Universitatea din București a făcut istorie.

Unora le sunt suficienți cei șapte ani de acasă ca să fie educați, altora le este necesară școala cu tot cu universitate, iar pentru unii se pare că nu ajunge nici o țară întreagă. A trebuit o țară cu tot cu diaspora ei pentru ca domnul Ponta să renunțe la ce a dobândit prin încălcarea regulilor academice.

Nu are importanță dacă anunțul domniei sale se poate pune în practică. Importantă este recunoașterea publică a faptei. Nu cred că va exista un efect politic al acestei recunoașteri, însă efectul în sistemul de educație este deja important. Prin schimbarea modelelor, prin blocare anti-reformei, prin stimularea alegerilor bune.

În ce privește modelele, pe de o parte masculul alfa al fraudei academice și-a revizuit comportamentul, subminând pe toți cei care continuau acest tip de practici sub umbrela sa simbolică. Pe de altă parte, accentul public, reflectoarele se pot acum muta de pe un model negativ pe modelele pozitive. Pot fi puși în lumină cei care au acționat într-un mediu politic ostil doar pentru valorile perene. Pe oamenii care au cunoscut ce este onoarea comunității academice și au apărat-o.

Nu are rost să le pronunț numele, sunt genul de oameni care ar dezaproba o astfel de aclamare. Dar nu mă pot împiedica să spun că prin aceste persoane Universitatea din București a făcut istorie. Înțeleg prin asta că a contribuit în mod decisiv la evoluția culturală a României. Diagnosticarea  acelei teze de doctorat ca ceea ce este nu mai poate apărea pentru nimeni ca un idealism perdant, ca o eroare politică în măsură să ducă în mod cronic la subfinanțarea activității didactice și de cercetare. Prin succesul ei practic este un gest de curaj, acel gen de curaj care schimbă stările de lucruri în mod decisiv.

Trebuie spus public că în comunitatea academică a Universității din București circula deja înainte de alegeri o listă cu viitoarea conducere posibilă. Nu este exclus ca așa zisele proteste studențești recente să fie pe aceeași direcție, prin inerția unor jocuri antamate mai demult.

Domnul Ponta a tăiat elanul grupurilor care doreau ca pentru bani și avantaje politice să pună cea mai importantă instituție academică din România la remorca celor aflați la putere. Domnul Ponta a urmărit doar interesul lui egoist de rebrănduire politică și a sacrificat fără milă pe cei care l-au susținut în acoperirea fraudei academice, în politica minciunii și imposturii. Un sincer bravo.

Mecanismul prin care comportamentul domnului Ponta s-a schimbat reflectă o gândire strict utilitaristă. Dacă nu pierdea, ar fi continuat să coordoneze reconstruirea țării conform standardelor sale. Pentru că a pierdut, trebuie să accepte să se schimbe pentru a face față condițiilor care reflectă valorile grupului câștigător. O dată acest pas făcut, toți cei aflați în situații similare în comunitatea academică vor acționa ca niște actori economici standard, raționali, și vor face la fel, mai devreme sau mai târziu.

Noul ministru al educației poate să stimuleze acest proces, sau poate să îl inhibe, cel puțin pentru o vreme, până la schimbarea puterii. Cineva care l-a cunoscut personal mi-a spus că e un om serios. Singurul lucru care i l-ar fi reproșat ar fi că pe vremuri își primea oaspeții întru ale cercetării ca la întâlnirile de afaceri, cu trabucuri scumpe pe masă și toate accesoriile necesare. Acum este cu siguranță momentul să schimbe acest stil de lucru, să treacă de la modelul antreprenorial exagerat la un model axat pe responsabilitate socială și onoare. Să sacrifice și dânsul interesele personale ale celor care l-au propulsat acolo pentru binele acestei țări. Să facă și domnia sa istorie.

Asta așteptăm. (autor : Virgil Iordache)

Read More

Doctorul Ponta și doctorul Arafat. O fabulă

Renunțând la titlul de doctor, Ponta e la fel de ipocrit ca de obicei. Din fericire, nu i-a dat prin cap să facă ipocrizia asta la momentul oportun; dac-o făcea acum doi ani, poate că nu mai pierdea alegerile.

Spun că e ipocrit fiindcă:


1) Încearcă să scape de răspunderea furtului. Ca de obicei, fără nici o asumare a consecințelor.

Nu merge așa. Cu plagiatul ăla s-a făcut conferențiar, a avut o serie de beneficii – care au decurs toate dintr-un furt. Trebuie să răspundă pentru ele.

