marți, 24 decembrie 2013

Gânduri de seară................

  "Mâini în rugăciune"!

"În secolul al XV-lea , într-un orăşel din Germania, locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia, tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate. În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
După lungi discuţii noaptea, în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi, după ce fratele care va câştiga, va termina Academia şi după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină. Apoi, într-o duminică, după slujba de la biserică, au dat cu banul, şi Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat să lucreze la mină, şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui său au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori,  iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său, familia a dat o cină pentru a sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru ca el să-şi îndeplinească visul.
 Şi cuvintele de încheiere au fost :
- Şi acum, Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.
Toţi  s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu nu, nu, nu.
În final, Albert s-a ridicat, şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând:
- Nu frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele! Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu!
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul său, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite, cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.
Şi-a denumit opera simplu, "Mâini" .

luni, 23 decembrie 2013

Infernul Revoluţiei - Masacrul de la Otopeni.


EROII NU MOR NICIODATĂ!

Unul dintre cele mai revoltătoare şi sângeroase evenimente ale Revoluţiei din 1989 a avut loc în dimineaţa zilei de 23 decembrie. 40 de tineri ai Şcolii de Subofiţeri de la Câmpina au murit împuşcaţi de dispozitivele de apărare ale Aeroportului Otopeni, unde fuseseră chemaţi să întărească apărarea aerogării împotriva unor aşa-zişi terorişti. Tinerii se aflau la Aeroportul Otopeni la ordinele comandantului de atunci al Aviaţiei Militare, Iosif Rus, şi ale comandantul Trupelor de Securitate, Grigorie Ghiţă.
Camioanele pline cu tineri au ajuns în apropierea Aeroportului în timpul nopţii. În loc să-i primească, dispozitivul de pază al aeroportului a deschis focul.

Unii spun că masacrul de la Otopeni, din 23 decembrie 1989, a fost poate cea mai mare eroare a Armatei Române… Supraviețuitorii spun că a fost mai mult decât o crimă premeditată. După ce primele două camioane cu ostași U.M. 0865 Câmpina (Centrul de Instrucție Transmisiuni al Comandamentului Trupelor de Securitate) au fost ciuruite și ocupanții, în majoritate, loviți mortal, ceilalți au coborât fără arme, și-au aruncat căștile și au ridicat mâinile. După o scurtă pauză, cât s-ar schimba încărcătorul armelor, rafalele i-au secerat.

Ostașii care au fost răniți, au fost lăsați peste noapte acolo unde au căzut, fără a li se acorda ajutor. Cei culeși și transportați dimineața la Spitalul din Balotești, în viață fiind, au fost lăsați două zile să se sfârșească pe niște lespezi de morgă… În vaiete, chinuri și rugăminți de ajutor. Ei aveau 18-19 ani, cei mai mulți fiind încorporați în luna octombrie a aceluiași an.
Generalul Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni, a dispărut, pur și simplu, pe 24 decembrie 1989, după ce a anunțat la TVR că deține filme cu masacrul de la Otopeni. A fost descoperit pe străzile Timișoarei, unde a fost internat la spitalul de psihiatrie. A murit în mod suspect la începutul lui 1990.

Dintre cei care au scăpat nevătămaţi, 22 de tineri, au fost luaţi prizonieri de către cei din dispozitivul de apărare şi duşi în aeroport. Au fost bătuţi şi insultaţi, deşi s-au legitimat şi le-au arătat celorlalţi că sunt militari ca şi ei. „Sunteţi terorişti! Îl apăraţi pe Ceauşescu! Aţi venit să ne omorâţi", aşa ne strigau”, mărturiseşte Aron Bugoiu. După câteva ore, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, supravieţuitorii contingentului venit de la Câmpina au fost introduşi în dispozitivul de apărare al aeroportului, printre cei care îi luaseră la ţintă cu puţin timp înainte!

„Am rămas în aeroport până pe 30 decembrie, nemâncaţi, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pistă, să păzim "Boeing-ul" lui Ceauşescu. Tocmai pe noi, pe care ne luaseră drept terorişti şi spuneau că vrem să-l ajutăm pe dictator să fugă din ţară”, povesteşte Paul Buştiuc, un alt supravieţuitor al carnajului de la aeroport.

Singurii care au fost anchetaţi în acest caz au fost generalii Dumitru Drăghin, Grigorie Ghiţă şi căpitanul Ionel Zorilă, cel care a deschis primul focul. Ei au primit pedepse cu închisoarea cuprinse între patru şi opt ani.
Ceilalţi şefi, care comandau armata în ziua respectivă, au fost decoraţi, sunt revoluţionari. Sunt consideraţi eroi naţionali.

De crăciun ... Karácsonyi



Gyújtsál egy gyertyát, ha leszáll a csendes éj, mondj el egy imát a sok szegény emberért! A szeretet ünnepe, hidd el, csak így lesz szép! Béke hull rád Karácsony éjjelén.

