), 6–2 în fața celei de-a 10-a favorite,Elena Bogdan.^[7]

2009[modificare | modificare sursă]

În startul anului 2009, Simona Halep a ajuns în finala turneului ITF de la Makarska, fiind însă învinsă de principala favorită, Tatjana Malek cu 6–1, 4–6, 6-4.^[8]

În mai, a ajuns în sferturile de finală la turneul ITF de la București, unde a cedat în fața germancei Andrea Petkovic 6-2, 7-6(2). ^[9] În aceeași lună a evoluat în calificările turneului de senioare de la Roland Garros, unde a eliminat-o în primul tur pe Michaella Krajicek, cap de serie numărul 17, scor 6–4, 7–5, dar a cedat în runda următoare disputa cu Vitalia Diatchenko, 2-6, 6-1, 6-3. ^[10]

În august, Halep a câștigat turneul ITF de 25.000$ de la Maribor, în finală trecând de principala favorită, Katalin Marosi din Ungaria, cu 6-4, 6-2. ^[11

În ianuarie a participat la Openul Australian, dar a fost eliminată încă din primul tur al calificărilor de Stéphanie Foretz din Franța, scor 6-4, 4-6, 6-4.^[12]

2010

Prima mare performanță într-un turneu WTA a fost atinsă la competiția din luna aprilie de la Marbella, Spania. Venită din calificări, Halep a ajuns până în sferturile de finală, trecând printre altele de Iveta Benešová, a 70-a jucătoare a lumii și de Sorana Cîrstea, locul 36 mondial. În sferturi a fost învinsă de Flavia Pennetta.

A urmat și prima finală a carierei într-un turneu WTA. La Fès, în Maroc, Halep a evoluat în calificări și a eliminat printre altele pe Lucie Hradecká, a opta favorită a turneului, în primul tur, și pe Patty Schnyder, cap de serie numărul doi, în sferturile de finală. În finală a fost însă învinsă cu 6-4, 6-2 de cehoaica Iveta Benešová^[13].

În a doua jumătate a anului, Halep nu a mai putut repeta aceste rezultate în turnee WTA, doar în cele ITF reușind să ajungă în fazele superioare (semifinale la Biarritz, în iulie, și finală la Torhout, în Belgia, în octombrie).

2011

Anul 2011 a început pentru Halep cu un sfert de finală în turneul de la Auckland, meci pierdut însă în fața belgiencei Yanina Wickmayer. La Australian Open s-a calificat până în turul al treilea, cea mai bună performanță la Melbourne, după victorii în partidele cu Anne Kremer din Luxemburg și Alisa Kleybanova din Rusia. A fost eliminată în turul trei deAgnieszka Radwańska din Polonia, cap de serie și număr 12.

Au urmat eliminări în fazele incipiente ale turneelor din circuitul american (printre altele la Acapulco în Mexic, sau la Indian Wells și Miami în Statele Unite). La Fes, în Maroc, unde cu un an în urmă juca prima finală a carierei, Halep a reeditat performanța, ajungând din nou în ultimul act. Însă nici acum nu a venit primul trofeu, finala fiind pierdută în fața italiencei Alberta Brianti.

