Vineri, 4 martie 1977. Lună plină. Primăvara bătea la uşă. Apăruseră deja mugurii copacilor. Nimic nu prevestea urgia care urma să se abată asupra României...
Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko, Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).
Alexandru Ivasiuc (n. 12 iulie 1933, Sighet - d. 4 martie 1977, București) a fost un prozator și romancier român contemporan, fiul lui Leon Ivasiuc, profesor de științele naturii. A publicat mai multe romane, de obicei axate pe dezbateri etice și social-politice Vestibul (1967), Interval, Cunoaștere de noapte, Păsările, Apa (1973), Iluminări, Racul (1976). Romanul său Racul este o contrautopie în genul celor scrise de autorii sud americani, istoria unui dictator, a unui anti erou și un discurs despre putere și amenințările dictaturii.
A publicat și volumul de nuvele Corn de vânătoare, precum și două volume de publicistică. Eseurile sale au fost publicate în mai multe volume sub titlul Pro domo. Romanul Apa a fost folosit ca scenariu pentru filmul Trei zile și trei nopți, realizat în 1976 în regia lui Dinu Tănase, având în distribuție actorii Fory Etterle, Petre Gheorghiu, George Constantin, Ion Caramitru, Amza Pellea, Irina Petrescu și Gheorghe Dinică.
A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbușit peste el la cutremurul din 4 martie 1977..
Anatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925, Cofa, județul Hotin — d. 4 martie 1977, București) a fost un eseist, poet, prozator, publicist, teoretician literar și traducător român de orientare proletcultistă, tatăl politicianului Teodor Baconschi. A publicat sub numele A. E. Baconsky.
A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revistă pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribună nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului Panorama poeziei universale contemporane, un compendiu al poeziei moderniste europene.
A murit între ruinele imobilului de pe strada Tudor Arghezi nr. 26 la cutremurul din 4 martie 1977.
"Mă rog luminii să coboare
Umblând peste pădure ca o boare –
Brazilor adormiţi mă plec să le sărut
Bărbile lungi – frunzişului căzut
Paşii mei rari îi povestesc în şoapte
Spaime cerbilor de miazănoapte.
Mă rog peregrinului, tristului vânt,
Să uite dacă sunt sau nu mai sunt,
Să poarte printre lacuri mai departe
Viaţa de pasăre a frunzelor moarte –
Mă rog pădurarilor să lase
Deschise uşile colibelor joase,
Cărărilor mă rog să mă caute poate
Când noaptea va fi dusă jumătate,
Şi-ntr-un târziu mă rog Craiului Nou
Să-mi sape cavoul în timp, în ecou,
Când raza lui halucinantă, rece,
Pierdută prin văzduh mă va petrece.
Pe urmă n-am să mă mai rog nimănui –
Va creşte pe arbori muşchiul verzui
Şi frunzele-au să plece şi-au să vie
Cu nesfârşita lor monotonie."
Savin Bratu (n. Raul Baraș, 15 mai 1925, Roman - d. 4 martie 1977, București) a fost un editor, critic și istoric literar român de origine evreiască.
Absolvent al Facultății de Litere a Universității din București (1950), Savin Bratu a fost, cel puțin la începutul carierei sale literare, unul din reprezentanții curentului proletcultist. În ultimul deceniu de viață, în condițiile relativei liberalizări a controlului ideologic oficial, Savin Bratu a abandonat viziunea dogmatică din perioadă anterioară și s-a ocupat, cu competență și relevanță, de probleme de teorie literară (a contribuit, între altele, la difuzarea, prin comentare avizată, a contribuțiilor unor importanți reprezentanți ai lingvisticii structurale, ai teoriei literare și ai criticii moderne: Ferdinand de Saussure, Louis Hjelmslev, membrii Școlii formaliste ruse, ai Cercului de la Praga, reprezentanții Noii critici ș.a.).
A murit în cutremurul din 4 martie 1977, prin prăbușirea blocului (Casata) în care locuia.
Daniela Ecaterina Caurea (n. 7 iulie 1951, Târgu Ocna — d. 4 martie 1977, București) a fost o poetă română. Născută în Târgu Ocna, Caurea urmează studiile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal, absolvind în 1970 cursurile Liceului Teoretic Târgu Ocna, secția umanistă, ca șefă de promoție. În anul 1970 este admisă prin concurs la Facultatea de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, secţia latină-greacă, de unde se transferă la secţia română-engleză. Din anul al II-lea se mută la București, ca urmare a căsătoriei sale cu poetul Ion Crânguleanu. Își termină studiile universitare în anul 1974, ca șefă de promoție.
După absolvirea facultății se angajează în cadrul Academiei de Ştiinţe Social-Politice Ștefan Gheorghiu ca profesor și traducător, lucrând în paralel și ca profesor la un liceu bucureștean.
