Se afișează postările cu eticheta coabitare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta coabitare. Afișați toate postările

miercuri, 7 august 2013

7 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

 "Cei slabi nu pot niciodată să ierte. Iertarea este atributul celor puternici."(Mahatma Gandhi)   

Preşedintele Traian Băsescu: Autostrada Arad-Nădlac este o dovadă de proastă guvernare.

Şeful statului a survolat cu elicopterul, astăzi, şantierul autostrăzii Arad-Nădlac

"Văzând din elicopter şantierul acestei autostrăzi, care din câte ştiu trebuia finalizată în aprilie 2013, nu pot spune altceva decât că aceasta este o dovadă de proastă guvernare. Nu pot înţelege din ce cauză nu s-a găsit încă un constructor pentru tronsonul Pecica-Nădlac unde lucrările au fost sistate din noiembrie 2012 şi, de asemenea, nu pot înţelege de ce au fost sistate lucrările pe tronsonul Arad-Pecica în urmă cu câteva săptămâni, din cauză că firma constructoare a intrat în insolvenţă", a declarat Traian Băsescu.
După încheierea vizitei pe şantierul autostrăzii, preşedintele Băsescu s-a îndreptat spre Primăria Municipiului Arad pentru a se întâlni cu primarul PDL Gheorghe Falcă şi cu preşedintele democrat-liberal al Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu.

Cătălin Ivan: Pactul de coabitare este obligatoriu; a avut efecte pozitive asupra economiei.

"Pactul de coabitare este obligatoriu în absolut orice stat în care democraţia este formă de guvernare, pentru că, atunci când ai un preşedinte ales, un şef al Executivului cu puteri foarte mari, este obligatorie coabitarea dintre cei doi. Se întâmplă şi în alte state ale Uniunii Europene şi în alte zone ale lumii şi peste tot ca şeful Executivului să nu fie de aceeaşi culoare politică, ba chiar să fie adversar cu preşedintele statului. În mod normal, conform Constituţiei noastre, preşedintele n-ar fi trebuit să joace niciun rol politic. Din păcate, vorbim de Traian Băsescu, care şi-a făcut şi partid, care a fost permanent implicat în luptele politice, de aici cele două suspendări ale sale", a afirmat, miercuri, la RFI, Cătălin Ivan.

Emil Boc: Clujul este de patru ori capitală.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, că într-un an de când a redevenit edil a întărit profilul european al oraşului, profilul multicultural şi consacrarea Clujului ca primul oraş din ţară după Bucureşti. În viziunea lui Emil Boc, Clujul este de patru ori capitală: capitală a Transilvaniei, capitală regională, a câştigat titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015 şi candidează cu şanse reale, după cum apreciază primarul, la statutul de Capitală Culturală Europeană în 2021.

Eugen Tomac : PNL să respingă măsurile de introducere a unor noi taxe şi impozite.

Partidul Mişcarea Populară i-a cerut miercuri liderului liberal Crin Antonescu, al cărui partid face parte din coaliţia guvernamentală, să nu sprijine măsurile de introducere a unor noi taxe şi impozite care, potrivit PMP, ar împovăra "şi mai mult clasa mijlocie din România".
"Îi reamintim domnului Antonescu, dar şi celorlalţi lideri liberali, că au beneficiat de voturile clasei mijlocii şi au promis ferm românilor în campania electorală că nu vor introduce noi taxe şi impozite şi nici nu le vor mări pe cele existente. Este un grav derapaj de la democraţie să înşeli încrederea celor care te-au votat", afirmă preşedintele interimar al PMP, Eugen Tomac.

"Singurul mod prin care pot fi mărite durabil veniturile la buget este crearea de locuri de muncă prin creşterea absorbţiei fondurilor europene şi creşterea alocărilor pentru investiţiile publice. Mai multe locuri de muncă înseamnă încasări mai mari la buget", susţine Tomac.

"Acestea sunt măsuri asupra cărora Guvernul s-a angajat în faţa FMI şi nu măsuri impuse de FMI. Reamintim că în anul 2010 FMI a propus creşterea de taxe şi impozite pentru reechilibrarea bugetară, dar atunci premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu s-au opus acelor măsuri", adaugă Eugen Tomac.

Crin Antonescu : Susţin modificarea legislaţiei astfel încât crimele comunismului să fie considerate imprescriptibile.

