Se afișează postările cu eticheta ONU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ONU. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 septembrie 2013

14 septembrie 2013 by Viorica Crainic


Bine v- am regăsit!

 "Deţinerea puterii corupe inevitabil raţiunea"! ( Immanuel Kant)

Preşedintele Traian Băsescu : Mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis vineri, 13 septembrie 2013, un mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor :

"Astăzi sărbătorim Ziua Pompierilor din România şi, în acelaşi timp, comemorăm sacrificiul pe care Compania de Pompieri din Bucureşti l-a făcut, în urmă cu 165 de ani, în timpul luptelor eroice pentru apărarea libertăţii naţionale purtate de pompieri în Dealul Spirii din Capitală. Sacrificiul suprem din acele zile al pompierilor militari trebuie să reprezinte pentru noi toţi un reper de onoare şi devotament.
De Ziua Pompierilor din România doresc să le adresez mulţumiri tuturor celor care au ca misiune apărarea şi salvarea vieţii semenilor şi care, prin faptele lor de zi cu zi, dau dovadă de eroism şi sacrificiu de sine. Chiar de ziua lor, pompierii participă în judeţul Galaţi la acţiuni de protecţie a cetăţenilor şi a bunurilor acestora, făcând, astfel, din nou, proba dăruirii, devotamentului şi eroismului lor. Doresc să le transmit pompierilor români, cu acest prilej, urările mele de bine, sănătate şi fericire".

PDL : Lansează guvernul alternativă la Bucureşti.


Vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat ieri, la Gura Humorului, că partidul va lansa la Bucureşti, între 20 şi 22 septembrie, guvernul alternativă.

"Noi dorim să lansăm acest guvern alternativă la Bucureşti şi dorim să o facem pe 20, 22, depinde de calendar", a spus Predoiu.
Referitor la Roşia Montana, vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, că declaraţiile făcute de Victor Ponta şi Dan Şova referitoare la proiectul Roşia Montană favorizează compania Roşia Montană Gold Corporation.
''Declaraţiile făcute de premierul Ponta şi ministrul Şova favorizează clar compania şi sunt de-a dreptul suspecte. Ele slăbesc poziţia statului român în raporturile cu compania şi par a fi coordonate de avocaţii companiei. De aceea, noi vrem să ştim dacă au fost asemenea discuţii între premier, respectiv ministrul Şova şi avocaţii companiei, care nu au fost aduse la cunoştinţa publicului'', a afirmat Predoiu.
"Este un joc de scenă menit să producă şi mai multă confuzie astfel încât să poată să-şi atingă obiectivele. Aceste obiective trebuie clarificate şi făcute transparent cât mai rapid'', a spus Cătălin Predoiu.

Gheorghe Flutur: PDL depune o iniţiativă legislativă prin care impozitele agricole rămân venituri la primării.

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a anunţat, ieri, după şedinţa BPN al PDL de la Gura Humorului, că parlamentarii PDL vor depune, luni, o iniţiativă legislativă prin care impozitele agricole se constituie venituri la bugetul local, iar Vasile Blaga a spus că proiectul e susţinut de Ponta. Flutur a spus, că proiectul de lege iniţiat de PDL prevede modificarea OG 28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea Codului fiscal, urmând ca impozitele aferente veniturilor din activităţi agricole să fie colectate de autorităţile locale şi să constituie venituri la bugetele locale. Liderul democrat-liberal a declarat că PDL nu a fost de acord cu introducerea impozitului pe venitul agricol, pentru că e o dublă sau triplă impozitare, dar că, în condiţiile în care USL a introdus acest impozit care începe să se colecteze în această toamnă, ar fi benefic ca veniturile să fie alocate localităţilor.
"Domnul Ponta nu a vrut să colecteze prin Fisc, ci a trimis primarii să colecteze aceste sume, şi dacă tot s-a introdus acest impozit pe venit, măcar să rămână sursă la bugetele locale în proporţie de sută la sută", a spus Flutur.

Vasile Blaga  : PDL nu susţine comisie parlamentară în cazul Roşia Montană.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, la Gura Humorului, după şedinţa BPN, că PDL nu susţine înfiinţarea unei comisii parlamentare privind exploatarea de la Roşia Montană şi cere Guvernului să corecteze proiectul şi să-l adopte prin Hotărâre de Guvern. Blaga a spus, într-o conferinţă de presă, că modul în care Victor Ponta şi USL tratează problema Roşia Montană dovedeşte "bătaia de joc" pe care guvernul o face faţă de popor şi a subliniat că, din păcate, la conducerea României se află "un premier laş care nu-şi asumă nimic". El a spus că premierul este şi "iresponsabil", pentru că a declarat că nu din interese de ordin naţional nu a fost de acord cu proiectul Roşia Montană, ci pentru că, la un moment dat, acest proiect a fost sprijinit de către preşedintele Traian Băsescu.
"Acest om, între timp dumirindu-se, a transmis Parlamentului un proiect de lege, proiectul Ponta-Roşia Montană, fără a avea avizele ministerelor de resort. Un proiect de lege care este declarat anticonstituţional pe 17 pagini de Ministerul Justiţiei, un proiect de lege care nu are avizul Ministerului Mediului şi, nici mai mult nici mai puţin, cu o iresponsabilitate ieşită din comun, cere Parlamentului să dea un aviz politic pentru că spune că va da avizul după ce Parlamentul va vota", a spus Blaga.Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a arătat că poziţia PDL este clară, de a cere din nou retragerea proiectului de lege din Parlament.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, ieri seară
, la Gura Humorului, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că locul consilierilor generali democrat-liberali este în Consiliul General pentru a se bate pentru interesele bucureştenilor.
Blaga a spus, într-o conferinţă de presă, că subiectul privind demisiile consilierilor generali PDL a fost discutat în BPN al PDL întrucât decizia nu este doar a consilierilor respectivi.
El a arătat că demisiile erau motivate de referendumul iniţiat de primarul general, Sorin Oprescu, referendum care nu se mai organizează după ce Parlamentul a adoptat proiectul de lege iniţiat de PDL privind gestionarea câinilor fără stăpân.
"De aceea, noi considerăm că locul lor este în Consiliul General, să se bată pentru interesele bucureştenilor şi, mai ales, în fiecare zi să scoată în evidenţă lipsă de performanţă a primarului general şi a faptului că nu face nimic de când e primar", a spus Blaga.

Crin Antonescu  : Se delimitează de declaraţia lui Orban prin care se cere demisia premierului.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că poziţia liberalului Ludovic Orban de a cere demisia premierului Victor Ponta pe tema proiectului Roşia Montană nu reprezintă punctul de vedere al partidului, ci a fost o declaraţie făcută "în nume personal".
"Toţi pesediştii, toţi oamenii care sunt interesaţi de politică ştiu că Ludovic Orban, ca şi mine şi ca şi atâţia alţi colegi, nu sunt nişte oameni pe care să-i pui să spună ceva sau pe care să-i împiedici să spună ceva. Ludovic Orban a făcut o declaraţie în nume personal, ea nu reprezintă poziţia partidului, nu reprezintă poziţia grupului parlamentar. Este un deputat liberal care a făcut o declaraţie de care m-am delimitat. Dacă PNL ar ajunge la concluzia că vrea demisia lui Victor Ponta, o spune în chip oficial, ceea ce nu este cazul", a declarat Antonescu, la Antena 3, cu privire la afirmaţiile lui Orban privind demisia premierului.

Liberalul Ludovic Orban a criticat recent pe pagina sa de Facebook declaraţiile premierului Victor Ponta şi ale ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, pe tema proiectului Roşia Montană.
"Ce urmăriţi cu aceste declaraţii domnule Şova şi domnule Ponta? Să oferiţi cu adevărat temei juridic companiei pentru a da în judecată statul român? Sau doriţi să intimidaţi parlamentarii înainte de vot pentru a vă trece proiectul de lege oneros ? După toată această tărăşenie, în ce mă priveşte, cred că nu există decât o singură soluţie onorabilă de salva obrazul şi credibilitatea USL: demisia, atât a domnului Ponta cât şi a domnului Şova", a scris Ludovic Orban.

Varujan Vosganian  :  Societatea românească nu este pregătită să-şi asume proiectul Roşia Montană.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a susţinut, ieri, la un forum pe teme economice desfăşurat în staţiunea Mamaia, că societatea românească nu este pregătită să îşi asume proiectul Roşia Montană pentru că nu este informată.

