joi, 12 decembrie 2013

Ştirile zilei.

12 decembrie 2013

"Nu dragi prieteni, nu cred că suntem în faţa unei dihotomii intre statul de drept şi alt fel de stat, ci cred că suntem în faţa unui proces regretabil de abandonare a viitorului în favoarea unui trecut pe care, iată, unii şi l-ar dori rectificat, falsificat…îmbunătăţit, iar în aceste condiţii, daţi-mi voie să vă rog frumos să judecaţi profund, să vă gândiţi mai bine şi îndelung. Vreau doar să vă gândiţi mai bine, mai profund…" ( Cristian Diaconescu)

Preşedintele Traian Băsescu : Voiculescu a făcut presiune,  Năstase a avut contribuţia lui.


"Voiculescu este un viitor puşcăriaş. Cel puţin aşa cum arată prima instanţă, cu cinci ani. Nu a fost o presiune mică din partea lui Voiculescu pentru această lege cu amnistia şi graţierea, ci o presiune consistentă, în mod cert pe ambii lideri, şi pe Ponta şi pe Antonescu. Probabil că Adrian Năstase a avut contribuţia lui, pentru că Ponta trebuie să-l asculte. Mai are Zambaccian în faţă în care, sincer, îi doresc tot binele din lume. Dar, eu nu ştiu cum se derulează dosarul. Sunt riscuri consistente pentru mulţi oameni politici, extrem de influenţi asupra celor doi lideri", a afirmat Băsescu, joi, la Adevărul Live, întrebat cu privire la legea amnistiei şi graţierii. Potrivit preşedintelui Băsescu, Antonescu şi Ponta sunt "lideri slabi", care nu pot "ţine partidul în mână".

"Nu suntem la stadiul să graţiem. Dacă avem nevoie de ceva, dacă este supra-aglomeraţie în penitenciare, să mai construim două penitenciare, dar nu suntem la stadiul graţierilor în număr mare. Cazuri excepţionale mai poţi gândi", a susţinut şeful statului.
"Nu spune nimeni că avem condiţii ideale. Dar, decât să pui în libertate 10-12.000 de infractori, pentru care statul a cheltuit enorm să-i extragă din societate - să ştiţi că nu s-au dus singuri acolo, au fost ani de anchetă, ani de supraveghere, cu poliţie, cu procuratură, cu judecători, au fost ani de cheltuieli pentru fiecare dintre ei - şi dintr-o dată, vine o lege şi spune: 'îi facem liberi'. Nu este o soluţie. Eu, în locul politicienilor care se plâng că sunt supraaglomerate puşcăriile, aş fi spus: 'măi fraţilor, nu avem bani'. Să spunem că nu are statul români bani să construiască încă vreo două-trei puşcării. Faceţi puşcării private", a declarat Preşedintele Băsescu.

Mihai Răzvan Ungureanu :  E necesară o comisie specială care să verifice cum au trecut prin comisii modificările la Codul Penal.

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a spus, astăzi, la Iaşi, că este necesară constituirea unei comisii speciale în Parlament, care să verifice modul în care au trecut prin comisii modificările la Codul Penal, susţinând că ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ar trebui să demisioneze.

"S-au forţat procedurile şi regulamentele. Este necesară o comisie specială care să verifice toate aceste lucruri. Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ar trebui şi el chemat în faţa Comisiei Juridice din Cameră pentru a explica avizul dat de Guvern pe modicările respective. Mai mult, cer demisia ministrului Justiţiei. Este nevoie să vină în Parlament şi să spună cum au ajuns proiectele pe masa parlamentarilor", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.
"Toate persoanele sumbre ale mafiei politice, gen cazul Voicu, respiră uşuraţi că-şi petrec Crăciunul în linişte pe seama noastră", a spus Ungureanu.

"Ar fi un gest demonstrativ al opoziţiei. O grevă ar trebui urmată de părăsirea legislativului cel puţin până la finalul actualei sesiuni parlamentare", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.
Liderul FC consideră că batjocorirea statului de către USL repune România pe lista ţărilor nefrecventabile, la fel cum s-a întâmplat în anul 1990, când minerii au venit la Bucureşti.

"Cred că ne apropiem de un punct critic, pentru că România devine ţapul ispăşitor al Europei. Suntem în situaţia din vara anului trecut, motiv suplimentar pentru îndepărtarea de Schengen", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Valeriu Zgonea: Preşedintele coordonează o adevărată campanie de dezinformare.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, că şeful statului dezinformează cu bună ştiinţă în privinţa consecinţelor aduse modificărilor Codului Penal pentru a distrage atenţia opiniei publice de la ancheta Parlamentului cu privire la afacerile cu terenuri ale familiei Băsescu.

"Traian Băsescu este furios că Parlamentul a votat înfiinţarea comisiei de anchetă privind achiziţia terenului de către faţa preşedintelui. Şi atunci minte şi dezinformează cu privire la consecinţele modificărilor aduse Codului Penal. Preşedintele coordonează o adevărată campanie de dezinformare, o campanie care face rău României, la fel cum a făcut şi în vara anului trecut", a menţionat Zgonea potrivit unui comunicat de presă.
Preşedintele Camerei a adăugat că şeful statului are mijloace instituţionale pentru a-şi exprima poziţia cu privire la modificările aduse Codului Penal, dar a ales în schimb să lanseze o campanie cu minciuni şi dezinformări şi să inventeze lovituri de stat.  Zgonea a mai precizat că modificările aduse Codului Penal respectă întru totul principiile statului de drept.

"Modificările pe care le-am adus pun în acord Codul Penal cu prevederile Constituţiei şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care disting între funcţionari publici şi parlamentari. Acestea nu afectează nici activitatea DNA şi nici pe cea a ANI, care funcţionează în baza unor legi proprii, care nu au fost modificate. Parlamentarii vor putea fi în continuare cercetaţi atât pentru corupţie cât şi pentru situaţiile în care se află în conflict de interese. Vom explica aceste lucruri opiniei publice, tuturor instituţiilor interesate şi partenerilor noştri europeni şi le vom spune că Traian Băsescu minte şi dezinformează pentru a-şi acoperi propriile lui afaceri", a mai afirmat preşedintele Camerei.

Ambasadorii Germaniei şi Franţei, la Comisia juridică din Camera Deputaţilor.

Ambasadorul Germaniei şi cel al Franţei în România au fost prezenţi astăzi la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor, unde au primit informaţii cu privire la modificările Codului Penal aduse de deputaţi la începutul acestei săptămâni.

"Nu au fost abordări politice deloc. Ce se va întâmpla cu proiectele de lege, evident, va trebui să fie o decizie politică, toate abordările mele în calitate de preşedinte al comisiei sunt tehnice. Discuţiile au avut ca scop nişte clarificări care au fost bine venite şi pentru noi, şi pentru partenerii noştri de discuţie pe fiecare articol în parte şi cred că domniile lor s-au lămurit că nu este o problemă care ţine de fond, ci de formă, adică nu s-a schimbat cu nimic, din perspectiva politicii penale, nici statutul parlamentarului şi nici legea amnistierii şi graţierii nu este atât de neagră cum a fost prezentată. În schimb, este adevărat, şi dânşii au subliniat, am pierdut la capitolul comunicare. Probabil că ar fi trebuit să ieşim noi, comisia sau Parlamentul, cu argumente pentru fiecare proiect în parte înainte de a exista reacţia celorlalţi", a declarat preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă. El a adăugat că Ambasadă Germaniei a cerut să să întâlnească cu membrii comisiei, iar pe cei de la Ambasada Franţa i-au chemat cei din comisie la un dialog.

Bogdan Ciucă: Modificările la Codul Penal pot fi contestate la CCR sau retrimise de preşedinte Parlamentului.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat joi că modificările la Codul Penal pot fi atacate la Curtea Constituţională sau preşedintele le poate trimite la reexaminare, iar legea amnistierii şi graţierii poate fi retrimisă de plen la comisie.

"Domnul Antonescu şi ceilalţi lideri politici vor decide împreună ce se va întâmpla cu aceste legi, asta nu ţine de Comisia juridică. Din perspectivă parlamentară, modificarea Codului Penal şi-a încheiat parcursul parlamentar în această etapă. El pleacă spre promulgare. În această perioadă există un termen în care poate fi atacat la Curtea Constituţională de cei ce pot să atace sau poate să-l retrimită preşedintele la Parlament. În această situaţie, el va fi rediscutat de Senat, va fi rediscutat de Cameră şi vom decide din nou ce se va întâmpla cu proiectul şi va pleca din nou spre promulgare", a spus Ciucă la Palatul Parlamentului.

