SURIU ŞI GLORIE ÎN ONOMASTICĂ & Tiberiu Vanca

SURIU ŞI GLORIE
ÎN
ONOMASTICĂ
Despre limba română se spune că ar fi „dulce ca mierea”, iar această formă de alintare este greu să fie pusă la îndoială. Pe lângă armonicile inflexiuni ce le oferă la rostire sau pentru făcătorii de opere, să le zicem literare, la pozarea gândului pe suport de hârtie prin scris, sunt de natură ai conferi acest grad de înnobilare, cât şi discutata sa origine. Spunem discutata, pentru că în ultimul timp alături de ceea ce este aparent, faptul că face parte din familia rostirilor cu rădăcini latine, respectiv latinitatea, există voci ce susţin că dimpotrivă, latina ar avea antecesor graiul traco-dacilor. Aşa dar intrăm într-o aură de „ o fii sau nu o fii”, incertitudine, analogă cu cea care ridică întrebarea primatului : „oul sau găina” (?). Dar trecând peste aceste amănunte, să o surprindem în postura sa de a se plia între dur şi delicat, cu menţiunea că promovează întru înălţare şi eleganţă să zicem femininul în raport cu masculinul. Dacă punem în pagină cei doi stâlpi ai umanităţii, „bărbatul” şi „femeia” şi sondăm structura lor compozită prin elementele dure şi cele delicate ale structurii de rostire, consoana şi vocala, avem a constata o duioasă aplicare, de eleganţă înspre „mama oamenilor” în sensul că primul, „bărbatul” este compozit din 5 consoane şi doar 3 vocale, în timp ce „femeia” aduce în percepţie, fie ea auditivă fie vizuală doar două consoane şi patru vocale.
Dar pentru că ne-am propus o analiză onomastică vom lua în discuţie un prenume aşezat pe trei persoane ce accidental, spunem accidental pentru că aşa cum se va vedea aceştia poartă tare morale din cele mai ruşinoase, s-au instalat între primii demnitari din tot atâtea state învecinate. Luăm aşadar în discuţie Ungaria; România şi estica Ucraină. În situaţia primelor două depistăm doi prim-miniştrii purtători ai aceluiaşi prenume „Victor” iar în cea din urmă preşedintele, de curând alungat este acoperit de acelaşi prenume cu vecinii din vest. Ei bine aceştia vor rămâne în istorie cu greutatea actelor infamante ce le-au caracterizat trăirea, respectiv ucrainianul la ridicarea în mandat trăgea după el antecedentul adastării în recluziune în urma unor condamnări pentru furt, românul s-a vădit a fi comis furt intelectual, iar ungurul se dovedeşte a fi aplicat, cu ardoare, înspre furturi de teritorii statale învecinate, spre punerea în scenă a unor organizaţii extremiste din vecinătatea şi a terorismului etc. Aşa dar trei persoane certate şi cu legea şi cu morala, ce întâmplător stau sub acelaşi prenume. Dacă undeva prin vest a existat o epocă de dregătorie şi iluminare spirituală ce s-a denumit epoca „Victoriană”, în conjunctura aliniamentului est european în care sunt aşezate geografic cele trei ţări, dacă ar fi ca istoriceşte zilele noastre să fie caracterizate prin ceea ce-i caracteriza pe cei trei falşi demnitari, n-ar fi exclus să i se spună „Epoca Victorporcească”, şi nu pentru că noi am fi în vreun fel marcaţi de morbul răutăţii cât pentru realităţile din pieţele publice, la ucrainieni „Maidanul”, la noi „Piaţa Universităţii” iar la unguri, mai ştii ce locaţie. Ei bine inventatorii „Victorporcească-i” au fost manifestanţii din Piaţa Universităţii care au sloganat „ Victor …, de Crăciun, este porcul cel mai bun!”
Aşa dar prenumele „Victor”, în zona de trăire umană identifică bărbaţi şi femei, la bărbaţi forma enunţată iar la femei varianta de eleganţă şi glorie „Victoria”. În zona animalieră „Victor” se desprinde prefixul „pre” din compozitul „prenume”şi primeşte acoperire de „nume”,acoperind identitatea reproducătorului bovin, respectiv „taurul” satului.
Iar pentru a reveni la analiza noastră, este de observat că varianta masculină a prenumelui de referinţă este compozită din 4 consoane şi 2 vocale, iar varianta feminină „Victoria” poartă 4/4, dar atâta vreme cât la masculin are ca antecedent, sau de ce nu şi ca fundament un „taur”, la feminin derivă din „Victorie” eveniment din familia izbândei de excepţie a „Gloriei” ca comportament uman încărcat de moralitate, cum este vitejia, dragostea, şi dăruirea întru iubire, daturi izvorâte din abnegaţie pentru o sumă de valori solare.
Limba română în privinţa valorilor discutate „Victor” şi „Victorie” aduce în evidenţă şi o atitudine complezentă de foarte fină eleganţă, în sensul că pentru a pune în lumină respectul ce se datorează „mamei umanităţii” care este femeia, rădăcina prenumelui este înnobilată cu o „ia” formă compozită a frumosului vestmânt care este bluza feminină cu broderie fină pe suport textil din cel mai delicat material, respectiv o „IE”.