"Tema de fond la Roşia Montană nu este cea a cianurilor, tema de fond este aceea că noi, societatea românească, nu suntem încă pregătiţi să abordăm această chestiune. Sau, ca să fiu mai direct, nu suntem pregătiţi să ne asumăm această chestiune. Vorbim cu toţii, dar nimeni nu-şi asumă în mod real. Lucrurile sunt simple, într-o bună zi, acest aur va fi la noi în ţară. Toţi purtăm la gât aur, la deget aur, dar nu ne întrebăm cine scoate aurul acesta din pământ. Cei care scot aurul din pământ sunt chiar nişte inconştienţi? Pe lumea asta, numai în România singurul mod de a scoate aurul fără cianuri este să scoţi verigheta de pe deget?", a spus Vosganian.

"Societatea nu este pregătită nu din vina ei, societatea nu este pregătită pentru că nu este informată. Societatea nu este pregătită pentru că nu este o dezbatere de fond, pentru că nu se aduce în faţa opiniei publice experienţa din alte state, pentru că nu se fac călătorii de documentare. Să luăm un autocar cu jurnalişti şi să-i ducem în Finlanda, sau un autocar cu parlamentari! Să vadă cum se face acolo! Chestiunea este că societatea trebuie să fie pregătită pentru ceea ce se întâmplă. Nimeni nu poate pleca de unul singur înainte", a spus ministrul.

Corina Creţu : Cere CE să ajute urgent victimele inundaţiilor prin Mecanismul de Protecţie Civilă.

Europarlamentarul Corina Creţu a solicitat comisarului european pentru Cooperare Internaţională, Ajutor Umanitar şi Reacţie la Situaţii de Criză, Kristalina Georgieva, să răspundă prompt cererii Guvernului României de activare a Mecanismului de Protecţie Civilă pentru localităţile afectate de inundaţii.
"Propun lansarea unei dezbateri inter-sectoriale privind îmbunătăţirea capacităţii europene de gestionare a catastrofelor naturale. Înţeleg că există rezervele unor state membre privind fondurile dedicate solidarităţii active între statele membre în caz de dezastre naturale. Înţeleg şi că există diferenţe de temei juridic şi modalităţi diferite de finanţare a instrumentelor de intervenţie. Dar cred că solidaritatea cu semenii noştri în suferinţă este mai importantă decât aceste obstacole de natură birocratică sau, pur şi simplu, ca urmare a unui egoism naţional ce nu-şi mai are locul în Europa Unita", a declarat Corina Creţu, atrăgând atenţia că Fondul European de Solidaritate nu este operaţional din cauza blocajului bugetar determinat de opoziţia unor state membre faţă de suplimentarea pârghiilor acestui instrument de ajutor reciproc.

Cătălin Ivan : USL luptă împotriva evaziunii fiscale.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, membru în Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European, apreciază că lupta cu evaziunea fiscală a început să se materializeze prin mai multe măsuri adoptate de USL, acesta oferind drept exemple crearea Direcţiei Antifraudă, reorganizarea ANAF şi scăderea TVA la pâine.
"Lupta cu evaziunea fiscală nu a rămas la nivel de promisiune, ci a început să se materializeze prin mai multe măsuri adoptate de USL. Raportul Consiliului Fiscal privind evaziunea în 2012 arată câtă nevoie era de aceste măsuri, evaziunea ridicându-se anul trecut la aproximativ 20 de miliarde de euro", afirmă Ivan, într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
Purtătorul de cuvânt al PSD susţine că guvernul USL a creat Direcţia Antifraudă, independentă politic şi administrativ, o nouă entitate menită să combată evaziunea fiscală şi contrabandă şi a reorganizat ANAF potrivit unor principii de eficienţă, transparenţă şi flexibilitate, prin înfiinţarea a opt direcţii regionale, prin recalificarea personalului şi prin modernizarea tehnologică.

Galaţi: Peste 3.600 de persoane au fost evacuate.

Peste 3.600 de persoane au fost evacuate în judeţul Galaţi din cauza inundaţiilor provocate de ploile şi viiturile din ultimele zile, a anunţat astăzi,  purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrică Paţilea Crângan.
Potrivit acesteia, cel mai mare număr de persoane evacuate, 3.060, se află în comună Pechea, alte 550 fiind în Slobozia Conachi, localităţi care în cursul nopţii trecute au căzut pradă unor noi viituri.
În total, în judeţul Galaţi, sunt afectate de inundaţii 34 de localităţi dintre cele 65, un număr de 24 fiind grav afectate. De asemenea, sunt inundate 1.858 de locuinţe iar 21 de case distruse.
Rămâne în continuare blocat traficul pe DN 25 între Vameş şi Tudor Vladimirescu, din cauza apei de pe carosabil, iar pe DN 26, în zona localităţii Măstăcani, intră doar autovehiculele de intervenţie în situaţii de urgenţă, pentru că există risc de prăbuşire a unei părţi din carosabil. DJ 253 este blocat între Băleni şi Cudalbi, din cauza avarierii unui pod. Traficul feroviar pe ruta Galaţi-Bârlad este blocat în continuare la Târgu Bujor din cauza aluviunilor.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a analizat şi dispus distribuirea de locuinţe modulare pentru sinistraţii din zonele inundate, primele astfel de module ajungând la Cudalbi. În cursul zilei de astăzi, locuinţe modulare vor fi duse şi la Pechea.
În toate localităţile afectate de inundaţii au continuat acţiunile de salvare şi evacuare a persoanelor, de distribuire de apă potabilă şi alimente, evacuare apă din locuinţe, consolidări de diguri. Totodată, au fost distribuite către primării 70.000 de litri apă, 6.000 kilograme conserve de carne, 6.000 kilograme conserve pate, 600 pături.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, peste 1.300 de angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai Ministerului Apărării au acţionat în cadrul intervenţiilor.

Ministerul Finanţelor Publice  : Baza de calcul pentru contribuţia de sănătate la veniturile din chirii, plafonată la de cinci ori salariul mediu brut (proiect).

Persoanele care realizează venituri din chirii ar putea plăti, de la 1 ianuarie 2014, contribuţii de asigurări sociale de sănătate indiferent dacă mai realizează sau nu şi alte venituri, baza de calcul pentru stabilirea contribuţiei fiind plafonată la de cinci ori câştigul salarial mediu brut, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice.
În prezent, persoanele care realizează într-un an fiscal venituri de natura veniturilor din salarii, veniturilor asimilate salariilor şi veniturilor din pensii, persoanele aflate sub protecţia sau în custodia statului, venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, venituri din activităţi independente, cu excepţia celor din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, precum şi din asocieri fără personalitate juridică, nu au obligaţia plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor.
Nivelul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este de 5,5%

APIA: Peste 7.000 de apicultori au beneficiat de Programul Naţional Apicol, în acest an.

Mai mult de 7.000 de apicultori au beneficiat de Programul Naţional Apicol, în acest an, plafonul alocat pentru 2013 fiind de aproape şapte milioane euro, a declarat, vineri, Cristina Şurlea, consilier superior în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură /APIA/, în conferinţa de deschidere a celei de-a noua ediţii a Târgului Naţional al Mierii de la Bucureşti.

"Un număr de 7.076 de apicultori au beneficiat de Programul Naţional Apicol, în acest an. Aceştia deţin un număr aproximativ de 550.000 de familii de albine. Plafonul alocat pentru acest an în acest program a fost de aproape şapte milioane de euro, din care 3.446.343 euro alocate de la Comisia Europeană şi restul bani naţionali. Aceşti peste 7.000 de apicultori sunt organizaţi în 147 de forme asociative, la nivel naţional. Am plecat cu 65 de forme asociative, în 2008, primul an de derulare a programului, apoi a crescut la 90, la 110 etc.', a menţionat Şurlea.

Jose Manuel Barroso: România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen.

România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi trebuie să primească o şansă de aderare cât mai curând, afirmă preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-un interviu acordat postului public de radio din Bulgaria.

"Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen şi cred că va fi corect să li se acorde o şansă cât mai curând", a declarat Barroso în interviul acordat postului public de radio bulgar.
"Nu trebuie să creăm cetăţeni europeni de rangul întâi şi de rang secund. Comisia Europeană este de partea celor care doresc o Europă puternică, unită şi deschisă; vom face totul pentru ca ţările membre să nu aibă statute diferite. (...) Cred în unitatea Europei şi cred că suntem mai puternici când suntem uniţi", a declarat Barroso.

SUA  : Obama nu exclude încă varianta unui atac armat asupra Siriei fără susţinerea ONU.

