România este frumoasă - the beautiful Romania - Vrancea, the land where history meets legend (PART 2)

România este frumoasă - the beautiful Romania -  Vrancea, the land where history meets legend (PART 2)

   
 

Obiceiuri şi tradiţii........

“Fiecare loc de pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi.” (Nicolae Iorga)

Călătorule, Vrancea pastorală este şi în prezent deţinătoarea vechilor meşteşuguri populare tradiţionale: oieritul, caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele, obiectele gospodăreşti), olăritul, ţesutul pânzei, stofei, ştergarelor şi confecţionarea (cusutul, brodatul) portului popular vrâncenesc, făuritorii de instrumente populare (fluier, caval, trişcă, cimpoi, bucium, ocarină,etc) din Nereju, Nistoreşti, Spulber şi a autenticelor măşti tradiţionale din Nereju, Năruja, Vintileasca, practicate în special în zona montană, prelucrarea artistică a răchitei, papurei la Suraia.



Vintileasca este situată în ţinuturile Râmnicului Sărat, în Depresiunea Neculele, şi este cunoscută pentru pădurile sale de brad, schitul care străjuie întinderile Vrancei de pe vârful muntelui Muntioru, Lacul fără fund, dar şi pentru locuitorii săi, pricepuţi şi harnici, care îşi păstrează din tată în fiu obiceiurile, portul naţional, precum şi tradiţiile strămoşeşti şi credinţa lăsată din străbuni.

 

Nereju, cu toate că este satul cel mai îndepărtat al Vrancei, este de neconceput să ajungeţi pe meleaguri vrâncene şi să nu poposiţi şi în Nereju; el păstrează în forme autentice numeroase aspecte de cultură şi civilizaţie populară şi, în acelaşi timp, este supus unor înnoiri prin care trece toată Ţara Vrancei. Alături de numeroasele aspecte de cultură populară tradiţională ce pot fi văzute în Nereju, vă sugerăm să mergeţi la creatorii populari de maşti cu un talent excepţional, precum şi la făuritorii de vase pirogravate, vase specifice odinioară activităţii meşteşugarilor vrânceni.

Tulnici, una dintre cele mai pitoreşti comune vrâncene este situată în inima munţilor Vrancei, şi  păstrează aspectele caracteristice ale aşezării vechi vrâncene, precum şi ale arhitecturii populare în lemn. Interiorul caselor ţărăneşti din Tulnici păstrează până în prezent amenajarea în maniera moştenită de la generaţiile mai în vârstă, femeile realizând şi acum piese textile de interior ce trebuie situate printre cele mai izbutite piese de artă populară românească.

Spulber :  între creaţiile originale care se mai păstrează în Vrancea se numără şi vechile instrumente muzicale populare, inclusiv buciumul. Recomandăm sa vă opriţi şi la creatorii populari vrânceni care continuă să se ocupe şi în prezent cu confecţionarea de buciume, instrument popular românesc, care, după cum este binecunoscut, are o largă răspândire în zonele montane ale patriei noastre. Comuna este vestită şi prin formaţia muzicală de fluieraşi şi buciumaşi.

Negrileşti este una dintre aşezările deosebit de pitoreşti ale Vrancei, cu arhitectură tradiţională bogată. În Negrileşti se menţine meşteşugul sculptatului în lemn.

Tradiţiile şi obiceiurile vrâncene sunt inima şi sufletul vrâncenilor. Moştenirea culturală folclorică este importantă pentru orice vrâncean, căci în fiecare obicei şi ou încondeiat se găsesc mărturii de artă populară, de civilizaţie şi istorie, de trecut şi valoare, lucruri ce se vor păstra nemuritoare şi generaţiilor viitoare.

Vrancea are aproximativ 50 de biserici de lemn,12  dintre aceste lăcașuri de cult au fost propuse de Direcția pentru Cultură Vrancea, pentru a fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.


