CU VICTOR VIOREL PONTA
LA FURAT ŞI-N EUROPA
Debutul, cunoscut, în ale furatului în ce îl priveşte pe Primul Ministru Român, Victor Viorel Ponta, poftitor în a deveni Preşedintele României începe după anul 1995 când şi-a încheiat, la nivel de licenţă, studiile universitare, dată la care i se năzăreşte să intre în clubul select al cercetătorilor ştiinţifici, respectiv să-şi adjudece un titlu doctoral doar pentru a avea privilegiul de a-şi prezenta numele cu mirabila formulă „Doctor”, abreviat Dr. că de trudit pentru a presta cercetare ştiinţifică, în cazul nostru juridică, nu era capabil şi asta pentru că pe de o parte nu-l duce mintea iar pe de altă parte pentru că pentru aşa ceva trebuie trudă, respectiv lins hărtii prin biblioteci, prin arhive, şi renunţarea la bucuriile la îndemâna oamenilor de nimic, respectiv trândăvie pe trotuare, prin baruri, pe stadioane, şi în mod special, în cazul nostru şi în hobby-ul său, cariera de ralist, adică aţi muta târna dintr-o parte în alta cu forţa a sute de cai putere. La vremea aceia poznaşa „Academie Caţavencu” îşi cam pierdea vremea cu unul care, cică, ar fi avut o altă orientare sexuală decât au marea, zdrobitoarea parte a bărbaţilor. Ei bine această informaţie i-a plăcut din cale-afar lui Victor Viorel, nu pentru că ar fi vreo legătură, nu, pentru că la drept vorbind, noi, doar am citit, dar de văzut n-am văzut nimic, dar, absolut nimic. A luat legătura cu „Arogantul”, cum era văzută persoana respectivă în vreme, şi s-au plăcut drept care ca prim efect Victor Viorel, din procuror la un parchet de pe lângă judecătoria unui sector bucureştean, saltă în personalul de specialitate al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar de aici ajunge dita-mai „Şef al Corpului de Control al Primului Ministru” şi mai apoi în demnităţi ministeriale, ministru ba ici, ba colea, dar ministru cu patalama. Cum omul de nu încăpeau Caţavencii de el, deţinea şi o catedră universitară, era şi îndrumător de doctorate, şi puţin Prim-Ministru, iar cei doi s-au potrivit, au pus-o de un doctorat. Iar pentru ca lucrurile să ajungă la capăt, condiţia esenţială era ca Victor Viorel să compară în faţa unor universitari cu o aşa numită „Teză de doctorat”, o lucrare care să ducă universitarii respectivi în pragul admiraţiei încât să exclame „Demn este!”, fireşte să intre în lumea cercetătorilor ştiinţifici, adică acolo unde nu-l prea ducea capul pe Victor Viorel. Iar pentru că îndrumătorul doctoral, ştiţi acela de nu-l iubeau Caţavencii, a zis că închide absolut toţi ochii, Victor Viorel s-a pus cu burta pe cărţile altora, îi numim pe Diaconu D. – cu opul „Curtea Penală internaţională, Istorie şi Realitate, Ed. All Bek, 1999; Creţu V. cu „Drept Internaţional Penal” Ed. Tempus 1996; Diaconu I. „The International Criminal Court A New Stage, Nicolae Titulescu Romanian Inst. International – Studies”– 2002”; şi a preluat ad-literam nu mai puţin decât 85 de pagini din lucrările acestora şi atenţie, respectul faţă de testele plagiate a fost atât de mare încât n-a omis să pună în pagină chiar şi greşelile de ortografie existente în cărţile din care fura. Şi astfel prin teza doctorală „ Curtea Penală Internaţională”, lucrare,între coperte, cu 432 pagini, din care 297 pagini lucrare doctorală, pagini în care au fost descoperite 115 pagini ce cuprind texte furate din lucrările autorilor arătaţi mai sus, respectiv D. Diaconu; I.Diaconu; V. Creţu şi Duculescu V., iar prin punerea cap la cap a pasajelor furate se însumează existenţa în
„opera” marelui plagiator a 85 de pagini ce nu-i aparţin, respectiv gândirea celor patru autori spoliaţi prin plagiat, constatările puse de aceştia în pagină ca urmare a unui efort ce se numeşte muncă intelectuală. Şi astfel Victor Viorel Ponta devine doctor pe truda intelectuală a altora.