Și va răspunde, sunt sigur.

2) Face asta ca să încerce să acopere scandalul elicopterului SMURD. Care, pe lângă detaliul că destabilizează serios mitul Arafat, are ramificații ample:

- trebuie găsiți responsabilii pentru subfinanțarea bugetului Sănătății (chestiune care nu e străină de Victor Ponta);
- trebuie găsiți responsabilii pentru proasta procedurizare a situațiilor de urgență (lanțul responsabilităților poate ajunge, și în acest caz, la Victor Ponta);
- se pare, în fine, că elicopterul prăbușit e produs de EADS, ceea ce ar putea da naștere altor speculații & complicații (de care, de asemenea, Victor Ponta s-ar putea să nu fie străin).

Rezumând, doctorul Ponta vrea să scape în primul rând el însuși, făcându-l scăpat – ca beneficiar colateral – și pe doctorul Arafat. E, în situația aceasta, toată România PSD contrasă într-o fabulă exactă & deprimantă: doctorii adevărați sunt în solda & la cheremul celor falși. Fiindcă asta e, de fapt, esența PSD: falsul instituit ca normă deasupra adevărului. Exact în sensul în care Kolakowski conchidea că „minciuna e sufletul nemuritor al comunismului”. Ba chiar mai nemuritor decât comunismul, aș zice – de vreme ce însuflețește pieptul de aramă (adică de aur plagiat) al PSD.

Revenind la de-doctorizarea lui Ponta – e o mutare ipocrită & la disperare. Vine însă prea târziu, fiindcă n-a avut curajul s-o facă atunci când trebuia.

E, așadar, inutilă.
Și, cred, i se va întoarce împotrivă. De la Raed Arafat a început ascensiunea lui Ponta, de la Raed Arafat se prea poate să i se încheie.

Există, sunt tot mai sigur, un 16 noiembrie al tuturor minciunilor. (autor : Radu Vancu)

Read More

25 de ani de la căderea comunismului.

NOI SUNTEM POPORUL!

Au trecut 25 de ani de la prăbușirea comunismului? 25 de la căderea lui Nicolae Ceaușescu? Când și cum au trecut? De necrezut, dar au trecut! Copiii anului 1989 nu mai știu prea multe nici despre comunism și nici despre Nicolae Ceaușescu. E normal și e bine așa. E dreptul lor să nu știe. Au alte griji. Cei mai mulți au devenit deja părinți și și-au făcut părinții bunici! Construiesc sau trăiesc capitalismul. Sau trăiesc doar într-o caricatură de capitalism, asezonat cu infractori economici moșteniți din fosta nomenclatuară și din fosta securitate.

Acum 25 de ani, în 1989, în timp ce liderii celorlalte țări comuniste europene cădeau rând pe rând, ca popicele, sub efectul undelor de șoc stârnite de glasnostiul și perestroika de la Moscova, al nostru cel mai bun fiu al poporului, Nicoale Ceaușescu, susținea că Romania nu se va întoarce la capitalism nici “când va face plopul pere și răchita micșunele”. În mai puțin de șase lunii, studenții atârnaseră, în derâdere, pere în copacii din București. Câteva aveau să cadă și să-l găsească sub formă de gloanțe lângă un zid din Târgoviște, condamnat de proprii lui tovarăși de drum. Unul dintre ei, Ion Iliescu, și el fiu devotat al clasei muncitoare, avea să-l moștenească. Și deși atunci credea că ar fi vorba de o pasageră întinare a idealurilor socialismului științific, el, comunistul de omenie, ceva mai omenos ca Nicolae Ceaușescu, punea umărul la reinstaurarea capitalismului în România. Om fără noroc, capitalismul inspirat de el avea să fie unul de cumetrie. O cumetrie a corupției fără frontiere. Și fără rușine.