Antonescu a fost întrebat la Realitatea TV dacă PNL susţine, în contextul cazului Alexandru Vişinescu, o eventuală modificare a legislaţiei astfel încât crimele comunismului să fie clar definite şi considerate crime împotriva umanităţii, imprescriptibile, indiferent de data la care au fost comise. "Categoric susţin aceste lucruri. (...) Am discutat cu Andrei Muraru, directorul IICCMER, acolo este o echipă de oameni tineri, capabili şi categoric calificaţi, fac o treabă foarte bună şi tot ceea ce putem face în sprijinul lor vom face. Eu personal sunt întru totul de acord", a afirmat Antonescu .
Referotor la privatizarea CFRMarfă, preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, marţi seara că i se pare "trist" şi "inestetic", că privatizarea CFR Marfă prilejuieşte un joc politic de-a şoarecele şi pisica între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta." Mi se pare în continuare trist, de-a dreptul inestetic, ca o temă de importanţă majoră - privatizarea unei mari companii să prilejuiască un fel de joc de-a şoarecele şi pisica, în care până la urmă cine câştigă... Domnul Băsescu speră ca această privatizare să eşueze şi să mai câştige în felul acesta nişte puncte într-un joc destul de meschin şi fără orizont. (...) Se pierde timpul. Se stă la pândă pentru câteva puncte electorale nenorocite care nu ştiu cui şi cum vor putea folosi", a spus Antonescu,

Sindicaliştii din electricitate pichetează sediul Guvernului.

Protestul, organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor METAROM, Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea-Metal şi Federaţia Generală a Sindicatelor Familia, va începe la ora 10.00. Potrivit organizatorilor sunt aşteptaţi 2.000 de membri ai celor patru federaţii din industrie. Aceştia vor protesta faţă de perspectiva pierderii locurilor de muncă ca urmare a majorării preţului la gaze şi energie electrică.

"La protestul de astăzi (miercuri - n.r.) participă  salariaţi din Societăţile de Servicii Energetice Moldova, Banat, Dobrogea, Oltenia, Muntenia Sud. Oamenii se tem că în perioada următoare îşi vor pierde locurile de muncă. Conform programelor de reorganizare şi restructurare prezentate de Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie, aproximativ 1.500 de salariaţi din societăţile de servicii vor rămâne pe drumuri. În realitate, numărul celor afectaţi de aceste disponibilizări va fi mult mai mare, deoarece fiecare salariat are în îngrijire încă cel puţin doi membri de familie", a declarat Ion Pisc, vicepreşedintele Blocul Naţional Sindical,. la care este afiliată Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate .
Potrivit liderului BNS, până în toamna acestui an există riscul pierderii a 10.000 de locuri de muncă din domeniul energetic (producţie şi servicii).
"În cel mult două-trei luni, nu vom vorbi numai de 10.000 de disponibilizări în domeniul energetic, ci de 30.000 de flămânzi, pentru că fiecare salariat are o familie compusă din cel puţin trei membri. Tocmai de aceea, solicităm Guvernului să ia măsuri pentru redresarea economică a societăţilor din domeniul energetic din întreaga ţară", a mai spus Ion Pisc.
Sindicaliştii din Electricitate solicită, totodată, şi o protecţie socială eficientă, în cazul în care disponibilizările anunţate vor avea loc. Este vorba de respectarea prevederilor OG, nr. 36/2013, potrivit căreia pot fi acordate până la 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechimea salariatului disponibilizat.

Tbilisi :  Acuză din nou Moscova că încalcă acordul de încetare a focului.

La cinci ani de la declanşarea războiului dintre Georgia şi Rusia pentru controlul regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud, guvernul de Tbilisi acuză din nou Moscova că încalcă acordul de încetare a focului, relatează AFP.

"Rusia continuă să încalce angajamentele asumate în cadrul acordului de încetare a focului semnat de Georgia şi Rusia sub egida Uniunii Europene', se afirmă într-un comunicat emis miercuri de Ministerul georgian de Externe. 'În loc să-şi retragă trupele pe poziţiile de dinainte de război, Rusia şi-a consolidat bazele militare, a desfăşurat ilegal trupe şi arme ofensive în regiunile ocupate', adaugă MAE georgian.

 Egipt: Medierea diplomatică externă a eşuat.

Autorităţile egiptene au anunţat miercuri eşecul eforturilor internaţionale de mediere pentru a rezolva criza din ţară. Efortul de mediere întreprins de peste o săptămână de emisarii internaţionali în Egipt, pentru a evita o confruntare între forţele de ordine şi manifestanţii islamişti ce solicită reinstalarea preşedintelui destituit de armată Mohamed Morsi, a eşuat, a anunţat miercuri preşedinţia de la Cairo, relatează France Presse şi Reuters.
"Astăzi s-a încheiat o etapă a eforturilor diplomatice întreprinse în ultimele zece zile, cu acordul şi coordonarea deplină cu guvernul egiptean. Aceste eforturi nu au dat rezultatele aşteptate, în ciuda faptului că guvernul egiptean a sprijinit pe deplin acest efort, în scopul de a restabili pacea şi securitatea pe străzile Egiptului", menţionează comunicatul administraţiei prezidenţiale de la Cairo.
Cu toate acestea, preşedinţia egipteană subliniază că este dispusă să accepte orice noi eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei din ţară în viitor.

