Am luat de pe facebook... aşa copy paste, scuze dar asta e !
,,Via Angy Popescu: NU DISTRIBUITI MAI DEPARTE CA NU INTERESEAZA PE NIMENI:
Am luat aur la Olimpiada Internaţională de Mate!!! Aşa, şi?! Sunt vreo şase. Cinci băieţi si-o fată. Doi dintre ei au benoacle. "Feţe de tocilari", aşa gîndeşte lumea despre ei! Plus vreo doi-trei profesori, dintr-ăia de au 15-şpe milioane de lei vechi si halesc conserve în deplasările peste graniţă, ca să pună deoparte diurna şi s-o utilizeze la "trei stele", ultra-all inclusive, în Grecia, alături de soţia sa, o "mîhnită" de profă de biologie. La aeroport nu-i bagă nimeni în seamă, dar deasupra capului, unul dintre dascăli ţine o tăblie pe care scrie:"România". Aeroportul se întrebă: "Ce e, mă, cu amărîţii ăştia?" Au nişte tricouri galbene pe ei, iar la gît le atîrnă medalii. La unii, de aur. "Dacă sînt sportivi, de ce nu e ciorchinele de camere TV pe ei?" continuă întrebările. Aaaa, uite, au şi-un steag. Un tricolor! Cînd îl afişează, o fac cu mîndrie. "Bă, esti nebun?! Ăştia chiar mai cred în chestia asta cu reprezentarea cu cinste a ţării, cu... Cine sînt?" Da, chiar aşa, cine sînt de nu-i bagă nimeni în seamă, în afară de rude?
1. Omer Cerrahoglu - Primul cu benoacle. Clasa a XI-a, vine din Maramu', din Baia Mare. Avea 14 ani cand cucerea prima medalie de aur, la Bremen , Germania , în 2009. N-a vrut să dezamăgească, aşa că acum a venit tot cu cel mai preţios metal la gît.
2. Radu Bumbăcea - Fără benoacle. A luat - culmea nesimţirii! - BAC-ul, la "Tudor Vianu", in Bucureşti. Aur la Amsterdam şi în Kazahstan. Adoră literatura, ştiinţele si-a fost, deja, acceptat la Cambridge . Pentru cei care n-au timp să caute pe Google, băieţii de aici au pornit la drum Universitatea în 1209, cam pe vremea cînd noi ne apucam de cnezate si voievodate.
3. Ioana Tamaş - la 18 ani a primit premiu pentru întreaga activitate. Singura fată din lot - fără nici o legătură cu fotbalistul! De cînd era în şcoala generală, la Nr. 79, rupea pe matematică. În primăvară a primit premiul "Laurenţiu Panaitopol" pentru întreaga activitate de olimpic pe parcursul şcolii! "Poftiiiim???!!! N-are nici 20-j de ani şi primeşte diplome pentru "întreaga activitate"?! A, şi ea are benoacle. Unii poartă ochelari din cauza jocurilor pe calculator sau Wii. Ei, pentru c-au citit prea multe cărţi.
4. Tavi Drăgoi - E pasionat de chitară, informatică şi electronică. A luat doar "argint", dar a fost acceptat, deja, la Harvard! Completare. "Harvard" desemnează o Universitate din SUA, fondată la 1636, cu 140 înainte ca americanii să se pună pe făurit state. Pur statistic, pe aici au trecut 75 de omuleţi care au luat premiul Nobel la diferite discipline!
5. Alt benoclist, Fane (Ştefan) Spătaru, from Alexandria - atenţie, Alexandria de Teleorman, nu de Egipt! S-a"încălzit" pe plan local, la Balcaniada din Turcia, de unde a venit cu aur. Acum a coborît o treaptă, a luat doar argint, dar e mezinul trupei, are şanse.
6. Fane (Ştefan) Ivanovici - Vine din Bacău . Cei mai buni prieteni ai lui? Newton, L'Hospital, Gauss...
7. Radu Gologan - e coordonatorul. Prof în Poli, în Bucuresti. 10 ani ca preşedinte al Comisiei Naţionale a Olimpiadei de Matematică.40 de articole de cercetare, peste 30 didactice, cărţi, bla-bla-bla. Le-a vorbit unor studenţi din Rusia, Franţa, SUA, Germania .
În concluzie, nişte tocilari! Iată Delegatia României participantă la Olimpiada Internaţională de Matematică. Locul 1 pe Europa şi locul 10 în lume (din 100 de ţări, într-un clasament neoficial). Două medalii de aur luate în Argentina , la Mar del Plata, la cea de-a 53-a ediţie. Pe cine interesează, însă, o astfel de ştire? În ţară avem 120.000 de nebacalaureaţi. "Pacyno" se dă cu gel cînd merge să afle rezultatele la BAC. La Iaşi , de trei ani, la acelaşi liceu, NIMENI n-a luat examenul. Iar noi vorbim despre nişte puşti de 16-18 ani care uimesc lumea! Gata, şi aşa povestea e cam lungă...
Apropo, aţi aflat că nea Gigi (asta vara) s-a suit pe maşină şi-a dirijat circulaţia, la trei dimineaţa, în Mamaia? Sau ca Salam si Adrian Copilu' Minune au mai multi fani (si ai multi bani) decat aveau George Enescu, Eminescu si Brancusi, la un loc?! 'BRAVOS NATIUNE, HALAL POPOR ! PRIVITI EROIC LA TELEVIZOR!'' "
Zilele trec si vedem ca se intampla exact ceea ce banuiam cu totii ca se va intampla. Trecem peste, putem sa o facem din ce in ce mai relaxati, facem glume asa cum facem noi de obicei, facem asociatii, ne amintim, comparam...in final nu tragem linie, nu tragem concluzii, nici invataminte, practic nu facem nimic.
Ne linistim cu vorbe pe care le stim dintotdeauna, in care credem pentru ca i-am auzit si pe parintii nostri zicandu-le, ne acoperim prin ceea ce ne e familiar si credem ca trebuie sa fie.
Multi zic ca aleg raul cel mai mic, spun ca stiu ce fac si totusi, ceea ce se petrece nu are cum sa nu ne trezeasca la toti amintiri neplacute din timpuri pe care nici unul nu am fi vrut sa le traim. Zambim si nu ne vine sa credem cand vedem imagini din timpurile in care manuiam bucurosi placutele pe stadioane, aplaudam pana ne dureau palmele, asteptam pe marginea trotuarelor sa zarim ,,masina oficiala,, faceam toate astea si ne bucuram ca in zilele acelea macar nu lucram, era un fel de... iesit la ,,iarba verde,, Toate perceptiile ne erau alterate si de lipsa putintei de a face comparatii, de a ne simti ca oameni normali, intr-o lume normala.
In 22-23 februarie 2013 am vazut la televizor imagini de la un congres al unui partid, care prin denumirea sa se aseaza la dreapta esichierului politic, dar unde totul s-a desfasurat ca la orice congres PCR de care imi aduceam aminte. Candidat unic, votat cu unanimitate, oameni pe care ii auzeam ca nu-i gasesc nici un cusur, considerandu-l potrivit si nimic altceva...Incercarilor de a pune lucrurile pe un fagas cat de cat firesc in asemenea imprejurari, celor care au considerat ca sunt multe de spus, multe de amendat, macar de discutat, li s-a opus o majoritate care a actionat ca o masa compacta, ce printr-un straniu transfer si-a imprumutat intreaga vointa pentru a confirma ceea ce toti stiau. Partidul a devenit de fapt partidul ,,lui,, doar o baza, un suport spre inaltarea vechiului si noului sef. Toti stiu deja ca destinul ,,lui,, e acela si nimeni nu poate fi inteles daca are alta opinie, alt punct de vedere, alta obtiune.
Eu personal nu inteleg. Sunt multi oameni care nu inteleg...Ne amintim cu totii ca se poate ajunge sus chiar daca ,,marile erori umane ale istoriei,, erau reprezentate de indivizi cu mari probleme de comportament si personalitate. Nimanui nu ar trebui sa-i mai dea mana sa nu ia lucrurile in serios. Si totusi ,,omul nostru,, un obscur profesor de istorie, fara nici un merit profesional, de care oamenii isi amintesc ca despre un neispravit, reuseste intrand in politica sa concerteze acest spectacol grotesc. Reuseste sa elimine orice urma de concurenta. Nu el a revitalizat partidul dupa ce in tara s-a instaurat democratia. A intrat in politica ca ,baiat de curte,, al unui fost prim ministru, pe care l-a tradat imediat ce a avut ocazia, preluand fraiele partidului printr-o ,,inginerie,, in care a atras oportunistii si tradatorii pe care orice asociatie, indiferent de domeniul in care activeaza, o contine. El a stiut sa-i simta, sa-i miroasa si sa-i atraga fara a avea concret nici un liant, nici un proiect politic, nimic decat ambitia personala care i-a catalizat mai mult decat orice ideologie sau vointa colectiva.
Admirat de multi pentru discursul spectaculos, a depasit aproape de fiecare data limita bunului simt, facandu-se purtatorul de cuvant al celor care nu reuseau sa-si exprime nemultumirea, neavand nici informatia corecta, nici argumente cinstite si nici cuvinte potrivite. Acestora nici nu le trebuia alceva decat sa auda ceea ce le placea sa auda. Nu le-a dat nimic, dar nici nu s-a pus problema ca din partea lui se pot astepta la ceva. Isi doreste acel loc din varf si ei il vor acolo, avand un tel comun, fara nici un scop de fapt. Pentru ca cinstit e sa recunoastem toti, el nu e in stare de nimic si exact asta ofera in contrapartida cu ceea ce a devenit unora de nesupoartat si anume actualul detinator al ,,locului din varf,,.