"Orice lucru e perfectibil şi nu cunosc vreo lege care să fie perfectă nici la noi, nici în alte state. Vom trage unele concluzii în cazul unei retrimiteri să putem îmbunătăţi proiectul de lege, dar până ajunge va trebui să vedem care sunt observaţiile concrete", a precizat preşedintele Comisiei juridice.

Victor Ponta : Proiectele de lege privind amnistia şi Codul Penal trebuie rediscutate de către Parlament.

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, ca proiectele de lege privind amnistia şi Codul Penal trebuie rediscutate de către Parlament.

"Aceste proiecte trebuie rediscutate de către Parlament. (...) Nu s-a încălcat nicio Constituţie, Parlamentul legiferează, deci toată isteria asta nu se bazează pe ceva neconstituţional. Cele două legi trebuie discutate cu toate celelalte instituţii, cu Ministerul Justiţiei, care pe unul dintre proiecte a dat aviz negativ, pe celălalt nu l-a cunoscut, cu CSM, cu Parchetul General, dacă se referă la Parchetul General, şi prezentate Comisiei Europene înainte de a fi adoptate pentru a se stabili dacă încalcă vreo obligaţie internaţională a României", a declarat premierul Victor Ponta, la finalul seminarului România Investiţiilor, România Dezvoltării, organizat la sediul BNR.
"Faptul că Parlamentul legiferează după care preşedintele atacă sau retrimite la Curte sunt drepturi constituţionale, nimeni nu poate spune că Parlamentul să nu legifereze. Şi eu cred că face foarte bine", a afirmat Victor Ponta.
Cu privire la reacţiile ambasadelor mai multor state europene privind adoptarea acestor legi de către Parlament, premierul a replicat: "Nu cred că vreo ambasadă europeană contestă dreptul Parlamentului de a legifera, pentru că şi în ţara lor se întâmplă la fel. Singura reacţie care cred că a fost total greşită (...) a fost a Ambasadei Statelor Unite, care vorbea de investiţiile americane. Din câte ştiu eu, Chevron investeşte în România sau poate să plece din România dacă nu se aplică legea şi dacă nu reuşim să arătăm că protejăm proprietatea privată. Nu mi-a zis nimeni niciodată de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare dată mi-au spus dacă o proprietate privată poate fi apărată".

Liviu Dragnea : Revizuirea Constituţiei este o prioritate pentru reforma statului.

Revizuirea Constituţiei României este o prioritate a USL, în ianuarie 2014 urmează să reluăm discuţiile pe această temă, a declarat astăzi, la Drobeta Turnu Severin, vicepremierul Liviu Dragnea.

"Noi hotărâsem desfăşurarea respectivului referendum odată cu alegerile prezidenţiale din 2014. Din păcate propunerea noastră a fost atacată la Curtea Constituţională şi trebuie să mai aşteptăm", a precizat Dragnea.
Dragnea a mai arătat că Legea referendumului, aşa cum a fost formulat proiectul, constituie pentru Traian Băsescu "o teamă de reformă a statului", "altfel nu se explică de ce acesta tergiversează promulgarea unei legi constituţionale asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat deja".

PDL : A depus două sesizări la CC referitoare la modificările aduse Codului Penal.

PDL a depus, astăzi, la Curtea Constituţională, două sesizări în legătură cu modificările adoptate marţi de Camera Deputaţilor la Codul Penal, una vizând definirea funcţionarului public şi cealaltă referindu-se la conflictul de interese. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi, că sesizările au fost semnate inclusiv de către parlamentarii Remus Cernea (independent), Diana Tuşa (PNŢCD), Eugen Tomac (PMP) şi Mihaela Stoica (PMP). Liderul PDL le-a mulţumit celor 50 de parlamentari care au semnat sesizările.

"PDL a depus astăzi două contestaţii la Curtea Constituţională prin semnăturile a 50 de deputaţi şi mulţumesc deputaţilor Cernea, Tuşa, Tomac şi Stoica care au semnat alături de noi pentru depunerea celor două contestaţii", a spus Blaga la o conferinţă de presă, adăugând că parlamentarii PPDD şi PNL nu au dorit să semneze. Blaga a spus că prima sesizare la CC se referă la modificarea articolului 253 indice 1 din Codul penal prin care parlamentarii PSD şi PNL s-au sustras conflictului de interese, iar a doua sesizare se referă la modificarea articolului 147 din Codul penal prin care parlamentarii au fost scoşi în sfera funcţionarilor publici.

Crin Antonescu: PDL e un partid ridicol pe care nu se poate pune bază.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că PDL este "un partid ridicol" pe care "nu se poate pune bază". Antonescu a făcut aceste afirmaţii în contextul în care PDL a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională modificările aduse Codului Penal.

"Am auzit că PDL contestă la Curtea Constituţională. Nu putem să contăm, pentru că PDL şi-a mai luat avânt, aşa, curaj, să mai conteste şi alte lucruri, dar s-a răzgândit. Nu se poate pune bază pe acest partid, e un partid ridicol, îmi pare rău să spun asta", a spus liderul PNL.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că, dacă modificările la Codul Penal vor fi retrimise Camerei Deputaţilor spre reexaminare, va propune deputaţilor liberali să respingă prin vot toate acele modificări care pot fi interpretate în sensul că demnitarii vor obţine imunitate în faţa legii.

Klaus Iohannis  : S-a lucrat "pompieristic". Nu aşa lucrează un Parlament.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, joi, despre modificarea Codului Penal, că s-a procedat "pompieristic", apreciind că "nu aşa lucrează un Parlament" şi susţinând că era necesară o dezbatere publică şi corelarea întregii legislaţii.

 "Am putut observa cu toţii că s-a creat o aşa mare agitaţie în sectorul public şi cred că trebuie să vedem aici fondul lucrurilor, pe de-o parte, şi comunicarea cu spaţiul public, pe de altă parte. Fondul problemei este unul care, cu siguranţă, poate fi discutat şi - fără să fi citit în detaliu ce s-a modificat acolo - pot să spun că sunt termeni care au mai fost dezbătuţi şi, cu siguranţă, unele teme sunt bine rezolvate. Dincolo de acest fapt, modul în care s-a procedat este unul pompieristic. Nu aşa trebuie să lucreze un Parlament", a declarat Iohannis. Potrivit acestuia, "dacă se discută termeni importanţi, chiar dacă ideea le vine târziu (parlamentarilor - n.r), ar trebui a doua zi nu să intre în plen şi să voteze, ci să repună în discuţia publică aceste chestiuni".
"Nu cred că s-a procedat corect. Cred că în Camera Deputaţilor nu s-au luat hotărârile cele mai înţelepte pentru procedură şi din acest motiv au apărut aceste suspiciuni. Cred că majoritatea celor care au arătat cu degetul spre Cameră nici nu au citit în detaliu ce s-a discutat acolo, ci doar li s-a părut suspectă procedura. Şi mie la fel! Şi tuturor. Eu cred că aici conducerea Camerei trebuia să fie un pic pe fază", a spus prim-vicepreşedintele liberal.

România  : Cea mai mare creştere a producţiei industriale din UE în luna octombrie.

Producţia industrială a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,8% în Uniunea Europeană, în luna octombrie 2013, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cel mai semnificativ avans din rândul statelor membre UE fiind înregistrat în România (10,2%), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
România se situează de asemenea în rândul ţărilor UE care au înregistrat cea mai mare creştere a producţiei industriale în luna octombrie 2013, comparativ cu luna septembrie 2013. Cea mai mare creştere lunară a fost înregistrată de Lituania (2,2%), urmată de Danemarca (1,8%), România şi Cehia, ambele cu o creştere de 1,7%.

Membrii ''Cartel Alfa'' au încheiat protestul din faţa Guvernului.

Cei peste 100 de membri ai CNS 'Cartel Alfa', care au protestat, miercuri, în faţa sediului Guvernului, au încheiat acţiunea revendicativă, fără să se înregistreze niciun fel de incidente.
''La protestul de astăzi (miercuri - 11 decembrie) au participat sindicalişti de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă, dar şi din ramurile Servicii Publice, Artă şi Cultură. Oamenii doresc, în principal, modificarea legislaţiei muncii şi acordarea măsurilor de protecţie socială pentru salariaţii care îşi pierd locurile de muncă. Prin această acţiune revendicativă, cerem autorităţilor revenirea la un dialog social constructiv între sindicate, patronate şi Guvern'', a declarat, preşedintele CNS ''Cartel Alfa'', Bogdan Hossu.