                                                         Biserica de lemn din Anghelești

                                         Biserica "Cuvioasa Paraschiva" din Câmpuri 
                                  

 
                                               Biserica veche de lemn din Străoane

 

                                       Biserica de lemn "Sfintii Voievozi" din  Răcoasa

                             Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" din Mănăstioara

                                                  Biserica de lemn din Vrâncioaia

 

                                                   Biserica de lemn din Valea Sării

                                                  Biserica de lemn din Nistorești

 

                            



 
   ..........Vă aşteptăm cu drag!

Read More

Gânduri de seară............

   

    Mi-e dor de ea, ca nimănui
    Ca unui vechi nomad de drumul lui.
    Port răni adânci în ochi şi-n trup,
    Veşmintele de-argint le rup.

    Aştept trecutele iubiri,
    Conturul braţelor subţiri
    Şi părul amintind de ploi,
    Şi vechea urmă din noroi.

    Dar urmă ei s-a şters demult
    De cine azi să prea-ascult?
    De vântul ce-mi închide uşi
    De greieri, sau de cărăbuşi?


    Mi-e dor de ea, ca nimănui,
    Ca unui vechi nomad de drumul lui.
    Port răni adânci în ochi şi-n trup,
    Veşmintele de-argint le rup. (Ion Bănuţă)

Read More

România este frumoasă - the beautiful Romania - Vrancea, the land where history meets legend (PART 1)

România este frumoasă - the beautiful Romania -  Vrancea, the land where history meets legend (PART 1) 

                                                 .....................călătorie plăcută!

Vrancea este o zonă situată în regiunile istorice Moldova (la nord de râul Milcov) și Muntenia (la sud de râul Milcov) din România şi  este cuprinsă între coordonatele geografice 45°23’ și 46°11’ latitudine nordică și 26°23’ și 27°32’ longitudine estică, fiind situată în partea de sud-est a țării, la curbura Carpaților Orientali. Are o suprafață de 4.863 km², iar reședința este municipiul Focșani. Principalele cursuri de apă: Siret (între Adjud și Nămoloasa), Șușița, Putna, Milcov, Râmnicu Sărat (de la Ciorăști până la vărsarea sa în Siret). Cele mai mari altitudini dețin vârfurile Lăcăuț (1776 m) și Goru (1784 m).
Județe vecine: la nord-est județul Vaslui, la est județul Galați, la sud-est județul Brăila, la sud județul Buzău, la vest județul Covasna, la nord județul Bacău.

 În româna veche „frânc”, „frâncu” însemna „occidental”, „franc”. Etimologia „francea”-„vrancea” este probabilă, mai ales având în vedere vecinătatea zonei Vrancea cu zona populată în evul mediu de sași. Potrivit lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, originea numelui "Vrancea" ar fi traco-dacică și ar proveni de la cuvântul "vrana", care se traduce ca "pădure" sau "munte", ori poate de la cuvântul sanscrit "vran" („munte”).

Relieful dispus în trepte dinspre vest spre est, cuprinde Munții Vrancei (cu depresiunile intramontane Greșu și Lepșa ), Dealurile Subcarpatice și Câmpia Siretului Inferior, mărginită la nord-est de Podișul Moldovei (Colinele Tutovei) și la sud–est de Câmpia Râmnicului.

Munții Vrancei sunt munți de încrețire , alcătuiți din culmi ce provin din fragmentarea platformelor de eroziune Goru - 1785m , Lăcăuți – 1777m , Giurgiu – 1720m , Pietrosu – 1672m , Zboina Frumoasă – 1657m. Dealurile Subcarpatice, depresiunile colinare și dealurile de podiș, cuprind dealurile înalte vestice (două șiruri între Valea Putnei și Valea Șușitei) depresiuni intradeluroase (transversal sau de-a lungul văilor Șușiței, Putnei și Milcovului, precum și la cumpăna apelor între bazinul Milcovului și Râmnei), dealurile înalte Măgura Odobeștilor – 966 m), glacisul subcarpatic, care face legătura între Dealurile Subcarpatice. Câmpia Siretului Inferior și Câmpia Râmnicului, se înclină spre est până la altitudinea de 20 m , la confluența Râmnicului Sărat cu Siretul . Câmpia Siretului reprezintă treapta cea mai de jos de pe teritoriul județului și se intinde între glacisul subcarpatic și râul Siret, cu suprafața înclinată de la vest la est și altitudinea cuprinsă între 20 m și 125 m .