In orice discutie cu sustinatorii lui, chiar cu cei mai indarjiti dintre ei, nu vei obtine niciodata, dar niciodata, un singur argument, o singura fraza care ar reprezenta cumva un merit, sau o speranta, o asteptare cat de mica sau cumva ideea ca ar fi in stare de ceva. Am facut eforturi dramatice, am insistat riscand sa-mi pierd prieteni buni...nu am obtinut niciodata nici un motiv pentru care acest individ este considerat potrivit sa fie in locul pe care si-l doreste atat de mult.
Pana la urma asta e democratia, multi vor trebui sa se obisnuiasca cu ideea ca in varf va fi pus el, sau mai bine zis, ca la noi, o vreme, piramida puterii va fi de fapt un trunchi, o forma decapitata. Daca ar fi o iluzie in masa, daca s-ar insela ei, sau ne-am insela noi, ar fi tot un joc al democratiei, al concurentei de idei, chiar si cand acestea lipsesc de o parte sau alta. Din nefericire acum jocul nu e din cel care se vede, in spatele acestui actor lipsit de orice merit, se afla de fapt alt personaj care-l foloseste de asemeni fara a-i cere nimic, simplu fapt ca nu reprezinta nimic, fiind destul ca el sa-si faca propriile jocurile , propria politica, aceea care nu va fi aplaudata de nimeni, la nici un congres.
In mod paradoxal lipsa proiectului politic a dat roade, a atras atentia unor oameni care au inteles ca de fapt a creat doar o imagine care va capta atentia si care va ecrana mult. Partidul cu noul sau sef a devenit o cortina pe o scena cu niste culise foarte interesante, de-a dreptul tenebroase...
Întreţinându-se ca de la o
nulitate pe plan uman şi fără niciun viitor politic la alta fără, domnii Victor
Ponta – prim-ministru prin voinţa gloatei de la Gurile Dunării şi François
Hollande – preşedinte prin lipsa de interes a camarazilor de pe malurile Senei (despre
care până de curând aveam impresia că sunt de un soi ceva mai bun), s-au simţit
excelent în cele câteva minute petrecute împreună. În acest timp, cu deferenţa
unui papagal lăsat să aştepte ca prostul în maşină, domnul Ponta a încercat
să-şi mintă interlocutorul într-o franceză dezagreabilă.
Angajamentele lui Ponta au fost îndeajuns de stupide pentru a nu trezi
suspiciuni
La
conferinţa de presă comună cu preşedintele François Hollande, care a
reprezentat vârful programului vizitei oficiale de două zile în Franţa a lui
Victor Ponta, din cursul acestei săptămâni, acesta a declarat următoarele:
"Vreau să vă spun încă odată că a fost o întâlnire cu totul specială cu
preşedintele Republicii Franceze. Am reiterat faptul că România este nu doar
cel mai bun partener, ci cel mai bun prieten al Franţei în regiunea noastră, că
suntem o ţară francofonă şi francofilă şi că toate proiectele importante pentru
viitorul celor două ţări şi pentru viitorul Europei le putem desfăşura şi le
putem gândi împreună. Este o relaţie specială, care durează de foarte mult timp
şi care, acum, are absolut toate condiţiile pentru a se dezvolta în continuare
pe plan politic, pe plan economic şi pe planul politicii şi a noii viziuni
asupra Europei, de care Uniunea Europeană are nevoie."
Ca
şi cum ar fi fost cineva dispus în ţara aia unde munca se face în program de loisir (este ştiut că francezii muncesc
cu 10 ore pe săptămână mai puţin decât nemţii şi că se pensionează foarte
devreme) să-i bage în seamă gargara, premierul României – un cărător de
serviete comunistoide şi un plagiator de rând, cu o şmecherie oarecum cizelată
totuşi, cunoscut în Hexagon drept un golănaş care a încercat să pună şeaua pe Traian
Băsescu şi apoi să vopsească calul pentru a-l vinde drept vacă – a încercat să
se folosească de ocazie pentru a se întâlni cu câţiva bişniţari francezi pe
care să-i prezinte drept potenţiali mari investitori într-o economie românească
al cărui cadavru a început să se descompună deja de multă vreme…
După
întrevederea cu François Hollande, care a durat cam cât ţi-ar lua ca să
încălzeşti o porţie de lasagna care nechează, domnul Victor Ponta a ţinut să-l
aburească, în stilu-i caracteristic, şi pe premierul francez, omologul său din
carne de gal, cum ar veni vorba, domnul Jean-Marc Ayrault.
Împreună
cu acesta premierul român a semnat "foaia de parcurs" pentru
relansarea a ceea ce naivii numesc "Parteneriatul strategic dintre România
şi Franţa". (Avem suspiciunea că pe domnul Ponta, fiind pesedist
pur-sânge, acest parcurs îl va costa foarte scump şi că nu va fi capabil să
ajungă cu el prea departe, aşa cum i s-a întâmplat PSD-ului cu parteneriatul
avut cu firma Bechtel şi alte asemenea). Acest parteneriat nu este altceva
decât un amărât de cincinal socialist care trasează planul unor eşecuri comune.
Diplomaţia românească există doar pentru a-l ataca pe Traian Băsescu din
orice poziţie
Victor
Ponta s-a bătut cu cărămizi în piept pentru faptul că a salvat onoarea patriei
semnând respectivul bileţel confidenţial, fără nicio valoare, nici măcar pentru
colecţionarii de nulităţi, căruia i se spune pompos "Parteneriatul
strategic…". Dorinţa lui Ponta de a-i mai da un bobârnac preşedintelui
Băsescu, prin intermediul propagandei useliste, a fost însă atât de puternică,
încât isprava semnării a fost interpretată drept o vitejie personală a
premierului nostru rânjitor, care a reuşit acolo unde Traian Băsescu a dat cu
bâta în… Sarkozy.
După
o astfel de prezentare a situaţiei, faptul că Victor Ponta a mai precizat:
"Am discutat un singur lucru, care ţine de o atribuţie ce îi revine şi
preşedintelui, nu doar primului-ministru, pentru că pe 21 februarie o să discut
aici, la Paris, 98% din probleme, probleme care ţin de Guvern şi, de aceea, eu
mă văd cu preşedintele şi cu primul-ministru. Dar am discutat şi o problemă
care ţine de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), cea referitoare la
sprijinul pe care România l-a dat şi ar putea să îl dea Franţei în intervenţia
din Mali. După cum ştiţi, a fost această discuţie şi pe ordinea de zi a CSAT şi,
practic, mesajul pe care îl transmit mâine preşedintelui Franţei pe această
temă este un mesaj comun, nu doar al meu, ca prim-ministru, ci şi al
preşedintelui. Celelalte lucruri pe care le discutăm ţin de competenţa
Guvernului şi tocmai de aceea le am mâine pe agendă", nu face altceva
decât să creeze senzaţia că premierul român vrea să fie mărinimos şi cu
greşiţii lui şi ai Franţei, contextual.
Mai
mult decât atât, se pare că domnul Ponta l-a pomenit pe parcursul întregii sale
vizite în Franţa de mai multe ori pe Traian Băsescu decât a pomenit de:
relansarea parteneriatului, Charles de Gaulle, întărirea relaţiilor economice,
creşterea numărului de investitori francezi, investiţii franceze în ţara
noastră, energie, agricultură, Moulin Rouge şi infrastructură, luate împreună…
De
asemenea, premierul Ponta nu a scăpat ocazia de a-l bârfi pe Băsescu în toate
celelalte întrevederi de bla-bla-uri pe care le-a avut pe pământ francez, cu
preşedintele Partidului Socialist din Franţa, Harlem Desir, or cu Elisabeth
Guigou, preşedintele Comitetului de relaţii externe al Adunării Naţionale a
Republicii Franceze, de exemplu. De amintit faptul că delegaţia care l-a
însoţit pe Ponta a fost formată exclusiv din anti-băsişti de marcă ale căror
spume la gură au lăsat urme democratice adânci...
Altitudinea ameţitoare a notorietăţii lui Ponta în presa franceză a atins
aproape piciorul broaştei
Dacă
în republica măgărească a jurnaliştilor a căror activitate profesională se
limitează la aruncatul cu pietre după Traian Băsescu (Jurnalul Naţional şi
Cotidianul, cu precădere) vizita lui Victor Ponta în Franţa a însemnat şi ea
acolo ceva în sine, aceasta a însemnat în acelaşi timp enorm pentru ocazia de
a-l lua la palme pe preşedinte pentru vina de a fi răcit într-atât relaţia cu
francezii, încât aceştia şi-au luat tălpăşiţa…
În
presa din Franţa această vizită, practic nici n-a existat. Evident, cu excepţia
unor eforturi, probabil, gras plătite de uselimea dornică de fală în afară şi,
în special, de iertare a păcatelor lor faţă de statul de drept din România,
nicio publicaţie, fie ea şi de satiră şi umor, nu a rezervat "epocalei
vizite" a premierului român în Franţa nici măcar vreo două vorbuliţe.
Excepţia a reprezentat-o minusculul articol al lui în Luca Niculescu în Libération din care reiese că premierul
român s-ar fi plimbat două zile pe la Paris cu niscai treabă, activitate ce ar
continua eforturile personale ale lui Victor Ponta de a se gudura pe lângă
reprezentanţii familiei politice a socialiştilor europeni. În articolul său,
jurnalistul "francez" aminteşte (cu părere de rău acum pentru absolut
toată lumea, n.n.) că Franţa a fost principalul avocat al României pentru
aderarea sa la Uniunea Europeană (în ciuda incompatibilităţilor de caracter
evidente).