CE va recupera 335 de milioane de euro reprezentând cheltuieli incorecte în cadrul PAC de la 15 state membre.

Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că revendică 335 de milioane de euro de la 15 state membre, printre care şi România, reprezentând fonduri alocate în cadrul Politicii Agricole Comune cheltuite în mod incorect. În cazul României este vorba despre o corecţie de 70.000 de euro, care ar urma să nu aibă un impact financiar, informează un comunicat al CE.
Executivul comunitar precizează că a recuperat deja o parte din aceste sume, impactul financiar al deciziei de joi fiind de circa 304 milioane de euro. Banii revin practic la bugetul UE, deoarece nu au fost respectate reglementările comunitare sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare. Statele membre au responsabilitatea de a efectua plăţile şi de a verifica cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar CE are obligaţia de a se asigura că ţările au utilizat fondurile în mod corect.
Cele mai mari corecţii individuale sunt cele imputate Franţei pentru probleme privind respectarea eco-condiţionalităţii (141,8 milioane de euro), iar Grecia va trebui să returneze 78,8 milioane de euro, din cauza unor deficienţe în alocarea de drepturi la plată.
Olanda va suporta şi ea corecţii de 24,3 milioane de euro, printre altele pentru deficienţe legate de controalele la faţa locului şi calcularea plăţilor şi a sancţiunilor. Corecţiile aplicate pentru diferite deficienţe pot fi cumulative, în cazurile unor ţări fiind vorba de impunerea unor seturi de cinci sau şase corecţii diferite.
În cazul României este vorba despre o corecţie propusă de 70.000 de euro pentru întârzierea plăţilor, care însă nu ar urma să aibă impact financiar, conform anexei publicate de CE.

Hannes Swoboda: Modificările aduse Codului Penal vor influenţa negativ raportul MCV.

Modificările aduse Codului Penal contravin valorilor Uniunii Europene şi vor influenţa negativ raportul MCV, a afirmat astăzi, pentru RFI, liderul socialiştilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda.
"Poziţia mea e foarte clară: legea de modificare a Codului Penal contravine valorilor Uniunii Europene, pentru că toţi trebuie să fie responsabili pentru acţiunile care nu ţin direct de mandatul lor, adică vorbitul în Parlament, votarea unor legi etc. Sper că aceste modificări nu vor intra în vigoare. Este un adevărat pas înapoi pentru ţară şi va împiedica aspiraţiile justificate ale României în multe domenii, precum acordul Schengen", a declarat Swoboda la RFI.
Întrebat dacă Parlamentul s-a grăbit, acesta a răspuns afirmativ. "Absolut, Parlamentul s-a grăbit! (...) Am impresia că, uneori, politicile anticorupţie sunt folosite greşit, în scopuri politice. Dar consecinţa nu poate fi ca parlamentarii sau alte categorii vizate să nu poată da socoteală pentru corupţie", a arătat Hannes Swoboda.  În opinia acestuia, modificările la Codul Penal vor influenţa negativ raportul MCV, "la fel cum vor influenţa negativ imaginea României, nivelul potenţialelor investiţii". "Mi se pare o decizie foarte rea pentru ţară însăşi", a completat Swoboda.

Marek Szczygiel  : Summitul de la Vilnius continuă pe străzile din Ucraina.

Politica de vecinătate a Uniunii Europene şi rezultatele summitului Parteneriatului Estic desfăşurat la sfârşitul lunii trecute la Vilnius s-au aflat joi în centrul unei conferinţe organizate de Institutul European din România, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe. 'Politica adevărată se petrece pe străzile din Ucraina. Practic, summitul de la Vilnius nu s-a terminat încă', a apreciat ambasadorul polonez la Bucureşti, Marek Szczygiel.

"Toţii ochii sunt acum aţintiţi pe Ucraina, iar în Polonia toată lumea înţelege importanţa acestui moment decisiv pentru viitorul acestei ţări", a declarat Szczygiel, care a luat cuvântul într-un panel denumit 'Parteneriatul Estic: de la Vilnius la Riga', cu trimitere la următoarea reuniune programată în 2015 în capitala letonă.

"Europa ar trebui să sprijine această mobilizare proeuropeană şi să dea dovadă de unitate', a subliniat şeful misiunii diplomatice poloneze de la Bucureşti, adăugând că "ţări precum România şi Polonia trebuie să menţină acest spirit de mobilizare viu".

"Este de aşteptat că presiunile externe asupra Republicii Moldova şi Georgiei să se intensifice anul viitor, odată cu apropierea perspectivei semnării acordurilor parafate (...) Comisia Europeană ar trebui să contabilizeze acţiunile Rusiei şi să verifice legalitatea lor din punct de vedere al tratatelor internaţionale", a mai spus diplomatul.

METEO

Vineri, 13 decembrie 2013, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul și sud-estul României. În Dobrogea, vor mai fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade în estul Transilvaniei și 8 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -9 și 1 grad, mai coborâte în depresiuni, spre -15 grade. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Dimineața și noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceață, asociată cu depunere de chiciură.
În București, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.

 Evenimente petrecute de-a lungul anilor, în 12 decembrie......................


1821: S -a născut Gustave Flaubert, scriitor francez (d. 1880).

1864: Episcopia ortodoxă de la Sibiu a fost ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad și de Caransebeș; Andrei Șaguna a fost numit mitropolit.

1868: Înființarea agenției diplomatice române la Viena.

1893: S -a născut Edward G. Robinson, actor american de origine română (d. 1973).

1896: Guglielmo Marconi a făcut, la Londra, prima demonstrație publică a radioului.

1915: S -a născut Frank Sinatra (Francis Albert), actor și cântăreț american (d. 1998).

Francis Albert „Frank” Sinatra (n. 12 decembrie 1915 – d. 14 mai 1998) a fost un cântăreț, crooner și actor american, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în 1954, pentru rolul jucat în filmul From Here to Eternity. Și-a început cariera muzicală împreună cu Harry James și Tommy Dorsey. Sinatra a avut succes ca interpret de muzică ușoară în anii 40, devenind idolul bobby soxer-ilor. Cariera sa profesională a stagnat la începutul anilor 1950, dar a revenit în 1954, după ce a câștigat premiul Oscar și un Glob de aur.

1944: Bunurile Teatrului Național din București au fost cedate rușilor, în contul despăgubirilor de război reglementate de Convenția de Armistițiu semnată la Moscova, la 12 sept. 1944.

1953: S -a născut Dan C. Mihăilescu, istoric și critic literar, traducător, cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu", cronicar literar român.

1983: A decedat  Amza Pellea, actor român de teatru și film (n. 1931).

Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 în Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983, București) fost un actor român de teatru și film. A fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie. A fost actorul care a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul. A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popă.
Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.


1991: Curtea Supremă de Justiție, Secția militară, i–a declarat nevinovați pe foștii membri ai Comitetului Politic Executiv al PCR.

2002: Uniunea Europeană a invitat zece țări candidate la aderare – Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru și Malta – să i se alăture începând cu data de 1 mai 2004. Numărul membrilor UE crește astfel de la 15 la 25. Pentru România și Bulgaria a fost fixat ca termen al aderării anul 2007.

2004: Alegeri prezidențiale tur II: primarul Bucureștiului, Traian Băsescu, câștigă alegerile, învingându-l pe primul ministru, Adrian Năstase.


surse : www.mediafax.ro, ro.wikipedia.org, www.agerpres.ro

miercuri, 11 decembrie 2013

Gânduri de seară..................


În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad,
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ. (Adrian Păunescu)

Ştirile zilei

11 decembrie 2013

"Binele e o visare, un proiect mereu amânat şi urmărit cu un efort istovitor, o limită pe care n-o atingem niciodată, domnia lui e imposibilă. Numai răul poate merge până la marginile sale şi domni absolut."( Camus Albert)

CE : Oficialii români trebuie să se supună regulilor UE.

Poziţia CE privind modificările la Codul Penal din România va fi reflectată în raportul MCV din luna ianuarie, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt Mark Gray, citat de Mediafax.

"Nu am văzut legea care a fost votată ieri seară (marţi, n.r.) în Parlamentul României (....) Nu vom comenta pe marginea unor cazuri individuale sau părţi din această lege. Dar e important de spus că atunci când vine vorba de chestiuni precum conflictul de interese şi integritate, acestea sunt acoperite, împreună cu aplicarea regulilor în materie de corupţie, în cadrul MCV şi vor fi abordate în următorul raport pentru România, care urmează să fie adoptat de către Comisie luna viitoare. Aceste chestiuni vor fi atinse şi acesta (raportul MCV) va fi cadrul în care Comisia Europeană va avea o poziţie detaliată", a precizat Mark Gray, la briefingul de presă.
Purtătorul de cuvânt al CE a mai spus că oficialii trebuie să se supună regulilor privind corupţia şi conflictul de interese.