Fulgul – ca un gând…                                  Un fulg se zbate-ncet în palma mea,                                      Simţind sfârşitul în căldura mâinii…                                      „Ce doruri porţi în tine, mică stea,                                      Şi cui le laşi, când te sfâşie câinii                                      Cu ghearele de iarnă grea şi rea?”                                         Tu dormi precum un spic în miezul pâinii…                                         Şi-aştepţi să vină-o altă iarnă rece                                      Şi-o altă palmă albă-n a ta cale,                                      Căci clipa-ţi este unică, dar trece                                      Ca gândul către spaţii siderale                                      Şi-n zboru-ţi lin pe toţi îi vei întrece,                                      Ca să alini un suflet plin de jale…                                         Tu nu lăsa ca visele să-mi sece!                                         M-ai mângâiat cu haina-ţi de cristal,                                      Ţesută cu argint precum o ie,                                      M-ai invitat ca partener de bal                                      În valsul lebedelor-fulgi – o mie,                                      Un roi de fluturi albi pe finul şal                                      Ce ne învăluie de-o veşnicie…                                         Tu ne aduci colind din ancestral.                                         Eşti pentru noi precum un gând sfios                                      Ce ne aduce azi Crăciunu-n case                                      Şi pe micuţul Domn Iisus Hristos                                      În leagănul de raze luminoase.                                      În calea-ţi de la cer şi până jos                                      Ne luminezi cu formele-ţi frumoase…                                         Tu – fulgul mic, cu gând armonios.  17 decembrie 2010  Din Constanţa de la poeta Floarea Cărbune:

Priveste cerul cu puzderia-i de stele 
Si vei zari o sanie inaripata printre ele, 
Ea zboara catre tine, sa-ti aduca de Ajun 
Cadouri fermecate, gandul meu cel bun. 


La "plinirea vremii" (Galateni 4,4), Dumnezeu S-a întrupat, "chip de rob luând" (Filipeni 2, 7) şi S-a născut din Fecioara Maria, pentru mântuirea neamului omenesc.





Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Iisus, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a născut în cetatea Betleemului într-o iesle simplă, în peşteră săracă. Dreptul Iosif şi Maria, mama lui Iisus au venit din Nazaret în Betleem pentru recensământul poruncit de proconsulul Quirinius, în timpul împăratului Octavian Augustus (Luca 2, 1), dar negăsindu-se loc de găzduire în cetate (Luca 2, 7), Maria, însoţită de logodnicul său Iosif, a găsit adăpost într-o peşteră păstorească, unde L-a născut pe Pruncul Sfânt (Luca 2, 1-20).

Povestea nasterii Domnului Iisus



Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit si "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-şi turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut şi a proorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.
Betleemul, situat în Palestina, este o cetate mică, la jumătatea drumului între Ierusalim și Hebron, unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri - sau mai bine-zis cu Sfânta Treime.
Ne putem întreba de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem. Exista o proorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Proorocul Miheia a spus, cu 4-500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nicidecum nu ești mai mic între fiii lui Iuda, căci din tine va ieși Povăţuitorul, Care va paşte pe poporul Meu Israel (Miheia 5, 1]; Matei 2, 6).
De asemeni, se pune întrebarea de ce S-a născut într-o peșteră. Peştera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului dar şi în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli şi al păcatului. Hristos S-a născut noaptea, la miezul nopţii şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor - vorbește de peșterile iadului - în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului. S-a născut la miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vie în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.
Deşi tradiţia vorbeşte despre trei magi care au venit şi s-au închinat Pruncului Sfânt chiar în ziua Naşterii Sale (sau, în Tradiţia Bisericii Romano-Catolice, douăsprezece zile mai târziu), Sfânta Scriptură vorbeşte despre mai mulţi înţelepţi care au venit şi I s-au închinat (Matei 2), fără să precizeze numărul lor şi nici momentul precis la care au venit. Oricum ar fi, magii au adus Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie (Matei 2, 11). Imnografia sărbătorii înţelege aceste daruri ca pe nişte semne şi simboluri: aur, pentru că Hristos este împărat; tămâie, ca unui Dumnezeu; şi smirnă, ca Aceluia ce avea să pătimească, să moară şi să fie îngropat cu smirna şi aromele aduse de femeile mironosiţe.
Deşi sărbătorim Naşterea Domnului pe 25 decembrie în fiecare an, cei mai mulţi teologi sunt de părere că aceasta nu ar fi data reală a Naşterii Domnului şi că ar avea legătură cu serbările păgâne care cădeau în această zi a solstiţiului. Însă nu este întâmplătoare aşezarea sărbătorii Naşterii Domnului în această zi, dincolo de aspectul istoric legat de faptul că până şi păgânii intuiau importanţa şi greutatea simbolică a acestei zile. Sensul principal este unul duhovnicesc, simbolic, pentru că începând de acum ziua creşte şi noaptea scade. Şi la fel de important este faptul că, după unii Părinţi, Hristos nu S-a născut oricând, ci duminica! Sfânta Scriptură vorbeşte despre ziua în care a făcut Dumnezeu lumina, când a zis: "Să se facă lumină" - și a fost lumină! (Facerea 1, 3). Ziua întâi a săptămânii, Duminica, Ziua Domnului sau Ziua soarelui! Duminica S-a născut Hristos; Duminica S-a botezat, cum arată Sfintii Părinți de la Sinodul de la Calcedon. Duminica a înviat din morţi (Matei 28, 1). Duminica a trimis Hristos pe Duhul Sfânt peste Sfinţii Săi ucenici si Apostoli. Duminica Sfinții Apostoli făceau Sfânta Liturghie. Tot Duminica s-a dat și Apocalipsa, pentru că Sfântul Evanghelist Ioan zice: Am fost în duh în zi de Duminică (1, 10). Iată dar, câte sunt legate de ziua Duminicii! De aceea a sfințit Dumnezeu ziua Duminicii și cu Naşterea Sa, pentru că în ziua aceasta a făcut Dumnezeu lumina. 
www.ortodoxwiki.ro

duminică, 22 decembrie 2013

Gânduri de seară..........


e o pădure de legi…
cum să poţi să mă vezi în noapte?!
cum să poţi să alergi?..
legi ciudate vin şi leagă totul prea departe.

asta-i bun, asta-i rău
dar unde-ţi este privirea curată?
unde oare sunt eu?
de ce-i lumea aşa de răsturnată?

daţi o lege-nţeleaptă
oameni mari!!
fie şi-un decret guvernamental
ordonaţi să vă crească şi-un profit moral…


,e-o pădure de legi
abrogate şi din nou înviate.
ce să mai înţelegi? totu-i bun,
dar e rău privit din spate…

zi de zi decretaţi
dezgropaţi vechi precepte uitate…
apoi le anulaţi…
ca să fiţi convinşi că aveţi perfectă dreptate…

daţi o lege-nţeleaptă
oameni mari!
fie şi-un decret guvernamental,
ordonaţi să vă crească şi-un profït moral…

Nicolae Labiş - "Eu vă blestem în numele durerii......


