sâmbătă, 6 septembrie 2014

Pentru ce v-aţi mai dus în China dacă nu aţi luat niciun exportator român cu voi?


Neşansa economiei româneşti este de a avea în fruntea guvernului oameni care ori nu pricep interesele noastre reale, ori nu vor să le urmărească. Ambele explicaţii sunt grave, dar cea de-a doua trimite la posibile acte de subminare deliberată a viitorului economic al acestei ţări.
Cel mai bun exemplu este vizita recentă a premierului Victor Ponta în China, însoţit de ministrul economiei, al transporturilor şi alte oficialităţi. Orice şef al guvernului sau preşedinte de ţară îşi asumă ca misiune promovarea propriilor companii - ceea ce înseamnă, simplu, încurajarea exporturilor româneşti în ţara vizitată.
Orice vizită la nivel înalt înseamnă o poartă deschisă către noi contracte şi noi facilităţi de vânzare pentru companiile locale, mai ales într-o economie precum cea chineză, unde capitalismul este controlat de stat.
Însă nicio companie românească cu exporturi în China sau care să fie interesată de această piaţă nu a participat la vizita premierului român.

„Dacă aş fi fost invitată, aş fi mers. Nu putem exporta în China dacă nu avem conexiuni serioase“, a spus recent pentru ZF Doina Cepalis, om de afaceri din Paşcani, a cărei companie Te-Rox Prod tocmai a intrat pe piaţa chineză cu vânzarea de scaune auto pentru copii.

Singurul „om de afaceri“ care a mers cu premierul Ponta în China a fost directorul CFR SA. Noi nu ne-am dus în China să vindem, ci să cumpărăm. Dar nicio ţară nu poate creşte cumpărând. Esenţialul este să-ţi faci organizaţii de business care să vândă produsele tale la extern. Ziarul Financiar i-a oferit premierului Victor Ponta recent lista cu cei mai mari 50 de exportatori.
Numai 50 din top 500 companii care exportă din România au capital românesc. Cele 500 de mari companii deţin 75% din exporturile de 50 mld.euro pe an ale României, iar cele 50 de companii româneşti fac exporturi în total doar de circa 3 mld.euro. Companiile exportatoare româneşti sunt mici, dar au un drum în faţă.

Azi ai 3 milioane de euro exporturi în China, peste un an şase, iar peste zece ani 50 de milioane de euro. Încă o sută de astfel de companii şi ai 5 mld. euro exporturi, care antrenează 100.000 de locuri de muncă, din care 5.000 de ingineri. Dar pentru asta trebuie să ai un plan de bătaie, să realizezi că o companie care exportă antrenează forţă de muncă calificată şi care va deveni din ce în ce mai competitivă, adică exact ceea ce are nevoie România. Probabil că îşi râd în barbă şi chinezii şi toţi cei cu care vorbesc înalţii noştri oficiali când nu li se pune niciodată problema să cumpere ceva de la noi, ci noi ne luptăm cu toate forţele să cumpărăm de la ei.

În 1990 China avea un PIB per capita de 341 de dolari, iar astăzi este la 6.200 de dolari. România era de patru ori mai puternică la PIB per capita decât China în 1990, cu 1.600 de dolari, iar astăzi este la 8.500 de dolari PIB per capita. Probabil că de acum în 20 de ani chinezii se vor uita de foarte de sus la noi la acest indicator.
Ascensiunea lor s-a datorat exclusiv promovării companiilor locale, absorbind tehnologie externă, iar astăzi sunt în stare să facă propriile trenuri de mare viteză, în condiţiile în care românii le livrau chinezilor termocentrale la cheie şi alte tehnologii în urmă cu 30-40 de ani.

Exportatorii români sunt mici şi ar avea nevoie vitală de sprijin public, dar sunt absolut desconsideraţi. Probabil că nu există ţară în lume ai cărei lideri să aibă acces la cel mai înalt nivel în China şi care să nu-şi trimită reprezentanţi de business. Dacă nu iei cu tine zece exportatori care să-şi vândă produsele în ţara pe care o vizitezi, pentru ce să te mai duci în acea ţară?
În loc să fie obsedaţi să promoveze în orice discuţie cu oficiali ai unor alte ţări produsele româneşti, liderii noştri politici văd „un succes“ în cooperarea economică achiziţia de bunuri şi servicii - în acest caz trenuri de mare viteză, reactoare nucleare, contracte pentru autostrăzi - din străinătate.

Uluitor cum de nu-şi dau seama nici cei din conducerea actuală a ţării, nici din guvernele anterioare care sunt interesele reale ale României. S-a instaurat în ultimii douăzeci de ani o stare de ignorare reciprocă între oamenii de afaceri care defrişează pieţele externe de capul lor şi reprezentanţii administraţiei.
În niciun discurs şi în nicio luare de poziţie, nici la nivel guvernamental, nici la nivelul preşedinţiei nu este subliniată nevoia României de a găsi debuşee pe pieţe externe, de a merge cu firmele româneşti în străinătate. Chiar nu pricep aceşti oameni că antrenarea producţiei locale la export şi implantarea ulterioară în străinătate a companiilor cu capital local sunt singura cale de creştere a competitivităţii locale?
Nu putem ieşi din stadiul de economie subdezvoltată cu un PIB de 7.000 de euro per capita, faţă de 35.000 de euro în Franţa sau în Germania, fără să antrenăm întreprinderile româneşti la export.