Preşedintele american Barack Obama nu a scos de pe ordinea de zi problema iniţierii unui atac asupra Siriei fără sprijinul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite /ONU/, informează mass-media americane, citând reprezentanţi oficiali ai Administraţiei SUA, potrivit Interfax.
"Obama îşi rezervă dreptul de a ordona declanşarea de către SUA a unui atac armat asupra Siriei, fără sprijin din partea ONU, în cazul în care Siria nu-şi va onora obligaţiile', notează The New York Times /NYT/, citând declaraţii ale unui înalt oficial american, însă fără a-i dezvălui identitatea.
Potrivit sursei de informaţie, preşedintele Obama conştientizează că, prin aplicarea dreptului său de veto, Rusia nu va permite niciodată adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii care să presupună utilizarea forţei împotriva Siriei.
Dat fiind acest lucru, SUA nu vor insista asupra includerii prevederii privind utilizarea forţei în documentul Consiliului de Securitate cu privire la Siria, au subliniat sursele de informaţie. În opinia lor, aceasta a contribuit la un anumit progres în negocierile ruso-americane de la Geneva, dintre ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat al SUA, John Kerry, subliniază NYT.

ONU  : Organizarea unei noi conferinţe de pace pe marginea Siriei în octombrie.

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite /ONU/, Ban Ki-moon, speră că o a doua conferinţă de pace pe marginea problemei siriene, 'Geneva-2', să fie organizată chiar luna viitoare. 'Intenţionăm să o desfăşurăm în octombrie', a spus secretarul general, într-un interviu acordat postului de televiziune France-2, informează Itar-Tass.
Potrivit lui Ki-moon, vineri dimineaţa el a avut o discuţie pe acest subiect cu reprezentantul special al ONU şi Ligii Arabe /LA/ pe problemă Siriei, Lakhdar Brahimi. Acesta din urmă se află în prezent la Geneva, unde a avut consultaţii cu ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov, şi cu secretarul de stat al SUA, John Kerry. După cum a precizat secretarul general al ONU, pentru pregătirea 'Genevei-2' este necesar să fie soluţionate o serie de probleme, între care cine va reprezenta opoziţia siriană şi dacă la acest eveniment va participa Teheranul, unul dintre aliaţii apropiaţi ai Damascului.

Raportul experţilor ONU 'va conchide de o manieră zdrobitoare' că au fost folosite arme chimice în Siria, a apreciat vineri secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
Fără să atribuie în mod direct responsabilitatea folosirii acestor arme preşedintelui sirian, înaltul reprezentant al Naţiunilor Unite l-a acuzat pe Bashar Al-Assad că a 'comis numeroase crime împotriva umanităţii'. El s-a declarat de asemenea 'convins că responsabilii vor da socoteală atunci când totul se va termina'.
Raportul experţilor ONU care au anchetat la faţa locului acuzaţiile privind masacrul cu arme chimice din 21 august din apropiere de Damasc este aşteptat luni, 16 septembrie, potrivit diplomaţilor. Mandatul inspectorilor ONU nu prevede ca ei să-i desemneze pe cei responsabili de folosirea acestor arme. Ban a prevăzut prezentarea raportului, luni, în Consiliul de Securitate al ONU.
Secretarul general al ONU, care se adresa jurnaliştilor, a precizat totuşi că nu a primit încă raportul că atare. 'Cred că raportul va conchide de o manieră zdrobitoare că au fost folosite arme chimice, chiar dacă nu pot să o spun pentru moment în mod public înainte de a primi acest raport', a declarat Ban.

Franţa  : Împreuna cu trei ţări arabe vor "întări" sprijinul pentru opoziţia siriană.

Preşedintele francez Francois Hollande şi şefii diplomaţiilor din Arabia Saudită, Iordania şi Emiratele Arabe Unite 'au convenit asupra necesităţii de a întări sprijinul internaţional pentru opoziţia democratică' din Siria, 'pentru a-i permite să facă faţă atacurilor regimului' de la Damasc, a anunţat vineri preşedinţia franceză, informează AFP.
"Obstinaţia" Damascului "face jocul mişcărilor extremiste şi ameninţă securitatea regională şi internaţională", a adăugat preşedinţia franceză, într-un comunicat difuzat la finalul întrevederii preşedintelui francez cu cei trei miniştri de externe arabi. În mod oficial, Parisul nu a furnizat până în prezent decât material neletal opoziţiei care beneficiază, în schimb, de livrări de arme de la mai multe ţări din Golf,

ŞTIRI METEO

Dumincă 15 septembrie 2013

În ţară, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor, iar valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară, astfel că în jumătatea de sud a ţării, unde cerul va fi variabil, vor deveni normale pentru această perioadă din an. Mai răcoare va fi în nord, centru şi nord-est, unde vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în cursul zilei în sudul şi estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în depresiuni şi 28 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime între 5 şi 15 grade, mai scăzute în depresiuni.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 12...13 grade, uşor mai coborâtă în zonele periferice. Presiunea atmosferică va continua să scadă.

PERSONALITĂŢI

Horia Bernea

Horia Bernea (n. 14 septembrie 1938, București; d. 4 decembrie 2000, Paris) a fost un pictor român, fiul sociologului și etnologului Ernest Bernea. El a deținut între anii 1990-2000 funcția de director general al Muzeului Țăranului Român.
Horia Bernea s-a născut la data de 14 septembrie 1938 în București, fiind fiul cunoscutului sociolog și etnolog Ernest Bernea (1905-1990). Între anii 1957 și 1959 Horia Bernea a urmat cursurile Facultății de Matematică și Fizică a Universității București, între anii 1959 și 1965 – Școala Tehnică de Arhitectură și între anii 1962-1965 Institutul Pedagogic (secția Desen). A debutat public ca pictor în anul 1965 la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici.
A fost membru al grupului de la Poiana Mărului, membru al grupului "Prolog", a lucrat în taberele de creație de la Văratec și Tescani, apoi la Paris și în sudul Franței, în Provence.
A avut numeroase expoziții personale sau de grup la Richard Demarco Gallery (1970-1971), College Gallery al Universității din Birmingham, Sigi Krauss Gallery în Covent Garden (1971), Compass Gallery din Glasgow (1971), Richard Demarco Gallery (1976), Generative Art Gallery, Londra (1976) etc.
În perioada 1998-1999 a realizat la Roma împreună cu teologul, antropologul și diplomatul Teodor Baconsky (pe atunci ambasador al României pe lângă Sf. Scaun), o mărturie ilustrată despre "Roma bizantină": Roma căput mundi. Un ghid subiectiv al Cetății Eterne (sprijinit pe dialoguri, note, fotografii, acuarele și desene) – adevărată "nouă punere în scenă" a miracolului roman.
Pictorul Horia Bernea a fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice și al Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii. În anul 1997, Muzeul Național de Artă al României – Departamentul de Artă Contemporană a editat un album de picturi ale lui Horia Bernea. În textul "Avantajele spirituale ale unui artist din Est" publicat în același album, Horia Bernea și-a făcut o adevărată profesiune de credință:

Dida Drăgan

Dida Drăgan, născută Didina Alexandra Drăgan, (n. 14 septembrie 1946 - Jugureni, județul Dâmbovița) este o solistă vocală și autoare de versuri din România. Este absolventă a Școlii Populare de Artă, clasa Florica Orăscu.
Își face debutul la Concursul de interpretare București '71 obținând premiul I, cu piesa "Vechiul pian" de Vasile V. Vasilache.
    În anul 1972, obține locul I la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, la secțiunea Interpretare.
    În anul 1974, la Dresda obține premiul pentru cel mai bun solist al festivalului și premiul al III-lea pentru interpretarea piesei „Ca-n poveste” de Petre Magdin.
    În 1975 participă la Concursul Internațional „Cupa Europei” de la Knokke, Belgia și obține premiul special "Cupa Intercontinentală".
    Câștigă 15 ediții ale emisiunii „Schlager Studio” din Germania, editează discuri la Amiga Records și este solicitată să cânte în Berlinul de Vest.

    Face turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia.
    La Tokio este finalistă la Festivalul Internațional al Cântecului de la Tokio cu piesa „Sămânța nemuririi” de Radu Șerban.
    Participă la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia'85 cu piesa "Leagănul meu" (Muzica: Horia Moculescu) care obține Trofeul Mamaia la secțiunea "Creație".
    Are colaborări cu formațiile Mondial, Romanticii, Roata, Sfinx, Monolit și Roșu și Negru.
    Colaborează cu compozitori ca Liviu Tudan, Petre Magdin, Anton Șuteu cu care a și lansat în 1986 un album de autor.
    Scrie unele din textele cântecelor; colaborează de asemenea cu poeta Daniela Crăsnaru.
    În 2003 primește în cadrul Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, Diploma de Excelență pentru întreaga activitate din partea Consiliului Județean Constanța.
    Este supranumită „Vocea de flacără a rock-ului românesc”.
    În 1990 începe cariera politică în cadrul PNL, alături de Dinu Patriciu.
    Din iunie 2007 este membru în Consiliul de Administrație al TVR.