Însă anul 1989, cu răsturnările care au marcat decisiv secolul 20, era fructul spectaculos al celor aproape cinci decenii de convulsii de după al doilea război mondial, cu înfruntarea est-vest, democrație versus dictatură, cu momentele dramatice care au fost revolta de la Berlin, revoluția de la Budapesta, zidul Berlinului, primăvara de la Praga. S-au adăugat, spre sfârșitul intervalului, întâlnirea istoriei cu patru personalități de calibru, un lider politic, președintele american, Ronald Reagan, un lider spiritual, prelatul polonez Karol Wojtyla, devenit papa Ioan Paul al II-lea, un om de acțiune, electricianul polonez Lech Walesa, liderul sindicatului Solidaritatea și un comunist, reformator fără noroc, Mihail Gorbaciov. Sub acțiunea concertată a acestor patru personalități, istoria s-a accelerat, n-a mai avut răbdare. Comunismul, deja un colos cu picioare de lut, putred în interior și necompetitiv economic, s-a prăbușit sub propria-i neputință. Incapabil să se reformeze, a căzut și la proba transparenței. Trebuiesc adăugate aici două detalii, deloc nesemnificative: tratatul de la Helsinki, care a introdus conceptul de drepturile omului, și de respectare a lor, în raporturile de coexistență pașnice dintre cele două sisteme, înclusiv în relațiile economice și, undeva în fundal, existența a două posturi de radio, Liberatatea și Europa liberă. Considerate instrumente ale războiului rece la început, cele două posturi de radio au devenit în timp surse alternative și, mai ales, credibile de informații pentru lumea de dincolo de cortina de fier, ținând la curent milioane de oamni nu numai cu ceea ce se întâmplă în lume, dar și în lagărul comunist și în propriile lor țări.

De la Europa liberă au auzit românii de sindicatul Solidaritatea. Tot de acolo au aflat sloganul manifestanților est-germani timișorenii care au ieșit primii în stradă în decembrie 89. Era simplu. Noi suntem poporul! Așa l-a aflat și Nicolae Ceaușescu. Dar prea târziu. (autor : Neculai Constantin Munteanu)

Read More

Guvernul Ponta IV, fugărit de Satana roşie.

Dornic să scape de eticheta „comunist” - agăţată sie însuşi şi PSD, pe nedrept, în opinia sa -, premierul, în mod paradoxal, pune pe liber, într-o zi „extrem de dificilă şi de tristă”, trei tineri tehnocraţi, adică exact pe acei miniştri care aminteau cel mai puţin de epitetul ce îl deranjează atât. „Pentru mine este o uriaşă frustrare pentru că, deşi aveam doar 17 ani în 1989, pe reţelele de socializare eu sunt comunist”, mărturisea dl Ponta, zilele trecute, adăugând că trebuie găsită o cale prin care PSD să se impună în conştiinţa publică drept un partid de stânga, necomunist, deloc apărător al corupţilor, cu un guvern neinfluenţat de baronii locali. Îngrijorarea liderului pesedist este împărtăşită de 18 parlamentari ai partidului, care, într-un manifest politic, îi cer să provoace o schimbare profundă în PSD, altfel acesta va fi izolat pe scena politică. „Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de <corupţi> si <comunişti>. Vă chemăm sa susţinem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componenţa lui oameni din generaţia tânară, integri si profesionişti", scriu cei optsprezece. Deşi ei sunt în cuget şi simţiri cu premierul, manifestul lor pare să fie ignorat.

Guvernul negociat în patru, zilele acestea, se formează pe criterii  în primul rând politice, competenţa, eventual integritatea şi vârsta intervenind în selecţie abia după aceea. În consecinţă, spre deosebire de formula de până acum, unde erau cinci, Cabinetul Ponta IV mai are un singur ministru independent,  specialist pe domeniul său – Bogdan Aurescu, la Externe -, restul portofoliilor fiind împărţite între PSD (10 ministere) şi PLR, UNPR şi PC, câte două. Nou, acest guvern este doar cu numele, fiindcă doar trei-patru dintre membrii săi sunt străini de administraţie, ceilalţi provenind din interiorul ei sau având tangenţă cu ea. Andrei Gerea, de exemplu, desemnat la Energie, a fost ministru al Economiei trei luni, până în februarie 2014, când PNL i-a retras sprijinul pentru nepotrivire de direcţie cu partidul. Ulterior, i s-a alăturat lui Călin Popescu Tăriceanu, la fel procedând şi doamna Graziela Gavrilescu, propusă la Mediu. Cu greu poate fi desprinsă înscăunarea lor de ideea de răsplată pentru participarea la fondarea PLR şi pentru serviciile aduse dlor Tăriceanu şi Ponta în campania electorală. Cei doi sunt mulţumiţi ca, de altfel, şi UNPR şi PC, care par să fi obţinut ce şi-au dorit. Doar pesediştii bombăne în consiliul executiv şi zic că ar trebui înlocuit şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, fiindcă nu ştie engleză şi e „cam comunist”.