5 iunie 2014-

Tiberiu Vanca

Read More

“ Dragi tineri , nu vă îngropați talentele , daruri pe care Dumnezeu vi le-a dat . Nu vă fie frica sa visați la lucruri măreţe ! “ Papa Francisc

“ Dragi tineri , nu vă îngropați talentele , daruri pe care Dumnezeu vi le-a dat .

Nu vă fie frica sa visați la lucruri măreţe ! “                                     Papa Francisc

Read More

Gânduri de seară..........

O să mai putem vreodată
Să trăim frumos şi sfânt,
Când din rouă mi se-arată
Trupul tău pe-acest pământ?

O să ne mai poarte boarea
Raiului ce l-am pierdut,
Ca pe-un flutur, fericirea,
Printre îngerii plângând

Fără să deschidă gura,
Doar cu lacrima strigând?
Să ne-ntoarcem iar în pura
Poveste de la-nceput?...


O să mai putem vreodată
Să trăim frumos şi sfânt,
Când din rouă mi se-arată
Trupul tău pe-acest pământ? (Emil Brumaru )

Read More

"Politrucii über alles."

Încet, încet, aproape pe nesimţite, nesimţirea guvernanţilor pătrunde în cele mai îndepărtate unghere ale vieţii noastre sociale şi pune stăpînire pe cele mai neaşteptate poziţii ce pot avea o cît de neînsemnată influenţă asupra comportamentului unui oricît de restrîns grup de compatrioţi. Principiul potrivit căruia fiecare picătură îşi are contribuţia ei la umplerea paharului, ligheanului, rezervorului, bazinului, lacului, mării sau oceanului a fost bine însuşit de partidul-stat care acum a trecut la aplicarea lui întru consolidarea dominaţiei absolute pe care o impune cu sîrg.
Începutul a fost răsunător, generator de indignare clamată cu justificată mînie patriotică, atunci cînd, imediat după preluarea guvernării, au fost înlocuiţi, pe lîngă miniştri, o droaie de înalţi funcţionari cu greutate, inclusiv majoritatea prefecţilor (chiar dacă exista o lege care îi asimila cu înalţii funcţionari publici şi le garanta o relativă stabilitate – la urma urmei orice lege e făcută ca să fie ocolită, s-au văzut situaţii mult mai elocvente). Privind lucrurile din alt unghi, se poate spune că a existat o doză de firesc în aceste acţiuni: toate guvernele, fără excepţie, procedaseră la fel şi înainte.

Faptele au început să iasă din matca firescului în momentul în care au căpătat forme ce nu mai fuseseră întîlnite pînă atunci: tentativa de lovitură de stat parlamentară, asaltul asupra instituţiilor fundamentale (printre care, dar nu singurele, Avocatul Poporului şi Curtea Constituţională), modificarea unor legi de bază în asigurarea funcţionării justiţiei, tentativa de masacrare a Constituţiei şi multe altele. Acest asalt concertat, din direcţii diferite şi cu destinaţii din cele mai diverse, în ciuda unor piedici întîmpinate sporadic (al căror efect a fost de cele mai multe ori doar o momentană alimentare a optimismului celor care credeau sincer sau doar sperau în rezistenţa respectivelor structuri), a dus şi duce la o şubrezire lentă dar continuă a tuturor elementelor ce începuseră să creeze senzaţia edificării a unui stat de drept. Paradoxal, rezistenţa întîmpinată nu a descurajat asaltul, ci au amplificat îndîrjirea cu care acesta a fost conceput şi diversificarea formelor sale de manifestare. Cred că se poate vorbi şi de o relativă rafinare a acestora, în măsura în care se poate vorbi de rafinament în cazul călcării în picioare a principiilor şi normelor de democraţie şi civilizaţie.