Zoltan Teszari

Fost vicecampion european la judo, ZoltanTeszari s-a lansat în afaceri în 1990, pe vremea când avea doar 20 de ani, cu o tonetă de îngheţată, trecând apoi la afaceri cu programe prin cablu. Prima televiziune a cumpărat-o cu 16 ani în urmă, de la Alexandru Kiss, vicepreşedintele Consiliul Judeţean Bihor.
La vârsta de numai 41 de ani, orădeanul Zoltan Teszari, care controlează compania de comunicaţii RCS&RDS, este pe locul 10 în Top Forbes 500 Miliardari 2011, şi pe primul loc, în rândul afaceriştilor bihoreni. Cel mai bogat bihorean a intrat în afaceri cu banii câştigaţi din sport, începând de jos. În 1990, împreună cu prietenul său Ludescher Csaba, a cumpărat o tonetă de îngheţată, pe care au amplasat-o în curtea unei biserici din centrul Oradei, şi a înfiinţat firma Rubin&King. Pas cu pas, cei doi au trecut de la comerţul stradal la importuri de prafuri concentrate şi cornete pentru îngheţată, profitând de apropierea Oradei de graniţa cu Ungaria. În paralel cu transformarea Rubin&King într-unul dintre cei mai mari importatori de profil din ţară, Zoltan Teszari a întemeiat o firmă prin care importă cabluri şi componente electronice pe care le vindea apoi televiziunii prin cablu TVS, patronată pe atunci de Alexandru Kiss. În acelaşi timp s-a asociat în firma de televiziune prin cablu a lui Gheorghe Maftei, din Braşov.
"Boom"-ul a avut loc în 1995, când afaceristul a preluat televiziunea TVS şi a înfiinţat RCS (Romanian Cable System) începând să achiziţioneze tot mai multe firme din domeniu. În 1998, Teszari a avut inspiraţia de a înfiinţa firma Romania Data System (RDS), începând să introducă internet în casele românilor. În 2003, RCS a achiziţionat firma de cablu Terra Sat, ceea ce i-a adus peste 1,3 milioane de abonaţi, depăşindu-şi astfel competitorul, firma Astral Telecom. În 2004, a lansat în România Digi TV, până la sfârşitul anului respectiv reuşind să acumuleze aproximativ 200.000 de clienţi. În ianuarie 2005, a lansat Digi TV şi în Ungaria. Fuzionarea dintre RCS şi RDS a avut loc în 2005, oferind împreună servicii de telefon, internet şi televiziune. În 2010, RCS&RDS a avut o cifră de afaceri de 410 milioane de euro şi a înregistrat pierderi de 16,3 milioane de euro. Capitalurile proprii s-au ridicat la 80,2 milioane de euro. Cifră de afaceri a companiei, cu 5.800 de angajaţi, este cu 4% mai mare faţă de cea din 2009. Dacă majoritatea miliardarilor bihoreni au fost afectaţi de criză în ultimul an, Zoltan Teszari a ştiut să îşi gestioneze afacerile în aşa fel încât să îşi crească averea ajungând de pe locul 14 pe locul 10 în clasamentul celor mai bogaţi români.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  14 SEPTEMBRIE

Evenimente

1515: Confederația Helvetică adoptă statutul de „neutralitate pentru totdeauna”.
1752: Imperiul britanic adoptă calendarul gregorian, sărind 11 zile (ziua anterioară fusese 2 septembrie).
1861: La Buda se deschide teatrul Népszinház (Teatrul Popular).
1895: Inaugurarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), care era la acea vreme cel mai lung pod (4.088 m) din Europa Continentală și al treilea pod din lume.
1908: A fost înființată compania "General Motors", în Detroit, Michigan.

General Motors a luat naştere în septembrie 1908 în statul american Michigan înfiinţată de William C. Durant ca holding pentru marca Buick. Un an mai târziu în componenţa holding-ului a intrat şi marca Oldsmobile (care acum nu mai exista). Tot în 1909 s-au adăugat companiile Cadillac, Elmore şi Oakland (care va deveni Pontiac). Tot în acelaşi an au fost cumpărate alte două companii care vor forma apoi deivizia de vehicule utilitare GMC Truck. Fondatorul Durant a pierdut în 1910 controlul GM, dar l-a recâştigat câţiva ani mai târziu, după ce a integrat în GM marcă pe care a creat-o împreună cu francezul Louis Chevrolet. Marcă a intrat în 1917 în portofoliul GM. Anii '20 au fost cruciali pentru dezvoltarea GM. În 1925 a cumpărat Vauxhall Motors din Marea Britanie, iar patru ani mai târziu a achiziţionat 80% din compania germană Adam Opel. În 1931 americanii şi-au mărit la 100% participaţia la Opel dar au cumpărat şi compania australiană Holden, care e şi azi în portofoliul GM. Numele Vauxhall este folosit pentru automobilele Opel în Marea Britanie. La începutul anilor '30, General Motors a devenit cel mai mare producător auto mondial, poziţie pe care o va păstra 77 de ani. În anul  2000 General Motors a decis să "omoare" marca Oldsmobile, iar în 2005 a renunţat la divizia producătoare de componente Delphi care a intrat în reorganizare sub protecţia legii falimentului dar încă nu s-a rezolvat situaţia ei nici în ziua de azi. Ultimii ani au fost extrem de grei pentru GM. Compania a pierdut mult din cota de piaţă în SUA, a pierdut locul întâi pe plan mondial în 2008 în lupta cu Toyota, iar pe plan financiar lucrurile stau dezastruos - pierderi de 88 miliarde dolari din 2004 până în prezent.

1922: Jean-Francois Champollion, orientalist, a descifrat o inscripție egipteană din epoca lui Ramses al II-lea, rămânând în istorie ca cel care a reușit să descifreze scrierea hieroglifică.
1926: Terminarea primei locomotive cu aburi, construită la Reșița.

1928: A fost inaugurată „Crucea Eroilor" de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi) monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul Primului Război Mondial.

Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale. Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare.Crucea Eroilor Neamului este situată în șaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în Europa atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Monumentul era cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată la o astfel de altitudine. Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m și latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m. Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.
La Crucea Eroilor Neamului se poate ajunge direct din Bușteni, cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute), sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (4 ore/4 ore și jumătate; accesibil doar vara, interzis iarna). Se mai poate ajunge cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), sau urmând traseul cu marcaje turistice de la Piatra Arsă (1 oră și jumătate), respectiv Vârful Furnica - Telecabina Cota 2000 (2 ore și jumătate), sau pe traseele turistice marcate de la cabana Omu.
Traseele turistice montane cele mai accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 oră și jumătate), sau de la cabana Caraiman pe traseul Brâna Caraimanului (45 de minute).


1940: A început guvernarea Ion Antonescu. Generalul Antonescu este conducătorul Statului român și președinte al Consiliului de Miniștri. Horia Sima este numit ministru secretar de Stat, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Prin decret regal, România este proclamată „Stat național-legionar".
1959: Sonda sovietică Lună 2 ajunge pe Lună, devenind primul obiect făcut de om care a atins suprafața lunară.
1960: S-a constituit "Organizația Statelor Exportatoare de Petrol" (OPEC); organizația are, în prezent, 11 state membre (sediul, din 1965, la Viena).
1994: La Oslo a fost semnat documentul „Declarația de la Oslo" de către ministrul israelian de Externe, Simon Peres, și liderul OEP, Yasser Arafat. Declarația prevedea ca „problemele politice" să fie discutate între cele două parți în cadrul Acordului de la Cairo, încheiat la 4 mai 1994, care prevedea instituirea autonomiei palestiniene în cea mai mare parte a Fâșiei Gaza și orașul Ierihon din Cisiordania.
1996: La Târgu Jiu a avut loc, sub auspiciile „Fundațiilor Internaționale Constantin Brâncuși", solemnitatea deschiderii șantierului de dezasamblare a „Coloanei fără sfârșit", prin demontarea primelor două module.
2000: Microsoft lansează Windows Me.

 S -a născut în.................

