duminică, 29 iunie 2014

Gânduri de seară............


Azi macii mei răniţi de ploi
Simţind aproape asfinţitul,
Îngenunchiaţi, străini şi goi,
Aşteaptă resemnaţi sfârşitul.

Însângeraţi, fără speranţă,
Şi aplecaţi de crudul vânt,
Par răstigniţi, încă în viaţă
Şi-n rugăciune la pământ.

Ei ştiu c-au înflorit c-un rost,
Să fie jertfă frumuseţii
Dar viaţa lor prea scurt-a fost
La fel ca roua dimineţii.

Ne-asemănăm cumva cu ei,
Răniţi de vorbe şi de fapte,
Loviţi în suflet de lachei
Furiş, prin uşile din spate.

Dar dăinuim prin frumuseţe
Şi biruim prin bunătate;
Privind senin spre bătrâneţe,
Rămânem demni până la moarte. (Angelina Nădejde)

"Micul prinț".


"Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc înspre eternitate. E singurul drum care există. Şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi“.


Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon - d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) a fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț“, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi.

Dacă zbura noaptea, scria ziua; dacă zbura ziua, scria noaptea. Acestea erau activităţile sale curente. A reuşit încet să-şi facă un renume. După câteva premii literare obţinute, vine cartea sa esenţială - "Micul prinţ". Deviza pe care a notat-o la începutul ei este o bijuterie spirituală. "Numai cu inima poţi vedea bine; lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor". La doar un an distanţă, este dat dispărut într-o misiune. Avea doar 44 de ani. Misterul morţii sale va rămâne acoperit timp de 60 de ani. S-a crezut iniţial că, din cauza unei defecţiuni, s-a prăbuşit în mare. Alţii afirmau că s-ar fi sinucis. Era însă prea experimentat pentru a nu se salva şi mult prea însetat de viaţă pentru a renunţa la ea. Epava avionului său, precum şi o brăţară conţinând un fragment de nume au fost găsite în 1998. Partea cea mai surprinzătoare vine de la doi jurnalişti francezi care afirmă că ar fi fost doborât de un avion german. Pilotul acestuia, Horst Rippert, trăieşte şi astăzi, având venerabila vârstă de 88 de ani. "În timp ce-l urmăream, spuneam: «Măi băiete, dacă nu fugi, praf te fac». N-am tras în fuzelaj, ci în aripi. L-am atins. Zincul s-a lăsat. Drept în apă. S-a prăbuşit în mare. Nimeni nu s-a catapultat. Nu l-am văzut pe pilot. Câteva zile mai târziu, am aflat că era Saint-Exupéry. Am sperat, am sperat tot timpul că nu era el. În tinereţea noastră îl citisem cu toţii, îi adoram cărţile, ştia să descrie admirabil cerul, gândurile şi sentimentele piloţilor. Dacă ştiam, n-aş fi tras. Nu asupra lui".


Un bun prieten al lui spunea: "Nu citea mai nimic, dar înţelegea totul". Acesta era Antoine. Veşnic tăcut şi fugar, dar mereu apropiat şi compătimitor. Prietenia este una dintre temele sale preferate. În orice scriere a şlefuit cu grijă câte un pasaj. Antoine a deschis întotdeauna această poartă. Nu era niciodată dezamăgit sau supărat dacă oamenii la care ţinea greşeau. Putea să ierte, să vadă deasupra detaliilor vulgare ale conflictului.  Nu suporta gândul de a cere socoteală oamenilor pentru comportamentul lor. Era convins că toţi au în felul lor dreptate. Ceea ce îşi dorea, în primul rând, era ca oamenii să depăşească dorinţa de dreptate şi să ajungă la milă. "Decepţia este josnicie, căci ceea ce ai iubit la început în om s-a distrus oare prin faptul că există în el şi altceva, care nu-ţi place?"

