Gânduri de seară............

"La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin.
- Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
- Cu ce te pot ajuta?
- Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
- Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?
- Da!
- În curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
- Glumeşti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…
Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
"Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om", își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în faţa piciorului său… căra după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.
"Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!" gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:
- S-a întâmplat ceva, dragul meu?
- Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
- Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei.
"Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului".
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în faţa pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
- Ai învățat?
- Da, maestre, am aflat multe observând. În primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. În al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, "intră în el", fii una cu el… conștientizându-l, îl poți trece cu bine. În al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…În al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după "mărimea" lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
- Dacă vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții:
nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!"

Read More

Gânduri de seară..........

Pietre-n cale, mereu pietre
Nime-n beznă nu mă-ndreaptă.
Pân' la tine nici o piatră
Nu mai vrea să-mi fie treaptă.

Lung e drumul, ceasu-i lung
Rogu-mă, mă rog într-una.
Noaptea să-mi ajute luna
Pân' la tine să ajung.





Pietre sunt şi iarăşi pietre
Pe poteca mea de dor.
Greu se lăsă, greu se lasă
Dumnezeul pietrelor. (Lucian Blaga)

Read More

Gânduri de seară............

La moara mea vin sacii plini
de întuneric şi de slavă ;
şi moara-i macină lumini,
şi ora-i limpede şi gravă ...

Şi cerne sita ! Ritmic cern,
muşcând din clipe-n lunga trântă,
grăunţii timpului etern
şi moara-i macină
şi cântă !

Nu te opri ! Îţi dau să-mi bei
văzduhul sufletului, moară,
numai să-mi laşi
din anii mei
cât peste veacuri să răsară ... ( Valeria Boiculesi - Inima)

Read More

Gânduri de seară............

Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să ştie chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput.
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.

Că el, oricum, din post în post,
E învăţat s-o ducă prost,
Şi hărăzit să fie trist...
M-apucă plânsul, deci exist! (George Ţărnea)

Read More

La mulţi ani, Mircea Baniciu!!

LA MULŢI ANI,  MIRCEA BANICIU!

Mircea Baniciu (n. 31 iulie 1949, Timișoara) este un cântăreț și solist vocal român. S-a remarcat în muzică românească la începutul anilor '70 când a devenit solist vocal al formației rock Phoenix. După fuga colegilor săi din țară în 1977, începe o carieră solo, timp în care scoate pe piață un EP și 4 albume. În 1992 a fondat trupa Pasărea Colibri, alături de Florian Pittiș, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, cu care a cântat zece ani, răstimp în care au apărut pe piață 5 albume și un DVD. În 2002 revine în trupă Phoenix cu ocazia concertului aniversar Phoenix 40 de ani. În toamna anului 2007 părăsește din nou Phoenix pentru a-și continua cariera solo.

La începutul anilor '70 Mircea Baniciu cânta ca folkist în cluburile din Timișoara. Cu această ocazie este văzut de Nicu Covaci și Gunther Reininger, doi dintre membrii grupului Phoenix, care erau în căutarea unui solist vocal, și hotărăsc să-l coopteze în formație. Mircea Baniciu debutează în Phoenix în anul 1971 când susține câteva spectacole în care sunt prezentate piese precum Nunta, Negru Vodă, Iarna. Aceste piese au fost ulterior înregistrate pe albumul "Cei ce ne-au dat nume", apărut în 1972, în componența: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Josef Kappl, Costin Petrescu și Valeriu Sepi.
Continuarea vine în 1973 cu EP-ul "Meșterul Manole", apoi, în 1974, cu "Mugur de fluier", unde apar câteva dintre hiturile absolute ale grupului Phoenix : Mica țiganiadă, Ochii negri, ochi de țigan, Mugur de fluier și Andrii Popa, care a devenit aproape un imn naţional.


Andrii Popa este singura compoziție de Mircea Baniciu apăruta în discografia Phoenix, despre care artistul povestește că a apărut din întâmplare pe disc, datorită faptului că la „înregistrările din Electrecord trebuia să completăm discul cu 4 minute”. Andrii Popa a rămas însă cea mai îndrăgită piesă a formației[necesită citare], cu care se termină orice concert Phoenix până în ziua de astăzi.
"Cantafabule" a apărut în 1975 și este considerat până astăzi cea mai importantă operă rock a României. Trupa Phoenix s-a retras, de toamna până primăvara, în munții Semenic pentru a compune piesele de pe acest album, iar când au ajuns în studio, în locul lui Costin Petrescu, la baterie a apărut Ovidiu Lipan “Țăndărică”, care a rămas în trupă până astăzi.


