Se afișează postările cu eticheta gelu voican voiculescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gelu voican voiculescu. Afișați toate postările

duminică, 17 martie 2013

UCIGAŞUL CU FAŢĂ UMANĂ by Tiberiu Vanca


UCIGAŞUL CU FAŢĂ  UMANĂ
-JUSTIŢIA DIN CLOSET –
         În decembrie ’89 Poporul Român socotea că  drumul său spre izbăvire poate fi deschis
 prin plecarea satrapului de aceia a privit zborul elicopterului ca punct terminus al suferinţei  de  patruzeci şi cinci de ani împliniţi. N-a avut în vedere faptul că spaţiul public era puternic infestat de „gunoiul roşu”, că  hienele roşii, bine hrănite cu destinul, întrerupt prin crimă, a blajinilor, prezente  pe spaţiul pe care s-au creat, erau cu ochii pe putere. Dintre aceştia unul a avut ieşire la mijloacele media de unde a declarat „să construim un socialism cu faţă umană” iar înseriat după adjudecarea scaunului că „proprietatea este un moft”, (a se vedea Vrancea), că „reconsiderarea dreptului de proprietate prin acte de justiţie nu trebuie să aibă loc”, (Satu Mare). Şi în felul acesta societatea l-a schimbat pe  dracu, cu mumă-sa. Cititorul a reţinut, desigur, că ne referim la Ion Iliescu.  Despre aceasta: persoană în mintea şi sângele căruia mustea crima instigată prin cele 45 de puncte ale directivei pentru implantarea comunismului în Imperiul KGB, datată Moscova 2 iunie 1947  KAA/CC 113 Indicativ NK/0034 din textul căreia reţinem punctul 40 „Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice (în această postură se afla atunci (dec. 1989) Nicolae Ceauşescu şi consoarta) să fie închişi…, trebuie lichidaţi prin aşa numite „întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţie de crimă de drept comun.” După ce, prin cameleonismul care-i este caracteristic, s-a impus opiniei publice, iar datorită condiţiilor tulburi ale momentului în care nu se putea garanta direcţia ce o vor alege forţele de ordine şi apărare, revenirea la putere a dictatorului  îl expunea la pedeapsa capitală, astfel că gestul reflex ce i s-a întipărit, atunci, a fost curăţirea prin crimă a vârfului de piramidă, ca un mijloc de siguranţă pentru propria persoană. Întâmplarea l-a ajutat. Abandonaţi la margine de drum cei doi dictatori, lipsiţi de cea mai elementară apărare, sunt preluaţi de prepuşi ai  miliţiei din epocă care sub cuvânt că le asigură integritatea  îi predau armatei, la mâna unui comandant de garnizoană pe nume Kemenici. Acesta îi sechestrează într-o încăpere obligându-i  să doarmă şi  să vieze timp de trei zile într-un spaţiu imund, pe paturi de fier,spaţiu pe care-l împart cu doi paznici înarmaţi, un poliţist şi un militar,  iar la intrarea în încăpere  se instalează  o santinelă inarmată, fără a li se asigura condiţiile minime de intimitate şi igienă. Sunt ţinuţi să defece şi să urineze într-un bidon de plastic sub privirile celor doi paznici.
 N.C. în ziua judecăţii şi a execuţiei În viziunea plutonieruluii Dorin Cârlan:
„Când l-am văzut cât de mărunt, de pricăjit şi de supărat este, când i-am văzut mâna bătrână, jigărită şi petele alea castanii de pe fruntea încreţită şi pe obrazul scofâlcit, mi s-a făcut milă de el. Barba îi crescuse destul de vizibil, iar pe gulerul cămăşii albe se distingea o  dungă de negreală…”. În timpul sechestrului N.C. a cerut să i se cumpere o cămaşă, cerere ce i-a fost ignorată. „Spre deosebire de el (N.C) care tocmai atunci, parcă, ieşise dintr-o frizerie, ea (E.C.) avea un miros urât, înţepător, de urină şi mizerie, de ou clocit. …”  mărturiseşte Ionel Boeru. Plutonierul  Constantin Bărănguţă declara: „ Elena era hidoasă ca Muma Pădurii. O babă cu haine bune pe ea  … , din ea ieşea o duhoare puturoasă, insuportabilă, de-ţi întorcea stomacul pe dos.” Cele de mai sus sunt doar câteva amănunte preluate  din volumul „Moartea Ceauşeştilor” de Grigore Cartianu (pag. 372-374) ce dovedesc condiţiile imunde în  care şi-au durat viaţa cele două persoane sechestrate.