2013

În luna mai la turneul WTA de la Roma a ajuns, venind din calificări, până în semifinale unde a pierdut în fața numărului 1 mondial, americanca Serena Williams. În luna iunie (9-16 iunie), a câștigat turneul de la Nürnberg, învingându-le pe Grace Min din SUA cu 6-0, 7-5 (turul 1), Estrella Cabeza Candela din Spania cu 6-2, 6-1 (turul 2), Galina Voskoboeva din Kazahstan cu 6-4, 6-1 (sferturi), Lucie Šafářová din Cehia cu 6-3, 0-6, 6-2 (semifinale) șiAndrea Petkovic din Germania cu 6-3, 6-3 (finală). În săptămâna următoare, Simona a câștigat turneul de la Den Bosch, desfășurat pe iarbă, învingând pe parcurs pe Roberta Vinci (11 WTA) cu 6-0 6-1, Carla Suárez Navarro (19 WTA) cu 6-3 6-2 iar în finală pe Kirsten Flipkens (20 WTA)cu 6-4 6-2 , devenind astfel prima româncă din istoria tenisului ce câștigă două turnee la rând pe suprafețe diferite. La Wimbledon, Simona a fost eliminată în turul al doilea de favorita 6 a turneului, chinezoaica Li Na scor 2-6, 6-1, 0-6. Românca a fost nevoită să înfrunte nu doar o jucătoare redutabilă, ci și o puternică durere la spate, din cauza căreia a avut nevoie de trei ori de intervenția medicilor. La Budapesta, Halep a reușit să câștige al treilea turneu din carieră după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-3, 6-7 (7/9), 6-1 pe Yvonne Meusburger (Austria). În semifinale ea o eliminat o altă româncă, Alexandra Cadanțu. La New Haven în Statele Unite, Halep a reușit să câștige al patrulea turneu din carieră după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2 pe Petra Kvitova (Cehia) iar două luni mai târziu la Moscova, a reușit să triumfe și în a cincea finală din carieră (7-6 6-2 cu Samantha Stosur (Australia). A câștigat peste un milion de dolari din tenis în 2013.^[14] Pe 3 noiembrie, Simona Halep a câștigat și finala Turneului Campioanelor de la Sofia (scor 2-6 6-2 6-2 împotriva aceleași rivale australiance), cel de-al șaselea turneu pe care și l-a trecut în palmares în 2013.^[15]

Pe 21 noiembrie, a fost desemnată "WTA's Most Improved Player" în 2013, devenind astfel prima jucătoare română de la Virginia Ruzici în 1978 care a primit această distincție.^[16]

2014

Halep a început anul la Sydney International, unde a fost cap de serie numărul 7, însă a fost eliminată în runda inaugurală de americanca Madison Keys, numărul 37 mondial, cu scorul 1-6, 4-6. La Australian Open, unde a fost locul 11 WTA, Simona s-a oprit în sferturi unde a fost învinsă de slovaca Dominika Cibulkova, locul 24 mondial. Totuși, România va avea a patra reprezentantă în primele 10 locuri ale lumii în clasamentul mondial feminin, după Mariana Simionescu, Virginia Ruzici și Irina Spîrlea.^[17]

La data de 16 februarie 2014, Halep a câștigat Qatar Open, învingând-o pe Angelique Kerber din Germania cu 6-2, 6-3. Este cel de-al șaptelea turneu cucerit de Simona Halep în carieră. În urma acestui succes, Halep a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA.

În martie 2014, a ajuns în semifinalele turneului american de la Indian Wells unde a pierdut în fața polonezei Agnieska Radwanska, a doua favorită a turneului. Halep se găsea în acel moment pe locul 7 al WTA, dar a promovat pe 16 martie pe locul 5 mondial, cea mai de sus poziție deținută vreodată de vreo jucătoare de tenis română.

Halep a reușit sa urce până pe locul 4 WTA în mai. A pierdut ultima finală a ei de la Mutua Madrid Open împotrivaMariei Șarapova.

Dupa sferturile de finală de la Australian Open, românca reușește o nouă performanță notabilă, într un turneu de Grand Slam, ajungând în semifinalele Openului Parizian. Astfel, aceasta și-a adjudecat o victorie sfâșietoare împotriva rusoaicei Svetlana Kuznețova, câștigătoare a doua turnee de Grand Slam.

La data de 5 iunie 2014, Halep a ajuns în prima ei finala de Grand Slam, după ce a învins-o pe Andrea Petkovic cu 6-2, 7-6 în semifinalele turneului francez de la Roland Garros. Acolo, românca o va întâlni pe câștigătoarea turneului din 2012, Maria Șarapova. Ea este pe locul 3 în clasamentul mondial WTA, începând cu data de 9 iunie 2014.

