Taci, să s-audă pasul ei sfios!
De-acum începe-alt glas să cânte-n mine,
De-acuma glasul tău e de prisos.
Tăcere! Numai noaptea să cuvânte!
Ea singură cu glasul ei sonor!
Tu stai şi-ascultă-n pajişte ce vânt e,
Ce vânt însângerat, prevestitor.
Nu tulbura cu sunetele tale
Această gravă muzică de sus,
Mai bine taci sub vastele portale
Sub care stai cu umărul adus.
Mai bine taci în noaptea care vine
Şi-n care-atâtea patimi mari se nasc.
Din nepătrunsa, larga-ntunecime
Nu poţi să ştii ce noi dureri mă pasc.
Iubito!-n noaptea asta-mpărătească
Numai tăcerea las-o să vorbească! (Radu Stanca)
