sâmbătă, 14 iunie 2014

Mihai Pleşa, un elev de 16 ani, olimpic la Religie, îi explică unui ateu CE ESTE DUMNEZEU

"

Cu toţii am auzit sau am cunoscut olimpici la matematică, fizică sau informatică. Există însă şi olimpici la Religie, iar Mihai Pleşa, un elev de 16 ani originar din Prahova, este unul dintre ei. Obişnuiţi cu manifestări şi comportamente de multe ori aberante ale celor care se declară credincioşi, normalitatea şi, în acelaşi timp, maturitatea de care dă dovadă prin răspunsurile la întrebări precum “Ce este Dumnezeu?” sau “Ce este credinţa?” sunt o surpriză plăcută. Pentru adolescentul olimpic care merge la biserică regulat şi citeşte cărţi religioase zilnic, credinţa este o alternativă de viaţă, un set de principii, iar Dumnezeu, fiinţa prin care el creează o legătură între el şi lume. Susţine că poate demonstra că Dumnezeu există cu argumente de orice fel, dar spune că în această experienţă este nevoie de ceva mai mult decât logică şi raţiune.

Există două extreme în societatea noastră: pe de o parte, sunt cei care nu cred în Dumnezeu - ateii. Pe de altă parte, sunt superstiţioşii, credincioşii devotaţi, care merg la moaşte, la toate procesiunile religioase. Ce este în opinia ta credinţa?