Sponsorul curent de echipament competitional al Simonei Halep este Adidas,^[18] după ce anterior echipamentul ei era furnizat de Lacoste.

Simona Halep a fost antrenata de la o vârstă fragedă de Ioan Stan, un antrenor de tenis din Constanța. Din ianuarie 2014, Simona Halep este antrenată de către Wim Fissette, fostul antrenor al lui Kim Clijsters și al Sabinei Lisicki. În trecut, Halep a mai fost antrenata și de Adrian Marcu și Firicel Tomai.

Read More

Gânduri de seară..........

Noaptea-ncet, ticnit se lasă -
Poezie, sau destin -
Luna urcă, somnoroasă, -
Vino, vin!

Este linişte, răcoare,
Codrul e de farmec plin -
Pe sub teii încă-n floare, -
Poezie, sau destin.

În suavele parfume
Poezie, sau destin -
Ori pe unde-ai fi în lume, -
Vino, vin!



Îngerii deasupra noastră
Vor cânta un imn divin -
Ah, ce clară noapte-albastră, -
Poezie, sau destin........    (George Bacovia)

Read More

SURIU ŞI GLORIE ÎN ONOMASTICĂ & Tiberiu Vanca

SURIU ŞI GLORIE
ÎN
ONOMASTICĂ
Despre limba română se spune că ar fi „dulce ca mierea”, iar această formă de alintare este greu să fie pusă la îndoială. Pe lângă armonicile inflexiuni ce le oferă la rostire sau pentru făcătorii de opere, să le zicem literare, la pozarea gândului pe suport de hârtie prin scris, sunt de natură ai conferi acest grad de înnobilare, cât şi discutata sa origine. Spunem discutata, pentru că în ultimul timp alături de ceea ce este aparent, faptul că face parte din familia rostirilor cu rădăcini latine, respectiv latinitatea, există voci ce susţin că dimpotrivă, latina ar avea antecesor graiul traco-dacilor. Aşa dar intrăm într-o aură de „ o fii sau nu o fii”, incertitudine, analogă cu cea care ridică întrebarea primatului : „oul sau găina” (?). Dar trecând peste aceste amănunte, să o surprindem în postura sa de a se plia între dur şi delicat, cu menţiunea că promovează întru înălţare şi eleganţă să zicem femininul în raport cu masculinul. Dacă punem în pagină cei doi stâlpi ai umanităţii, „bărbatul” şi „femeia” şi sondăm structura lor compozită prin elementele dure şi cele delicate ale structurii de rostire, consoana şi vocala, avem a constata o duioasă aplicare, de eleganţă înspre „mama oamenilor” în sensul că primul, „bărbatul” este compozit din 5 consoane şi doar 3 vocale, în timp ce „femeia” aduce în percepţie, fie ea auditivă fie vizuală doar două consoane şi patru vocale.
