Pentru " prietenii " mei de dreapta xenofobi ...

Pentru " prietenii" de dreapta xenofobi : 

Se pare ca naționalismul apare între multi dintre "prietenii "mei de dreapta Sa fiu bine înțeles nu iau apărarea unora din conducerea udmr , dar nu pot fi indiferent la ipocrizia voastră in care v-ati apucat sa faceți mișto și sa puneți sub aceeasi pălărie toți maghiarii ( nu sunt de acord cu susținerea data socialiștilor ) ... desigur maghiarii adică noi am fost buni atunci la referendum când am boicotat demiterea președintelui sau am fost buni atunci când a guvernat alături de pdl , programul rabla a fost bun , cardul de sănătate a fost bun și multe altele când este vorba de păduri verestoy este vinovat pentru toate pădurile tăiate ( ca si cum printre romani nu au fost care au tăiat pădurile ...sa nu fiu greșit înțeles nu ii iau apărarea ) ... Cea ce faceți arata nesimțire grobiana si ma face sa nu mai votez niciodată nimic ...au greșit capii formațiunii este una si sa va bateți joc de toți maghiarii este alta PUNCT 

PS. Cui nu ii convine sa ma scoată din lista de prieteni .

Si acum cu dedicație : 

Princesses Of Violin

 

 Edvin Marton

 

 Mága Zoltán

 

 Bond 

 


Si la final : 

Read More

Dan Puric la 55 de ani ... filmat de Simion Buia

Cum se vede viaţa de la 55 de ani?

Văd viitorul mult mai scurt. Îmi place expresia asta a Sfântului Apostol Pavel: „Trebuie să ne zorim să trăim!“. Nu atât viaţa este interesantă, cât învierea, adică un fel de trezire. Am sentimentul că distanţele se scurtează, dar nu am niciun fel de panică în faţa morţii, dimpotrivă… Şi parcă îmi dau seama din ce în ce mai mult ce se întâmplă cu noi, cu poporul ăsta. Mai am sentimentul că am trecut de dorinţa de a avea succes, pe care o are orice tânăr la început de drum, şi că pot lucra la un alt nivel, direct pentru sufletul românesc.

Dacă îmi spuneai la 48 de ani că o să mă apuc să vorbesc public râdeam amândoi o oră la o bere. Chestia asta a ţâşnit mai ales după moartea mamei – dorinţa asta de a articula ceva în faţa oamenilor. Şi iată că ei vin, iar eu simt că nu vorbesc singur.

Citește mai mult aici

Dan Puric la 55 de ani \\ filmat de Simion Buia from Academia de Fotografie on Vimeo.

Read More

Ilarion Ciobanu născut 28 octombrie 1931

Ilarion Ciobanu (n. 28 octombrie 1931, Ciucur, județul interbelic județul Tighina, România - d. 7 septembrie 2008, București, România) a fost un actor român celebru. A semnat, de asemenea, regia a două filme. În anii 1950 a avut și o carieră de rugbist.









Ilarion Ciobanu s-a născut la Ciucur, în Tighina, pe atunci parte a României. A copilărit la Constanța, pe malul mării. La 12 ani a intrat băiat de prăvălie, după care o urmat "o lungă caravană de meserii: hamal, țăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, șofer, marinar, pescar"[1] până în anul 1958, când intră la IATC, pe care însă nu l-a absolvit[2], pentru că a avut de ales între a face "Setea" și a urma institutul.

Ca rugbist și-a făcut debutul în 1948, la Știința București, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella. Se transferă apoi la Dinamo București, unde cunoaște consacrarea ca sportiv. Ultima parte a carierei a petrecut-o la Progresul București (1959-1962). Jucător de linia a II-a, cunoscut de apropiați sub porecla „Claris”, Ilarion Ciobanu era socotit atunci un înaintaș de temut, greu de trecut, pe cât de dur în sensul bun al cuvântului, pe atât de corect.