"Eu vă blestem în numele durerii
Ce-a ros în noi cu aspru ei acizi;
Vă pălmuiască mânecile goale,
Zbătute-n vânt, a mii de invalizi,
Bucatele vă sângereaze-n gură
Şi groaza să vă ciocanească-n uşi!
Să vă frământe visele, cu ura,
Scheletele flăcăilor răpuşi!
Eu vă blestem în numele vieţii
Pe care-o ducem demni şi îndârjiţi:
Să nu puteţi urâ, să nu iubiţi!
Să nu puteţi să râdeţi, nici să plângeţi,
Să n-aveţi noapte şi nici zi cu soare,
Să n-auziţi nici să rostiţi cuvânt,
Să duceţi traiul pulberii hoinare
Şi-al nourilor fugăriţi de vânt!
Când peste nepăsarea gropii voastre
Uitarea-şi va aşterne sur zăbun,
Abia atunci au să se ostoiască
Mâniile blestemului ce-l spun!".


Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comună Mălini, județul Suceava, atunci în județul Baia - d. 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român. La data de 15 septembrie 1952, Labiș a intrat la școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București. Acolo, el  a cheltuit toți banii pe cărți noi și folosite, şi  a editat secțiunea poezie din revista școlii. Printre profesorii lui au fost Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu. Deși el a îmbrățișat ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, în timpul celui de al doilea an de școală, el a devenit un lider de opinie și o stea în cadrul partidului, care, având în vedere spiritul său liber și o demnitate incoruptibilă, a fost făcut activist al Partidului Comunist Român. În februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la el pentru presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunei de Lucru a Tineretului (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre el și, cu un vot împotrivă, a decis să-l expulzeze din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare. În această perioadă el l-a vizitat frecvent pe Sadoveanu. El a recitat o poezie de a lui în iunie 1954, la absolvire și a fost angajat de către revista Contemporanul, apoi de Gazeta literară. Începând din toamnă lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său  celebru, "Moartea Căprioarei", apare în Viața Românească în acest an.
În 1955-1956, Labiș a scris opere lirice. Multe dintre ele, deși publicate în reviste, nu a făcut parte din primul său volum, "Primele iubiri", care a apărut cu întârziere în toamna anului 1956. La scurt timp înainte de aceasta, el a publicat o lucrare pentru copii, "Puiul de Cerb". Unele dintre aceste poezii au rămas în manuscris, fiind, în cele din urmă, publicate postum după 1962. În martie 1956, el a ținut un discurs la conferința națională a scriitorilor tineri și ca pe tot parcursul anului, a fost „uimitor de productiv”, a continuat să scrie poezii și să publice în afară de cele din "Primele iubiri" și se pregătea activ pentru volumul său viitor.
În noaptea de 9-10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore cu cunoștințe și băuse cafea și țuică la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, a plecat să ia un tramvai. El a fost condus acasă de Maria Polevoi, o dansatoare în trupă Armatei pe care o întâlnise în acea seară. Era după miezul nopții și mijlocul de transport public tocmai a început să se miște de pe loc. Aparent, el și-a pierdut echilibrul și a fost prins în grilajul dintre vagoane, lovindu-se cu capul de trotuar și fiind târât pe o distanță scurtă. O investigație oficială stabilește că ebrietatea a fost cauza căderii lui, dosarul fiind rapid închis. Locul accidentului din Piața Universității se afla peste drum de Spitalul Colțea unde a fost transportat imediat. Măduva spinării a fost secționată, trupul fiind paralizat (la 02:30 un chirurg a notat: „traume craniene și vertebrale, paralizie”). Spre zori, el a fost dus la Spitalul de Urgență.

 "Pasărea cu clonț de rubin
    S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
    Nu mai pot s-o mângâi.

    M-a strivit,
    Pasărea cu clonț de rubin,
    Iar mâine
    Puii păsării cu clonț de rubin,
    Ciugulind prin țărână,
    Vor găsi poate
    Urmele poetului Nicolae Labiș
    Care va rămâne o amintire frumoasă... "