Guvernul Ponta IV nu şi-a propus însă să şteargă eticheta care, la cât de des este pomenită, ai zice că începe să-i obsedeze pe pesedişti. El a fost conceput pentru a întări coeziunea majorităţi, pentru a-l relegitima pe Victor Ponta şi a-i asigura o poziţie de forţă la congresul din martie. E o echipă cenuşie, care nu va guverna nici mai bine şi, să sperăm, nici mai rău, ca până acum. Discuţiile despre comunismul pitit în social-democraţie au însă rostul lor: încearcă să profileze, la orizont, o schimbare de mentalitate, bruind, în acelaşi timp, „surprizele” pe care cuplul Dragnea-Ponta le pregăteşte, nu tocmai democratic, baronilor. Până la lepădarea de Satana roşie, prezentă în mentalitatea partidului-stat, aniversările faraonice, camionul cu pomeni şi metodele perverse de propagandă, mai e mult. (autor : Rodica Ciobanu) 

Read More

Ponta dupa Ponta: Un mesaj catre Klaus Iohannis.

În urmă cu 25 de ani, era cu câteva zile înainte de prăbuşirea regimului Ceauşescu, într-o emisiune pe postul american de televiziune publică (PBS), spuneam că România nu trăieşte în realitate, ci în plină supra-realitate. Este ceea ce se petrece şi acum, spre uimirea oricărui om care încă mai percepe distincţia dintre adevăr şi minciună, dintre lumină şi beznă. Victor Ponta nu are nicio legitimitate, şi-a pierdut-o încă din mai 2012, când a fost demascat ca plagiator, dar, în mod cert, dincolo de orice dubiu, a pierdut-o în noiembrie 2014. Şi totuşi, Victor Ponta continuă să fie premier şi lider de partid. De ce? Primul răspuns ar fi ca omul e nesimţit. Nu unul banal, ci un campion al lipsei de obraz.

A fost respins prin vot liber şi corect de majoritatea cetăţenilor care au votat, se preface că nu înţelege semnificaţia votului. Baronocrația pesedistă, o oligarhie cleptocratică de o neruşinare cosmică, pare să fie ostateca sa. Iar opoziţia, la rândul ei, face tot felul de calcule păguboase despre cum se va deteriora puterea pesedistă dacă Ponta rămâne premier. Nu, doamnelor şi domnilor, prezenţa lui Ponta ca premier nu vă avantajează. Omul este un factor poluant, corupător şi pervertitor. Este numele Răului în România de azi. Asemeni celui al mentorului său, Ion Iliescu.

Guvernul Ponta IV este o glumă proastă. Singura veste bună este că doamna ministru Ioana Petrescu a decis (sau a fost decisă) să revină în mediul academic american. După ce-a girat aiurelile bugetare ale pontocratiei, doamna ministru se retrage. “Sans espoirs et sans regrets”. Oricum, avem de-a face cu un balon de săpun, cu o efemeridă. Guvernul Ponta IV nu are cum să reziste, este născut din neant şi se va întoarce rapid în neant. Nu cred că societatea civilă românescă va îngădui acestui mitoman galactic să-şi facă în continuare de cap. Ceea ce nu face Parlamentul, o va putea face protestul civic.

Sper că dl Klaus Iohannis nu va participa la ceea ce poate fi lesne descris drept un circ grotesc, o continuare a patachiniadei grandomane care a marcat intrarea lui Ponta în cursa prezidenţială. Locul lui Ponta, acest Kim Jong-un al României, nu este la Palatul Victoria, ci acolo unde sunt îndeobşte cazaţi piromanii. Nu văd posibilă coabitarea între dl Iohannis, ales de toţi cei care vor să scape de Ponta, şi megaplagiator. Sunt două săbii, vreau să cred, care nu au cum să încapă în aceeaşi teacă.

Domnule Iohannis, vă amintiţi prima întrebare pe care i-aţi pus-o lui Ponta în a doua (şi ultima) dezbatere dinaintea turului doi? România are dreptul să iasă din acest coşmar. Depinde de Dvs, domnule Iohannis, să o ajutaţi.

