Se afișează postările cu eticheta Afganistan. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Afganistan. Afișați toate postările

luni, 16 septembrie 2013

16 septembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Adevărul nu este ceea ce se demonstrează, este ceea ce simplifica". (Antonie  De Saint - Exupery)

Tribunalul Bucureşti  : Admite înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis luni cererea de înfiinţare a Partidului Mişcarea Populară, formaţiune ce a fost înregistrată în Registrul partidelor politice.
Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Pe de altă parte, instanţa a respins mai multe contestaţii depuse împotriva înfiinţării Partidului Mişcarea Populară, printre care şi cea a deputatului Octavian Bot.
Documentele de înfiinţare a formaţiunii au fost depuse la tribunal pe 23 iulie, iar printre semnatarii cererii se află preşedintele interimar al acestei formaţiuni, Eugen Tomac, şi membri ai conducerii: Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Cristian Petrescu şi Dragoş Ciuparu.
Iniţiatorii au anunţat atunci că au reuşit să strângă aproximativ 50.000 de semnături, conform legii fiind necesare minimum 25.000, din peste 30 de judeţe, având numărul minim de 700 semnături/judeţ.
Partidul are drept siglă un măr, iar culorile alese sunt verde şi albastru.

Radu Carp: Proiectul Roşia Montană încalcă 13 articole din Constituţie.

PDL nu va participa la Comisia parlamentară specială pentru proiectul de lege Roşia Montană şi consideră că proiectul încalcă 13 articole din Constituţie.

"E un număr record de articole încălcate în acest proiect de lege. În general un proiect de lege poate încălca un articol sau două. Din analiza pe care eu o fac acelui proiect de lege sunt 13 articole încălcate.(...) Am convingerea că toate aceste încălcări vor cântări decisiv în punctul de vedere care va fi exprimat de CCR dacă acest proiect va fi votat de Parlament", a afirmat secretarul executiv al PDL, Radu Carp, într-o conferinţă de presă.

"Înţeleg că Victor Ponta are insomnii legate de faptul că proiectul său privind Roşia Montană ar putea fi declarat neconstituţional. Îi transmitem că aceste insomnii ar putea continua dacă Parlamentul votează proiectul Ponta pentru Roşia Montană. O analiză simplă ne arată că proiectul Ponta pentru Roşia Montană este campionul absolut al neconstituţionalităţii - încalcă nu mai puţin de 13 articole din Constituţia României", a spus Radu Carp.

Parlament  : Şedinţă comună, marţi 17 septembrie 2013.

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului vor avea marţi o şedinţă comună în care urmează să fie constituită o comisie specială pentru analizarea proiectului de la Roşia Montană, aşa cum se stabilise iniţial, procedura de urgenţă pentru votarea proiectului de lege urmând să fie retrasă, după cum a anunţat săptămâna trecută preşedintele Senatului, Crin Antonescu, după discuţia cu liderii USL.
"Am avut o discuţie cu premierul Ponta şi cu alţi colegi, şi din PSD şi din PNL, din Guvern, pe multe subiecte. Cel mai arzător probabil privitor la Roşia Montană. Mi-am reafirmat convingerea că este un proiect care, în mod normal, se asumă sau nu se asumă de către Guvern. Domnul prim-ministru a rămas pe ideea că proiectul a fost înaintat în Parlament. PSD a convenit - vorbesc acum de domnul Ponta în calitate de lider al PSD - să revenim la formula convenită iniţial, a unei comisii speciale în Parlament. Deci se solicită retragerea procedurii de urgenţă", a declarat săptămâna trecută Crin Antonescu.

"Nu poţi să dai un vot pe un criteriu politic la ceva ce ţine de un proiect foarte, foarte, foarte tehnic. Când spun tehnic, mă refer atât la investiţii, la protecţia mediului, la redevenţe. De exemplu, domnul Vosganian vă poate detalia că e vorba de un proiect extrem de tehnic, şi atunci nu dai voturi politice, ci dai voturi după ce asculţi şi pui în balanţă toate lucrurile pentru şi contra", a declarat premierul Victor Ponta, la un post de televiziune.

Mircea Duşa: Probabil vom avea aproximativ o mie de militari, în prima parte a anului 2014, în Afganistan.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Dusa, a declarat, astăzi, la Breaza, că România va trimite şi în 2014 militari români pentru îndeplinirea misiunilor în Afganistan, arătând că, probabil, în prima parte a anului numărul acestora vă fi de aproximativ o mie, fiind vorba în special de ofiţeri la nivel de instrucţie.

"Conform planificării NATO, vom asigura în continuare unităţi şi militari români pentru îndeplinirea misiunilor în Afganistan, dar sigur începând din anul 2014 cu o reducere semnificativă. (...) Probabil în prima parte a anului viitor vom avea undeva vreo mie de militari şi din semestrul ÎI doar militari, mai ales ofiţeri la nivel de instrucţie, dar asta vom şti mai exact după ce se realizează planificarea NATO la nivelul forţelor NATO şi al forţelor internaţionale care acţionează în Afganistan', a declarat Dusă.

"Tot timpul avem militari în pregătire pentru că urmează acest proces de rotire a militarilor din şase în şase luni şi cei care urmează să plece în teatrul de operaţiuni în ianuarie se pregătesc în cazărmi, în unităţile din care sunt încadraţi pentru misiunile care urmează să le realizeze în Afganistan şi în principal sunt şi măsuri de asigurare a securităţii în zona pe care o avem arondată, dar şi misiunile de a preda către armata afgană, către ministerul apărării afgan, către instituţiile statului afgan procesul acesta de asigurare a securităţii în teritoriile pe care ne-am desfăşurat misiunile', a explicat ministrul.

APIA: Cererile pentru plata subvenţiilor acordate crescătorilor de vaci se pot depune din 17 septembrie.

Fermierii români pot depune cererile pentru obţinerea subvenţiilor acordate din bugetul naţional pentru specia bovină, în perioada 17 septembrie - 28 octombrie 2013 , a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Astfel, în perioada menţionată se primesc cererile de solicitare a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine pentru schemă decuplată de producţie în sectorul lapte şi pentru schemă decuplată de producţie în sectorul carne.
Potrivit APIA, pot beneficia de aceste scheme de plată, o singură dată pe an, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.
Solicitanţii trebuie să depună o cerere de solicitare a primei aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul local/judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, unde este înregistrată exploataţia. Cererea va fi însoţită de copia după actul de identitate, copia de pe paşaportul fiecărui animal pentru care se solicită primă/copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012 - 2013, în cazul solicitării primei în cadrul schemei decuplate de producţie în sectorul lapte.
Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal în baza documentelor notariale.

Remus Pricopie: Este fraudă când profesorii strâng bani pentru fondul şcolii.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat luni că este fraudă şi evaziune fiscală atunci când profesorii sau directorii de şcoli adună bani de la părinţi pentru fondul şcolii.