Imediat după accident, istoricul literar Alexandru Oprea a propus din nou eliminarea lui din UTM. În ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală enormă de către colegii săi, cunoștințe și prieteni, starea lui s-a înrăutățit inexorabil. Pe 22 decembrie, la ora 2 dimineața, a murit. Două zile mai târziu, la amiază, persoane îndoliate s-au adunat la Casa Scriitorilor, unde mai mulți scriitori proeminenți au citit și poemul său Moartea Căprioarei. El a fost înmormântat la cimitirul Bellu, după ce procesiunea funerară a trecut prin fața mormântului lui Mihai Eminescu.
După Revoluția română din 1989, Gheorghe Tomozei a scris, „Labiș este primul poet român disident .... El a anunțat o pauză feroce între poezie și ideologia zilei. Mai mult decât sigur, închisoarea nu era prea departe pentru el”. Securitatea a făcut notă din convorbirile sale private că a „defăimat regimul comunist”, iar poemele lui conțineau prea multe teme voalat anti-comuniste. "Inerție", în titlul celui de al doilea volum poate să se fi referit la absența unei destalinizări veritabile a regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej. El și prietenii săi au discutat despre problema Basarabiei. La data de 3 noiembrie 1956, la o nuntă la care au participat aproximativ o duzină de oameni, el a cântat imnul Regatului din România, "Trăiască Regele". La Capșa, în timpul unei discuții anti-sovietice privind revoluția maghiară recentă, s-a ridicat și a recitat cu voce tare "Doina" lui Eminescu poem patriotic interzis. De asemenea el a participat la reuniuni în cursul mișcării studențești în București, din 1956, care au fost urmate de represiuni viguroase. Având în vedere popularitatea lui în creștere, un proces ar fi fost incomod.
Prin studiile, articolele și toate aparițiile în revistele literare din această perioadă, Labiș a dovedit a fi o sursă durabilă de inspirație și de orientare pentru generația 1960 de poeți români, condusă de Nichita Stănescu.



 Moartea lui Nicolae Labiş. Nopţile de coşmar ale poetului ucis.
 (autor : Stela Covaci,  data publicarii: 09.12.2009)

"De cum a venit, atras de mirajul Capitalei în anul 1952, tânărul Labiş, romantic, revoluţionar, cum se spunea pe atunci, încercând să scrie în pas cu cerinţele epocii, a înţeles că îndrumarea falsă şi restricţiile care i se impuneau nu pot fi admise. Inteligenţa scotocitoare, talentul debordant au declanşat ura şi invidia colegilor de la Şcoala de Literatură, dar, mai ales, din partea responsabililor cu "tinerele talente": M. Beniuc, Marcel Breslaşu, Gogu Rădulescu, Mihai Gafiţa ş.a. Pentru că Labiş nu s-a supus, a refuzat oblăduirea cuiva, consider că, de atunci a început să i se constituie dosarul de urmărire. Directorul Şcolii de Literatură îl credea pe Labiş "un rătăcit" cu idei "dăunătoare" şi crevnd în jurul lui o reţea informativă dintre colegi, obligaţi, de spaimă, din laşitate sau din dorinţa de parvenire, să scrie şi să depună regulat note informative despre lecturile interzise, ideile răzvrătite şi tot ce părea suspect la acest ciudat coleg cu aspect de copil năstruşnic şi generos. Concret, se perindă sancţiunile, tentativele de exmatriculare din şcoală sau UTM, consemnarea la domiciliu, percheziţiile în camera de la cămin, urmate de confiscarea cărţilor interzise. A continuat interzicerea textelor şi a prezenţei lui la Festivalul Mondial al Tineretului - Bucureşti 1953. În marea lor ură şi prostie, colegii şi "victimă" l-au pârât pentru "tentativă de viol" asupra naivei Doina Ciurea. Doar M. Sadoveanu, care-l simpatiza, l-a mai putut salva de sancţiuni.
"Perfid şi cinic construită şi dusă la îndeplinire din ordine nescrise, această crimă nu permite nici acum, la peste 50 de ani, o cercetare completă. Documentele au fost distruse sau microfilmate, au fost puse pe durată nelimitată în seifurile care ascund secrete murdare "de interes naţional". Să ucizi un viitor foarte mare poet al ţării, înzestrat cu daruri celeste, adăpându-se cu lăcomie din sevele pure ale acestui pământ, brusc dumerit asupra jugului, minciunii şi ororii, precis de neînduplecat, nu e un lucru simplu: urmele, oricât le-ai îngropa, ies mereu şi mereu la suprafaţă şi, ca în basmele ezoterice, sângele tânăr cere izbăvirea.
"Campania de înfricoşare prin şantaj, schingiuire, condamnări fără drept de apel, lipsiri de drepturi civile a fost atât de aberantă, încât ne-a amuţit, pe unii pentru vecie.
"Răpus pe patul de la Spitalul de Urgenţă, el le-a mărturisit tatălui său şi câtorva prieteni apropiaţi că a fost împins între vagoanele tramvaiului şi că-l cunoştea pe executant.

"Labiş a fost ales pentru a exemplifica urmările posibile ale nesupunerii", declara cu toată răspunderea ziaristul şi apropiatul prieten până la moarte, Portik Imre, în memoriile sale postume, apărute abia în anul 2005, după părerea mea, cea mai autentică, dezinteresată şi bine informată consemnare dintre cele apărute până acum.
Mai ştiu că agentului Schwartszman Isac-Grişa, la scurtă vreme după înmormântarea lui Nicolae Labiş, i s-au aprobat actele de plecare definitivă din ţară.
Timp de aproape zece zile, Spitalul de Urgenţă, în care poetul trăgea să moară, s-a transformat într-un obiectiv strategic apărat straşnic sub supravegherea strictă a Securităţii române.
Au instalat filtre discrete, au făcut fotografii, au dat rapoarte - cred că există o sumedenie de documente de acest gen în dosarele care au rămas deschise. Şi totuşi, "numele lui Nicolae Labiş este necunoscut în arhiva Securităţii" (acesta a fost răspunsul primit de mine, acum patru ani, de la SRI).                                                                                





vineri, 20 decembrie 2013

Gânduri de seară............


Trei parlamentari
Dintre cei mai mari,
S-au trezit în zori
Pe la cântători.
Pe ochi s-au spălat
Şi s-au pieptănat
Şi s-au pregătit
De călătorit.
Drumul va fi greu
Pân-la Dumnezeu,
Unde-au fost chemaţi
Să fie-ntrebaţi.