    1486: Heinrich Cornelius Agrippa, naturalist, astrolog, alchimist, filozof și autor german (d. 1535)
    1531: Philipp Apian, matematician, medic și cartograf german (d. 1589)
    1760: Luigi Cherubini, compozitor italian (d. 1842)
    1769: Alexander von Humboldt, naturalist, arheolog, explorator și geograf german (d. 1859)
    1848: Adolf Albin, șahist și teoretician român (d. 1920)
    1849: Ivan Pavlov, fiziolog rus, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe 1904 (d. 1936)
    1864: Robert Cecil, politician și diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1958)
    1887: George Breazul, muzicolog, profesor și folclorist român (d. 1961)
    1887: Simion Stoilov, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1961)
    1908: Elie Dulcu, traducător și scriitor român (d. 1994)
    1910: Rolf Liebermann, compozitor elvețian, director al Operei din Hamburg (d. 1999)
    1924: Iosif Conta, dirijor și profesor român (d. 2006)
    1938: Horia Bernea, pictor român (d. 2000)
    1938: Alexandru Artimon, istoric, muzeograf, arheolog român (d. 2008)
    1947: Dida Drăgan, interpretă româncă de muzică ușoară
    1959: Morten Harket, cântăreț norvegian
    1970: Zoltan Teszari, om de afaceri român, fondatorul companiei RCS&RDS

Decese..................................

407: Ioan Gură de Aur, scriitor creștin și patriarh de Constantinopol
775: Constantin V, împărat bizantin (n. 718)
891: Papa Ștefan al V-lea
    1321: Dante Alighieri, dramaturg italian (n. 1265)
    1523: Papa Adrian al VI-lea, ultimul papă neitalian înainte de Ioan Paul al II-lea
    1607: Simion Movilă, domnitor al Moldovei
    1712: Giovanni Domenico Cassini, astronom și matematician italiano-francez (n. 1625)
    1851: James Fenimore Cooper, scriitor american (n. 1789)
    1852: Arthur Wellesley, Duce de Wellington, general irlandezo-englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1769)
    1901: William McKinley, al 5-lea președinte al Statelor Unite (n. 1843)
    1916: José Echegaray, scriitor și inginer spaniol, laureat al Premiului Nobel (n. 1832)
    1927: Isadora Duncan, dansatoare americană (n. 1877)
    1937: Tomáš Garrigue Masaryk, om politic și filosof, primul președinte al Republicii Cehoslovace (n. 1850)
    1966: Nikolai Cerkasov, actor rus de teatru și film (n. 1903)
    1982: Grace Kelly, actriță americană, prințesă de Monaco (d. 1929)
    1984: Paul Sterian, poet român (n. 1904)
    1993: Geo Bogza, poet, prozator și ziarist român (n. 1908)
    2002: Eugen Coșeriu, filolog român (n. 1921)
    2006: Silviu Brucan, politician român (n. 1916)
    2008: Ștefan Iordache, actor român de teatru și film (n. 1941)
    2009: Patrick Swayze, actor american, dansator și compozitor (n. 1952)

Sărbători

    Înălțarea Sfintei Cruci (calendar ortodox, calendar romano-catolic, calendar greco-catolic)
    În România:
        Ziua Inginerului – instituită în anul 2000 printr-o Hotărâre de Guvern
        Ziua Muntelui – marchează data tradițională a încheierii pășunatului anual în Carpații României




vineri, 16 august 2013

16 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit! 

"Numai firile complicate şi inteligenţele mediocre văd peste tot "probleme".(Andrei Pleşu)

Traian Băsescu: Când auzi cetăţeni români spunând că vor Transilvania sub un dictat nu poţi decât să te cutremuri, am fost şocat.


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Oarba de Mureş, ca poporul român nu a dat nici bani şi nici favoruri pentru Transilvania, ci a dat sânge şi a făcut din nou referire la afirmaţiile europarlamentarului Laszlo Tokes, spunând că l-au şocat şi cutremurat, relatează Mediafax.

"Poate ca unora care nu au citit istoria acestei ţări li se pare uşor să vorbească de Transilvania ca despre ceva ce poate fi schimbat sau întors în altă parte. Astăzi, aici, la Oarba de Mureş, ştim toţi ca Transilvania a costat enorm poporul român şi poporul român nu a dat nici bani, nu a dat nici favoruri, ci a dat sânge pentru Transilvania. Este, cred, locul în care pe teritoriul României putem evalua cât de scumpă ne este Transilvania", a afirmat Băsescu.

"Şi atunci când auzi cetăţeni romani spunând că ar vrea Transilvania sub un dictat nu poţi decât să te cutremuri, să te întrebi ce fel de oameni, ce fel de cetăţeni romani sunt. Pe mine m-a marcat această solicitare a unui purtător de cetăţenie romană. M-a marcat pentru că l-am considerat un simbol al Revoluţiei Romane. Din păcate, oameni care gândesc în felul acesta, ca Transilvania ar putea face obiect de discuţii, de negocieri, nu fac decât să ne dezamăgească orice ar fi făcut în trecutul lor. Nu încetez în ultima vreme să evoc aceasta întâmplare pentru că pentru mine, ca şef de stat, a fost un şoc", a spus Băsescu.

MAE: Demersul Ministerului de Externe ungar, un exerciţiu conjunctural de imagine.

Ambasadorul României la Budapesta a avut joi o întrevedere, la MAE ungar, cu secretarul de stat Zsolt Nemeth, la solicitarea oficialului ungar, pentru a discuta despre evoluţiile recente intervenite în relaţia bilaterală, MAE român apreciind acest demers al Ministerului de Externe din Ungaria drept ''un exerciţiu conjunctural de imagine'', informează diplomaţia română.

''Declaraţiile ministrului român de Externe cu privire la mesajul simbolic pe care îl transmite adoptarea, în 2010, de către legislativul ungar, în baza votului exprimat de deputaţii Fidesz şi Jobbik, a unei legi prin care se stabileşte data de 4 iunie pentru a marca Ziua Solidarităţii Naţionale, nu reprezintă un element de noutate şi nu ar trebui să surprindă partea ungară. Semnificaţia acestui act normativ, de menţinere în atenţia publicului a aşa-zisului caracter injust al Tratatului de la Trianon, este evidentă şi nu poate să se bucure de aprecierea României'', precizează MAE român într-un comunicat transmis AGERPRES.

''MAE român a reiterat public, de mai multe ori, inclusiv cu prilejul conferinţei de presă comune susţinute de miniştrii de externe ai României şi Ungariei, la Bucureşti, la data de 4 martie 2013, faptul că această teză publică a diplomaţiei ungare nu corespunde adevărului. Drept urmare, din punctul de vedere al MAE român, partea ungară nu are motive pentru a fi nedumerită de poziţia MAE român pe această temă. Legea română în materie acordă cetăţenia română persoanelor care au pierdut-o independent de voinţa lor şi descendenţilor până în gradul III inclusiv, având, astfel, o natură reparatorie. Legea ungară, în schimb, nu stabileşte o limitare sub aspect personal, putând dobândi cetăţenia ungară oricine face dovada unui ascendent cetăţean ungur, legea permiţând stabilirea ascendenţei, inclusiv pe baza unor prezumţii de natură istorică fără prezentarea unor documente doveditoare. Afirmaţiile ministrului român de Externe au urmărit să elimine o eroare de evaluare perpetuată de ministerul de externe ungar. MAE român consideră că spiritul Parteneriatului Strategic româno-ungar, faţă de care partea română este profund angajată, presupune tratarea cu responsabilitate a temelor cu potenţial sensibil în relaţiile bilaterale'', se arată în comunicat

PDL : Constituirea unui  guvern de  alternativă.

Colegiul Director al PDL urmează să se întrunească sâmbătă la Sala Millenium din Piaţa Libertăţii din Baia Mare.
Pe ordinea de zi a reuniunii se află poziţia PDL referitoare la principalele teme politice, stadiul şi strategia constituirii Guvernului alternativă al PDL, criterii pentru desemnarea candidaţilor PDL la alegerile pentru Parlamentul European din 2014, informare privind stadiul alegerilor interne din PDL, precum şi teme diverse, informează PDL.
Vasile Blaga a precizat recent că guvernul alternativă al PDL va fi constituit în această toamnă şi că de pregătirea lui se ocupă prim-vicepreşedintele partidului Cătălin Predoiu. Constituirea guvernului din umbră al PDL a reprezentat şi un motiv de dispută între Vasile Blaga şi europarlamentarul Cristian Preda, care dorea ca acest lucru să se producă mai rapid. Preda este în prezent suspendat din partid.