Foto: Silviu Matei / Mediafax Foto
Credinţa în Dumnezeu nu înseamnă superstiţie, dar nu înseamnă nici habotnicie. Fiecare om este liber să aleagă ceea ce el doreşte. Religia nu vine să îngrădească omul cu nimic, nu vine să-l lege de reguli şi de tipare şi să-i spună: doar pe calea asta mergi. Ortodoxia, care e atât de plină de frumuseţe, vine doar ca să ofere o alternativă de viaţă, vine să arate că viaţa se poate clădi şi pe principii sănătoase.
Cum ar fi?
Cum ar fi băutura. Mulţi oameni beau foarte mult. Băutura nu este rea, rea este întrebuinţarea ei. La fel tutunul, la fel drogurile, la fel abuzul de sexualitate, la fel ca lipsa de răbdare, ca dezorganizarea din viaţă.
Vorbeşti despre întrebuinţarea drogurilor, în sensul că unele pot fi folosite în scopuri medicale...
Da, unele sunt folosite în scopuri medicale, iar alţii le folosesc în scopuri proaste. Când omul caută o întrebuinţare rea acelui lucru, deja lucrurile se denaturează şi aici vine creştinismul care deschide un alt plan. Nu vine să îndoctrineze, nu face prozelitism. Un om care e adevărat creştin ortodox nu e un om obtuz, un om confuz, îngrădit de canoane, de chestii abstracte care nu au nicio legătură cu viaţa de zi cu zi. Creştinismul are acel ceva pentru toată lumea, fie un om simplu, fie un om bogat. Dăruieşte sfaturi pentru a petrece o viaţă bună, fără să îngrădească libertatea omului. Dacă este creştin, asta nu înseamnă că omul încetează să fie raţional sau să-şi descopere universul identitar, sau nu înseamnă că extirpă cultura lumească. Nu înseamnă acest lucru nici pe departe.
Dar ce înseamnă?
Că omul este liber să aleagă ceea ce doreşte. Ortodoxia nu vine să îngrădească, doar oferă o altă opţiune pentru a petrece viaţa. Cea de aici şi cea de dincolo.
Cum explică un adolescent de 16 ani pe Dumnezeu unui om matur care nu crede în Dumnezeu?
Un adolescent de 16 ani din ziua de azi este un pic străin de Dumnezeu. Depinde foarte mult de mediul în care a crescut, de educaţia pe care a primit-o şi de mediul pe care îl frecventeză. În general, cea mai mare parte din copii se gândesc la Dumnezeu ca la un tată, un tată bun, iubitor. Se gândesc la acea persoană care ne iubeşte, care ne veghează şi are grijă ca toate faptele noastre să se îndrepte spre bine, să se deruleze în iubire, în dragoste.
Unui om matur i-aş spune că e foarte bine că nu crede, dar că eu cred, deoarece lucrurile din lume şi lucrurile care se întâmplă în interiorul nostru arată că există Dumnezeu. Şi mai mult de atât, i-aş spune că Dumnezeu este o fiinţă personală care ne iubeşte extrem de mult. Eu personal, aşa îl pot explica pe Dumnezeu: ca o fiinţă personală prin care eu creez o legătură între mine şi lumea divină. Eu am argumente de orice fel, istorice, filosofice, raţionale. Pot dovedi absolut pe orice cale că Dumnezeu există, dar asta rămâne la nivel teoretic. Schimbarea trebuie să vină însă din interior. Dacă schimbarea nu vine din interior, oricâte argumente aş avea eu în sprijinul existenţei lui Dumnezeu ar fi degeaba.
Despre schimbarea din interior auzim peste tot,  de la psihologi până la trainerii de dezvoltare personală. Cum ar trebui să se petreacă schimbarea asta?
Omul, prin diferite lucruri care se întâmplă în viaţa lui, îşi dă seama că tot ce se întâmplă aici pe pământ e trecător, e deşertăciune, cum spune în Sfintele Scripturi. Omul trebuie să ajungă la această cunoaştere că viaţa de aici se termină odată şi odată, că e finită şi că obligatoriu trebuie să existe ceva după.
De ce obligatoriu? Sunt unii oameni care spun că aici se termină totul.
Acum mă gândesc pur şi simplu la demnitatea mea de om, că sunt creat de Dumnezeu sau de cine voi  fi creat, sau că sunt creat doar de părinţii mei şi atât. După aceea mă gândesc la ordinea lucrurilor, că nu e firesc să se întâmple aşa. Nu e firesc ca omul să trăiască o perioadă de timp, mai mult sau mai puţin fericit. Cât poate să trăiască? În medie 70 de ani. Şi după aceea lucrurile să rămână aşa, suspendate în aer. În niciun caz nu pot rămâne aşa, suspendate în aer.
Dar unui copil cum i-ai explica că există Dumnezeu?
Cum vă spuneam, ca să convingi un om că Dumnezeu există trebuie să se întâmple în interiorul lui acea sclipire. Căutarea lui Dumnezeu o avem toţi, tendinţa către Dumnezeu o avem toţi, dar trebuie să se declanşeze acea trezire pentru a începe să-l căutăm pe Dumnezeu.
Dar unui bătrân ce i-ai spune despre Dumnezeu?
Cred că m-aş folosi foarte mult de experienţa lui de viaţă şi i-aş arăta exact momentele în care Dumnezeu a intervenit în viaţa lui fără ca el să-şi dea seama. Şi i-aş arăta armonia lucrurilor, desfăşurarea lucrurilor, toate cauzele unor lucruri care duc la dovedirea existenţei lui Dumnezeu.
Tu cum l-ai găsit pe Dumnezeu?
Eu de mic am fost dus la biserică de bunica mea. Nici eu nu credeam în Dumnezeu, dar mă duceam pentru că-mi plăcea la biserică şi mi-a rămas în minte imaginea vie a părintelui, cum predica pe Hristos. Şi atunci mi-am dat seama că e imposibil ca un anume Hristos, care se spune că e Dumnezeu, să adune în jurul lui atâta lume. E imposibil ca el, ca persoană, să creeze ceea ce este astăzi. De existenţa lui istorică nu mă îndoiam, mă îndoiam cum poate face el ca astăzi învăţătura lui să fie  răspândită în toată lumea, şi că sunt lăcaşuri de închinare la tot locul şi mai ales că oamenii şi-au dat viaţa tocmai pentru el de 2000 de ani încoace.
Atunci s-a petrecut aşa ceva în mine care m-a făcut să-l caut, să văd cine e şi ce vrea de la mine. Am ascultat predicile părintelui, am mai luat şi câte o carte, am mers la slujbă şi am început să citesc din Vieţile Sfinţilor Părinţi - oamenii care şi-au dedicat viaţa lor lui Hristos. Am vrut să văd ce au scris oamenii ăia, care sunt crezuţi că aveau ochelari de cal, care vedeau numai înainte, numai la Hristos şi atâta. Mi-am dat seama că ei descriau nişte lucruri, nişte fenomene, care culmea erau cât se poate de reale şi cele ce spuneau în cărţile respective era de fapt realitatea la care am ajuns uitându-mă la viaţa altor oameni. Aşa mi-am dat seama că există Dumnezeu, că totul e pus în ordine.
Realitatea asta e dură uneori. De ce crezi că lasă Dumnezeu să aibă loc războaiele, foamete, ororile de pe lumea asta?
Eu am două păreri despre acest lucru. Pe de o parte, m-am convins că Dumnezeu este bun, este iubire, că este dragoste. Şi m-am gândit şi eu că cineva care este iubire nu poate să lase să se petreacă astfel de fenomene, astfel de lucruri. Şi atunci m-am gândit că tocmai aici intervine voinţa omului, liberul arbitru. Tocmai ce spuneam,  Dumnezeu a venit şi i-a spus omului care este rostul lui, i-a oferit o alternativă la viaţa lui. Dacă el a urmat-o, lucrurile au decurs în mod benefic. Dacă nu, se întâmplă toate faptele rele. Toată răutatea din lume este lipsa lui Dumnezeu din sufletele oamenilor. Oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, nu mai cred, şi atunci dacă te desparţi de iubire nu mai poţi face fapte de iubire, oricât de bune ar părea ele. Aşa se explică răul - absenţa binelui, absenţa lui Dumnezeu.
Cum ţi-l închipui tu pe Dumnezeu?
Ideea de Dumnezeu este foarte complexă. Eu îl percep ca pe un duh, o fiinţă personală. Eu cred că Dumnezeu este unul singur pentru orice religie, fie că eu îi zic Allah, Budha, Dumnezeu. El rămâne unul şi acelaşi. Părintele Paisie Aghioritul spunea că Dumnezeu este unul singur, dar unii stau în casă şi alţii rătăcesc pe afară.
Cum ar trebui găsit Dumnezeu de ceilalţi oameni?
Ca să intrăm în legătură cu Dumnezeu cred că trebuie să-l cunoaştem. Cea mai la îndemână cunoaştere este cea existenţială, prin evenimentele care se întâmplă în propria viaţă. De exemplu, omul are un accident de maşină şi în ultima secundă scapă. Atunci zice că uite că Dumnezeu m-a ajutat.
În privinţa religiei din şcoli sunt acum două tabere: una care pledează pentru scoaterea orei de religie şi alta care vrea ca religia să rămână în programa şcolară. Ca olimpic la religie, ce le-ai răspunde ambelor părţi?
În primul rând, cred că e normal să existe o tensiune între cei care vor religia şi cei care nu o vor.  Religia are ceva în plus faţă de toate celelalte materii – biologie, geografie, matematică, istorie. Diferă de aceste materii prin faptul că ţine de o opţiune intimă, de o opţiune privată a omului, de propriile lui crezuri şi convingeri. Un om dacă nu crede, nu poate fi obligat să facă lucrul acesta. Organizaţiile care vor să scoată religia din şcoli au venit cu diferite argumente că elevii sunt traumatizaţi la orele de religie pentru că anumiţi profesori îi ameninţă cu chinurile Iadului. De fapt, aici intervine lipsa de experienţă a unor profesori de religie, proasta lor pregătire. De fapt, acestor profesori le lipseşte vocaţia, ei nu-şi fac treaba. La ora de religie lucrurile nu se pot întâmpla ca la orice materie obişnuită. Ora de religie este oră de educaţie religioasă, depinde de profesor.
Dacă ar fi să iei o decizie privind religia în şcoli care ar fi?
Eu cred că orice copil la vârstă mică are nevoie de educaţie religioasă. Când este mic, copilul nu ştie ce e bine şi ce e rău. Educaţia primită la vârste mici rămâne pe parcursul întregii vieţi. Or, dacă de mic copilul a fost modelat într-un mod nu tocmai bun, atunci el şi la maturitate nu va fi un om tocmai bun. Dacă profesorul de religie îşi face treaba cu adevărat bine el contribuie la educaţia acelui copil. În mare parte,  copiii nu se simt obligaţi să stea la orele de religie. La mine la şcoală de exemplu, din clasa întâi până într-a opta, copiii erau dornici să afle mai mult  la orice temă de religie, puneau tot timpul întrebări.
O altă problemă sunt manualele de religie care, pe lângă faptul că au greşeli, conţin şi pedepse, cum ar fi că dacă treci strada printr-un loc nepermis vei merge în Iad. În aceste condiţii, cum crezi că ar trebui predată religia?
Dacă manuale ar fi schimbate, într-adevăr conţin unele chestii chiar stupide, fără niciun temei biblic, atunci lucrurile s-ar rezolva. Pe de altă parte, mai e şi problema profesorilor. Adică ceea ce spune profesorul, ceea ce face. Aici cred că este problema. Copilul vede dacă profesorul lui îl trăieşte pe Hristos. Se simte când un profesor crede ceea ce spune şi când profesorul e doar un angajat care vine să-şi ia facă norma, să semneze condica, apoi şi-a luat banii şi a plecat. Pe de altă parte, cei care vor să scoată religia din şcoli pleacă cu o preconcepţie. Ei nu vor să vadă dacă e bine sau nu. Asta presupune ceva muncă. Ar trebui să faci o cercetare foarte amplă ca să ajungi într-un final la un răspuns.
Există o propunere din partea unor profesori care spun că religia ar trebui înlocuită de etică, sau cel puţin să fie alternativa pentru cei care nu vor să participe la ora de religie.
Chiar dacă sunt teolog şi aş putea fi subiectiv, eu cred că ora de religia vine să-l înveţe pe om să fie bun, să fie un om moral. Ce e rău dacă eu vreau să te conving să nu te mai enervezi, să nu mai fii dezorganizat, să fii un om la locul lui, să nu mai pierzi timpul în discuţii nefolositoare ca nu-ţi aduc niciun fel de dezvoltare?  Etica mi se pare un lucru bun. Cunoaşterea tuturor oamenilor, fie ei laici, fie ecleziaşti, e binevenită. Chiar sfinţii mari ai bisericii cunoşteau foarte bine filosofia. Atâta timp cât ora de religie sau ora de etică te învaţă să fii un om moral, un om bun, eu cred că este binevenită.
Ce părere ai  despre relaţia dintre religie şi ştiinţă?
Raportul dintre ştiinţă şi religie poate fi privit din două puncte de vedere: benefic sau distrugător. Ştiinţa poate veni în ajutorul religiei prin tot ce se descoperă. Oamenii care merg la biserică regulat au doar doi la sută şanse să se îmbolnăvească de o boală gravă. Foarte multe descoperiri ştiinţifice vin să afirme adevărurile teologice. De exemplul postul este bun pentru sănătate. Pe de altă parte, ştiinţa poate veni şi împotriva religiei. Sunt oameni de ştiinţă care vor să arăte că adevărurile biblice nu au temei.
Ce părere ai despre procesiunile cu moaştele la care mii se oameni stau ore în şir, se înghesuie să ajungă în faţă, leşină?
Religia este legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu. Ea se traduce prin o parte dogmatică - de învăţătură, o parte de credinţă şi o parte de cult- manifestare exterioară. Or, sfinţii care au sfinte moaşte au ajuns să aibă sfinte moaşte prin credinţa lor în Hristos. În mod normal, trupul putrezeşte. Dar tocmai aici intervine anomalia, că trupurile acestor oameni care au crezut în Hristos rămân întregi. Sunt uşoare şi miros a mir, nu se strică. Asupra lor nu acţionează factorii fizici ca să se strice. La Sf Iacob Prozevitul trupul a rămas intact se văd şi firicele de păr de pe mâini. Dacă Dumnezeu nu voia să se întâmple asta cu acel trup nu se întâmpla. Eu percep neputrezirea trupului ca un dar pe care Dumnezeu l-a dat acelui om care a crezut în învăţătura lui şi i-a ajutat şi pe alţii să devină mai buni.