Debutul cinematografic al actorului s-a produs la vârsta de 30 de ani în filmul Setea, în care a jucat alături de Ion Besoiu și Amza Pellea, respectiv alături de Ștefan Ciubotărașu și George Calboreanu în Omul de lângă tine. Au urmat apoi mai bine de 50 de filme în care actorul Ilarion Ciobanu a deținut roluri principale. A fost, de asemenea, regizor al filmelor Omul de lângă tine și Mara. După 1989, Ilarion Ciobanu a continuat să joace doar ocazional, în filme precum ar fi Crucea de piatră - Ultimul bordel, Terente - Regele bălților, Tancul și Bored.

La Prima ediție a Festivalului Internațional de Film București, BiFEST, în 2004, actorul a primit Premiul de Excelență pentru contribuția sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenți l-au aplaudat în picioare minute in șir.[necesită citare]

Ilarion Ciobanu a decedat în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, răpus de cancer faringian [4]. Cadavrul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești, potrivit propriei dorințe

Setea (1960)
Omul de lângă tine (1961)
Poveste sentimentală (1961)
Lupeni 29 (1962)
Cartierul veseliei (1964)
Răscoala (1965)
Golgota (1966)
Șopârla (1966)
Vremea zăpezilor (1966)
Legenda (1968)
Columna (1968) - Gerula
Doi bărbați pentru o moarte (1969)
Baltagul (1969)
Războiul domnițelor (1969)
Frații (1970)
Asediul (1970)
Pădurea pierdută (1971)
Facerea lumii (1971)
Mihai Viteazul (1971) - Stroe Buzescu
Cu mîinile curate (1972) - comisarul Roman
Drum în penumbră (1972)
Conspirația (1972)
Dimitrie Cantemir (1973)
100 de lei (1973)
Ultimul cartuș (1973) - comisarul Roman
Departe de Tipperary (1973) - comisarul Roman
Nemuritorii (1974) - stegarul Vasile
Capcana (1974)
Pe aici nu se trece (1975)
Mușchetarul român (1975)
Orașul văzut de sus (1975)
Trepte spre cer (1977)
Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - Gherasim (ep. 1-12)
Profetul, aurul și ardelenii (1978) - Traian Brad
Pentru patrie (1978)
Ecaterina Teodoroiu (1978)
Din nou împreună (1978)
Avaria (1978)
Dincolo de orizont (1978)
Gustul și culoarea fericirii (1978)
Mihail, cîine de circ (1979)
Audiența (1979)
Omul care ne trebuie (1979)
Iancu Jianu, zapciul (1980)
Rug și flacără (1980)
Tridentul nu răspunde (1980)
Artista, dolarii și ardelenii (1980) - Traian Brad
Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) - Traian Brad
Iancu Jianu, haiducul (1981)
O lume fără cer (1981)
Râdeți ca-n viață (1983)
Fapt divers (1984)
Acasă (1984)
Bătălia din umbră (1986)
Umbrele soarelui (1986)
Cetatea ascunsă (1987)
O vară cu Mara (1988)
Șobolanii roșii (1990)
Crucea de piatră (1993) - Fane
Terente - regele bălților (1995)
Ochii care nu se văd (1996)
Tancul (2003)
Bored (2004) - God

Read More

Niccolò Paganini

Niccolò Paganini (n. Genova, 27 octombrie 1782 - d. Nişă, 27 mai 1840) a fost un violonist, violist, chitarist și compozitor italian. Este unul din cei mai faimoși virtuozi ai viorii și este considerat unul dintre cei mai mari violoniști din toate timpurile, având o intonație și o tehnică inovativă perfecte. Înainte de a deveni un virtuoz, aflat permanent în turnee, Paganini a fost angajat ca violonist la proaspăt înființata "Orchestră Națională" din Lucca. Din cauza dificultăților materiale prin care trecea orașul, orchestra a fost desființată la scurt timp. În 1805, Napoleon i-a atribuit principatul Lucca surorii sale, Elisa Bacchiocchi, care, în 1806 l-a invitat pe Paganini să se angajeze în orchestră de cameră a Curții, ca al doilea violonist. După ce și această orchestră a fost desființată, Paganini a devenit membru al cvartetului de coarde al familiei ducale și a început să-i dea lecții de muzică tânărului prinț și să dirijeze spectacole de operă. În 1809, invocând motive personale, Paganini a părăsit activitățile din Lucca, și a început o viață de turnee.