RECURSUL LA METODĂ
Grigore Cartianu în cartea citată la pag. 270 ne spune: „Formula „Recurgeţi la metodă” i-a fost sugerată generalului Stănculescu, de la Bucureştii, de misteriosul revoluţionar Gelu Voican Voiculescu. Stănculescu avea să declare: „După o insolită  disertaţie despre Descartes, Recursul la  metodă şi raţiunea de stat, debitată pe un ton egal şi detaşat, în contrast cu ochii deveniţi scăpărători, Gelu Voican Voiculescu mi-a propus direct o variantă a suprimării lor imediate.” După o discuţie între Andrei Kemenici şi generalul Voinea, comandantul armatei  I care îi spunea primului: „ Bă colonele, tu nu înţelegi că eşti terminat?! Ori tu, ori el! Din  Revoluţia asta nu scăpaţi amândoi … tu, sau el!”  Marcat de această discuţie Kemenici îl sună pe Stănculescu : „Tovarăşe general, înainte de a muri ei, murim noi. nu-i dăm decât morţi!” La care Stănculescu îi comunică: „Da , dacă va fi cazul mergeţi pe această metodă!”  Cele de mai sus se petrec după ce Ion Iliescu îi telefonează colonelului  Kemenici. Acesta din urmă nu dă detalii despre convorbire, însă rezultă că ştia că cei doi se află sechestraţi în garnizoană.
Colonelul Andrei Kemenici  în anchetele  ce au urmat evenimentului de la Târgovişte a declarat că Stănculescu îi cerea să-i împuşte pe Ceauşeşti  „şi gata!” (pag.290). Maiorul Ion Mareş  „Am fost tot timpul provocaţi. Scopul era unul singur: să-i executăm noi. Kemenici mi-a spus mie şi lui Ţecu > Ioane tu îl execuţi pe Nicolae ! Ţecule, tu o execuţi pe Elena!...”
Ordinul uciderii celor două persoane deţinute ilegal este primit şi de către căpitanul Boboc (persoana care-i păzea pe prizonieri), însă acesta citeşte diversiunea şi o acuză: „la orele 17 s-a întâmplat ceva ce semăna cu un joc cu miză mare, deosebită. O diversiune, cred. S-a tras dinspre liceul de vizavi spre unitate. În acel moment s-a dezlănţuit focul concertat din interiorul clădirii… Se trăgea de pe holuri, în birouri, în dormitoare, de sus…., comandantul trece în fugă şi spune: „Cade comandamentul! Omorâţi-ii şi veniţi pe poziţie! … Salvaţi-vă cum puteţi!” (pag. 291). Şi  continuă  „…  am ieşit pe hol. Întreg Comandamentul era pustiu.Pe fereastră, zărim în curte doi oameni cu armele îndreptate spre Comandament. Dispăruseră cele două TAB - uri ţinute permanent pentru retragerea forţată a celor doi  – unul la uşa din spate, altul în faţa  Corpului de Gardă. Ne aşteptau probabil să ieşim. Atunci mi-am dat seama de scenariu: i-am fi executat pe cei doi, iar noi am fi fost împuşcaţi că nu i-am păzit, că am fugit, că am părăsit postul încredinţat. S-ar fi spus că cei doi tirani ar fi fost ucişi de necunoscuţi care au pătruns în unitate în acele momente tulburi….”