"Am subliniat în rapoartele precedente - şi cred că poziţia Comisiei Europene este clară - că atunci când e vorba de oficiali care deţin funcţii legislative, executive, administrative sau juridice, trebuie să se supună regulilor în materie de corupţie şi conflict de interese. Principiul potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii este foarte important pentru CE", a spus Gray.
Întrebat dacă experţii CE aflaţi la Bucureşti la sfârşitul lunii trecute, în pregătirea raportului MCV, au fost informaţi în legătură cu aceste schimbări, purtătorul de cuvânt al CE a declarat că amendamentele la Codul Penal nu au fost menţionate de către oficialii români.

"Ambasada Regatului Ţărilor de Jos urmăreşte cu îngrijorare amendamentele (la Codul Penal, n.r.) şi aşteaptă evoluţiile viitoare", se arată în răspunsul misiunii diplomatice.

Ambasada SUA: Amendamentele la Codul Penal, pas înapoi, semnal descurajator pentru investitori

"Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri (marţi, n.r.) în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. Este foarte descurajant că aceste modificări au fost adoptate fără nicio consultare, nicio dezbatere şi nicio ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătură cu amendamentele propuse", se arată în comunicatul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Ambasadorul Marii Britanii Martin Harris a declarat că este îngrijorat privind proiectul de modificare a Codului Penal adoptat de Parlament, el considerând că ANI şi DNA sunt motorul reformei în viaţa publică în România şi că este important să fie sprijinite inclusiv de politicieni.

 "Eu cred că ANI şi DNA au avut realizări foarte importante pentru România, de fapt aceste instituţii sunt motorul reformei în viaţa publică în România", a spus diplomatul, adăugând că este foarte important ca şi ANI şi DNA să aibă sprijinul tuturor, inclusiv al politicienilor.
În concluzie, Harris a spus că speră că va exista din partea Parlamentului "un angajament consistent în sprijinul luptei împotriva corupţiei".

Monica Macovei : Cere sancţionarea deputaţilor PDL care au votat pentru modificarea Codului penal.

 Europarlamentarul Monica  Macovei menţionează, într-o declaraţie, că, potrivit listei de vot de pe site-ul Camerei Deputaţilor, deputaţii Adrian Gurzău şi Gheorghe Udriște au votat pentru modificarea infracţiunii de conflict de interese, alături de USL, iar deputatul Dragoş-Ionel Gunia s-a abţinut.

"În aceste condiţii, solicit conducerii PDL să analizeze situaţia celor 3 deputaţi şi să-i sancţioneze, pentru că modificarea infracţiunii de conflict de interese este o lovitură dată anticorupţiei", adaugă Monica Macovei.
Ea susţine că USL acţionează în acest moment împotriva intereselor României şi a statului de drept, iar PDL nu poate fi părtaş, nici măcar cu un vot, la acest demers.

Emil Boc : USL legalizează corupţia pentru demnitari în România .

Emil Boc a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că USL vrea să creeze o categorie de supercetăţeni, demnitarii, "la care legea să nu poată ajunge".

"USL legalizează corupţia pengtru demnitari în România şi îşi bate joc de tot ce s-a făcut în România bun în ultimii ani în materie de luptă împotriva corupţiei şi de democraţie. USL întoarce România la regimurile africane, în care n-are nicio legătură legea cu demnitarul. În Constituţie, avem un articol foarte clar care spune că «nimeni nu este mai presus de lege». Or, USL propune să legalizăm corupţia pentru demnitari, să legalizăm conflictele de interese pentru demnitari, să îi absolvim de răspundere penală printr-o lege a amnistiei, să creăm o categorie de supercetăţeni, demnitarii, la care legea să nu poată ajunge. Aşa ceva, un asemenea regim propus de USL, nu există în UE, poate prin Africa mai există aşa ceva", a spus Boc.
Potrivit acestuia, USL boicotează interesele României, şansa integrării depline în UE şi de a fi un stat respectat în UE.

Cristian Rădulescu: PDL va ataca la CC modificările la Codul penal adoptate de Cameră.

Liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat, miercuri, că formaţiunea sa vă ataca la Curtea Constituţională modificările la Codul penal adoptate de către Camera Deputaţilor.
"Sunt de părere că orice prevedere care poate să ducă la orice urmă de îndoială cu privire la crearea unui statut diferenţiat al parlamentarilor faţă de funcţionarii publici obişnuiţi este o prevedere proastă şi trebuie să fie evitată. Din cauza aceasta, prevederile care au fost adoptate ieri vor fi atacate de către noi la Curtea Constituţională", a spus Rădulescu.

"Sunt de părere că orice prevedere care poate să ducă la orice urmă de îndoială cu privire la crearea unui statut diferenţiat al parlamentarilor faţă de funcţionarii publici obişnuiţi este o prevedere proastă şi trebuie să fie evitată. Din cauza aceasta, prevederile care au fost adoptate ieri vor fi atacate de către noi la Curtea Constituţională", a spus Rădulescu.
El a precizat să PDL a strâns semnăturile necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

"Am strâns semnăturile. Suntem în curs de a face această sesizare şi în cursul zilei de mâine vom depune la Curtea Constituţională această cerere de control constituţional asupra modificărilor adoptate ieri (marţi, n.r.) la Codul penal", a spus Rădulescu.

Valeriu Zgonea: Modificările Codului Penal nu îi protejează pe parlamentari de ANI sau DNA.

"Ceea ce se întâmplă în ultimele zile este o amplă campanie de dezinformare. Atât DNA, cât şi ANI funcţionează pe baza unor legi proprii, iar acele legi nu au fost modificate. Mai mult, ANI nu are nicio competenţă în sfera penală, deci nu are cum să fie afectată de vreo modificare a Codului Penal ", a spus Zgonea.

"Modificările aduse Codului Penal nu îi protejează în niciun fel pe senatori şi deputaţi de ANI sau DNA, aceştia putând fi cercetaţi în continuare pentru fapte de corupţie, conflict de interese sau incompatibilităţi", a declarat, miercuri, Zgonea. El a menţionat că, pur şi simplu, Codul Penal "a fost armonizat" cu Constituţia şi cu deciziile Curţii Constituţionale, care fac distincţie între parlamentari, ca reprezentanţi ai poporului, şi funcţionarii publici.

"Nimeni nu ar trebui să îşi facă nicio grijă. Parlamentarii pot fi în continuare cercetaţi pentru fapte de corupţie, cât şi pentru conflict de interese sau incompatibilităţi", a susţinut Zgonea.

Tiberiu Niţu : Nu s-a cerut Parchetului un punct de vedere cu privire la modificarea Codului Penal.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat astăzi, că instituţiei pe care o conduce nu i s-a cerut un punct de vedere cu privire la modificările aduse Codului Penal, adoptate marţi de Camera Deputaţilor.
 "Nu ni s-a cerut un punct de vedere cu privire la acest modificări ale Codului Penal. Nici nu era necesar acest lucru", a spus Niţu.
Procurorul general al României a precizat că nu doreşte să comenteze efectele pe care le-ar avea modificările aduse Codului Penal.

Crin Antonescu : Declaraţiile lui Barbu sunt de natură să genereze demisia din funcţia de ministru.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, la Senat, că afirmaţiile recente ale ministrului Culturii, Daniel Barbu, legate de bugetul anti-HIV sunt "de natură să genereze demisia din funcţia de ministru".
 "Este greu să-ţi imaginezi care e resortul unor asemenea declaraţii, sau unor asemenea gafe, este întru totul trist că intelectuali adevăraţi, că oameni care au citit atâtea cărţi, şi care au şi scris câteva cărţi cu adevărat bune, pot face asemenea declaraţii. Nu am apucat, din cauza agendei pe care o cunoaşteţi, în fond ziua de ieri ne desparte de acest moment, nu am apucat să discut cu domnul ministru Barbu acest lucru, dar punctul meu de vedere este că aşa ceva, o asemenea declaraţie, indiferent de motivele care au generat-o, de conjunctură, de orice... sunt de natură să genereze demisia unui ministru, oricât de bun ministru ar fi fost şi oricâte merite ar fi avut", a spus Antonescu, la Senat, într-o declaraţie de presă.
El a adăugat că demisia dintr-o funcţie de ministru nu este o dezonoare, nu este o ruşine.