                                                        Mausoleul de la Mărăşeşti

Câmpia înaltă situată între glacis și o linie ce trece pe la Mărășești, Vânători, Milcovul, Tătăranu, Râmniceni și la est de Ciorăsti, are o altitudine de 70 m în nord și 35 m în sud. Ea are aspectul unei suprafețe netede, ușor învălurită datorită prezenței unor conuri aluvionare între care câmpia formează depresiuni locale, cu exces de umiditate (bolta Voetin, Lacul Negru, aria de la est de Căiata) datorate adâncimii reduse la care se află stratul de apă.

                                                              Cascada Putnei

La nord de Valea Șușiței, aspectul câmpiei reprezintă forma unei prisme în trepte ce coboară către Lunca Siretului, iar în apropierea Adjudului, la terasele Siretului se adaugă cele ale Trotușului.

Câmpia joasă se întinde pe linia Mărășești, Vînători, Tătăranu, Râmniceni și de la est de Ciorăști până la albia Siretului, altitudinea ei fiind de 35–50 m în partea de nord și de 20–30 m în cea de sud. Este caracterizată printr-o suprafață relativ netedă, înclinată în aceeași direcție de scurgere a Siretului și este traversată de numeroase albii, meandre și depresiuni cu exces de umiditate, separate între ele prin grinduri teșite.

                                                       Rezervaţia naturală  Lacul Negru

Flora cuprinde aproximativ 1500 de specii de plante având ca origini fitogeografice ținuturi din Orientul Îndepărtat până la Oceanul Atlantic și din nordul Eurasiei până la bazinul mediteranean. Numeroase specii sunt considerate monumente ale naturii, fiind ocrotite de lege (floarea de colț, bulbucii de munte, papucul doamnei, etc).

Fauna cinegetică este bogată (cocoșul de munte, acvila țipătoare, corbul, cerbul, ursul, mistrețul, râsul la munte, popândăul la șes). În lacurile și râurile Vrancei găsim păstrăvul, molanul, boișteanul, miholtul etc., cele 20 de fonduri de pescuit în apele de munte însumând aproximativ 250 km.

 

                                                                  Cheile Tişitei

Există în Vrancea 16 rezervații naturale cu o suprafață de 2862 ha din care cele mai cunoscute sunt Cheile Tișitei, Cascada Putnei, Râpa Roșie, Lacul Negru, Cheile Narujei, Căldările Zăbalei, Focul Viu de la Andreiașu, Dălhăuți, Lunca Siretului.

                                                                      Râpa Roșie

                                                          Focul Viu de la Andreiașu

                                                         Căldările Zăbalei

                                                              Cheile Nărujei

Terenurile agricole ale județului Vrancea se întind pe fâșia cuprinsă între malul drept al Siretului și poalele dealurilor subcarpatice ale Munților Vrancei. Deși clima este corespunzătoare culturilor de câmp, mai propice este cultura viței de vie (9,95% din podgoriile României) și producția de vinuri, Vrancea fiind cel mai mare județ viti – vinicol al țării, exportator în Europa, America și Japonia.

 Podgoria Odobeşti cu o suprafaţă de aproximativ 7000ha este cea mai veche podgorie din ţară.

Podgoria Coteşti este compusă din localitățile Faraoane, Cîrligele, Budești, Cotești, Urechești, Popești și Tâmboiești.