Moare în urma cutremurului din martie 1977.
Mihai Gafița (n. 21 octombrie 1923, comună Baia, județul interbelic Suceava - d. 4 martie 1977, București) a fost un critic literar, istoric literar și scriitor român. A urmat școala primară și liceul la Fălticeni, în cadrul actualului Colegiu Național "Nicu Gane".
A murit la cutremurul din 4 martie 1977 în apartamentul său de pe strada C.A. Rosetti nr. 25.
Alexandru Bocăneț (n. 15 februarie 1944, București - d. 4 martie 1977, București) a fost un regizor român. A urmat cursurile IATC (absolvent promoția 1968).
Asemenea predecesorului său francez Jean Vigo, şi târziului său succesor conaţional Cristian Nemescu, şi Alexandru "Andu" Bocăneţ, absolvent al I.A.T.C. în 1968, a avut un destin situat sub semnul tragicului - dar poate la un nivel şi mai dramatic decât al celorlalţi doi, întrucât în scurtă şi fulminanta sa carieră s-a impus ca un maestru al divertismentului efervescent ca o şampanie, plin de voioşie, umor savuros şi un admirabil bun gust, perfect stăpânite profesional. Ani de zile a realizat cele mai reuşite emisiuni de varietăţi pe care le-a cunoscut vreodată Televiziunea Romana, culminând cu celebra serie "Gala lunilor", în care dovedea, pe lângă calităţile de mai sus, şi un stil cu totul aparte, distins prin expresivitate plastică tăioasa, contrastanta, de sugestii aproape brechtiene - astfel că orientarea lui spre cineva, survenita la începutul deceniului opt al secolului trecut, nu numai că nu a surprins pe nimeni, dar a şi înviorat speranţele că se născuse un nou regizor român de comedie.
A murit la cutremurul din 4 martie 1977, alături de Toma Caragiu.
Doina Badea (n. 6 ianuarie 1940, Craiova - d. 4 martie 1977, București), a fost o cântăreață de muzică ușoară.
A absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic.
În 1963 a fost angajată la Teatrul "Constantin Tănase" din București; a avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firmă "Electrecord". A participat la turnee peste hotare iar apariția sa la «Olympia» din Paris a fost unul din succesele sale de notorietate. A susținut recitaluri la Festivalul internațional «Cerbul de Aur» din 1968 și 1971.
Dispare tragic la cutremurul din 4 martie 1977.
Eliza Petrăchescu (n. 15 iunie 1911, Vaslui - d. 4 martie 1977, București) a fost o actriță de teatru și film. A absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Iași, a fost elevă preferată a actriţei Agatha Bârsescu. Din 1929 până în 1941 a jucat în peste 40 de roluri pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. În 1941 i-a fost recomandată lui Liviu Rebreanu de regizorul Ion Sava, ajuns de la Iași la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București. S-a transferat în capitală și s-a afirmat ca tragediană.
Pe marele ecran a debutat în 1964, în Pădurea spânzuraților și a jucat în ultimul film în anul 1976, când a apărut în rolul Profira din Tănase Scatiu. A murit la cutremurul din 1977.
Tudor Dumitrescu (n. 6 decembrie 1957 – d. 4 martie 1977, București) a fost un pianist și compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români.
A studiat muzica de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea tatălui său, compozitorul Gheorghe Dumitrescu. A urmat Liceul de muzică nr. 1 din București și Conservatorul din același oraș. I-a avut ca profesori pe: Lidia Cristian, Gheorghe Halmoș, Cella Delavrancea, Dan Grigore etc. Între 1972 și 1973 a participat la cursurile Universității de muzică „Franz Liszt” din Weimar (alături de profesorii Dieter Zechlin și František Rauch), iar apoi a fost elevul pianistului Nikita Magaloff la Geneva.
A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977.
Florin Ciorăscu (n. 3 iulie 1914, Bârlad- d. 4 martie 1977, București) a fost un fizician român, care a deținut funcția de director al Institutului de fizică atomică din București. De asemenea, a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române în 1963. Între anii 1970 și 1977 a devenit Șeful Catedrei de Electricitate de la Facultatea de Fizică din București. El a murit în timpul cutremurului din 1977. Florin Ciorăscu a efectuat cercetări privind descărcările electrice de înaltă frecvență în gaze, spectrul energetic al ionilor și proprietățile electrice ale unor pături subțiri de plumb și staniu. De asemenea, el a adus o contribuție importantă la proiectarea și realizarea generatorului electrostatic cu bandă și a efectuat studii privind utilizarea în defectoscopia industrială a betatronului la Institutul de fizică atomică din București.