Bogdan Chiriţoiu : Consiliul Concurenţei nu a analizat încă HG privind privatizarea CFR Marfă.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că nu va putea analiza hotărârea de Guvern până luni şi a reiterat că termenul legal pentru emiterea unei decizii privind concentrarea economică este de şase luni. Acest termen curge de la momentul notificării din partea Grup Feroviar Român (GFR), care va fi trimisă după semnarea contractului, a spus el.
Notificarea intră exclusiv în sarcina cumpărătorului şi include o serie de documente privind activitatea celor două companii, dar şi despre piaţa pe care activează. Decizia din partea autorităţii de concurenţă poate fi pozitivă, pozitivă cu condiţii sau negativă.
Consiliul Concurenţei nu a analizat încă HG privind privatizarea CFR Marfă, care indică luna octombrie pentru finalizarea procedurii, dar estimează că va dura o lună de la notificare pentru a se stabili dacă decizia va fi luată local sau la nivelul CE, termenul legal de aprobare fiind de 6 luni.
"Cam o lună ne va lua după notificare să stabilim cu CE cine are juridisdicţie", a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
Hotărârea de Guvern pentru aprobarea condiţiilor de privatizare a CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către SC Grup Feroviar Român a fost publicată, miercuri seară, în Monitorul Oficial. Guvernul a stabilit că termeul de finalizare a privatizării CFR Marfă este jumătatea lunii octombrie, printre condiţiile impuse pentru încheierea tranzacţiei figurând constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de către GFR şi o adresă sau un aviz de la Consiliul Concurenţei.

Guvernul României : Păstrează şi în 2014 restricţiile la, tichete de masă, tichete -cadou, tichete de vacanţă şi gratuităţi CFR.

Aceste drepturi nu au mai fost acordate începând cu anul 2009, iar actualul guvern intenţionează să blocheze plăţile şi în 2014.
Astfel, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă instituţiile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii şi a serviciilor de ambulanţă, nu vor acorda nici anul viitor tichete de masă, tichete-cadou şi tichete de vacanţă pentru angajaţi, potrivit proiectului elaborat de Ministerul Finanţelor.
Guvernul Boc hotărâse că nu se acordă indemnizaţiile lunare reparatorii destinate unei anumite categorii de revoluţionari, prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Indemnizaţia era destinată persoanelor care au obţinut titlul de "Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite", atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. De aceleaşi drepturi ar fi trebuit să beneficieze şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nici o formă de învăţământ ori nu realizează venituri, din motive neimputabile lor.

Proiectul elaborat de Ministerul Finanţelor relevă că prevederea care stabilea că aceste indemnizaţii nu sunt acordate în 2012 şi 2013 va fi aplicată şi în 2014.
De asemenea, Guvernul va limită şi anul viitor reducerile de tarife sau, după caz, gratuităţile la transportul feroviar în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple, conform OG 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române.

Titus Corlăţean: Există o dezangajare la nivelul Cotroceniului în privinţa pactului de coabitare.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, joi seară, că există o "dezangajare" la nivelul Preşedinţiei în privinţa pactului de coabitare.
"Am fost unul dintre cei care, fiind interfaţă a statului cu exteriorul, am simţit avantajele climatului de stabilitate politică, de colaborare interinstituţională, după anul trecut care a fost complicat", a mai spus Corlăţean. "După toate jocurile politice şi obstacolele din ultima vreme, şi chestiunea cu CFR Marfă, spun clar că există o dezangajare la nivelul Cotroceniului din pactul de coabitare. Nu pot decât să iau notă de acest lucru", a declarat ministrul.
"Vom vedea care sunt reacţiile şi în capitalele europene. Mă voi întâlni cu colegii europeni, vom avea Zilele diplomaţiei române, dar cine se joacă cu stabilitatea politică şi ceea ce am stabilit că e important pentru statul român face o greşeală", a subliniat Corlăţean.

Ministerul Finanţelor Publice   

Creşterile salariale din companiile de stat vor fi limitate.
Creşterile salariale din regiile autonome sau companiile de stat vor fi limitate la cel mult 60% din sporul de productivitate a muncii, majorările incluzând primele, sporurile sau bonusurile pe care aceşti operatori economici le pot acorda, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerul Finanţelor Publice.
 "Creşterea câştigului mediu brut lunar pe salariat nu poate depăşi 60% din indicele de creştere a productivităţii muncii calculată în unităţi valorice sau fizice, după caz", se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă. Proiectul include şi prevederea potrivit căreia contractele colective de muncă se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele şi în condiţiile stabilite prin bugetele de venituri şi cheltuieli.
Câştigul mediu brut lunar pe salariat este calculat că raport între cheltuielile de natură salarială şi numărul mediu de salariaţi/numărul de luni aferente.
Proiectul defineşte, de asemenea, cheltuielile de natură salarială, care includ cheltuielile cu salariile şi bonusurile acordate salariaţilor în bani şi/sau în natură, în timp ce cheltuielile cu salariile reprezintă salariile de bază, sporurile, prime şi alte adaosuri şi bonificaţii, pentru a căror determinare se foloseşte ca element de calcul salariul de bază, sau alte modalităţi de determinare şi care se acordă conform Contractului colectiv sau individual de muncă.

Procesul de restructurare a ANAF este unul ireversibil.
Restructurarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă o precondiţie pentru implementarea 'Proiectului de modernizare a administraţiei fiscale', pentru care s-a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială în valoare de 70 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), remis joi AGERPRES.
"Procesul de restructurare a ANAF este unul ireversibil şi are ca scop modernizarea şi eficientizarea instituţiei în vederea îmbunătăţirii capacităţii de colectare, dar şi a serviciilor oferite contribuabililor", adaugă documentul menţionat.

Victor Ponta  : Va participa pe 27 august la inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, că pe 27 august va participa la inaugurarea lucrărilor de construcţie a gazoductului Iaşi-Ungheni.
"(...) tot ce putem face pentru Republica Moldova fac cu mare drag. Peste două săptămâni mergem la gazoduct, acesta este cel mai important. Pe 27", a spus Ponta, aflat la Putna, hramul mânăstirii din localitate. La ceremonia din 27 august urmează să participe şi premierul de la Chişinău Iurie Leancă şi comisarul european al Energiei Gunther Oettinger.
Contractul privind construcţia conductei de gaze care va conecta România şi Republica Moldova pe direcţia Iaşi - Ungheni a fost semnat pe 8 august.

Ministerul Afacerilor Externe :  Atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Egipt.

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Egipt sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că situaţia de criză continuă.
"Dispersarea demonstraţiilor din Cairo în districtul Nasr City, zona Rabaa al Adaweiya precum şi din Gâza, în zona Pieţii Al Nahda, a determinat ciocniri violente soldate cu sute de morţi şi mii de răniţi. Se recomandă cetăţenilor români să evite cu desăvârşire zonele unde îşi au sediile principalele instituţii guvernamentale şi partide politice, unde au loc proteste şi să evite implicarea în orice fel de manifestaţii", informează un comunicat al MAE remis joi, AGERPRES. Autorităţile egiptene au anunţat că, începând cu data de 14 august, s-a instituit starea de urgenţă şi au fost impuse restricţii de circulaţie în 14 guvernorate, respectiv în Cairo, Gâza, Alexandria, Suez, Ismailia, Assiut, Sohag, Beni Suef, Minya, Beheira, South Sinai, North Sinai, Fayoum şi Qena.
Este interzisă circulaţia în intervalul orar 19,00 şi 6,00. Starea de urgenţă va fi valabilă 30 de zile.
Cetăţenii români care se află în această ţară sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Egipt şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Transelectrica  : Afacerile au scăzut cu 24%.

Compania este controlată de Ministerul Finanţelor Publice, care deţine 58,69% din acţiuni, alţi acţionari importanţi fiind Fondul Proprietatea (13,5%) şi SIF Oltenia (6,3%), potrivit celor mai recente informaţii. La finele primului semestru, Transelectrica avea datorii de 2,214 miliarde lei, cu aproape 12% sub obligaţiile de plată de la sfârşitul anului trecut, de 2,514 miliarde lei.
Veniturile au scăzut cu 21% în primul semestru din acest an, la 1,168 miliarde lei (266,1 milioane euro), iar cheltuielile au coborât cu 28%, la 1,045 miliarde lei (238 milioane euro), potrivit informaţiilor transmise, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În perioada similară a anului trecut, veniturile au cumulat 1,481 miliarde lei, iar cheltuielile au fost de 1,453 miliarde lei. Deşi cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor a scăzut cu 4,11% în primul semestru din acest an, veniturile din serviciul de transport au crescut 8,5%, la 562,2 milioane lei (128 milioane euro). Dinamică a fost determinată de majorarea tarifelor de transport al energiei electrice cu 12,7%.
Totodată, veniturile şi cheltuielile din piaţa de echilibrare, segment care nu contribuie la profitul companiei, au scăzut cu 61%, la 229 milioane lei (52,1 milioane euro), de la 590,8 milioane lei în primele şase luni ale anului trecut. Evoluţia a fost determinată de comportamentul participanţilor pe această piaţă (notificări/realizări), notează Transelectrica.