"

sursa : 

http://www.gandul.info/interviurile-gandul/mihai-plesa-un-elev-de-16-ani-olimpic-la-religie-ii-explica-unui-ateu-ce-este-dumnezeu-e-foarte-bine-ca-nu-crezi-dar-eu-cred-pot-dovedi-absolut-pe-orice-cale-ca-dumnezeu-exista-12745176

VASILE AFTENIE EPISCOP MARTIR.




"Dacă mă vor izola, sigur voi fi ucis."


Vasile Aftenie (n. 14 iunie 1899, Lodroman, comitatul Târnava-Mică, din regiunea istorică Transilvania, azi comuna Valea Lungă, județul Alba - d. 10 mai 1950, închisoarea Văcărești) a fost un episcop român unit (greco-catolic). A fost ucis în bătaie în temnițele comuniste, pentru refuzul său de a abandona credința catolică. Școala primară a urmat-o în satul natal și la Blaj, iar cursurile liceale la Blaj. În 1919 s-a înscris la Academia de Teologie din Blaj, fiind trimis mai apoi la Roma, la Colegiul Grec "Sf. Atanasiu". În 1925 a obținut doctoratul în Filosofie și Teologie, după care a revenit în România.
La 1 ianuarie 1926, a fost hirotonit preot de către mitropolitul Vasile Suciu. După o lună a fost numit profesor la Academia de Teologie din Blaj. A fost numit protopop de București și ulterior canonic al Capitlului Arhiepiscopesc din Blaj. La 1 octombrie 1939 a fost numit Rector al Academiei Teologice din Blaj. În aprilie 1940, a fost numit episcop titular de Ulpiana și auxiliar al mitropolitului Alexandru Nicolescu. Consacrarea a avut loc pe 5 iunie 1940 în Catedrala din Blaj. S-a întors mai pe urmă la București ca episcop vicar.

În octombrie 1948 i-a mustrat aspru pe cei 36 de foști preoți greco-catolici semnatari ai trecerii la ortodoxie, sosiți de la Cluj la Patriarhia din București, pentru a aduce actul lor de adeziune la Biserica Ortodoxă Română, pentru că astfel au abandonat Biserica Română Unită cu Roma. Delegații de la Cluj se aflau la restaurantul Capșa în momentul în care episcopul Aftenie i-a certat. Mulți dintre ei i-au mărturisit că au iscălit sub presiune. După diferite încercări eșuate ale comuniștilor de a-l compromite, episcopul a fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948. Alături de ceilalţi cinci episcopi greco-catolici în funcţie, PS Vasile Aftenie, episcop de Alba- Iulia şi Făgăraş şi vicar de Bucureşti a fost dus la schitul Dragoslavele, reşedinţa de vară a patriarhului ortodox. Patru luni au fost ţinuţi acolo sub presiunea securiştilor, cu scopul de a-i determina să accepte unirea cu Biserica Ortodoxă, ce nu se putea face decât cu semnătură episcopală. Nici unul nu a cedat însă, iar în februarie 1949 au fost mutaţi lângă Bucureşti, la Mănăstirea Căldăruşani. După încă o lună, doi dintre ei au fost desprinşi de grup şi aruncaţi în arestul Ministerului de Interne. Au fost aleşi cei care, după presupunerile securiştilor, erau cel mai uşor de convertit: episcopul Ioan Suciu, pentru că era cel mai tânăr, şi episcopul Vasile Aftenie, cea mai populară figură. Tortura îndelungă nu şi-a făcut însă efectul. Nici unul din ei nu a cedat. Singura consecinţă a chinurilor a fost paralizia PS Vasile Aftenie.
A fost torturat mult, dar n-a scos un cuvânt de trădare. "Dacă mă vor izola, sigur voi fi ucis", le spunea el cândva fraţilor de suferinţă. Aşa s-a şi întâmplat: a fost mutat la închisoarea Văcăreşti şi torturat bestial, din ordinul generalului evreu Nikolski, apoi ucis la 10 mai 1950,  la doar 51 de ani.
Era 10 mai 1950, în amurg. O maşină neagră a Securităţii a oprit la poarta Cimitirului Bellu catolic. Trei gropari, aflaţi în aşteptare de cinci ore, au luat sicriul din maşină.
Nu se închisese prea bine pentru că mortul, era prea înalt pentru scândurile din care fusese croit coşciugul. În tăcere deplină, l-au aşezat pe umeri şi, cu doi civili pe urme, l-au dus la groapa gata pregătită. Pământul a fost azvârlit cu grabă peste coşciug, fără să apuce cineva să pună vreo întrebare.

Pe crucea de la mormântul său, autoritățile comuniste nu au permis să se scrie decât inițialele numelui și anul decesului: «V.A. = 1950». Curând după aceea, mormântul său a devenit loc de pelerinaj. Mii de oameni vin și se roagă la mormântul lui. Se spune că aici s-au întâmplat minuni, la rugăciunile pelerinilor, drept răspuns din partea lui Dumnezeu.