În anul 1972, prof. Ciorăscu întreprinde studii care stabilesc o dependență netă a proprietăților electrofizice ale straturilor subțiri de telurură de zinc (ZnTe) de compoziția stoichiometrică a acestora. El a obținut un brevet și medalia de bronz a expoziției de invenții de la Viena (1973) pentru elaborarea tehnologiei complete de fabricare a oglinzilor retrovizoare ale autoturismelor Dacia 1300. Ca redactor șef la revista "Știință și tehnică" (1967-1977), acad. Ciorăscu s-a preocupat de integrarea cercetării cu învățământul și cu producția.
A murit în timpul cutremurului din 1977.
Paul C. Petrescu (n. 18 ianuarie 1915, București - d. 4 martie 1977, București) a fost un fizician român, specialist în fizica cristalelor. A creat în domeniul metalurgiei metode moderne spectroscopice, metalografice şi defectoscopice cu raze X ("Contribuţii la studiul naturii centrilor emiţători de exoelectroni"). membru titular (din 1974) al Academiei Române.
Filofteia Lăcătușu (n. 7 iunie 1947 - d. 4 martie 1977) a fost o solistă de muzică populară din Oltenia.
În ziua de 4 martie 1977 Filofteia Lăcătușu fusese invitată alături de Gicu Simu în București, la Televiziunea Română, să facă înregistrări, ocazie cu care venise și ca să imprime la Electrecord al treilea disc. S-au cazat într-una din camerele Hotelului Francez (care se găsea între Palatul CEC și Magazinul Victoria, pe Calea Victoriei). La ora 21.22 a început cutremurul și latura hotelului în care erau cazați s-a prăbușit.
Veronica Porumbacu (Veronica Schwefelberg, n. 24 octombrie 1921 - d. 4 martie 1977) a fost poetă, prozatoare, memorialistă, autoare de literatură pentru copii și traducătoare română. Își pierde viața, împreună cu soțul ei, Mihail Petroveanu, în cutremurul din 4 martie 1977.
Mihail Petroveanu (n. 28 octombrie 1923, București - d. 4 martie 1977, București) a fost un critic și istoric literar român.Şi-a început studiile secundare în 1934, la Colegiul „Sf. Andrei" din Bucureşti, iar bacalaureatul l-a obţinut în 1944, obligat fiind, în perioada 1941-1944, să treacă la un colegiu exclusiv pentru populaţia de origine evreiască, unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Mihail Sebastian şi pe F. Aderca. Urmează apoi cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii bucureştene, secţia franceză-română (1944-1947).
Redactor la „Contemporanul" (1947) şi la Radio (1948-1952), devine redactor-şef adjunct la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1952-1955), „Viaţa românească" (1955-1956) şi „Gazeta literară" (1956-1961). Între 1962 şi 1977 e redactor-şef adjunct la publicaţiile româneşti pentru străinătate. Debutează în 1945, la revista „Studentul român". A colaborat frecvent la „Contemporanul", „Viaţa românească" şi „Gazeta literară", îndeosebi cu cronici de poezie, dar şi la „Flacăra", „Steaua", „Scânteia" etc. Prima carte, Pagini critice, îi apare în 1958 şi însumează articole publicate în presă între 1947 şi 1957. A fost căsătorit cu poeta Veronica Porumbacu.
"Încă din tinereţe am ales să pictez, să desenez copii. Cum să aleg să "fac" schele sau fabrici la comandă?!"
"Era în 1950. Atunci, în urma unei "turnătorii" cu nişte vini inventate ca, de pildă, "complotezi împotriva regimului comunist" înfundai ani grei de puşcărie... Tata a fost declarat "Criminal de război". I s-au pus în cârcă "crime contra umanităţii". Oricum, acest denunţ a fost foarte ciudat... Făcut de vreun duşman, necunoscut, al lui... Tata a fost foarte iubit... Şi totuşi, s-a profitat de legile foarte aspre din acel timp. Oricum, el nu a fost condamnat pentru că era evreu... Noi, familia noastră, eu personal, n-am simţit niciodată pe pielea noastră, cum se spune, manifestări de antisemitism. Revenind la prietenii tatei, trebuie să spun că toţi au avut un curaj nebun. Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu au sărit în apărarea tatei. Şi-au riscat poziţia şi au venit la tribunal să-l apere. Tata a fost luat "pe sus", a stat un an şi jumătate dispărut, a zăcut în fundul unei puşcarii despre care noi nu am ştiut nimic! De fapt, a stat în mai multe închisori: Văcăreşti, Jilava, Poarta Alba... În timpul procesului, Geo Bogza, Camil Baltazar şi alţi scriitori au scris articole de protest, au trimis scrisori la oficialităţi, ca să-l apere pe prietenul lor, pe evreul Isac Peltz... O solidaritate minunată, care acum nu mai există, din păcate, printre scriitori, printre intelectuali...".