Uluirii occidentului i s-a răspuns cu promisiuni (deja arhicunoscutul dublu limbaj) şi cu acţiuni minimaliste, a căror nocivitate vizibilă nu afişa amploarea care să justifice adoptarea unor reacţii ferme. Luate fiecare în parte, evenimentele puteau fi considerate nesemnificative, dar ansamblul lor întinde o dominaţie absolută asupra celor mai „nepolitice” domenii de activitate, cu ramificaţii subversive în direcţii cu potenţial inestimabil de influenţare a pături largi de alegători. În unele etape s-a mizat şi pe o relativă oboseală a „rezistenţilor” (la un moment dat doar preşedintele Băsescu mai făcea faţă în forţă, de aceea şi atacurile asupra sa au avut cea mai mare consistenţă), ca şi pe canalizarea atenţiei publice către evenimente derizorii, dar cu impact emoţional; măiestria televiziunilor de partid nu se dezminte, ele vor rămîne încă multă vreme instrumente de manipulare importante, dar strategia de diversificare a procedeelor de subjugare a opiniei publice începe să-şi facă simţite efectele. Este vorba de o strategie preventivă care să asigure continuitatea atunci cînd sprijinul televiziunilor, a căror disipare în internet este lentă dar sigură, nu va mai putea fi asigurat la nivelul necesar.

În situaţia aceasta partidul-stat a aplicat strategia clasică de atragere în mrejele sale a unor instituţii şi activităţi aparent fără conexiune cu sfera politică. Ca o paranteză, aici se vede şcoala epocii comuniste, cînd partidul unic ajunsese să controleze absolut toate domeniile vieţii sociale, de la economie şi justiţie, pînă la învăţămînt şi cultură.Toată lunea îşi aminteşte de dezvăluirile din presă legate de intervenţiile şi presiunile politicienilor asupra procesului de alegere a noului şef al ligii profesioniste de fotbal; ecourile s-au stins repede, dar rezultatele au rămas.
A urmat alegerea, tot cu cîntec, a noului preşedinte al federaţiei de fotbal; tam-tam-ul a trecut iar acum omul îşi face de cap liniştit.
Au trecut aproape neobservate mişcările din culisele alegerii preşedintelui Academiei Române şi prea puţini au fost impresionaţi că, dintre toţi candidaţii, a fost ales cel ce avea cele mai puţine realizări ştiinţifice, compensate însă de un sprijin politic ferm al partidului dominant.
Culmea prezentului e numirea (termenul e mult mai potrivit decît cel de „alegere”, pe care unii se mai străduiesc să-l folosească în comunicatele oficiale), fără nici o reţinere sau încercare de camuflare a aparenţelor, a unui politruc PSD cu acte în regulă (deputat) la şefia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, asezonată cu presiuni şi umilinţe greu de imaginat asupra unor contracandidaţi incomozi tocmai datorită unor merite sportive incontestabile.

Extrem de complicată apare prelungirea situaţiei de incertitudine din Televiziunea Română. După ce a fost numit un nou consiliu de administraţie, format în bună parte din cei demişi de mai multe ori pentru incompetenţă (dar tocmai prin aceasta făcînd dovada competenţei lor angajate), procesul de numire a preşedintelui-director general a fost blocat, nefiind încă stabilită persoana care oferă cele mai sigure garanţii că răspunde necondiţionat cerinţelor majore impuse instituţiei în perioada următoare. Asta în ciuda faptului că actualul interimar a fost validat de comisiile parlamentare de specialitate, fiind propunerea noului consiliu de administraţie, care însă între timp s-a răzgîndit şi îi sabotează toate proiectele. Piruetele rafinate ale lui Stelian Tănase, dublate de nişte inabilităţi infantile, l-au adus în poziţia de a nu mai fi favoritul absolut, tocmai datorită semnalelor date de grupul de spoliatori din interiorul TVR, rămaşi în funcţii şi în firmele căpuşă de pe vremea fostului PDG. S-a insinuat cu abilă perfidie că Stelian Tănase nu va fi marioneta dorită de PSD (nu este exclus ca şi această situaţie să fi stat la originea infarctului său). Nici nu poate exista un pretext mai elegant pentru îndepărtarea sa decît grija părintească pe care partidul o poartă pentru sănătatea soldaţilor săi. Calea pentru găsirea unui politruc veritabil, impostor şi incompetent, dar supus în totalitate intereselor grupurilor politice mafiote este larg deschisă. Foarte mult timp pentru refacerea jocurilor nu ar mai fi, căci termenul permis de lege pentru interimat expiră pe 20 iunie.
Un caz special îl constituie relaţia tot mai strînsă dintre oficialii partidului de guvernămînt şi una dintre instituţiile a cărei credibilitate în rîndurile populaţiei se impune a fi tot mai intens exploatată: Biserica Ortodoxă Română, ale cărei activităţi o califică tot mai mult ca o agenţie economică şi de propagandă, lăsînd în plan secund misiunea sa spirituală şi duhovnicească. Dacă obţinerea fondurilor pentru catedrală ar putea justifica (dar nu scuza) într-o oarecare măsură compromisurile pe care biserica le face cu politicul, concesiile făcute de către diverşi slujitori ai bisericii unor potentaţi fără de Dumnezeu sunt din ce în ce mai impardonabile. La fel şi cinismul cu care prim-ministrul României a comentat vizita făcută a începutul campaniei europarlamentare, împreună cu secondanţii săi şi însoţiţi de mai-marele supraveghetor al banilor, Prea Fericitului Patriarh Daniel pentru a lua „o binecuvîntare” (pentru ce nou pachet de fapte creştineşti le-o trebui? o fi de bine sau de rău?).

