Pablo Picasso album 1 ( famous painters )

Picasso a devenit o legendă în timpul vieţii şi este probabil cel mai celebru artist al secolului XX. Chiar şi după moarte, locul lui Picasso în arta nu a fost egalat.
Pablo Picasso este probabil cel mai faimos artist al secolului XX. El a fost cu siguranţă unul dintre cei mai prolifici artişti: într-o anumită perioadă a vieţii sale se zvonea că putea picta chiar trei pânze pe zi.

domnisoarele-din-avignon

juan-gris-portretul-lui-pablo-picasso

indiggo

Familie de saltimbanci

Viața

 

Femeie pe fotoliu

Fată citind la masă

Tauromahie: Moartea toreadorului

 Guernica

micuta_picasso

Picasso a devenit o legendă în timpul vieţii şi este probabil cel mai celebru artist al secolului XX. Chiar şi după moarte, locul lui Picasso în arta nu a fost egalat.
Pablo Picasso este probabil cel mai faimos artist al secolului XX. El a fost cu siguranţă unul dintre cei mai prolifici artişti: într-o anumită perioadă a vieţii sale se zvonea că putea picta chiar trei pânze pe zi. Picasso era de asemenea extrem de multilateral, utilizând toate mijloacele imaginabile printre care creionul, acuarela, vopsele de ulei, cărbunele, metalul, ghipsul sau resturi colectate din tomberoane. Personalitatea puternică a lui Picasso a dominat viaţa artistică avangardistica până în preajma celui de-al doilea război mondial şi el a fost unul dintre iniţiatorii schimbărilor radicale din domeniul picturii şi al tipăriturilor.
Născut la Malaga, în sudul Spaniei, în 1881, Picasso a fost fiul unui artist care preda desenul şi care-şi completă veniturile lucrând în calitate de curator al unui muzeu. În copilărie Picasso a dovedit un talent artistic remarcabil pe care părinţii i l-au cultivat. Se spune că atunci când tatăl a văzut lucrările fiului său, acesta i-a oferit propria paleta de culori şi pensule şi a jurat să nu mai picteze niciodată.

Pregătirea lui Picasso a început la Academia de Artă Lonja din Barcelona dar, începând din 1900 a început să-şi petreacă luni întregi la Paris, unde s-a stabilit definitiv în 1904. La acea vreme capitală franceză era centrul artei mondiale şi aici Pablo Picasso şi-a manifestat pentru prima dată stilul său complet original, în care teme precum dezmoşteniţii societăţii, sărăcia şi disperarea erau zugrăvite cu o uşoară tristeţe, în tonuri de albastru rece. Starea reţinută a tablourilor din Perioada albastră reflectă şi perioada de sărăcie disperată din viaţa artistului. Picasso impartia un studio cu un prieten poet şi dormeau cu rândul în singurul pat existent. Uneori erau nevoiţi chiar să ardă unele dintre lucrările sau schiţele pictorului pentru a încălzi încăperea.

În următorul stil al lui Picasso, Perioada roz, tonurile de roz au luat locul tonurilor albastre. Tema surghiuniţilor era încă dominantă, dar era abordată mai optimist. Subiectele favorite au devenit arlechinii, acrobaţii şi dansatorii şi entuziasmul pentru modul de viaţă al circarilor a luat locul austerităţii. Acest mod de abordare mai lipsit de griji a avut succes la public şi picturile perioadei roz s-au vândut foarte bine. Saraciea lui Pablo Picasso luă sfârşit.

Cam în aceeaşi perioadă, Picasso explora o altă formă avangardista de artă, inspirându-se din lucrările lui Paul Cezane şi din formele sculpturii africane. Dintre toţi postimpresionistii, Cezane a dus abstracţionismul cel mai departe, analizând formele şi distorsionând perspectiva convenţională. Lucrările lui, asociate cu formele simple, aproape primitive ale sculpturii africane au fuzionat în celebra panza a lui Picasso Leş Demoiselles d'Avignon (Domnişoarele din Avignon) din 1907. Aproape neînţeles la aceea vreme, acest tablou reprezentând cinci personaje feminine dintr-un bordel a devenit cea mai semnificativă lucrare din perioada timpurie a lui Pablo Picasso. Personajele sălbatice, fragmentate, dispuse pe fundal nedefinit, au vestit sfârşitul unei perioade în care pictura trebuia să fie o transcriere propriu-zisă a realităţii. În anii următori Picasso şi colaboratorii lui apropiaţi, Georges Braque şi Juan Gris, au explorat noile posibilităţi pe cere Leş Demoiselles d'Avignon le-au iniţiat, creând curentul artistic numit cubism.