"Este inadmisibil aşa ceva. Cadrele didactice trebuie să respecte legea. Este fraudă când un cadru didactic încearcă să impună anumite auxiliare, ca să nu mai vorbim de faptul că este şi evaziune fiscală. Este inadmisibil atunci când se solicită bani la şcoală, aşa-zisul fond al şcolii. De fapt, aceia nu sunt bani fiscalizaţi, nu există chitanţe, nu există transparenţă în utilizarea acestor bani, iar fondul clasei trebuie să fie un instrument care ţine de opţiunea fiecărui părinte. Eu, ca părinte, pot să iau decizia că pot să contribui cu ceva, dar şcoala nu mă poate obliga. Am eliberat din funcţie un director de şcoală, undeva în nordul ţării, pentru că am primit pe facebook din partea comitetului de părinţi mesaje care m-au nemulţumit. Am verificat situaţia, era corectă, acea doamnă nu mai este director", a spus Pricopie la Ploieşti, la deschiderea anului şcolar de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul".

Canada  : Criminalitatea în rândul romilor nelinişteşte Ottawa.

Agenţia pentru servicii de frontieră din Canada (ASFC) este îngrijorată de raţă crescută a criminalităţii în rândul solicitanţilor de azil aparţinând minorităţii rome din România, ce reprezintă un risc pentru publicul canadian, potrivit unui raport procurat de cotidianul La Presse şi a cărui existenţă a suscitat o serie de controverse, scrie luni în ediţia sa electronică publicaţia canadiană.
Raportul privind 'imigraţia ilegală' provenind din România a fost publicat în luna noiembrie, în timp ce autorităţile constată o creştere semnificativă a cazurilor de trecere ilegală a frontierei dintre Quebec şi Vermont în cazul romilor care doreau să depună o cerere de azil în Canada. Declarându-se victime ale persecuţiei la ei acasă, imigranţii soseau în Mexic sau Guatemala cu ajutorul unei reţele care îi ajuta apoi să treacă clandestin în Canada. Un grup de criminali, între care foşti locuitori ai Montrealului, coordonau totul dintru-un ghetou al romilor din Craiova, scrie Le Presse.
"Imigranţii ilegali români de origine romă vin tot mai mult spre Canada, ocolind procesul legal de imigrare, pentru a beneficia de generoasele programe de sprijin pentru refugiaţi, de servicii sociale şi îngrijiri de sănătate', afirmă raportul ASFC. 'Această mişcare ilegală nu doar că afectează regimul de imigraţie al Canadei, dar pune publicul canadian în pericol, date fiind activităţile criminale la care se dedau majoritatea imigranţilor la sosirea lor în Canada', se arată în documentul citat.
Potrivit cifrelor agenţiei, în 2011, un solicitant de azil rom adult din trei a fost acuzat de o crimă. Procentul ajunge la 67% pentru ultimul eşantion analizat, respectiv cei intraţi în Quebec în aprilie 2012. Persoanele arestate s-au dedat la crime 'fie pentru că aşa au ales, fie pentru a rambursa datoriile făcute cu trecerea lor clandestină în Canada', explică autorii raportului.
"Din 1998, a existat o evoluţie şi o diversificare a activităţilor criminale întreprinse de grupurile de romi de origine română în Canada. Dacă iniţial aceştia se specializau în fraudarea de cărţi de credit şi în furturi, din distracţie, acum ei se lansează în alte forme de activităţi ilegale, precum traficul de droguri şi trecerea clandestină de persoane între Canada şi SUA', afirmă ASFC.

ŞTIRI METEO

Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis astăzi, o atenţionare Cod Galben de ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului pentru regiunile Crişana, Maramureş, Transilvania, dealurile Banatului şi ale Olteniei, precum şi în zona montană. Potrivit avertizării, valabilă pentru intervalul 17 septembrie, ora 15,00 - 18 septembrie, ora 3,00, cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 20...25 l/mp şi izolat 50 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul se va intensifica temporar. În judeţele Arad şi Timiş se vor înregistra în general cantităţi de apă de 10...15 l/mp
Pe parcursul zilei de marți, 17 septembrie 2013, sunt condiții meteo de instabilitate în vestul, nord-vestul, centrul țării și la munte, iar seara și noaptea pe arii din ce în ce mai extinse și în restul teritoriului.  Înnorările se vor accentua treptat și vor fi averse, însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă izolat pot fi însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în Maramureș și estul Transilvaniei și 30 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 5 și 16 grade, mai ridicate în județul Constanța. Local vântul va prezenta intensificări temporare.
În București, pe parcursul zilei condițiile meteo vor fi favorabile, cu cer variabil. Pe durata nopții înnorările se vor accentua și vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurt durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

PERSONALITĂŢI

Lauren Bacall

Lauren Bacall (născută Betty Joan Weinstein Perske 16 septembrie 1924 în New York City) este o actriță americană. Părinții ei erau evrei imigranți, ale căror familii proveneau din Polonia, Franța, România și Germania.
Născută Betty Jean Weinstein Perske, Lauren a văzut lumina zilei în cartierul Bronx, din New York. Tatăl ei, William Perske, era originar din Alsacia, iar mama ei, Natalie Weinstein, era născută în România şi se numea, de fapt, Bacalu. Cel mai tenace, de fapt unicul ei vis era acela de a deveni actriţa. A declarat acest lucru chiar profesoarei, pe când avea 12 ani. Iar prietenei ei devotate, îi spunea adesea: "Voi pleca la Hollywood şi voi face carieră". Mama ei, convinsă de seriozitatea inclinărilor artistice ale fiicei sale, o va înscrie fără ezitare la Academia Americană de Artă Dramatică. Alternează un timp activitatea scenică cu aceea de cover-girl, asigurându-şi lansarea pe ecran în filmul "A avea sau a nu avea". Ajutată de fotogenia datelor naturale - nelipsite de sugestie dramatică - L.B. va seconda, cu măsură şi discretă personalitate, marile partituri ale soţului ei, Humphrey Bogart, din "Somnul de veci" sau "Key Largo". Reuşeşte să abordeze şi repertoriul de comic, în "Cum să te măriţi cu un milionar", relevând o vocaţie rafinată a expresiei umoristice, elocvent accentuata psihologic.
A fost căsătorită cu actorul Humphrey Bogart.

