Bolnav mi s-a părut în viața-mi goală
Preaplinul unui chin nemărginit,
Când întâlneam doar suflete de smoală
Dar fiecare-n alb era vopsit …
De ce-aș minți, am fost și eu povara
Luminii ce mereu m-a îmbrăcat,
Am fost și eu nevrednica, avara
Ce cu lucirea neagră s-a-mbătat.
Dar mi-am zidit în clipă veșnicia
Și-am ispășit pedeapsa de-a trăi.
Cu lacrimile-am înecat furia,
Și-am învățat că pot să-nvăț a fi.
Și-apoi, ce poate face o ființă,
Când răstignită e c-a îndrăznit-
Să-și facă din tăcere...
Lasa un mesaj vocal