Dar pentru că ne-am propus o analiză onomastică vom lua în discuţie un prenume aşezat pe trei persoane ce accidental, spunem accidental pentru că aşa cum se va vedea aceştia poartă tare morale din cele mai ruşinoase, s-au instalat între primii demnitari din tot atâtea state învecinate. Luăm aşadar în discuţie Ungaria; România şi estica Ucraină. În situaţia primelor două depistăm doi prim-miniştrii purtători ai aceluiaşi prenume „Victor” iar în cea din urmă preşedintele, de curând alungat este acoperit de acelaşi prenume cu vecinii din vest. Ei bine aceştia vor rămâne în istorie cu greutatea actelor infamante ce le-au caracterizat trăirea, respectiv ucrainianul la ridicarea în mandat trăgea după el antecedentul adastării în recluziune în urma unor condamnări pentru furt, românul s-a vădit a fi comis furt intelectual, iar ungurul se dovedeşte a fi aplicat, cu ardoare, înspre furturi de teritorii statale învecinate, spre punerea în scenă a unor organizaţii extremiste din vecinătatea şi a terorismului etc. Aşa dar trei persoane certate şi cu legea şi cu morala, ce întâmplător stau sub acelaşi prenume. Dacă undeva prin vest a existat o epocă de dregătorie şi iluminare spirituală ce s-a denumit epoca „Victoriană”, în conjunctura aliniamentului est european în care sunt aşezate geografic cele trei ţări, dacă ar fi ca istoriceşte zilele noastre să fie caracterizate prin ceea ce-i caracteriza pe cei trei falşi demnitari, n-ar fi exclus să i se spună „Epoca Victorporcească”, şi nu pentru că noi am fi în vreun fel marcaţi de morbul răutăţii cât pentru realităţile din pieţele publice, la ucrainieni „Maidanul”, la noi „Piaţa Universităţii” iar la unguri, mai ştii ce locaţie. Ei bine inventatorii „Victorporcească-i” au fost manifestanţii din Piaţa Universităţii care au sloganat „ Victor …, de Crăciun, este porcul cel mai bun!”
Aşa dar prenumele „Victor”, în zona de trăire umană identifică bărbaţi şi femei, la bărbaţi forma enunţată iar la femei varianta de eleganţă şi glorie „Victoria”. În zona animalieră „Victor” se desprinde prefixul „pre” din compozitul „prenume”şi primeşte acoperire de „nume”,acoperind identitatea reproducătorului bovin, respectiv „taurul” satului.
Iar pentru a reveni la analiza noastră, este de observat că varianta masculină a prenumelui de referinţă este compozită din 4 consoane şi 2 vocale, iar varianta feminină „Victoria” poartă 4/4, dar atâta vreme cât la masculin are ca antecedent, sau de ce nu şi ca fundament un „taur”, la feminin derivă din „Victorie” eveniment din familia izbândei de excepţie a „Gloriei” ca comportament uman încărcat de moralitate, cum este vitejia, dragostea, şi dăruirea întru iubire, daturi izvorâte din abnegaţie pentru o sumă de valori solare.
Limba română în privinţa valorilor discutate „Victor” şi „Victorie” aduce în evidenţă şi o atitudine complezentă de foarte fină eleganţă, în sensul că pentru a pune în lumină respectul ce se datorează „mamei umanităţii” care este femeia, rădăcina prenumelui este înnobilată cu o „ia” formă compozită a frumosului vestmânt care este bluza feminină cu broderie fină pe suport textil din cel mai delicat material, respectiv o „IE”.