Peter  Falk

Peter Michael Falk s-a născut pe 16 septembrie 1927, la New York, tatăl său fiind de origine poloneză iar mama rusoaică.Peter Falk şi-a pierdut ochiul drept la vârsta de trei ani, ca urmare a extirpării unei tumori maligne, şi a purtat un ochi de sticlă toată viaţa. În ciuda acestui handicap, el a practicat sportul în adolescenţă, în special baseball-ul şi baschetul. A debutat pe scenă ca actor amator, într-o piesă şcolară, la vârsta de 12 ani. Deşi a obţinut o diplomă de master în administraţi publică, la Universitatea dinSyracuse, în anul 1953, Peter Falk afirma în memoriile lui că nu şi-a dorit niciodată să urmeze o carieră de funcţionar public.
El şi-a început cariera actoricească în trupă de teatru "Mark Twain Masquers", iar în anul 1956 a debutat pe Broadway. În ciuda succesului înregistrat pe scenă, un impresar l-a sfătuit să nu se aştepte la o carieră de actor de film, din cauza ochiului de sticlă. Peter Falk a obţinut roluri minore în câteva pelicule, la sfârşitul anilor '50, însă a câştigat recunoaşterea industriei de film americane în anul 1960, când a strălucit într-un rol secundar în filmul „Murder, Inc”. Deşi filmul nu a beneficiat de critici favorabile, Peter a primit pentru prestaţia să o nominalizare la Oscar. El a repetat acestă performanţă în anul următor, când a mai primit o nominalizare la Oscar pentru rol secundar, datorită prestaţiei sale din comedia „Pocketful of Miracles” (1961).
Falk a debutat în televiziune în anul 1957. El a apărut în mai multe filme şi seriale de televiziune şi a obţinut chiar şi un premiu Emmy, pentru rolul jucat într-un episod al serialului „The Law and Mr. Jones”, difuzat de ABC. Deşi a apărut în numeroase producţii de televiziune în anii '60-'70,  Peter Falk a devenit celebru datorită rolului locotenentului Columbo, interpretat pentru prima dată în anul 1968, în filmul „Prescription: Murder”. Succesul acestui film i-a determinat pe producători să realizeze un serial de televiziune. Pentru acest rol Peter Falk a câştigat 4 premii Emmy.
În 2008 fiica sa adoptiva a afirmat că actorul suferea de dementă şi de boala Alzheimer. Starea de sănătate i s-a înrăutăţit după o intervenţie la şold în 2008. S-a stins din viaţă în noaptea de joi 23 iunie 2011 la locuinţa sa din Beverly Hills.

Mickey Rourke

Mickey Rourke, pe numele său întreg Philip Andre Rourke, Jr., (n. 16 septembrie 1952) este un actor și scenarist american, celebru pentru rolurile sale în filme de acțiune, polițiste și thrillere, cele mai multe genuri cinematografice abordate. A fost boxer, de aici tentația regizorilor de a-l distribui în asemenea roluri, foarte solicitante.
Pentru o perioadă a părăsit și actoria și a intrat în lumea boxului profesionist.

În 2005 însă Rourke și-a făcut din nou apariția pe marile ecrane odată cu rolul Marv din Sin City. Filmul Luptătorul (The Wrestler) i-a adus lui Rourke, după o absență considerabilă și o viață personală tumultoasă, Premiul Golden Globe în 2009 pentru Cel mai bun actor într-o dramă, BAFTA în același an pentru Cea mai bună prestație masculină, același premiu la Festivalul internațional de film din Toronto din 2008 și o nominalizare pentru Oscar, la aceeași categorie. În 2010 a apărut alături de Sylvester Stallone, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Eric Roberts, Bruce Willis și Arnold Schwarzenegger în producția regizată chiar de Stallone, Eroi de sacrificiu (The Expendables).

David Copperfield

David Copperfield (născut David Seth Kotkin, 16 septembrie, 1956, Metuchen, New Jersey) este un iluzionist american și a fost descris de Forbes ca cel mai de succes magician din istorie. Cel mai bine cunoscut pentru combinația dintre povestire și iluzie, cariera de peste 30 de ani a lui Copperfield i-a adus 11 Guinness World Records, o stea pe Hollywood Walk of Fame și rangul de cavaler din partea Guvernului Francez. Copperfield a vândut până acum mai mult de 40 milioane bilete la spectacolele sale și a avut încasări ce au depăşit 3 miliarde de dolari, mai mult decât oricare alt entertainer din istorie.

Anca Parghel

Anca Parghel (n. 16 septembrie 1957, Câmpulung Moldovenesc — d. 5 decembrie 2008, Timișoara) a fost  cântăreață și profesoară de jazz. După ce a terminat Liceul de Muzică din Iași, și-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică, tot din Iași, unde și-a dat licența cu lucrarea Charlie Parker, un geniu al improvizației.
Până în 1989, a predat canto, pian și improvizație la Liceul de Muzică din Suceava, în București, la Conservatorul de Muzică, în Belgia, la Bruges și Namur (La Marlagne) în Belgia, la Hanovra, Ravensburg, la Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg), în Germania, (la Silsoe și Cleolaine Workshops) în Marea Britanie și la Chișinău.
A cântat în cadrul marilor festivaluri de jazz începând cu 1984 (București, Brașov, Sibiu, Costinești, Iași, Nürnberg, Leipzig, Varșovia, Leverkusen, Viena, Liège, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Lomza și Bratislava), dar și în cluburile de jazz din România, Bulgaria, Germania, Belgia, Austria și Elveția. De-a lungul carierei a cântat alături de muzicieni români cunoscuți, între care Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, dar și cu celebrități din jazzul mondial (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Rodiţi, Thomas Stanko, Ricardo del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Bând, Klaus Ignatzek etc.).

Stabilită în Bruxelles, Belgia, Anca Parghel și-a continuat activitatea la catedră, ca profesor de jazz vocal la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles și la Conservatorul Lemmens, dar și ca muziciană și vocalistă pe scenele de jazz din Belgia, Germania și Olanda în formule de trio, cvartet sau cvintet, a căror componență cuprinde pe Ciprian Parghel, la bass, Tudor Parghel, baterie, și Puiu Pascu, la pian.
În 2008 artista a primit numeroase premii, din care o parte pentru albumul "Zamorena" și single-ul "Brasil" lansat în colaborare cu Fly Project și Tom Boxer. Din premiile primite merită amintite: "Artistul anului 2008" și "Cel mai bun cântec pop-dance" la Premiile Radio România Actualități, "Premiul pentru întreaga activitate" la Romanian Music Awards, "Trofeul aniversar" și "Best Hit" la Romanian Top Hits, precum și alte premii în cadrul "Galei sectorului 6", "Eroii din Ring" a ziarului Ring, emisiunilor "Duminică în familie", "Agentul VIP", "Confidenţial", ș.a. De asemenea, Anca Parghel a fost desemnată "Cetățean de onoare al orașului Câmpulung Moldovenesc", localitatea de origine a artistei.
La 5 decembrie 2008 a decedat la Spitalul Județean din Timișoara. Anca Parghel este înmormântată pe aleea Artiștilor din cimitirul Bellu din București

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  16 SEPTEMBRIE

 Evenimente

    1382: Maria de Anjou este proclamată regina Ungariei.
    1836: Domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale.
    1868: Se deschide, la Sibiu, primul "Congres național-bisericesc al românilor ortodocși" din Transilvania și Ungaria; se adoptă "Statutul organic", care consfințește principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania și Ungaria.
    1880: Înființarea Societății farmaciștilor din România.
    1966: Inaugurarea noii Opere Metropolitan din New York.

