sâmbătă, 14 septembrie 2013

14 septembrie 2013 by Viorica Crainic


Bine v- am regăsit!

 "Deţinerea puterii corupe inevitabil raţiunea"! ( Immanuel Kant)

Preşedintele Traian Băsescu : Mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis vineri, 13 septembrie 2013, un mesaj cu prilejul Zilei Pompierilor :

"Astăzi sărbătorim Ziua Pompierilor din România şi, în acelaşi timp, comemorăm sacrificiul pe care Compania de Pompieri din Bucureşti l-a făcut, în urmă cu 165 de ani, în timpul luptelor eroice pentru apărarea libertăţii naţionale purtate de pompieri în Dealul Spirii din Capitală. Sacrificiul suprem din acele zile al pompierilor militari trebuie să reprezinte pentru noi toţi un reper de onoare şi devotament.
De Ziua Pompierilor din România doresc să le adresez mulţumiri tuturor celor care au ca misiune apărarea şi salvarea vieţii semenilor şi care, prin faptele lor de zi cu zi, dau dovadă de eroism şi sacrificiu de sine. Chiar de ziua lor, pompierii participă în judeţul Galaţi la acţiuni de protecţie a cetăţenilor şi a bunurilor acestora, făcând, astfel, din nou, proba dăruirii, devotamentului şi eroismului lor. Doresc să le transmit pompierilor români, cu acest prilej, urările mele de bine, sănătate şi fericire".

PDL : Lansează guvernul alternativă la Bucureşti.


Vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat ieri, la Gura Humorului, că partidul va lansa la Bucureşti, între 20 şi 22 septembrie, guvernul alternativă.

"Noi dorim să lansăm acest guvern alternativă la Bucureşti şi dorim să o facem pe 20, 22, depinde de calendar", a spus Predoiu.
Referitor la Roşia Montana, vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, că declaraţiile făcute de Victor Ponta şi Dan Şova referitoare la proiectul Roşia Montană favorizează compania Roşia Montană Gold Corporation.
''Declaraţiile făcute de premierul Ponta şi ministrul Şova favorizează clar compania şi sunt de-a dreptul suspecte. Ele slăbesc poziţia statului român în raporturile cu compania şi par a fi coordonate de avocaţii companiei. De aceea, noi vrem să ştim dacă au fost asemenea discuţii între premier, respectiv ministrul Şova şi avocaţii companiei, care nu au fost aduse la cunoştinţa publicului'', a afirmat Predoiu.
"Este un joc de scenă menit să producă şi mai multă confuzie astfel încât să poată să-şi atingă obiectivele. Aceste obiective trebuie clarificate şi făcute transparent cât mai rapid'', a spus Cătălin Predoiu.

Gheorghe Flutur: PDL depune o iniţiativă legislativă prin care impozitele agricole rămân venituri la primării.

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a anunţat, ieri, după şedinţa BPN al PDL de la Gura Humorului, că parlamentarii PDL vor depune, luni, o iniţiativă legislativă prin care impozitele agricole se constituie venituri la bugetul local, iar Vasile Blaga a spus că proiectul e susţinut de Ponta. Flutur a spus, că proiectul de lege iniţiat de PDL prevede modificarea OG 28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea Codului fiscal, urmând ca impozitele aferente veniturilor din activităţi agricole să fie colectate de autorităţile locale şi să constituie venituri la bugetele locale. Liderul democrat-liberal a declarat că PDL nu a fost de acord cu introducerea impozitului pe venitul agricol, pentru că e o dublă sau triplă impozitare, dar că, în condiţiile în care USL a introdus acest impozit care începe să se colecteze în această toamnă, ar fi benefic ca veniturile să fie alocate localităţilor.
"Domnul Ponta nu a vrut să colecteze prin Fisc, ci a trimis primarii să colecteze aceste sume, şi dacă tot s-a introdus acest impozit pe venit, măcar să rămână sursă la bugetele locale în proporţie de sută la sută", a spus Flutur.