ONU  : Solicită 98 de milioane de dolari pentru un ajutor de urgenţă destinat Coreii de Nord.

Naţiunile Unite au nevoie de 98 de milioane de dolari pentru a-şi finanţa ajutorul de urgenţă destinat populaţiei nord-coreene, a anunţat joi coordonatorul ONU pentru Coreea de Nord Ghulam Isaczai, citat de France Presse.
Într-un comunicat, Naţiunile Unite au subliniat că din cele 150 de milioane de dolari necesare pentru finanţarea programelor umanitare a cinci agenţii ONU pentru 2013 în Coreea de Nord mai rămân încă de acoperit 98 de milioane. Aceste agenţii furnizează hrană, dar şi asistenţă medicală şi sanitară populaţiei nord-coreene. Coreea de Nord se confruntă cu penurii alimentare cronice şi a avut de suferit de pe urma unei foamete la mijlocul anilor '90 ce s-a soldat cu sute de mii de morţi.
"În lipsa unui sprijin umanitar constant, progresele făcute în ultimii zece ani în vederea îmbunătăţirii siguranţei alimentare şi a stării generale de sănătate a celor mai vulnerabili - copii, femei însărcinate şi persoane în vârstă - riscă să fie puse la îndoială rapid', a avertizat Isaczai. 'Noi sperăm că donatorii vor răspunde rapid şi se vor dovedi generoşi pentru a le permite agenţiilor ONU să gestioneze situaţia umanitară", a adăugat el, pledând pentru 'separarea nevoilor umanitare de problemele politice'.
Ajutorul internaţional, în special cel provenind din Statele Unite ale Americii şi Coreea de Sud, a fost puternic redus în ultimii ani din cauza unor tensiuni în jurul programului nucleare nord-coreean. Potrivit coordonatorului, 'situaţia umanitară globală s-a îmbunătăţit uşor de un an, dar cauzele structurale de vulnerabilitate a populaţiei persistă'.

ŞTIRI METEO

Sâmbăta, 17 august 2013, vremea va fi călduroasă în vestul și în sudul României și apropiată de normalul termic al perioadei în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 33 de grade Celsius, iar minimele se vor situa, în general, între 10 și 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ploi și descărcări electrice, în vestul țării și în zona de munte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sud-est.
Pe litoral va fi cer senin, iar maxima zilei va atinge 28° Celsius.
În Bucureşti, vremea va fi călduroasă. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

PERSONALITĂŢI

Gabriel Jonas Lippmann



Gabriel Jonas Lippmann (n. 16 august 1845, Luxemburg - d. 13 iulie 1921) a fost un fizician francez, profesor universitar la Sorbona, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1908, pentru metoda să de reproducere fotografică a culorilor pe baza fenomenului de interferență.
A investigat fenomenele electrocapilare cu electrometrul capilar, care a servit, între altele, la dezvoltarea electrocardiografiei.

 

Menachem Begin

Menachem Begin (n.16 august 1913- d. 9 martie 1992) a fost prim-ministru al Israelului în perioada 20 iunie 1977 - 10 octombrie 1983. Considerat unul din pionierii sionismului, marele merit al său îl constituie reușita acțiunii "schimburi de teritorii contra pace", desfășurate între Israel și Egipt. Pentru aceasta, alături de președintele Egiptului, Anwar el-Sadat, în 1978, a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Sionismul - de la Muntele Sion (Țion), nucleul așezării davidice în Ierusalim - este mișcarea de emancipare națională a evreilor cu scopul readunării lor din împrăștiere (în ebraică : galut) și revenirii în țara strămoșească, în Țara Israel (în ebraică : Ereț Israel), pentru restabilirea unei vieți evreiești independente și, în continuare, re-crearea și consolidarea unui stat evreiesc. Folosit pentru prima oară de Nathan Birnbaum (1864–1937), în 1890 pentru mișcarea pre-sionistă Hovevei Țion, termenul sionism a fost adoptat de dr. Theodor Herzl la Primul Congres Sionist, ținut în 1897 la Basel, în Elveția.
Sionismul nu se confundă cu teritorialismul, o altă mișcare naționalistă evreiască, astăzi de domeniul istoriei, ce-și propunea crearea unei patrii a evreilor, dar nu neapărat în Palestina.

Virgil Ierunca

Virgil Ierunca (pseudonimul lui Virgil Untaru, n. 16 august 1920, Lădești, Vâlcea – d. 28 septembrie 2006, Paris) a fost un critic literar, publicist și poet român. A fost căsătorit cu Monica Lovinescu.
O dată cu studiile universitare, a debutat în ziaristică, în 1939, la ziarul Timpul, unul din cele mai importante cotidiane bucureștene din acea vreme. Între 1940 și 1944 colaborează la principalele reviste literare și la săptămânalul Vremea, cu o rubrică intitulată "Caiete franceze", în care îi prezintă pe scriitorii francezi din rezistența împotriva ocupației naziste. Din anul 1943 deține o rubrică asemănătoare în ziarul Ecoul și colaborează la revistele Kalende și Preocupări literare. În 1942, propria sa revistă literară, Albatros, este suprimată de cenzură pentru tendințele ei democratice. După război, Virgil Ierunca scoate revista Agora împreună cu Ion Caraion, revistă de cultură internațională, care este suprimată deja după primul număr de cenzură comunistă, din cauza unui articol al lui Titus Ștefănescu-Priboi intitulat Echinox, în care dădea ca exemple de platitudine a gândirii pasaje din scrierile lui Stalin.
Virgil Ierunca părăsește țara în 1947, primind o bursă din partea guvernului francez. Bursa purta numele cunoscutului scriitor anticomunist Arthur Koestler[necesită citare], autorul cărții "Zero și Infinit". Din 1951 și până în 1974 este redactor al emisiunilor în limba română ale Radiodifuziunii franceze și lucrează în același timp la "Centre naţional de la recherche scientifique" (CNRS), la secția de filozofie și estetică. Colaborează la două emisiuni culturale ale postului de radio "Europa Liberă": "Actualitatea Culturală Românească" și "Povesta vorbei" (Pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate).
În denunțarea dictaturii comuniste din România, Ierunca ia parte activă ca secretar de redacție la apariția ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, la care colaborează și Grigore Gafencu. Scrie numeroase articole în publicațiile românești din exil, în special în revista România, organul Comitetului Național Român de la Washington, editat de Constantin Vișoianu. În volumul Pitești (1981) denunță experiența comunistă a terorii, folosită ca instrument de distrugere psihică. De când se află în Franța, Virgil Ierunca a redactat o serie de reviste literare, ca Luceafărul (1948-1949), al cărei director a fost Mircea Eliade, Caiete de dor (1951-1957), Ființă românească (1963-1968), Ethos (care apare din anul 1973). Într-o serie de publicații din exil, a deținut rubrica intitulată „Antologia rușinii”, în care erau dați la iveală intelectuali din România aserviți slugarnic regimului comunist. Producțiile literare ale lui Virgil Ierunca figurează în mai multe antologii de poezie, printre care cea alcătuită de Vintilă Horia. Pentru activitatea sa democrată și anticomunistă a fost distins cu medalia "Iuliu Maniu", iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Româno-Americane de Artă și Știință (1987). În 1994, biroul de la Paris al postului de radio Europa Liberă a fost desființat, stârnind protestele a mii de ascultători din România.