ŞTIRI METEO

JOI 8 AUGUST 2013

Joi, 8 iulie 2013, vremea va fi caniculară în Crișana, Banat, Oltenia și local în Muntenia, Transilvania și Maramureș. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 și 38 de grade, iar cele minime între 14 și 25 de grade. Cerul va fi variabil și izolat vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată și descărcări electrice în zona de munte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Banat. Pe Litoral cerul va fi senin, iar maxima zilei va atinge 30°C.În București vremea va fi caniculară în a doua parte a zilei.  Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab.


PERSONALITĂŢI

Léon Nicolas Brillouin


Léon Nicolas Brillouin (n. 7 august 1889, Sèvres (lângă Paris) – d. 1969, New York) a fost un fizician francez.
Tatăl său, Marcel Brillouin, a fost și el fizician. Leon Brillouin a adus contribuții în mecanica cuantică, propagarea undelor radio în atmosferă, fizica semiconductorilor, și teoria informației.

 

 

Philip Johnson

Philip Johnson (n.7 august 1906 - d.25 februarie 2005) a fost un arhitect, autor, istoric al artei, director de muzeu american. S-a născut în Cleveland, Ohio. A studiat arhitectură și a făcut apoi un master în istoria arhitecturii la Universitatea Harvard. După ce și-a terminat studiile, Johnson a acceptat postul de director al departamentului de arhitectură al Muzeului de Arta Modernă din New York, care tocmai fusese înființată.

În anii următori s-a dedicat mai multor activități,în afară de arhitectură. A fost critic, autor, istoric și director de muzeu, până în cele din urmă, la vârsta de 36 ani, s-a concentrat asupra arhitecturii și a desenat prima sa clădire. Începând de atunci cariera lui a fost una ascendentă.
În 1967 s-a asociat cu John Burgee,asociere ce a durat 20 de ani. În acest timp, ambii arhitecți au realizat un număr foarte mare de proiecte.
Johnson a organizat primele vizite arhitectonice ale lui Ludwig Mies van der Rohe, și a lui Le Corbusier, când aceștia au călătorit în Statele Unite ale Americii. Cu Mies a avut o relație strânsă și a colaborat mai târziu cu el la proiectarea și construcția faimoasei clădiri Seagram în New York.
Johnson a fost distins de către Institutul American al Arhitecților cu Medalia de aur, și în 1979 a primit primul Premiu Pritzker, cel mai râvnit premiu în arhitectură.
Începând cu 1989 Johnson s-a retras din viața publică. Și-a dedicat timpul mai ales proiectelor proprii, chiar dacă a rămas consilier al vechiului birou. Unul dintre ultimele proiecte a fost o nouă școală de Belle Arte în statul Pennsylvania.
Lucrarea cea mai faimosă a lui Johnson este probabil Casa de sticlă (Glass House), din New Canaan, Connecticut. Este o clădire cu structură metalică foarte delicată care nu împiedică vederea. Toți pereții sunt în întregime din sticlă, fac din casă o clădire transparentă, permițând vederea dintr-un colț în altul, din exteriorul clădirii. Johnson a proiectat casa pentru sine și în același timp ca teză de doctorat pentru absolvirea sa. De atunci Johnson a locuit mereu în ea, de aceea ea se cheamă și Casa Johnson.

John Cromwell Mather



John Cromwell Mather (n. 7 august 1946, Roanoke, Virginia, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2006, împreună cu George F. Smoot, pentru descoperirea formei de corp negru și anizotropiei radiației cosmice de fundal.





Jimmy Wales

Jimmy Donal „Jimbo” Wales (n. 7 august 1966, Huntsville, Alabama, SUA) este un informatician și om de afaceri american specializat în domeniul companiilor Internet. Este fondatorul - împreună cu Larry Sânger - al enciclopediei libere Wikipedia. Este președintele actual al Fundației Wikimedia (Wikimedia Foundation).  Jimmy Wales, numit și Jimbo Wales, și-a făcut studiile superioare la Universitatea din Auburn și este licențiat (graduate) al Universității din Alabama. Este un admirator al filosofiei obiectiviste a lui Ayn Rand și a moderat în Internet un sistem de comunicații denumit "Moderated Discussion of Objectivist Philosophy". Pe la mijlocul anilor '90 a elaborat proiectul Bomis, o întreprindere de servicii publice pe calea "World Wide Web" (www). Din 1999 până în 2001, a condus proiectul Enciclopediei Nupedia, proiect care s-a încheiat în 2003, multe din articole fiind preluate de Wikipedia, a cărei ediție în limba engleză și-a început activitatea la 15 ianuarie 2001. Din proiectele imediate, s-a realizat deja în octombrie 2004 un CD-ROM, respectiv DVD, al Wikipediei în limba germană. Jimmy Wales trăiește în Saint Petersburg, Florida, împreună cu soția sa Christine și fiica lor, Kira.