Iar pentru că atunci când descoperi un hoţ, este bine să scrutezi ambianţa acestuia şi să stabileşti ce îi aparţine de „drept” şi ce s-a alipit acestuia prin acte antisociale, cercetătorul Adrian Papahagi a deschis şi a procedat la verificarea unei alte inestimabile componente ale gândirii, asumat a-i aparţine, lui Victor Viorel, respectiv cartea „Răspunderea în Dreptul Internaţional Umanitar”, carte ce îi prezintă de autori pe Victor Viorel Ponta şi Daniela Coman. Numai că aceştia sunt o leacă „…oţi”, pentru că l-au plagiat pe avocatul francez Wiliam Bourdon şi colaboratorul acestuia Emmanuelle Duverger iar furtul s-a comis din cartea acestora „Le Cour Penale Internationale – Le Statut de Rome”.
Aşa dar „bunul” nostru „hoţ” care vrând să devină „preşedinte” era dator să mişte lucrurile şi cum nu-şi putea crea drum prin mişcări oneste, pe căi cărora să nu li se poată reproşa nimic, prin mijlocirea complice şi fără rezerve a stafului PSD-ist a pus-o de niscaiva acte de
BANDITISM
Au avut în vedere o prejudecată instalată în percepţia psd-istă urmare evenimentului electoral din 2009, respectiv alegerile pentru prezidenţiatul României, de atunci, cele ce-i aveau protagonişti în turul doi pe Mircea Geoană , ştiţi Domniile Voastre Cititorii, ăla cu „Dragostea mea Mihaela!” de s-a văzut preşedinte o noapte întreagă, şi marinarul Traian Băsescu, cum că votul alegătorilor din străinătate n-ar reprezenta opţiunea reală a poporului român, că exerciţiul electiv câştigat de către marinar a fost compromis de furturi electorale, că la Paris s-a comis, minutul şi zecile de opţiuni aruncate în hârdaiele numite urne. Pentru a nu se mai repeta, o astfel de stare profund nepatriotică şi întrucât românii din diasporă nu sunt suficient de bine spălaţi pe creiere cu ingrediente psd-iste, încât să ofere garanţii că vor avea opţiuni care să salveze România de sub „Regimul băsist”, care să creeze o piedecă în faţa intenţiei salvatoare a PSD-ului de a „Debăsifica România”, teză propusă de către Victor Viorel Ponta, convinşi fiind că voturile din străinătate ar fi într-atât de dăunătoare încât ar putea înclina balanţa înspre nedoritul Klaus Iohanis, au copt o soluţie salvatoare, nimic altceva, bunule al meu cititor, decât un act de
SABOTARE A DREPTURILOR ALEGĂTORULUI
ROMÂN DIN STRĂINĂTATE
Şi au făcut-o în cel mai curat stil dâmboviţean:
Au fixat circumscripţii neîndestulătoare de votare astfel încât românii disipaţi
prin state străine să trebuiască să bată cale de sute de kilometrii pentru a-şi putea realiza dreptul electoral. Evident cu deşarta speranţă că aceştia ar putea să renunţe în a-şi exprima drepturile electorale.
Au dotat comisiile cu personal sub capacitatea de a putea asigura fluidizarea procesului electoral.
Au instalat la centrele de votare un număr insuficient de cabine de vot.
N-au asigurat numărul necesar de ştampile de vot încât procesul de votare să poată asigura trecerea prin faţa urnelor a alegătorilor în condiţii de economie de timp.
La orele 21 au închis procesul electiv chiar şi faţă de cei care la ora respectivă se aflau în centrele de votare cu încălcarea legii care prevedea că dacă la ora 21 în centru de votare se află alegători, procesul electiv se va încheia de abia după ce aceştia şi-au exprimat drepturile electorale.
Pe calea acestor abuzuri în marile capitale ale lumii, în marile oraşe ale Europei, s-a iscat scandalul dâmboviţean, mii de oameni ţipând : „Vrem să votăm!”, „Vrem ştampile!”, „Jos Ponta!” şi alte dintr-un repertoriu foarte bogat, iar oameni ieşiţi în plină noapte în stradă şi în capitală şi marile oraşe ale ţării au dovedit că acelaşi proces criminal de înlăturare a votanţilor de la urne a fost prezent şi în plaiul carpatin.. Nici în Bucureşti lucrurile nu au stat mai bine. Studenţii nu şi-au putut exercita drepturile electorale pentru că comisiile de votare nu dispuneau de formularul „Declaraţie că nu s-a exprimat vot la o altă circumscripţie electorală”. Mai lipsea doar să fie invocată penuria de tuş: „Nu mai avem tuş pentru tuşiere!”, o repunere în actualitate a unei savuroase glume din anii ’40-50 aferente fenomenului birocratic ce bântuia, în vreme, societatea: „Când fu Tică! Nu fu Tache! Când fu Tică şi cu Tache nu „Fu-Tuş” la domnişoara!”