5 iunie 2014-

Tiberiu Vanca

Read More

“ Dragi tineri , nu vă îngropați talentele , daruri pe care Dumnezeu vi le-a dat . Nu vă fie frica sa visați la lucruri măreţe ! “ Papa Francisc

“ Dragi tineri , nu vă îngropați talentele , daruri pe care Dumnezeu vi le-a dat .

Nu vă fie frica sa visați la lucruri măreţe ! “                                     Papa Francisc

Read More

Gânduri de seară..........

O să mai putem vreodată
Să trăim frumos şi sfânt,
Când din rouă mi se-arată
Trupul tău pe-acest pământ?

O să ne mai poarte boarea
Raiului ce l-am pierdut,
Ca pe-un flutur, fericirea,
Printre îngerii plângând

Fără să deschidă gura,
Doar cu lacrima strigând?
Să ne-ntoarcem iar în pura
Poveste de la-nceput?...


O să mai putem vreodată
Să trăim frumos şi sfânt,
Când din rouă mi se-arată
Trupul tău pe-acest pământ? (Emil Brumaru )

Read More

"Politrucii über alles."

Încet, încet, aproape pe nesimţite, nesimţirea guvernanţilor pătrunde în cele mai îndepărtate unghere ale vieţii noastre sociale şi pune stăpînire pe cele mai neaşteptate poziţii ce pot avea o cît de neînsemnată influenţă asupra comportamentului unui oricît de restrîns grup de compatrioţi. Principiul potrivit căruia fiecare picătură îşi are contribuţia ei la umplerea paharului, ligheanului, rezervorului, bazinului, lacului, mării sau oceanului a fost bine însuşit de partidul-stat care acum a trecut la aplicarea lui întru consolidarea dominaţiei absolute pe care o impune cu sîrg.
Începutul a fost răsunător, generator de indignare clamată cu justificată mînie patriotică, atunci cînd, imediat după preluarea guvernării, au fost înlocuiţi, pe lîngă miniştri, o droaie de înalţi funcţionari cu greutate, inclusiv majoritatea prefecţilor (chiar dacă exista o lege care îi asimila cu înalţii funcţionari publici şi le garanta o relativă stabilitate – la urma urmei orice lege e făcută ca să fie ocolită, s-au văzut situaţii mult mai elocvente). Privind lucrurile din alt unghi, se poate spune că a existat o doză de firesc în aceste acţiuni: toate guvernele, fără excepţie, procedaseră la fel şi înainte.

Faptele au început să iasă din matca firescului în momentul în care au căpătat forme ce nu mai fuseseră întîlnite pînă atunci: tentativa de lovitură de stat parlamentară, asaltul asupra instituţiilor fundamentale (printre care, dar nu singurele, Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională), modificarea unor legi de bază în asigurarea funcţionării justiţiei, tentativa de masacrare a Constituţiei şi multe altele. Acest asalt concertat, din direcţii diferite şi cu destinaţii din cele mai diverse, în ciuda unor piedici întîmpinate sporadic (al căror efect a fost de cele mai multe ori doar o momentană alimentare a optimismului celor care credeau sincer sau doar sperau în rezistenţa respectivelor structuri), a dus şi duce la o şubrezire lentă dar continuă a tuturor elementelor ce începuseră să creeze senzaţia edificării a unui stat de drept. Paradoxal, rezistenţa întîmpinată nu a descurajat asaltul, ci au amplificat îndîrjirea cu care acesta a fost conceput şi diversificarea formelor sale de manifestare. Cred că se poate vorbi şi de o relativă rafinare a acestora, în măsura în care se poate vorbi de rafinament în cazul călcării în picioare a principiilor şi normelor de democraţie şi civilizaţie.

Uluirii occidentului i s-a răspuns cu promisiuni (deja arhicunoscutul dublu limbaj) şi cu acţiuni minimaliste, a căror nocivitate vizibilă nu afişa amploarea care să justifice adoptarea unor reacţii ferme. Luate fiecare în parte, evenimentele puteau fi considerate nesemnificative, dar ansamblul lor întinde o dominaţie absolută asupra celor mai „nepolitice” domenii de activitate, cu ramificaţii subversive în direcţii cu potenţial inestimabil de influenţare a pături largi de alegători. În unele etape s-a mizat şi pe o relativă oboseală a „rezistenţilor” (la un moment dat doar preşedintele Băsescu mai făcea faţă în forţă, de aceea şi atacurile asupra sa au avut cea mai mare consistenţă), ca şi pe canalizarea atenţiei publice către evenimente derizorii, dar cu impact emoţional; măiestria televiziunilor de partid nu se dezminte, ele vor rămîne încă multă vreme instrumente de manipulare importante, dar strategia de diversificare a procedeelor de subjugare a opiniei publice începe să-şi facă simţite efectele. Este vorba de o strategie preventivă care să asigure continuitatea atunci cînd sprijinul televiziunilor, a căror disipare în internet este lentă dar sigură, nu va mai putea fi asigurat la nivelul necesar.