"Era foarte jovial, glumeţ, popular. Era invitat mereu la prânz de familiile de credincioşi. Securitatea a crezut că va ceda uşor, dar el a fost primul care a murit pentru credinţă".( PS Mihai Frăţilă, episcop auxiliar de Alba-Iulia şi Făgăraş şi vicar de Bucureşti)

Martiriul episcopului Vasile Aftenie nu este singurul din perioada venirii comuniştilor la putere. Ca o măsură de precauţie, pentru supravieţuirea Bisericii Greco-Catolice, cei 6 episcopi greco-catolici aflaţi în funcţie în 1948 au hirotonit alţi şase episcopi, cu mijlocirea nunţiului papal de atunci.
Nici unul dintre cei 12 episcopi nu a cedat presiunilor regimului comunist. După moartea lui Vasile Aftenie, trei dintre ei au murit la închisoarea din Sighet, fiind îngropaţi în cimitirul săracilor, fără morminte: PS Valeriu Traian Frenţiu, episcop de Oradea, PS Ioan Suciu, episcop de Blaj, şi PS Tit Liviu Chinezu, auxiliar de Blaj.
PS Alexandru Rusu, episcopul de Maramureş, a murit în închisoarea Gherla, iar episcopul de Lugoj Ioan Bălan şi cardinalul Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, au murit în perioada domiciliilor obligatorii, de după detenţie, unul la Ciorogârla, altul la Căldăruşani.



vineri, 13 iunie 2014

Leonard Cohen - Hits collection


angel



(Angels) You are an angel, dare
You mess around down there
Arms open wide to save
Mankind you are depraved
What is wrong oh what?
(Judy) I'm in love
(Angels) You nut!



angel - Leonard Cohen | LyricsTranslate.com/ro 

Michael) Angel eyes
You've been crying lately
Paradise
Ain't like it used to be
Can't get to sleep
Can't face the light
Weep baby weep
You've no angel tonight
(Judy) Angel eyes
You've been crying lately
Paradise
Ain't like it used to be
Can't get to sleep
Can't face the light
Weep baby weep
You've no angel tonight
(Michael & You've been bad
Angels) You've been good
You've been around
Like a good angel should
(Judy) One more heart
One more town
Falling apart
When there's no one around
(Angels) Falling angel, angel...
(Michael & Judy) Angel eyes
You've been crying lately
All this time
Aren't you tired baby
Trying to fly when you
Don't have the height
Cry baby cry
You're no angel tonight
(Michael & Holy ground
Angels) Hollywood
You've been around
Like a good angel should
(Judy) One more heart
One more town
Falling apart
When there's no one around
(Angels) Falling angel, angel...
You've got to be kidding
Yes we know what you're
Thinking about but you'd
Better stop dreaming, Angel
Better stop by here and now
He's just an ordinary man
And you're all mixed up
Why are you listening to him?
Why say Angel - say Angel
Angel, Angel... oo - oo - oo
(Michael) You're no angel, baby
(Judy) You're no angel, baby
(Michael & Judy)
Can't get to sleep
Can't face the light
Weep baby weep
You're no angel,

Gânduri de seară................


 
Noi ne-am rătăcit seara trecând pe-alei
Printre flori de vis şi vechi parfum de tei.
Liniştea din noi se adună-ntr-un cuvânt
Spus de mii şi mii de ori ca un legământ.

Eu te-am invitat pe-aceeasi albă stea
Tu m-ai sărutat şi am ajuns la ea.
Ameţiţi de vis între pământ şi cer
Dezlegam cuprinşi de vraja marele mister.

Tăcutele iubiri nici azi nu le-am uitat.
Ne-ndragostim şi-acum ca altadat'.
Tăcutele iubiri ne cheamă şi pe noi
Să trecem porţi de vis doi câte doi.

Paşi demult uitaţi se-aduna pe alei
Cad şi azi din nou tăcute flori de tei.
Tu, iubire, tu, cu eternele poveşti
Cu sărutul ce mi-ai dat, parcă te topeşti.



Pe aripi de vânt vin şoapte care spun
Cei ce s-au iubit se mai iubesc şi-acum.
Şi ca-ntr-un ierbar aleea va păstra
Şi urma ce-a lăsat iubirea mea şi-a ta.

Tăcutele iubiri nici azi nu le-am uitat
Ne-ndragostim şi-acum că altadat'
Tăcutele iubiri ne cheamă şi pe noi
Să trecem porţi de vis doi câte doï


Sfântul Anton de Padova.


Fernando Martins de Bulhões, cunoscut ca Sfântul Anton de Padova sau Sfântul Anton de Lisabona, (n. 15 august 1195, Lisabona, Portugalia - d. 13 iunie 1231, în apropiere de Padova), a fost un preot catolic portughez și un călugăr al Ordinului Franciscan. Ferdinand s-a născut la Lisabona la 15 august 1195 într-o bogată familie de nobili. Abia mai târziu și-a schimbat numele în Anton. De mic copil el a arătat un interes pentru biserică, uimind preoții cu inteligența și înțelepciunea lui.
Din dragoste pentru Hristos el a renunțat la viața bogată de acasă și a urmat calea Domnului. Inițial el a intrat în ordinul augustinian. Atunci când relicvele Sf. Bernard și ale însoțitorilor lui, primii martiri franciscani, au fost aduse pentru a fi îngropate în biserica sa, Anton a părăsit ordinul său, intrând la frații minori și mergând în Maroc pentru a evangheliza și pentru a muri pentru credință. Din cauza că boala l-a doborât în Sicilia, nu și-a putut continua călătoria și s-a alăturat unor alți frați călugări care mergeau la Portiuncula. A trăit într-o peșteră din San Paolo, pe care o părăsea doar pentru a participa la Liturghie și pentru a face curățenie la mănăstirea din apropiere. Într-una din zile, predicatorul care era programat nu a apărut, frații îndemnându-l pe Anton să vorbească în locul acestuia. El i-a impresionat atât de mult încât de atunci a început în mod constant sa călătorească, să evanghelizeze, să predice și să predea teologie în Italia și Franța.

Orator de excepție, el atrăgea mulțimile pe oriunde mergea, vorbindu-le în multe limbi. Făcător de minuni,este unul dintre cei mai iubiți sfinți, imaginea și statuile sale aflându-se aproape peste tot.
Sfântul Anton însă este și un strălucit model de sfințenie creștinească. Virtuțile sale eroice au fost acelea ce l-au făcut atât de plăcut lui Dumnezeu și au dat totdeauna putere deosebită rugăciunilor lui. Se cuvine, deci, ca toți creștinii să-l aibă și ca exemplu de urmat în virtuțile creștinești, pentru ca, imitându-l, să-l înduplece mai ușor a mijloci pentru dânșii la Dumnezeu pentru a le dobândi harurile cerute. Iată pentru ce, la datele cele mai însemnate din viața lui, trebuie să unim și îndemnul la imitarea însușirilor sale sufletești, care l-au făcut să fie iubit de Dumnezeu și de oameni și i-au adus mărirea nepieritoare de sfânt cunoscut oriunde; sau cum îl numea Papa Leon al XIII-lea: Sfântul lumii întregi.
Anton se puse cu tot zelul în slujba sufletelor și alerga acolo unde era primejdia mai mare. Timpurile erau foarte triste și moravurile stricate. Puterea lui de a convinge, ajutată de știința teologică ce o stăpânea, și mai ales sfințenia vieții lui, aduceau însă în suflete lumina și tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoțea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele și le duceau la îndreptare adevărată.

În anul 1224, Cinul Franciscan era bine închegat. Sfântul întemeietor, luminat de Dumnezeu, hotărâse ca toți călugării săi să se îndeletnicească cu viața de rugăciune și de muncă apostolică. Pentru a putea pregăti mai bine la predicarea cuvântului Evangheliei pe fiii săi Franciscani, a introdus în cin casele de studii, în care se învăța teologia și celelalte științe sacre.
Sfântul Anton a fost ales, de însuși Sfântul Francisc, ca să învețe teologia pe ceilalți călugări din mănăstirea din Bologna (Italia), unde a demonstrat că este vrednic de titlul de Doctor în teologie ce avea să i-l dea obștea.