"În
ultimii ani, relaţia între fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy şi Traian
Băsescu s-a deteriorat datorită dosarului ţiganilor. Televiziunile din România
au reluat în neştire imaginile unui Sarkozy glacial în faţa tentativelor lui
Băsescu de a purta un dialog. Victor Ponta speră să obţină odată cu reluarea
parteneriatului strategic şi atragerea investiţiilor franceze care, nu neapărat
în legătură cu tensiunile politice, nu au mai apărut în România. Exemplul ideal
este constructorul Daciei (grupul Renault), care reprezintă primul exportator
al ţării, cu o cifră de afaceri de 3% din PIB-ul românesc. Deasupra amiciţiei
politice dintre Victor Ponta şi François Hollande, pe baza dorinţei comune de a
reduce austeritatea din Europa, stă (presupusul, n.n.) ataşament profund al
românilor faţă de Franţa. Un ataşament care deşi este necunoscut în Hexagon,
francezii vor avea ocazia să-l cunoască cu ocazia Salonului cărţii de la Paris,
care va avea loc la sfârşitul lunii martie, unde România va fi prezentă în
calitate de invitată de onoare", putem citi în Libération.
Cât de oficial i se rupe lui François Hollande de relaţia cu Victor Ponta
Conform
comunicatului postat pe site-ul oficial al preşedintelui Franţei (http://www.elysee.fr) preşedintele François
Hollande l-a primit la Palatul Elysée pe domnul Victor Ponta, primul ministru
al României, cu ocazia vizitei pe care acesta a efectuat-o în Franţa.
"Această întâlnire a fost o bună ocazie pentru Preşedintele Republicii de
a sublinia legăturile strânse care există între Franţa şi România. Viitorul
Salon al cărţii, la care România va fi invitată de onoare, va saluta această
apropiere culturală. Ca dovadă a acesteia, avem împărtăşirea limbii franceze de
către România în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. […] Au fost
evocate perspectivele deschise de semnarea în această după-amiază între cei doi
prim-miniştri a unui program de lucru interguvernamental pentru perioada
2013-2018, ale cărui priorităţi sunt: creşterea economică şi locurile de muncă,
gestionarea fondurilor structurale europene, incluziunea romilor, agricultura, sănătatea
şi problemele de apărare. […] S-a exprimat aprecierea pentru buna cooperare
între Franţa şi România pentru asigurarea continuării politicilor comune şi
dezvoltarea de noi programe în cadrul viitorului plan financiar multianulal
(2014-2020) al Uniunii Europene. […] Preşedintele Republicii a mulţumit
României pentru sprijinul acordat intervenţiei franceze în Mali."
Cu
toate acestea, în ciuda conformismului sec şi a răcelii evidente a acestui
comunicat, în interviul pe care Victor Ponta l-a acordat cotidianului Les Echos în răspăr şi cu pumnii strânşi
pe care îi tot agită în faţa austerităţii comandate de preşedintele Băsescu,
acesta se laudă cu faptul că România a înregistrat cea mai amplă reducere a
deficitului public dintre ţările Uniunii Europene. Poate, având în vedere şi
cameleonismul brutal la care se pretează domnul Ponta, preşedintelui François
Hollande i se pare de prisos să mai stea să încerce să digere minciunile unei
gloabe politice de undeva din Balcani…
Preşedintele
Franţei nu este câtuşi de puţin impresionat de marşul forţat de captare a
bunăvoinţei europenilor pe care îl practică domnul Victor Ponta. Astfel, nici
participarea lui Ponta, în Italia, la un miting în care era ironizat (absolut
mitocăneşte) Silvio Berlusconi (un hoţ de altă talie decât Ponta) şi nici
lăturile aruncate în capul cancelarului Germaniei, Angela Merkel, nu-l pot
determina pe François Hollande să-şi schimbe părea despre un golan obrăznicit
care a ales să facă prima sa vizită externă la Paris pentru a demonstra că el se
ambiţionează în continuare să facă exact contrariul a ceea ce face Traian
Băsescu…
Oricât am fi noi de prieteni cu francezii, să nu uităm că incluziunea
romilor e pe bani
Cu
aceeaşi nesimţire şi totală iresponsabilitate ca atunci când declara că partidul
preşedintelui Băsescu ar fi pierdut alegerile legislative din cauza poşetelor
Elenei Udrea şi a scandalurilor de corupţie inventate de serviciile secrete ale
USL, domnul Victor Ponta a abordat problema romilor şi în Franţa. Întrebat în
legătură cu cel mai sensibil subiect al relaţiilor dintre cele două ţări (de
fapt, singurul subiect comun care ne-a mai rămas, odată cu ireversibila
prăbuşire economică a Franţei) – problema romilor – premierul român şi-a bătut
joc de conaţionalii săi declarând că "abordarea tradiţională care constă
în a spune că nu este problema noastră nu este eficace".
Ponta
a fost totuşi capabil să scape un porumbel din gură pe final, atunci când a
spus: "după vizita ministrului de Interne francez, Manuel Valls, din vara
anului 2012, autorităţile române au decis să întărească programul angajării
romilor în fabricile din România şi integrarea copiilor acestora în şcoli, însă acest lucru va dura ani".
Până atunci, constatăm cum aceştia se integrează foarte bine în clanurile de
infractori care au îngrozit lumea şi pe care USL-ul le foloseşte în scopuri
electorale, mai mult sau mai puţin convingătoare...
În
acelaşi interviu acordat publicaţiei franceze Les Echos, Victor Ponta a fost obligat să recunoască că
"dosarul ţiganilor români apăsă de ani de zile asupra relaţiilor
franco-române" şi, implicit, că datorită existenţei acestei probleme a
fost băgat în seamă de preşedintele Hollande. Fără a-i păsa de această
evidenţă, domnul Ponta şi-a reluat cu seninătate şirul minciunilor, încercând
să le explice jurnaliştilor că a venit în Franţa pentru a relansa parteneriatul
cu acest "aliat istoric" al României, un parteneriat care nu a fost
"suficient de fructuos în ultima vreme" (din cauza lui Traian
Băsescu, se înţelege). Pentru că cei de la Les
Echos nu s-au lăsat convinşi de această deturnare, premierul României a
încercat să introducă în ecuaţia vizitei sale raţiunile economice, justificate
chipurile de întâlnirile pe care urmează să le aibă cu numeroşi lideri ai
mediului de afaceri francez. Asta fiind şi mai gogonată, jurnaliştii francezi
l-au adus pe Victor Ponta cu picioarele pe (carnea de) cal. În această problemă,
premierul nu a mai avut ce să mintă şi de aceea nu prea s-a mai simţit în
largul lui… Noroc că François Hollande i-a promis că-i pune în braţe, cât de
curând, toate baragladinele pe care le va prinde în Franţa, ca să poată pleca
omul nostru acasă zâmbind, cum îi şade bine…
In 1996, odata cu mult asteptata ajungere la putere a Conventiei Democratice si a lui Emil Constantinescu, toata populatia de dreapta a Romaniei, s-a insufletit masiv in convingerile ei si toti, absolut toti credeam ca, in sfarsit a venit ceasul in care vom pleca cu totii, pe drumul bine asfaltat al democratiilor reale. Emil Constantinescu, un intelectual rasat, agreat de personalitatile momentului care chiar contau in societatea romaneasca de atunci, in frunte cu admirabilul si inegalabilul Corneliu Coposu, era un barbat care parea hotarat in descatusarea Romaniei din ghearele comunismului tarziu si avea totodata si sprijinul masiv al societatii civile, al occidentului si al cancelariilor europene. Cu mare elan si entuziasm s-au format guverne, s-au distribuit si redistribuit posturi ministeriale, mutre si figuri noi au aparut pe firmament dar rand pe rand, agitatia si frenezia s-au diminuat, putin cate putin, pana la disparitia lor totala si pe nesimtite, tiptil, hoardele de oportunisti si-au facut loc pe prima scena a tarii, pe care, dupa cum ati observat si dvs, nu au mai parasit-o nici pana-n ziua de astazi. Au fost 4 ani de dezamagiri succesive, in toate planurile si obiectivele propuse, Emil Constantinescu nereusind decat o lamentabila prestatie de Presedinte-Figurant si de deschizator de drumuri si carari innamolite, mafiote si transpartinice. Asadar, putem spune fara a gresi, ca Briciul Emil Constantinescu, a luat cu sange rece, dintr-o singura lovitura, beregata fragila, a democratiei romanesti.
Traian Băsescu : Decizia pe Schengen nu trebuie legată de MCV.
Preşedintele Traian Băsescu a primit vineri, la Cotroceni, o delegaţie condusă de preşedintele Senatului olandez, Fred de Graaf, reamintind că România şi-a îndeplinit angajamentele tehnice de securizare a frontierelor şi că decizia pe Schengen nu trebuie legată de considerente politice sau de MCV.
“Domnul preşedinte Traian Băsescu a ţinut să reamintească interlocutorilor săi faptul că România şi-a îndeplinit toate angajamentele tehnice legate de securizarea frontierelor şi că decizia privitoare la integrarea în spaţiul Schengen nu trebuie să fie legată de considerente politice sau de evaluările din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV)”, se arătă într-un comunicat al administraţiei prezidenţiale.
Consiliul Naţional de Coordonare al Partidului Democrat Liberal.