Florin Bogardo

Florin Bogardo (n. 16 august 1942, București — d. 15 august 2009, București) a fost un compozitor și cântăreț român de muzică ușoară. A debutat în calitate de compozitor în anul 1963. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Să nu uităm (să iubim trandafirii)” (compusă în 1968 și cunoscută în interpretarea proprie și în versiunea Mihaelei Mihai), „Tu ești primăvara mea” (1973, mai cunoscută în interpretarea lui Aurelian Andreescu) și „Ani de liceu” (1986, cântată de autor alături de Stela Enache). Începând din 1976, Bogardo a scris și muzică de film.
Debutează ca autor de muzică ușoară în 1963, la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”: piesa „Cum e oare?”, pe un text de Madeleine Fortunescu, este interpretată în concurs de cântăreața Margareta Pâslaru și obține premiul special al Uniunii Scriitorilor. (Compoziția a fost înregistrată la casa de discuri Electrecord pe discul Melodii din Festivalul Mamaia 1963, număr de catalog EDC 411.) În 1967, Bogardo își începe activitatea de cântăreț, de aici înainte înregistrând multe dintre compozițiile sale în două variante: cea proprie și o alta, cu un solist vocal invitat (Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu ș.a.). A continuat colaborarea cu Margareta Pâslaru compunând douǎ melodii pe textele interpretei ("Ca tine nu e nimeni" și "Nu-i nimic") sau încredințându-i alte creații ("Să nu uităm să iubim trandafirii" - Mamaia 1969, "Casa mea").

În 1967, se angajează ca regizor muzical la Radiodifuziunea Română. Un an mai târziu, devine membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Muzicieni precum Mondial și Coral au înregistrat la Radiodifuziune cu Florin Bogardo la pupitru, către sfârșitul anilor șaizeci (discul Romanță fără ecou al formației Mondial a fost înregistrat în secret la Radiodifuziune, într-o noapte). Din 1972, Bogardo încredințează aproape toate noile compoziții soției lui, Stela Enache; cei doi cântă uneori în duet.
Compozitorul semnează coloana sonoră a filmului Bunicul și doi delicvenți minori (1976), în regia Mariei Callas-Georgescu. Va mai scrie muzica a șase pelicule, toate regizate de Nicolae Corjos: Alo, aterizează străbunica (1981), Declarație de dragoste (1985), Liceenii (1986), Extemporal la dirigenție (1987) etc. Muzica filmului Liceenii este de departe cea mai cunoscută coloană sonoră creată de Bogardo: ea însumează piese instrumentale (în care predomină sintetizatorul), înlănțuite prin tehnica leitmotivului, și celebra compoziție „Ani de liceu” (pe versuri de Sasa Georgescu). „Ani de liceu” a devenit cu timpul un veritabil imn al liceenilor români; piesa a fost înregistrată în duet de Bogardo și Stela Enache.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 16 AUGUST.....

Evenimente

    1809: La inițiativa lui Wilhelm von Humboldt, este fondată Universitatea Humboldt din Berlin.
    1856: Congresul SUA aprobă Legea Insulele Guano, act ce dădea dreptul oricărui cetățean american să cucerească în numele Statelor Unite orice insulă pe care se găsea guano, cu condiția ca acestea să nu facă parte din teritoriul altei națiuni și să nu fie locuită. Comercianții americani au cucerit astfel peste 100 de insule și atoli, dintre care 9 sunt și astăzi sub controlul SUA.
 Guano reprezintă acumulări de excremente (fecale și urină) produse de păsări și lilieci.
Guano conține amoniac, o serie de acizi: uric, fosforic, oxalic și carbonic, precum și o serie de săruri și impurități. În guano întâlnim de asemenea o concentrație mare de azot.
Populaţiile andine au fost primele care au observat, în urmă cu câteva secole, că solurile epuizate pot deveni din nou utilizabile prin utilizarea guano ca îngrăşământ.
Incaşii transportau guanoul colectat de pe insulele situate pe coasta peruviană de azi, distribuind fiecărui sat o cantitate precisă. Cei care luau mai mult decât li se cuvenea erau aspru pedepsiţi, iar persoanele care deranjau păsările producătoare de guano riscau chiar pedeapsa cu moartea.
După ce au cucerit Imperiul Încă, spaniolii nu au luat în seamă această comoară, ce avea să fie descoperită de europeni abia la începutul secolului al XIX-lea. Prima persoană de pe Vechiul Continent care a studiat acest îngrăşământ natural extraordinar a fost celebrul explorator şi naturalist Alexander von Humboldt.
În 1802, aflat în Callao, Humboldt a observat că localnicii transportau guano de pe insulelele Chincha, aflate în apropiere. "Fertilitatea coastei Perului, altminteri sterile, se datorează acestei substanţe. Cinzeci de vase transportă încontinuu guano spre ţărm, iar mirosul se simte de la un kilometru distanţă. Marinarii sunt obişnuiţi cu mirosul de amoniac şi nu îi deranjează, însă noi, restul, nu ne puteam opri din strănutat când am trecut pe lângă navă", relata Humboldt în scrierile sale.
Exploratorul a prelevat mostre pe care le-a trimis în Franţa spre analiză. Chimiştii au descoperit că excrementele păsărilor peruviene conţineau o cantitate semnificativă de azot, ceea ce însemna că reprezentau un îngrăşământ excelent.
Una din cele mai importante revoluţii tehnologice din istoria omenirii a început pe câteva insule situate în apropiere de Peru. Excrementele depuse aici de câteva milioane de păsări s-au transformat în elementul care a stat la baza unei revoluţii în agricultură ce a permis omenirii să depăşească pentru prima dată capcana foametei. Ceea ce incaşii au denumit „guano” (adică balegă) avea să devină una dintre cele mai importante resurse ale secolului al XIX-lea, fiind căutată de marile naţiuni ale planetei cu aceeaşi ardoare cu care este vânat astăzi petrolul.

    1896: Lângă Dawson City, Yukon, Canada s-a descoperit aur, fapt ce a declanșat Goana după Aur din Klondike.

Goana după aur din Klondike, denumită și Goana după aur din Yukon, a atras zeci de mii de prospectori amatori din toată lumea în bazinul râului Klondike în preajma orașului Dawson City, Yukon, Canada după ce acolo s-a descoperit aur în 1896. Goana a durat doar câțiva ani, luând practic sfârșit în 1899. În total, din zona Klondike s-au extras circa 390.000 kg de aur în secolul de după descoperirea zăcământului.

    1906: Cutremur catastrofal la Valparaiso, Chile. Magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, 20.000 de victime.
    1925: Premiera filmului "Goana după aur", al 72-lea film al lui Charlie Chaplin.
    1936: S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Berlin, transformate de guvernul german în propagandă politică profascistă.
    1954: A văzut lumina tiparului primul număr al revistei Sports Illustrated.
    2004: Sonda Cassini-Huygens a descoperit două luni ale lui Saturn.

S -a născut în............

    1557: Agostino Carracci, artist italian (d. 1602)
    1645: Jean de La Bruyère, scriitor francez (d. 1696)
    1744: Pierre Méchain, astronom francez (d. 1804)
    1821: Arthur Cayley, matematician britanic, creator al calculului matriceal (d. 1895)
    1832: Wilhelm Max Wundt, psiholog german (d. 1920)
    1823: Alexandru Hurmuzaki, publicist, om politic, membru fondator al Societății Academice Române (d. 1871)
    1845: Gabriel Lippmann, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1921)
    1863: Frederic Stanley Kipping, chimist englez (d. 1949)
    1904: Wendell Meredith Stanley, biolog american (d. 1971)
    1913: Menahem Begin, om politic israelian, laureat al Premiului Nobel (d. 1992)
    1920: Virgil Ierunca, critic literar și publicist stabilit în Franța (d. 2006)
    1920: Charles Bukowski, scriitor american (d. 1994)
    1920: Gelu Solomonescu, compozitor român de muzică ușoară (d. 1984)
    1921: Ovid S. Crohmălniceanu, prozator, critic și istoric literar (d. 2000)
    1933: Reiner Kunze, scriitor german
    1942: Florin Bogardo, compozitor român (d. 2009)
    1958: Madonna, interpretă americană de muzică pop

Decese

    1705: Jakob Bernoulli, matematician elvețian (n. 1654)
    1886: Ramakrishna, mistic indian (n. 1836)
    1893: Jean Martin Charcot, medic francez (n. 1825)
    1899: Robert Wilhelm Bunsen, chimist german (n. 1811
    1931: Sabba Ștefănescu, geolog și paleontolog român (n. 1857)
    1941: Francis Turville-Petre, arheolog român (n. 1901)
    1956: Theodor Pallady, pictor român (n. 1871)
    1957: Irving Langmuir, chimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1881)
    1973: Selman Abraham Waksman, microbiolog ruso-american, laureat al Premiului Nobel (n. 1888)
    1977: Elvis Presley, supranumit "regele rock-ului" (n. 1935)
    1987: Emil Condurachi, istoric și arheolog român (n. 1912)
    2005: Fratele Roger, fondatorul comunității Taizé (n. 1915)
    2008: Elena Leușteanu, gimnastă româncă (n. 1935)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More