Dar nu-nţelegi că e cu neputinţă
O clipă să mai gust din cele duse? ...
Cu farmecul durerilor răpuse,
Din preajmă-mi fugi, deşartă năzuinţă!
Astâmpără-te, dor de vremi apuse,
Prilej de nesfârşită suferinţă ! ...
S-a stins, cum nici n-ar fi avut fiinţă,
Frumosul vis, ce-atât de drag îmi fuse!
Uitare, vin’ cu liniştea ta dulce,
Zi gândului că-i ceasul să se culce :
E noapte, stinge lampa amintirii; (Alexandru Vlahuţă - Dar nu-nţelegi că e cu neputinţă)
1. Pe un munte intr-o tara foarte indepartata Sta un om cu ochii-nchisi si spune ce ne asteapta. Lumea nu-l asculta, il crede un nebun Caci vorbele lui sunt ca niste lovituri de tun.
R. El sta singur si linistit Dar in ochii lui inchisi Vede a lumii asfintit Nebunul cu ochii lui inchisi.
2. Zilele trec una dupa alta sus pe munte Si vocea lui se aude clar spunand foarte multe. Lumea cea ïntreaga se opreste sa-l asculte Il crede un nebun ce-ndruga multe vorbe absurde.
***********************************************************
***********************************************************
"Sunt curat la trup, curat la suflet,
Vreau să înţeleg şi să iubesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.
Simt în trup pletoşii de altădată,
Firea mea e saltul omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.
Lume, lume, soro lume,
De ce eşti prea rea de gură?
De ce ne priveşti cu ură?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.
Vreau să-înalţ castele de gândire,
Vreau să fiu lăsat să simt cum cresc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.
Nu e loc de noi în lumea voastră,
Nu-s din noi acei ce ne muncesc,
Şi ţin cont de cât de lung am părul,
Nu de cum şi cât de mult gândesc.
Hei, voi neatenţi la soarta noastră,
Hei, voi ce ne credeţi pui de drac,
Gândurile voastre sunt şi ale noastre,
Gusturile însă nu ne plac.
Hei, voi care-aţi fost odată tineri,
Hei, voi care ştiţi ce-i omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc."(Dorin Liviu Zaharia)