Democrat-liberalii s-au reunit, din nou, astăzi, la Parlament, în cadrul Consiliul Naţional de Coordonare (CNC). Principalii contracandidați la șefia partidului, Elena Udrea și Vasile Blaga s-au criticat reciproc, Blaga disculpându-se totodată pentru rezultatele slabe ale PDL la alegerile parlamentare. La reuniune a sosit și primarul Clujului, Emil Boc. Și acesta, dar și Monica Macovei, susțin propunerea Elenei Udrea privind organizarea unei Convenții Naționale cu un număr cât mai mare de reprezentanți. Elena Udrea nu crede că nu va câştiga alegerile pentru şefia PDL.Chiar dacă va pierde bătălia, deputatul PDL nu intenţionează să plece din partid. Totodată, Udrea i-a cerut colegului său Cezar Preda să-şi ceară scuze pentru că a afirmat că în PDL se conduce nu cu pumnul în masă cum a spus ea, ci "cu banii pe masă". "Este foarte urât lucrul acesta. Domnul Preda trebuie să spună exact unde a văzut bani pe masă la partid. Dimpotrivă, eu am înţeles că mai avem datorii. Domnul Preda, dacă vorbeşte de demagogie, se referă la propria situaţie, pentru că dânsul, deşi pierde permanent alegerile, rămâne în conducerea partidului, ba este şi prim-vicepreşedinte. (...) Eu accept, şi colegii din sală, cu toţii, noi ne bucurăm să avem un schimb de experienţă cu cei care au câştigat voturi, care au câştigat alegerile de-a lungul timpului, dar nu de la colegi ca Cezar Preda care pierd cam toate bătăliile în care intră. Sper că dânsul a făcut o greşeală şi aştept fie să-şi ceară scuze, fie să spună exact la ce s-a referit când a spus că partidul se conduce cu banii pe masă", a spus Udrea. Adrian Papahagi: Am venit în partidul ăsta la greu, în momentul cel mai disperat, şi nu fiindcă m-aş fi băgat eu, ci fiindcă am fost chemat să vorbesc pe nişte scene alături de Traian Băsescu, pe care văd că începem să-l cam uităm aici, doamnelor şi domnilor, pe Traian Băsescu care a făcut acest partid să fie mare, pe Traian Băsescu care, iată, în mod paradoxal este încă în încredere peste acest partid.
Congresul Partidului Naţional Liberal.
Congresul PNL a adoptat, ieri, modificările propuse la Statutul PNL de către delegaţia permanentă, cu 1424 de voturi "pentru" şi 3 "împotrivă", iar amendamentele formulate de fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu nu au mai fost supuse votului.
Tăriceanu a solicitat ieri modificarea Statutului PNL prin introducerea votului uninominal în cazul alegerii conducerii partidului şi a organizării alegerilor interne pentru desemnarea prezidenţiabilului. Cele două amendamente propuse de Tăriceanu nu au fost supuse votului Congresului de către preşedintele PNL, Crin Antonescu. Lista completă a conducerii PNL. Congresul ordinar al PNL a început, astăzi, la Palatul Parlamentului, delegaţii urmând să aleagă preşedintele partidului, funcţie pentru care există o singură candidatură, cea a actualului lider liberal, Crin Antonescu. Lista lui Antonescu: - Klaus Johannis pentru funcţia de prim-vicepreşedinte; - Eduard Hellvig - secretar general; - Daniel Chiţoiu -vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind coordonarea activităţii guvernamentale şi a comisiilor de specialitate ale PNL; - Radu Stroe - vicepreşedinte executiv cu atribuţii de aplicare a Statutului şi a hotărârilor partidului; - Eugen Nicolăescu - vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind resursele umane; - Norica Nicolai - vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul afacerilor europene, relaţiile cu ALDE şi Internaţionala Liberală şi coordonarea grupului parlamentar din PE; - Mihai Voicu - vicepreşedinte executiv cu atribuţii în domeniul comunicării; - Relu Fenechiu - vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţia cu partidele politice; - Varujan Vosganian - vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind programele şi politicile sectoriale; - Puiu Haşotti - vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a activităţii grupurilor parlamentare; - Dan Motreanu - vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a reţelei electorale; - Rareş Mănescu - vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a Consiliului de Coordonare a Municipiului Bucureşti; - Marcel Vela - vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind administraţia publică; - Tudor Chiuariu - vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind afaceri constituţionale, politici legislative, drepturi şi libertăţi fundamentale; - Mircea Diaconu - vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţiile cu societatea civilă şi minorităţi; - Ovidiu Silaghi - vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind relaţiile externe; - Florin Alexe - vicepreşedinte executiv cu atribuţii de coordonare a organizaţiilor speciale (TNL, OFL, CSL). Cei 16 propuşi pentru funcţiile de vicepreşedinte sunt:
- Cristian Adomniţei, Cristinel Bîgiu, Ilie Bolojan, Aristotel Căncescu, Ciprian Dobre, Răducu Filipescu, Sorin Frunzăverde, Mircea Moloţ, Marian Petrache, Cornel Popă, Nicolae Robu, Dan-Radu Ruşanu, Marius Stan, Romeo Stavarache, Florin Ţurcanu, Horea Uioreanu.
Călin Popescu Tăriceanu: Constituţia trebuie să plece de la principii, nu de la persoane.
"Documentul care a fost prezentat în mapă, sub titlul de 'Rezoluţie privind viziunea PNL asupra revizuirii Constituţiei', are cel puţin o formulare care pe mine mă pune pe gânduri. Şi anume, la capitolul IV, este scris că "preşedintele este şeful statului". Vreau să atrag atenţia că această formulă nu este în Constituţia actuală, dar este extrem de des folosită de actualul preşedinte, căruia îi place să se creadă şeful statului. Ei bine, preşedintele României nu trebuie să fie şeful statului, pentru că, dacă el rămâne şeful statului sau consacrăm această formulă, atunci garantăm că ceea ce s-a întâmplat până acum se va repeta în viitor. Garantez că acest lucru se va întâmpla de îndată ce la Preşedinţia României se va instala nu un preşedinte liberal, cu o viziune democratică (...), ci un preşedinte, aşa cum avem şi astăzi, care înţelege să tranforme instituţia prezidenţială în altceva decât a fost ea gândită şi scrisă în Constituţie. Pentru acest lucru cred că trebuie să pornim de la descrierea unei arhitecturi care să evite pe viitor apariţia unor astfel de conflicte, să elimine din viaţa politică toate riscurile care decurg din formulări câteodată ambigue şi sigur că nu trebuie să ne gândim că în perspectiva în care un reprezentant al PNL ar ajunge preşedinte al României conflicte de genul celor pe care le-am văzut nu se vor mai repeta. Trebuie să înţelegem că o lege fundamentală cum este Constituţia trebuie să plece de la principii, nu de la persoane", a spus Tăriceanu.
Mihnea Costoiu: Ministerul Educaţiei pregăteşte un pachet de măsuri pentru ca elevii buni să rămână în ţară.
"Zilele trecute am pregătit un proiect, deja aflat în dezbatere publică, pentru a creşte sprijinul financiar acordat olimpicilor. În curând veţi vedea pachete speciale acordate pentru studenţi odată cu admiterea la facultate şi proiecte de susţinere a lor în timpul facultăţii. Ieri am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ligii Studenţilor Romani din Străinătate (LSRS), vor să se întoarcă mulţi acasă şi am stabilit un stagiu de pregătire pentru ei în MEN şi în universităţi. Pentru tinerii inteligenţi creşterea cuantumului burselor cu aproximativ 40%. Pachetele se referă la măsuri pentru accesul facil a acestor tineri în universităţi, foarte repede, sumele de burse acordat universităţilor vor fi sume destinate exclusiv acestor tineri", a spus Costoiu.
George Maior: Nu există ofiţeri acoperiţi în Parlament.
"Nu există ofiţeri acoperiţi printre parlamentari , există şi posibilitatea de a controla acest lucru. M-a întrebat un parlamentar din Comisia de control asupra SRI cum putem să ştim acest lucru. Dacă îmi trimite o scrisoare sau mă întreabă în cadrul oficial al comisiei şi eu spun că nu, acest răspuns are şi o valoare juridică clară", a afirmat George Maior, precizând că poate răspunde inclusiv în scris despre acest lucru. Întrebat dacă aceasta înseamnă că deputatul PSD Sebastian Ghiță nu este ofiţer acoperit al SRI, Maior a răspuns: "Eu am spus ce am avut de spus, cred că logica pur aristotelică spune acest lucru".
Legea bugetului de stat pe 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial.
Legea bugetului de stat pe anul 2013 şi decretul de promulgare a ei, semnat de preşedintele Traian Băsescu, au fost publicate ieri în Monitorul Oficial. Comisia Europeană: PIB-ul României va creşte modest în 2013 şi cu 2,5% în 2014. Conform previziunilor CE, investiţiile vor contribui cel mai mult la creştere, deşi ritmul acestora vă încetini în comparaţie cu 2012 din cauza activităţii generale scăzute din UE. Creşterea determinată de consumul privat ar urma să accelereze, deşi aceasta va fi afectat de necesitatea de a remedia deficitul intern.Conform documentului citat, în România inflaţia anuală va fi de 4,6% în 2013 şi 3,3% în 2014, faţă de 3,5% în 2012.Rata şomajului va scădea de la 7% în 2012 la 6,9% şi apoi 6,8% în 2014, însă aceasta ar urma să urce din nou până la 7,4% în 2014.
CURIOZITĂŢI.