Nu-mi propun inventarierea tuturor acţiunilor subversive ale politicienilor, dar sunt convins că aceia care îmi împărtăşesc opinia vor avea cîte ceva de adăugat în acest sens, poate fapte mai spectaculoase prin ingeniozitatea diabolică ce stă la baza conceperii lor. Am dorit doar să accentuez impresiile despre o realitate extrem de îngrijorătoare pe care o trăim, mai ales în perspectiva perioadei electorale ce urmează. Rezultantele ei ar putea să ne limiteze şi mai mult libertăţile de care încă ne bucurăm, care ne par atît de normale încît nu le conştientizăm în măsura în care am face-o după ce le vom fi pierdut.

PS. Dacă cineva mai cunoaşte vreo instituţie a statului care să nu fi fost subjugată de pecinginea politicului, îl rog să mi-o semnaleze pentru a documenta rapid o asemenea minune.

PPS. Sper că orice paralelă cu destinul şi conotaţiile impresionantului cîntec compus de Joseph Haydn în urmă cu peste 200 de ani să rămînă complet întîmplătoare. (Şerban Pretor)

Read More

Scrisoare deschisă dlui Klaus Iohannis, posibil candidat la președinție

Mai întâi, aflați despre mine, dragă domnule Klaus Iohannis, că sunt tânără, frumoasă și destul de deșteaptă.

Acestea fiind zise, închipuiți-vă că eșuăm pe o insulă pustie eu, dvs, dl Ponta și dl Antonescu.

Întrebarea fiecăruia dintre cei trei domni ar fi cum să mă cucerească. Iar întrebarea mea, de care să mă las cucerită.

Pe dl Ponta îl știu deja. E macho, e flecar, plagiază, minte. Totuși, când te afli pe o insulă pustie, nu prea ai de ales, așa încât rămâne în calcul.

Ar rămâne în vederile mele și dl Antonescu, chiar dacă e labil politic, poate și psihic. Din fericire, știe să-și recunoască greșelile și pare fair-play.

Singurul cu care mi-ar fi teamă să am de a face sunteți dvs, domnule Iohannis.

Despre dvs nu știu nimic, decât că sunteți neamț și vorbiți agale.

Teoretic, ați putea fi mai mincinos ca Ponta și mai supus greșelii ca Antonescu, mai înșelător și mai ipocrit decât amândoi la un loc.

Vedeți, aici e marea dvs problemă ! Nici pe o insulă pustie nu aș știi ce să fac cu domnia voastră.

Acum, ieșind din această parabolă stupidă, v-aș reaminti că nu e bine niciodată să te încurci cu oameni pe care nu îi cunoști îndeajuns. Nu e bine să pleci cu ei în călătorii, nu e bine să faci afaceri și nici să te căsătorești cu asemenea oameni.

Bănuiesc că nu e bine nici să-i votezi pentru a fi președinte de țară.

Nu știu, așadar, cum să procedez cu dvs.

Păreți echilibrat, sigur de sine, hotărât în ceea ce faceți. Totuși, ați fost și rămâneți enigmatic.

Iar cum aparențele înșeală, iar de înșelăciune suntem cu toții sătui, îmi permit să vă dau o sugestie, ca să nu-i spun sfat:

Înainte de a vă anunța candidatura, înainte de a vorbi despre Cotroceni, despre ce ați face sau nu ați face cu România, vorbiți-ne despre dvs. 

Încercați să vă lăsați cunoscut, să spuneți ce vă doare, ce vă place, ce vă neliniștește, ce iubiți, ce urâți, ce visați.

E greu ? Nu puteți asta ?

Atunci, cu toată părerea de rău, nici eu nu voi putea să vă votez.

Cu sinceritate,

Elena Popa, jurnalist.

Read More

B.O.R! NU TRAUMATIZA MINORII! & Tiberiu Vanca

B.O.R! NU TRAUMATIZA
MINORII!