Update : Mă întreb şi vă întreb, domnule presedinte-ales al României, ştiind că sunteţi un apreciat profesor de fizică (se întâmpla să fiu amic cu un fost elev al Dvs, azi profesor de economie la Columbia University din New York), ce credeţi despre desemnarea d-lui Sorin Câmpeanu ca ministru ale educaţiei? Nu vă frapează, ca să nu spun indignează, ca omul care a spălat la ordin maculata biografie academică a lui Victor Ponta, omul care a prezidat la introducerea penibilelor, nocivelor modificări ale Legii Educaţiei, ajunge acum să conducă învăţământul românesc? Va amintiți obrăznicia cu care v-a răspuns Ponta când aţi amintit importanța cinstei în şcoală? În numele celor care şi-au scris singuri tezele doctorale, în numele celor care nu sunt poltroni, şarlatani, şnapani, pezevenghi şi hoţi, în numele, dacă vreţi, chiar al elevilor Dvs despre care i-aţi spus cuvine pline de bun simţ nesimițitului plagiator, vă rog respectuos să luaţi poziţie. Vă mulţumesc.
(autor : Vladimir Tismăneanu )

Read More

Planul de salvare personală al lui Victor Ponta.

Cum preşedintele ales este în vacanţă, iar preşedintele în exerciţiu îşi strânge lucrurile, acela care se mai ocupă de sforicelele politice, în această ţară ceţoasă, este primul ministru. Rezultatul activităţii sale post electorale: un guvern nou (Victor Ponta IV), de prezentat luni, 15 decembrie, Parlamentului, premierul sperând că, astfel, va reuşi să-şi păstreze funcţia încă un an.
Mai întâi însă, dl Ponta a trebuit să facă posibilă restructurarea Cabinetului - simpla remaniere necerând un vot parlamentar - şi, fiindcă PLR-ul obedientului Călin Popescu Tăriceanu se învârtea pe acolo cu 28 de parlamentari, l-a invitat înăuntru. Deoarece cinci partide erau totuşi prea multe pentru Palatul Victoria, plecarea UDMR  a fost aranjată în grabă. Doar un eveniment neprevăzut ar  fi determinat Uniunea să-şi anunţe retragerea din Guvern, la numai două zile de la învestirea dnei Csilla Hegedus în funcţia de ministru al Culturii. Logic era să refuze numirea acesteia, dacă tot avea de gând să părăsească Executivul, iar faptul că n-a făcut-o arată că înţelegerea cu PSD s-a stricat ulterior, UDMR fiiind nevoită să elibereze urgent locul în favoarea PLR.

Apoi, dl Ponta are de trecut noul Cabinet format din PSD, PC, UNPR şi PLR, prin Parlament, acţiune care testează rezistenţa coaliţiei de guvernământ şi, totodată, fidelizează formaţiunile mici, care o compun, faţă de PSD, în caz de reuşită. De ce se leagă însă Victor Ponta la cap, fără să îl doară?  Putea merge mai departe cu actualul Guvern, până când, din cauze independente de voinţa sa, ajungea pe făraş. Deşi pare paradoxal, premierul fiind mult mai vulnerabil acum, decât înainte de pierderea  alegerilor prezidenţiale, un vot parlamentar, fie el şi riscant, i-ar putea consolida poziţia. L-ar relegitima  în raport cu preşedintele ales Klaus Iohannis, cu PNL şi toţi aceia  care îi cer capul, restabilindu-i, în acelaşi timp, întreaga autoritate asupra PSD.

Iar Victor Ponta se grăbeşte, fiindcă  timpul lucrează împotriva sa, orice amânare putând aduce contracte politice semnate de alţii, noi inamici  şi dezertări din tabăra sa, în cea a opoziţiei. Nu e totuna dacă congresul PSD îl găseşte în fruntea Guvernului ori simplu deputat de Gorj, frustrat şi fără putere, nepotrivit cu calitatea de lider al celui mare partid. Aşadar, premierul Ponta se află în plină misiune de autosalvare şi, cum dispune de o sută de voturi în plus faţă de opoziţie, s-ar putea să-i reuşească. Alegând perioada de tranziţie a madatelor prezidenţiale ca să-şi prezinte Cabinetul, se fereşte, curajos cum îl ştim, de eventuale surprize: Iohannis nu-l poate deranja cât n-a depus încă jurământul, iar Traian Băsescu nu mai are legitimitatea s-o facă.

Planurile i le-ar nărui doar DNA. Creaţie a lui Victor Ponta, acest guvern-cadou împachetat  pe la spatele a doi preşedinţi şi oferit, de Crăciun, naţiei are, însă, valabilitatea foarte limitată, pentru o mare parte din consumatori el fiind deja expirat.  (autor : Rodica Ciobanu) 

Read More

România mîrlanilor bine ancoraţi.