Inspirându-se unul de la celălalt, Picasso, Braque şi Gris au distorsionat realitatea într-o serie de suprfete întrepătrunse de culori şi tonuri. Chiar dacă tema principală a lucrărilor acestora devenea din ce în ce mai greu de desluşit, ea există cu siguranţă. Picasso considera întotdeauna că trebuia să înceapă cu ceva -o trăsătura de penel, un scaun sau un personaj- pentru a atinge abstractul şi, chiar şi în cele mai austere lucrări cubiste, de obicei se pot identifica fragmentele unui obiect.

Izbucnirea primului război mondial a pus capăt unei colaborări fructuoase, atunci când Braque s-a înrolat în armata franceză. Ca urmare, lucrările lui Picasso au început să se schimbe. În 1917 el a fost invitat la Roma pentru a crea costumurile şi decorurile spectacolului de balet al lui Diaghilev, Paradă, comanda urmată de multe altele.

Călătoria la Roma l-a stimulat pe Picasso, artistul realizând o serie de picturi monumentale cu teme clasice, cum ar fi nimfe şi fauni, zei şi zeiţe şi Minotaurul. Probabil cea mai reuşită concretizare a obsesiei sale pentru clasicism este seria de gravuri realizată în anii 1930 pentru colecţionarul de artă Ambrose Vollard, gravuri care au devenit cunoscute ca The Volard Suite (Colecţia Volard).

În anii '30 Picasso a început să realizeze lucrări de o expresivitate violenta, adesea emanând un sentiment pesimist şi de disperare. Tensiunea din aceste tablouri îs are originea atât din durerea personală a artistului declanşată din destrămarea primei căsătorii cât şi din contactul cu artiştii suprarealişti care susţineau creaţia artistică influenţată de modul în care aceasta era dictată de subconştient. Această perioadă a culminat cu celebra Guernica, probabil cea mai cunoscută creaţie a lui Picasso. În această lucrare, Picasso a exprimat oroarea simţită la auzul veştilor despre bombardarea şi distrugerea capitalei başte Guernica, în războiul civil spaniol.

În cel de-al doilea război mondial Picasso a rămas în Franţa ocupată, iar după 1946 el a trăit mai ales în sudul Franţei, unde, inspirat de lucrările ceramiştilor locali şi înfocat de dorinţa de a reînvia vechile meşteşuguri, s-a aplecat din ce în ce mai mult către olărit.

Tablourile produse de Picasso după cel de-al doilea război mondial nu se ridică la nivelul lucrărilor timpurii în privinţa importanţei în istoria artei sau a geniului artistic, dar multe sunt foarte inovatoare. Picasso va fi probabil comemorat mai ales pentru creaţiile lui timpurii, dintre care cele mai reuşite erau produsul răspunsului emoţional al artistului la evenimentele şi personajele din jur.

Influenţa lui Picasso supra unei întregi generaţii de artişti este copleşitoare; numărul mare al lucrărilor şi a domeniilor abordate a demonstrat că întotdeauna exista noi posibilităţi care merita să fie explorate.


-1881- Picasso se naşte la Malaga, Spania
-1895- Începe studiile la Academia Lonja, Barcelona
-1900- Călătoreşte la Paris
-1903- Pictează Viaţa -Muzeul de artă din Cleveland
-1905- Pictează Fata în combinezon -Tate Gallery din Londra
-1907- Pictează Domnişoarele din Avignon -Muzeul de arta modernă dn New York
- Iniţiază mişcarea cubistă
-1922- Pictează Femei alergând pe plaja -Muzeul Picasso din Paris
-1925- Pictează Cele trei dansatoare -Tate Gallery din Londra
-1937- Pictează Guernica -Cason del Buen Retiro din Madrid

-1973- Picasso moare în localitatea Mougins, din Franţa 

Read More

Gânduri de seară..........