Vasile Blaga  : PDL nu susţine comisie parlamentară în cazul Roşia Montană.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, la Gura Humorului, după şedinţa BPN, că PDL nu susţine înfiinţarea unei comisii parlamentare privind exploatarea de la Roşia Montană şi cere Guvernului să corecteze proiectul şi să-l adopte prin Hotărâre de Guvern. Blaga a spus, într-o conferinţă de presă, că modul în care Victor Ponta şi USL tratează problema Roşia Montană dovedeşte "bătaia de joc" pe care guvernul o face faţă de popor şi a subliniat că, din păcate, la conducerea României se află "un premier laş care nu-şi asumă nimic". El a spus că premierul este şi "iresponsabil", pentru că a declarat că nu din interese de ordin naţional nu a fost de acord cu proiectul Roşia Montană, ci pentru că, la un moment dat, acest proiect a fost sprijinit de către preşedintele Traian Băsescu.
"Acest om, între timp dumirindu-se, a transmis Parlamentului un proiect de lege, proiectul Ponta-Roşia Montană, fără a avea avizele ministerelor de resort. Un proiect de lege care este declarat anticonstituţional pe 17 pagini de Ministerul Justiţiei, un proiect de lege care nu are avizul Ministerului Mediului şi, nici mai mult nici mai puţin, cu o iresponsabilitate ieşită din comun, cere Parlamentului să dea un aviz politic pentru că spune că va da avizul după ce Parlamentul va vota", a spus Blaga.Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a arătat că poziţia PDL este clară, de a cere din nou retragerea proiectului de lege din Parlament.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a anunţat, ieri seară
, la Gura Humorului, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că locul consilierilor generali democrat-liberali este în Consiliul General pentru a se bate pentru interesele bucureştenilor.
Blaga a spus, într-o conferinţă de presă, că subiectul privind demisiile consilierilor generali PDL a fost discutat în BPN al PDL întrucât decizia nu este doar a consilierilor respectivi.
El a arătat că demisiile erau motivate de referendumul iniţiat de primarul general, Sorin Oprescu, referendum care nu se mai organizează după ce Parlamentul a adoptat proiectul de lege iniţiat de PDL privind gestionarea câinilor fără stăpân.
"De aceea, noi considerăm că locul lor este în Consiliul General, să se bată pentru interesele bucureştenilor şi, mai ales, în fiecare zi să scoată în evidenţă lipsă de performanţă a primarului general şi a faptului că nu face nimic de când e primar", a spus Blaga.

Crin Antonescu  : Se delimitează de declaraţia lui Orban prin care se cere demisia premierului.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că poziţia liberalului Ludovic Orban de a cere demisia premierului Victor Ponta pe tema proiectului Roşia Montană nu reprezintă punctul de vedere al partidului, ci a fost o declaraţie făcută "în nume personal".
"Toţi pesediştii, toţi oamenii care sunt interesaţi de politică ştiu că Ludovic Orban, ca şi mine şi ca şi atâţia alţi colegi, nu sunt nişte oameni pe care să-i pui să spună ceva sau pe care să-i împiedici să spună ceva. Ludovic Orban a făcut o declaraţie în nume personal, ea nu reprezintă poziţia partidului, nu reprezintă poziţia grupului parlamentar. Este un deputat liberal care a făcut o declaraţie de care m-am delimitat. Dacă PNL ar ajunge la concluzia că vrea demisia lui Victor Ponta, o spune în chip oficial, ceea ce nu este cazul", a declarat Antonescu, la Antena 3, cu privire la afirmaţiile lui Orban privind demisia premierului.

Liberalul Ludovic Orban a criticat recent pe pagina sa de Facebook declaraţiile premierului Victor Ponta şi ale ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, pe tema proiectului Roşia Montană.
"Ce urmăriţi cu aceste declaraţii domnule Şova şi domnule Ponta? Să oferiţi cu adevărat temei juridic companiei pentru a da în judecată statul român? Sau doriţi să intimidaţi parlamentarii înainte de vot pentru a vă trece proiectul de lege oneros ? După toată această tărăşenie, în ce mă priveşte, cred că nu există decât o singură soluţie onorabilă de salva obrazul şi credibilitatea USL: demisia, atât a domnului Ponta cât şi a domnului Şova", a scris Ludovic Orban.

Varujan Vosganian  :  Societatea românească nu este pregătită să-şi asume proiectul Roşia Montană.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a susţinut, ieri, la un forum pe teme economice desfăşurat în staţiunea Mamaia, că societatea românească nu este pregătită să îşi asume proiectul Roşia Montană pentru că nu este informată.

"Tema de fond la Roşia Montană nu este cea a cianurilor, tema de fond este aceea că noi, societatea românească, nu suntem încă pregătiţi să abordăm această chestiune. Sau, ca să fiu mai direct, nu suntem pregătiţi să ne asumăm această chestiune. Vorbim cu toţii, dar nimeni nu-şi asumă în mod real. Lucrurile sunt simple, într-o bună zi, acest aur va fi la noi în ţară. Toţi purtăm la gât aur, la deget aur, dar nu ne întrebăm cine scoate aurul acesta din pământ. Cei care scot aurul din pământ sunt chiar nişte inconştienţi? Pe lumea asta, numai în România singurul mod de a scoate aurul fără cianuri este să scoţi verigheta de pe deget?", a spus Vosganian.

"Societatea nu este pregătită nu din vina ei, societatea nu este pregătită pentru că nu este informată. Societatea nu este pregătită pentru că nu este o dezbatere de fond, pentru că nu se aduce în faţa opiniei publice experienţa din alte state, pentru că nu se fac călătorii de documentare. Să luăm un autocar cu jurnalişti şi să-i ducem în Finlanda, sau un autocar cu parlamentari! Să vadă cum se face acolo! Chestiunea este că societatea trebuie să fie pregătită pentru ceea ce se întâmplă. Nimeni nu poate pleca de unul singur înainte", a spus ministrul.

