Se afișează postările cu eticheta mâiniinrugaciune. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mâiniinrugaciune. Afișați toate postările

marți, 24 decembrie 2013

Gânduri de seară................

  "Mâini în rugăciune"!

"În secolul al XV-lea , într-un orăşel din Germania, locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia, tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate. În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea, în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi, după ce fratele care va câştiga, va termina Academia şi după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină. Apoi, într-o duminică, după slujba de la biserică, au dat cu banul, şi Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat să lucreze la mină, şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui său au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori,  iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său, familia a dat o cină pentru a sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru ca el să-şi îndeplinească visul.
 Şi cuvintele de încheiere au fost :
- Şi acum, Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.
Toţi  s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
În final, Albert s-a ridicat, şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând:
- Nu frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele! Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu!
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul său, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite, cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu, "Mâini" .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More