Charlize Theron

Charlize Theron (n. 7 august 1975) este o actriță americană originară din Africa de Sud, câștigătoare a premiului Oscar. În anul 2007, a primit din partea revistei Esquire distincția Sexiest Woman Alive. La vârsta de șaisprezece ani, după ce a câștigat un concurs local, Theron se duce la Milano în Italia pentru un contract de un an ca model. Contractul ei s-a încheiat în timp ce se afla la New York City și ea s-a hotărât să rămână acolo, pentru a merge la școala de balet Joffrey. Aici s-a antrenat pentru a deveni balerină. O accidentare la genunchi suferită la 18 ani a pus capăt carierei de balerină. Fiindu-i imposibil să mai danseze, ea și-a cumpărat un bilet pentru Los Angeles. După opt luni, ea a obținut primul său rol, unul în care nu a spus nimic, într-un film pentru video Children of the Corn III. Acestei prime apariții de la Hollywood, i-au urmat filme cu audiențe mai extinse. Cariera sa a luat o amploare deosebită spre sfârșitul anilor 90 prin intermediul filmelor cu succes de încasări The Devil's Advocate, The Cider House Rules și Mighty Joe Young.
După alte apariții în filme mai puțin notabile, Theron a jucat rolul criminalei în serie Aileen Wuornos în filmul Monster[1] (2003). Rolul a fost foarte bine primit de criticii de film (criticul Roger Ebert a declarat că este "una dintre cele mai bune interpretări din istoria cinematografiei" [2]), Theron primind astfel un Oscar pentru cea mai bună actriță în cadrul celei de-a 76 gale în februarie 2004, pe lângă un premiu SAG Award, un premiu Golden Globe și premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Ea devine astfel prima femeie sud-africană care câștigă Oscar-ul pentru cea mai bună actriță.
După semnarea unui contract cu John Galliano în 2004, Theron a înlocuit-o pe modelul estonian Tiiu Kuik în reclamele J'ADORE de Christian Dior, devenind purtătorul curent de cuvânt pentru parfumurile Dior. În 30 septembrie 2005, ea şi-a primit steaua sa de bronz pe celebrul Walk of Fame din Hollywood. În același an a jucat în filmul Æon Flux, un SF care s-a dovedit a fi un eșec financiar. Tot în 2005 a primit aprecieri pozitive precum și nominalizări pentru Golden Globe ca Cea mai bună actriță pentru interpretarea sa din drama North Country. A fost de asemenea nominalizată și pentru Oscar pentru același rol, dar nu a câștigat. Aceasta a fost cea de-a doua sa nominalizare.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 7 AUGUST...

Evenimente

1858: Convenția de la Paris (27 - 12 august). Pentru Principatele Române se prevedea un regim parlamentar și censitar și se desființau privilegiile marii boierimi.
1864: Înființarea Primăriei București. Primul primar ales a fost Barbu Vlădoianu.
1908: În Willendorf (Austria Inferioară) este descoperită statuia din calcar "Venus din Willendorf". Sculptura este datată în perioada 25.000 î.Hr. și 22 î.Hr. în paleoliticul superior.
1922: Acțiunea grevistă a muncitorilor de la Fabrica de vagoane Astra din Arad.
1970: La Iași s-a inaugurat "Casa Dosoftei", care adăpostește secția de literatură veche a Muzeului Literaturii din Iași.
1997: "Ziua I-îi" a reformei structurale în România. Într-o conferință de presă, premierul Victor Ciorbea a prezentat o listă cu 17 societăți comerciale care trebuiau închise începând de a doua zi, ceea ce nu s-a întâmplat.

S -a născut în............

