Se afișează postările cu eticheta RichardWurmbrand. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta RichardWurmbrand. Afișați toate postările

luni, 17 februarie 2014

"Noblețea suferinței"!


“Anchetatorul s-a arătat astăzi mai bine dispus, iar lucrul acesta putea fi constatat, cu uşurinţă, chiar de la început. Nu avea intenţia de a mă bate, ci tot ce voia el era să se amuze printr-o conversaţie agreabilă.
- Crezi că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Lui? m-a întrebat el.
- Cu siguranţă, i-am răspuns eu.
- Şi crezi că dumneata porţi chipul lui Dumnezeu?
- Bineînţeles.
Atunci el a scos din buzunar o oglindă şi, întinzându-mi-o, a zis:

- Priveşte-ţi chipul în oglinda aceasta şi vezi cât eşti de urât. Vezi, la ochi ai cearcăne negre. Nu eşti decât piele şi oase şi ai expresia rătăcită a unui om nebun. Dacă dumneata porţi chipul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu trebuie să fie la fel de urât. Astfel că mă întreb: de ce-L mai adori pe un asemenea Dumnezeu atât de urât "?



Richard Wurmbrand (n. 24 martie 1909, București – d. 17 februarie 2001, Torrance, California) a fost un predicator creștin luteran.
Născut la București, într-o familie de evrei, Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada adolescenței, a urmat cursurile unei școli politice la Moscova, între 1927 și 1929, apoi a abandonat orientarea comunistă și s-a convertit la creștinism, pentru ca mai târziu să petreacă peste 14 ani în închisorile comuniste pentru activitățile sale creștine care au atras adversitatea autorităților vremii. Atît în închisoare, cît și după eliberare, Wurmbrand a ținut predici, luptînd, totodată, pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume.
Richard Wurmbrand a fost mezinul familiei. Din cauza dificultăților financiare, familia Wurmbrand se mută la Istanbul, unde tatăl lui Richard deschide un cabinet de stomatologie. Rămâne, însă, orfan de tată la vîrsta de nouă ani, iar, la cincisprezece ani, familia lui se repatriază.
Adolescentul Wurmbrand este atras de mișcarea comunistă și de promisiunile ei. După ce a urmat studiile politice la Moscova, la întoarcerea clandestină în țară, Wurmbrand este urmărit de serviciile secrete, arestat, condamnat și închis la Doftana. Mai târziu, a primit, sub o altă identitate din partea PCR, și misiunea de a organiza filiala județeană Deva.

Renunță la doctrina comunistă, întrucât vede în ea o sursă de iluzii pentru clasele oprimate. Se căsătorește în 1936 cu Sabina Oster, revenită în țară după studii de chimie la Universitatea Sorbona. Nu după mult timp, se convertește la credința creștină, citind Biblia pe care o primise de la un tîmplar la care locuise în zona Brașovului, în perioada de convalescență după tuberculoza contractată la Doftana, urmând ca, mai apoi, să devină pastor luteran.
Wurmbrand se alătură Misiunii Anglicane pentru Evrei. În scurtă vreme, zeci de evrei din România îmbrățișează credința creștină sub influența lui. În plin război mondial, în 1941, misiunea trebuie să se retragă din România, activitatea ei urmând să fie continuată de misiunea Bisericii Luterane Norvegiene. Împreună cu Sabina, este urmărit de autorități datorită originii evreiești. Rudele Sabinei sunt deportate în Transnistria, de unde nu s-au mai întors niciodată. În acest timp, Richard și Sabina Wurmbrand ajută mulți evrei să supraviețuiască în acele vremuri de grea restriște.

După terminarea războiului, în 1945, Wurmbrand intră în conflict deschis cu autoritățile comuniste. Astfel, în cadrul congresului cultelor (convocat în palatul Parlamentului și prezidat de prim-ministrul Petru Groza) în care liderii diverselor denominații creștine se arătau dispuși să susțină Partidul Comunist, Wurmbrand a fost vocea singulară care a protestat împotriva îngenuncherii cultelor în fața unui guvern totalitar, spălând în, acest fel, „rușinea de pe obrazul lui Christos”, cu riscul propriei vieți.
Wurmbrand este urmărit de autoritățile comuniste atee instalate la putere, datorită activităților sale religioase. În 29 februarie 1948, zi de duminică, este arestat, în București, în timp ce se îndrepta spre biserica pe care o păstorea pentru slujba de dimineață. La scurtă vreme, în celula sa este închis și liderul comunist Lucrețiu Pătrășcanu. Urmează ani de temniță grea, în care Richard Wurmbrand este închis singur în celule subterane obscure, torturat bestial sau purtat prin diverse închisori: Rahova, Jilava, Târgu Ocna, etc.