În situaţia aceasta partidul-stat a aplicat strategia clasică de atragere în mrejele sale a unor instituţii şi activităţi aparent fără conexiune cu sfera politică. Ca o paranteză, aici se vede şcoala epocii comuniste, cînd partidul unic ajunsese să controleze absolut toate domeniile vieţii sociale, de la economie şi justiţie, pînă la învăţămînt şi cultură.Toată lunea îşi aminteşte de dezvăluirile din presă legate de intervenţiile şi presiunile politicienilor asupra procesului de alegere a noului şef al ligii profesioniste de fotbal; ecourile s-au stins repede, dar rezultatele au rămas.
A urmat alegerea, tot cu cîntec, a noului preşedinte al federaţiei de fotbal; tam-tam-ul a trecut iar acum omul îşi face de cap liniştit.
Au trecut aproape neobservate mişcările din culisele alegerii preşedintelui Academiei Române şi prea puţini au fost impresionaţi că, dintre toţi candidaţii, a fost ales cel ce avea cele mai puţine realizări ştiinţifice, compensate însă de un sprijin politic ferm al partidului dominant.
Culmea prezentului e numirea (termenul e mult mai potrivit decît cel de „alegere”, pe care unii se mai străduiesc să-l folosească în comunicatele oficiale), fără nici o reţinere sau încercare de camuflare a aparenţelor, a unui politruc PSD cu acte în regulă (deputat) la şefia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, asezonată cu presiuni şi umilinţe greu de imaginat asupra unor contracandidaţi incomozi tocmai datorită unor merite sportive incontestabile.

Extrem de complicată apare prelungirea situaţiei de incertitudine din Televiziunea Română. După ce a fost numit un nou consiliu de administraţie, format în bună parte din cei demişi de mai multe ori pentru incompetenţă (dar tocmai prin aceasta făcînd dovada competenţei lor angajate), procesul de numire a preşedintelui-director general a fost blocat, nefiind încă stabilită persoana care oferă cele mai sigure garanţii că răspunde necondiţionat cerinţelor majore impuse instituţiei în perioada următoare. Asta în ciuda faptului că actualul interimar a fost validat de comisiile parlamentare de specialitate, fiind propunerea noului consiliu de administraţie, care însă între timp s-a răzgîndit şi îi sabotează toate proiectele. Piruetele rafinate ale lui Stelian Tănase, dublate de nişte inabilităţi infantile, l-au adus în poziţia de a nu mai fi favoritul absolut, tocmai datorită semnalelor date de grupul de spoliatori din interiorul TVR, rămaşi în funcţii şi în firmele căpuşă de pe vremea fostului PDG. S-a insinuat cu abilă perfidie că Stelian Tănase nu va fi marioneta dorită de PSD (nu este exclus ca şi această situaţie să fi stat la originea infarctului său). Nici nu poate exista un pretext mai elegant pentru îndepărtarea sa decît grija părintească pe care partidul o poartă pentru sănătatea soldaţilor săi. Calea pentru găsirea unui politruc veritabil, impostor şi incompetent, dar supus în totalitate intereselor grupurilor politice mafiote este larg deschisă. Foarte mult timp pentru refacerea jocurilor nu ar mai fi, căci termenul permis de lege pentru interimat expiră pe 20 iunie.
Un caz special îl constituie relaţia tot mai strînsă dintre oficialii partidului de guvernămînt şi una dintre instituţiile a cărei credibilitate în rîndurile populaţiei se impune a fi tot mai intens exploatată: Biserica Ortodoxă Română, ale cărei activităţi o califică tot mai mult ca o agenţie economică şi de propagandă, lăsînd în plan secund misiunea sa spirituală şi duhovnicească. Dacă obţinerea fondurilor pentru catedrală ar putea justifica (dar nu scuza) într-o oarecare măsură compromisurile pe care biserica le face cu politicul, concesiile făcute de către diverşi slujitori ai bisericii unor potentaţi fără de Dumnezeu sunt din ce în ce mai impardonabile. La fel şi cinismul cu care prim-ministrul României a comentat vizita făcută a începutul campaniei europarlamentare, împreună cu secondanţii săi şi însoţiţi de mai-marele supraveghetor al banilor, Prea Fericitului Patriarh Daniel pentru a lua „o binecuvîntare” (pentru ce nou pachet de fapte creştineşti le-o trebui? o fi de bine sau de rău?).