Decît să fiu mîrlan, mai bine pierd!

Greu de înţeles această afirmaţie dintre tururi a preşedintelui ales, atît de cei care l-au votat( politica se face altfel la Bucureşti decît la Sibiu, îl mănîncă de viu miticii, etc) cît şi de cei care priveau mîndri că sînt români spre posibil cel mai tînăr preşedinte al României( ce bine şefu`, îl baţi la pas, e praf neamţu`, defilăm seara, etc).
Între cele două tururi de scrutin am vorbit cu un sibian, unul născut şi crescut acolo, în judeţul Sibiu. Era printre puţinii din acel sat de lîngă Mediaş care vota cu Ponta. Pregătiseră la organizaţia social-democrată din comună şampania si artificiile. Au băut-o seara, după rezultate, dar fără focul de artificii. Este un om care ştie germană, care merge des în Germania cu treabă. Îi place neamţul. Însă îl vroia pe Ponta pentru că dintotdeauna a lucrat la stat. Şi a făcut acele mici combinaţii care i-au permis acum, la bătrîneţe, să o ducă bine.

Ca el, sînt probabil mulţi. La o scară mai mare, îi regăsim în clasa politică sau în presă. Sînt oamenii obişnuiţi cu “merge şi-aşa“, mici combinatori, supravieţuitori care va să zică şi înainte de `89 şi după. Sînt cei cărora le-a mers uşor în viaţă, care au ştiut să se lipească de mai-marii zilei şi care au mirosit oportunităţile.

Mîrlania, ca sentiment al fiinţei româneşti, nu e nouă şi nu va dispărea. E mult mai uşor să te stropşeşti la adversarul politic, să îi dai la gioale invitatului din platou decît să construieşti un discurs civilizat, să argumentezi opiniile şi într-un final să ieşi cu faţa curată dintr-un schimb de idei. Mîrlănia ca mijloc de căpătuială a celor care ocupă spaţiul public e mai la îndemînă pentru că nu cere un efort de gîndire. E suficient naturelul simţitor. Şi oarecare tupeu.

Ne-am tot plîns că avem o clasă politică mediocră şi o presă pe măsura ei, dar uităm că pînă la urmă publicul elector, respectiv privitor, decide cine ocupă Parlamentul şi cine face rating. A venit însă momentul 16 noiembrie cînd mîrlanii bine ancoraţi şi-au dat ochii peste cap şi s-au uitat unii la alţii, parte parcă dintr-un film cu proşti. La PSD nu înţelegeau ce i-a lovit iar prin televiziunile de casă ale social-democraţilor încă sperau că e un vis urît. Să vină cei care au părăsit ţara să decida soarta, un pîrdalnic de internet să impună noua agendă publică? Cum rămîne cu marea lansare de pe Arena Naţională, cu pomenile electorale, cu linguşelile fără sfîrşit din presă? Parca e prea de tot. N-au înţeles de fapt că populismul şi minciuna li se pot întoarce împotrivă, că nu poţi prosti pe vecie pe toată lumea.

Decît să fiu mîrlan, mai bine pierd! Că a fost inspiraţie de moment sau tactică a echipei de comunicare, nu mai contează. Tot ce e important acum este ca această decizie să devină o realitate asumată a unor grupuri mari din societatea românească. Acolo unde fiecare îşi face treaba bine, acolo mîrlănia nu face purici mulţi.

Presiunea care se pune acum pe politicieni este mare. Însă cu timpul, dacă acest capital cîştigat nu este şi fructificat, se poate pierde. Mîrlanii îşi revin, hopa-mitică e a doua lor natură. Pot foarte uşor să se adapteze, pot juca foarte bine rolul lupului care îşi schimba blana. Doar blana. (autor : Dragos Ghițulete)

Read More

REVOLTĂTOR/Guvernul a TĂIAT o sumă URIAŞĂ din bugetul DNA/Comunicat oficial

DNA protestează oficial faţă de reducerea drastică a bugetului instituţiei pentru anul 2015 faţă de 2014. Conform ultimului sondaj de încredere în instituţiile ţării, DNA cunoaşte cea mai mare creştere în ochii românilor.