                                Locul în care se află mormântul Sfântului Anton de Padova.



În ziua de 13 iunie 1231, Anton se afla la mănăstirea Camposanpietro, din afara oraşului; simţindu-se foarte rău, a cerut să fie adus în Padova. Aşezat pe un car cu fân este transportat cu deosebită atenţie, dar, ajunşi la Arcela, o altă mănăstire, la 1 km de oraş, Anton îi roagă să oprească, mai priveşte o dată oraşul, îl binecuvântează şi închide ochii. Peste câteva momente, cete de copii alergau pe străzile oraşului vestind cu bucuria nevinovată a copilăriei: «A murit Sfântul! A murit Sfântul!». Clopotele tuturor bisericilor din oraş s-au întîlnit într-o solemnă cântare de triumf, de recunoştinţă, de nemărginită durere. O tradiţie spune că, în aceleaşi momente, şi clopotele din Lisabona, fără a fi trase de cineva, au început să sune, cutremurând inimile, care au simţit că Ferdinand al lor a ajuns pe culmea de la hotarul dintre pământ şi cer.

                                                     Basilica Sf. Anton de Padova



Abia după un an de zile, în sărbătoarea Rusaliilor 1232 "Sfântul" este ridicat la cinstea altarelor; de atunci, cu fiecare veac ce a trecut, amintirea lui a devenit tot mai vie, şi astăzi numele lui este rostit cu încredere pe toate meridianele pământului, de către oameni de toate convingerile, din toate rasele, din toate treptele sociale şi culturale. Deşi nu au rămas de la el decât câteva cicluri de predici, au fost suficiente pentru a dovedi că autorul lor este o lumină puternică dăruită Bisericii.



De ce nu-l vor partidele Dreptei Unite și Neunite pe prezidentiabilul MRU?

"