Sticla, obiectul magic, ce ne povesteşte douăzeci şi patru de ore din tot atâtea tot ce se petrece în lumea largă, ne este prietenă sau dimpotrivă. Înclin să cred că nu. Există, chiar, momente în care ne urâţeşte viaţa mai rău decât ar face-o un terorist ce s-ar încrâncena să paraziteze pe, şi în, fiinţa noastră. Iată de ce uneori ne este drag televizorul iar alte ori îl urâm. O întâmplare din ultima categorie avea să ne furnizeze ştirile din seara zilei de 3 iunie crt. Ştiristul comenta cu amărăciune cum că inspectorul şcolar al disciplinei religie din judeţul Gorj a dat cuvânt de ordine tuturor profesorilor ortodocşi, titulari ai disciplinei, cum s-ar spune, de „Doamne, Doamne”, să tragă de limbă pruncii din băncile în faţa cărora au acces, pentru prelevarea apartenenţei la „alte afurisite Biserici decât cea ortodoxă” şi că aceste informaţii ar fi necesare Mitropoliei, evident cea ortodoxă. Ştirea, aparent banală, m-a cutremurat, şi asta nu pentru că oamenii se bălăcăresc diurn în tot felul de porcării, cât pentru că a deschis o rană, nevindecată încă, produsă pe trupul moralităţii acestui popor în anul, de la Diavol, 1948, când la duiosul mieunat, şi linguşeala cu promisiuni colaboraţioniste mai mari ierarhi ortodocşi au convins torţionarii roşii de la vârf să treacă înafara legii Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică, pentru că vezi bine prin anul 1700, întunecatele „agenturi-medievale” au atentat la sănătatea ortodoxă rupând din trupul sfânt al Sfintei Biserici Ortodoxe ramura „blestemată”a „uniaţilor” ce avea să devină istoriceşte Biserică Unită cu Roma. Şi târgul s-a încheiat. Greco Catolicii au fost interzişi, ierarhii acestui cult au fost întemniţaţi şi ucişi în închisori şi lagăre, iar prelaţii ortodocşi şi-au ţinut promisiunea, respectiv au ciripit. Dovezi Mitropolitul Nicolae Bălan al Banatului a recunoscut că a semnat cu securitatea, Mitropolitul Andreicuţ al Clujului, precum şi întâi stătătorul de la Constanţa au fost deconspiraţi de C.N.S.A.S. iar de clerul risipit prin ţară ce să mai vorbim. Nu întâmplător aceiaşi Biserică acoperită de ruşinea şi inconştienţa Înalţilor Săi Prelaţi din vreme, a cerut dispensă de la cercetare în anii din urmă a clerului ortodox. Teama de a se afla prea multe i-a cam avizat. Am afirmat că rana produsă atunci nu este închisă nici acum după 66 de ani întrucât actuala conducere BOR refuză să restituie în integralitatea lor bisericile Greco-Catolice primite plocon în urma târgului din 1948.
Dar să revenim la ale noastre. Înaltul Cler Ortodox şi clerul în subordine, ar vrea să sechestreze divinitatea. Vor să-l boteze pe Dumnezeu la ortodocşi. Ei fac aceiaşi greşeală pe care o fac extremiştii din ţara vecină care o ţin sus şi tare că Dumnezeu este ungur. Nu buni prieteni. Dumnezeu cel blând este un Spirit Sacru şi atât. El nu este nici ortodox, nici catolic, nici neoprotestant, nici islamist, nici mozaic, cât este un spirit universal ce îi iubeşte pe toţi cei ce i se închină, indiferent de cultul din care i se înalţă slava şi rugăciunea. El, atâta timp cât oamenii trăiesc în moralitate şi-i recunosc proeminenţa slăvindu-l nu este sensibil la „bălăcăreala dogmatică” inventată de clerici pe un lung traseu istoric numai şi numai pentru a-şi pieptăna orgoliile. El ignoră anul 1054, şi acoperă cu dragoste ambele ramuri şi pe toate celelalte ce fie s-au rupt fie s-au instituţionalizat din varii considerente pe traseul istoric de la Mântuitor şi până în prezent, calvini, luterani, anglicani şi alţii. Să nu cădeţi în greşeala, bunii noştri prelaţi ortodocşi, să socotiţi că raiul vă aparţine, şi că aţi putea fi titulari absoluţi al adevărului În Dumnezeu şi În Credinţă. Din punctul de vedere al Înaltului Spirit Divin, vă aflaţi la deplină egalitate cu neoprotestanţii de toate genurile, cu catolicii de toate ramurile şi cu toţi slăvitorii lui Dumnezeu, astfel că pofta prozelită manifestată istoriceşte de Domniile Voastre este păcat şi „Mânie” amestecată cu „Durerea” ce-l încearcă pe „Părintele Sfânt” atunci când vă asistă la comiterea păcatului de a nu iubi aproapele, de a nu-i respecta pe toţi ce-i ce i se închină, indiferent din spatele cărei dogme, de-a le deţine prin păcat lăcaşurile de cult, de a-i pune în situaţia să se roage sub cerul liber în timp ce bisericile lor stau sub lacăte la mâna Domniilor Voastre pentru că ziceţi că în acest sens aveţi cuvânt de ordine de la cei ce vi le-au încredinţat în custodie. Ştiţi Domniile Voastre bine cine au fost aceia.
Domniilor Voastre, potrivit celor mai elementare reguli de moralitate şi legalitate nu vă este îngăduit să faceţi anchete sociologice prin prelevare de informaţii de la persoane minore. Aşa cum autorităţii statale nu-i este îngăduit să întrebe şi să preleve declaraţii de la minori în alte condiţii decât sub asistare parentală, pe de o parte, iar pe de altă parte regulile de prelevare sociologică interzic o astfel de practică, personalul de sub influenţa Bisericii Ortodoxe Române, respectiv profesorii de religie din Judeţul Gorj, în măsura în care au dus la îndeplinire ordinul dat de inspectorul de specialitate din cadrul inspectoratului nu numai că au greşit cât au abuzat minorii în discuţie, iar acest fapt se converteşte într-un grav act antisocial. Se numeşte infracţiune.