În primăvara anului 1977, o parte dintre membrii trupei Phoenix, adică Nicu Covaci, Ovidiu Lipan, Josef Kappl și Erlend Krauser, fug din țară, reușind să treacă granița ascunși în boxele Marshall. Mircea Baniciu a rămas în țară, susținând ulterior că nu a fost anunțat de această plecare. A continuat să cânte piesele Phoenix și după plecarea lui Nicu Covaci, deși a fost, în nenumărate rânduri, anchetat de Securitate.

După plecarea din țară a membrilor formației, Mircea Baniciu desfășoară o prestigioasă carieră solo ca folkist. Primul disc "Mircea Baniciu", EP, 1979, a fost înregistrat în Televiziunea Română, artistul aflând ulterior că s-a luat decizia ca Electrecord să scoată pe piață acest disc. La începutul anilor '80 a apărut pe piață și "Tristeți provinciale". A apărut de fapt fără titlu, întrucât titlul propus de artist fusese respins de autorități pe motiv că „în acea perioadă nu era voie să fii prea trist”. Albumul a fost cunoscut de public mai degrabă ca „albumul galben”. Acest disc avea să aducă și primele hituri marca Mircea Baniciu, printre care" Eșarfa în dar" și "Vara la țară".
În 1984 lansează albumul "Ploaia", cu piese precum Scrisoare de bun rămas, Ploaia, Marea, Magazinul de vise.


Urmează "Secunda 1", în 1989, cu piese ca Frunză, La-nceput de drum, Secunda cea fără de bătrâneţe și fără de moarte, iar în 1991 "Secunda 2" cu piese precum Himera, Pisica neagră, Dealul cu dor sau Întoarcerea la Orient.


  În 1990 începe din nou să cânte alături de grupul Phoenix în primul concert al grupului după '90 la Palatul Copiilor din București. Totuşi, adevărata revenire a grupului Phoenix în fața publicului român avea să se producă la festivalul Rock '91, unde Phoenix cântă în față a aproximativ 70.000 de spectatori. Participă de asemenea la un turneu național cu Phoenix, și merge în Germania pentru a înregistra câteva piese alături de ceilalți membri ai grupului, care vor apărea pe albumele SymPhoenix/Timișoara și Aniversare 35.
În 1992 părăsește grupul Phoenix din cauza unor divergențe cu liderul trupei, Nicu Covaci. În decembrie 1992, în timp ce Phoenix cântă în București cu un alt solist vocal, Mircea Baniciu cântă la Râmnicu Vâlcea într-un concert cu ocazia Crăciunului. În mod spontan, vin alături de el pe scenă Florian Pittiș și Mircea Vintilă, și cei trei cântă împreună. La sfârșitul spectacolului, Florian Pittiș anunță că a cântat formația Pasărea Colibri. Ulterior, cei trei se reîntâlnesc în mai multe spectacole și păstrează aceeași formulă, care are un neașteptat succes la public. Hotărăsc să-l coopteze și pe Vlady Cnejevici (ex-Compact) și să continue activitatea cu Pasărea Colibri.
Deși a fost gândita inițial ca formulă pentru spectacole, Pasărea Colibri se hotărăște să imprime un spectacol care avea să iasă pe piață în anul 1995 sub numele "În căutarea cuibului pierdut". Doi ani mai târziu apărea "Ciripituri".


În 1999, grupul realizează primul album de studio "Cântece de bivuac".
În anul 1999 Florian Pittiș renunță la participarea în spectacole. Pentru scurt timp, cei trei membri fondatori îl cooptează pe Radu Gheorghe, cu care realizează câteva spectacole. Un an mai târziu, încep să apară în spectacole alături de Marius Batu.