    1976: A intrat în funcțiune prima platformă românească de foraj marin.

Platformele marine sunt structuri metalice de mari dimensiuni pe care se pot afla diverse utilaje și instalații precum și muncitorii pentru efectuarea operațiunilor de foraj marin, extracția de petrol și gaze naturale și expedierea lor la țărm pentru procesare.
La început, puțurile de foraj marin erau situate în apele puțin adânci, apropiate de țărm. Exploatarea la mare adâncime a luat amploare după anii 1960, mai ales în Marea Nordului. Primul câmp petrolier din Marea Nordului a fost descoperit în 1969.
După anii 1960, se dispunea de instalații și echipamente cu care se putea fora în orice condiții, realizându-se în acest scop mai multe tipuri de platforme marine fixe și mobile. Aflându-se printre țările importante din Europa deținătoare de rezerve de petrol și gaze naturale, România a trecut și ea la detectarea și exploatarea zăcămintelor petrolifere offshore din platforma continentală a Mării Negre. Necesitatea extinderii extracției petrolului și a gazelor naturale a determinat și în România declanșarea operațiunilor de prospectare a zonei economice exclusive din Marea Neagră. În anul 1972 a fost elaborat un program de valorificare a resurselor platformei continentale a Mării Negre, în cadrul Institutului Român pentru Cercetări Marine din Constanța. În cadrul programului s-a studiat elaborarea de echipamente, dispozitive, instalații și utilaje specifice forajului marin, în paralel cu studierea programelor legate de scufundarea la mare adâncime. La 9 noiembrie 1975 a fost lansată la apă de la șantierele navale din Galați, prima platformă românească de foraj marin GLORIA.
Platformă a fost concepută cu utilaje și instalații realizate la Galați, București, Reșița, Timișoara, Bârlad, Câmpina, Oradea, Roman, Cluj-Napoca, Ploiești și Arad și și-a început activitatea de foraj la 16 septembrie 1976, la o distanță de 72 Mm în largul Mării Negre, la o adâncime maximă a apei de 90 m.

Au fost construite apoi și alte platforme de foraj marin: Orizont, Prometeu, Fortuna, Atlas, Jupiter și Saturn. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în anul 1980. S-au efectuat sute de foraje, pentru ca la 7 mai 1987 ora 16:45 să fie penetrat zăcământul petrolifer marin care a fost exploatat de Petromar – Constanța.
Platforma de foraj marin GLORIA este o platformă autoridicătoare care are patru picioare cu zăbrele din material tubular. Platformele autoridicătoare românești au fost construite la Șantierele Navale din Galați, fiind concepute și dimensionate pentru următoarele condiții de lucru:
    - adâncimea medie a apei: 90 m
    - amplitudinea maximă a valurilor: 12 m
    - perioada valurilor: 10 s
    - viteza maximă a vântului (< 1 minut): 164 km/h
    - sarcina maximă pe un picior: 2300 tf
    - pătrunderea maximă a picioarelor în mâl: 6 m
    - lungimea picioarelor: 121,9 m.
Aflate în posesia companiei Petrom, șase dintre cele șapte platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârșitul anului 2005[2]. Petrom mai operează doar platforma Gloria.
Două dintre platforme, Orizont și Atlas, sunt situate în Golful Persic și două în Marea Neagră - Saturn, de-a lungul coastelor României și Prometeu, în apropiere de coastele Turciei.

    1987: S-a definitivat protocolul de la Montreal, un tratat internațional pentru protejarea stratului de ozon prin interzicerea fabricării unor substanțe dăunătoare acestuia.
    1996: Miniștrii de externe ai României și Ungariei, Theodor Meleșcanu și László Kovács, semnează la Timișoara tratatul bilateral de prietenie și bună vecinătate, Tratatul de la Timișoara.

 S -a născut în.................

    1651: Engelbert Kaempfer, doctor și călător german (d. 1716)
    1823: Francis Parkman, istoric american (d. 1893)
    1853: Albrecht Kossel, medic german, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (d. 1927)
    1858: Andrew Bonar Law, politician canadiano-scoțian, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1923)
    1875: James C. Penney, întreprinzător american (d. 1971)
    1881: Clive Bell, critic de artă englez (d. 1964)
    1883: T. E. Hulme, scriitor englez (d. 1917)
    1886: Jean Arp, sculptor, pictor și poet francez (d. 1966)
    1887: Nadia Boulanger, compozitoroare și profesoară franceză (d. 1979)
    1888: Frans Eemil Sillanpä, scriitor finlandez, laureat Nobel (d. 1964)
    1891: Karl Dönitz, amiral și om politic german (d. 1980)
    1893: Alexander Korda, regizor maghiar stabilit în Marea Britanie (d. 1956)
    1904: Nikolai Ostrovski, scriitor rus (d. 1936)
    1910: Karl Kling, pilot german (d. 2003)
    1910: Lucia Demetrius scriitoare româncă (d. 1992)
    1914: Allen Funt, jurnalist american (d. 1999)
    1916: David Davidescu, inginer agrochimist român, membru al Academiei Române (d. 2004)
    1923: Lee Kuan Yew, politician singaporez
    1924: Lauren Bacal, actriță americană de film
    1925: B.B. King, muzician american
    1927: Peter Falk, actor american (d. 2011)
    1954: Mickey Rourke, actor american
    1956: David Copperfield, magician american
    1957: Anca Parghel, interpretă și profesoară româncă de jazz (d. 2008)

Decese..................................

    1736: Gabriel Daniel Fahrennheit, fizician german (n. 1686)
    1925: Alexander Friedman, astronom, cosmolog și matematician rus (n. 1888)
    1936: Jean-Baptiste-Etienne-Auguste Charcot, explorator și oceanograf francez (n. 1867)
    1977: Maria Callas, (Maria Calogeropoulos) soprană americană de origine greacă (n. 1923)
    1977: Marc Bolan, compozitor și chitarist britanic (n. 1947)
    1980: Jean Piaget, epistemolog și psihopedagog elvețian (n. 1896)
    1993: Silvia Popovici, actriță româncă de teatru și film (n. 1933)
    2000: Ioan Alexandru, poet român (n. 1941)
    2002: James Gregory, actor american de film (n. 1911)
    2010: Prințul Friedrich Wilhelm de Hohenzollern, capul casei de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 1924)

Sărbători

    Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon, marcată pe baza unei rezoluții a Adunării Generale a ONU; la 16 septembrie 1987 a fost semnat, la Montreal, Protocolul privind substanțele care subțiază stratul de ozon, protocol la care a aderat și România.
    Ziua europeană de prim ajutor, desemnată în anul 2000 de către forurile coordonatoare ale Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie pentru a atrage atenția, prin manifestările organizate în această zi, asupra importanței cunoașterii regulilor de acordare a primului ajutor în acțiunile de salvare a persoanelor aflate în primejd


joi, 27 iunie 2013

27 iunie 2013 by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit!

