Se afișează postările cu eticheta ArsenieBoca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ArsenieBoca. Afișați toate postările

duminică, 29 septembrie 2013

"Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie."!


                                           Rugăciunea părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugăciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, că nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.


Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București), supranumită Capela Sixtină a Orientului. Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.
S-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus în județul Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, Zian Boca (cel care avea să devină Părintele ieromonah Arsenie Boca) se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește - la recomandarea profesorului Nicolae Popovici - o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea Scara dumnezeiescului urcuș scrisă de Ioan Scărarul o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Atheneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viaţa de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.
În 1935 -ca absolvent al Academiei Teologice - a fost hirotesit citeț și ipodiacon. Pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar de către mitropolitul Nicolae Bălan. În anul 1939 petrece trei luni la Schitul Românesc Prodromu de la Muntele Athos, apoi este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.
Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit "mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta", despre care Nichifor Crainic spunea: "Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!". Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate. În iarna anului 1944 profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat. Fiind prigonit de Securitate, nu este amintit nici în Istoria Bisericii Ortodoxe Române de pr. dr. Mircea Păcurariu (Ed.Ştiinţa, Chişinău, 1993)
Îl ajută pe părintele profesor Dumitru Stăniloae (fostul său profesor de la Sibiu) în demersul de a traduce Filocalia. Îi pune la dispoziție manuscrisele aduse din călătoria la Muntele Athos, îl încurajează la lucru, recitind textele, realizează coperta colecției, susține lucrarea pentru tipărire prin numărul mare de abonamente pe care le procură. În prima ediție a volumelor, Părintele Dumitru Stăniloae îl numește pe Arsenie Boca "ctitor de frunte al Filocaliei românești".
După ocuparea țării de către armata sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Râmnicu Vâlcei pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945 pentru că nu i-a fost găsită nicio vină. Apoi a fost arestat în 14 mai 1948, pentru vina a-i fi ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. Atât pentru aceste bănuieli, cât și datorită notorietății sale printre credincioșii creștini, este schingiuit o lună și jumătate, silit să dea repetate declarații, fiind apoi eliberat (v. G.Enache, Părintele Arsenie Boca în atenția poliției politice, Ed.Partener, Galați, 2009). Mitropolitul Nicolae Bălan îl strămută de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop în noiembrie 1948. Acolo devine stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas ca duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare (1950, 1951, 1953, 1955, 1956). În 1959 comuniștii au risipit obștea și părintelui Arsenie Boca, deja martirizat prin închisori și la Canal, i-au interzis activitatea preoțească până la moartea ce a survenit după torturarea sa de Securitate. Fiind înainte văzător cu duhul el lasă mărturie a supliciului din care i s-a tras moartea, pictând la Biserica din Drăgănescu scena supliciilor Sf. Ștefan cel Nou, pomenit pe 28 nov. (data morții Părintelui Arsenie).
În 15/16 ian. 1950 este a treia oară arestat. Face detenție "administrativă", fiind dovedit vinovat, până pe 23 martie 1951 la Canal. Eliberarea s-a datorat Patriarhului Justinian care i-a semnalat lui Teohari Georgescu pericolul revoltării făgărășenilor. De Rusalii în 1953 este din nou anchetat, apoi este arestat la Timișoara, Jilava, Oradea pentru 6 luni din 5 oct.1955 până în aprilie 1956. În 1959 i se înscenează nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism și pentru a i se interzice să slujească la altar (post-mortem, în 1998, se revine asupra deciziei din 1959). A urmat pribegia la București, unde a fost tot timpul ținut în marginalitate. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decât ca muncitor pictor bisericesc, până când e pensionat în 1968 cu o pensie de mizerie.

Mănăstirea Prislop



A fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.




"Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie."!