"În urmă cu mulţi ani, un negustor foarte bogat, s-a stins din viaţă pe neaşteptate, şi a lăsat în urma lui foarte multe averi. Nu avea nici o rudă apropiată, pe nimeni.
Se ştia că are un fiu care fusese trimis în străinătate încă de când era copil. Nimeni nu ştia cum arată acest fiu, aşa că nu puteau să-l recunoască pe adevăratul moştenitor.
Toată lumea, se întreba: cine va fi acela care va moşteni averea cea mare a negustorului? După ceva vreme, iată că au sosit în oraş trei tineri şi fiecare dintre ei, spunea că el este fiul şi moştenitorul adevărat al bogătaşului.
Pe cine să crezi? Toţi trei au venit înaintea judecătorului şi au cerut să li se facă dreptate. Atunci, judecătorul a cerut să i se aducă portretul negustorului. Apoi, a zis către cei trei tineri:
- Moştenirea se cuvine aceluia care va lovi cu săgeata în semnul pe care l-am pus pe portret.
Cel dintâi, a întins arcul cu îndemânare, a ochit liniştit şi apoi a tras aproape de semn.
Cel de al doilea a tras şi mai aproape de semn.
Când veni rândul celui de al treilea, acesta întinse arcul cu sfială, începu să tremure şi aproape plângând zise:
- Nu, asta nu pot s-o fac. Nu mă lasă inima să trag în portretul preaiubitului meu tată, pe care îl văd în faţa mea şi parcă e viu... Mai bine mă lipsesc de toată moştenirea... Eu nu pot să-l batjocoresc după moarte.
Atunci judecătorul a zis.
- Tu eşti adevăratul fiu şi adevăratul moştenitor. Ceilalţi doi care au ochit atât de bine sunt nişte înşelători, căci un fiu adevărat nu poate întinde arcul cu atâta nepăsare ca să străpungă inima tatălui său iubit."

Read More

Noapte buna ! ... ( Paula Seling - De ce ma urasti tu frate )

De ce ma urasti tu frate tot mereu,
Tu nu stii c-avem acelasi Dumnezeu?
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate
In noi doi un suflet bate, de roman.
Iar in cer avem acelasi bun stapan
De ce oare nu mai vrem ca sa ne stim?
Ca din veac am fost aceiasi buni crestini
Toti romanii laolalta n-am avut decat un tata
Sus in cer, iar in lume am avut un singur tel
Si-am avut si-o mama buna pe pamant
Biserica stramoseasca orisicand,
Si la bine si la rau, ne-a tinut la sanul sau
Ne-a iubit ca si intemeietorul ei cel sfant
Crezi tu frate ca parintii-s bucurosi
Cand copiii intre ei sunt maniosi?
Tu romane ce-ai cu mine ca si eu-s roman ca tine,
Ori nu stii ca strainii nu vreau pace-ntre copii?
Cand necazurile ne-au impresurat
Impreuna in biserici ne-am rugat,
Astazi cand e libertate ne uram frate cu frate, frati romani
Nici parintii cu-ai lor prunci nu sunt mai buni
In numele dragostei de Dumnezeu
Oare cum se poate face atata rau
Pentru-un licar de credinta e atata suferinta
Dezbinari intre frati ce se iubeau pana mai ieri
Stapaniti romanilor de acelasi dor
Sa fim iarasi doar o turma si-un pastor
Doamne Sfinte si-Ndurate da-ne iarasi unitate
Cum a fost de cand ne-am nascut crestini dupa Hristos
Doamne Sfinte si-Ndurate da-ne iarasi unitate
Cum a fost de cand ne-am nascut crestini dupa Hristos.

Paula Seling - De ce ma urasti tu frate

Read More

VENITI, VENITI...CIRCUL A INCEPUT! ESTE GRATIS!

De ceva timp am ajuns la concluzia ca plecarea din propria casa, in casa altuia, fie la mare, fie la munte, chiar daca inseamna o mica paguba financiara iti asigura, cu siguranta, o recreere benefica si o liniste excelente! Pare cumva aiurea ceea ce spun, dar cu siguranta nu este asa, actiunea aceasta asigurandu-mi independemta fata de TV si sumedenia tampeniilor debitate pe acolo, prin simplul fapt ca "sticla" este confiscata de nevasta pentru a nu pierde "bijuteriile" tampite si bine garnisite cu funduri goale, si spun goale pentru ca nu prea reusesc sa le vad chilotii! In aceasta situatie nu iti ramane altceva de facut decat sa iei muntele la "suturi" chiar daca teama de ursi iti cam inmoaie genunchii. Dar mai bine te bati cu teama de ursi decat cu scarba pentru lumea politica, o lume si ea in alergare haotica de frica Justitiei, vaicarindu-se minut de minut de marele CAPCAUN al Romaniei, Basescu!