Corina Creţu : Cere CE să ajute urgent victimele inundaţiilor prin Mecanismul de Protecţie Civilă.

Europarlamentarul Corina Creţu a solicitat comisarului european pentru Cooperare Internaţională, Ajutor Umanitar şi Reacţie la Situaţii de Criză, Kristalina Georgieva, să răspundă prompt cererii Guvernului României de activare a Mecanismului de Protecţie Civilă pentru localităţile afectate de inundaţii.
"Propun lansarea unei dezbateri inter-sectoriale privind îmbunătăţirea capacităţii europene de gestionare a catastrofelor naturale. Înţeleg că există rezervele unor state membre privind fondurile dedicate solidarităţii active între statele membre în caz de dezastre naturale. Înţeleg şi că există diferenţe de temei juridic şi modalităţi diferite de finanţare a instrumentelor de intervenţie. Dar cred că solidaritatea cu semenii noştri în suferinţă este mai importantă decât aceste obstacole de natură birocratică sau, pur şi simplu, ca urmare a unui egoism naţional ce nu-şi mai are locul în Europa Unita", a declarat Corina Creţu, atrăgând atenţia că Fondul European de Solidaritate nu este operaţional din cauza blocajului bugetar determinat de opoziţia unor state membre faţă de suplimentarea pârghiilor acestui instrument de ajutor reciproc.

Cătălin Ivan : USL luptă împotriva evaziunii fiscale.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, membru în Comisia pentru control bugetar din Parlamentul European, apreciază că lupta cu evaziunea fiscală a început să se materializeze prin mai multe măsuri adoptate de USL, acesta oferind drept exemple crearea Direcţiei Antifraudă, reorganizarea ANAF şi scăderea TVA la pâine.
"Lupta cu evaziunea fiscală nu a rămas la nivel de promisiune, ci a început să se materializeze prin mai multe măsuri adoptate de USL. Raportul Consiliului Fiscal privind evaziunea în 2012 arată câtă nevoie era de aceste măsuri, evaziunea ridicându-se anul trecut la aproximativ 20 de miliarde de euro", afirmă Ivan, într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
Purtătorul de cuvânt al PSD susţine că guvernul USL a creat Direcţia Antifraudă, independentă politic şi administrativ, o nouă entitate menită să combată evaziunea fiscală şi contrabandă şi a reorganizat ANAF potrivit unor principii de eficienţă, transparenţă şi flexibilitate, prin înfiinţarea a opt direcţii regionale, prin recalificarea personalului şi prin modernizarea tehnologică.

Galaţi: Peste 3.600 de persoane au fost evacuate.

Peste 3.600 de persoane au fost evacuate în judeţul Galaţi din cauza inundaţiilor provocate de ploile şi viiturile din ultimele zile, a anunţat astăzi,  purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrică Paţilea Crângan.
Potrivit acesteia, cel mai mare număr de persoane evacuate, 3.060, se află în comună Pechea, alte 550 fiind în Slobozia Conachi, localităţi care în cursul nopţii trecute au căzut pradă unor noi viituri.
În total, în judeţul Galaţi, sunt afectate de inundaţii 34 de localităţi dintre cele 65, un număr de 24 fiind grav afectate. De asemenea, sunt inundate 1.858 de locuinţe iar 21 de case distruse.
Rămâne în continuare blocat traficul pe DN 25 între Vameş şi Tudor Vladimirescu, din cauza apei de pe carosabil, iar pe DN 26, în zona localităţii Măstăcani, intră doar autovehiculele de intervenţie în situaţii de urgenţă, pentru că există risc de prăbuşire a unei părţi din carosabil. DJ 253 este blocat între Băleni şi Cudalbi, din cauza avarierii unui pod. Traficul feroviar pe ruta Galaţi-Bârlad este blocat în continuare la Târgu Bujor din cauza aluviunilor.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a analizat şi dispus distribuirea de locuinţe modulare pentru sinistraţii din zonele inundate, primele astfel de module ajungând la Cudalbi. În cursul zilei de astăzi, locuinţe modulare vor fi duse şi la Pechea.
În toate localităţile afectate de inundaţii au continuat acţiunile de salvare şi evacuare a persoanelor, de distribuire de apă potabilă şi alimente, evacuare apă din locuinţe, consolidări de diguri. Totodată, au fost distribuite către primării 70.000 de litri apă, 6.000 kilograme conserve de carne, 6.000 kilograme conserve pate, 600 pături.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, peste 1.300 de angajaţi ai Ministerului de Interne şi ai Ministerului Apărării au acţionat în cadrul intervenţiilor.