1560: Elisabeta Báthory, contesă maghiară (d. 1614)
1779: Carl Ritter, geograf german (d. 1859)
1867: Emil Nolde, pictor german (d. 1956)
1876: Mata Hari, dansatoare olandeză, spioană în serviciul Germaniei în timpul Primului Război Mondial (d. 1917)
1889: Léon Nicolas Brillouin, fizician francez (d. 1969)
1903: Seymour Louis Bazett Leakey, antropolog englez (d. 1972)
1906: Philip Johnson, arhitect american (d. 2005)
1910: Theodor Cosma, dirijor originar din România (d. 2011)
1923: Ryōtarō Shiba, scriitor japonez (d. 1996)
1946: John Cromwell Mather, fizician american, laureat Nobel
1949: Radu Ghețea, economist român
1949: Ioan Munteanu, politician român
1958: Bruce Dickinson, solistul vocal al formației Iron Maiden
1960: David Duchovny, actor american, protagonist al serialului "X- Files" produs de Chris Carter.
1966: Jimmy Wales, informatician și om de afaceri american
1974: Dana Dawson, cântăreață americană de muzică pop rock și rhythm and blues (d. 2010)
1975: Charlize Theron actriță din Africa de Sud, câștigătoare a premiului Oscar

Decese

461: Majorian, împărat roman (n. 420)
1106: Henric al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1050)
1649: Maria Leopoldine de Austria, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman (n. 1632)
1782: Andreas Sigismund Marggraf, biolog german (n. 1709)
1821: Caroline de Braunschweig, soția regelui George al IV-lea al Regatului Unit (n. 1768)
1834: Joseph Marie Jacquard, inventator francez (n. 1752)
1848: Jöns Jakob Berzelius, chimist și mineralog suedez (n. 1779)
1911: Gheorghe Cârțan, luptător pentru eliberarea românilor din Transilvania (n. 1849)
1938: Konstantin Sergheevici Stanislavski, actor și regizor rus de teatru (n. 1863)
1939: Charlie Roberts, fotbalist englez (n. 1883)
1941: Rabindranath Tagore, scriitor indian de limbă bengaleză și engleză, laureat al Premiului Nobel (n. 1861)
1957: Oliver Hardy, actor american (n. 1892)
1958: Herbert Osborne Yardley, criptolog american (n. 1889)
1983: Nicolae Brânzeu, compozitor și dirijor român (n. 1907)
2009: Tatiana Stepa, cântăreaţa română de muzică folk (n. 1963

luni, 20 mai 2013

20 mai 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Că suntem români, că suntem unguri, că suntem greco-catolici, că suntem ortodocşi, suntem cu toţii în aceeaşi ţară. Trăim cu toţii acelaşi destin şi, doar cei care vor să ne dezbine, abia aceia sunt adevăraţii trădători. Iar iertarea, că este trădare de sine, că este trădare de neam, este un semn de intoleranţă." (Corneliu Coposu)

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe medicul Irinel Popescu.


  Comunicatul Preşedinţiei:
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni,
20 mai a.c., decretul de decorare a mai multor medici.

Astfel, în semn de recunoaştere deosebită a valorii profesionale, abnegaţiei şi devotamentului fata de pacienţi, pentru rezultatele de excepţie obţinute în perfecţionarea actului medical, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional "Steaua Romaniei" - în grad de Mare Cruce domnului profesor dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, şi domnului academician dr. Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Ordinul Naţional "Steaua Romaniei" - în grad de Mare Ofiţer domnului profesor dr. Radu Deac, domnului profesor dr. Mihai Lucan şi domnului profesor dr. Dan Tulbure, precum şi Ordinul Naţional "Steaua Romaniei" - în grad de Cavaler doamnei profesor dr. Margit Şerban.
Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Sănătăţii, domnul Eugen-Gheorghe Nicolaescu."

Victor Ponta: Eu nu vreau să coabitez cu Antonescu.

 Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, astăzi :

"Eu cu Crin Antonescu nu vreau să coabitez. Noi suntem parteneri. Coabitezi cu cel pe care nu-l susţii şi cu care nu ai ce face. Şi Băsescu, credeţi că coabitează de plăcere cu mine? Am câştigat alegerile pe 9 decembrie şi a trebuit să accepte. Eu la fel - trebuie să accept până la anul. Deci povestea e închisă".
"USL funcţionează pe bază de necesitate. USL trebuie să funcţioneze în continuare. România trebuie să fie guvernată stabil şi nu poate fi guvernată stabil decât de USL. Nicio altă variantă nu cred că este o variantă stabilă şi serioasă. Sunt convins că după aceste zile fiecare dintre noi a înţeles şi a luat nişte decizii".
"Nu s-a pus problema ruperii protocolului nicio secundă. S-a pus problema că în mod evident va trebui să facem o echipă de negociere şi să discutăm protocolul, să îl updatăm. Sunt lucruri acolo care nu mai sunt necesare" .
"Am primit garanţii, dar trebuie puse şi în practică, pentru că aveam scris şi până acum în acord că nu se întâmplă, şi uite s-a întâmplat şi nu a păţit nimeni nimic. Deci importante sunt faptele de acum încolo, nu declaraţiile. Noi mergem mai departe, dar până nu se restabileşte acel protocol înseamnă că, practic, cum să spun, e suspendat, nu?"