În perioada de izolare totală, alcătuiește serii de predici proferate în fața unui public imaginar, pentru a-și proteja mintea. După terminarea regimului de izolare totală, care a durat trei ani, împarte mai multe celule cu intelectuali, prelați de diverse confesiuni, dar și cu oameni simpli. Îi cunoaște atunci pe: Nicolae Steinhardt, Ion Ioanid, Valeriu Gafencu (care avea să îi salveze viața), Ioan Ianolide, dr. Aristide Lefter, Tertulian Langa, pastorul Viski Ferencz etc.
După paisprezece ani de detenție (executați între 1948-1956 și, respectiv,1959-1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$. În 1966, se stabilește în Statele Unite, unde înființează misiunea creștină "Vocea martirilor", organizație care luptă împotriva persecuțiilor îndreptate asupra creștinilor de pe toate continentele.
Ajunge în atenția Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, unde face cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste. Privit cu îndoială de senatori, Wurmbrand se vede obligat să apeleze la argumentul cel mai puternic și anume: cicatricile de pe trupul său. În consecință, pastorul Wurmbrand își îndepărtează cămașa lăsând să se vadă optsprezece răni produse de tortură.
Întrebat de cicatricea din zona inimii Wurmbrand a spus că e vorba de o rană de cuţit în urma torturii, la fel cicatricea de la gât. Celelalte cicatrici sunt semne rămase a bătăilor, însemnărilor cu fierul roşu sau cuţitului.




Wurmbrand nu este un teolog de profesie, dar cărțile sale constituie veritabile mărturii nu doar ale atrocităților comunismului, cît mai ales mărturii ale Bisericii Creștine din primele decenii după instalarea comunismului în răsăritul Europei. În același timp, volumele sale constituie o literatură devoțională și sînt traduse în toate limbile de circulație internațională. "Cu Dumnezeu în subterană" este istoria anilor petrecuți în închisorile comuniste. Alături de "Noblețea suferinței", scrisă de Sabina Wurmbrand, volumul este o veritabilă profesiune de credință a creștinului trecut prin încercarea închisorii. În această perioadă, Wurmbrand compune cîteva serii de predici, pe care le învață pe de rost și pe care le expune în două volume – "Dacă zidurile ar putea vorbi" și "Predici din celula singuratică", la care se adaugă volumul "100 de meditații din închisoare". Volumul "Christos pe ulița evreiască" cuprinde mărturii de viață ale pastorului Wurmbrand trăite printre evreii din România, de la convertirea sa în perioada premergătoare războiului pînă la anii de închisoare. Ca răspuns pentru "Manualul ateului", Wurmbrand redactează "Umpleți vidul!", volum suscitat de intoxicarea prin propaganda comunistă. În același ton este scris volumul "Dovezi ale existenței lui Dumnezeu", pe care îl publică sub pseudonimul Nicolai Ionescu.

După Revoluția din 22 decembrie 1989, Wurmbrand se întoarce în vizită, în România, unde depune flori la mormintele torționarilor săi.
Se stinge din viaţă  în Torrance, California, în februarie 2001.

...................................

Un fragment din interviul care i‑a fost luat pastorului Richard Wurmbrand -„Formula AS” nr. 38, anul 1992.


- "De ce nu se spune adevărul până la capăt? Răul nu trebuie mărturisit integral?

‑ Nu. Eu mă lupt tocmai acuma cu editorii care îmi cer să păstrez lucrurile acestea în cărţile mele, dar nu vreau. Nu pot. N‑ar mai dormi oamenii. Nici eu nu dorm.

‑ Din pricina amintirilor?

- Românul are o vorbă: ce‑şi face omul cu mâna lui, nici dracul nu‑i face! Cred că dracul a învăţat de la comuniştii români. Dracul n‑a făcut niciodată ce‑au făcut comuniştii. A avut de învăţat de la ei! Cum au reuşit ei să se infiltreze în conducerea bisericii, cum au izbutit ca unii oameni să fie oamenii lor, şi în timp ce comuniştii dărâmau bisericile, ei să‑i laude că fac bine. Comuniştii au concurat cu naziştii. N‑aş spune că unii sau alţii au fost mai buni. Avantajul nazismului faţă de comunism este că a durat puţin, a durat în total 11 ani, la repezeală au omorât mulţi, dar n‑a durat. Dar aici comunismul a durat 45 de ani."

- D‑le Wurmbrand, care este esenţa forţei pe care o dă creştinismul?

‑ În matematică există o cifră: infinit. Se scrie opt culcat. Din infinit când scazi 20 cât rămâne? Tot infinit. La infinit ori adaugi, ori scazi, e la fel. Dar cine are infinitul cerului, infinitul uniunii cu Dumnezeu, dragostea arzătoare pe care o are ‑ ea alină toate durerile. Şi cele pe care le ai, în chip natural, şi cele pe care le iei asupra ta. Crucea lui Isus îţi devine uşoară. Isus a mers la răstignire, spre Ghetsimani, cântând. Şi ştiu şi ce a cântat fiindcă sunt evreu. Era seara Paştilor evreieşti şi de Paştile evreieşti, până astăzi, evreii cântă Psalmul 118: „Aceasta e ziua pe care Domnul a făcut‑o ca să ne bucurăm”. Mergea, deci, cântând către suferinţă, către Mama sfântă şi bună care avea să plângă la piciorul crucii. Şi noi cântam în închisoare. Aveam instrumente muzicale tare frumoase: n‑aveam viori, n‑aveam orgă, dar aveam lanţuri de mâini şi de picioare, şi lanţurile sunt nişte instrumente muzicale splendide. „Aceasta este ziua cling‑clang, aceasta este ziua, cling‑clang, pe care Domnul a făcut‑o, cling‑clang, să ne bucurăm.” Şi mai dădeam şi din picioare, ca să adăugăm şi‑o orgă. Cei care cu drag iau crucea asupra lor au mereu zâmbetul pe faţă."

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More