Comunicatul DNA

În urma publicării, pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice, a proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2015, conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A) a constatat următoarele:

1.În anexele la proiectul de lege sus menţionat nu se regăseşte fila distinctă de buget pentru DNA, aşa cum prevede art. 4 alin 4 din OUG nr 43/2002 privind DNA, ci doar o filă centralizatoare pentru întregul Minister Public, fără a se identifica fondurile alocate DNA pe anul 2015.
2.Din analiza filei centralizatoare pentru întregul Minister Public se constată că valoarea bugetului este cu 31,94 % mai mică decât execuția bugetară pe 2014. În plus, între diminuările bugetare pe anul 2015 se regăsesc și o serie de cheltuieli absolut necesare bunei funcționări a Ministerului Public (inclusiv pentru expertize judiciare, carburanți, materiale și servicii cu caracter funcțional).
3.Subliniem că, luând în considerare fondurile minime necesare bunei funcționări a activității în anul 2015, conducerea D.N.A. a solicitat inițial un buget de aproximativ 25 de milioane euro (echivalent în lei), în comparație cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014. Solicitarea inițială, formulată în cursul lunii iulie 2014, a fost reiterată ministrului Justiției, respectiv ministrului delegat pentru Buget la data de 29.08.2014, respectiv 3.12.2014, solicitându-se ca, în plus, la întocmirea Legii bugetului de stat, să aibă în vedere, atât valorile cerute, cât și menținerea, în filă distinctă, a bugetului DNA, conform prevederilor legale în vigoare.
4.Aducem în atenția opiniei publice că, raportat la valoarea bugetului solicitat de D.N.A., de 25 milioane euro, instituția a indisponibilizat bunuri și bani în cadrul cauzelor penale instrumentate, de aproximativ 300 milioane euro în anul 2013, iar până la 30 noiembrie 2014, a indisponibilizat aproximativ 200 de milioane euro.

Read More

Cazări.

Guvernul Ponta patru (quattro stagioni) va fi prezentat în Parlament pe 15 decembrie și, după cum se prezintă lucrurile, nu-i chip să scăpăm de titular care spre a-și dovedi schimbarea la față a anunțat „toleranță zero față de corupție” și a cerut excluderea din PSD a baronului Bâgiu de Buzău, proaspăt arestat pentru mită. Acesta de-abia intrase în PSD cu ordonanța lui Dragnea privind turismul politic – și a și trecut la turismul penal practicat intens de sărbători. Cei mai bogați dintre români își petrec anul acesta Crăciunul și Revelionul în cele mai exclusiviste pensiuni – Rahova, Jilava – unde gradul de ocupare a ajuns la 114%. Mulți dintre ei s-au cazat împreună cu rudele și prietenii: Bîgiu cu finul, Hrebe cu fiul, Cocoș cu puiul, Adam cu soția. Sărbătorile altfel!

La Covasna judecătorul Ordog Andras a luat șpaga (ca să aibă bani de pușcărie) chiar în incinta Tribunalului deși regula era să trimiți un intermediar în parcare. La Bistrița, șefii Poliției au ales lipsa de libertate după nenumărate excese și măsuri drastice luate împotriva unei colege care nu coopera: „fă-o să se sinucidă” – metodă omologată de mult în cazul procurorului Panait.

Premierul Ponta cunoaște situația. Acum însă Ponta începe o viață nouă. S-a lăsat de Ghiță, nu mai tolerează corupția și restructurează guvernul din care se zice că vor dispărea miniștrii delegați de care oricum nu auzise nimeni. Kelemen Hunor care părăsește guvernul din proprie inițiativă a declarat însă că-l va vota în Parlament chiar dacă „PLR nu există în mod legal și trebuie găsită o soluție juridică”. Intră și ei ca persoane fizice, vorba lui Vanghelie – căruia i s-au descoperit nenumărate contracte de asfaltare doar pe hârtie. Era și greu să se găsească asfaltări reale.
Nici guvernul n-a inaugurat decât 22 km de autostradă anul acesta întrucât a fost ocupat cu nenumăratele lansări ale lui Ponta la prezidențiale. Chiar și-au dat seama – primarul Oprescu în mod special – că mai trebuie o sală polivalentă pentru aniversările tov. Ponta ca președinte. Noroc că n-a fost cazul.
Acum Fidel Castro și „micul Kim” e anticomunist. Considerat bolovan și de dl. Băsescu și de dl. Geoană, premierul bolovan preferă mitul lui Sisif lăsându-ne să-l împingem în zadar. Să vedem cât vom rezista. Geoană zice însă că în primăvară vine strada și-l va mătura și că nu apucă Paștele la guvern. Mă rog, așa se zicea și despre Crăciun. PSD n-o fi având nimic mai bun. Nici în tabăra câștigătorului nu e liniște: Ludovic Orban și Teodor Atanasiu se pregătesc să candideze pentru președinția PNL în locul lui Iohannis. Partidul candidatului bine făcut: Orban pare mereu turmentat, Atanasiu pare veșnic mahmur. Ambii își pierd capul în primul tur. (autor : Tia Șerbănescu)

Read More

După un secol : junimismul şi energia lucidităţii.