Read More

Ciprian Porumbescu - s–a născut 1853 - 2 octombrie

Ciprian Porumbescu; născut Ciprian Golembiovski (n. 14 octombrie 1853, Șipotele Sucevei, Bucovina - d. 6 iunie 1883^[1],Stupca, azi Ciprian Porumbescu, județul Suceava) a fost un compozitor român.

Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu. Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, apoi a continuat la „Konservatorium für Musik und darstellende Kunst” în Viena, cu Anton Bruckner și Franz Krenn. În această perioadă îl frecventează, la Viena, pe Eusebius Mandyczewski, compozitor bucovinean, cu care se perfecționează, în particular, la teoria muzicii. ^[2] Între 1873 și1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți.

A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, Trei culori.

A murit la 29 de ani în Stupca, acum acest sat fiind numit în onoarea sa Ciprian Porumbescu.

În 1972-1973, regretatul regizor de film Gheorghe Vitanidis a realizat un foarte popular film artistic^[3] de lung metraj pentru ecran panoramic, în două serii cu Vlad Rădescu, debutând în rolul marelui compozitor și patriot.

Ciprian Porumbescu se naște la 14 octombrie 1853, la Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al preotului Iraclie Golembiovski. Viitorul compozitor va utiliza la început numele de Golembiovski, apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu și mai apoi, Porumbescu.

Din cauza sărăciei, Ciprian Porumbescu nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă și completă. A început studiul muzicii la Suceava și Cernăuți, unde conduce corul Societății Culturale „Arboroasa”. În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivități, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu și alții, participă și tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistența cu minunatul său cântec de vioară.

Apoi, cu ocazia unei burse, își continuă studiile la „Konservatorium fur Musik” din Viena, unde dirijează corul Societății Studențești „România Jună”. Aici va scoate, în anul 1880, colecția de douăzeci de piese corale și cântece la unison, reunite în „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români” („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii - Pe-al nostru steag”), prima lucrare de acest gen din literatura noastră.

După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieții sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei poetului Vasile Alecsandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 și 23 martie, pe aceeași scenă. În același an, opereta este montată și la Oravița.

Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris piesele sale cele mai valoroase. Printre lucrările sale se numără „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostașilor români” și altele.

Ciprian Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea marelui compozitor, sub ochii tatălui său și ai surorii sale, Mărioara pe data de 6 iunie 1883, la 29 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în cimitirul satului Stupca, în apropiere de altarul Bisericii Sfântul Dumitru. El a fost inclus pe Lista Monumentelor Istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul SV-IV-m-B-05697. ^[4] Întreaga sa creație muzicală se încadrează în sfera curentului romantic; manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, Porumbescu inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei, ce doar în acest mod pot fi auzite.

Read More

Béla Viktor János Bartók decedat 26 septembrie 1945

Béla Viktor János Bartók (n. 25 martie 1881, Nagyszentmiklós, azi: Sânnicolau Mare, d. 26 septembrie 1945, New York) a fost un compozitor și pianist maghiar, unul din reprezentanții de seamă ai muzicii moderne.

Primele lecții de pian le-a primit de la mama sa. Din 1899 a studiat pianul și compoziția la Preßburg (azi: Bratislava, Slovacia) și la Academia Regală de Muzică din Budapesta, unde între 1908 și 1934 a funcționat ca profesor de pian. Între anii 1934 și 1940 a lucrat la Academia de Științe din Budapesta în domeniul folclorului muzical. În 1940 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, pentru o scurtă perioadă (1940-1941), a lucrat pe lângă "Columbia University" și ca profesor de muzică în New York, având venituri financiare modeste. A murit bolnav de leucemie pe 26 septembrie 1945 în New York.