Cine, cum şi când
I-a văzut plângând.
Cine i-a-ntristat
Şi i-au lăcrimat.
Când i-a-ntrebat.
Cum s-au îngrăşat
Într-un an de zile
Cu-aşa multe kile.



Cei parlamentari
Dintre cei mai mari
Mult s-au vorovit
S-au consfătuit.
Când o fi să fie
Domnului să-i spuie
Cum s-au îngrăşat
Într- un an de zile
Cu-aşa multe kile,
Ei doar să răspundă
Să nu comenteze
Să răspundă-n cor
Că e mai ușor.

Cei de ne-au ales
Ne ceartă prea des.
Nu e săptămână
Să nu dea din mână
A amenințare
Doamne, parcă-s fiare.
Şi noi mielușei
Ne uităm la ei.
Lacrime ne pică
Și mâncăm de frică
Ca-ntr-un vechi poem
Plângem și mâncăm,
Șï fără să vrem
Doamne ne-ngrășăm.





joi, 19 decembrie 2013

Gânduri de seară.......


Alunecă timpul pe mâinile mele
Cobor peste oameni şi case şi munţi.
Culoare de piatră căzută din stele
Sunt iarna călare pe norii cărunţi.
La capătul toamnei mă nasc într-o clipă
Să ţin o vecie sau poate deloc.
Leg pruncii de sănii şi carnea de plită
Sunt sarea pe tâmple topită la foc.

Cu cerbii şi renii şi ploi laolaltă
Pe-o scară ţesută din ani pe pământ,
Mă las şi alunec la tine în poartă
Crăciunu-i aproape, e iarnă şi-ţi cânt.


Cu mine te-aprinzi şi cu mine te stingi
Cu mine îţi cânt clopoţei în picioare.
Din zâmbet de iarnă o horă să-ncingi
S-adorm liniştit pe sâni de fecioare.
Doreşte-mi să ţină minunea cea albă
Din aburi mă-ntrup şi somnu-ţi târziu.
Duminica ning cristale de salbă
Mireasă să-mi fii şi mire să-ţi fiu.

miercuri, 18 decembrie 2013

Gânduri de seară............


Vine iarăşi, vine vremea de colinde şi mister
Când primeşte să se nască Domnul coborât din cer.
Nunta ninsă la fereastră este Pomul de Crăciun
Când încep să se colinde Dumnezeu şi omul bun.

Se întoarce vremea dusă ce mă ştie pe de rost
La un geam să mi-l arate pe copilul care-am fost.
Şi sub steaua-mpărătească ce domneşte peste noi
Bradul verde să-mi dea iarăşi tot norocul înapoi.

 
Pom de Crăciun este sufletul meu
La un geam pentru tine mereu,
Pentru tine aş vrea să pot colinda
Leru-i ler, flori dalbe.


Este vremea din tristeţe să ieşim ca din tramvai
Şi, precum odinioară, să ne furişăm din rai.
Că e Domnul singur tare, doar cu maica lângă el
Şi-am înveselit tot raiul cu un zvon de clopoţel.

Pom de Crăciun este sufletul meu
La un geam pentru tine mereu.
Pentru tine aş vrea să pot colinda
Leru-i ler, flori dalbe.

luni, 16 decembrie 2013

Gânduri de seară.............



Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela,
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...

Dar într-o noapte, eroina mea
Mă părăsea - de daruri încărcată -
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată -
Mărturisire, vai... adevărată!...



Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el-
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie,
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor -
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era... Ea!... 
                (Ion Minulescu)


Ştirile zilei.

16 decembrie 2013

 "Nu numai că eroismul nu se poate porunci, dar e cu neputinţă să-l răsplăteşti."(Nicolae Iorga)




Mihai Răzvan Ungureanu : Nu putem recâştiga România stând acasă.

Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a afirmat astăzi că, la 24 de ani de la primele manifestaţii din decembrie 1989, românii luptă cu un sistem "corupt" şi trebuie să iasă în stradă pentru "a apăra" statul de drept.
"Timişoara, 16 decembrie 1989. Ziua în care timişorenii au fost vocea unui popor întreg. Astăzi, la 24 de ani, nu am reuşit să ne ridicăm la înălţimea gestului lor, acela de a ieşi în stradă cu piepturile goale împotriva tancurilor, împotriva unui regim opresiv. Astăzi, luptăm cu un sistem corupt, un sistem al cărui unic scop este îngenuncherea statului de drept, în fapt a noastră a tuturor", se arată într-o declaraţie a lui Mihai-Răzvan Ungureanu.
"Astăzi, la 24 de ani, este o datorie de onoare să recuperăm, să recâştigăm demnitatea şi onoarea celor care au ieşit în stradă, la Timişoara, pentru România. Datoria de a ne recupera ţara. Nu putem recâştiga România stând acasă", declară Mihai-Răzvan Ungureanu.

Victor Ponta: Să se hotărască domnul Antonescu dacă vrea sprijinul PSD la prezidenţiale, că avem un dubiu pe tema asta.

Premierul Victor Ponta a precizat astăzi, la finalul şedinţei conducerii PSD, că liberalul Crin Antonescu va trebui să se decidă dacă doreşte sprijinul social-democraţilor în cursa pentru alegerile prezidenţiale, fiindcă există "un dubiu pe tema asta".