"Dimpotrivă, oamenii puternici şi oamenii de conştiinţă pot să-şi dea demisia", a spus Antonescu.

Victor Ponta : Poate reuşim să mărim bugetul la Curtea Constituţională, să muncească şi dânşii mai eficient.

Premierul Ponta afirmă că îi pare rău să vadă că legea descentralizării nu poate fi aplicată de la începutul lunii ianuarie, Curtea Constituţională amânând decizia asupra sesizării PDL de neconstituţionalitate, adăugând că poate trebuie mărit bugetul CC că judecătorii să muncească "mai eficient".

 "Îmi pare rău să văd, dar nu o să avem de la 1 ianuarie legea descentralizării. Curtea Constituţională nu lucrează de sărbători şi a amânat-o, înţeleg, pe 10 (ianuarie - n.r.). Sunt un pic îngrijorat pentru că era vorba şi de legea privind cooperarea în domeniul afacerilor europene, care, de asemenea, e contestată de preşedinte de multe luni şi s-au depăşit toate termenele legale. Curtea Constituţională nu ne-a zis şi nu ştim ce facem de la 1 ianuarie, care sunt atribuţiile Guvernului, care-s atribuţiile Parlamentului, ale... Poate reuşim să mărim bugetul la Curtea Constituţională, să muncească şi dânşii un pic mai eficient, că, dacă durează trei, patru, şapte luni o hotărâre, e destul de dificil", le-a spus Ponta, miercuri, miniştrilor, la începutul şedinţei de Guvern.
Curtea Constituţională a decis astăzi, să amâne pentru 10 ianuarie 2014, sesizarea PDL legată de proiectul legii descentralizării, adoptat în noiembrie prin asumarea răspunderii de către Guvern.
Curtea ar fi trebuit să ia în discuţie miercuri sesizarea PDL, dar a decis să amâne cauza până pe 10 ianuarie 2014.

Guvernul României  : Au fost aprobate Normele metodologice de gestionare a problemei câinilor fără stăpân.

Proiectul normelor a fost discutat şi săptămâna trecută în Guvern, dar membrii Executivului au amânat atunci aprobarea documentului şi au decis să fie continuate discuţiile pe această temă încă o săptămână, pentru îmbunătăţiri. Proiectul de norme, prezentat la jumătatea lunii noiembrie, prevede că acei câini nou-născuţi cu proprietar vor fi identificaţi în termen de maxim 30 zile de la fătare şi, în orice caz, înainte de vânzarea sau scoaterea în spaţii publice a acestora, iar câinii adulţi cu proprietar - în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, dar nu mai târziu de 1 martie 2014, în timp ce câinii proveniţi din adăposturile publice trebuie identificaţi în momentul adopţiei, dar în orice caz înainte de a părăsi adăpostul.
Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi după data de 1 martie 2014 sunt consideraţi câini fără stăpân şi sunt trataţi conform procedurilor legale, mai prevede proiectul de norme.

Coreea de Nord  :  Vinde aur, semnul unui posibil colaps economic iminent.

Coreea de Nord a început să vândă cantităţi mari de aur Chinei, într-o încercare de a ieşi din criză economică, au declarat astăzi, surse familiare cu afaceri nord-coreene, relatează agenţia sud-coreeană Yonhap în pagina electronică.
 "De mai multe luni, Coreea de Nord a început să-şi vândă până şi aurul", a declarat o sursă sub protecţia anonimatului. "Vânzările de aur către străini sunt un barometru cu privire la aflarea sau nu a Coreei de Nord în criză", a adăugat această sursă.
Este pentru prima dată când Phenianul a vândut aur, de la venirea la putere a lui Kim Jong-un, la sfârşitul lui 2011, după moartea tatălui său, a mai precizat sursa citată.

Kiev  : Confruntări între poliţie şi manifestanţi în faţa primăriei.

Confruntări au izbucnit, astăzi, de  dimineaţă, între scutieri şi manifestanţi în faţa primăriei din Kiev, ocupate de duminică de opoziţie, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului.
Câteva sute de membri ai forţelor de ordine se aflau în faţa clădirii şi îşi foloseau bastoanele din dotare împotriva manifestanţilor. Ocupanţii clădirii îi stropeau cu un furtun antiincediu de la etaj, pe o temperatură de aproximativ minus 10 grade Celsius.
Forţele de ordine s-au retras din Piaţa Independenţei din Kiev
Forţele de ordine ucrainene s-au retras, astăzi, din Piaţa Independenţei din Kiev, unde au încercat, în cursul dimineţii, să înlăture manifestanţii. Membrii forţelor antirevoltă au urcat în maşini şi au părăsit piaţa, pe care o ocupaseră în proporţie de aproximativ o treime înainte de a fi blocaţi de miile de manifestanţi, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului.

Papa Francisc, desemnat "persoana anului 2013" de revista Time.

"Arareori se întâmplă ca un actor nou pe scena mondială să capteze atenţia publicului atât de repede, atât în rândul tinerilor, cât şi al vârstnicilor, atât în rândul credincioşilor, cât şi al scepticilor", a declarat Nancy Gibbs, redactorul-şef al revistei Time, explicând desemnarea Papei Francisc drept "persoana anului 2013".



 METEO

Joi 12 decembrie 2013,  vremea se va menţine mai rece decât ar fi normal pentru această perioadă, în timp ce în restul teritoriului regimul termic va fi apropiat de mediile multianuale ale perioadei. În estul şi sud-estul ţării, cerul va fi mai mult noros, iar în prima parte a zilei va mai ninge slab, local în Dobrogea, pe arii restrânse în jumătatea estică a Munteniei şi izolat în Moldova şi zona de munte. În restul intervalului, în aceste regiuni se vor mai semnala trecător şi pe spaţii restrânse precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare, cu precădere în Dobrogea.  În celelalte zone cerul va fi variabil, dar în zonele joase, îndeosebi din centru, nord-vest, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, izolat persistentă şi asociată cu chiciură şi fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în prima parte a zilei, în Moldova şi Dobrogea, dar mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde pe creste, vântul va sufla tare, cu peste 80-90 km/h, spulberând zăpada deja pusă. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între -4 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -12 şi -1 grad.
În Bucureşti, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros, iar la începutul zilei vor fi condiţii de fulguială. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade.

 Evenimente petrecute de-a lungul anilor, în 11 decembrie......................


1810: S -a născut Alfred de Musset, poet, prozator și dramaturg francez (d. 1857).

1843: S -a născut Robert Koch, medic german ce a descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel în 1905 (d. 1910).

Robert Koch (n. 11 decembrie 1843, Clausthal, Saxonia Inferioară – d. 27 mai 1910, Baden-Baden) a fost un bacteriolog german. A studiat la Göttingen, avându-l ca profesor pe Jacob Henle care afirma în 1840 că rănile sunt infectate de niște organisme parazite.
Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecțioase și a descoperit microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor (1878), tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) și alte boli. A fost profesor la Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 și șef al Institutului de Boli Infecțioase (pe care l-a fondat tot el), din 1891 până în 1904. În cursul cercetărilor sale bacteriologice pentru guvernul german și pentru cel englez, a călătorit în Africa de Sud, India, Egipt și în alte țări. Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire la boala somnului, malarie, ciuma bubonică, lepră și alte boli. Pentru contribuțiile lui la studiul infecției tuberculoase, Koch a primit în 1905 Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină.

1882: S -a născut Max Born, fizician, Premiul Nobel pentru Fizică pe anul 1954; a adus contribuții în mecanica cuantică (d. 1970).

1901:
A fost trimis primul semnal radio transatlantic de către italianul Guglielmo Marconi, de la Poldhu din Cornwall, fiind recepționat de Persy Wright Paget, la St. John, din Newfoundland.

1935: S -a născut Ferdinand Alexander Porsche, designer german și proprietar de firmă.

1958: A fost arestat sub acuzația de "uneltire contra orânduirii sociale" filozoful Constantin Noica, condamnat la 24 de ani de muncă silnică, la 1 martie 1960.

Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitănești, județul Teleorman - d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu) a fost un filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român. În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică și totodată și-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai târziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de "grupul Noica".
Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 se stabilește în București, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ține seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanți se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu).
Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, Constantin Noica și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.

1993: A decedat Elvira Popescu, actriță de teatru și film stabilită în Franța (n. 1896).