Credea cu tărie că, în viaţă, împlinirea vine din capacitatea omului de a se dărui. Orice altă împlinire o considera stearpă şi lipsită de sens. "A dărui înseamnă a arunca un pod peste abisul singurătăţii tale". El a aruncat în timpul vieţii numeroase astfel de poduri. A construit relaţii, a iubit cu pasiune tot ce a clădit cu ajutorul lui Dumnezeu. S-a jertfit pentru un sens. "Fructul tău nu valorează nimic, decât dacă nu-ţi poate fi înapoiat". Ştia că orice om clădeşte cu propriul sânge ceea ce vrea să reziste după el. A clădit dăruirea de sine. A clădit puterea de a iubi dincolo de aspectele mărunte ale vieţii. Ştia să mulţumească şi cunoaştea faptul că, dacă nu primeşti, la rândul tău, darurile tale nu îşi mai găsesc rostul. "Avar nu este cel care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale". Nu a dăruit oamenilor cuvinte, ci înţelegere. Nu a dăruit îmbrăţisări false, ci încurajări din inimă.


Rugăciunea este o taină a fiecărui om. Citind pasajele despre rugăciune pe care le-a scris, realizezi cât de însemnată a fost această parte a vieţii lui. Iubea tăcerea rugăciunii. "Măreţia rugii vine din lipsa unui răspuns, căci în acest schimb nu-şi are locul josnicia unui negoţ. Pentru a învăţa să te rogi trebuie să faci ucenicia tăcerii. Dragostea începe doar atunci când nu mai aştepţi răsplată. Dragostea este învăţătură a rugăciunii, iar rugăciunea este învăţătură a tăcerii". A fost un om desăvârşit. În ciuda necazurilor pe care le-a trăit în viaţă, putea să vadă partea lor pozitivă. "Dacă vrei să te înalţi, macină-te în luptă cu conflictele tale: ele conduc înspre eternitate. E singurul drum care există. Şi asta pentru că suferinţa te înalţă atunci când o accepţi". Orice suferinţă acceptată este o bătălie câştigată. Ea ne transformă interior şi ne face să fim pregătiţi pentru momentele dificile care vor urma.

Una dintre calităţile care l-au caracterizat a fost perseverenţa. Muncea neîntrerupt, arţăgos cu sine, pentru a dărui cât mai mult din el. Nu suporta lucrurile făcute superficial şi dispreţuia munca făcută fără tragere de inimă. "Nimic nu are sens dacă nu l-am amestecat cu trupul şi cu cugetul meu. Nu este aventură aceea în care nu mă angajez. Vă spun: nu aveţi dreptul să evitaţi un efort decât în numele altui efort, căci trebuie să creşteţi". De aceea, colegii aveau un respect deosebit pentru el. Se străduiau să lucreze cât mai bine şi să poată obţine un zâmbet din partea lui. Era un perfecţionist, greu de mulţumit. "Timpul câştigat asupra muncii, dacă nu e simplu răgaz, destindere a muşchilor după efort sau somn al minţii după invenţie, nu e decât timp mort. Şi viaţa ţi-o tai în două părţi inacceptabile: o muncă ce nu este decât corvoadă, în care refuzi să te dăruieşti, şi o odihnă care nu e decât absenţă." Pentru Antoine trebuia să fie pasiune în tot ce făcea. Nu se putea ralia dorinţei celorlalţi de trândăvie. Esenţială a rămas pentru el egalitatea dintre muncă şi rugăciune. "Nu există limbaj sau act, ci două înfăţişări ale aceleiaşi divinităţi. Iată pentru ce numesc munca rugă, iar meditaţia muncă".



 „Prieten este, în primul rând, cel care nu te judecă. Este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care nu ar deschide-o poate niciodată altuia“

vineri, 27 iunie 2014

Gânduri de seară..........


Straniu adevăr îl doare,
Între speranţă şi destin,
Sub fardul stării de candoare
Pe măscăriciul clandestin.

Venit la curtea unui astru,
La curtea zeilor sătui,
Ciudatul măscărici sihastru
Se-ascunde zilnic prin statui.



Dar tot mai speră o fisură
Prin care soarele lichid,
Contaminându-l cu arsură,
Să-l treacă dincolo de zi.

În taină culegând grăunţe
Din poala unui cer uscat
Aşteaptă calm să se pronunţe
Sentinţa balului mascat. (George Țărnea)




La reuniunea Consiliului European, candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a fost desemnat preşedinte al Comisiei Europene.


La reuniunea Consiliului European, candidatul PPE, Jean-Claude Juncker, a fost desemnat preşedinte al Comisiei Europene. 