În 2002 Pasărea Colibri scoate un nou album, "Încă 2000 de ani", în formula Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici și Marius Batu. În 2003 are loc spectacolul „Pasărea Colibri - 10 ani”, avându-l ca invitat special pe Florian Pittiș. Acest spectacol este înregistrat și apare ulterior pe piață sub forma de CD (2 volume). Din păcate, acest proiect a pus capăt activității formației, membrii ei hotărând să urmeze în continuare cariere separate.
În 2002 Mircea Baniciu revine în Phoenix, cu ocazia spectacolului aniversar „Phoenix - 40 de ani” (octombrie 2002). Ulterior, continuă activitatea concertistică cu grupul Phoenix, iar în 2005 grupul scoate pe piață un nou album Baba Novak.

Concertul de lansare a noului disc susținut în octombrie 2005 la Sala Palatului, avea să se transforme într-un DVD cu același titlu. În această perioadă, Phoenix susține turnee de promovare a noului disc în câteva orașe din țară, iar în 2006-2007 participă la toate marile festivaluri din România - Stufstock, Peninsula, Motorrock.
În anul 2007, după participarea la Stufstock 2007, Mircea Baniciu părăsește grupul Phoenix din cauza unor divergențe cu Nicu Covaci.

În anul 2008, artistul imprimă și lansează pe piață primul volum al colecției Best of Mircea Baniciu, numit sugestiv "Eșarfa". Este o colecție a celor mai bune balade compuse și interpretate de Mircea Baniciu, printre care piese precum Eșarfă în dar, Dacă ai ghici, Scrisoare de bun rămas, Frunză, Himeră, Amintire.
Este prima apariție discografică a artistului în formulă solo, după 17 ani. La concertul de lansare a acestui album, Mircea Baniciu a apărut pe scenă însoțit de band-ul sau.


Pe 3 decembrie 2008 a avut loc la Sala Palatului primul concert din seria „Mircea Baniciu & Prietenii” în care artistul i-a avut ca invitați pe Josef Kappl, Mircea Vintilă, Marius Bătu, Ioan Gyuri Pascu, Leo Iorga și fiica sa - Ana Baniciu. Alături de invitații săi, artistul a cântat câteva dintre cele mai reprezentative piese ale repertoriului sau, susținute anterior în trupele Phoenix sau Pasărea Colibri, precum și o bună parte dintre baladele sale.
Cu această ocazie Mircea Baniciu și Josef Kappl prezintă o nouă piesă numită „Pe Argeș în Jos”, prima operă completă dintr-un viitor album muzical creat de cei doi.
În noiembrie 2010 Mircea Baniciu lansează cel de-al doilea volum al Best Of-ului său, intitulat simplu BEST OF - vol 2, pe care se regăsesc piese precum Andrii Popa, Vara la țară, Pisica neagră, Tristeți provinciale, Hanul ulciorului nesecat, Dealul cu dor.


Pe 10 noiembrie 2010 a avut loc la Sala Palatului a doua ediție a spectacolului „Mircea Baniciu & Prietenii”, moment în care vin din nou alături de el o parte dintre prietenii săi de scenă: Josef Kappl, Ioan Gyuri Pascu, Leo Iorga și trupa Pacifica.

Read More

O duminică plăcută cu ....Horaţiu Mălăiele!

  O duminică plăcută cu....Horaţiu Mălăiele!

Read More

Gânduri de seară.......

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân -ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi -aş fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat?
De ce-ai mai fi rămas?  (Tudor Arghezi)

Read More

Gânduri de seară.............

"S-aştept să vie viaţa cu coşurile pline
Şi să-mi aştearnă daruri din zări până la mine?
S-aştept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten fără nume, străin şi fără glas?
Cu aripi adormite în dimineaţa lunii
S-aştept să mi se-ntoarcă în streaşină lăstunii?
S-aştept poate-amintirea să-şi mai încerce cheia
La poarta dintre dafini, s-aştept cumva scânteia
Luminilor pierdute în pulbere şi scrum?
La mine nu mai urcă de-a dreptul nici-un drum;
De-abia o cărăruie, o dâră ca de fum.
Nu intră nici o uşă, n-am prag, n-am pălimar,
Doar stelele se-ngână cu noaptea-ntr-un arţar.
Ce să aştept să vie şi ce să înţeleg,
Când peste mine timpul se prabuşeşte-ntreg?" (Tudor Arghezi)

Read More