 Podgoria Panciu este cea mai mare din judeţul Vrancea (9.500 ha) şi cuprinde trei centre viticole de importanţă naţională: Panciu, Ţifeşti şi Păuneşti.

                                                             ............. V- a plăcut?

Read More

Gânduri de seară..........

Fiindcă pleci nu uita să închizi
uşa zilei ce dă înspre seară.
Lasă valiza cu amintiri
pe peronul din ultima gară.......

Fiindcă pleci te rog nu uita
să ştergi marea de dor şi cuvinte.
Închide toamna undeva
cu frunze cu tot,
căci toamna mă minte, mă minte.


Mai primeşte-mă-n noaptea ochilor tăi
Mai primeşte-mă-n marea braţelor tale.
Ştiu că azi e târziu
Ştiu că azi e pustiu
locul meu în adâncul inimii tale.

Lasă doar măceşul să dea spinii
lungi ca un lacăt prin mine.
Flori sărace din inima mea
să-mi petreacă uitarea de tine.
Flori sărace din inima mea
să-mi petreacă uitarea de tine....

Mai primeşte-mă-n noaptea ochilor tăi
Mai primeşte-mă-n marea braţelor tale.
Ştiu că azi e târziu
Ştiu că azi e pustiu
locul meu în adâncul inimii tale........

Read More

"Un Soljeniţîn român"- Ion Ioanid

„Recunosc că nici înainte de arestare și cu atât mai mult după experiența vieții petrecute în închisoare nu m-au impresionat și nu am fost în stare să acord respectul cuvenit, din principiu, gradelor, titlurilor, sau membrilor ierarhiei vreunei organizații, fie ea politică, militară, ori bisericească, decât în măsura în care oamenii care le reprezentau erau, într-adevăr, respectabili. Nici uniformele, nici numele sonore, nici originea socială, nici chiar vârsta părului cărunt nu m-au împiedicat să-i apreciez după alte criterii decât ale onestității și caracterului integru. Am respectat și admirat numai noblețea de caracter. Nu cred că te înnobilează nici sângele, nici gradul de cultură, nici munca !”

 Ion Ioanid (n. 28 martie 1926 - d. 12 octombrie 2003) a fost memorialist, disident, crainic și redactor al postului de radio „Europa Liberă”.
Ion Ioanid s-a născut la 28 martie 1926 în comună Ilovăț, județul Mehedinți (tatăl său, Tilică Ioanid, boier și ministru, a decedat în 1940). Tot la Ilovăț, în casa părintească, a fost botezat de preotul din sat. Naș i-a fost Octavian Goga, cu care tatăl lui a fost prieten nedespărțit de-a lungul întregii vieți atât de agitate a generației lor. Primele clase de liceu le-a făcut în București, la "Sfântul Sava", iar ultimele la "Spiru Haret". Bacalaureatul și-l dă în 1944, împreună cu absolvenții liceelor din Turnu Severin, în localul școlii din Sisești, comună în care, din cauza bombardamentelor anglo-americane, se refugiaseră profesori și candidați. În toamna aceluiași an, din cauza invaziei sovietice, ajunge cu întârziere în București și pierde termenul de înscriere la facultate. S-a înscris apoi la Facultatea de Drept, dar în anul al treilea a fost exmatriculat din cauza originii sociale "nesănătoase".

În 1949 a fost arestat și anchetat pentru o presupusă acțiune de spionaj, dar după câteva zile a fost pus în libertate, din totală lipsă de probe. Securitatea fusese de abia înființată, prin reorganizarea serviciului Siguranței Statului, și nu își definitivase încă metodele de acțiune.

În iulie 1952 este însă arestat din nou, de această dată judecat și condamnat la 20 de ani muncă forțată. După un scurt popas în Jilava și Oradea, este trimis, împreună cu un lot numeros, la mina de plumb de la Cavnic, de unde, în primăvara anului următor (1953), evadează împreună cu alți câțiva deținuți. După câteva luni de libertate trăită în clandestinitate, este prins și se întoarce îndărăt în temniță, printre camarazii săi.
A executat 12 ani de închisoare, trecând prin cele mai grele spaţii carcerale.