Ministerul Finanţelor Publice  : Baza de calcul pentru contribuţia de sănătate la veniturile din chirii, plafonată la de cinci ori salariul mediu brut (proiect).

Persoanele care realizează venituri din chirii ar putea plăti, de la 1 ianuarie 2014, contribuţii de asigurări sociale de sănătate indiferent dacă mai realizează sau nu şi alte venituri, baza de calcul pentru stabilirea contribuţiei fiind plafonată la de cinci ori câştigul salarial mediu brut, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice.
În prezent, persoanele care realizează într-un an fiscal venituri de natura veniturilor din salarii, veniturilor asimilate salariilor şi veniturilor din pensii, persoanele aflate sub protecţia sau în custodia statului, venituri sub forma indemnizaţiilor de şomaj, venituri din activităţi independente, cu excepţia celor din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, precum şi din asocieri fără personalitate juridică, nu au obligaţia plăţii contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor.
Nivelul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este de 5,5%

APIA: Peste 7.000 de apicultori au beneficiat de Programul Naţional Apicol, în acest an.

Mai mult de 7.000 de apicultori au beneficiat de Programul Naţional Apicol, în acest an, plafonul alocat pentru 2013 fiind de aproape şapte milioane euro, a declarat, vineri, Cristina Şurlea, consilier superior în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură /APIA/, în conferinţa de deschidere a celei de-a noua ediţii a Târgului Naţional al Mierii de la Bucureşti.

"Un număr de 7.076 de apicultori au beneficiat de Programul Naţional Apicol, în acest an. Aceştia deţin un număr aproximativ de 550.000 de familii de albine. Plafonul alocat pentru acest an în acest program a fost de aproape şapte milioane de euro, din care 3.446.343 euro alocate de la Comisia Europeană şi restul bani naţionali. Aceşti peste 7.000 de apicultori sunt organizaţi în 147 de forme asociative, la nivel naţional. Am plecat cu 65 de forme asociative, în 2008, primul an de derulare a programului, apoi a crescut la 90, la 110 etc.', a menţionat Şurlea.

Jose Manuel Barroso: România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru Schengen.

România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi trebuie să primească o şansă de aderare cât mai curând, afirmă preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-un interviu acordat postului public de radio din Bulgaria.

"Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru aderarea la Schengen şi cred că va fi corect să li se acorde o şansă cât mai curând", a declarat Barroso în interviul acordat postului public de radio bulgar.
"Nu trebuie să creăm cetăţeni europeni de rangul întâi şi de rang secund. Comisia Europeană este de partea celor care doresc o Europă puternică, unită şi deschisă; vom face totul pentru ca ţările membre să nu aibă statute diferite. (...) Cred în unitatea Europei şi cred că suntem mai puternici când suntem uniţi", a declarat Barroso.

SUA  : Obama nu exclude încă varianta unui atac armat asupra Siriei fără susţinerea ONU.

Preşedintele american Barack Obama nu a scos de pe ordinea de zi problema iniţierii unui atac asupra Siriei fără sprijinul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite /ONU/, informează mass-media americane, citând reprezentanţi oficiali ai Administraţiei SUA, potrivit Interfax.
"Obama îşi rezervă dreptul de a ordona declanşarea de către SUA a unui atac armat asupra Siriei, fără sprijin din partea ONU, în cazul în care Siria nu-şi va onora obligaţiile', notează The New York Times /NYT/, citând declaraţii ale unui înalt oficial american, însă fără a-i dezvălui identitatea.
Potrivit sursei de informaţie, preşedintele Obama conştientizează că, prin aplicarea dreptului său de veto, Rusia nu va permite niciodată adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii care să presupună utilizarea forţei împotriva Siriei.
Dat fiind acest lucru, SUA nu vor insista asupra includerii prevederii privind utilizarea forţei în documentul Consiliului de Securitate cu privire la Siria, au subliniat sursele de informaţie. În opinia lor, aceasta a contribuit la un anumit progres în negocierile ruso-americane de la Geneva, dintre ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat al SUA, John Kerry, subliniază NYT.

ONU  : Organizarea unei noi conferinţe de pace pe marginea Siriei în octombrie.

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite /ONU/, Ban Ki-moon, speră că o a doua conferinţă de pace pe marginea problemei siriene, 'Geneva-2', să fie organizată chiar luna viitoare. 'Intenţionăm să o desfăşurăm în octombrie', a spus secretarul general, într-un interviu acordat postului de televiziune France-2, informează Itar-Tass.
Potrivit lui Ki-moon, vineri dimineaţa el a avut o discuţie pe acest subiect cu reprezentantul special al ONU şi Ligii Arabe /LA/ pe problemă Siriei, Lakhdar Brahimi. Acesta din urmă se află în prezent la Geneva, unde a avut consultaţii cu ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov, şi cu secretarul de stat al SUA, John Kerry. După cum a precizat secretarul general al ONU, pentru pregătirea 'Genevei-2' este necesar să fie soluţionate o serie de probleme, între care cine va reprezenta opoziţia siriană şi dacă la acest eveniment va participa Teheranul, unul dintre aliaţii apropiaţi ai Damascului.