Dacă ar fi să aleg acea virtute ce defineşte blocul intelectual junimist, aceasta ar fi luciditatea. Din chiar momentul în care au iniţiat campaniile lor iconoclaste, junimiştii nu au abdicat de la această datorie a de a confrunta, cu ironie şi cu tenacitate,locurile comune pe care se întemeiază falsul respect de sine al unei naţiuni. Campaniile lui Carp, Maiorescu sau Theodor Rosetti au fost, înainte de toate, campanii în direcţia afirmării acelui adevăr pe care alegem să îl ignorăm, fascinaţi fiind de obsesia grandorii noastre naţionale.
Posteritatea junimistă a fost marcată de această preferinţă pentru adevăr şi luciditate în detrimentul iluziilor şi al misticismului patriotard. Ca mai toate curentele moderate şi liberale occidentale, junimiştii nu au putut galvaniza pasiuni şi nu au putut înflăcăra masele. Ei nu au putut fi idoli ai străzii, ei nu au putut deveni vocile care să rostească cuvintele ce înflăcărează. A lor a fost oratoria, iar nu retorica sau limbuţia. Pare o distincţie fastidioasă, dar în ea se regăseşte esenţa demersului care a refuzat populismul şi exaltarea demagogică. Raţiunea a fost steaua care a luminat parcursurile lui Maiorescu şi Carp, de unde şi ostilitatea, implacabilă, a celor care au văzut în răceala şi precizia lor casantă semnul dispreţului pentru frazarea incontinentă şi gongorică. Negaţia a fost, în cazul lor, o formă de reaşezare a temeliilor. Ceea ce pare natural astăzi, în materia canonului sau a stilului, este opera lor. O operă care s-a înfăptuit cu un curaj al contestării ce nu are nimic în comun cu arlechinada tragică şi burlescă a generaţiei lui Eliade. Acolo unde cei de la 1927 au sucombat în delir şi rătăcire, junimiştii au rămas fideli unui crez care i-a comdamnat la marginalitate. Dar nu au traficat luciditatea spre a cumpăra popularitatea fanatismului.

De aceea, poate, marcaţi fiind de umbrele ilustre ale intelectualilor mesianici, mai vechi sau mai noi, uităm că luciditatea junimistă este expresia cea mai închegată şi mai robustă a sensibilităţii liberal- conservatoare de la noi. Demonstraţia lui I. C. Filitti este inamendabilă şi astăzi. Junimiştii, iar nu PNL–ul desprins din mantaua lui 1848, au fost întruchiparea unui crez al libertăţii şi progresului chibzuit. Junimiştii, iar nu liberalii autocraţi din jurul lui Ion C. Brătianu, au ilustrat valorile de la care se poate revendica o reflecţie liberală românească. Acolo unde liberalismul politic autohton de secol XIX a oscilat între raţionalismul utopic al lui 1848 şi voluntarismul guvernării brătieniste, junimismul a însemnat refuzul, constant, al xenofobiei şi al flatării maselor privite ca instrument pasiv al Statului.

Există, la un secol de la dispariţia lui Maiorescu şi Carp, o moştenire  a Junimii ce îşi conservă potenţialul fecund de inspiraţie. Luciditatea nu câştigă voturi, luciditatea nu conferă şansa de a obţine rating în peisajul media, luciditatea nu posedă darul de a obţine, asemeni pozelor cu pisici, like-uri pe facebook şi lacrimi virtuale. Dar luciditatea poate fi temelia pe care să se aşeze un o societate eliberată de iluzii şi de orbiri, poate fi temelia pe care să se ridice o patrie care să valorifice energia muncii şi inteligenţei capitaliste, iar nu parazitismul clientelar. Junimismul nu este trecut, nu este muzeu, nu este istorie. El este sâmburele de luciditate în jurul căruia se poate cristaliza un viitor întemeiat pe adevăr, libertate şi domnie a legii. (autor : Ioan Stanomir)

Read More