"Nu există ceva mai imoral decât purtarea acelora care caută să apară ca oameni de treabă, tocmai atunci când sunt mai necinstiţi." (Cicero)

 

Preşedintele Traian Băsescu  participă la lucrările Consiliului European.


Preşedintele Traian Băsescu va participa, astăzi şi  mâine, la lucrările Consiliului European de vară de la Bruxelles, pe agenda căruia se află cadrul financiar multianual 2014-2020, discutarea Semestrului european, locurile de muncă pentru tineri, finanţarea economiei UE, extinderea Uniunii.
Şeful statului va participa joi seară, de la ora 18.15 (ora României), la prima parte a reuniunii Consiliului European, la care va fi prezent şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, urmată de o altă discuţie, în cursul serii, în cadrul dineului de lucru, potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.
Vineri dimineaţă, preşedintele Băsescu va participa la cea de-a doua sesiune de lucru a Consiliului, după care, în jurul orei 14.00 (ora României), va susţine şi o declaraţie de presă cu privire la rezultatele lucrărilor.
Potrivit scrisorii de invitaţie transmise de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, principalele teme ale acestei reuniuni vor fi combaterea şomajului în rândul tinerilor şi îmbunătăţirea finanţării economiei UE, abordate în cursul sesiunii de joi seară, la care vor fi prezenţi şi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, şi preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer.

CC: Pragul de 30% la referendum e constituţional.

"Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, decide: respinge obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului şi constată că dispoziţiile legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii".
CC precizează că decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial Partea I.

Valeriu Zgonea : Decizia CC este  raţională.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat, miercuri, că hotărârea Curţii Constituţionale a României (CCR) privind reducerea pragului electoral la referendum este o decizie raţională, iar oamenii vor fi motivaţi să meargă la vot, dacă vor simţi că proiectul le va îmbunătăţi viaţa.
Caleriu Zgonea a afirmat că decizia CCR de a reduce pragul electoral pentru referendumul de demitere al preşedintelui de la 50% plus unu la 30% este o măsură aplicată în celelalte „state democratice”.
Şeful Camerei Deputaţilor a adăugat că hotărârea Curţii „nu se comentează, se aplică”, fiindcă este o decizie bazată pe legile în vigoare. Zgonea a menţionat că „legea se va aplica într-un an”, însă "toate variantele sunt plauzibile, inclusiv amânarea deciziei".
„Cetăţenii sunt greu de adus la vot, pentru orice echipă politică”, a mai precizat Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că o primă problemă o reprezintă listele electorale, întrucât, deşi „sunt permanent actualizate, nu oferă o situaţie concretă”.

Vasile Blaga: Decizia CC, o primă şi majoră înfrângere a USL şi a PNL.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că decizia Curţii Constituţionale pe tema referendumului este "o primă şi majoră înfrângere a USL în primul rând şi a PNL", transmite Mediafax.

"Hai să fim clari: este o primă şi majoră înfrângere a USL decizia Curţii Constituţionale şi spun acest lucru pentru că ei îşi făceau planuri ca foarte rapid, chiar la sfârşitul lunii august, să treacă prin Camere proiectul de Constituţie şi în luna octombrie să organizeze referendum. Lucrul acesta nu mai este posibil în acest moment. Sigur că vor fi schimbări majore şi aceasta este o înfrângere majoră a USL în primul rând şi a PNL, pentru că, până la urmă, preşedintele acestei comisii este Crin Antonescu, în primul rând", a spus Vasile Blaga.
Vasile Blaga a mai spus că el se va întâlni vineri cu Mihail Neamţu şi va încerca să discute pe acestă temă şi cu persoanele "cu care PDL a fost de aceeaşi parte a baricadei" în vara trecută.
Vasile Blaga a menţionat faptul că noua Constituţie propusă de USL este "revanşardă", pentru că jumătate din amendamentele USL s-au referit la prerogativele preşedintelui ţării, că USL "vrea să instaureze ce nu a reuşit" în vara anului 2012, adică "o republică parlamenatară".

Crin Antonescu: "Vom decide la nivelul USL în privinţa unei date privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei"

Preşedintele PNL Crin Antonescu a afirmat că o decizie privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei va fi luat la nivelul USL.

"O decizie va fi luată în numele USL şi am formulat punctul de vedere că modificarea Constituţiei este ceva serios. Nu ne batem joc de oamenii care vin la vot .(...) Vom decide să facem referendumul atunci când vom considera că nu chemăm cetăţenii degeaba la vot. Nu putem organiza din trei în trei luni alegeri", a spus liderul PNL.
Liderul PNL s- arătat deranjat şi de decizia CCR , spunând că cetăţenii României au fost batjocoriţi de judecătorii Curţii Constituţionale.
Sunt oameni care se substituie şi îşi excedează atribuţiile. Cetăţenii României, opt milioane şi jumătate au fost batjocoriţi de aceeaşi CCR", a mai precizat Antonescu.

Liviu Dragnea: Nu trebuie să renunțăm la ideea de a schimba Constituția în această toamnă.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, joi, că în pofida deciziei Curţii Constituţionale de a se aplica referendumul cu prag electoral de 30% peste un an, nu renunţă la ideea de a organiza referendumul pentru modificarea Constituţiei în această toamnă.
„Eu nu sunt dispus să spun astăzi că noi renunţăm total la ideea de a organiza referendum la modificarea Constituţiei în acest an. După decizia Curţii de ieri este prea devreme să ne pronunţăm, dar eu vă spun că eu nu cred că trebuie să renunţăm imediat la ideea de a organiza referendum pentru modificarea Constituţiei în această toamnă”, a declarat Dragnea.
„Mai multe zile la referendum nu pot fi neconstituţionale pentru că este o decizie a Curţii de anul trecut care a spus că referendumul poate fi organizat în mai multe zile. Deci, eu cred că modificările la Constituţie şi regionalizarea reprezintă două proiecte de ţară uriaşe şi trebuie să identificăm toate posibilităţile legale şi toate mecanismele administrative legale care pot fi utilizate pentru ca în toamnă să putem modifica Constituţia. Nu vă pot spune acum exact cum, dar eu nu renunţ la idee”, a anunțat Dragnea.