Crin Antonescu:  Nu mai e criză în USL.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, la sosirea la şedinţa liberalilor, că "episodul Roşca Stănescu este închis" şi că în opinia sa nu mai e criză în USL. Crin Antonescu a fost întrebat dacă în USL criza se menţine : "Nu, după părerea mea nu. Dacă vă referiţi la episodul Roşca Stănescu v-am spus la timpul potrivit că este un episod închis", a declarat Antonescu.
Întrebat dacă Victor Ponta i-a transmis că renunţă la solicitarea de sancţionare a lui Roşca Stănescu, Antonescu a afirmat :   "Mie îmi pare că, după discuţiile pe care le-am avut, după declaraţiile pe care premierul le-a dat, după declaraţiile pe care preşedintele executiv al PSD, domnul Dragnea, le-a dat - am văzut şi aseară - cred că lucrurile sunt foarte, foarte clare pentru toată lumea, oricât de greu ar înţelege unii".

Ion Iliescu: Nu compromiţi USL pentru un om care tulbură apele ca să iasă în faţă.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, astăzi : "Nu compromiţi un act politic de majoră importanţă pentru ţară, pentru PSD, de un om care tulbură apele de dragul de a ieşi în faţă", a spus Iliescu, referindu-se la Sorin Roşca Stănescu. "PSD e deranjat de nişte ieşiri şi declaraţii inoportune. Dar el e un om cunoscut, aşa, eu am avut cu el de-a face cu ani în urmă, dacă vă amintiţi. L-am dat şi în judecată atunci. Acum e membru de partid la PNL, e reprezentantul lui în Parlamernt, aşa că PNL ar trebuie să judece", a spus Iliescu.

Vasile Blaga: PDL nu se rupe.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, astăzi, că PDL nu se va rupe, că a avut şi va avea discuţii cu toţi democrat-liberalii şi că nu vede în acest moment necesară o măsură de excludere a unor membri. "Nu, nu se rupe. Avem acţiuni foarte clare, aţi participat săptămâna trecută la lansarea programului pentru agricultură în Călăraşi, joi lansăm la Galaţi programul pentru mediul de afaceri şi vineri la Reşiţa dezvoltarea durabilă".
Întrebat dacă există riscul ca unele persoane din PDL să fie excluse din partid, Blaga a spus că nu vede în acest moment necesară o astfel de măsură. "Nu văd în momentul ăsta necesară o astfel de măsură, dar dacă cineva din partid va sabota, avem un statut, un program politic care trebuie dus la îndeplinire. Sper să nu ajungem în situaţia asta", a adăugat Vasile Blaga.

Eugen Nicolăescu: Mi-aş fi dorit ca multe din aşteptările cetăţenilor şi medicilior să se îndeplinescă în 2013.

"În fiecare an, pe 19 mai, oamenii îşi aduc aminte mai mult de medicină de familie, precum şi de medicii care o servesc, iar mulţi dintre cetăţeni transmit un gând de recunoştinţă celor care şi-au pus profesia în apărarea, deseori chiar salvarea vieţii, prilej oferit de Ziua Internaţională a Medicinei de Familie. În România, medicina de familie a căpătat în decursul anilor un statut tot mai important, iar pe măsura ce prevenţia a avut un rol mai bine promovat şi medicul de familie a fost mai prezent în comunitate. Medicul de familie este astăzi cel mai apropiat exponent al sistemului sanitar de cetăţean, fie că este pacient, fie că este un simplu om care are nevoie de ajutor profesionist atunci când sănătatea lui este în pericol", se arată în mesajul Eugen Nicolăescu, potrivit unui comunicat transmis duminică de Ministerul Sănătăţii.
"Mi-aş fi dorit ca multe din aşteptările cetăţenilor şi medicilor să se îndeplinească în mare măsură încă din 2013, dar un buget redus nu ne-a permis, însă pentru anii următori construim programe de prevenţie, de integrare a serviciilor medicale, de accentuare a rolului medicului de familie", susţine Eugen Nicolăescu.

Centralele hidroelectrice o ameninţare pentru Munţii Carpaţi.