Va fi eliberat în 1964, o dată cu eliberarea generală a tuturor deținuților politici.

"După eliberare, noi, "puşcăriaşii" am ţinut legătura între noi, am rămas, toţi, solidari, chiar dacă ne aflam într-o închisoare ceva mai mare, cât o tară.
În schimb, pe cei "rămaşi" acasă nu i-am mai găsit aşa cum îi lăsasem. Micul compromis zilnic îi deformase.
Înainte de arestare, împreună cu colegii de scoală, de generaţie, nu numai că gândeam la fel, dar şi acţionam la fel. Ne duceam să-i ascultăm pe Rege, pe Maniu. Ba mai mult, pe-atunci, imediat după război, era epoca organizaţiilor clandestine împotriva comuniştilor şi făceam şi noi cum ne pricepeam. Eram nişte amatori, altminteri entuziaşti şi hotărâţi. Strângeam arme - între noi funcţiona un mic trafic de arme, ba primite, ba găsite, ba căpătate. Unii dintre noi au căzut în mâinile securităţii şi au făcut închisoare. Alţii au scăpat. Când ne-am reîntâlnit, după 13 ani, unul din ei mi-a spus: "măi, ce greşeala să te bagi în asemenea poveşti fără vreo speranţă..." De parcă el nu se băgase în aceleaşi "poveşti". Ne judeca acţiunile "nesăbuite" prin prisma timpului, ca şi cum el n-ar fi participat la ele."
În 1969 reușește să emigreze în Republica Federală Germania, unde i se acordă azil politic.

"În prima mea fază de exil a trebuit să supravieţuiesc. Am lucrat la o fabrică de boilere, la o bandă rulantă, alături de turci, sârbi, în perioada de boom a Germaniei, când era mare nevoie de mână de lucru. Pot să vă spun că personal, cei pe care i-am întâlnit - în lagăr, la poliţie etc. - aveau cuvinte de simpatie pentru români. Nemţii mai aveau o uşoară râca, pentru actul de la 23 august. Spuneau că i-am trădat.
Când încercam să le explic ce este în România, mă trezeam brusc în faţa unor surdo-muţi, cu care nu aveam cum să dialoghez. Poveştile din puşcărie nu puteau fi înţelese. Când spuneai că vii din România, numaidecât răspundeau: "A, Ceauşescu!". La schimbarea opiniei despre Ceauşescu, foarte favorabilă în tot occidentul la vremea aceea, au contribuit şi saşii, cumpăraţi din România de statul german.
În final, se ajunsese la părerea că românii înghit orice, că poporul este învăţat să îndure, că am stat noi şi sub turci şi ne-am obişnuit cu umilinţa, că mămăliga nu face explozie şi tot aşa. Cum puteam să le explic că la noi "mămăliga" explodase mult mai devreme - imediat după venirea comuniştilor, că noi avuseserăm parte de cel mai mare şi mai distrugător gulag, după cel al ruşilor! Nimic din toate acestea nu i-ar fi convins. Dispreţul faţă de noi era mult prea mare! "
La circa un an de la stabilirea sa în Germania, a fost angajat de departamentul românesc al postului de radio Europa Liberă, de la microfonul căruia s-a adresat timp de aproximativ 24 de ani românilor, informându-i și îmbărbătându-i, până la pensionare.
- Când v-aţi hotărât să rămâneţi definitiv în Germania?