Divortul partidelor de electorat

Precizez ca nu obisnuiesc sa iau ca litera de lege rezultatele sondajelor de opinie pe teme politice la care are acces publicul larg. Totusi, daca stii sa le citesti, contin indicatii utile.
Astfel, ma uit cu exasperare cum partidele parlamentare de opozitie la PSD (cel putin de opozitie declarata, respectiv PNL, PDL si PMP) tot cauta candidati de success pentru alegerile prezidentiale, si nu-i nimeresc.
Nu-i nimeresc pentru ca nu se uita unde ar trebui: la asteptarile electoratului. Exasperarea mea vine dintr-o logica simpla: accesul la putere se face pe voturi. Accesul la functia prezidentiala se face pe multe voturi. Pe mult mai multe voturi decat pot aduna de la electoratul lor captiv, prin structurile lor militante exemplar mobilizate, PNL, PDL si PMP la un loc. Si totusi, asta e ultimul lucru pe care liderii, strategii si membri vocali ai acestor partide par sa-l ia in considerare.
Daca n-ar fi dramatica realitatea (sociala, politica, economica) si perspectiva, m-as distra. Pentru ca scremerea asta cu desemnarea candidatilor are cateodata conotatii de un mare comic involuntar prin ridicol.
Dar nu e comic. Pentru ca se inscrie in ruptura dintre aceste partide si marea majoritate a electoratului. Spun asta pentru ca electoratul romanesc este de 18,2 milioane. Adica depaseste cu mult procentele pe care aceste partide, reunite, le pot mobiliza la vot, cu toate “structurile” reunite – dovada rezultatele alegerilor parlamentare sau europarlamentare din ultimii ani (vreo 2 milioane). E vorba de 70% (peste 12 milioane) care nu mai voteaza. Nu doar pentru ca nu-i intereseaza politica (pe aceia nu-i punem la socoteala). Ci tocmai pentru ca pe unii ii intereseaza, dar altceva asteapta de la clasa politica.
Ori, sa-ti imaginezi ca poti casiga prezidentialele contra PSD (care are in continuare cea mai eficienta masinarie electorala, cea mai extinsa structura militanta, si cel mai mare electorat fidel sau dependent, uniform distribuit teritorial si-n paturile socio-profesionale) fara o buna parte din acest electorat pasiv (70%) contravine acestei aritmetici simple: ai nevoie niste milioane de voturi de acolo. De ce sa nu ti le atragi cu un candidat cat mai credibil si popular dinainte de turul 2 al scrutinului prezidential? De ce sa te lasi in voia sortii si a nehotaratilor (e neclar cati) care vor vota in primul tur cu candidatii de pe locul 3 si urmatoarele?
MRU, singurul prezidentiabil plauzibil pe scara larga
Cand spun “plauzibil pe scara larga”, ma refer la credibilitate si popularitate in afara bazinului electoral fidel al PNL,PDL si PMP, mai modest prin comparatie cu cel al PSD.
In contextul asta, trebuie sa admiteti ca este cel putin bizar faptul ca liderii si membrii vocali ai marilor partide ale Dreptei (ne)Unite, ignora cu desavarsire realitatea numita MRU.(Bizar, vorba vine; e de inteles ce nu le convine, dar revin la acest aspect spre final).
De ce bizar? Pentru ca MRU ramane, printre toate numele de candidati vehiculate in ultimul an (Antonescu, Iohannis, Tariceanu, Isarescu, Predoiu, Diaconescu, Udrea, Diaconu, Ponta, Maior) varianta cea mai credibila pentru marea masa de electorat pasiv, nehotarat sau dezamagit de actuala clasa politica. Sau, mai precis, pentru electoratul care asteapta un om integru si capabil sa continue (eventual mai bine) reformele initiate si sustinute in ultimii 10 ani de Traian Basescu. Respectiv anti-coruptia, justitia independenta si eficienta, domnia legii, statul de drept, modernizarea statului, sanatatea, educatia, si orientarea pro-occidentala. Includem in acest electorat si pe cei dezamagiti (total sau partial, justificat sau nejustificat) de prestatiile actualului presedinte, care insa n-ar vota niciodata candidatul PSD.
Pe ce se intemeiaza credibilitatea lui MRU? Simplu: pe trecutul si performanta lui. Pe cariera lui profesionala si politica.
La cariera academica, n-am auzit sa i se poata reprosa ceva. Sef de promotie la liceu, absolvent de Istorie si Filosofie la Iasi, masterat la Oxford, doctorat (pe bune, neplagiat) la Universitatea Iasi.
La cariera politica, iar n-ai ce-i reprosa: secretar de stat In MAE , ministru de externe, sef SIE, apoi sef de guvern. Activitatea la Externe a fost una onorabila (inclusiv demisia).
Iar faptul ca a fost debarcat in 2012 din functia de prim-ministru de coalitia borfasilor (USL) in frunte cu Ponta, ii face cu atat mai mult cinste, ca si opozitia vizibila si activa la lovitura de stat sau la guvernarea ulterioara USL-PSD.
Dubiile mele cu privire la popularitatea prezidentiabilul MRU
Incep prina spune ca in 2012 eram circumspecta cu privire la sansele lui MRU de a deveni pana in 2014 un prezidentiabil suficient de popular. Adica o alternativa reala la candidatul USL, PSD sau PNL. De ce? Din cauza stilului de discurs prea sofisticat si domol pentru alegatorul obisnuit.
Mi-a trecut. Mihai Razvan Ungureanu a probat in ultimii doi ani, ca e dispus sa invete, inclusiv sa-si regandeasca stilul discursiv. Daca mai aveam vreun dubiu pana nu demult, doua au fost realitatile care mi l-au inlaturat:
a)cresterea constanta in ultimii 2 ani in preferintele si increderea electoratului(mult peste partidul lui, FC). Asta apropo de sondaje. Crestere constanta care l-a facut sa atinga in luna mai 2014 aceasta pozitie printre potentialii prezidentiabili:
“Potrivit cercetării, într-o finală în turul doi între Ponta și Antonescu, scorul ar fi clar în favoarea primului 59% la 41%. Într-o finală cu Ponta-Iohannis, lupta ar fi mult mai strânsă: 51,7% – Ponta, 48,3% – Iohannis. Chiar și liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu s-ar clasa mai aproape de Ponta decât ar face-o Antonescu: 43,4% – MRU, 56,6% – Victor Ponta.”
b) interventia din noaptea de dupa alegerile pentru parlamentul european (25-26 mai 2014).
Atunci, in asteptarea rezultatelor (numarate, nu estimate), MRU a fost contactat telefonic de cei din studioul B1tv (Turcescu plus Banciu,Pora,Orcan).
Atunci, cu exceptia lui Sabin Orcan (singurul lucid la acel moment), toti cei prezenti in studio erau in servraj din cauza exit-poll-urilor (care s-au dovedit ulterior a fi, ca de obicei, gresite). Si tabarasera astfel pe MRU cu intrebari si comentarii care mai de care mai veninoase, isterice si suprapuse. Il scoteau (fiind singurul sef de partid care a acceptat sa intre in direct) drept marele vinovat al victoriei PSD si infrangerii “dreptei”. El era dusmanul, responsabilul de serviciu cu starea jalnica a “dreptei” si a natiunii. NU “dreapta” aia mare si neunita. Nu Ponta-PSD.
Recunosc ca, dincolo de perplexitatea in fata acestui circ televizat, m-a surprins totusi coerenta, conciziunea, fermitatea si autenticitatea cu care MRU a tinut piept acestei isterii televizate. Nimic sofisticat, neinteligibil, fals sau ilogic, in ce spunea. Bun simt accesibil pe toata linia.
Deci poate. Poate sa se faca inteles si sa reziste chiar in imprejurari de mare adversitate. Asta conteaza pentru priza la public a unui candidat la prezidentiale.
Totusi, doar cu micutul lui partid in spate, oricat de bine ar sta la credibilitate si la capitalul de simpatie publica, MRU nu poate duce eficient o campanie electorala de anvergura prezidentiala si acoperire nationala. Iar celelate partide – atat PSD, cat si PNL, PDL si PMP, stiu asta.
De ce nu-l vor pe MRU partidele Dreptei Unite Neunite?
Fata de aceste realitati (credibilitate si popularitate suficienta, in crestere) care il recomanda drept prezidentiabil de succes, pentru un observator neinregimentat politic si lucid, intrebarea asta vine de la sine. Pentru ca pare cel putin bizar cum acest candidat nu pare sa intre in calculele niciunuia dintre liderii sau membrii vocali ai PNL, PDL si PMP.
Bizarerie care se traduce, pe scurt, asa: este evident ca, dintre toate numele vehiculate acum (nu le mai amintesc), MRU este singurul plauzibil in afara bazinelor electorale stabile ale acestor partide. Ba indraznesc sa spun ca nici in interiorul acestor nuclee electorale, propunerile partidelor nu intrunesc unanimitate, iar MRU n-ar fi de lepadat.
Atunci de ce nu-l vor?
Exista mai multe variante de raspuns.
Varianta scurta si brutala:
Nu e de-al lor. Nu are profilul clasicului oportunist sau borfas servil si dependent de partid. Cel care, fara bunavointa partidului X sau Y, nu e nimic, nu prinde nicio slujba, nicio functioara, niciun avantaj din care sa supravietuiasca sau prospere in viata. MRU sta pe picioarele lui. MRU are viata, profesie, cariera, reputatie buna si in afara oricarui partid.
Varianta mai lunga, dar la fel de contondenta:
Viziunea politica si valorile pe care se intemeiaza autentic, nu declarativ, MRU, contravin fundamental celor ale establishmentului PNL, PDL sau PMP. Includ aici fara ezitare PMP, pentru ca s-a dovedit a fi, dupa ultimul congres, un mic PDL. PDLul lui Udrea, nici macar al lui Basescu. Nimic altceva sau mai mult.
Dar care sunt viziunea si principiile lui MRU care deranjeaza? Pai tocmai acelea care il recomanda drept continuator credibil al politicilor reformiste ale lui Traian Basescu, chiar si in randul celor dezamagiti de actualul presedinte, dar fideli orientarii lui reformiste.
Iar ca sa intelegem continutul viziunii lui Basescu si continuitatea, trebuie sa facem o scurta retrospectiva a ultimilor 10 ani. Si aici ma voi folosi de ce spunea Alexandru Lazescu intr-un articol recent (Basismul in epoca post-Basescu, pe link la final):
Antipatia profundă împotriva lui Traian Băsescu nu a avut la baza doar logica bătăliei de putere, pînă la urmă acceptată de toată lumea. Marea supărare a fost aceea că prin comportamentul și inițiativele sale șeful statului a încercat să elimine reguli și obiceiuri larg împămîntenite și să demanteleze extinse rețele de influență transpartinice. Noua construcție din zona opoziției pe schelet PNL-PDL, dacă aceasta se va finaliza, urmărește în fond să readucă bătălia în logica mai confortabilă a confruntări politice din perioada pre-Băsescu”.
Să ne amintim ce spunea la un moment Viorel Hrebenciuc care milita pe la mijlocul anilor ’90 pentru o formulă în care indiferent de guvernare opoziția să rămînă cu o influență rezonabilă (undeva în zona 1/3 vs 2/3). Marea supărare a fost aceea că prin comportamentul și inițiativele sale șeful statului a încercat să elimine reguli și obiceiuri larg împămîntenite și să demanteleze extinse rețele de influență. Cele două încercări de demitere (cu largă susținere parlamentară, în ambele cazuri) nu sunt deloc întîmplătoare. Sunt o reacție exact la acest tip de demers.”
“Avem de a face cu o logică tipică de establishment care pleacă de la premiza că regulile de bază nu trebuie schimbate unilateral prin alternanța la guvernare.”
Aceeasi logica, tip establishment recalcitrant la reforme, este cea pentru care MRU nu este dorit de PNL, PDL si PMP. Caci, sa nu ne amagim: indiferent ce declara, adevarul e ca liderii acestor partide doresc intoarcerea la “linistea” si cooperarea netulburata, in interes de grup transpartinic, de clan si de casta. Iar cei care au contact direct cu realitatea din aceste partide stiu ca am dreptate.
Mai mult, fie si la nivel de declarativ, nu-mi aduc aminte ca in ultimii 2 ani liderii PNL sau PDL sa fi vorbit de continuarea vreuneia din reformele “regimului Basescu”. Dimpotriva: PNListii o tin in continuare cu “jos Basescu”, iar lui Blaga (a nu se confunda cu Macovei) ii place capitalismul de stat si Partidul Comunist chinezesc. Cat priveste PMPul in blugi si camasi albe al Elenei Udrea, nu se pune: reformele basesciene n-au vizat niciodata tinuta vestimentara, saltul cu parasuta, nici declaratii goale de continut gen “noi suntem adevarata Dreapta”, “noi suntem singura opozitie la PSD” – in fapt mai degraba la Macovei sau PDL. Ok, si mai ce?
Conluzia? N-am. Decat ca solutia MRU – singura reformista si continuatoare a viziunii lui Traian Basescu – ramane si e viabila in masura in care macar unul din cele trei partide susmentionate o va accepta. Se va intampla? Habar n-am. Dar pana la alegeri ar mai fi ceva timp, iar jocurile de putere nu-s definitiv facute. Inca se joaca.
Post scriptum
In legatura cu plusurile candidatului MRU vs candidatul Iohannis, recomand si lectura atenta a articolului semnat de Cristian Campeanu, intitulat Formula succesului la prezidentiale: MRU + reduceri de taxe + justitie – Udrea:
Update:
util pentru cine a uitat, via un cititor prieten, Emil M. Primavara 2012, guvernul MRU versus coalitia parlamentara a borfasilor:
De unde retinem:
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a ieşit supărat din şedinţa coaliţiei şi a cerut miniştrilor Justiţiei şi Finanţelor, aflaţi la discuţii, să părăsească şi ei sala împreună cu el, deoarece liderii partidelor de la putere au spus că vor veni la vot în Parlament doar dacă Guvernul decide anumite alocări bugetare.”
“Premierul le-a spus acestora că nu trebuie efectuate cheltuieli care nu se justifică şi că solicitările nu pot fi îndeplinite, dar liderii coaliţiei ar fi replicat că “pe vremea fostului Guvern se putea”, susţin sursele citate.
Potrivit acestora, lista cu solicitări cuprinde în special alocări pentru localităţile aflate în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi deputaţii şi senatorii partidelor aflate la putere.
“Nu este vorba de sume foarte mari, ci de hotărâri de guvern cu sume mici, gen bani pentru biserici. Un interes mai mare s-a arătat pentru circumscripţiile parlamentarilor, pentru alegerile generale, decât pentru primarii angajaţi în alegeri locale”, au spus sursele citate.”
Sa ne aducem amine ca atunci, in primavara 2012,  solicitarile astea nu veneau doar din partea coalitiei parlamentare a borfasilor (USL), dar si din partea baronilor PDL, care asta ii solicitau contra mentinerii la putere (teoretic ei erau la putere, inca). MRU, in “naivitatea” lui, nu le-a dat ce pohteau (clasicele pomeni electorale), a pierdut sprijinul lor, si a picat. Le-o fi dat guvernul Ponta 1 ulterior? Nu le-o fi dat? sa-i intrebam?