Camera Deputaţilor.

A adoptat Legea privind achiziţia avioanelor multirol.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 261 de voturi "pentru" şi 6 abţineri, proiectele de lege care prevăd achiziţia a 12 avioane multirol F16 şi, respectiv, eliberarea unor frecvenţe militare care vor asigura suma de 97 milioane de euro pentru plata primei tranşe pentru aceste avioane, informează Mediafax.
Secretarul de stat în MApN Vasile Costea a precizat că prin această ordonanţă s-a identificat suma de 97 milioane de euro pentru a se putea plăti prima tranşă la achiziţionarea avioanelor multirol.
"Această ordonanţă prevede eliberarea unor frecvenţe şi a unor sume pentru plata avioanelor multirol care sunt în discuţii şi în negocieri în momentul de faţă", a precizat el.
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a spus că acest proiect este o "mostră a modalităţii în care MApN a găsit soluţii pentru achiziţionarea de avioane multirol". El a spus că procedurile de licitaţie a frecvenţelor militare eliberate au început din timpul Guvernului Boc şi că lipsa acestor frecvenţe nu creează probleme de securitate.
Reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare au spus că adoptarea acestor proiecte este un moment important pentru ţară. Liderul deputaţilor PNL, Andrei Gerea, a spus că achiziţionarea acestor avioane este cea mai bună soluţie pe care România o putea găsi, că dotarea cu avioane F16 duce la intrarea armatei române într-un program de înzestrare de elită. Deputatul minorităţilor naţionale Niculae Mircovici a adăugat că nu trebuie uitat şi rolul preşedintelui Traian Băsescu în acest program de achiziţie de avioane F16..
Senatul a adoptat marţi aceste proiecte, iar Camera Deputaţilor este decizională.

Camera Deputaţilor va cumpăra 50 de autoturisme.

Camera Deputaţilor va achiziţiona 50 de autoturisme pentru a înlocui maşinile uzate care au peste 13 ani vechime şi peste 700.000 de kilometri parcurşi, Valeriu Zgonea argumentând achiziţia prin costurile ridicate de întreţinere, care ar fi mai mari, pe an, decât contravaloarea unui autoturism nou.
"Se vor face achiziţii de automobile pentru a le înlocui pe cele care au peste 13 ani şi care costă mai mult decât o maşină nouă, în fiecare an. Vor fi achiziţionate în jur de 50 de maşini", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
"Mergem pe variantă pe care am discutat-o şi cu ministerul de Finanţe la momentul respectiv (...). Sper să putem să găsim o soluţie să dăm de muncă la cetăţenii români, indiferent unde lucrează ei", a spus Zgonea, sugerând că maşinile care vor fi achiziţionate vor fi româneşti sau produse în România.

CONFERINŢA MEDIAFAX.

Conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform", aflată la ediţia a V-a, este organizată în Bucureşti de agenţia de presă MEDIAFAX, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii. Evenimentul reuneşte aproximativ 250 de participanţi - reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Colegiului Medicilor din România, producătorilor de medicamente, reprezentanţi din domeniul asigurărilor medicale, directori de spitale, medici pe diverse specializări, reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, precum şi presă generalistă şi de specialitate.

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolaescu a declarat joi, la Conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform" : "E nevoie de multe miliarde de euro pentru a avea o infrastructură la nivel acceptabil, România nu poate să-şi permită aşa ceva, voi suporta eu şi Guvernul toate criticile mass-media (...) Ăştia sunt banii pe care îi are România, alţi bani nu avem de unde să aducem. Sigur, noi vom încerca şi vom face toate eforturile ca banii din sănătate să fie utilizaţi cât mai chibzuit, să fie feriţi de fraude, să fie duşi acolo unde este nevoie".
"Prioritatea numărul unu este boală oncologică. Trebuie să facem pentru asta eforturi mari de investiţii, încercăm să vedem care sunt cele mai necesare investiţii în domeniu, să facem licitaţii, acordul cadru pe câţiva ani şi apoi să ne străduim pe bugete prin contracte subsecvente anuale să completăm necesarul de investiţii", a mai spus Nicolaescu.
"Cu toate neajunsurile, nemulţumirile, ţipetele din partea unora şi altora, trebuie să punem frână la consumurile din spitale, încercând să creştem finanţarea către medicina primară", a adăugat Nicolăescu.
Robert Popescu, preşedintele ADRFR şi CEO A&D Pharma : "Nu există date concrete referitor la faptul că pacienţii au dificultăţi majore cu accesul la medicamente. Să nu vorbim pe impresii, ci pe date. După ce măsurăm realitatea, avem propuneri administrative, nu de preţuri, pentru accesul pacienţilor la medicamente".
"Avem situaţii în care din cauza preţurilor reduse medicamentele nu mai sunt furnizate de producători", a spus Popescu.
Preşedintele CNAS, Cristian Buşoi, a declarat că,  proiectul cardului de sănătate a trenat foarte mult timp şi este foarte necesar pentru sistemul de sănătate, pentru că odată ce va fi implementat va exista o imagine mai clară a ceea ce se întâmplă în sistem şi se vor pune în ordine anumite zone, iar fraudarea va fi mult redusă.
Cristian Buşoi a arătat că dosarul electronic al pacientului trebuie terminat până la sfârşitul acestui an, arătând că se ocupă cu prioritate de acest document, dar că există probleme cu mentenanţa sistemelor electronice, care este deja depăşită.
Cristian Buşoi a declarat, că are două obiective clare în acest mandat: îmbunătăţirea modului de a comunica public cu asiguraţii dar şi cu mediul politic şi eficientizarea cheltuirii banilor şi eliminarea metodelor de fraudare.

Don Fox : Apreciere pozitivă a activităţii ANI.

Horia Georgescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), s-a întâlnit, marţi cu omologul său american, Don Fox, directorul adjunct al al Biroului de Etică din cadrul Guvernului Federal al SUA, se arată într-un comunicat remis, miercuri, redacţiei. Pe agenda discuţiilor din cadrul întâlnirii, au fost abordate teme precum transparenţa declaraţiilor de avere şi de interese, identificarea punctelor comune ale celor două instituţii omoloage, rezultatele obţinute de ANI în materia prevenirii şi combaterii corupţiei prin mijloace administrative, sistemul sancţionator al conflictelor de interese în România şi Statele Unite.
În urma dezbaterilor, „directorul adjunct al Biroului de Etică din Statele Unite a apreciat pozitiv activitatea şi impactul ANI în consolidarea climatului de integritate în România”, se mai arată în comunicat. Dezbaterile au avut loc în prezenţa conducerii ANI,  a inspectorilor de integritate, precum şi a reprezentanţilor Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.
Instituţia reprezentată de Don Fox este o instituţie autonomă, cu competenţe similare Agenţiei Naţionale de Integritate, parte a ramurei executive din cadrul Guvernului Federal al Statelor Unite ale Americii. Atribuţiile principale ale Biroului de Etică includ prevenirea conflictelor de interese, elaborarea politicilor publice privind sistemul de declarare a averilor, pregătirea profesională a celor 6.000 de consilieri de etică din sistemul public.