Acum cand am ajuns in barlogul meu, curios sa mai aud, dupa cateva zile, cateva "clik-clinciuri" din lumea politica, pornesc din nou "agregatul", nemernicul de televizor, care fara pic de "obraz" ma intampina cu aceleasi figuri "triste si sterse" de saltimbaci bolnavi de virusul minciunii si hotiei! Dar parca ceva, ceva mai interesant apare in mintea mea mai odihnita dupa betia aerului de munte, ceva ce se contureaza din ce in ce mai bine: DIVORTUL  dintre PSD si PNL! Dupa loviturile care se dau dintr-o parte si cealalta, lipsa scuzelor de complezenta, certifica faptul ca pana la inaintarea actelor de divort, nu au mai ramas multe... secunde! Si cand loviturile sunt aplicate de catre greii fiecarui partid, SR Stanescu pe deoparte si Ilie Sarbu de cealalta, este clar ca acordurile "Marsului funebru" vor fi in curand auzite!

Intr-o tara ca Romania, unde toleranta fata de "casatoriile" politice de aceleasi sexe este o chestiune impamantenita de mai bine de douazeci de ani, toate sfarsite in divort si scandaluri rasunatoare, nu se mai pare, ci sigur si aceasta dintre PSD si PNL va sfarsi in acelasi mod! Ca orice iubire scurta si cu nabadai si aceasta se incheie cu "pumni in gura", cu scuipat si injuraturi! De aceasta data PNL-ul a fost "facut" de PSD! Liberalii prinzandu-i "in fapt" pe comunisti, in pat cu "caracaletii" lui DD, fac spume la gura din zi si pana-n noapte tarziu dar "mortul" de la groapa nu se mai intoarce! Ce fain este cand "CENTURISTELE" se paruiesc in Piata Mare! Mama, mama, ce spectacol maret! Si abia a inceput!

Si iata cum si eu am inceput sa iubesc spectacolul cu "cururi goale", politice, mai ales ca nu trebuie sa ma "bunghesc" mult ca sa le mai vad chilotii! Drept pentru care mi-am propus sa nu mai plec la munte cu niciun pret pana nu se sting luminile pe "platoul politic"!
Noua guvernare ce se zareste la orizont pare a fi o "chiloţada" intre PSD, "fetitele" lui Oprea, ale UDMR si mai "tinerele caracalene" ale lui DD! MAMA, MAMA, CE MAI BORDEL POLITIC!

Daca aceasta este rasplata suferintei romanului apoi sa fie... grandioasa! Mai ales ca astia stiu sa-si puna bine, poalele in cap!

Inima buna cum sunt, le urez la toti: SA VA INGHETE GONADELE!

Read More

Gânduri de seară..........

"În timp ce soarele se înalţa deasupra orizontului, stropul de rouă a început să îşi dea seama de lumea care îl înconjura. Era aşezat pe o frunză, bucurându-se de lumina soarelui pe care, la rândul lui, o reflectă cu toată puterea din micuţa lui oglindă. Mândru de frumuseţea lui pură, se simţea în al noulea cer. În preajma lui erau alţi stropi, unii învecinaţi pe aceeaşi frunză, alţi ceva mai îndepărtaţi prin ramurile copacului. Stropul de rouă se gândea ca el era, desigur, cel mai frumos dintre toţi.
"Ah , ce bine este să fii un strop de rouă ! "
După o vreme vântul s-a înteţit, iar frunza în care se adăpostise a început să se cutremure din ce în ce mai tare.O teamă de nedescris a pus stăpânire pe stropul de rouă în vreme ce se rostogolea inevitabil, către marginea frunzei, spre un univers cu totul necunoscut. De ce trebuia să se întâmple aşa ceva ? Până acum totul fusese aproape perfect ! Se simţise în siguranţă şi se părea că aşa va fi o veşnicie. De ce lucrurile trebuiau să se schimbe ? De ce ? De ce ?
În cele din urmă, stropul de rouă a ajunse la capătul lumii, pe marginea frunzei. Panica îl străbătea peste poate. Îşi imagina cum va fi strivit în cădere şi se va risipi în mii de bucăţele. Ziua abia începuse, şi totul părea să se termine atât de repede ! Nu era drept ! Viaţa părea să nu mai aibă nici un sens. Încercă din toate puterile, să se agaţe de frunză, dar lupta lui era sortită pierzaniei.
După câteva clipe, vrând-nevrând, s-a lăsat în voia gravitaţiei. Desprins de frunză, a început să cadă în hăuri, în jos, mereu mai în jos. Dintr-o dată, şi-a dat seama că dedesuptul lui se întindea o enormă oglinda. Putea chiar să întrezărească în ea reflecţia propriei sale fiinţe. Se prăbuşea,  aproape, mereu mai aproape .....
Fără să înţeleagă cum şi când, frica i s-a transformat într-o infinită bucurie în vreme ce se contopea în nemărginirea de ape a lacului. Stropul de rouă nu mai exista, dar nici nu murise. Devenise o parte a întregului."