Elvira Popescu (Popesco) (n. 10 mai 1894, București - d. 11 decembrie 1993, Paris), a fost actriță româncă de teatru și film, directoare de scenă, care a făcut o strălucită carieră în Franța.
A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Întemeiază Teatrele Mic și Excelsior, împreună cu actorii Ion Manolescu și respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei, dintre care Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei. Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Pentru o atât de lungă perioadă de timp, repertoriul pieselor interpretate de ea a fost totuși relativ restrâns. În afară de piesele lui Louis Verneuil, a mai jucat în creațiile lui Henry Bernstein, André Roussin, Sacha Guitry. Explicația repertoriului relativ redus este simplă, toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori și/sau actrițe.
Cariera cinematografică a actriței se întinde pe o perioadă cuprinsă între anii 1920 și 1970, cu o activitate mult mai intensă în anii 1930 și 1940. Chiar dacă Elvira Popescu a fost considerată de critică ca neegalând în calitate de protagonistă a ecranului triumfurile teatrale, actrița a creat totuși și pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat în filmele "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil", etc.
În schimb, ca actriță pe scenă, Elvira Popescu era realmente inegalabilă, posedând toate atuurile, subtilitățile, nuanțele și fâneţele profesiunii.
La o vârstă foarte înaintată, fără să-și piardă farmecul, a continuat să țină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de toată protipendada literară, artistică, financiară și politică (de toate nuanțele) a Parisului. André Roussin, Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d'Estaing, precum și mulți alții, se numărau printre cei care o priveau și o ascultau fermecați. A fost distinsă cu premiul "Molière" pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincții ale statului francez.
A încetat din viață la venerabila vârstă de 99 de ani, la Paris. Este înmormântată într-un splendid cavou în marmură (no. 119), pe o alee lăturalnică, aproape de ieșirea din Cimitirul Père-Lachaise din Paris.

2000: Ion Iliescu (PDSR) a ieșit învingător în al doilea tur de scrutin, devenind, pentru a doua oară, președintele României. A depus jurământul pentru această funcție la 20 dec. 2000.

surse : www.mediafax.ro, ro.wikipedia.org, www.agerpres.ro

marți, 10 decembrie 2013

Gânduri de seară..............


Povestea adevărului şi adevărul poveştii.

Pe vremuri, cu mult înainte ca cineva să mai ţină minte, adevărul hoinărea, gol - goluţ, pe drumurile întortocheate ale vieţii. Dar, toţi îi întorceau spatele. Nimeni nu dorea să-l găzduiască. Oamenii fugeau din calea lui. Iar adevărul, posomorât şi mâhnit, îşi continuă pribegia…, până într-o zi, când întâlni povestea.
Aceasta strălucea şi împrăştia frumuseţea ei, etalând o vestimentaţie aristocrată şi accesorii elegante. Toţi cei care o vedeau afişau bucuria sinceră de a fi privilegiaţi de prezenţa ei.
- Spune-mi, dragul meu prieten de ce afişezi atâta tristeţe? De ce cutreieri străzile cu faţa asta spăşită? - se adresă afectuos Povestea.
Ştergându-şi lacrimile invizibile, adevărul îi împărtăşi:
- Sunt copleşit de durere, sunt bătrân, toţi îmi întorc spatele, nicio fiinţă umană nu mă iubeşte…
Povestea, uşor dezamăgită de cele auzite, împărtăşi adevărului:
- Nu bătrâneţea reprezintă motivul desconsiderării tale. Şi eu sunt în vârstă, dar, cu trecerea anilor, oamenii mă apreciază tot mai mult. Uite, am să-ţi dezvălui secretul oamenilor: ei doresc să-şi încânte ochii cu ceva frumos şi strălucitor. Tocmai de aceea, am să-ţi ofer haine şi încălţări şi tot acaretul pentru ca să oferi şi tu imaginea pe care ei vor să o vadă.
Zis şi făcut.
Adevărul a urmat sfatul prietenos şi s-a vestimentat în distinsele ţinute oferite de către poveste.
De atunci, şi până în zilele noastre, adevărul şi povestea, povestea şi adevărul, se plimbă mână în mână pe cărările vieţii, fiind ambii iubiţi în aceeaşi măsură de către toţi oamenii…...
                                                                         (Povestire populară evreiască)

Ştirile zilei by Viorica Crainic





Marţi, 10 decembrie 2013.

Preşedintele Traian  Băsescu

Preşedintele Traian  Băsescu "roagă" Camera Deputaţilor să respingă Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, care ar decredibiliza eforturile de luptă anticorupţie şi justiţia, declară purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.
"Preşedintele României, Traian Băsescu, roagă Camera Deputaţilor să respingă Legea pentru amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse (PLX 163/2013)", arată Bogdan Oprea într-o declaraţie
Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, "o eventuală adoptare a acestei legi va decredibiliza eforturile de luptă împotriva corupţiei şi va afecta încrederea în justiţie având, în acelaşi timp, efecte catastrofale pentru următorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)".

Monica Macovei :  Parlamentarii USL deschid uşile închisorilor pentru politicieni şi amicii lor politici.............

Europarlamentarul Monica Macovei susţine într-o postare pe blogul personal că prin adoptarea legii amnistiei toţi politicienii condamnaţi sau aflaţi în cursul unui proces penal pentru fapte de corupţie şi conexe vor scăpa de aplicarea legii, demonstrând cu ajutorul USL că în România politicienii pot fura fără nicio teamă.

"USL vrea graţierea colectivă a pedepselor de până la 6 ani inclusiv şi amnistia în cazul pedepselor cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv. Acestea erau limitele iniţiale, însă parlamentarii USL din Comisia juridică le-au ridicat, într-o şedinţă secretă, la 7 ani în cazul graţierii, în vreme ce ar urma să fie amnistiate pedepsele de până la 6 ani inclusiv. Întrucât în text nu sunt precizate ca excepţii infracţiunile de corupţie şi cele asimilate corupţiei, parlamentarii USL deschid uşile închisorilor pentru politicienii şi amicii lor politici care îşi ispăşesc acum pedepsele, iar cei care aşteaptă sentinţa instanţelor ar putea să nu mai ajungă după gratii. Dispoziţiile legii se aplică faptelor comise până la data intrării în vigoare a legii", scrie Monica Macovei pe blog.
Monica Macovei aminteşte câţiva parlamentari corupţi care vor beneficia de legea amnistiei: Adrian Năstase, condamnat pentru şantaj în primă instanţă, scapă de închisoare dacă nu ia în recurs o condamnare mai mare de 7 ani; Cătălin Voicu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare pentru trafic de influenţă pleacă acasă de la penitenciarul Jilavă; Relu Fenechiu, condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu va sta liniştit, având şanse minime de a mai ajunge la închisoare; Decebal Traian Remeş, condamnat în dosarul „Caltaboşul” pentru luare de mită la 3 ani de închisoare, va părăsi şi el închisoarea; inclusiv Liviu Dragnea, al cărui proces este abia la început, va scăpa cel mai probabil de închisoare în cazul unei condamnări.
Europarlamentarul susţine că legea amnistiei nu este singura iniţiativă legislativă a USL care pune în pericol democraţia din România. Alte exemple sunt iniţiativa USL care lărgeşte atribuţiile Camerei de Comerţ şi Industrii a României, conduse de liberalul Mihail Vlasov, precum şi proiectul de reglementare a activităţii de lobby, ţinut de 3 ani ascuns în dulap, în forma propusă de PSD, care vizează ONG-urile.

Cătălin Predoiu: “Inițiativa privind amnistia trecută la ceas de noapte de câțiva prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari.....

Cătălin Predoiu: “Pentru a scăpa câțiva apropiați politici, prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari ai USL scot în stradă armate de infractori condamnate și deja încarcerate”. Simpla dezbatere a proiectului privind amnistia va avea urmări în MCV și asupra parcursului european al României.