TAJ MAHAL
Taj Mahal este un monument unic, incredibil. A fost construit în secolul XVII de către Shah Jahan, împăratul mogul al Indiei şi este de fapt un mormânt pentru soţia să Mumtaz. Povestea spune că Shah Jahan a fost îndrăgostit de soţia să Mumtaz cu care s-a căsătorit când ea avea 17 ani. În cei 17 ani de căsnicie, ea a născut de nu mai puţin de 16 ori, iar la ultima naştere, probabil epuizată de atâtea naşteri – condiţiile sanitare din acei ani nu erau prea moderne chiar şi pentru un împărat de puterea şi bogăţia lui Shah Jahan, a murit. La auzul ştirii, Shah Jahan a avut un şoc, contemporanii spun că deşi avea părul negru ca pana corbului, într-un minut după aflarea ştirii a albit pe loc. Zeci de zile, Shah Jahan a rămas închis în casă, jelindu-şi soţia şi apoi s-a hotărât să construiască cel mai frumos mormânt din lume, un adevărat templu al iubirii lui pentru Mumtaz, Taj Mahal-ul.Taj Mahal este construit în întregime din marmură albă iar frumuseţea sa este mai presus de orice descriere în cuvinte, mai ales la răsărit şi apus. De asemenea, monumentul pare că străluceşte atunci când este lună plină. În dimineţile în care se lasă ceata, turiştii pot fi martorii unei privelişti uimitoare. Construcţia monumentului a durat 22 de ani şi la ridicarea sa au lucrat 20.000 de muncitori. Edificiul a fost finalizat în anul 1648 având un cost de 32 de milioane de rupii. Documentele construcţiei care au supravieţuit timpului arată că arhitectul a fost Ustad Isa, un renumit arhitect iranian. Aceste documente conţin numele celor angajaţi şi inventarul materialelor folosite la construcţie, dar şi originea lor. Au fost angajaţi meşteri foarte buni din Delhi, Qannauj, Lahore, şi Multan. Pentru alte sarcini foarte calificate au fost angajaţi meşteri din Bagdad, Shiraz şi Bukhara. Taj Mahal este un simbol al dragostei eterne ce fascinează privitorul în peisajul roşcat din jur. Acest monument impresionant era descris de Rabindranath Tagore ca o lacrimă pe obrazul timpului. De o frumuseţe uluitoare, Taj Mahal se numără cu siguranţă printre cele mai importante obiective turistice din lume.
TROVANŢII.
Trovanții sunt formațiuni de tipul concrețiunilor grezoase, create în straturi de nisipuri, legate între ele printr-un ciment carbonatic, datorită apelor calcaroase. În principiu, trovanții sunt gresii cu o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă. Tendința lor este de creștere spontană, din centru către periferie, cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți sub numele de "pietre care cresc".
În România, trovanții se găsesc în mai multe locuri:
-Muzeul Trovanților din Costești, județul Vâlcea. -Dealul Feleacului de lângă Cluj-Napoca. - În Munții Buzăului la Ulmet. -Lângă Sibiu pe teritoriul satului Caşolţ. - În Hunedoara la cariera de nisip de la Hășdat. -În județul Bacău pe malul stâng al Tazlăului, la vărsarea acestuia în Trotuș. - În judeţul Călăraşi aproape de malul Dunării. - În nivele nisipoase-argiloase din Munții Mezeș.
ŞTIRI METEO.
Duminică 24 februarie 2013.
Duminică , deşi vă fi vreme caldă pentru această dată, vântul va fi activ, iar soarele destul de scump la vedere. În regiunile extracarpatice va fi o nouă zi mohorâtă cu burniţe şi ploi slabe, iar lapoviţa şi ninsoarea preferă zonele montane şi trecător nordul Moldovei. În sud-vest cantităţile de apă ar putea fi importante. Vântul va sufla cu putere în sudul Banatului şi pe crestele munţilor. Temperatura aerului continuă să crească, astfel la amiază vor fi între 1 grad la Suceava şi 13...14 grade la Timişoara şi Oradea. Bucureşti : Locuitorii capitalei trebuie să suporte încă o zi mohorâtă, cu nori mulţi, trecător burniţă sau ploaie slabă. Temperatura aerului mai creşte uşor faţă de astăzi, spre o maximă de 7...8 grade.
Robert Nicolae Turcescu: <<Simbata, pe TVR 1, de la 21.00, incepe prima semifinala Eurovision 2013. Sintem a doua trupa in concurs. Vom primi un vot de la prietenii nostri, nu-i asa? :))
Votati "Casa Presei", piesa "Un refren"! >>Sigur ca...DAAAAAAAAAA !!!! Da am văzut azi două spectacole dezolante (între paranteze nu m-am uita, rezultatele erau de aşteptat), unul la PNL altul la PDL. NU mai sunt semne de întrebare, aNtonescu împreună cu pliştii au reuşit să distrugă conceptul liberalismului în România (liberali. Ei na hoţi de cartier... care au ajuns bogaţi şi vestiţi prin minciună, ipocrizie... mai aşteptăm economie de piaţă de la cine de la aşa zişii oameni de afaceri din USLA ?... vise în România nu există economie de piaţă, există HOŢIE DE PIAŢĂ). Cealaltă mare şedinţa cea PDL, asemănătoare la fel voturi rapide şi fără discernământ. În concluzie DREAPTĂ ROMÂNEASCĂ nu există. Dar hai să trecem la cea ce scrie în titlu iată că azi Robert Turcescu participa la semifinalele Eurovizion, sper că nu îi daţi satisfacţie nimuricului de Badea şi votaţi masiv Robert Turcescu.
Robert Nicolae Turcescu: <<Simbata, pe TVR 1, de la 21.00, incepe prima semifinala Eurovision 2013. Sintem a doua trupa in concurs. Vom primi un vot de la prietenii nostri, nu-i asa? :)) Votati "Casa Presei", piesa "Un refren"! >> Sigur ca...DAAAAAAAAAA !!!!
Odată purta malete albe la costum albastru de corporatist şi purta părul cu breton, de i se spunea Mireille Mathieu, acum i s-au strâmbat buzele spasmodic, exprimând plastic contorsionarea, smochinirea, coclirea sufletului său într-o măsură tot mai profundă.
Apare la conferinţele de presă cu ochii tulburi de albeaţa nesomnului şi somnului lipsă, nervos fără motiv, pus pe harţ, incapabil să se concentreze barem ca să stea naibii un minut fără să se mişte panpenponcratic, în toate direcţiile, aranjându-şi gâtelniţa-n gulerul cămăşii, strâns de gâtlegău.
În preajma ştreangului (istoria unei nopţi) – Horia-Roman Patapievici
După 23 de ani de la revoluţie nişte demenţi în frunte cu pOnta, aNtonescu, vOiculescu, iLiescu... si lista este deschisa , au hotărât să ne readucă înapoi în comunism. Acest lucru este inacceptabil dar asta am spuso într-un articol recent, iată aici domnul Horia-Roman Patapievici va expune aşa în câteva cuvinte cam cea ce au reprezentat SECURIŞTII COMUNISMULUI asta pentru posteritate dar credeţi-mă ei au fost mult mai răi decât aici, regim care a ucis mai bine de 100.000.000 de oameni voi prezenta în fiecare săptămână câte un astfel de document, noi nu avem voie să uităm crimele acelor nenorociţi.
partea I
partea II
,,Legea celui care a supravieţuit este să mărturisească. De acum înainte el este supus imperativului moral de a veadea lumea cu ochii celor care au încetat să o mai vadă. Nimic din ceea ce au văzut cei care nu mai văd nu are dreptul să rămână ascuns. Liber eşti numai atunci când ai curajul să rosteşti adevărul. Mai trebuie adăugat faptul că, urmând un vechi cuvânt, al Evangheliei, în România şi pietrele ajunseseră să strige: cum ar mai fi putut oamenii să tacă? Dar nu despre urgenţa revoltei vreau să vorbesc, ci despre lucrurile pe care le-am văzut în cele 26 de ore cât am fost arestat, mai întâi la Inspectoratul General al Miliţiei (IGM), apoi la Fortul Jilava. Am fost ridicat printre primii, când incredibila rezistenţă a a poporului Bucureştiului împotriva dictaturii comuniste abia începea.
La început am fost doar şase, într-o încăpere din IGM şi aveam voie să stăm jos. Apoi am devenit 25. La început, uşa dinspre culoar era deschisă, păzită de un miliţian. Apoi, pe măsură ce orele serii înaintau, uşa a fost închisă, iar în încăpere au fost postaţi trei miliţieni înarmaţi. De pe culoar răzbăteau până la noi, năclăite, zgomotele unei aglomeraţii bizare, asemănătoare unei respiraţii înfundate cu căluş – şi gâfâite.
Când a căzut noaptea, un maior cu figură neutră, de funcţionar, a citit câteva nume de pe o listă bătută la maşină. Al meu era printre ele. Am fost scos şi întors cu faţa la zid, cu mâinile la ceafă. Alţi şapte mă însoţeau. Am reţinut senzaţia de intolerabilă agresiune morală când mîinile lor mi-au căutat între picioare, cu dispreţ şi brutalitate. Ne-au pus căluşe la ambele mâini: formam un şir dezorientat şi haotic, împins să şchiopăteze docil pe culoarele întunecate ale Lubiankăi bucureştene. Aici aveam să capăt primele semne ale violenţei represiunii care se desfăşura pe afară. Culoarul pe care îl străbăteam, răsucit prin măruntaiele clădirii ca un şarpe segmentat, dădea spre mai multe săli (am numărat patru): toate gemeau de oameni. Dar nu erau oamenii pe care îi întâlneam de obicei pe stradă. Ar fi mai nimerit să îi numesc“trupuri”, şi anume o grămadă de trupuri stâlcite. Erau înnoroiţi, bătuţi, desfiguraţi, stâlciţi şi speriaţi. Un tânăr tocmai primea în fluierul piciorului lovituri cu bocancul: cel care i le dădea era un puşti cu ochi injectaţi şi trăsături agreabile, care, printre dinţi, îi cerea victimei sale să îşi ţină dracului faţa la zid. Un bărbat bărbos, cu alură de pictor, urla de baioneta cu care un miliţian îi răscolea testiculele. Alţii, mai norocoşi, erau bătuţi numai sporadic, când, miliţienii, care se întărâtau între ei, se năpusteau, înjurând, să lovească. Cei care nu avea încă mâinile zdrelite se ţineau de zid precum beţivii (deşi nimeni nu era beat); ceilalţi, cu mâinile înroşite de sânge, se agăţaseră de pereţi cu pieptul şi cu obrajii, de teamă să nu-i supere pe miliţieni, care urlau continuu, ca posedaţi, “staţi, bă animalelor, drepţi! stai drept, boule, nu auzi, ai?” – şi urma lovitura, şi apoi altele, şi aşa până când icniturile se răreau, iar cel care lovea îşi pierea respiraţia. Pe pojghiţa tencuielii se lăţeau desenele neregulate ale sângelui împrăştiat.