4 iunie 2014
Tiberiu Vanca

Read More

Gânduri de seară............

Bolnav mi s-a părut în viața-mi goală
Preaplinul unui chin nemărginit,
Când întâlneam doar suflete de smoală
Dar fiecare-n alb era vopsit …
De ce-aș minți, am fost și eu povara
Luminii ce mereu m-a îmbrăcat,
Am fost și eu nevrednica, avara
Ce cu lucirea neagră s-a-mbătat.
Dar mi-am zidit în clipă veșnicia
Și-am ispășit pedeapsa de-a trăi.
Cu lacrimile-am înecat furia,
Și-am învățat că pot să-nvăț a fi.




Și-apoi, ce poate face o ființă,
Când răstignită e c-a îndrăznit-
Să-și facă din tăcere o credință
Și-altar din orice clipă ce-a iubit?
Neîmplinit rămâne poate omul,
Ce judecă pe-un altul neștiind -
Că dacă nu-l sădești, cum crește pomul?
Și viu cum să rămâi deloc trăind?
Firească ni se pare azi furia
De-a împroșca veninul și-a păta
O lume ce stingherilor e glia
Și nici nu s-ar mai naște fără ea.
Dac-am simțit mai mult decât pot duce
Și-am dăruit mai mult de ce-am primit
Lăstarul meu lăsat să se usuce,
În mine azi iar simt c-a înflorit.
Nu știu acest poem ce-mi va aduce
În veci nu cer ce știu că nu pot da
Dar eu din viața mea îmi fac o cruce
Și-n pururi nu m-aș naște-altcineva. (Luminița Amarie)

Read More

La mulţi ani Italia!

                                        2 Iunie - Ziua naţională a Italiei.

                                                                          ROMA

                                                                           Milano

                                                                          Napoli

                                                                    Palermo

                                                                           Torino

                                                                         

                                                                            Genova

                                                                             Bologna

                                                                       Florenta

                                                                             Roma

 

 

Read More

Gânduri de seară............

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli,
Vădeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n seara mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.



Vedeam cum peste vremuri se înălţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare adorată dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză, auroră
De ne-nţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun : " Eşti ca oricare” ...
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirlă-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumina de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blândă şi senină.
Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au să te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri ne mai scrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul cel dintâi.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.(Mihai Beniuc)
,,