În primele sale opere, Béla Bartók se orientează în tradiția muzicii vest-europene, fiind în special influențat de Johannes Brahms, Richard Wagner, Franz Liszt și Claude Debussy. În poemul sinfonic "Kossuth" (1904) se recunoaște influența muzicii lui Richard Strauss. Începând cu anul 1905, Béla Bartók studiază tot mai mult muzica populară maghiară, românească și cea tradițională a artiștilor țigani. În colaborare cu prietenul său, compozitorul Zoltán Kodály, realizează o culegere de muzică folclorică maghiară, românească, sârbească, croată, turcească și nord-africană, publicată în 12 volume.
Béla Bartók a fost un excelent pianist și a compus mai multe lucrări în scop pedagogic, ca "Microcosmos" (1935), cuprinzând 153 piese pentru pian cu grade de dificultate crescândă. Cele șase cvartete de coarde sunt considerate unele din cele mai importante compoziții ale genului.

În 1924, Societatea Compozitorilor Români organizează un concert dedicat aproape în intregime operelor lui Bela Bartok, ocazie cu care Enescu cântă, acompaniat la pian de Bartok însuși, Sonata a II-a pentru vioară și pian a acestuia. Doi ani mai târziu, compozitorul maghiar revine la București ca pianist solist in propria Rapsodie pentru pian si orchestră - lucrare de debut - dar stârneste interes și prin alte două opus-uri pianistice ale sale, expresionistul „Allegro barbaro” și „Dansurile românești”, oferite ca supliment în același concert.

"Allegro barbaro" pentru pian (1911)
"Dansuri populare românești" pentru pian (1915, prelucrate mai târziu pentru orchestră)
Opera "Castelul lui Barbă Albastră" (1911)
"Prințul cioplit din lemn", piesă de balet (1914-1916)
"Mandarinul Miraculos", balet (1919)
6 Cvartete pentru instrumente de coarde (1908, 1915-1917, 1927, 1928, 1934 și 1939)
Trei concerte pentru pian și orchestră (1926, 1931 și 1945)
Muzică pentru instrumente de coarde, percuție și celestă (1937)
Concert pentru orchestră (1943)
Concert pentru vioară și orchestră (1943) - executat în primă audiție de Yehudi Menuhin
Muzică pentru două piane și instrumente de percuție (1937)
Concert pentru violă și orchestră (1945), definitivat de Tibor Serly.

Read More

Dem Rădulescu -Bibicul decedat 10 septembrie 2000

A murit și am mai pierdut o valoare , zâmbetul lui a rămas peste viata .

Fie ca sufletul lui sa se odihnească în pace !

Dem Rădulescu - Bibicul  (n. 30 septembrie 1931, Râmnicu Vâlcea, d. 10septembrie 2000, Câmpina^[1]) a fost un actor de comedie român de teatru, film și televiziune, profesor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București.

S-a născut la Râmnicu Vâlcea într-o familie de negustori. După terminarea liceului la Râmnicu Vâlcea, „Bibanul” (poreclă primită în liceu) a trebuit să aleagă între sportul de performanță și actorie. El a obținut chiar o stea de aur, la un campionat de amatori, la Râmnicu Vâlcea; a luptat în ring la categoria semi-mijlocie.^{[necesită citare]} A debutat ca amator la vârsta de 17 ani, la un bal organizat de fanfara gării.

În 1956, a câștigat premiul I pentru interpretare cu piesa Steaguri pe turnuri (îl interpreta pe „banditul” Rijikov), la un concurs pentru tineri actori. A fost remarcat de Sică Alexandrescu; practic acesta a fost debutul carierei sale.

A fost prieten cu Ion Cojar și Liviu Ciulei^{[necesită citare]}; cu ultimul a colaborat pentru Farfuridi din „O scrisoare pierdută”, unde a avut colegi de excepție: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Petre Gheorghiu,Ștefan Bănică, Mircea Diaconu, Octavian Cotescu, Aurel Cioranu și Fory Etterle. Liviu Ciulei l-a numit „un actor de geniu”.^{[necesită citare]}

S-a stins din viață la Câmpina în urma unui infarct, la 10 septembrie 2000.

Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Read More

Ilarion Ciobanu decedat 7 septembrie 2008

Ilarion Ciobanu (n. 28 octombrie 1931, Ciucur, județul Tighina, România - d. 7 septembrie 2008, București, România) a fost un celebru actor român. A semnat, de asemenea, regia a două filme. În anii 1950 a avut și o carieră de rugbist.