La zece ani de la semnarea convenţiei pentru protejarea Carpaţilor, mii de proiecte de centrale hidroelectrice ameninţă fauna şi flora acestui masiv muntos din Europa de est, a avertizat luni Fondul Mondial pentru Natură (WWF). Afacerea se bazează pe subvenţiile generoase date pentru energile regenerabile, culmea, pentru salvarea mediului. "Planul de a construi mii de centrale hidroelectrice în Munţii Carpaţi reprezintă o ameninţare imediată pentru sutele de cursuri de apă, precum şi pentru faună şi floră", subliniază într-un comunicat organizaţia nonguvernamentală pentru apărarea mediului. "Riscul este deosebit de ridicat în Ucraina şi în România", a indicat pentru AFP directorul de comunicat al WWF pentru programul Dunăre-Carpaţi, Konstantin Ivanov.
În România, peste 430 de microcentrale hidroelectrice sunt în faza de proiectare sau construcţie, dintre care peste un sfert în sau în apropierea unor zone protejate, denunţă WWF.
Şapte ţări - Bulgaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia şi Ungaria - au semnat acum zece ani o convenţie pentru protejarea Carpaţilor, un masiv muntos unic ce adăposteşte unele din cele mai importante populaţii de urşi, lupi şi râşi din Europa. Convenţia a permis dinamizarea cooperării, înregistrându-se unele succese în ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor, notează WWF.

Bucureşti : Reuniune a Comitetului Nabucco.

Marţi, 21 mai 2013, va avea loc, la Bucureşti, la Hotelul Crowne Plaza, reuniunea Comitetului Nabucco, structură de coordonare a statelor şi companiilor implicate în dezvoltarea gazoductului Nabucco, ce urmăreşte implementarea acestui important proiect energetic regional. Întâlnirea este organizată de Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul pentru Energie şi SNTGN Transgaz SA. La reuniune vor participa înalţi oficiali din România, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia, reprezentanţi ai companiilor membre în acţionariatul Nabucco şi ai unor instituţii financiare internaţionale. Proiectul Nabucco urmăreşte accesarea gazelor naturale din faza a doua de exploatare a zăcământului Shah Deniz şi transportul acestora pe piaţa europeană. România participă activ în implementarea acestui proiect prin compania SNTGN Transgaz S.A., precum şi la nivel guvernamental, prin semnarea Acordului Interguvernamental privind dezvoltarea proiectului Nabucco (13 iulie 2009), respectiv a Acordului de sprijin al proiectului (8 iunie 2011).

 Marea Britanie : Cazurile de pojar în creştere.

După ce cu peste un deceniu în urmă părinţii a peste un milion de copii din Marea Britanie au refuzat să-i vaccineze împotriva pojarului de teamă ca vaccinul să nu provoace autism, astăzi responsabilii din domeniul sănătăţii se zbat să ţină în frâu o epidemie a acestei boli foarte contagioase: până acum, în ţara în care existau doar câteva zeci de cazuri pe an, în 2013 au fost înregistrate peste 1200 de cazuri, după un număr record de aproape 2000 anul trecut, ceea ce a propulsat Marea Britanie pe locul al doilea în Europa din acest punct de vedere, depăşită doar de România, notează luni agenţia Associated Press. Majoritatea celor care se îmbolnăvesc - dintre care un număr semnificativ de copii cu vârste mai ridicate şi adolescenţi - nu au fost vaccinaţi niciodată. Aproape 20 din cei peste 100 de copii care s-au îmbolnăvit grav au fost spitalizaţi şi 15 au suferit complicaţii, între care pneumonie şi meningită. Un adult bolnav de pojar a murit, dar nu este clar dacă pojarul a fost motivul decesului.

ŞTIRI  METEO  

MARŢI  21  MAI 2013

În sudul şi estul ţării vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse averse şi descărcări electrice, în special după - amiaza, în regiunile estice şi în zona montană. Noaptea nebulozitatea se va accentua temporar în jumătatea de vest, unde va ploua local. Ploile vor fi însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi de la 21...23 de grade în Maramureş şi în Dealurile de Vest pânã la 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra în general între 7 şi 17 grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere

PERSONALITĂŢI

CORNELIU COPOSU

Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj - d. 11 noiembrie 1995, București) a fost un om politic român, președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (1990 - 1995), senator, lider al opoziției din România postcomunistă. A fost deținut politic sub regimul comunist. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost protopop greco-catolic al Șamșodului, doctor în teologie, președintele Ligii antirevizioniste, prieten și colaborator cu Iuliu Maniu.[1] Valentin Coposu a fost închis pentru înaltă trădare de autoritățlie austro-ungare la Vaț, Seghedin și Budapesta, de unde a fost eliberat în anul 1919 de către generalul Traian Moșoiu odată cu intrarea trupelor române în Ungaria. La data de 15 septembrie 1919, fiind neastâmpărat,[2] la vârsta de 5 ani, Corneliu Coposu a fost înscris la școala confesională română unită, pe care a terminat-o la 28 martie 1923. A intrat la Colegiul Sf. Vasile din Blaj, doar după ce a urmat clasa a cincea în particular și după ce a obținut o dispensă de vârstă. La numai 16 ani a intrat la Facultatea de Drept și Științe de Stat din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înființează filiala Cluj a PNȚ iar în 1935 a fost ales președinte al Uniunii Studenților Democrați din Univesitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc. În 1937, în urma procesului Skoda în care Romulus Boilă a fost acuzat de corupție în cadrul unui contract de armament, Coposu este condamnat la 3 luni și o zi de închisoare, pentru lezmajestate, fiind acuzat pentru posesia unor documente
Între 1937 și 1940 a activat ca secretar personal al lui Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile sale politice. În 1940 a primit funcția secretar politic al lui Iuliu Maniu. În 1945 a devenit președinte al filialei PNȚ Sălaj. Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ținut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și pentru "crimă contra reformelor sociale". A fost condamnat la muncă silnică pe viață. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat.
În aprilie 1964 a fost pus în libertate după 17 ani de detenție. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj București, atelierul de tâmplărie mecanică.
În ianuarie 1990 reînființează Partidul Național Țărănesc sub titulatura Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, al cărui președinte va fi până la moarte. Este unul din inițiatorii Convenției Democrate Române, alianță de partide creată în 1992 cu scopul de a contracara guvernarea de stânga a lui Ion Iliescu. În mai 1995 a fost numit Ofițer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție acordată de Republică Franceză cetățenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Ambasadei Franței la București ceremonia înmânării înaltei distincții.
Moartea sa în noiembrie 1995 a generat un imens val de simpatie populară pentru forțele politice anticomuniste din România. Deși nu a beneficiat de funeralii naționale, la înmormântarea să au participat sute de mii de oameni, veniți din întreaga țară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenției Democrate la alegerile generale din 1996.
Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele. În Piața Palatului din București a fost dezvelit un monument în amintirea lui Corneliu Coposu, monument așezat față în față cu cel al lui Iuliu Maniu, ale cărui idealuri le-a dus mai departe

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 20 MAI.....

Evenimente   

    1498: Expediția lui Vasco da Gama a atins țărmul indian, deschizând un nou drum maritim.
    1865: A fost inaugurată, la București, prima expoziție națională de produse agricole și industriale românești, organizată din inițiativa lui Ion Ionescu de la Brad și a lui Petre S. Aurelian.
    1875: A fost semnată, la Paris, Convenția Metrului, tratat prin care s-a promovat Sistemul Internațional de Unități de Măsură (tratat la care România va adera la 10/22 martie 1883).
    1882: Se formează „Tripla Alianță" între Germania, Austro-Ungaria și Italia.
    1883: Krakatau: încep semnele prevestitoare ale celei mai distrugătoare erupții din istoria omenirii.
    1920: S-a inaugurat Opera Română din Cluj, cu opera Aida, de Giuseppe Verdi.
    1927: Charles Augustus Lindberg, pilot din Detroit, a efectuat primul zbor fără escală peste Oceanul Atlantic, la bordul unui avion monoplan.
    1940: Holocaust: Primii prizonieri sosesc în noul lagăr de concentrare la Auschwitz.
    1990: Au avut loc primele alegeri libere și democratice în România de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Electoratul s-a pronunțat asupra președintelui țării (prin vot direct) și a celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaților și Senatul (vot proporțional pe liste).
    2005: La cea de-a 58-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, filmul lui Cristi Puiu, „Moartea domnului Lăzărescu" a obținut premiul „Un Certain Regard".

S -a născut în ...........

    1799: Honoré de Balzac, scriitor francez (d. 1850)
    1806: John Stuart Mill, filosof englez (d. 1873)
    1822: Frédéric Passy, economist francez, laureat Nobel (d. 1912)
    1851: Emile Berliner, inventator germano-american, inventatorul gramofonului (d. 1929)
    1860: Eduard Buchner, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1917)
    1882: Sigrid Undset, scriitoare norvegiană, laureată a Premiului Nobel (d. 1949)
    1916: Corneliu Coposu, politician român (d. 1995)
    1918: Edward B. Lewis, genetician american, laureat Nobel (d. 2004)

Decese   

    1506: Cristofor Columb, explorator italian (n. 1451)
    1896: Clara Schumann, pianistă și compozitoare germană (n. 1819)
    1920: Emil Ábrányi, poet, jurnalist, traducător și politician maghiar (n. 1850)
    1940: Verner von Heidenstam, poet și prozator suedez, laureat al Premiului Nobel (n. 1859)
    1947: Philipp Lenard, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1862)
    1988: Ana Aslan, medic român (n. 1897)
    1989: John Hicks, economist englez, laureat Nobel (n. 1904)
    2002: Stephen Jay Gould, paleontolog, biolog evoluționist și istoric al științei american (n. 1941)
   




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More