ANCOM : Tarifele în roaming scad la 1 iulie.

Operatorii care asigură servicii de roaming în reţele publice de comunicaţii mobile în UE sunt obligaţi să aplice, de la 1 iulie, noi tarife maxime, mai mici decât cele actuale, potrivit ANCOM. Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului 531/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind roaming-ul în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Uniunii.
"Aplicarea noilor tarife se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming şi utilizează planurile tarifare de bază, adică cele cărora li se aplică Eurotarifele pentru servicii de voce, SMS şi date, neimplicând încheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri, aceste planuri tarifare putând fi combinate cu oricare alte planuri tarifare disponibile la operatori. Aceste tarife maximale constituie plafonul pe care furnizorii sunt obligaţi să îl respecte, dar ei pot în acelaşi timp să pună la dispoziţia clienţilor proprii şi alte oferte. Furnizorii au mai multe oferte comerciale referitoare la serviciul de roaming, cu preţuri diferite, şi există adesea oferte speciale pentru perioadele de vacanţă. Din acest motiv, este recomandat ca utilizatorii să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor sale", se arată într-un comunicat al ANCOM. Tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming nu va depăşi valoarea de 0,08 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită.
Totodată, tariful pentru utilizarea serviciilor de date (inclusiv accesul la internet) este de 0,45 euro/MB (fără TVA).

Guvernul României :  A propus companiei petroliere SOCAR să preia combinatul Oltchim.


Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă de la începutul acestui an, reprezentanţii potenţialului investitor afirmând însă că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie. Subiectul Oltchim a fost abordat într-o discuţie avută de premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Azerbaidjan, cu conducerea SOCAR. Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a eşuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.
La începutul acestui an, compania petrolieră azeră de stat SOCAR a anunţat că a ajuns la o reţea de 14 benzinării în România şi va continua să deschidă noi unităţi, în oraşele Bacău, Focşani şi Roman.
Compania azeră de stat are reţele de benzinării în Elveţia, România, Ucraina şi Georgia şi produce anual 60 de milioane de tone de petrol şi 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale.

Tribunalul Bucureşti : Ultimul termen în dosarul ICA al lui Dan Voiculescu.

Tribunalul Bucureşti a stabilit astăzi, că dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este judecat pentru fapte de corupţie, să aibă termenul final în 29 august.
Instanţa a  arătat că singurul termen pe care îl mai acordă acestui dosar este 29 august, solicitând avocaţilor să-şi pregătească pledoariile finale pentru această dată.

Mircea Duşa: Militarii operaţionali se retrag din Afganistan.

"În momentul de faţă avem 1.600 de militari în Afganistan, urmează ca în partea a doua a anului să reducem efectivele undeva la 1.100, iar la sfârşitul anului viitor să rămână undeva la 200 de militari, dar nu militari care să facă parte din trupele operaţionale, ci doar ofiţeri de comandă, specialişti în domeniu care să se ocupe de pregătirea armatei afgane la nivel de instrucţie", a declarat Mircea Duşa.

Italia  :  Primarul oraşului Vicenza îngrijorat de românii care ocupă clădiri abandonate.

Primarul a luat legătura şi cu ambasadorul României în Italia, Dana Manuela Constantinescu, căreia i-a explicat problema. "Suntem pregătiţi să suportăm costurile pentru repatrierea românilor. Dacă aceşti cetăţeni comunitari au venit în Italia pentru a găsi de lucru, s-au înşelat. Mai bine revin în ţara lor, situaţia este mai bună acolo. Vicenza şi regiunea Veneto nu mai sunt eldorado-ul de acum câţiva ani, nu mai sunt locuri de muncă. Noi îi putem ajuta să meargă acasă", a subliniat primarul. În acelaşi timp, Primăria din Vicenza a decis să îi oblige pe proprietarii clădirilor abandonate să blocheze toate intrările pentru a împiedica ocuparea imobilelor de către imigranţi.

ŞTIRI METEO

VINERI 28  IUNIE  2013

Vremea va fi în general instabilă la munte, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea şi Muntenia unde temporar înnorările vor accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtã durată ale vântului. Cantităţile de apă izolat mai pot fi însemnate, în special în zonele de deal şi de munte şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade, mai ridicate pe litoral şi în deltă. Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor, mai ales în sud-est.

PERSONALITĂŢI

Samson Bodnărescu

Samson Bodnărescu, poet, prozator şi dramaturg roman, s-a născut pe 27 iunie 1840 în satul Voitinel, judeţul Suceava. După absolvirea liceului şi obţinerea diplomei de bacalaureat în 1865, Samson Bodnărescu ocupa postul de profesor şi pedagog la Institutele Unite din Iaşi. În această perioadă devine şi membru al societăţii culturale Junimea, condusă de Titu Maiorescu.
Din 1986 urmează la Viena, apoi la Berlin şi Giessen, studii universitare de filozofie. După patru ani petrecuţi la studii în străinătate, revine la Iaşi în 1870 cu diploma de doctor în filosofie, urmând să ocupe postul de bibliotecar la Biblioteca Universităţii şi, ulterior, la direcţia Şcolii Normale Vasile Lupu. Samson Bodnărescu a început să scrie versuri de la vârsta de douăzeci şi unu de ani, compunând poezii patriotice, de dragoste şi pasteluri. A debutat în 1867 cu o povestire, în paginile revistei Convorbiri literare. A mai scris poeme cu caracter filosofic idealist, epigrame, elegii şi piese de teatru.
Sub influenţa romantismului german a scris nuvelele “Suferinţe” şi “Mici escursiuni”. Bodnărescu a arătat şi o pasiune constanta pentru teatru, considerând că aceasta este adevărata sa vocaţie. Încă din timpul liceului a început să scrie o piesă de teatru în cinci acte, „Roman şi Viorica sau Voinţa e puterea vieţii”, pe care a abandonat-o în favoarea piesei “Rienzi”, la care a început să lucreze în aceeaşi vreme şi pe care a publicat-o în „Convorbiri literare" în 1868.
O alta scriere importantă din opera lui Bodnărescu este drama “Lapusneanu-Voda”, apăruta tot în Convorbiri Literare (1878-1879). Activitatea literară a scriitorului s-a sfârşit cu drama istorică “Ilie Voda”, apărută în 1897. În anul 1879 Samson Bodnărescu este numit director al Institutului Anastasie Basota din Pomârla, judeţul Botoşani unde a activat până la sfârşitul vieţii. Scriitorul s-a stins din viaţa pe 3 martie 1902, la Botoşani.

