Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ...
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,
Căci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogită
Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.
Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Părăginit într-o livadă şi plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roade
Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,
Lăsându-i...
Lasa un mesaj vocal