Raportul experţilor ONU 'va conchide de o manieră zdrobitoare' că au fost folosite arme chimice în Siria, a apreciat vineri secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
Fără să atribuie în mod direct responsabilitatea folosirii acestor arme preşedintelui sirian, înaltul reprezentant al Naţiunilor Unite l-a acuzat pe Bashar Al-Assad că a 'comis numeroase crime împotriva umanităţii'. El s-a declarat de asemenea 'convins că responsabilii vor da socoteală atunci când totul se va termina'.
Raportul experţilor ONU care au anchetat la faţa locului acuzaţiile privind masacrul cu arme chimice din 21 august din apropiere de Damasc este aşteptat luni, 16 septembrie, potrivit diplomaţilor. Mandatul inspectorilor ONU nu prevede ca ei să-i desemneze pe cei responsabili de folosirea acestor arme. Ban a prevăzut prezentarea raportului, luni, în Consiliul de Securitate al ONU.
Secretarul general al ONU, care se adresa jurnaliştilor, a precizat totuşi că nu a primit încă raportul că atare. 'Cred că raportul va conchide de o manieră zdrobitoare că au fost folosite arme chimice, chiar dacă nu pot să o spun pentru moment în mod public înainte de a primi acest raport', a declarat Ban.

Franţa  : Împreuna cu trei ţări arabe vor "întări" sprijinul pentru opoziţia siriană.

Preşedintele francez Francois Hollande şi şefii diplomaţiilor din Arabia Saudită, Iordania şi Emiratele Arabe Unite 'au convenit asupra necesităţii de a întări sprijinul internaţional pentru opoziţia democratică' din Siria, 'pentru a-i permite să facă faţă atacurilor regimului' de la Damasc, a anunţat vineri preşedinţia franceză, informează AFP.
"Obstinaţia" Damascului "face jocul mişcărilor extremiste şi ameninţă securitatea regională şi internaţională", a adăugat preşedinţia franceză, într-un comunicat difuzat la finalul întrevederii preşedintelui francez cu cei trei miniştri de externe arabi. În mod oficial, Parisul nu a furnizat până în prezent decât material neletal opoziţiei care beneficiază, în schimb, de livrări de arme de la mai multe ţări din Golf,

ŞTIRI METEO

Dumincă 15 septembrie 2013

În ţară, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor, iar valorile termice diurne vor marca o creştere uşoară, astfel că în jumătatea de sud a ţării, unde cerul va fi variabil, vor deveni normale pentru această perioadă din an. Mai răcoare va fi în nord, centru şi nord-est, unde vor fi înnorări temporare şi pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în cursul zilei în sudul şi estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în depresiuni şi 28 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime între 5 şi 15 grade, mai scăzute în depresiuni.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 12...13 grade, uşor mai coborâtă în zonele periferice. Presiunea atmosferică va continua să scadă.

PERSONALITĂŢI

Horia Bernea

Horia Bernea (n. 14 septembrie 1938, București; d. 4 decembrie 2000, Paris) a fost un pictor român, fiul sociologului și etnologului Ernest Bernea. El a deținut între anii 1990-2000 funcția de director general al Muzeului Țăranului Român.
Horia Bernea s-a născut la data de 14 septembrie 1938 în București, fiind fiul cunoscutului sociolog și etnolog Ernest Bernea (1905-1990). Între anii 1957 și 1959 Horia Bernea a urmat cursurile Facultății de Matematică și Fizică a Universității București, între anii 1959 și 1965 – Școala Tehnică de Arhitectură și între anii 1962-1965 Institutul Pedagogic (secția Desen). A debutat public ca pictor în anul 1965 la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici.
A fost membru al grupului de la Poiana Mărului, membru al grupului "Prolog", a lucrat în taberele de creație de la Văratec și Tescani, apoi la Paris și în sudul Franței, în Provence.
A avut numeroase expoziții personale sau de grup la Richard Demarco Gallery (1970-1971), College Gallery al Universității din Birmingham, Sigi Krauss Gallery în Covent Garden (1971), Compass Gallery din Glasgow (1971), Richard Demarco Gallery (1976), Generative Art Gallery, Londra (1976) etc.
În perioada 1998-1999 a realizat la Roma împreună cu teologul, antropologul și diplomatul Teodor Baconsky (pe atunci ambasador al României pe lângă Sf. Scaun), o mărturie ilustrată despre "Roma bizantină": Roma căput mundi. Un ghid subiectiv al Cetății Eterne (sprijinit pe dialoguri, note, fotografii, acuarele și desene) – adevărată "nouă punere în scenă" a miracolului roman.
Pictorul Horia Bernea a fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice și al Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii. În anul 1997, Muzeul Național de Artă al României – Departamentul de Artă Contemporană a editat un album de picturi ale lui Horia Bernea. În textul "Avantajele spirituale ale unui artist din Est" publicat în același album, Horia Bernea și-a făcut o adevărată profesiune de credință:

Dida Drăgan

Dida Drăgan, născută Didina Alexandra Drăgan, (n. 14 septembrie 1946 - Jugureni, județul Dâmbovița) este o solistă vocală și autoare de versuri din România. Este absolventă a Școlii Populare de Artă, clasa Florica Orăscu.
Își face debutul la Concursul de interpretare București '71 obținând premiul I, cu piesa "Vechiul pian" de Vasile V. Vasilache.
    În anul 1972, obține locul I la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, la secțiunea Interpretare.
    În anul 1974, la Dresda obține premiul pentru cel mai bun solist al festivalului și premiul al III-lea pentru interpretarea piesei „Ca-n poveste” de Petre Magdin.
    În 1975 participă la Concursul Internațional „Cupa Europei” de la Knokke, Belgia și obține premiul special "Cupa Intercontinentală".
    Câștigă 15 ediții ale emisiunii „Schlager Studio” din Germania, editează discuri la Amiga Records și este solicitată să cânte în Berlinul de Vest.

    Face turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia.
    La Tokio este finalistă la Festivalul Internațional al Cântecului de la Tokio cu piesa „Sămânța nemuririi” de Radu Șerban.
    Participă la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia'85 cu piesa "Leagănul meu" (Muzica: Horia Moculescu) care obține Trofeul Mamaia la secțiunea "Creație".
    Are colaborări cu formațiile Mondial, Romanticii, Roata, Sfinx, Monolit și Roșu și Negru.
    Colaborează cu compozitori ca Liviu Tudan, Petre Magdin, Anton Șuteu cu care a și lansat în 1986 un album de autor.
    Scrie unele din textele cântecelor; colaborează de asemenea cu poeta Daniela Crăsnaru.
    În 2003 primește în cadrul Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, Diploma de Excelență pentru întreaga activitate din partea Consiliului Județean Constanța.
    Este supranumită „Vocea de flacără a rock-ului românesc”.
    În 1990 începe cariera politică în cadrul PNL, alături de Dinu Patriciu.
    Din iunie 2007 este membru în Consiliul de Administrație al TVR.

Zoltan Teszari

Fost vicecampion european la judo, ZoltanTeszari s-a lansat în afaceri în 1990, pe vremea când avea doar 20 de ani, cu o tonetă de îngheţată, trecând apoi la afaceri cu programe prin cablu. Prima televiziune a cumpărat-o cu 16 ani în urmă, de la Alexandru Kiss, vicepreşedintele Consiliul Judeţean Bihor.
La vârsta de numai 41 de ani, orădeanul Zoltan Teszari, care controlează compania de comunicaţii RCS&RDS, este pe locul 10 în Top Forbes 500 Miliardari 2011, şi pe primul loc, în rândul afaceriştilor bihoreni. Cel mai bogat bihorean a intrat în afaceri cu banii câştigaţi din sport, începând de jos. În 1990, împreună cu prietenul său Ludescher Csaba, a cumpărat o tonetă de îngheţată, pe care au amplasat-o în curtea unei biserici din centrul Oradei, şi a înfiinţat firma Rubin&King. Pas cu pas, cei doi au trecut de la comerţul stradal la importuri de prafuri concentrate şi cornete pentru îngheţată, profitând de apropierea Oradei de graniţa cu Ungaria. În paralel cu transformarea Rubin&King într-unul dintre cei mai mari importatori de profil din ţară, Zoltan Teszari a întemeiat o firmă prin care importă cabluri şi componente electronice pe care le vindea apoi televiziunii prin cablu TVS, patronată pe atunci de Alexandru Kiss. În acelaşi timp s-a asociat în firma de televiziune prin cablu a lui Gheorghe Maftei, din Braşov.
"Boom"-ul a avut loc în 1995, când afaceristul a preluat televiziunea TVS şi a înfiinţat RCS (Romanian Cable System) începând să achiziţioneze tot mai multe firme din domeniu. În 1998, Teszari a avut inspiraţia de a înfiinţa firma Romania Data System (RDS), începând să introducă internet în casele românilor. În 2003, RCS a achiziţionat firma de cablu Terra Sat, ceea ce i-a adus peste 1,3 milioane de abonaţi, depăşindu-şi astfel competitorul, firma Astral Telecom. În 2004, a lansat în România Digi TV, până la sfârşitul anului respectiv reuşind să acumuleze aproximativ 200.000 de clienţi. În ianuarie 2005, a lansat Digi TV şi în Ungaria. Fuzionarea dintre RCS şi RDS a avut loc în 2005, oferind împreună servicii de telefon, internet şi televiziune. În 2010, RCS&RDS a avut o cifră de afaceri de 410 milioane de euro şi a înregistrat pierderi de 16,3 milioane de euro. Capitalurile proprii s-au ridicat la 80,2 milioane de euro. Cifră de afaceri a companiei, cu 5.800 de angajaţi, este cu 4% mai mare faţă de cea din 2009. Dacă majoritatea miliardarilor bihoreni au fost afectaţi de criză în ultimul an, Zoltan Teszari a ştiut să îşi gestioneze afacerile în aşa fel încât să îşi crească averea ajungând de pe locul 14 pe locul 10 în clasamentul celor mai bogaţi români.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  14 SEPTEMBRIE