“Inițiativa privind amnistia trecută la ceas de noapte de câțiva prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari vine să continue seria de acte îndreptate împotriva justiției și a statului de drept începută anul trecut de către domnii Ponta și Antonescu”, a declarat, marți, prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu în cadrul unei conferințe de presă.
Cătălin Predoiu a declarat că este limpede că în rândul USL “justiția română este precum Isus între tâlhari” și că PDL nu se lasă păcălit de stratagema celor doi lideri ai USL care, speriați de valul de proteste care s-a ridicat din opoziție și societatea civilă, “bat acum în retragere și se spală pe mâini precum Pilat din Pont”.
Cătălin Predoiu spune că adoptarea proiectului va avea consecințe imediate asupra siguranței cetățeanului iar simpla lui dezbatere în Parlament va avea impact asupra MCV și parcursului european al României.
“Pentru a scăpa câțiva prieteni politici urmăriți, condamnați sau judecați penal acești prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari ai USL scot în stradă armate de infractori condamnate și deja încarcerate. Pentru siguranța unor prieteni politici suspectați de corupție, parlamentarii USL sacrifică siguranța cetățeanului. Acesta este dreptatea până la capăt a USL. Libertate pentru cei care sunt condamnați pentru fapte de corupție ascunsă și camuflată într-o lege a amnistiei ce s-ar fi vrut votată, culmea cinismului, chiar în ziua drepturilor omului”, a spus Cătălin Predoiu.
El a vorbit și despre consecințele asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare ce are, drept punct central, ireversibilitatea reformelor în justiție. “Chiar dacă nu se va adopta în final proiectul de către Parlament, puterea de la București nu mai este crezută de către Occident. Și plătim pentru asta toți. Un alt lanț de consecințe e legat de Schengen. Nimeni nu va accepta România în Schengen atâta timp cât prieteni ai infractorilor deghizați în parlamentari trec la ceas de noapte precum tâlharii legi ca să scape prieteni politici de judecata dreaptă a justiției. Este inacceptabil și de aceea cerem premierului și președintelui Senatului să declare public dacă mai susțin sau nu agenda europeană a României. Suntem îndreptățiți să cerem acest lucru, văzând toate loviturile aplicate justiției și statului de drept. Avem toate motivele să credem că Victor Ponta și Crin Antonescu vor să îndepărteze România de agenda europeană pentru că nu le place legea, statul de drept, anti corupția”, a declarat Cătălin Predoiu.
PDL a solicitat și ministrului justiției să spună clar ce plan are de acțiune în ce privește MCV , “să iasă public din Ministerul Justiției unde s-a baricadat și tace”.

Cristi Dănileţ : Este inoportună o astfel de lege............

Judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat, pentru Romania liberă, că o astfel de iniţiativă denotă o luptă contra celor mai eficiente instituţii anticorupţie. „Este inoportună o astfel de lege a amnistierii şi graţierii, mai ales în situaţia în care România este monitorizată inclşusiv pe anticorpţie de Comisia Europeană în cadrul MCV. Opinia mea este că se duce o luptă împortiva acţiunilor anticorupţie ale instituţiilor statului lăudate pentru eficienţa lor în condamnarea corupţiei în ultimele rapoarte de ţară”, a declarat Dănileţ.

LEGEA AMNISTIERII, scoasă de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor......

Legea amnistierii a fost scoasă de pe ordinea de zi a sesiunii de vot final a Camerei Deputaţilor, a convenit preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, cu liderii de grup. "Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis scoaterea de pe ordinea de zi a poziţiei 22, cu privire la amnistiere. Celelalte proiecte rămân pe ordinea de zi", a anunţat Zgonea în plenul Camerei Deputaţilor.

LEGEA MINELOR nu a întrunit numărul de voturi necesar nici la Cameră....

Legea minelor nu a întrunit nici la Camera Deputaţilor numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată, după ce a fost respinsă din acelaşi motiv la Senat.
 La votul de astăzi,  din plenul Camerei, Legea minelor a întrunit 160 de voturi "pentru", 105 voturi "împotrivă" şi 22 de abţineri.
Fiind vorba despre o lege cu caracter organic, pentru adoptare erau necesare voturile favorabile a cel puţin jumătate plus unul din totalul deputaţilor, respectiv 204.
Modificarea Legii minelor a fost respinsă, luni, în plenul Senatului, fiind exprimat un număr de voturi sub minimum necesar pentru adoptarea acesteia, după o serie de dispute aprinse între senatorii PDL şi cei ai puterii în ceea ce priveşte prevederile acesteia.

LEGEA LOBBY-ULUI, adoptată în Comisia juridică...........

Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a adoptat, luni seară, proiectul de lege care stabileşte condiţiile desfăşurării activităţii de lobby, urmând că actul normativ să fie votat marţi în plenul acestei Camere, în calitate de for decizional.
Preşedintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a declarat la finalul şedinţei Comisiei că au fost adoptate o serie de amendamente care vin să modifice iniţiativa deputatului PSD Constantin Nită.

"Trebuie să reglementăm foate clar această activitate de lobby, tocmai pentru a delimita într-un mod foarte clar activitatea de lobby, deci de reprezentare profesionistă, de o încercare cumva mascată de a realiza trafic de influenţă (...) Se fac precizări clare şi suplimentare că orice asemenea încercare din partea unui profesionist în lobby este sancţionată şi îi este interzis oricărui profesionist în lobby să promită sau să dea ceva unui funcţionar public pentru a obţine beneficii în dreptul lui sau al clientului său" , a declarat Ciucă.
El a afirmat că toate contractele de lobby vor fi publicate într-un registru ţinut de Consiliul Naţional al Profesioniştilor în Lobby, astfel încât oricine va putea afla dacă cineva anume este lobby-ist şi are contract pentru reprezentarea unui terţ.

Preşedintele şi parlamentarii, scoşi din categoria funcţionarilor .........

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.
Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără că raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.
De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii. Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.
Conform raportului,  printr-un amendament propus şi adoptat de Comisia juridică, preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Blocarea radiocomunicaţiilor în penitenciare ..............

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul care prevede blocarea şi întreruperea radiocomunicaţiilor în penitenciare în scopul combaterii ameninţărilor la adresa ordinii şi siguranţei publice de către deţinuţi prin folosirea dispozitivelor de comunicare, inclusiv a telefoanelor mobile.
 Proiectul de lege iniţiat de Guvern a fost adoptat cu 308 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri.
Textul legislativ prevede că blocarea şi întreruperea comunicaţiilor se realizează în scopul prevenirii utilizării de către deţinuţi a dispozitivelor care sunt capabile să transmită sau să primească imagini, sunete şi informaţii, inclusiv telefoanele mobile. Blocarea comunicaţiilor se poate face printr-un semnal electromagnetic sau modificarea a însuşi mediului de propagare, se arată în proiect.
Plenul Senatului a adoptat în 2 decembrie proiectul de lege care permite utilizarea sistemelor destinate blocării şi întreruperii radiocomunicaţiilor în penitenciare.

Raportul de activitate şi contul de execuţie pe 2012 al SRTV, respinse ...............

Raportul de activitate şi contul de execuţie pe 2012 al SRTV au fost respinse de plenul reunit al celor două camere. Acest vot înseamnă că Consiliul de Administraţie al SRTV a fost demis, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Moţiunea simplă "Descentralizarea USL, feudalizarea României" a fost respinsă.........

Moţiunea simplă depusă de deputaţii PDL şi PP-DD "Descentralizarea USL, feudalizarea României" a fost respinsă marţi de Camera Deputaţilor. Decizia a fost luată cu 253 de voturi împotrivă, 61 pentru şi două abţineri. Semnatarii moţiunii spuneau în text că nu sunt de acord cu legea descentralizării iniţiată de Guvern şi solicitau o serie de "măsuri reparatorii", printre care fundamentarea standardelor de cost pentru descentralizarea serviciilor publice, evaluarea patrimoniului care urmează să fie transferat, eliminarea măsurilor de politizare a funcţiei publice.
Iniţiatorii mai susţineau că România are nevoie de reformă administrativă şi constituţională, concomitent cu descentralizarea.

Cătălin Ivan  : : Amânarea accizei la motorină, concesie pentru linişte în zona prezidenţială.

"Amânarea indexării accizei la motorină nu înseamnă că se încearcă amânarea unor creşteri de preţuri, deoarece toţi indicatorii arată că nu vor exista astfel de efecte negative. S-a luat această decizie pentru că este nevoie că bugetul pentru 2014 să fie adoptat cât mai rapid. Este mai degrabă o concesie care asigură linişte din zona prezidenţială şi care poate evita un blocaj extrem de dăunător. Important este că de la 1 ianuarie să avem un buget care să permită măriri de salarii şi pensii. Orice soluţie care evită blocarea acestor creşteri este binevenită", afirmă Cătălin Ivan.

Robert Cazanciuc : Dorinţa mea e să identificăm acel instrument de plată de care mediul de afaceri are nevoie.


Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat astăzi, că doreşte să fie găsit acel instrument de plată şi de garanţie de care mediul de afaceri are nevoie.
"Nu am abilităţi de business, dar am şi eu propria mea furie când văd potenţialul nostru şi văd că lucrurile nu ies cum ar trebui", a spus ministrul Justiţiei, subliniind că mediul de afaceri trebuie sprijinit.
 Ministrul a mai arătat că speră ca dezbaterea la care a participat să fie un prim pas într-un dialog între mai multe instituţii, pentru găsirea unei soluţii "mai degrabă aici, în ţara asta, decât în altă parte".