Podeaua era plină de trupuri aruncate de-a valma. Printre ele, călcând şi izbind, cizmele miliţienilor făceau poteci de ordine. Înjurau continuu, monoton şi cu ură. Îşi întreţineau prin vorbe îndârjirea pe care un maior crăcănat şi violent le-o inculca, pomenindu-l mereu pe tovarăşul secretar general. Frica de superiori şi plăcerea de a dispune de un trup erau deopotrivă vizibile pe feţele acestor puştani în uniformă, care nu cereau decât schiţa unui ordin pentru a putea schingiui cu conştiinţa împăcată. Loveau în cine apucau, la întâmplare: pumnii, picioarele, bocancii, bastoanele, patul armei – totul era bun pentru a produce şi exaspera suferinţa. Era un spectacol de coşmar. Miliţienii care asistau pe margine rânjeau, fumând. Nu exista nici un trup de deţinut, pe culoare, din care să nu curgă sânge. Aproape toţi gemeau. Fuseseră bătuţi îngrozitpr, iar câţiva dintre cei întinşi implorau în şoaptă ajutor medical: aceştia erau răniţii prin împuşcare. Miliţienii care ne călăuzeau urlau la noi să nu întoarcem capul. Dar era imposibil să nu priveşti: dacă am fi fost orbi, piele noastră îngrozită s-ar fi transformat în privire.
În fine, îmbrânciţi, am fost scoşi pe platoul IGM, care era scufundat în beznă. Blocurile din jur păreau îndoilate: deşi le căutam cu înfrigurare, căci speram ca cineva să ne vadă, nu am zărit nici o lumină aprinsă. Miliţienii care ne-au împins în dubă îşi luminau picioarele cu lanterne. Erau foarte mulţi şi vorbeau în şoaptă. Ne-au ordonat să stăm numai pe partea stângă. Nici nu se putea altfel, legaţi cum eram, prin cătuşe. Locul era prea strâmt, şi doi dintre noi, rănindu-şi mâinile, erau constrânşi să stea pe genunchii celorlalţi. Am auzit o voce autoritară întrebând câte “bucăţi” sunt înăuntru. I s-a răspuns “şapte”. “Mai aduceţi şapte”, a strigat înăbuşit prima voce. După o clipă de tăcere, altcineva a întrebat, cu o voce mult mai lipsită de autoritate, “îi… îi… împuşcă acum?”“Nu, nu-i împuşcă; se aşteaptă ordinul”, a fost răspunsul. Am înteles cu tristeţe că represiunea fusese mai puternică decât demonstranţii, că la Timişoara uciderea va continua şi că, la Bucureşti, noi, cei deja arestaţi, suntem condamnaţi să devenim primele victime exemplare. Mi-am făcut cruce cu limba în cerul gurii (aveam mâinile imobilizate) şi am început să mă rog. M-am lepădat de amărăciune îngânând Tatăl Nostru.
Duba a demarat peste puţin timp şi, pe geamlâcul de deasupra şoferului, am îmceput să privim drumul. A coborât pe strada Eforie, a trecut Dâmboviţa pe la Izvor, apoi s-a angajat pe Victoria Socialismului spre Casa Diavolului (numită în presa oficială, impropriu, “Casa Republicii”). Am fost imediat frapat de simbolistica acestui descensus ad inferos silit: cu excepţia maşinilor prezidenţiale, cred că maşinile represiunii au fost primele care au inagurat glorioasa “victorie a socialismului”. Simbolul dicta această confirmare: la victoria socialismului se ajunge numai prin moarte organizată. Destinaţia noastră, aveam să pricepem cu timpul, era Fortul Jilava.
Abia ajunşi, am fost din nou identificaţi. Ni s-au făcut fişe de internare. Apoi am fost vârâţi într-un soi de arest preventiv, o încăpere de mai puţin 15 m² suprafaţă, 63 de inşi. Camera era prevăzută cu o aerisire de tip Iejov & Iagoda: calculată să te sufoci fără să te asfixiezi. Fireşte, nu se putea nimeni aşeza: eram atât de înghesuiţi, încât, dacă ne-ar fi secerat vreo rafală, am fi rămas în picioare. Aşa ne-am petrecut noaptea: torturaţi de somn, de răni, de sufocare şi de conştiinţa că vom fi împuşcaţi.
Descopeream că în faţa morţii nevoile tac: nu mi-a fost o clipă foame, deşi am stat tot timpul nemâncat. Ce simţeau cei care aveau plăgi deschise? Mai aveam să descopăr că iminenţa morţii le smulge oamenilor identitatea. Nimeni nu a avut curiozitatea să-şi întrebe vecinul de celulă ce nume poartă şi, la rândul său, nici nu s-a recomandat. Eram deja înveliţi în decenţa anonimă şi indiferentă a morţii. Am consimţit la ea, toţi, cu naturaleţe şi, aş zice, cu graţie. Era o graţie în care comuniam.
Mare parte din noi fusese bătută cu bestialitate. Mulţi aveau răni deschise; sângele se închegase pe răni într-un mod respingător, amestecat cu noroiul de care plaga fusese târâtă. Hainele, mototlite, erau mânjite de sângele scorojit: pata lui era fadă, mirosul lui – inconfundabil. Unul avea obrazul despicat în trei linii cu marginile zdrenţuite, care porneau din pomet. Am văzut un bărbat cu tibia fracturată de lovituri, din a cărui faţă hidos tumefiată sângele continua să curgă, nestăvilit, coagulându-i-se sub bărbie, ca ţurţurii, pe gât. Un tânăr fusese bătut atât de tare încât, în ciuda feţei, care nu zâmbea şi care îi era desfigurată, chicotea continuu, înfricoşându-ne. Am aflat de la cei care asistaseră la supliciul lui că fuseste bătut timp de o oră cu bocancii numai în cap de doi miliţieni (un plutonier şi un sergent-major: pe unul dintre ei îl chema, ţărăneşte, Gheorghe). Bietul îşi pierduse minţile. E inutil să înşir efectele îngrozitare ale cruzimii omeneşti. Defilarea lor, în ciuda ororii, este monotonă: modalităţile torturii sunt finite; infinite sunt însă degradarea, ultragiul şi suferinţa. Râmâne faptul că fiecare dintre aceşti oameni fusese torturat cu sânge rece de un semen al său, semen a cărui singură motivare era un salariu ceva mai umflat şi o seamă de privilegii meschine.
Toată noaptea au sosit arestaţi: starea lor era tot mai proastă. A noastră, prin contrast, părea mai bună. Am aflat astfel că demonstraţia nu a putut fi împrăştiată decât noaptea târziu, că mulţi oameni au fost împuşcaţi sau, pur şi simplu, striviţi de autoblindare, că, în susul străzii Regale, trupele speciale se schimbau din sfert în sfert de oră şi că băteau cu o cruzime nemaiîntâlnită. Mi s-a povestit de arestaţi târâţi de picioare până în dreptul hotelului Negoiu, izbiţi acolo cu dinţii de zid şi apoi zdrobiţi în bătaie de oameni care se schimbau la intervale scurte de timp. Transformaţi în masă inertă, erau băgaţi în dube şi expediaţi în Jilava. Unii vorbeau cu groază de bastoane de cauciuc umplute cu mercur, a căror lovitură, şopteau, despică muşchiul, sfărâmă osul şi poate crăpa ţeasta. Un tânăr cu barbă mi-a relatat despre soarta unui adolescent care fusese rănit la picior în dreptul blocului Dunărea. Văitându-se şi târându-şi ciotul însângerat, continua să strige împotriva lui Ceauşescu; doi miliţieni l-au tras in antreul blocului unde, în spatele uşii, i-au zburat creierii cu două focuri de armă.
Când au venit zorii, ne-au scos din coteţul în care ne sufocasem unii de alţii, câte opt, şi ne-au băgat iar într-o dubă. În faţa mea, pe banchetă, se afla un tânăr masiv care gemea încetişor. Părea zdrobit. Am reuşit să aflu de la el că fusese bătut pestea ceafă cu bastonul până când şi-a pierdut cunoştinţa; când şi-a revenit, a descoperit că nu mai vede. A început să urle. După ce l-au bătut că urlă, miliţienii cărora le-a spus că şi-a pierdut vederea au continuat să-l lovească sălbatic peste ficat, rinichi şi testicule – de astă dată pentru că minte. Acum zăcea în faţa mea, un munte de carne răvăşită, din care ieşea, intermitent, o voce mică, tânguioasă şi pierdută.
Sfâşiind ceaţa lăptoasă a zorilor, care părea lipită de asfaltul umed, ne îndreptam spre miezul jilavei. Am străbătut două garduri circulare de sârmă ghimpată, înalte de peste doi metri, şi am fost debarcaţi în faţa unei gherete murdare în care stătea de pază un soldat. Cel cu privirea zdrobită a rămas în maşină. Nu ştiu unde a fost dus. Mai târziu, l-am căutat printre cei eliberaţi: nu l-am găsit. Nici azi nu ştiu dacă mai e în viaţă. Ca aproape tuturor camarazilor mei de detenţie, nici lui nu îi cunosc numele.
Am intrat într-un soi de cramă având pereţi cu o grosime de peste 1,5 m, boltiţi în arc de cerc peste linia podelei. Zidurile erau albe şi zgrunţuroase. Ne-au îndreptat spre o fundătură retezată cu cărămizi văruite. Ne-au somat, înjurându-ne, să nu întoarcem captele. În dreapta mea, pe perete, la înălţimea umerilor, am zărit nişte pete lunguieţe, zdrenţuite, maronii la culoare. Mi-a luat o clipă să înţeleg că e sânge uscat. Vreun militar zelos izbise în trecere capul unui deţinut de aceste ziduri. Imediat ce mi-am dat seama că e sânge, am început să-i simt mirosul.