JUSTIŢIA DIN CLOSET
Aşteptările lui Ion Iliescu privind asasinarea celor două persoane sechestrate nu se împlinesc, şi aflându-se marcat de temeri hotăreşte să intre, pe faţă în joc.  Îl convoacă pe Nicolae Militaru, general în retragere scos în rezervă pentru spionaj, a cărui ură împotriva lui Ceauşescu  nu mai trebuia probată, (persoană ce se va face vinovată de uciderea USLAŞ - ilor şi a colonelului Trosca), precum şi pe criptocomunistului Silviu Brucan.  Reţinem pentru început o declaraţie a lui Brucan (PAG.331) „A fost o discuţie destul de lungă, cu argumente politice, juridice şi militare. Sigur că am fi dorit să fie un proces public sau deghizat care să fie educativ pentru populaţie. S-a discutat şi aspectul juridic pentru că nu era în regulă. Era o chestiune făcută fără respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales că nu aveam nici o îndoială asupra sentinţei.”
Locul şi climatul în care s-a hotărât asasinatul ne este redat de Gelu Voican Voiculescu ((pag.334): „În 24 decembrie a fost acel moment culminant al vieţii noastre. Întram doi câte doi în  baia lui Milea (n.n. grupul sanitar ce deservea cabinetul fostului ministru). Lăsam apa să curgă, demenţe de astea. Şuşoteam diverse formule.”Silviu Brucan despre Iliescu (pag. 334-335) „Aş defini poziţia lui Iliescu în felul acesta: a fost de acord fără să fie ferm şi hotărât  în această chestiune (n.n. asasinarea celor doi).”  Gelu Voican Voiculescu despre Ion Iliescu :”… umanitarist, idealist, foarte nepotrivit pentru momentele acelea.” (pag. 335). Alex Mihai Stoenescu „Ion Iliescu, un lider ezitant prizonier al umanitarismului socialist şi a sistemului din care era nevoit să iasă pe teren necunoscut, nu avea capacitatea să pună ordine în stat.” (pag. 335). Ion Iliescu despre asasinat: „Decizia de a se organiza acest proces, luată de grupul operativ al CFSN la 24 decembrie , nu a fost o vendetă politică.  …ci o soluţie de forţă majoră a acelor momente şi împrejurări de excepţie.”  (pag. 335).
Că asasinarea şefului statului era motivată de frica  revenirii la putere a lui Ceauşescu care să  achite  poliţe, prin pedepse capitale , celor ce au râvnit la putere ne-o spune Silviu Brucan la pag. 331 :
„Ne dădeam seama că toate aceste elemente ce acţionau împotriva Revoluţiei, trăgând asupra obiectivelor strategice , fac acest lucru în speranţa că Ceauşescu va reveni la putere.”  Ne disociem de acest punct de vedere prin aceia că nu diversioniştilor ce afirmative trăgeau le era frică de revenirea lui Ceauşescu cât în special celor care îi comanditau.
S-a pus în discuţie această diversiune pentru că puterea ce dorea să se instaleze era strict reciclată pe diversiuni din cele mai murdare. Iar pentru că s-au spus cele de mai sus să revenim la directiva KGB  de la care am pornit: punctul 38 al documentului ne oferă textul „Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice, a conducerii oficiale, imediat trebuie pornit împotriva ei  o campanie de acuzaţie a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala înţelesului contractelor încheiate cu noi…”.  Facem această punere în discuţie, pentru a evidenţia caracterul de mare diversionist a lui Ion Iliescu. Iar pentru a intra în subiect vom aminti mineriada din 13-15 iunie  1990, când urmare instigării la crimă realizată de I.I. au murit oameni, au fost schingiuiţi oameni, au existat persoane a căror viaţă a fost iremediabil distrusă de faptele comise şi lăudate de el. În memoria timpului este prezent apelul televizat la „ajutorul oamenilor de bine”, este prezent balconul de la care un şef de stat  gratula mulţumind pentru faptele antisociale grave comise la cererea sa. Am aflat atunci că criptocomunistului I.I. îi era frică de legionari, în condiţiile în care crimele comunismului, cu sute de mii sau chiar milioane de oameni nevinovaţi care au murit, au adăstat în lagăre, li s-au distrus, familiile, cariera şi speranţa de a exista. Faptele şi actele criminale ale legionarilor, reale, dar incomparabil mai reduse ca amploare decât crima comunistă în cadrul căreia I.I. avea rol de mână care loveşte. Pentru a putea aplica corecţii  oamenilor din  Piaţa Universităţii care-l contestau a pus la cale diversiunea cu incendierea unor autobuse, diversiune ce calchiază perfect pe directiva citată mai sus.