Nu-mi propun inventarierea tuturor acţiunilor subversive ale politicienilor, dar sunt convins că aceia care îmi împărtăşesc opinia vor avea cîte ceva de adăugat în acest sens, poate fapte mai spectaculoase prin ingeniozitatea diabolică ce stă la baza conceperii lor. Am dorit doar să accentuez impresiile despre o realitate extrem de îngrijorătoare pe care o trăim, mai ales în perspectiva perioadei electorale ce urmează. Rezultantele ei ar putea să ne limiteze şi mai mult libertăţile de care încă ne bucurăm, care ne par atît de normale încît nu le conştientizăm în măsura în care am face-o după ce le vom fi pierdut.

PS. Dacă cineva mai cunoaşte vreo instituţie a statului care să nu fi fost subjugată de pecinginea politicului, îl rog să mi-o semnaleze pentru a documenta rapid o asemenea minune.

PPS. Sper că orice paralelă cu destinul şi conotaţiile impresionantului cîntec compus de Joseph Haydn în urmă cu peste 200 de ani să rămînă complet întîmplătoare. (Şerban Pretor)

Read More

Scrisoare deschisă dlui Klaus Iohannis, posibil candidat la președinție

Mai întâi, aflați despre mine, dragă domnule Klaus Iohannis, că sunt tânără, frumoasă și destul de deșteaptă.

Acestea fiind zise, închipuiți-vă că eșuăm pe o insulă pustie eu, dvs, dl Ponta și dl Antonescu.

Întrebarea fiecăruia dintre cei trei domni ar fi cum să mă cucerească. Iar întrebarea mea, de care să mă las cucerită.

Pe dl Ponta îl știu deja. E macho, e flecar, plagiază, minte. Totuși, când te afli pe o insulă pustie, nu prea ai de ales, așa încât rămâne în calcul.

Ar rămâne în vederile mele și dl Antonescu, chiar dacă e labil politic, poate și psihic. Din fericire, știe să-și recunoască greșelile și pare fair-play.

Singurul cu care mi-ar fi teamă să am de a face sunteți dvs, domnule Iohannis.

Despre dvs nu știu nimic, decât că sunteți neamț și vorbiți agale.

Teoretic, ați putea fi mai mincinos ca Ponta și mai supus greșelii ca Antonescu, mai înșelător și mai ipocrit decât amândoi la un loc.

Vedeți, aici e marea dvs problemă ! Nici pe o insulă pustie nu aș știi ce să fac cu domnia voastră.

Acum, ieșind din această parabolă stupidă, v-aș reaminti că nu e bine niciodată să te încurci cu oameni pe care nu îi cunoști îndeajuns. Nu e bine să pleci cu ei în călătorii, nu e bine să faci afaceri și nici să te căsătorești cu asemenea oameni.

Bănuiesc că nu e bine nici să-i votezi pentru a fi președinte de țară.

Nu știu, așadar, cum să procedez cu dvs.

Păreți echilibrat, sigur de sine, hotărât în ceea ce faceți. Totuși, ați fost și rămâneți enigmatic.

Iar cum aparențele înșeală, iar de înșelăciune suntem cu toții sătui, îmi permit să vă dau o sugestie, ca să nu-i spun sfat:

Înainte de a vă anunța candidatura, înainte de a vorbi despre Cotroceni, despre ce ați face sau nu ați face cu România, vorbiți-ne despre dvs. 

Încercați să vă lăsați cunoscut, să spuneți ce vă doare, ce vă place, ce vă neliniștește, ce iubiți, ce urâți, ce visați.

E greu ? Nu puteți asta ?

Atunci, cu toată părerea de rău, nici eu nu voi putea să vă votez.

Cu sinceritate,

Elena Popa, jurnalist.

Read More