"Dorinţa mea în urma discuţiei de azi este de a identifica împreună acel instrument de plată, de garanţie de care mediul de afaceri are nevoie", a mai spus ministrul Justiţiei.

ManpowerGroup România : Majoritatea firmelor nu vor face angajări până în martie.

 "Tendinţa naţională este evident una de stabilizare a forţei de muncă. Ponderea angajatorilor care nu-şi vor modifica numărul total de angajaţi a crescut cu încă 4 puncte procentuale faţă de vârful istoric atins trimestrul trecut, semn că din ce în ce mai mulţi angajatori se mulţumesc să rămână în expectativă, aşteptând evoluţii pozitive mai clare înainte de a decide să-şi mărească forţa de muncă. Actuala previziune netă de angajare este deci un semnal încurajator, dar reţinut, privind ritmul creării de noi locuri de muncă în următoarele trei luni", a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.
Planurile de angajare sunt pozitive în şase din cele zece sectoare de activitate analizate în studiul privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă, în timp ce angajatorii din alte trei sectoare se aşteaptă la o scădere a numărului de angajaţi.

 METEO

Miercuri, 11 decembrie 2013,vremea se va menţine rece pentru această dată, geroasă dimineaţa în nord şi centru.
 Cerul va fi variabil în vestul şi sud-vestul ţării, dar va prezenta înnorări în restul teritoriului unde, mai ales după-amiaza şi noaptea, temporar, vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formă de ninsoare. Izolat se poate forma polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 grade în Transilvania şi 4 grade în Oltenia, iar cele minime se vor încadra între -12 şi 0 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, cu precădere din jumătatea vestică a teritoriului, vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură.
 În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza şi noaptea, când trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade.

 Evenimente petrecute de-a lungul timpului, în  10 decembrie............

1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.


1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie. Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.

1896: A  decedat Alfred Nobel, savant, inventatorul dinamitei și inițiatorul Premiului Nobel, cel mai prestigios premiu internațional, decernat anual din 1901 (n. 1833).

1901: Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură și pace.

La  cinci ani de la trecerea în neființă a savantului suedez Alfred Nobel, conform testamentului pe care l-a lăsat posterității, pe data de 10 decembrie 1901 are loc prima decernare a Premiilor Nobel.

„Întreaga mea avere va fi administrată în următorul mod: capitalul investit de executorii mei va constitui un fond a cărui dobândă va fi distribuită anual, sub forma unor premii, celor care în timpul anului precedent au adus cele mai mari beneficii umanităţii”, avea să fie scris în testamentul său. Nobel mai dorea că dobânda să fie împărţită în cinci părţi egale și să fie acordate persoanelor care au înregistrat cele mai semnificative realizări în chimie, fizică, medicină, literatură şi „persoanei care a făcut cel mai mult pentru fraternitate între naţiuni, pentru desfiinţarea sau reducerea armatelor şi pentru ţinerea sau promovarea congreselor pentru pace”. Începând cu anul 1969, premiul pentru economie a fost adăugat la cele cinci premii stabilite inițial prin testament.
1903: Marie Curie, om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.
1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.
1924: Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.
1933: Guvernul liber a dizolvat Garda de Fier, organizația anexă a Mișcării Legionare înființate în anul 1930 de Corneliu Zelea Codreanu, care urma să cuprindă în rândurile sale orice partid sau grupare care dorea să lupte împotriva expansiunii în România a comunismului din fosta Uniune Sovietică.
1948: Adunarea Generală a ONU a adoptat "Declarația universală a drepturilor omului".
1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru Pace.
1975: La Oslo, Elena Bonner, soția lui Andrei Saharov, disident rus, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului, a primit, în numele soțului, Premiul Nobel pentru Pace.
1983: Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru pace.
1984: Adunarea Generală a ONU adoptă "Convenția împotriva torturii și altor suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante" (Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987)

Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită anual în jurul lumii pe 10 decembrie.

Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO), prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite. Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului, a avut loc la plenara 317 a Adunării Generale, la 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a declarat Rezoluția 423 (V), prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate să sărbătorească ziua așa cum cred că e potrivit.
Ziua este marcată în mod normal atât de conferințe și reuniuni politice la nivel înalt cât și de evenimente culturale și expoziții care se ocupă cu probleme legate de drepturile omului.

surse : www.mediafax.ro, ro.wikipedia.org, www.agerpres.ro

Talhari liberi ... aproape liberi ... LEGEA MINELOR trecuta ... aproape trecuta

Mai are cineva vreo îndoiala că parlamentul comunist roman (pcr) nu vrea să devină marea adunare naţională ? Ei da de vreo câteva săptămâni, a apărut parlamentul procuror, acum dă drumul la puşcăriaşi. Aud că au renunţat la LEGEA AMNESTIEI propusă la miez de noapte de tâlhari pentru tâlhari. Da ce nu vă amintiţi la Pungeşti pe întuneric au făcut arestări şi au bătut sătenii (Vă amintiţi nu de SECU şi de GESTAPO). Şi ce mai aud cică pnl şi ADORMITU cică a votat contra LA. Ei da el pnl tocmai cel care are cel mai mulţi penali, tocmai acel crin care strigă în gura mare contra justiţiei iată acum e marea opoziţie şi el cel mai mare bandit scapă tâlharii din şi pentru puşcărie.

Mai are cineva vreo îndoiala că parlamentul comunist roman (pcr) nu vrea să devină marea adunare naţională ? Ei da de vreo câteva săptămâni, a apărut parlamentul procuror, acum dă drumul la puşcăriaşi. Aud că au renunţat la LEGEA AMNESTIEI propusă la miez de noapte de tâlhari pentru tâlhari. Da ce nu vă amintiţi la Pungeşti pe întuneric au făcut arestări şi au bătut sătenii (Vă amintiţi nu de SECU şi de GESTAPO). Şi ce mai aud cică pnl şi ADORMITU cică a votat contra LA. Ei da el pnl tocmai cel care are cel mai mulţi penali, tocmai acel crin care strigă în gura mare contra justiţiei iată acum e marea opoziţie şi el cel mai mare bandit scapă tâlharii din şi pentru puşcărie.


Ei da dar nu fiţi fraieri oricum o va face: Iată sub acest scandal au trecut LEGEA MINELOR MODIFICATĂ! Mai trec ceva săptămâni mai isca ei un scandal poate vor băga pe tapet legea pedepsei capitale. Păi nu acum parlamentul condamna, parlamentul iartă, mai rămâne să execute, doar acum a fost marea delegaţie chineză la noi (precis ne fac ca investiţie un mare stadion pentru execuţii publice. Deci atunci ei vor introduce şi vor trece LEGEA AMNESTIEI.

Da şi asta va fi de curând păi trebuie trimişi la parlamentul european în primăvara cât mai mulţi tâlhari cu diploma.. doară doară transforma şi parlamentul european după voia lor. Ei da şi îl puteţi alege la anul pe mult iubitul autoimpuscat Năstase.

Dar oricum azi tot trec o lege LEGEA MINELOR REFĂCUTĂ după voia şi porunca Gold Corp. Ei şi cred că este ceva şi despre expropriere în ea, aşa că dacă cumva locuiţi în zone în care sunt resurse minerale sau ne minerale puteţi oricând expropiati de către cei care vor scăpa prin LEGEA AMNESTIEI.

Dragi romani aţi ales să îi alegeţi, ei da şi în continuare alegeţi să staţi să bârfiţi şi să şuşotiţi şi staţi în case, staţi liniştiţi aşteptaţi construirea canalului Dunăre Bucureşti.

luni, 9 decembrie 2013

Gânduri de seară...............


Amintire de fum, încâlcire de tei
Fluturi albi rătăcind în amara livadă.
Dacă-ntrebi unde sunt, toate au un sfârşit,
Toate dorm mai adânc sub zăpadă.

Numai unul din doi
Va plăti amintirii,
Numai unul din noi
Va ajunge la ţărm.

Numai unul din doi
Va plăti amintirii,
Aripi smulse din trup
De povara iubirii.

Peste sânge mai ning, răvăşiri de amiezi,
Peste timp îmi alungi rămăşiţe de flori.
Dacă-ntrebi ce-a rămas, toate au un sfârşit,
Toate dorm mai adânc sub ninsori.

Numai unul din doi
Va plăti amintirii,
Numai unul din noi
Va ajunge la ţărm.

Numai unul din doi
Va plăti amintirii,
Aripi smulse din trup
De povara iubirii.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More