"Părintele aşeza măsuţa din lemn pe zidul dinspre răsărit, transformând-o într-un mic altar, pe care puse tot ce avea în mica boccea luată din chilia lui de la mănăstirea Brâncoveanu. El aprinse o lumânare pe un sfeşnic de lemn, cu un chibrit din singura cutie luată cu el în boccea. Alături puse crucea sfinţită, cât şi Sfânta Evanghelie.
Aşezat în genunchi pe lespedea rece, Părintele trecu imediat în lumea marei spiritualităţi divine, mulţumindu-i Domnului Atotputernic pentru revărsarea harului Sau, peste omenească să existenţă. După un timp, veni în inspecţie ofiţerul de serviciu, însoţit de gardianul de pe secţia respectivă, ridicând capacul vizetei de la celula Părintelui Arsenie şi văzându-l cum se ruga. Când deschiseră uşa celulei, imediat după vizionarea prin vizetă, văzură cu stupoare şi groază, ca aceasta era complet goală.
Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor fiinţă se tulbură. Gardianul, care provenea din mediul ţărănesc din zonă, avea binele şi mila înăscute în fiinţa sa. El fusese tulburat că trebuia să ţie închis un preot, care era un sfânt, care se ruga tot timpul în genunchi Domnului Atotputernic.
Ochii celor doi se măreau în orbite, în timp ce sângele adunat în capul lor, le transformă figura într-un cuptor în flăcări, aproape de a ţâşni prin piele. Atât ofiţerul, cât şi gardianul îşi scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coşmar trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. Deja prin minţile celor doi se depanau scenariile cele mai sumbre, de arestare şi de anchetă prin tortură, pentru dezvăluirea întregii operaţii de facilitare a evadării unui deţinut, aflat în timpul anchetei.
Nevenindu-le să creadă acea realitate, amândoi se proptiră în uşă pentru a o închide cu cheia, după care, plini de emoţie, cu mâinile tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare pe rând, din ce în ce mai derutaţi, având fiecare din ei senzaţia că şi-au pierdut minţile. Revenindu-şi treptat din acel şoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizeta, nevenindu-le să creadă că deţinutul lor, părintele Arsenie Boca, stătea nemişcat în genunchi, lipit de măsuţa pe care era aprinsă lumânarea şi având alături Sfânta Evanghelie.
Starea lor psihică şi nervoasă se înrăutăţea, pe măsura repetării deschiderii celulei, neaflând pe nimeni înăuntru şi cea de privire pe vizeta, în care Părintele Arsenie era înăuntru în carne şi oase. Ofiţerul cu faţa congestionată, dându-şi seama că se afla în pragul demenţei, ordona gardianului să vie cu el, îndreptându-se ca hipnotizat spre biroul comandantului său, aflat în apropierea porţii de intrare în cetate. Între timp, un alt securist, alarmat de turbulenţa creată în legătură cu celula părintelui Arsenie, dădu telefon comandantului securităţii din Făgăraş, să vie de urgenţă acolo.
Întreaga formaţie de securişti se îndreptă spre celulă în care era încarcerat Părintele, fiind siguri că atât ofiţerul de serviciu cât şi gardianul, delirează din motive pe care erau siguri că le vor afla imediat. În drumul spre celulă, securistul şef îl apostrofă pe ofiţerul de serviciu, acuzându-l de incompetenţă şi de labilitate psihică, cât şi de faptul că este sub influenţa unui misticism retrograd. Ajuns în faţa celulei cu probleme, şeful securităţii se apropie de uşă şi, dând la o parte clapeta vizetei, îl văzu pe Părintele Arsenie.
Cu fața radiind de victorie, el se adresa dispreţuitor atât gardianului, cât în special ofiţerului de serviciu, anunţându-i că viitorul lor va fi mai mult decât sumbru, ei fiind implicaţi într-o acţiune de derutare şi de inducere în eroare a comandamentului securităţii, urmând să se stabilească în slujba cărui serviciu străin se află.
Venirea zgomotoasă şi plină de orgoliu a conducerii securităţii dădu loc la un spectacol unic. Întreaga superioritate şi siguranţa de sine a proaspătului comandant de securitate se dezumflă ca balonul înţepat de ceva ascuţit, când ofiţerul de serviciu, cu faţa crispată de iritare, smulse cheia celulei din mâna gardianului, deschizând brusc uşa. În faţa tuturor apărea celula goală, aşa cum raportase ofiţerul de serviciu, care-i strigă ieşit din fire, să-i spuie cărui serviciu străin aparţine acel comandant. Comandantul zonei de securitate Braşov, având gradul de colonel, se deplasă a doua zi la Făgăraş, unde se declanşase un mare scandal, în cadrul cadrelor de acolo. Cazul respectiv ajunsese şi la organele superioare de partid care coordonau întreaga zonă. Ei veniră special să vadă “ce elucubraţii pot scoate nişte cadre de partid, insuficient pregătite şi influenţate de curente mistice retrograde”.
O comisie compusă din medicul şef al municipiului Braşov, şeful regionalei de partid, cât şi a celei de securitate, fu întrunită în plen pentru a rezolva manifestările retrograde recente. Cercetările întreprinse de aceştia au decurs la fel ca cele anterioare, văzându-l pe părintele Arsenie prin vizetă şi dispărând atunci când se descuia uşa celulei. Atunci s-a produs unul din puţinele cazuri de mare compromis şi de păstrare sub totală tăcere a unui fenomen pe care atotştiutorul partid marxist-leninist nu l-a putut explica.
De comun acord, într-un context de păstrare totală a secretului, s-a ajuns la o hotărâre unică, de punere în liberate a călugărului preot Arsenie Boca. Această decizie era singura care putea rezolva acel inexplicabil eveniment."

(Dan Lucinescu - Părintele Arsenie Boca, un sfânt al zilelor noastre, editura Siaj, 2009, pag. 53-55)



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More