Ilarion Ciobanu a jucat în mai multe filme istorice : Nemuritorii , Mihai Viteazul ,Dimitrie Cantemir , Columna , Iancu Jianu zapciul ...haiducul , Ecaterina Teodoroiu , Muschetarul roman .
Le puteți viziona mai jos :

 Nemuritorii

 Film de aventuri pe fundal istoric. Acţiunea se desfăşoară în prima parte a anilor 1600, mai precis în anul 1611. Treisprezece foşti camarazi de luptă din oastea lui Mihai Viteazul, răspândiţi prin Europa, se reîntâlnesc şi decid să se reîntoarcă în ţară pentru a-şi îndeplini jurământul faţă de Voievod, să îndeplinească visul Unirii. Filmul conţine muzica formaţiei Phoenix. Sergiu Nicolaescu a câştigat Premiul ACIN pentru interpretare în 1974. "După zece ani de la uciderea lui ...

 Mihai Viteazul

Film istoric în două părţi: 1. "Călugăreni"; 2. "Unirea". Filmul evocă principalele momente ale domniei lui Mihai Viteazul: negocierea tronului cu Sultanul, la Constantinopol; refuzul de a plăti tribut; încoronarea de la Alba Iulia; bătălia de la Mirăslău; trădarea generalului Basta; refugierea la Praga; bătălia de la Goraslau; uciderea lui Mihai...

 

 Dimitrie Cantemir 

 Film istoric de aventuri în care se evoca figura cărturarului Domnitor, Dimitrie Cantemir. Eroii se luptă pentru manuscrisul "Istoriei Imperiului Otoman" şi a bijuteriilor soţiei Domnitorului. Iniţial, s-a încercat realizarea unei coproducţii romano-sovieto-germane. Deşi, la început, au fost interesate de proiect, părţile sovietică (Mosfilm) şi germana (Defa) s-au retras, astfel că filmul a fost realizat doar de romani. "Filmul marchează o îmbogăţire şi o nuanţare a liniei istorico...

 

 Columna 

 În anul 106, armata romană, într-o uriaşă desfăşurare de forţe, asediază capitala Daciei, Sarmizegetusa. Prea mândru pentru a se lăsa prins, regele Decebal se sinucide. Împăratul Traian înţelege că Dacia a fost înfrântă, dar nu învinsă. Pentru a păstra calmul în provincia ocupată, îl schimbă pe tribunul Tiberius, în mâinile căruia trebuia să se predea Decebal, asigurându-se de colonizarea Daciei cu legiunile rămase pe loc. Având drept pretext construirea noii capitale a Daciei romane, Ulpia...

 

 Iancu Jianu zapciul

 Fiul de boier Iancu slujeşte cinstit domnia ca zapciu, în vreme ce Tudor aşteaptă doar un semn ca să ridice Oltenia. Când haiducul Mereanu fură caravanele cu aur ale lui Caragea, asprul şi neîndurătorul Iancu se îngrijeşte ca nimeni să nu încalce legea. Curând însă întelege că aceasta e facută să pună juvăţul de gâtul bietului sărac şi simţul datoriei face loc cultului legii. ...

   

Iancu Jianu haiducul 

 Alăturat lui Mereanu, Jianu complotează la răsturnarea regimului fanariot. Salvat de ştreang de Tincuta, care-l ia de soţ, şi iertat, cum o cer obiceiul pământului şi norodul, Iancu nu se poate readapta lumii boiereşti şi se alătura cetei mări a lui Tudor...

 

Ecaterina Teodoroiu

 La începutul primului război mondial, o tânără învăţătoare din Târgu Jiu se înrolează voluntar ca infirmieră de companie. După moartea fratelui său, obţine permisiunea de a pleca pe front. Satisfacţiile şi durerile se succed în contextul situaţiilor dramatice de pe front, agravate în iarna anului 1917 de epidemia de tifos exantematic, iar eroina ajunge la Mărăşeşti în fata mitralierelor inamice...

 

Muschetarul roman 

 Partea doua a filmului "Cantemir". Cele două filme au realizate în paralel de aceeaşi echipă. Decizia producătorilor de a împărţi materialele filmate în două filme distincte au determinat protestul unora dintre realizatori. Astfel, scenaristul Mihnea Gheorghiu s-a delimitat total de proiect imediat ce s-a luat decizia porţionării filmului în două părţi distincte pentru a se înlesni difuzarea externă autonomă. Filmul continua seria peripeţiilor lui Mihut Galateanu, la Viena, Berlin şi Amsterdam ...