Read More

TRÂNTA CÂRLANULUI CU MARINARUL & Tiberiu Vanca

TRÂNTA CÂRLANULUI 
CU MARINARUL

Bunicuţa, sau Ucigaşul cu Faţă Umană, punctează uneori cum nu se poate mai fericit. Pe Mircea Geoană l-a acoperit cu „Prostănacul”, iar imberbului urmaş al acestuia i-a spus „ Cârlanul”.Desigur că cititorul ştie de acum despre cine este vorba. Fireşte despre Ion Iliescu. Îi spun „Ucigaş” pentru că într-o sfântă zi de Crăciun i-a ucis pe cei doi Ceauşeşti, lipsindastfel românii de şansa de a afla în amănunt mecanismul batjocoririi unui popor. Îi adaug „Cu faţă umană”, pentru că la prima apariţie pe sticlă după fuga celor doi propunea „construirea unui socialism cu faţă umană”. Ei bine dacă i-a spus poporului că s-ar putea institui o societate la calitatea amintită, ne punem întrebarea de ce s-a murdărit cu sângele Ceuşeştilor în closetul de la MAPN, de ce a apelat la Miron Cozma dându-i mână liberă ca trupele sale de desant, formate din cele mai declasate persoane ocupate în minerit, să ucidă pe traseul Petroşani-Bucureşti, să molesteze populaţia civilă bucureşteană, de ce a denumit proprietatea un moft şi toate celelalte. Dar pentru că nimerit-o atât cu Geoană cât şi cu Ponta, merită felicitări.
Cârlanul: Un hoţ de valori spirituale, căruia pentru eleganţă i se spune plagiator. Un mincinos într-atât de înrăit, dublat de afecte rele, încât din prudenţă nu poţi întra cu el în pădure. Patron al celor mai puternici prăduitori ai societăţii româneşti. Ne referim la baronatul PSD. Un individ necapabil să cunoască rosturile ţării iar ca o consecinţă societatea românească se târaşte inerţial prin istorie, fără a fi condusă. Din 2012, de când a preluat frâiele guvernării este colindat de lunea până joia, seară de seară, de ani buni, cu întrebarea „Ponta! Guvernăm şi noi ceva?”. Nebăgat în seamă pentru că nu face nimic util, se încrâncenează să-şi acrediteze personalitatea şi nu reuşeşte. Visul lui cel mare a fost să ajungă la „Casa Albă”. A luat-o spre America iar acolo cu chiu cu vai n-a ajuns decât la Vicepreşedintele Joe Biden, iar despre ce s-a întâmplat acolo nu se ştie decât că la o zi două după eveniment, vicepreşedintele american în loc să se spele pe mâini, l-a contactat telefonic pe Preşedintele României, posibil să-l întrebe câte ceva despre imberb. Stăruitor nevoie mare a ajuns la o întâlnire internaţională la care participa şi Preşedintele Barak Obama, şi-a luat fotograful de mână şi împreună au purces spre locul unde adăsta personalitatea americană. Cu lipsa de ruşine ce-l caracterizează a provocat o strângere de mână şi a ieşit fotografia „întâlnirii Cârlanului cu Cel Mai Puternic Om al Lumii”.
*
În ţară a căzut pe mâna unui turnător al fostei Securităţi, îl numim pe Dan Voiculescu” şi împreună cu acesta şi cu un alt vânător de demnităţi, au pus-o de o lovitură de stat. Dar pentru a ajunge aici au început o harnică demolare a statului de drept. Schilodirea legislaţiei naţionale pentru a ajunge la scopul urmărit, respectiv, anexarea Justiţiei. Au poftit decapitarea Ministerului Public, prin desfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, desfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate, şi ciuntirea atribuţiilor şi competenţelor Curţii Constituţionale, în care sens au semnat şi un protocol la cererea unui coate goale ce în viaţa activă a compărut social nu cu capacitatea de a raţiona cât cu tresele de pe umeri. Populaţia ţării n-a cuplat la lovitura de stat, astfel că aceasta a eşuat lamentabil. S-a sesizat şi Comisia Europeană care l-au chemat la ordine. I-a înfipt la buzunarul de la piept un răvaş în unsprezece puncte, şi cu un „Marş acasă!” l-au returnat Patriei pentru a-şi linge scuipatul. Cârlanul şi acoliţii lui au transformat ura viscerală ce o nutreau faţă de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, pe scurt marinarul, în politică majoră de stat reuşind şi o performanţă din cele mai ruşinoase prin spălarea creierilor a 7.400.000 de persoane nădăjduind că prin votul acestora îşi vor duce la îndeplinire acţiunea criminală de înlăturarea întâiului demnitar al ţării. Au mai lucrat la demolarea ordinii prin persistenţa de a-i apăra pe demnitarii certaţi cu legea drept care într-o noapte, la ceasul când cântau cocoşii unealta din Camera Deputaţilor, îl numim pe preşedintele acesteia Valeriu Zgonea a convocat haidamacii din cameră, şi au înegrit istoriceşte o nevinovată zi a săptămânii. I s-a spus „Marţea Neagră”, noapte în care s-a vorbit despre scoaterea din recluziune a baronilor condamnaţi, s-a gândit liberul acces la prăduirea avuţiei publice dacă paguba nu depăşea 500.000 de euro şi altele.
