Cât de sfioasă creşte noaptea, pălind încet din scară-n scarăŞi câtă linişte se lasă; pe cer grămezile de steleRăsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele,S-alege albă şi scânteie ca un ban nou într-o comoară.
Lângă habuz, leandrul fraged din când în când arunc-o floare,Iar apa-nrumenind o clipă, când îşi reface-oglinda-n lună,În loc de-o floare vede două cum tremurând se împreunăCa două guri care se cată de mult să-şi dea o sărutare.Vedenii lunecă sub ramuri ca-n nopţile de Sânziene,Când...
Lasa un mesaj vocal