Evenimente

1515: Confederația Helvetică adoptă statutul de „neutralitate pentru totdeauna”.
1752: Imperiul britanic adoptă calendarul gregorian, sărind 11 zile (ziua anterioară fusese 2 septembrie).
1861: La Buda se deschide teatrul Népszinház (Teatrul Popular).
1895: Inaugurarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny), care era la acea vreme cel mai lung pod (4.088 m) din Europa Continentală și al treilea pod din lume.
1908: A fost înființată compania "General Motors", în Detroit, Michigan.

General Motors a luat naştere în septembrie 1908 în statul american Michigan înfiinţată de William C. Durant ca holding pentru marca Buick. Un an mai târziu în componenţa holding-ului a intrat şi marca Oldsmobile (care acum nu mai exista). Tot în 1909 s-au adăugat companiile Cadillac, Elmore şi Oakland (care va deveni Pontiac). Tot în acelaşi an au fost cumpărate alte două companii care vor forma apoi deivizia de vehicule utilitare GMC Truck. Fondatorul Durant a pierdut în 1910 controlul GM, dar l-a recâştigat câţiva ani mai târziu, după ce a integrat în GM marcă pe care a creat-o împreună cu francezul Louis Chevrolet. Marcă a intrat în 1917 în portofoliul GM. Anii '20 au fost cruciali pentru dezvoltarea GM. În 1925 a cumpărat Vauxhall Motors din Marea Britanie, iar patru ani mai târziu a achiziţionat 80% din compania germană Adam Opel. În 1931 americanii şi-au mărit la 100% participaţia la Opel dar au cumpărat şi compania australiană Holden, care e şi azi în portofoliul GM. Numele Vauxhall este folosit pentru automobilele Opel în Marea Britanie. La începutul anilor '30, General Motors a devenit cel mai mare producător auto mondial, poziţie pe care o va păstra 77 de ani. În anul  2000 General Motors a decis să "omoare" marca Oldsmobile, iar în 2005 a renunţat la divizia producătoare de componente Delphi care a intrat în reorganizare sub protecţia legii falimentului dar încă nu s-a rezolvat situaţia ei nici în ziua de azi. Ultimii ani au fost extrem de grei pentru GM. Compania a pierdut mult din cota de piaţă în SUA, a pierdut locul întâi pe plan mondial în 2008 în lupta cu Toyota, iar pe plan financiar lucrurile stau dezastruos - pierderi de 88 miliarde dolari din 2004 până în prezent.

1922: Jean-Francois Champollion, orientalist, a descifrat o inscripție egipteană din epoca lui Ramses al II-lea, rămânând în istorie ca cel care a reușit să descifreze scrierea hieroglifică.
1926: Terminarea primei locomotive cu aburi, construită la Reșița.

1928: A fost inaugurată „Crucea Eroilor" de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi) monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul Primului Război Mondial.

Crucea Eroilor Neamului a fost construită între anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferiști căzuți la datorie în Primul Război Mondial, în luptele împotriva armatelor Puterilor Centrale. Crucea a fost înălțată la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare.Crucea Eroilor Neamului este situată în șaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2291 m, fiind unică în Europa atât prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Monumentul era cea mai înaltă construcție din lume la vremea respectivă, de acest fel, situată la o astfel de altitudine. Lățimea stâlpului vertical este de 2 m, lungimea brațelor orizontale până în axul stâlpului fiind de 7 m și latura unui ochi pătrat de zăbrea este de 2 m. Crucea este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 m. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.
La Crucea Eroilor Neamului se poate ajunge direct din Bușteni, cu telecabina Bușteni-Babele (12 minute), sau urcând pe traseul turistic marcat Jepii Mici (4 ore/4 ore și jumătate; accesibil doar vara, interzis iarna). Se mai poate ajunge cu telecabina Peștera-Babele (8 minute), sau urmând traseul cu marcaje turistice de la Piatra Arsă (1 oră și jumătate), respectiv Vârful Furnica - Telecabina Cota 2000 (2 ore și jumătate), sau pe traseele turistice marcate de la cabana Omu.
Traseele turistice montane cele mai accesibile turiștilor sunt cele de la cabana Babele pe creasta Caraimanului (1 oră și jumătate), sau de la cabana Caraiman pe traseul Brâna Caraimanului (45 de minute).