 

Ilarion Ciobanu s-a născut la Ciucur, în Tighina, pe atunci parte a României. A copilărit la Constanța, pe malul mării. La 12 ani a intrat băiat de prăvălie, după care o urmat "o lungă caravană de meserii: hamal, țăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, șofer, marinar, pescar"^[1] până în anul 1958, când intră la IATC, pe care însă nu l-a absolvit^[2], pentru că a avut de ales între a face "Setea" și a urma institutul.

Ca rugbist și-a făcut debutul în 1948, la Știința București, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella. Se transferă apoi la Dinamo București, unde cunoaște consacrarea ca sportiv. Ultima parte a carierei a petrecut-o la Progresul București (1959-1962). Jucător de linia a II-a, cunoscut de apropiați sub porecla „Claris”, Ilarion Ciobanu era socotit atunci un înaintaș de temut, greu de trecut, pe cât de dur în sensul bun al cuvântului, pe atât de corect

Debutul cinematografic al actorului s-a produs la vârsta de 30 de ani în filmul Setea, în care a jucat alături de Ion Besoiu șiAmza Pellea, respectiv alături de Ștefan Ciubotărașu și George Calboreanu în Omul de lângă tine. Au urmat apoi mai bine de 50 de filme în care actorul Ilarion Ciobanu a deținut roluri principale. A fost, de asemenea, regizor al filmelor Omul de lângă tine și Mara. După 1989, Ilarion Ciobanu a continuat să joace doar ocazional, în filme precum ar fi Crucea de piatră - Ultimul bordel, Terente - Regele bălților, Tancul și Bored.

La Prima ediție a Festivalului Internațional de Film București, BiFEST, în 2004, actorul a primit Premiul de Excelență pentru contribuția sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenți l-au aplaudat în picioare minute in șir.^{[necesită citare]}

Ilarion Ciobanu a decedat în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, răpus de cancer faringian ^[4]. Cadavrul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești, potrivit propriei dorințe. 

Read More

1946 - George Enescu şi soţia sa, Maria Cantacuzino, părăsesc definitiv România

" Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe. " Yehudi Menuhin.

1946 - George Enescu şi soţia sa, Maria Cantacuzino, părăsesc definitiv România ajutaţi de Yehudi Menuhin.

În ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).

O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris, unde s-a stins din viață în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă

 

 George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, județul Botoșani, România - d. 4 mai 1955, Paris, Franța) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important muzician român.

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vîrnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. Acesta a fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Numele lui era Gheorghe și părinții lui l-au alintat cu numele Jorjac. A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani apare în primul său concert și începe studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le-a primit de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs(compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima saSimfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella sau Louis Fournier.

George Enescu interpretând Poemul de Chausson

În anii Primului război mondial rămâne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy, precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915). În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție George Enescu, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.

După război își continuă activitatea împărțită între România și Franța. De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii, unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (1923) și New York(1938).

Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.

În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai târziu. Aceasta fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după o căsătorie cu prințul Cantacuzino și o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu, și-a turnat acid pe față. La auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea in fotografii cu un voal negru pe față. Pe 4 decembrie 1937 Enescu se va căsători cu ea. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet. Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip rege. Libretistul operei a fostEdmond Fleg. Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, când, în1940, Paris-ul a fost ocupat de armata germană.

Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului Internațional George Enescu din București, premiera românească datând din 1958, când în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținând lui Jean Rânzescu, iar dirijor fiind Constantin Silvestri. O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban(1995), care a provocat numeroase controverse.

În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia,Germania, Austria, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Portugalia.

În noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării.^[1]

În timpul celui de Al doilea război mondial, rămas în București, a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Nicolae Brânzeu, Sabin Drăgoi. După război a dat concerte împreună cu David Oistrach, Lev Oborin, Emil Gilels și Yehudi Menuhin, care l-a vizitat la București și la Sinaia.

Read More