Un gardian cu voce brutală i-a zis miliţianului care ne păzea să ne ducă alături: “pe ăştia îi aranjez acum”, a adăugat. Când ne-am întors feţele, l-am văzut: nu ştiu ce au gândit camarazii mei, dar mie mi s-a făcut pentru prima oară frică. Camera de “alături”, unde trebuia să fim noi “aranjaţi”, părea şi ea, ca toate celelalte, zidită în pământ. O neliniştitoare “cramă de spital”. Lângă zidul din stânga se afla un şir de scaune. Ne-am aşezat. Abia când mi-am lăsat ochii să cutreiere camera am înţeles unde fusesem aduşi. În mijlocul încăperii se afla un scaun cu spătar; în jurul lui, tăiate, bucăţi de frânghie; o masă cu tăblia de faianţă se afla la numai un metru distanţă, iar pe luciul ei alb am văzut doi drugi de fier şi câteva cârpe mototolite; două butoaie de plastic de 50 l, un polonic şi o pâlnie uriaşă se aflau alături; dar ceea ce sărea în ochi, ceea ce urla din fiecare obiect pe care ochii mei îl vedeau, erau petele de sânge neînchegat de pe podea şi cârpele îmbibate cu sânge proaspăt. În jurul scaunului – sânge, pe zidul de masă – sânge, cârpele – murdărite de sânge… Acolo fusese torturat un om cu foarte puţin înainte, iar noi fusesem aduşi acolo pentru a-i lua locul.
Malraux spunea că nimeni nu rezistă torturii. Ei bine, nici unul dintre întâmplătorii mei camarazi nu a dat semne de teroare. Demnitatea lor m-a impresionat. Şi atunci, parcă brusc iluminaţi de iminenţa torturii, am schimbat între noi primele numere de telefon: fiecare credea că celălaltva scăpa cu viaţa, găsea acest lucru normal, şi căuta să se asigure că familia va afla de soarta care i s-a menit. Am resimţit deriziune faţă de viitorul meu trup mutilat, care se va despărţi de viaţă în urlet şi durere. Aflam cu oarecare indiferenţă că şi suferinţa te poate face să roşeşti.
Dar Dumnezeu a voit să treacă şi acest pahar de la noi. Cam după un sfert de oră gardianul cu voce brutală a târât până la scaunul din centru un bărbat matur îngrozitor mutilat, căruia îî zvâcnea, ca la muribunzi, piciorul, iar pe noi ne-a evacuat, fără să ne mai înjure, până la celula 88. Aici am fost înghesuiţi de-a valma, probabil intenţionat, până ce am ajuns să stăm trei în acelaşi pat.
Astfel am început să aşteptăm bătăile anchetei. Ciuleam urechile. Ne priveam între noi, inspectam celula. Ne obişnuiam instinctele cu respiraţia greoaie a temniţei. Timpul trecea. Din când în când uşa se deschidea, era citit un nume. Cu timpul, riscul de a fi strigat nu ne-a mai produs emoţie. Ne obişnuiam cu detenţia în acelaşi fel în care am acceptat imediat inimaginabila murdărie a acelui hidos penitenciar. Fiind la cheremul energumenului care luase România în posesiune absolută, ştiam că suntem pândiţi de moarte la fiecare pas. Lent, precuat, cu oarecare lehamite, au început discuţiile: astfel, pentru prima oară de când eram închişi, ne-am putut face o imagine asupra amplorii demonstraţiei. Se vorbea insistent de un apel la grevă generală pentru 22 decembrie. În noi, cum se întâmplă adesea cu cei izolaţi, speranţa se amesteca haotic cu resemnarea. Este, poate, motivul pentur care, fiecare faţă de el însuşi şi oricine faţă de fiecare, nu redevenisem încă individualităţii. Nu avea nimeni nevoie de un nume pentru a-l considera pe celălalt un camarad demn de încredere. În mod spotan, noi, încarceraţii unei răzmeriţe, căzute pleaşcă peste capul bizarului popor român, nu am avut nevoie de nume pentru a ne legitima*.
Înregistrez acest fapt cu uimire, semnificaţia lui rămânând încă a fi degajată. Am făcut cunoştinţă unii cu ceilalţi, adică ne-am dat unul altuia numele, abia în momentul în care, după vremea amiezii, am fost anunţaţi că vom fi eliberaţi peste puţin. Tot atunci un preot din Greaca, care fusese arestat împreună cu noi, a rostit cu glas tare un extraordinar Tatăl Nostru şi imnul de slavă către Feciara Maria care începe prin cuvintele “Cuvine-se cu adevărat să te cinstim…” Nu ştiu câţi dintre cei de faţă erau credincioşi în viaţa de toate zilele. Fapt este că ne-am ridicat la unison în picioare şi, cu toţii, parcă cerându-ne iertare, am plâns. A fost de departe momentul cel mai emoţionant al detenţiei.
În fine, abia după decizia de eliberare, răniţii au fost spitalizaţi, iar bolnavii au primit medicamente: fără acest ordin ne-ar fi lăsat să murim având conştiinţa că nu şi-au făcut decât datoria.
Un ultim amănunt, cu valoare simbolică: am fost scoşi din celule într-o curte care părea dosită de celelalte clădiri, având aspectul unui şanţ lat: aici ne-au fost înapoiate verighetele, banii, ceasurile şi buletinele. Curtea avea două laturi de zid şi una de pământ sub formă de val înalt, păzită de foişoare cu soldaţi înarmaţi cu mitraliere de câmp. Latura curţii formată din zidul îngust era, aparent, locul în care se executau sentinţele de condamnare la moarte. M-am apropiat de el: zidul era maroniu-roşca, mâncat ca de lepră de găurile lăsate în mortar de gloanţe. Sub picioarele mele pământul era atât de bătătorit, încât netezimea lui, prin apa pe care nu o lăsa să pătrundă, sugera lipsa de elasticitate a pielii de mort. Înţelepciunea hazardului făcuse să fim eliberaţi prin locul unde oamenilor, de regulă, li se lua viaţa. Cu această ultimă coincidenţă simbolică am reintrat în viaţa de după Ceaşescu.
Am certitudinea că, dacă în ziua de 22 decembrie 1989 regimul comunist din România nu ar fi căzut, majoritatea celor care au fost arestaţi cu o zi înainte ar fi fost împuşcaţi. Evenimentele ar fi avut cursul deja exersat de criminali la Timişoara: bătaie, arest, tortură, împuşcare – distrugerea cadavrului. Din acest motiv, pentru că ştiu cui îi datorez viaţa, pentru mine, din 22 începând, oamenii se împart în două categorii: cei care au ieşit în dimineaţa zilei de 22 să demonstreze ştiind că riscă să fie împuşcaţi – şi care mi-au salvat viaţa; şi sunt cei care au refuzat să protesteze şi care, în concepţia mea, au consimţit la ştergerea mea dintre vii. Rudele mele de sânge, spre pildă, au demonstrat în ziua de 22: aşteptau, cu pusilanimă prudenţă, să vadă ce se mai întâmplă. Ca mare parte din poporul căruia îi aparţin prin naştere, aşteptau şi ei ca lucrurile să se hotărască prin alţii iar ei doar să profite, într-un sens sau altul.
Nu voi uita niciodată. Vreau să mai spun că toţi cei care au condus arestările, ancheta şi detenţia nu sunt oameni obişnuiţi şi nici normali. Sunt criminali cu suspendare, anume salarizaţi sprea a tortura şi a ucide. Aceşti oameni au fost crescuţi pentru aşa ceva şi, în marea lor majoritate, îşi iubesc meseria. Ei vor putea spune mereu că nu şi-au făcut decât datoria. Astăzi, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, se amestecă pe stradă printre noi: asasinii circulă în România printre fostele şi viitoarele lor victime. Ei nu aşteaptă decât un nou regim care să le redea posibilitatea legală de a intimida, tortura şi ucide.
Dedic acest eseu-memorial tuturor celor care au îndrăznit: iubirea mea către ei se îndreaptă.
21 ianuarie
* Dau aici singurele nume de care îmi amintesc: Mihai (student la electronică în primul an), Gradin Bogdan (pe care l-am revăzut în grupul PNŢ la marea demonstraţie din 28 ianuarie 1990 şi care ştiu că a făcut apoi parte din grupul de grevişti ai foamei din Piaţa Universităţii), Gabi Garabet, Andrei Ion, Alecu Ivan Ghilia, Popa Laurenţiu, Nicolescu Lucian. Am fost arestat împreună cu Vali Constantinescu şi am fost depozitat la IGM în aceeaşi sală de aşteptare cu Mariana Berechet. În rest, nu mai ştiu nici un nume. "
Premiu pentru proiectul de informatizare realizat de specialişti români în Kazahstan.
Felicitări!
În cadrul competiţiei internaţionale European IT & Software Excellence Awards 2013, la categoria celor mai bune soluţii dedicate sectorului public, soluţia de conţinut digital furnizată de SIVECO România a fost premiată."Suntem foarte încântaţi că eforturile noastre comune au fost apreciate la cel mai înalt nivel, reconfirmând statutul nostru de lideri internaţionali ca furnizori de soluţii pentru educaţie. Proiectul din Kazahstan este un proiect foarte drag nouă, la care am lucrat foarte intens şi care a beneficiat de expertiză a numeroase cadre didactice din sistemul educaţional kazah", a declarat Radu Jugureanu, eContent Manager, SIVECO România.
Mark Gitenstein : Fără sprijinul SUA şi UE, nu e deloc sigur că România continuă reformele juridice.