"

sursa :
 http://ihincu.wordpress.com/2014/06/12/de-ce-nu-l-vor-partidele-dreptei-unite-si-neunite-pe-prezidentiabilul-mru/

joi, 12 iunie 2014

Gânduri de seară...............


Cerşea la colţ un slăbănog
în zdrenţe, slut şi fără dinţi.
Neguţătorul de arginţi
gândi, zărindu-l pe milog:
Eu nu dau mila mea obol
acestui trântor de prisos.
Şi-ntoarse rânjetu-i câinos
rămasului cu mâna-n gol.
Trecu maestrul glorios
al farmecului triumfal
cu spiritul în ideal
şi-a zis văzând pe zdrenţuros:
E-atât de slut şi mă - nspăimânt
eu, magul purei frumuseţi!
Şi-ntoarse recele dispreţ
rămasului cu mâna-n vânt.


Trecu predicatorul sfânt
grăbindu-se către amvon
vijelios ca un ciclon
să se dezlănţuie-n cuvânt,
s-aprindă mila din altar
de soarta celui slăbănog,
dar ocoli pe-acest milog
cu mâna-ntinsă în zadar.
Târziu când noaptea cobora,
sosi o umbră ca-n icoane,
pe mâini cu semne de piroane
şi-o inimă ce sângera.
Pe chipul ars de chin şi vai,
oftând îl sărută fierbinte
cu veşnicie în cuvinte:
Tu azi vei fi cu Mine-n Rai! (Nichifor Crainic)

miercuri, 11 iunie 2014

Gânduri de seară.........



Întunericul a tras pe-aici o perdea
şi liniştea s-a-nstăpânit.
Femeie, maiestatea ta,
oare la mine ai venit?

Lumina electrică pâlpâie abia,
pe streşeni curg stropi străvezii.
Femeie, maiestatea ta,
cum de te-ai hotărât să vii?


Îţi poţi închipui ce-ar fi pentru mine
dacă într-o bună zi ...
Îţi poţi închipui ce-ar fi pentru mine
dacă te-ai ivi?

Apariţia ta e o vâlvătaie roşcată,
e fum şi se respiră greu.
Dar intră, hai, poftim odată!
De ce s-aştepţi în pragul meu?.



Dar cine eşti, de unde te-a adus soarta?
Caraghiosul de mine, săracul ...
Pur şi simplu ai încurcat poarta,
strada oraşul şi veacul.

Îţi poţi închipui ce-ar fi pentru mine
dacă într-o bună zi ...
Îţi poţi închipui ce-ar fi pentru mine
dacă te-ai ivi?

Richard Strauss - un magician al sunetelor.


Richard Strauss (n. 11 iunie 1864, München – d. 8 septembrie 1949, Garmisch-Partenkirchen) a fost compozitor și dirijor german, strălucit reprezentant al muzicii cu program,  fiul lui Franz Joseph Strauss, hornist principal la Curtea Munchen Orchestra. Strauss a demonstrat aptitudini muzicale de la o vârstă fragedă, şi o vastă pregătire la pian, vioară, teorie, armonie, orchestraţie şi-l dispus pentru a compune muzica  poloneză. La 4 ani, a început să ia lecții de pian cu A.Tobo, iar la 8 ani a început să ia lecții de vioară cu R. Walter.
Primul său profesor a fost tatăl lui, care a urmat un conservator muzical, şi apoi Ludwig Thuille ,la München a urmat Şcoala de compozitor. Strauss a scris " Serenade pentru 13, Vântul, Op. 7 (1881), la 17ani, apoi dirijorul Hans von  Bülow l-a declarat  "de departe cea mai izbitoare personalitate după Brahms . "



A urmat studii de filosofie, estetică și istoria artelor la Universitatea din Munchen.
La vârsta de 20 ani, l-a întâlnit pe Hans von Bülow, care l-a ajutat să-l descopere pe Wagner.  Bülow a fost cel care a dirijat primele lucrări marcante ale lui Richard Strauss, printre care primul concert pentru corn (1885), cu tatăl lui ca solist. În același an,  Bülow l-a recomandat la Meiningen, unde a fost numit dirijor.
De la începutul carierei, Strauss, ca şi compozitor, era evident că orchestra a fost mediul său natural. Cu compoziţia de "fantezie simfonic" Aus Italien în 1886, Strauss a început o serie de lucrări care reprezintă atât una din fazele pivot din cariera sa cât şi un volum de muzică de importanţă majoră în repertoriul romantic german de mai târziu.