Referinţele telefonice din Londra, din Paris şi alte mari centre ale lumii arată pe de o parte cinismul sfidător cu care a fost pregătit procesul electoral, în sensul că dincolo de Canalul Mânecii s-au consumat 6 ore de stat la coadă iar dincoace de acelaşi canal procesul a fost „mult(!)” mai alert, pentru că s-a stat la coadă de abia 5 ore. De menţionat este şi împrejurarea că la New York la un număr de peste cincizeci de mii de alegători s-a organizat un singur centru de votare şi, şi acela cu un număr de cabine şi sigilii foarte bine gândite, în condiţiile în care în ţară, unde abundă primarii PSD-işti în localităţi cu doar trei patru mii de votanţi au fost instalate câte 5-6 centre de votare.
În mare ziua de 2 noiembrie 2014 poate fi declarată „Zi de vârf în care dispreţul regimului PSD-ist în raport cu drepturile civice ale cetăţenilor, a atins cote in- imaginabile. Zi în care s-a tras tare pentru instalarea în fruntea ţării a unei persoane cu un c/v, ce în afară de furturi şi aplicarea înspre minciună şi înşelăciune, nu propune vreo valoare ce ar putea fi utilă”.
Ziua de 2 noiembrie 2014 aduce în prim plan capacitatea de a fi criminal a regimului condus de către Victor Viorel Ponta.
Că este astfel este suficient să deschidem noul cod penal întrat în vigoare în exerciţiul guvernamental Ponta, respectiv în februarie 2014, în care regăsim:
„Art. 385: ÎMPIEDECAREA DREPTURILOR ELECTORALE, A LIBERULUI EXERCIŢIU AL DREPTULUI DE A ALEGE ŞI DE A FI ALES SE PEDEPSEŞTE CU ÎNCHISOAREA DE LA 6 LUNI LA 3 ANI.”
Ei bine bunul al meu cititor, ştii aşa cum ştiu şi eu că în noaptea de 2 spre 3 noiembrie, la Londra, la Paris la New York, la Bucureşti şi în ,marile oraşe ale lumii, s-a strigat în pieţe publice, „Vrem să votăm!”; „Jos Ponta!”, „Vrem cabine”; „Vrem Ştampile!” . Vrem „Tuş” nu s-a strigat pentru că în marea crimă disiminată pe harta întregului mapamond de mâna furilor de la Bucureşti (Corlăţean; Ponta; Dragnea; etc) nefiind implicată nici măcar o singură mânuţă a vreunei Domnişoare nu putea fi sloganat. A fost o crimă specific bărbătească, pusă în scenă cu sânge rece şi fără temeri că cineva le-ar putea încurca socotelile.
Prelevarea statistică privind rezultatele votului confirmă că autorii mişcării criminale puse în operă de la Bucureşti aveau de ce se teme. Cetăţenilor români cu rosturi prin ţările libere ale lumii neavând cine să le spele creierii, în spiritul cripto-comunist adoptat de executivul de acum, sunt înarmaţi, cu un spirit civic într-atât de avansat şi decelează raportul bine-rău la alte standarde decât cele dâmboviţene, iar ca o consecinţă propunerile lor elective le-au produs temeri. Că este aşa o dovedesc rezultatele statistice ale votului tranfrontalier care este de 40% pro-Iohanis şi de abia 16% pro-Ponta, situaţie de neacceptat în condiţiile în care prezidenţialele 2014 din România sunt destinate unei persoane judicios stabilite de dinainte.
Modul în care este reglementat antisocialul în România dovedeşte că Executivul Ponta prin Crima-Transfrontalieră din 2 noiembrie 2014 a pus în operă un proces infracţional cu milioane de părţi vătămate, respectiv masele de alegători din străinătate ce au fost împiedecaţi să-şi exercite votul. Este de presupus că va veni un nou „Crăciun” eliberator de răufăcători, grupare din care Victor Viorel şi camarila din preajmă-i fac parte, iar vinovaţii vor răspunde pentru crimele comise. Ne referim Victor Viorel şi la cadoul de sute de milioane de euro pe care l-ai prestat în favoarea azerilor, fără o abilitare de la structurile naţionale competente, şi la toate celelalte fără de legi.
4 noiembrie 2014-
Tiberiu Vanca