Read More

Noapte buna !

“

M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata.

Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi.

Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la serviciu.

Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui: Buna dimineata! Dar erai mult prea ocupat.

Pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.

Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe.

Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat, M-ai injurat.

Doream atat de mult sa-Mi vorbesti.

Oricum ziua era, inca, lunga! Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, iar Eu am asteptat.

Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine.

Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat… Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine.

Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata…Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.

Te iubesc atat de mult incat te voi rabda!

Acum esti pe punctul de a te trezi din nou.

Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi,imi vei acorda putin timp din timpul daruit tie.

Iti doresc o zi buna si minunata ca sufletul tau luminos ! Al tau Tata, Dumnezeu.

”

sursa : Lumina faptelor bune 

Read More

BOMBĂ: Suntem în pragul colapsului! FMI vrea să pună sechestru pe banii românilor!

"

Averile romanilor ar putea fi confiscate de FMI, dupa modelul Cipru! FMI ia foarte in serios posibilitatea aplicarii „Solutiei Cipru”, respectiv sechestrarea banilor populatiei de catre statele care au probleme cu datoria externa si cu deficitele bugetare.

In raportul Fiscal Monitor, intitulat – ingrijorator pentru contribuabili – Taxing Times (e vremea taxarii, in traducere libera), FMI lasa sa se inteleaga ca modelul cipriot, de „arestare” a banilor populatiei si firmelor in banci ar putea fi extins la nivel mondial. Astfel, tarile care s-au supraindatorat ori au cumparat obligatiuni ale unor state care au devenit insolvabile (vezi SUA, in primavara anului viitor, dar sa nu anticipam…) pot iesi dintr-o iminenta incapacitate de plata prin folosirea banilor aflati in banci, depusi de populatie si de catre firme. In Taxing Times se afirma, negru pe alb, ca statele isi pot reduce deficitele bugetare prin majorarea impozitariii sectorului financiar, a proprietatilor, bunurilor si serviciilor, dar si a salariilor, a CAS, a profitului, precum si prin taxarea averilor.

O delegatie FMI la Bucuresti vine in inspectie zilele urmatoare. Ultima critica adusa de FMI actualei guvernari se refera la esuarea privatizarii CFR Marfa. Ce urmeaza?

"

Sursa: enational.ro

Daniel Sebastian Suta

Andreea-Schaechter-FMI-la-Parlament

Read More

joaca de-a democrația , un nou rău mai mic ...dar pierdut

Acum că am ajuns la momentul în care dRagnea ajunge sfânt şi învie morţii, nu mă mai miră că dreapta face ce spune capitalistul stânga. De ce să mă mire că văd pe reţelele sociale prieteni de dreapta care susţin Roşia Montana fără echivoc, ei văd că acest sistem politic pe care îl laudă şi îi spun democraţie (la noi până şi democraţia exact ca şi comunismul încet devine o utopie), ei văd acest sistem corupt până în măduva oaselor ca recuperabil şi aşa cum am mai spus în cea cea am scris în: Compromisuri... democrația mascată... stânga și dreapta de fațadă, accepta un nou rău mai mic care desigur va fi un rău pierdut.

Joacă de-a politica în interesul poporului, devine şi ea doar un mit pentru popor. Iată că ni se arată pe faţă, ca ei joacă interese, ni se arată, că nu americanii, nici ruşii duc de râpă o ţară. E simplu şi se vede cu ochiul liber cei ce distrug sunt politicienii aleşi de însuşi ei... ei vând interesele poporului pe bani mărunţi şi câţiva arginţi. Desigur se va spune... Mă tu eşti din ăia care spun..." NU NE VINDEM ŢARĂ "... hai că mă faceţi că râd... Păi ce nu e cert? Ei o vând oricum... şi vor trăi liniştiţi fără probleme chiar dacă mai intră un an doi... la bulău.. în vacanţă.