1940: A început guvernarea Ion Antonescu. Generalul Antonescu este conducătorul Statului român și președinte al Consiliului de Miniștri. Horia Sima este numit ministru secretar de Stat, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Prin decret regal, România este proclamată „Stat național-legionar".
1959: Sonda sovietică Lună 2 ajunge pe Lună, devenind primul obiect făcut de om care a atins suprafața lunară.
1960: S-a constituit "Organizația Statelor Exportatoare de Petrol" (OPEC); organizația are, în prezent, 11 state membre (sediul, din 1965, la Viena).
1994: La Oslo a fost semnat documentul „Declarația de la Oslo" de către ministrul israelian de Externe, Simon Peres, și liderul OEP, Yasser Arafat. Declarația prevedea ca „problemele politice" să fie discutate între cele două parți în cadrul Acordului de la Cairo, încheiat la 4 mai 1994, care prevedea instituirea autonomiei palestiniene în cea mai mare parte a Fâșiei Gaza și orașul Ierihon din Cisiordania.
1996: La Târgu Jiu a avut loc, sub auspiciile „Fundațiilor Internaționale Constantin Brâncuși", solemnitatea deschiderii șantierului de dezasamblare a „Coloanei fără sfârșit", prin demontarea primelor două module.
2000: Microsoft lansează Windows Me.

 S -a născut în.................

    1486: Heinrich Cornelius Agrippa, naturalist, astrolog, alchimist, filozof și autor german (d. 1535)
    1531: Philipp Apian, matematician, medic și cartograf german (d. 1589)
    1760: Luigi Cherubini, compozitor italian (d. 1842)
    1769: Alexander von Humboldt, naturalist, arheolog, explorator și geograf german (d. 1859)
    1848: Adolf Albin, șahist și teoretician român (d. 1920)
    1849: Ivan Pavlov, fiziolog rus, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe 1904 (d. 1936)
    1864: Robert Cecil, politician și diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1958)
    1887: George Breazul, muzicolog, profesor și folclorist român (d. 1961)
    1887: Simion Stoilov, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1961)
    1908: Elie Dulcu, traducător și scriitor român (d. 1994)
    1910: Rolf Liebermann, compozitor elvețian, director al Operei din Hamburg (d. 1999)
    1924: Iosif Conta, dirijor și profesor român (d. 2006)
    1938: Horia Bernea, pictor român (d. 2000)
    1938: Alexandru Artimon, istoric, muzeograf, arheolog român (d. 2008)
    1947: Dida Drăgan, interpretă româncă de muzică ușoară
    1959: Morten Harket, cântăreț norvegian
    1970: Zoltan Teszari, om de afaceri român, fondatorul companiei RCS&RDS

Decese..................................

407: Ioan Gură de Aur, scriitor creștin și patriarh de Constantinopol
775: Constantin V, împărat bizantin (n. 718)
891: Papa Ștefan al V-lea
    1321: Dante Alighieri, dramaturg italian (n. 1265)
    1523: Papa Adrian al VI-lea, ultimul papă neitalian înainte de Ioan Paul al II-lea
    1607: Simion Movilă, domnitor al Moldovei
    1712: Giovanni Domenico Cassini, astronom și matematician italiano-francez (n. 1625)
    1851: James Fenimore Cooper, scriitor american (n. 1789)
    1852: Arthur Wellesley, Duce de Wellington, general irlandezo-englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1769)
    1901: William McKinley, al 5-lea președinte al Statelor Unite (n. 1843)
    1916: José Echegaray, scriitor și inginer spaniol, laureat al Premiului Nobel (n. 1832)
    1927: Isadora Duncan, dansatoare americană (n. 1877)
    1937: Tomáš Garrigue Masaryk, om politic și filosof, primul președinte al Republicii Cehoslovace (n. 1850)
    1966: Nikolai Cerkasov, actor rus de teatru și film (n. 1903)
    1982: Grace Kelly, actriță americană, prințesă de Monaco (d. 1929)
    1984: Paul Sterian, poet român (n. 1904)
    1993: Geo Bogza, poet, prozator și ziarist român (n. 1908)
    2002: Eugen Coșeriu, filolog român (n. 1921)
    2006: Silviu Brucan, politician român (n. 1916)
    2008: Ștefan Iordache, actor român de teatru și film (n. 1941)
    2009: Patrick Swayze, actor american, dansator și compozitor (n. 1952)

Sărbători

    Înălțarea Sfintei Cruci (calendar ortodox, calendar romano-catolic, calendar greco-catolic)
    În România:
        Ziua Inginerului – instituită în anul 2000 printr-o Hotărâre de Guvern
        Ziua Muntelui – marchează data tradițională a încheierii pășunatului anual în Carpații României




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More