Ion Iliescu şi camarila cu ajutorul căreia a preluat puterea a transformat România instituţională într-o entitate de tip mafiot. Diversionismul din decembrie ’89 l-a aşezat pe seama teroriştilor, entitate agresoare provenită fie de la puterea ce cădea fie din partea unor puteri străine. Nimeni nu l-a împiedecat să facă o astfel de acuzaţie, dar a dobândit puterea pe care a exercitat-o timp de  unsprezece ani. Cei  unsprezece ani era timpul istoric în cadrul căruia să scoată la lumină cel puţin câţiva din teroriştii ce au secerat mii de vieţi. Nu a fost preocupat de aflarea adevărului din motive ce pot ţine de implicarea personală, iată o întrebare căreia istoricii vor trebui să-i afle dezlegarea.
Nu am socotit, şi nu socotim că Nicolae Ceauşescu şi  consoarta nu trebuiau să dea socoteală pentru faptele deosebit de grave şi extrem de păguboase produse în timpul deţinerii puterii, dar credem că acest lucru trebuia să se producă prin măsuri curate şi nu printr-un asasinat de tip mafiot.  Silviu Brucan la pagina 331 din „Moartea Ceauşeştilor” aluzionează teama revenirii la putere a celui care a fost asasinat, mărturiseşte că asasinarea s-a făcut cu nerespectarea normelor juridice  „Era o chestiune făcută cu nerespectarea  elementarelor norme juridice,mai ales că nu aveam nici o îndoială asupra sentinţei.” (pag. 331).Rezultă că soluţia procesului a fost impusă de către oamenii din closet completului de judecată ce avea să se formeze pe baza decretului, lovit de nulitate absolută întrucât semnatarul nu avea calităţile pe care şi le-a arogat.
Rămân pentru istorie probleme ca:
Cum putea semna la 24 decembrie *89 un obscur director al Editurii Tehnice un       decret în calitate de şef de stat  prin care să instituie o instanţă  judecătorească.
Cum putea rămâne în funcţie de procuror militar o persoană ca Dan Voinea care a cerut  pedeapsa cu moartea  unor persoane în raport cu care nu s-a instrumentat urmărirea penală cerută de lege, în faţa unei instanţe înfiinţate prin semnătura unui impostor :
-aflate sub sechestru, pentru că împotriva celor doi nu s-a propus niciodată arestarea.
-cum a fost posibilă judecarea penală  şi condamnare la moarte a unor persoane  în situaţia cărora nu exista un dosar de urmărire penală.
-cum a fost posibilă pronunţarea în şedinţă publică a unei sentinţe judecătoreşti fără a se enunţa una din componentele sale de bază, dreptul la recurs.
-cum a fost posibil ca persoanele ce şi-au asumat statut de  „călăii” să caute locul de executare a pedepsei cu moartea înainte ca inculpaţii să fie judecaţi
- Silviu Brucan  spune că în closetul în care s-a hotărât asasinarea nu exista „nici o îndoială asupra sentinţei” ce se va pronunţa , drept care călăii ce au pus-o în executare n-au aşteptat  pronunţarea sentinţei fixând cu anticipaţie locul execuţiei.
Sunt întrebări ce îşi aşteaptă dezlegarea. Execuţia de la Târgovişte a fost taxată de condamnatul la moarte, Nicolae Ceauşescu drept o mascaradă. Nu ne îndoim de adevărul acestei  afirmaţii cât subscriem şi credem că asasinatul de referinţă va trebui să fie jurizat de instanţele de drept comun iar sentinţa pronunţată să fie ori admisă ori anulată. Nu se va putea intra în istorie cu un act de justiţie  atât de ruşinos.

12 iulie 2010-
Tiberiu Vanca

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More