Deci sfântul dRagnea în timp ce se rugă ca piosul pOnta să reuşească la oraş (în America), sufleca din mâini şi aşteaptă investitorii... de în curând din baroni vor ajunge regi... hai mă păi şi ţiganii au o mulţime de regi... Ei politicienii de ce să nu aibă? Piosul pOnta s-a dus să facă afaceri desigur semnalul este luat şi "capitaliştii şpăgar " vor venii... da cei şpăgar ca cei care concep afacerile bazate pe predictibilitate şi legi nu pot veni... pentru că aceia se interesează de dinainte îşi trimit propriile "servicii "şi se interesează. Ei nu vin doar să vină. Acum piosul este nerăbdător să vină acasă şi v-a veni iar... duminica v-a da ordin lui stroe să scoată tunurile de apă şi fumigenele... gata circulaţia trebuie să fie liberă... eventual mai aduce vreo 10 000 de "mineri activişti " şi da drumul la o nouă mineriada... nu pe media şi internet cum o face de câteva săptămâni... acum o vor face în stradă.

Capitalism, comunism socialism, democraţie... utopii la noi în România. Romanul accepta biciul sta şi rabda... şi primeşte pe spinare din ce în ce... mai mult. La noi e feudalism... nici vorbă de democraţie. Iobagii trebuie să tacă dacă nu stăpânul îşi pune arendaşii să scoată biciul. Iar iobagul sta şi se uită şi spune..."păi eu ce să fac? " .

Hai că mâine vor ieşi după ora 18 în Piaţa Victoriei iar vreo 20...30 de "viteji "... care în afară de o poză în grup nu vor reuşi nimic. Ei da desigur au ieşit şi săptămâna trecută şi de la 300 au ajuns la 20... şi ei tot mai spera la victorie. I-am sprijinit şi în acelaşi timp le-am dat nişte sfaturi la un articol scris odată cu promovarea: Salvarea statului de drept și recuperarea demnității naționale. Miting de protest (câteva sfaturi)
Desigur ei au dat like la articol... dar parcă văd că nici nu l-au citit... Nu voi mai face reclamă la aceste proteste... consider că sunt pierdere de timp . Mai mult decât pierdere de timp... prin faptul că ignora organizarea, fac mai mult rău decât bine. De ce?, veți spune ... simplu... demoralizează prin însăşi prezenţa mică, fac în aşa fel ca oamenii să ia în derâdere aceste proteste, unii; ... iar alţii să nu participe pentru motivul că cei care au acelaşi dorinţe văd nereuşita. Ei da şi mai arata că dreaptă nu se ştie organiza...
Probabil veţi fi supăraţi pe mine dar asta este realitatea , sau organizați-va ... sau stați acasă asa nu realizați nimic 

Read More

Gânduri de seară............

Un om sfânt a avut într-o zi, o discuţie cu Dumnezeu, şi i - a spus:
- Doamne, aş vrea să ştiu, cum sunt Raiul şi Iadul.
Dumnezeu l-a condus în faţa a două uşi. A deschis una dintre ele, iar omul sfânt a privit înăuntru. În mijlocul încăperii era o masă mare şi rotundă. În mijlocul mesei era o oală mare cu mâncare.
Oamenii care stăteau în jurul mesei, erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi flămânzi. Ţineau linguri cu cozi foarte lungi, şi căutau modalitatea de a ajunge în oală cu mâncare pentru a umple lingură, dar deoarece coada era mai lungă decât mâna, nu îşi puteau băga lingura în gură. Omul sfânt s-a cutremurat la vederea acestei nenorociri şi suferinţe. Dumnezeu a spus:
- Ai văzut Iadul.
Au mers la a doua uşă şi au deschis-o. Era o încăpere exact ca prima. Avea masă mare şi rotundă, cu o  oală mare cu mâncare. Oamenii erau dotaţi cu aceleaşi linguri cu cozi lungi, dar aici erau hrăniţi, râdeau şi vorbeau. Omul sfânt a spus:
- Nu înţeleg.
- Este simplu, a spus Dumnezeu. Vezi tu, ei au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce lacomii se gândesc doar la ei înşişi.

Read More

Noapte buna ! ...Povestea arborelui – scrisă de Shel Silverstein

"

Povestea arborelui – scrisă de Shel Silverstein

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic.

Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată.

Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare. Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult.

A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează.. Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”.

Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare.

Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”.

Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată. Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm.

Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”. Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit.

Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire. Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani.
A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei. „Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac.

Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani.

Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată.

Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.

Dar, in final, ce ramane?!

Fructele, ramurile si tulpina copacului nu sunt decat roadele vietii iar dupa ce totul “se consuma”, ramane iubirea, rodul cel mai de pret!

"
sursa : Lumina faptelor bune 

Read More