"Întâi să se hotărască domnul Antonescu dacă vrea sprijinul PSD, că avem un dubiu pe tema asta", a răspuns Ponta, fiind întrebat cum intenţionează PSD să îl sprijine pe Crin Antonescu la Preşedinţie, în contextul în care - potrivit premierului - liberalul şi-ar fi "minţit colegii".
"Nu ştiu dacă sunt adevărate (stenogramele apărute în presă - n.r.). Dacă sunt adevărate, atunci domnul Antonescu şi-a minţit colegii. (...) Dar nu ar fi prima dată când domnul Antonescu îşi minte colegii. Ne-am obişnuit. (...) De multe ori le spune colegilor altceva, s-a mai întâmplat şi cu alte situaţii", a precizat Ponta.
Totodată, premierul a comentat şi faptul că în timpul protestelor de stradă care au avut loc în Capitală în ultimele zile s-a scandat şi "Jos Guvernul", afirmând că acest lucru nu reprezintă neapărat o nemulţumire a populaţiei faţă de măsurile luate de către Cabinetul pe care îl conduce.

"Cred că poate o parte dintre cei de acolo (protestatari - n.r.) nu ne-au votat, dar totuşi 60% dintre români ne-au votat. Mă gândesc că imediat ce pleacă preşedintele Traian Băsescu putem şi noi să discutăm raţional despre ce este de făcut. Până atunci, 11 luni, o să fie numai cu scandal", a mai spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că Legea amnistiei poate fi adoptată, din motive practice şi de politică penală, după informarea Comisiei Europene, dacă este în spiritul Constituţiei şi al reglementărilor europene şi dacă exclude faptele de violenţă şi de corupţie.
"PSD susţine, de principiu, ideea că după discuţia cu Ministerul Justiţiei, cu CSM, cu Înalta Curte şi după informarea Comisiei Europene, dacă este în spiritul nu doar al Constituţiei româneşti ci şi a reglementărilor care se adoptă pe plan europen şi dacă exclude faptele de violenţă şi faptele de corupţie, din motive practice şi de politică penală, poate fi adoptată Legea amnistiei", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a mai declarat, că a vorbit în cursul zilei de  astăzi, cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, despre proiectul Legii amnistierii, el arătând că este necesară o consultare amplă cu toate structurile puterii judecătoreşti, precum şi informarea Comisiei Europene.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat,  că PSD va avea şedinţă a Comitetului Executiv Naţional pe 30 decembrie, pentru ca parlamentarii să fie prezenţi pentru a vota Bugetul de Stat retrimis de către preşedintele Traian Băsescu.

"Am discutat în BPN şi vom discuta şi azi la ora 15.00 la grupurile reunite ale PSD-UNPR despre obiectivul numărul unu, anume adoptarea Legii bugetului, după ce eventual preşedintele va retrimite legea. Am luat o decizie pe care o vom consfinţi la grupuri: pe 30 decembrie - ziua ultimă în care preşedintele e obligat să retrimită legea sau să o promulge - vom avea şi Comitet Executiv Naţional şi reuniuea grupurilor PSD", a anunţat Ponta.

Crin Antonescu: Nu permit să fiu făcut mincinos.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut luni că declaraţiile pe care le-a făcut despre PSD în Biroul Politic Naţional de vineri, citate de presă, sunt reale, dar nu au fost făcute în regim de declaraţie publică, ci în şedinţă de partid, cu uşile închise, adăugând că atacul premierului Victor Ponta la adresa sa este "lipsit de bună cuviinţă şi de onestitate".

"Caut să restabilesc lucrurile, adevărul, fără să spun multe lucruri care s-ar putea spune despre adevăr şi minciună la Victor Ponta sau la alţii. Sigur că USL se află într-o situaţie grea, sigur că acest atac de lipsit de bună cuviinţă şi lipsit de onestitate din partea lui Victor Ponta ne pune pe toţi într-o situaţie dificilă. Facem în continuare toate eforturile pentru ca încrederea oamenilor care ne-aiu votat împreună şi cu un anumit program în această ţară să nu fie înşelată", a afirmat Antonescu.
"Domnul Ponta îşi ia îndrăzneala astăzi să mă facă mincinos, lucru pe care nu i-l permit nici domniei sale, nu i l-am permis nici lui Traian Băsescu şi nu-l pot permite nimănui. (...) Domnul Ponta vorbeşte azi despre o decizie luată în USL privitoare al susţinerea Legii amnistiei. Nu-i adevărat. (...) Dacă o asemenea decizie politică s-ar fi luat, atunci nu ne putem explica nici avizul negativ al ministrului Justiţiei pe proiectul amnistiei, şi nici delclaraţia de la Johannesburg a primului ministru prin care se declară împotriva acestei legi", a declarat Antonescu.

Colegiul Director al PDL: Deputaţii Udrişte, Gurzău şi Gunia, suspendaţi trei luni din partid.

Colegiul Director Naţional al PDL a decis cu majoritate de voturi suspendarea din partid pe o perioadă de trei luni a deputaţilor Gheorghe Udrişte, Adrian Gurzău şi Dragoş Gunia pentru modul în care s-au manifestat la votul de săptămâna trecută privind modificările aduse la Codul penal, a declarat liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, luni, la finalul şedinţei CDN.
"Am avut trei colegi care au votat pentru modificarea unui articol din Codul penal care se referă la tot ce înseamnă incompatibilităţi. Doi au votat pentru (Gheorghe Udrişte şi Adrian Gurzău - n.r.) şi unul s-a abţinut (Dragoş Gunia - n.r.). I-am audiat şi eu cred în sinceritatea lor când au spus că au greşit, dar, până la urmă, discutăm despre imaginea PDL. Şi, prin votul majorităţii membrilor Colegiului Director Naţional, au fost sancţionaţi cu suspendarea din partid pe o perioadă de trei luni de zile", a declarat preşedintele PDL. În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a aprobat şi demisia lui Mircea Toader din funcţia de lider al grupului parlamentar de la Camera Deputaţilor şi a lui Cristian Rădulescu din funcţia de lider al grupului parlamentar de la Senat, a mai spus Blaga.
"Liderii de grup nu au votat. (...) Mai mult, şi-au retras semnăturile încă de joi, cu o săptămână înainte, de pe proiectul de lege care urmărea să promoveze un mod de comportare al parlamentarilor, dar, pentru că au considerat că au adus, totuşi, atingere, imaginii partidului şi-au dat demisia din funcţiile de lideri de grup. Până la începutul anului viitor conducerea fiecărui grup va fi preluată de câte unul dintre vicelideri", a declarat preşedintele PDL.