CINE ESTE JEAN-CLAUDE JUNCKER ?
Jean-Claude Juncker este unul dintre liderii cei mai experimentați din Europa. Aproape 20 de ani el a servit ca prim-ministru al Luxemburgului (1995 până în 2013). Din 2005 până în 2013, el a fost, de asemenea, președinte al Eurogrupului - miniștrii de finanțe din zona euro - și a contribuit la scoaterea în condiții de siguranță a Europei din criza financiară.
Juncker s-a născut în 1954. Sa alăturat Partidul Popular Social Creștin în Luxemburg în 1974 și a mers să studieze dreptul la Universitatea din Strasbourg. Prima funcție în care a fost numit a fost cea de Ministru adjunct al Muncii, la vârsta de 28 ani. În 1984 a fost numit în funcția de Ministru al Muncii iar, în 1989, ca Ministru de Finanțe, o poziție care i-a permis să prezideze reuniunile miniștrilor de finanțe de atunci - European Economic Community. În 1992 el a avut un rol-cheie în perioada premergătoare semnării Tratatului de la Maastricht care a creat Uniunea Europeană.
În timpul Președinției Consiliului Uniunii Europene deținută de Luxemburg în a doua jumătate a anului 1997, sub conducerea prim-ministrul Juncker, s-a încercat rezolvarea problemei șomajului în întreaga Uniune Europeană. Când Luxemburg a avut din nou președinția prin rotație a Consiliului UE, în 2005, el a militat pentru reforma “Pactului de stabilitate și de creștere”. De asemenea, el a reușit revitalizarea Strategiei de la Lisabona, cu accent pe dimensiunile sale sociale și de mediu.
Contributiile aduse Europei de Jean-Claude Juncker au fost recunoscute prin numeroase premii, inclusiv prestigiosul premiu Charlemagne, în 2006.
La 7 martie 2014, Jean-Claude Juncker a fost ales în calitate de candidat al Partidului Popular European (PPE) pentru președinția Comisiei Europene, la Congresul PPE, ce a avut loc la Dublin, Irlanda. Acolo, el a anuntat trei valori cheie ale sale: o conducere experimentată și eficientă, solidaritate între oameni și națiuni și o viziune puternică a națiunilor pentru viitor.
Jean-Claude Juncker este politicianul care s-a lansat în prima campanie electorală facută la nivel european pentru europarlamentarele din 22-25 mai 2014, în numele PPE.

La mulţi ani dragi pescari!



Peştii se prind cu undiţa, iar oamenii cu vorba.
(William Shakespeare)

Conferinţa Internaţională pentru Reglementarea şi Dezvoltarea Pescuitului de la Roma din 1984 a stabilit ca la 27 iunie să se serbeze anual Ziua Internaţională a Pescarului.
Emoţia provocată de captură perfectă, indiferent dacă se pescuia pentru procurarea de hrană sau din distracţie a făcut parte din experienţa pescarilor încă din cele mai vechi timpuri.


Pescuitul este unul din cele mai populare hobby ale omenirii. Cine a stat măcar odată cu undiţa pe mal, a savurat plăcerea aerului curat şi liniştea apei şi a prins primul său peşte, nu va uita nicicând aceste clipe.



În această zi, multe ţări organizează concursuri de pescuit şi diverse seminare. La evenimente participă atât pescari cu experienţă, cât şi începători. În ultimii ani, printre participanţii la concursurile de pescuit, se numără tot mai multe femei.


Pescuitul este o activitate profitabilă pentru economia unei ţări. Exista un Fond European pentru Pescuit, un fond special al Comunităţii Europene care finanţează industria pescuitului. Preocuparea pentru asigurarea durabilităţii economice, stoparea braconajului, adaptarea la schimbările permanente ale naturii sunt preocupări legitime în această ramură de activitate.

                                                                            Fir întins!!!!.




                                                                   





joi, 26 iunie 2014

Gânduri de seară..........


Învaţă de la apă să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări ca toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi!

Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme ca nimeni nu-i uitat
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai înapoi!

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti
Învaţă de la stele ca-n cer sunt multe oşti!




Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică şi vezi povara ei!

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător!

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

(din folclorul norvegian)


" Inocentilor "din politica romaneasca

Era sa gresesc si sa incep cu "Stimabililor inocenti " , adevarul e ca nici nu stiu cum sa incep . Dar totusi am sa incep .