"Stau vremurile trecute cu cele viitoare
În cumpănire dreaptă a vieţii-mi trecătoare
Spre una şi spre alta privirea mea se-ndreaptă,
Şi amintiri trecute în suflet îmi deşteaptă,
Şi întrebări asupra unui biet viitor,
Acoperit ce zace sub vălul vremilor.
Şi greu mai pot cunoaşte ce-a fost, iar ce va fi,
Cu mintea-mi omenească nu pot descoperi.
Nu pot, dar ştiu, desigur, că binele învins
De rău, de neomenie, e pentru mine stins;
Că lacrimi după dânsul din ochiul meu n-oi şterge;
Altora de li place, ei după el alerge,
Căci daruri mai înalte decât lumescul bine
A pregătit ursita în lume pentru mine.
O! ne-ntrecute daruri! în loc de amărâre
Sădi în al meu suflet tot ce-i mai sfânt... iubire!
Pe-această o voi duce în inima-mi, ce geme,
Pe calea vieţii mele în viitoarea vreme.
Ş-aşa la întrebarea: ce-a fi? îmi spun cu drag:
Voi fi cu-a mea iubire până pe-al morţii prag."

Charles Glover Barkla

Charles Glover Barkla s-a născut pe 27 iunie 1877 la Widnes, Lancashire, Anglia, unde tatăl său, JM Barkla, a fost secretar al Chemical Company Atlas. El a fost educat la Institutul Liverpool și a intrat University College, Liverpool, în 1894 pentru a studia matematica şi fizica, acesta din urmă sub Oliver Lodge. A absolvit cu First Class Honours în Fizică în 1898 și în anul următor a obținut diploma de master. De asemenea, în 1899, el a primit o bursă de cercetare de către comisarii Royal pentru expoziția din 1851 și a plecat la Trinity College, Cambridge, pentru a lucra în Laboratorul Cavendish cu JJ Thomson. El a migrat la Kings College în 1900 și în 1902 a revenit la Liverpool ca Oliver Lodge Fellow. În perioadă, 1905-1909, el a fost succesiv drive test, asistent universitar în fizică şi lector special în energie electrică , iar în 1909 a reușit HA Wilson ca Wheatstone profesor de fizică la Universitatea din Londra.  În timpul anilor de colegiu, Barkla a devenit interesat de fenomenul de raze X. La acea vreme, oamenii de ştiinţă au fost nesiguri cu privire la natura acestor raze. Acesta a precizat că razele X ar trebui să se comporte într-un mod similar ca undele electromagnetice transversale în lumină vizibilă. A fost nevoie de doi ani, pentru ca el să adune echipament adecvat și de a obține un rezultat clar, la sfârșitul anului când a reușit în polarizare, împrăștiate radiografii. Încercând în același timp să verifice teoria eter-puls, Barkla a dat peste o descoperire mult mai importantă. În timp ce utiliza diferite probe de gaze pentru a împrăștia razele X , el a observat că diferite gaze afectau intensitatea razelor diferit, și că intensitatea de schimbare a fost proporțională cu poziția de gaz pe tabelul periodic al elementelor (și, prin urmare, proporțională la greutatea sa atomică). Până în acest moment, erau puţine informaţii despre proprietățile elementelor sau semnificația numerelor lor atomice, concluziile lui Barkla, au devenit piatra de temelie pentru o mai bună înţelegere a structurii atomice. Mai târziu, cercetările lui Barkla, au servit ca  punct de plecare pentru Niels Bohr și modelul atomic cuantic a lui Arnold Sommerfeld.
Cercetările sale au realizat progrese importante în spectroscopia, împrăștierea și propagarea razelor X în materie. A studiat spectrele de radiații X ale elementelor chimice și în 1906 a demonstrat experimental că diferitele elemente chimice dau spectre de radiații specifice.
În 1917, Barkla a primit Premiul Nobel pentru Fizică pentru descoperirea relației dintre raze X și structura atomică. Întotdeauna cunoscut ca un fizician mare, dar un teoretician slab, Barkla a început să ignore activitatea revoluţionara a altor oameni de ştiinţă. El a respins teoria cuantică introduse de către Albert Einstein şi Max Planck.În cele din urmă, el şi - a dedicat timpul pentru urmărirea unui "fenomen J" mitic în radiații. Totuși, Barkla este recunoscut ca un pionier în experimentare X-ray.
Barkla,  membru al Royal Society, a avut mai multe diplome de onoare, el a fost numit Bakerian Lector (Royal Society), în 1916 și a fost distins cu Medalia Hughes, în anul următor.
Barkla a murit în Braidwood, Edinburgh, la 23 octombrie 1944.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  27 IUNIE ...........

Evenimente

    1943: A fost inaugurat, în Cișmigiu, ansamblul de statui „Rondul Roman", reprezentând busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române
    1950: Președintele american Harry S. Truman a ordonat forțelor militare aeriene să intervină în războiul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud
    1954: Prima centrală nucleară a fost inaugurată la Obninsk, în apropiere de Moscova, Uniunea Sovietică
    1967: Primul ATM (bancomat) din lume e instalat în Enfield, Londra
    1968: La Praga are loc „manifestul celor 2.000 de cuvinte", redactat de un grup de intelectuali, care cer instituirea unui regim liberal
    1989: În mod simbolic, miniștrii de externe al Austriei, Alois Mock și Ungariei, Gyula Horn taie la Şopron, între țările lor gardul de frontieră.
    1991: Slovenia, care își declarase independența cu două zile în urmă, este invadată de trupele iugoslave

S -a născut în.....

    1840: Samson Bodnărescu, poet român (d. 1902)
    1877: Charles Glover Barkla, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1944)
    1921: Temistocle Popă, compozitor român
    1926: Nicolae Simionescu, medic român (d. 1995)
    1931: Martinus J. G. Veltman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel
    1936: Cristian Petru Bălan, prozator, poet și dramaturg român
    1941: Krzysztof Kieslowski, regizor polonez (d. 1996)
    1948: Ion Cărmăzan, regizor, scenarist și scriitor român

Decese

    1574: Giorgio Văsari, pictor, architect și istoric de artă italian (n. 1511)
    1793: Johann August Ephraim Goeze, zoolog german (n. 1731)
    1829: James Smithson, fondatorul „Institutului Smithsonian” (n. 1765)
    1831: Sophie Germain, matematiciană franceză (n. 1776)
    1844: Joseph Smith, Jr., fondatorul mormonismului (n. 1805)
    1976: Ion Dumitrescu, istoric literar român (n. 1914)
    1992: Corneliu Sturzu, poet și eseist român (n. 1935)

Sărbători   

    Ziua Mondială a Pescuitului
 

  
 

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More