CNCD a aplicat două amenzi de câte 5.000 lei pentru colindul antisemit.

Membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au sancţionat luni, cu câte 5.000 de lei amendă contravenţională, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi instituţia în cadrul căreia funcţionează Ansamblul "Dor transilvan", RATUC, în legătură cu colindul antisemit difuzat de TVR 3 în data de 6 decembrie.
Decizia a fost luată în unanimitate de cei şapte membri ai Consiliului prezenţi în şedinţă, luni, a confirmat pentru AGERPRES preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos.
Grupul de colindători Ansamblul "Dor transilvan" a cântat, în cadrul emisiunii "Apasă pe verde" de pe TVR 3, un colind în care era folosit de mai multe ori termenul "jidov", în mesaje antisemite.

Timişoara : Încep comemorările dedicate Revoluţiei din 1989.

Vernisarea unei expoziţii de fotografie documentară şi a uneia de artă plastică, precum şi proiecţia filmului "Remember Decembrie 1989" au deschis astăzi, la Timişoara, seria de manifestări dedicate Revoluţiei din 1989 organizate de asociaţiile de revoluţionari şi de autorităţile locale, care au pregătit un amplu program până în 21 decembrie. În această perioadă vor avea loc expoziţii, lansări de carte, pelerinaje, dezbateri, slujbe religioase, depuneri de coroane în memoria eroilor martiri care s-au jertfit pentru libertate şi alte evenimente tematice.
Suita manifestărilor a început luni, la Opera Naţională Română Timişoara, cu vernisajul unei expoziţii ce reuneşte mai mulţi tineri artişti plastici timişoreni, o expoziţie de fotografie documentară şi proiecţia filmului documentar 'Remember Decembrie 1989'. Ziua va continua cu premierea elevilor timişoreni în cadrul concursului cu tema 'Revoluţia din 1989 văzută prin ochii copiilor de azi' şi lansarea cărţii '1989 - Destin fără respect', semnată de Adrian Kali. De asemenea, la Primăria Timişoara are loc în această după-amiază o şedinţă festivă de consiliu local dedicată aniversării celor 24 de ani de la începutul Revoluţiei Române, iar de la ora 18,00, Opera devine gazda spectacolului aniversar 'Naşterea Mântuitorului şi renaşterea României în decembrie 1989', colinde şi rugăciuni. De la ora 20,00, revoluţionarii vor aprinde candele în memoria victimelor Revoluţiei în Piaţa Victoriei, iar de la ora 23,45 va avea loc o liturghie la Biserica Martirilor.
Marţi, 17 decembrie, va fi zi de doliu în Timişoara. De la ora 10,00 va avea loc o slujbă de pomenire a eroilor martiri la Catedrala Mitropolitană, urmată de o depunere de coroane şi de o slujbă la Biserica Martirilor.  După amiază, familiile martirilor şi revoluţionarii vor merge la Cimitirul Eroilor, unde vor avea loc o altă slujbă de pomenire a eroilor martiri şi depuneri de coroane.
Seara, de la ora 19,00, timişorenii sunt aşteptaţi la un moment de reculegere cu lumânări în memoria eroilor martiri ai Revoluţiei, pe treptele Catedralei Mitropolitane.
De asemenea, marţi, de la ora 18,30, suporterii echipei de fotbal Politehnica Timişoara vor organiza un marş - cu plecare din Piaţa Maria -, pe traseul Catedrală - Operă - Cimitirul Eroilor, în cadrul evenimentului 'Respect '89, Eroii nu mor niciodată'.

Radu Stroe: Măsurile jandarmilor la protestul de duminică seară au fost graduale.

Măsurile luate de jandarmi la protestul care a avut loc duminică seară în Capitală au fost graduale, "ca răspuns la escaladarea faptelor de violenţă", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, potrivit unui comunicat al MAI.
"Acţiunea jandarmilor a fost una legală, iar măsurile luate aseară în Bucureşti au fost graduale, ca răspuns la escaladarea faptelor de violenţă. Ministrul Afacerilor Interne apreciază că manifestarea neautorizată de aseară a blocat o parte din arterele centrale ale Bucureştiului, afectând ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor, ceea ce a impus dispunerea unor măsuri de limitare a perimetrului de desfăşurare a protestului", a afirmat Stroe.

"Respectăm dreptul la liberă exprimare a oricărui cetăţean, dar nu putem să nu constatăm că unii dintre aceia care invocă nerespectarea principiilor democratice sunt cei care încalcă, cu bună ştiinţă, normele legale, provocând forţele de ordine şi incitând la violenţă. Niciodată violenţa nu trebuie să reprezinte o soluţie pentru protestatari, şi nici pentru forţele de ordine publică, care au că principală misiune aplicarea fermă a legii şi menţinerea ordinii de drept", a mai spus Stroe.

Toni Greblă, propunerea Senatului pentru Curtea Constituţională.