Tovarasi inocenti care va mirati si spuneti ca doar clanurile tiganesti conduc mafia din Romania ...si ca ei vezi doamne fac cele mai mari afaceri negre si murdare in Romania . Tovarasi opriti-va , terminati , jenativa de voi insiva Jenativa de afacerile care lew faceti . Opriti-va nu ruda presedintelui si mafia tiganeasca este in top . 

In top sunteti voi cu voiculescu , cu patriciu , cu vantu , cu mazare , cu nicusor constantinescu ...ei si de ar fi sa ii pun cred ca as scrie pagini intregi cu nume si romane cu faptele lor . Domnilor uitati de afacerile cu energie , uitati de fabricile pe care le-ati transformat voi insiva in fier vechi pentru ca acesti  tigani sa il poata vinde  desigur dandu- va  voua spaga .  Tovarasi , mafia sunteti voi , rusinea acestei tari sunteti voi . 

Voi tovarasi in totalitate cei 344 dar si cei din spatele lor ( pentru ca stiti votacii din parlament sunt pusi de mafia care le da ordine clare , acesti nesimtiti le executa ) , voi tovarasi nu aveti nici o cadere nici morala , dar nici legala ( va reamintesc ca  " poporul " cel care va ales va dat un ordin sa fiti numai 300 si sa fiti intr-o singura camera )  . 

Ati devalizat o tara , ati intrat in politica , v-ati facut televiziuni ....dar acum simtiti pericolul DNA bate la usa voastra . Ce faceti acum faceti pe inocentii , va faceti ca ploua , vai eu ...spuneti voi pudic in timp ce derulati afaceri in continuare si va spaguiti si va faceti ca platiti impozite . 

Deci  tovarasi lasati justitia in pace .... oricum intr-o zi DNA va bate la usa voastra si  voi veti ajunge undeva ...stiti unde ? ...la racoare ! 

PS . Sa nu fiu inteles gresit nu apar clanurile mafiote tiganesti din Romania ! 

De ce ascundem sub pres comportamentul " odraslelor " noastre ? De ce am uitat sa ne respectam dascalii ?

De ce este rata de promovabilitate la bacalureat scazuta ? De ce ascundem sub pres comportamentul " odraslelor " noastre ? De ce am uitat sa ne respectam dascalii ? 

Ei bine iata unul din raspunsuri , urmariti acest clip si spuneti-va parerea il gasiti accesand linkul : 

REVOLTATOR! Cativa elevi si-au batut joc in ultimul hal de profesoara lor

De ce este rata de promovabilitate la bacalureat scazuta ? De ce ascundem sub pres comportamentul " odraslelor " noastre ? De ce am uitat sa ne respectam dascalii ?   Ei bine iata unul din raspunsuri , urmariti acest clip si spuneti-va parerea il gasiti accesand linkul :   REVOLTATOR! Cativa elevi si-au batut joc in ultimul hal de profesoara lor


Situatia invatamantului romanesc nu este deloc una buna, iar aceste imagini vin sa confirme din nou acest lucru. In clip se poate observa cum elevii unui liceu nu au pic de respect pentru profesoara lor, adresandu-i injurii si batjocorind-o fara nicio jena. Pe langa faptul ca o umilesc, elevii ii iau in mod repetat catalogul de pe catedra. La un moment dat ii sustrag chiar si geanta...

De ziua drapelului

Azi de ziua drapelului in 2014 cu psd si un parlament penal la conducere acesta este drapelul adecvat pentru Romania  … cu acestia la putere :
                
                        DEMOCRAŢIA ÎN ROMÂNIA A MURIT  !

Azi de ziua drapelului in 2014 cu psd si un parlament penal la conducere acesta este drapelul adecvat pentru Romania  … cu acestia la putere :                                             DEMOCRAŢIA ÎN ROM NIA A MURIT  !

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Scurtă istorie a Zilei Drapelului Național


  • În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii"
  • Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), cel atribuit armatei era compus din trei (roșu, galben și albastru) și un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
  • O informație o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava” din București 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva(zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
  • Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa
  • În timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.
  • Revoluționarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât și cei din Țara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripționat lozinca: „Frăția”: „Dreptate – Frăție” și dându-i denumire de „stindard al libertății”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înțeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naționale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis și roșu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical și vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu fâlfâind“. În Adunarea populară desfășurată pe dealul Filaretului din București, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluției, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălțat „flamura cea mare tricoloră a națiunii române”, a întregii națiuni române.
  • Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel național in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pina in 1862, a avut fîșia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fîșia roșie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
  • Ziua Drapelului Național a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: FranțaItalia și Belgia.