În lucrări, cum ar fi "Don Juan" (1888-1889), "Heldenleben Ein"(1897-1898), şi "Also sprach Zarathustra" (1895-1896) - a cărui utilizare în filmul din 2001: "A Space Odyssey", devine compozitorul de muzică cel mai uşor de recunoscut. Strauss a afişat darul său din abundenţă pentru exploatarea posibilităţilor coloristice ale orchestrei ca un dispozitiv dramatic. În 1898, a fost numit dirijor al Orchestrei Regale a Prusiei, la Berlin. A terminat "O viață de erou", autobiografie simfonică, în care măiestria coloritului orchestral, care îl caracteriza, a atins o adevărată culme.



Odată cu trecerea în secolului XX, "interesul" lui Strauss s- a transformat mai deplin spre operă, rezultând un volum de lucrări de neuitat : "Salome"(1903-1905), "Elektra"(1906 -1908), şi "Der Rosenkavalier" (1909-1910), sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute opere ale sale.
În 1919, Strauss a fost numit în conducerea artistică a Operei din Viena și a rămas aici până în 1925. În 1920, a susținut ultimul concert cu Orchestra de stat din Berlin. În anul următor, a făcut o călătorie în Ungaria și în România.
În 1922 a întreprins ultimul turneu în America de Nord și a susținut concerte cu Orchestra filarmonică din New York și cu Orchestra din Philadelphia. Întors la Viena, a devenit membru de onoare al Filarmonicii din Viena. În anii următori, au urmat călătorii în Spania, Grecia, Italia.





Când situaţia politică din Europa s-a înrăutăţit în anii 1930, schimbările profund politice au dus la implicarea confuză a lui  Strauss în "maşina de propagandă nazistă", iar compozitorul renunţă în cele din urmă, atât la relaţiile cu naziştii cât şi cu adversarii lor.



Odată cu sfârşitul celui de-al doilea război mondial, lui Strauss i-a fost permis să-şi reia viaţa sa profesională. El a început însă să aibă probleme grave de sănătate iar situaţia financiară a fost compromisă.




În lunga sa carieră, a scris 16 lucrări pentru scenă, opere și balete, 14 lucrări orchestrale, 6 lucrări concertante, muzică de cameră și un mare număr de lieduri, cele mai multe dintre ele fiind mărturii valoroase. Neobosit în creație, desăvârșit în meșteșug, cu sentimente curate, sigur de sine în viață, cu un stil personal și legat de epocă, Strauss a fost, în adevăratul înțeles al cuvântului, un compozitor german autentic, în perioada de tranziție a stilurilor și de prăbușire socială.






marți, 10 iunie 2014

Marina Chirca. Moartea pentru care România nu va vărsa lacrimi



Marina Chirca. Moartea pentru care România nu va vărsa lacrimi


A murit Marina Chirca. Ar trebui ca România toată s-o plângă, oamenii să găsească în memoria ei măcar câteva clipe de pioasă aducere aminte, iar guvernul să-i organizeze funeralii naţionale. În schimb, cel mai probabil, n-aţi auzit de ea. Televiziunile n-au făcut nici măcar o ştire din asta: cui dracu’ îi pasă de o babă anonimă, care nici măcar nu e regina ţiganilor, n-are bani, nu e vrăjitoare sau altceva?


Anonima care s-a stins vineri, la 98 de ani, în satul de munte Nucşoara, din Judeţul Argeş, a înfruntat Comunismul şi Securitatea timp de nouă ani, în cea mai cumplită perioadă din istoria recentă a ţării, atunci când bolşevicii au distrus coloana vertebrală a naţiei şi au dăltuit chipul schimonosit al poporului român, aşa cum arată el astăzi. Între 1949 şi 1958, Marina Chirca a sprijinit grupul armat al partizanilor anticomunişti din Munţii Făgăraş conduşi de Toma Arnăuţoiu, plătind apoi cu libertatea şi cu avuţia sa această opoziţie.
Crucea alungată
Cu Armata, Securitatea, Miliţia şi turnătorii pe urme, a reuşit, timp de aproape un deceniu, să înşele vigilenţa acestei forţe opresive copleşitoare, asigurând infrastructura rezistenţei pentru luptătorii din munţi. Hrană, haine, obiecte, muniţie, armament, informaţii preţioase şi câte altele a strecurat Marina Chirca, împreună cu alţi nucşoreni, pe sub nasul securiştilor şi al trădătorilor din rândurile propriilor săteni, riscându-şi în fiecare clipă viaţa, familia, averea. Prinsă în 1963, după ce se ascunsese cinci ani într-un pod, a fost anchetată, bătută cumplit, a făcut puşcărie, averea i-a fost confiscată şi – cât cinism! – împărţită consătenilor care colaboraseră cu Securitatea.
După Revoluţie, ar fi trebuit ca Marina Chirca să devină un simbol naţional. S-ar fi cuvenit să înveţe copiii la şcoală despre ea. Să se scrie în cărţile de istorie. Să se organizeze excursii cu clasa la Nucşoara, ca tinerele generaţii să afle chiar din gura acestei băbuţe cu sufletul ca pâinea caldă despre adevăratul trecut al poporului român. Ar fi trebuit, dar n-a fost aşa. Noile autorităţi locale, care erau tot cele vechi, le-au râs în nas celor care au luptat pentru ţara lor. Cei jefuiţi de comunişti n-au fost repuşi în drepturi. Până şi crucea ridicată în memoria eroilor au refuzat autorităţile să fie amplasată în Nucşoara!
După Revoluţie, România ar fi trebuit, prin intermediul acestor oameni extraordinari, precum Marina Chirca, să se reconecteze la filonul adevăratelor sale tradiţii şi valori. Dar cum ar fi putut Iliescu şi oligarhia securisto-activistă să-i cinstească pe cei care au luptat împotriva lor? Manualele de istorie au rămas aceleaşi. Au fost fabricaţi specialişti care prelungesc falsurile propagandei comuniste. Oameni precum Lucian Boia n-au vrut să ştie de existenţa Marinăi Chirca nici atunci, în anii ’50-'60 (pe care i-au trăit), nici acum, când încearcă, în cărţile lor, să-i mai omoare o dată, negându-le existenţa prin omisiune.
Noile valori ale României
Vineri, Marina Chirca s-a stins în anonimat, în satul de munte Nucşoara, a cărui secţiune de istorie din pagina de pe Internet omite cel mai important eveniment din istoria sa milenară: lupta eroică a locuitorilor săi împotriva comunismului. Şi va fi înmormântată la fel, fără onoruri, fără preşedinţi care să verse lacrimi, fără dezbateri la televiziuni, fără ca oamenii să ştie sau, măcar, să le pese.
În fapt, proiectul „omului nou“ început de comunism n-a fost stopat niciodată. Între „regele“ Cioabă şi ţăranca Marina Chirca, poporului român i se vorbeşte de primul.
P.S. Acesta este ultimul interviu acordat de Marina Chirca, ultima supravieţuitoare a luptătorilor anticomunişti din Munţii Făgăraş. Autorul materialului, colegul Laurenţiu Ungureanu, a mers astă-primăvară la Nucşoara, acasă la Marina Chirca. Eroina României l-a primit în casă, i-a povestit, iar la sfârşit a insistat să ia o pungă cu ouă de ţară: „Ia, maică, nu-i frumos să pleci cu mâna goală de la mine!“. Era ultima suflare a vechiului popor român, aşa cum nu-l (re)cunoaştem şi pe care l-am pierdut definitiv.
Acest text a apărut pe blogul mateiudrea.wordpress.com

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More