Senatorul PSD Toni Greblă este propunerea PSD pentru Curtea Constituţională, din partea Senatului, acesta urmând a intra în cursul după-amiezii în audierea Comisiei Juridice, iar votul în plen fiind programat pentru luni seară. Surse parlamentare au declarat,  că senatorul social-democrat Toni Greblă a fost propus şi votat în grupul PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională, în locul Iuliei Motoc, în urma respingerii primei opţiuni, cea a juristului Lucian Bolcaş. Potrivit surselor citate, Toni Greblă urmează să fie audiat în Comisia juridică, luni după-amiază, iar în plenul de luni se va da şi votul pentru această propunere.
Toni Greblă este de profesie avocat şi a fost preşedinte al Comisiei juridice din Senat, în legislatura precedentă, iar din 2009, este membru în această comisie.

Ucraina: Partidul la putere reclamă o remaniere consistentă a Guvernului.

Sute de mii de ucraineni participă de aproape o lună la o manifestaţie maraton desfăşurată în Piaţa Independenţei din Kiev, totul plecând de la refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna un acord de asociere cu UE la sfârşitul lui noiembrie, care a preferat în schimb o consolidare a cooperării cu Moscova.
Deputaţi din cadrul partidului aflat la putere în Ucraina, Partidul Regiunilor, i-au cerut luni premierului Mikola Azarov să procedeze la o remaniere majoră a Guvernului, din cauza profundei crize politice care afectează ţara de peste trei săptămâni.
”Noi i-am cerut lui Azarov să remanieze Guvernul în proporţie de 90%”, a declarat luni deputată Anna Gherman la ieşirea de la întâlnire între deputaţi şi premier.

Comisarul European pentru Politici Regionale: Sper ca toate acordurile de parteneriat să fie aprobate până la mijlocul lui 2014.

Comisarul pentru Politici Regionale, Johannes Hahn, a declarat, astăzi, că nicio ţară nu a rămas în urmă în ceea ce priveşte calendarul pentru acordurile de parteneriat şi şi-a exprimat speranţa că, până la mijlocul lui 2014, vor fi aprobate toate aceste documente.
 "Ne aşteptăm ca mai mult de jumătate dintre statele membre să vină cu variante destul de mature, pentru că ele să fie aprobate în primul trimestru al anului viitor, altele vor fi amânate, dar doar un pic, întrucât am lucrat cu toate statele membre, timp ce un an şi jumătate, în vederea pregătirii acestor acorduri de parteneriat", a spus comisarul pentru Politici Regionale.
Johannes Hahn a mai precizat că "niciun stat membru nu a rămas în urmă". "Sunt încrezător că, cel mai târziu la mijlocul anului viitor, vom aproba toate acordurile de parteneriat", a spus oficialul UE.

METEO

Marţi, 17 decembrie 2013, valorile termice se vor menține apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii decembrie. Cerul va fi variabil, dar în zonele joase, local va fi ceață, mai ales dimineața și noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -3 și 7 grade, cu cele mai scăzute valori în zonele cu ceață persistentă și cele mai ridicate în Dealurile Banatului, iar cele minime se vor situa între -10 și 0 grade, mai coborâte în depresiuni spre -14 grade, dar și ușor mai ridicate pe litoral.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, dar mai ales dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de -5…-3 grade.

 Evenimente petrecute de-a lungul anilor, în 16 decembrie......................

1770: S -a născut Ludwig van Beethoven, compozitor german (d. 1827).

Ludwig van Beethoven (n. 16 decembrie 1770, Bonn - d. 26 martie 1827, Viena) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii.
El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:

  -  9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorală, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
   - 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
   - Un concert pentru vioară și orchestră
   - Missa solemnis
   - 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
   - Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
   - 16 cvartete pentru coarde
   - Opera Fidelio.



1773: În provincia britanică Province of Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, coloniști distrug prin scufundare o mare cantitate de încărcături de ceai. Evenimentul, cunoscut ca Boston Tea Party devine una din scânteile Revoluției americane (1776 - 1784).

1897: A încetat din viaţă scriitorul Alphonse Daudet (proză: "Scrisori din moara mea"; trilogia umoristică având în centru simpaticul personaj "Tartarin") (n. 13 mai 1840).

1918: Decret privind exproprierea pământului. Începutul reformei agrare (între 1918–1921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pământ ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie).

1943: A încetat din viaţă  Nicolae Ghica-Budești, arhitect, unul dintre promotorii stilului neoromânesc în arhitectură (n. 1869).

 După planurile arhitectului s-au construit:

    Muzeul de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, astăzi Muzeul Țăranului Român (în etape, între anii 1912 și 1939)
    Mausoleul lui Vasile Alecsandri din Mircești
    Biserica Copou din Iași
    Biserica Sf. Vasile cel Mare din strada Polonă, București
    Biserica Cuțitul de Argint, București
    Casa Rosetti, București
    Liceul din Râmnicu Vâlcea
    A participat la lucrările de extindere ale Palatului Universității București (1912)

1945: Moscova. Conferința miniștrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA și Marii Britanii. În privința României, Conferința hotărăște recunoașterea guvernului condus de Petru Groza, dar cere includerea câte unui reprezentant al PNL și PNȚ precum și organizarea de alegeri libere.

1989: Timișoara. De la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timișorenii se strâng în Piața Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine.

La 16 decembrie 1989 a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass media internațională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale, pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă.
Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, primarul, Petre Moț a făcut câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea crescuse amenințător— și de vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. În consecință, forțele de miliție și ale Securității au intrat în scenă. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza inițială trecând în planul secund.Ulterior manifestaţia s-a transformat în una politică, strigându-se pentru prima dată "Jos Ceauşescu!".

Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul județean al Partidului Comunist Român (PCR). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat într-un marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de securitate.

surse : www. mediafax.ro., www. agerpres ro., www.wikipedia ro.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More