In 1989 ei au murit , in 2014 ei politicienii isi bat joc de moartea lor : 



miercuri, 25 iunie 2014

Circul pontocratico-penelist nu se dezminte.


PNL nu cere demisia de onoare a plagiatorului dovedit Victor Ponta, ci pe aceea a lui Traian Băsescu.
Pseudo-logica este de clară sorginte ceauşistă, adică stalinistă: suntem vinovaţi pentru originea socială, pentru ce au făcut (sau n-au făcut) membrii familiei noastre. Îmi amintesc de editorialul lui Noel Bernard, legendarul director al "Europei Libere", din 1981, la căderea satrapului ideologic Leonte Răutu. "Vina" acestuia era că una din fiice ceruse plecarea definitivă din ţară. Ceauşescu a reacţionat furibund, l-a scos din conducerea partidului. Gândirea liberală respinge asemenea aiuritoare transferuri de responsabilitate. Faptul că socialistul de mucava Ponta gândeşte astfel nu mă miră. Dar că unii liberali pot marşa la această strâmbă logică, este buimăcitor.
Departe de a se cai pentru rolul lor în ceea ce doctorul Ion Vianu a numit asaltul fărădelegii, iar Dan Tapalagă a definit drept revoluţia borfașilor, adică tentativa de lovitură de stat eşuată din vara anului 2012, PNL îşi continuă acţiunea de subminare a autorităţii preşedintelui ţării cerându-i, în compania lui Ponta, Tăriceanu şi Voiculescu, demisia. Fuziunea mult-trâmbiţată mi se pare un proiect straniu, cu puţini sorţi de izbândă, câtă vreme PNL defilează în compania celor numiţi, pe drept cuvânt, grupul infracţional organizat.

Puiu Haşotti, cel care s-a opus declarării zilei de 23 august (ziua când s-a semnat, în 1939, infamul pact Molotov-Ribbentrop), drept dată comemorativă pentru victimele comunismului şi fascismului, se pronunţă emfatic: ”PNL cere demisia de onoare a domnului preşedinte Traian Băsescu. Nu este o decizie de moment generată de iniţiativele lui Victor Ponta sau Călin Popescu Tăriceanu, ei neavând ţinută morală şi statutul în raport cu justiţia să ceară PNL o atitudine faţă de gravă situaţie în care a fost adusă România de familia preşedintelui Traian Băsescu şi dosarele ei penale. Îi cerem demisia de onoare domnului Traian Băsescu pentru că suntem consecvenţi cu milioanele de români care ştiu cine este acesta şi s-au exprimat prin vot răspunzând la întrebarea: «Merită Traian Băsescu să fie preşedinte al României sau nu?» Îi cerem demisia pentru că ţara nu poate fi reprezentată în Europa şi în lume de un astfel de preşedinte, cu un astfel de dosar penal în care sunt subiecţi fratele şi ginerele domniei sale. Politica externă şi imaginea României trebuie să fie aparate şi reprezentate cu demnitate, iar domnul Traian Băsescu nu mai este, în opinia PNL, cel îndreptăţit moral şi politic să o facă. Iată de ce, dincolo de orice conjunctură de moment, PNL a decis să ceară demisia de onoare a preşedintelui Traian Băsescu”, a citit Haşotti din declaraţia propusă de PNL.”
Să menţionez că, în pofida opoziţiei lui Haşotti, 23 august a devenit, prin votul Parlamentului României, zi comemorativă, în spiritul Declaraţiei de la Praga iniţiată de Vaclav Havel şi Joachim Gauck.

Un partid liberal care judecă responsabilităţile în chip colectiv, prin asociere, este un oximoron. Când predau doctrine politice, la capitolul liberalism, accentuez întotdeauna centralitatea individului. Mă îndoiesc că Puiu Haşotti i-a citit pe Locke, John Stuart Mill, Benjamin Constant, Aron, Hayek, Berlin, Lippman, Fărcăşanu etc.
(autor : Vladimir Tismăneanu)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More