- Păi, de-asta am şi plecat din tară. Ca să rămân. Mai întâi am ajuns la Zürich. După o săptămână de stat în Elveţia, am ajuns în Germania, pentru care aveam viză de tranzit. Am venit la München, unde aveam prieteni de familie de-ai părinţilor mei şi unde se găsea o puternică colonie de români. Prietenii mei m-au găzduit, m-au plimbat, apoi m-au dus la Zirendorf, unde se afla un lagăr pentru cei care cereau azil.
Eram posesorul unui lucru extraordinar pentru autorităţile germane, luat fără să ştiu, cu mine, într-un compartiment al portofelului: copia foii de eliberare din închisoare. Era un document rar şi preţios în 1969. Evident, n-a fost nici o problemă pentru obţinerea exilului, dar a durat ceva mai mult decât de obicei, din pricina cehilor. Era după Primăvara de la Praga şi după invadarea Cehoslovaciei. Diferenţa dintre regimul de la Bucureşti şi cel de la Praga, ocupată de ruşi, era enormă. Cehii veneau cu maşina la Zirendorf, luau contact cu cehii aflaţi acolo, se informau asupra celor ce-aveau de făcut şi plecau înapoi în tară. Abia apoi îşi luau familia, lucrurile - tot ce voiau - şi reveneau pentru azil în Germania. În câteva zile, li se rezolvau problemele. Am stat cam o lună în lagăr, până să mi se dea paşaport de azilant.
Apoi am avut o păţanie amuzantă. M-am trezit într-o zi cu un plic pe care scria Kriminalpolizei. Am intrat în panică. M-am dus la Caritas, unde lucra un român, Tase, care se ocupa de problemele românilor. Nici el nu ştia despre ce-ar putea fi vorba.
Am mers împreună la poliţie unde, un comisar foarte amabil a scos un dosar şi a început să citească. Era toată povestea mea: că aveam viză de tranzit de 48 de ore pe care o depăşisem şi aşa mai departe, ne-a citit pagini întregi, spunându-mi că m-am făcut vinovat de depăşire de termen, drept care eram pasibil de închisoare, amendă etc. Eu tot săream de pe scaun şi dădeam să vorbesc, fără rezultat însă. Pe urmă, la fel de calm şi impasibil ne-a citit cea de a doua parte a dosarului, care anula toată prima parte. "De ce ne-aţi mai chemat?" a vrut să ştie Tase. "Domnilor, hârtiile au viaţa lor, ni s-a răspuns. Acestea trebuiau să-şi încheie viaţa şi, de aceea, v-am chemat să vă aduc la cunoştinţa cele citite. Vă rog să semnaţi că aţi luat la cunoştinţă".
După decembrie 1989 și-a publicat în țară cartea intitulată „Închisoarea noastră cea de toate zilele“, monumentală frescă a vieții deținuților din închisorile comuniste, comparabilă în multe privințe cu scrisul deconspirator al lui Soljeniţîn.Încă de la apariția primelor volume, cartea a fost remarcată atât de critică literară, cât și de cei interesați de memorialistica de închisoare ca document istoric sau psihologic. În această operă a sa, Ion Ioanid reușește, printre altele, să zugrăvească o întreagă galerie de caractere umane.

Monumentala sa operă, „Închisoarea noastră cea de toate zilele“ (5 volume, în ediția princeps), pe care ne-a lăsat-o moștenire, nu este doar literatură, sau nu este în primul rând literatură, ci un document cutremurător.
 
"Ar trebui să repet ce-a spus Monica Lovinescu, într-un episod al "Memorialului durerii": sunt pentru iertare, dar ca să iertăm trebuie să ştim pe cine iertăm."




                                                             

Read More

Gânduri de seară............

Când plouă lin în primăvară,
Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!”
Și de te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer și câte-o stea...

E cald, și ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.

Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea;
Se pup' brabeți cu gălăgie,
Și iată și o rândunea...

Și-o barză... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
Se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.


Când plouă toate germinează;
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi, se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi...

În țarini grâul încolțește,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveselește,
Pe orice frunză e un strop.

Și soarele o caldă rază
Trimite pe furiș prin nori;
Iar flori și pasări ca să-l vază
Se-nalță, zboară către zori.

Read More