Specializat în furt, Cârlanul, a recidivat prin folosirea Campaniei pentru Alegeri Euro-Parlamentare, pentru intrare, pe uşa din dos, în campanie prezidenţială, campanie în care şi-a oferit serviciile de viitor preşedinte al ţării, cerându-le ţucălarilor ce-l aplaudau să-l îndemne la a intra ca prezidenţiabil în campania ce se va deschide peste mai multe luni. I-a sabotat pe liberali, folosindu-l drept „Cal Troian” pe unul din cei mai notorii trădătorii ai mişcării liberale, Călin Popescu Tăriceanu. Faptul de a-i încredinţa acestuia după demisia din PNL, demnitatea de preşedinte la Senat, de a-i pune la cale redobândirea calităţii de membru PNL, atunci când s-a crezut că vor putea scinda acest partid istoric şi reanexarea mişcării liberale, prin reactualizarea USL-ului, prin cunoscuta mascaradă de la Satu Mare, operaţie pusă în scenă cu doar câteva zile înainte de deschiderea urnelor, ce prin natura ei a produs derută în sânul electoratului liberal, şi a determinat pierderea unor severe procente electorale de către formaţia de referinţă.
*
Dacă cu doar câteva zile înainte de deschiderea scrutinului PSD-ul dura o ofensivă dură de compromitere a liberalilor, ţara a fost vizitată de vicepreşedintele celei mai mari puteri din lume, Joe Biden. Vizita acestuia a produs, prin natura sa, anumite clarificări pe scena politicii naţionale. Întâlnirea demnitarului american cu „marinarul” a fost emoţionantă prin modul în care s-a desfăşurat. Ţara, şi în special cei 7.400.000 de spălaţi pe creier de către autorii loviturii de stat, aveau să observe nemijlocit cât de preţuit este preşedintele român de către administraţia americană. L-am văzut pe demnitarul american îmbrăţişându-şi amfitrionul, mai mult, oaspetele a împins efuziunea până la a-şi sprijini fruntea de a preşedintelui român. Am fost martori la declaraţia acestuia că încheierea mandatului lui Traian Băsescu este regretată şi, oarecum, îi nelinişteşte pe americani. Demnitarul american s-a întâlnit şi cu prim-ministrul, dar în raport cu acesta a păstrat protocolară distanţă. Numai că normele protocolare străine Cârlanului l-a determinat să-l atingă pe oaspete cu mâna. Act material echivalent cu o injurie. O persoană de rang inferior nu-şi poate permite să-l atingă pe demnitarul de rang superior. Unui tânăr, cum este glumeţul nostru Cârlan, nu-i este îngăduit să-l atingă cu de la el iniţiativă pe demnitarul vârstnic. Dar întâmplarea ne pune în situaţia să rememorăm o altă întâmplare ghiduşe a altui fals demnitar român. Adrian Ciorianu ,care l-a salutat cu degetul mare ridicat pe Regele Juan Carlos al Spaniei, şi a fost cam destul pentru a i se ridica rangul ministerial.
Românii au durat cei patruzeci şi cinci de ani de dictatură cu gândul că nu ar putea fi salvaţi decât de americani, motiv pentru care ţara i-a aşteptat cu nelinişte. Nu de puţine ori, în special în timpul terorii staliniste, la întâlnirea personelor ce nutreau încredere unul faţă de altul, cel puţin unul întreba:” Ce ştii? Vin americani?” Şi iată americani au venit, iar înalţi demnitari ai statului american au vizitat România şi sub anterioarele administraţii postdecembriste, dar nici una din acestea n-a adus sentimente într-atât de răspicate precum cea din mai 2014. Şi asta pentru că lupta împotriva corupţiei, merge ca unsă. A căzut un prim-ministru corupt, au căzut preşedinţi de Consilii Judeţene, s-a curăţat într-o mare măsură eşaloanele puterii de persoane certate cu legea. S-a ajuns până acolo încât se ştie de acum cum cabinetul prim-ministerial, al Cârlanului, a devenit teatru de comitere a acte infracţionale. A se vedea traficul de influenţă promovat cu complicitatea Cârlanului de către Adrian Duicu din spatele mesei de lucru de la Victoria, eveniment ce a stârnit hohote în opinia publică atunci când s-a aflat că primul-ministru se mută la MAPN, pentru a nu mai fi ascultat şi pentru a-şi promova mârlăniile dintr-un spaţiu sigur.
Atunci când Cârlanul împreună cu complicii săi au făcut din lupta împotriva marinarului politică de stat, invocând lupta împotriva „Regimului Băsescu”, în condiţiile în care preşedintele dispunea de pârghii limitate de putere, pentru că întreaga forţă publică (armata, administraţia, poliţia etc.) se aflau în subordinea celor de la Palatul Victoria, a atras atenţia opiniei publice internaţionale prin aceea că în spatele „falsului” regim Băsescu, prinde putere Justiţia şi ordinea, s-a realizat că jocurile executivului pentru promovarea infracţionalităţii (vezi „Marţea Neagră”: vezi protocolul cu colonelul Dogaru, etc.) sunt intimidate de „puterea”, doar prin cuvânt, al preşedintelui, că integritatea acestei înalte personalităţi intimidează şi descurajează pornirile infracţionale împotriva ordinii de stat.

29 mai 2014
Tiberiu Vanca

Read More