"Nu mai puţin importante decât priorităţile strategice şi militare este continuarea sprijinului pentru aceia din România care susţin statul de drept şi iniţiativele anticorupţie", afirma Gitenstein. "Într-adevăr, fără sprijinul susţinut al SUA, UE şi FMI, nu este deloc sigur că aceste reforme vor fi continuate. Ar trebuie să fie punctul principal al relaţiei noastre bilaterale îndeplinirea obiectivelor fixate în ultimul raport MCV şi în acordul de coabitare intre premier şi preşedinte. Primul şi cel mai important dintre acestea este numirea unor persoane cu credibilitate, competenţa şi experienţa în funcţiile de procuror general şi procuror şef al DNA", arăta Gitenstein."Aceste instituţii sunt baza esenţială pentru o piaţă liberă care să ridice nivelul de trai al fiecărui bărbat, femeie şi copil din România. Ele protejează şi drepturile minorităţile etnice cum ar fi cea romă care încă suferă de o discriminare făţişă şi minorităţile religioase cum ar fi greco-catolicii care de două decenii au reuşit prea puţin în obţinerea înapoi a proprietăţilor lor bisericeşti", evidenţiază Gitenstein.
Maria Grapini a anulat participarea României la Târgul de turism de la Munchen.
Ministrul delegat pentru ÎMM şi Turism, Maria Grapini, a anulat luni participarea României la târgul de turism de la Munchen, care a început miercuri, iar hotelierii şi agenţii care au plătit deja biletele de avion şi camerele la hotel acuză ministerul pentru pierderile suferite. "În urmă cu numai câteva ore am aflat cu uimire că România nu va fi prezentă la Târgul de turism de la Munchen, eveniment care face parte din lista târgurilor aprobate şi anunţate de către ministerul pe care îl coordonaţi, aşa cum am fost informaţi anterior, chiar de către minister", se arată într-o scrisoare trimisă miercuri de către ANAT ministrului Maria Grapini. "Ne este dificil să înţelegem de ce lista modificată a prezenţei României la Târgul de turism nu a fost transmisă din timp şi către ANAT. În acest sens, vă solicităm, stimată doamnă ministru delegat, un punct de vedere oficial asupra acestei regretabile situaţii, cu care nu ne-am mai confruntat anterior", se arată în scrisoarea ANAT.
Mircea Geoană: Prezentarea lui Johannis ca prim-ministeriabil riscă să deranjeze electoratul PSD.
"Prezentarea lui Klaus Johannis ca prim-ministeriabil şi ca prezidenţiabil însă riscă să deranjeze electoratul PSD şi nu numai. Pentru că, deşi oarecum similară, situaţia e diferită faţă de 2009, USL este la guvernare, iar omul simplu, neobişnuit cu bizantinismul politicii noastre, poate interpreta această mutare drept dorinţa PNL de a acapara întreaga putere, după ce candidatul USL/PNL eventual ajunge preşedinte. Cum ar reacţiona, de exemplu, publicul liberal dacă, înainte de Congresul PSD, Victor Ponta ar spune că partidul are mai mulţi prezidenţiabili şi prim-ministeriabili? "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!", spune un proverb românesc", a precizat Mircea Geoană.
Partidul Naţional Liberal : Congres extraordinar!
Congresul extraordinar al PNL a început, astăzi, în prezenţa a 1.303 de delegaţi şi a invitaţilor din partea partidelor guvernamentale, a reprezentanţilor UDMR, a minorităţilor naţionale şi a liderilor liberalilor europeni, principalul subiect al reuniunii vizând modificarea Statutului PNL.
Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, invitat astăzi la Congresul PNL, i-a oferit în dar liderului liberal, Crin Antonescu, un steag secuiesc. Crin Antonescu : "Sunt culori frumoase, o clipă am crezut că vreţi să-mi oferiţi un steag săsesc, este binevenit şi acesta, atâta timp cât stă în braţele mele şi nu pe instituţiile oficiale ale statului român", a comentat preşedintele PNL.
Victor Ponta, la Congresul PNL: Regimul cel mai corupt după 1989 este regimul Băsescu. "Chers amis, chers camarades (...) am reuşit împreună să demontăm cel mai corupt şi opresiv regim politic de după 1989, regimul politic Traian Băsescu - PDL. Vă invidiez că aveţi un nou coleg ca dl. Klaus Johannis. "Mi-am pus o cravată cu galben, am venit cât am putut de repede de la Paris, am înţeles de la dl. Helvig că s-a închis lista pentru funcţiile de conducere”, şi-a început premierul Ponta discursul. Crin Antonescu i-a replicat : "Nu aveţi idee cât de sentimentali suntem noi, liberalii, şi vă spun că tare bine va stă la un pupitru galben şi după cum aţi văzut pentru unii oameni dăm derogări rapid".
Crin Antonescu: Chiliman e un laş care a trădat în timpul campaniei.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după ce Consiliul Naţional Executiv a adoptat propunerile de modificare a statutului : "Chiliman a trădat în perioada campaniei. Eu am vorbit despre faptul că Andrei Chiliman a preluat o temă mincinoasă, şi anume că PNL, adică domnul Chiţoiu, cu domnul Ponta, ar fi semnat un document prin care se angajau să desfiinţeze instituţiile statului de drept. Chiliman nu a rostit niciodată numele lui Ponta, pentru că e prea laş. Îşi bate joc zilnic repetând această mârşăvie. După Congres nu va mai fi posibil aşa ceva", a spus Antonescu. "Nu va mai fi loc în partid pentru trădători, pentru circari şi pentru oameni care batjocoresc în fiecare zi imaginea partidului. De pildă minciuna despre un document în care PNL s-ar angaja să distrugă instituţiile statului. Astfel de oameni nu mai au ce căuta în partid. Ei îşi pot căuta un partid, ei îşi pot organiza pe persoană fizică spectacolul. Mă tem însă că nu vă vor mai avea de clienţi ca persoane fizice", a spus liderul liberal.
Preşedintele Senatului Olandei: România ar trebui să grăbească procesul de aderare la Schengen.
Preşedintele Senatului Olandei, Fred de Graaf, a declarat astăzi, în urmă întâlnirii cu omologul său Crin Antonescu că "în unele sensuri" România ar trebui să grăbească finalizarea procesului de aderare la Schengen şi că, pe baza informaţiilor primite, este convins că ţara noastră se află "destul de aproape de acest punct".
Rusia : Un nou concept de politică externă.
Moscova pledează pentru o colaborare strânsă între toate statele euro-atlantice. Astfel, ţările ar putea răspunde mai bineameninţărilor comune precum terorismul, traficul de droguri şi de finţe umane, sau calamităţile naturale. Nouă strategie vorbeşte chiar despre realizarea unei Uniuni Ecomonice de la Atlantic până la Pacific. O uniune fondată pe principii de încredere reciprocă, transparenţă, şi predictibilitate. Pentru asta, Rusia ar trebui să colaboreze direct cu vechii săi adversari din timpul războiului rece - NATO, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Oficialii de la Moscova spun că sunt gata să facă acest pas şi să dea uitării problemele trecutului. Cu unele condiţii însă. Partenerii occidentali ar trebui să accepte o relaţie de egalitate şi să respecte normele dreptului internaţional. În plus, Washingtonul trebuie să dea asigurări că scutul său antirachetă nu e îndreptat împotriva arsenalului nuclear rusesc.
CURIOZITĂŢI.
Barajul Hoover, cunoscut anterior sub numele de Boulder Dam, este un baraj gravitațional în arc realizat din beton armat închizând defileul Black Canyon al fluviului Colorado River, la granița dintre statele Arizona și Nevada ale Statelor Unite ale Americii. Construcția barajului Boulder, numit ulterior în mod controversat barajul Hoover după cel de-al 31-lea președinte american Herbert Hoover, a început în anul 1931 și a durat 5 ani, până în anul 1936, în timpul perioadei cunoscută ca Marea depresiune economică. Construcția barajalui a fost rezultatul unui masiv efort federal și local și a costat viața a peste o sută de oameni.Având o lungime de 379 metri și o înălțime de 221 metri, barajul Hoover a fost timp de 22 de ani cel mai înalt baraj din lume. Pe marginea sa superioară există o șosea cu o lățime 5 m, care unește Arizona și Nevada, respectiv cele două coaste ale oceanelor Atlantic și Pacific, între San Francisco și New York. În regiunea cea mai uscată și cu clima cea mai toridă din Statele Unite ale Americii, din nordul deșertului Sonora și sudul deșertului Mojave, barajul Hoover asigură apa pentru milioane de oameni. Construcția barajului a dus la formarea lacului de acumulare Mead, care este unul dintre cele mai mari lacuri artificiale din lume.Barajul Hoover a fost proiectat ca să reziste pentru cel puţin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei construcţii nu se va întări complet decât peste 500 de ani. Șef executiv al întregului proiect a fost inginerul Frank Crowe, unul dintre cei mai remarcabili hidrotehnicieni ai timpului, care a făcut posibilă finalizarea proiectului prin aplicarea concretă a mai multe dintre cele mai importante din invențiile sale. Arhitectul britanic-american Gordon Kaufmann, stabilit în 1914 în Statele Unite, cunoscut pentru opera sa arhitecturală anterioară, designată mai ales în manieră Art Deco, a realizat eleganta rafinare stilistică a întregului complex de clădiri și a barajului în aceeași manieră, cunoscută anterior și ca Arte Moderne.
ŞTIRI METEO.
Sâmbătă 23 februarie 2013. Vremea se va menţine în general închisă şi temporar vor cădea precipitaţii mixte, pe arii extinse în Carpaţii Meridionali, local în Carpaţii Orientali şi izolat în Carpaţii Occidentali. Vântul va avea intensificări, iar pe creste va fi tare. Vor fi condiţii de polei. Temperatura aerului va marca o creştere uşoară faţă de ziua astăzi.