Multinaţionalele, care deţin două treimi din exporturile României, nu au nevoie de promovări în străinătate. Loganul „românesc“ este dus în China de francezi de fapt. Diplomaţia economică românească trebuie să muncească pentru întreprinderile cu capital românesc care să-şi găsească loc pe pieţele externe. Credeţi că are însă ministrul economiei pe masă lista cu primii 50 de exportatori cu capital românesc? Sau a avut premierul Ponta lista cu primii zece exportatori cu capital românesc în China?

Întreprinderile româneşti îşi fac loc cu greu în topul exportatorilor pentru că sunt ignorate complet de cei care sunt plătiţi din banii noştri să le promoveze interesele. Dacă noi nu ne ducem cu întreprinderile româneşti în China şi acceptăm că tot ceea ce mişcă în România este deţinut de multinaţionale, atunci nici nu mai au rost aceste vizite, predăm mandatul de promovare a exporturilor româneşti către UE şi gata. Iar la limită îl predăm şi pe cel al administraţiei, că tot este răspândită ideea că românii fură şi sunt nişte incapabili şi de asta trebuie să predăm ţara la străini care să o conducă şi să o administreze mai bine.
(Autor - Sorin Pâslaru)



joi, 4 septembrie 2014

Gânduri de seară.........


Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arată-n deal, cu faţa purpurie,
A nopţilor fermecătoare Doamnă.
Pe câmpul veşted tainic ea-mprăștie
Stralucitoarea-i negură albastră.
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
În umbra lui mă simt prins de tristeţe:
Există oare-atâta frumuseţe
În fire, — aşa cum o simţi tu, poetul?
Ori suntem pradă — o! gândire-amară!
De-a simţurilor noastre amăgire
Ce-aruncă-un val frumos peste-o neştire,
Şi totuşi, Doamne, ce frumoasă seară! (Duiliu Zamfirescu)


Stephen Irwin.



Stephen Robert Irwin (n. 22 februarie 1962 – d. 4 septembrie 2006) a fost un prezentator de televiziune, ecologist și proprietar de grădină zoologică.
A devenit cunoscut datorită documentarelor sale de pe Discovery ("The Crocodile Hunter") și a filmelor artistice în care a jucat. Steven Irwin este cunoscut drept un entuziast al faunei sălbatice.
Sursa sa de inspirație a fost tatăl său Bob, un expert în animale salbatice specializat în herpetologie. Mama sa, Lyn Irwin, a lucrat toată viața pentru reintegrarea animalelor în natură. După ce s-au mutat în Qweensland, Bob și Lyn au fondat "Reptile and Fauna Park", unde spre deosebire de alți copii, Steve a trăit fericit printre șerpi, crocodili și varani. La vârsta de doar șase ani, când alți puști mergeau la școală, Steve primea cadou un piton de trei metri lungime - și a fost dragoste la prima vedere. Când a împlinit nouă ani, a prins primul crocodil, sub supravegherea strictă a tatălui său. Imediat după ce a absolvit liceul, a purces la salvarea și strămutarea crocodililor din provincia North Queensland, unde erau prost văzuți de localnici și în consecință exterminați fără milă. După cinci ani de muncă dedicată și asiduă, Steve a devenit voluntar pentru programul guvernamental "East Coast's Crocodile Management".

Parcul a continuat să fie o afacere de familie până în anul 1992, când Steve îl preia integral, rebotezându-l "Australia Zoo", transformatând afacerea într-o mișcare pentru salvarea faunei sălbatice din Australia. În același an, apare în primul său show de televiziune, înconjurat de șerpi, păienjeni și scorpioni.
Steve și soția sa, Terri Irwin (Raines) , de origine americană, au devenit cunoscuți în toată lumea cu emisiuni despre viața animalelor sălbatice și în special a crocodililor. Montajul scenelor în care Steve și soția sa prind crocodili în luna de miere devine primul episod din serialul "Crocodile Hunter", difuzat până în prezent, în 122 de țări și vizionat de peste 200 de milioane de telespecatori. Sub conducerea exuberantă a lui Steve,iau naștere și activează fundația "Wildlife Warriors" și "International Crocodile Rescue", iar în cadrul Australia Zoo se deschid Animal Planet Crocoseum, aviarul Rainforest și Templul Tigrilor.

În 2001 Steve apare pentru prima oară într-un film, fiind invitat de Eddie Murphy personal să se joace pe sine însuși, în "Doctor Doolittle 2", pentru ca un an mai târziu să apară într-o producție inspirată în totalitate din viața sa: "The Crocodile Hunter:Collision Course." Popularitatea lui Steve o întrece pe cea a oricărui australian. El a devenit o adevărată legendă a curajului, îmbinând curiozitatea științifică cu spiritul de aventură. Steve Irwin a devenit foarte repede o vedetă în Australia, unde își avea chiar propria grădină zoologică. Revista People l-a declarat pe Steve cea mai iubită personalitate a lumii.

După ce a apărut în filmul lui John Stainon, "Vânătorul de crocodili", în anul 2002, naturalistul atipic a ajuns o stea internațională. Cu atât mai mult, cu cât în peliculă juca în propriul său rol. Emisiunile sale televizate au fost urmărite de zeci de milioane de telespectatori, cuceriți atât de neprevăzutul situațiilor în care se punea, cât și de umorul care îi însoțea permament aventurile în rândul celor care nu cuvântă.

Totuși, Irwin a fost aspru criticat în 2004 pentru că își ținea în brațe copilul său de numai cîteva luni, în timp ce hrănea un crocodil la o gradină zoologică australiană. El a mai fost criticat pentru că a deranjat balenele, focile și pinguinii în timp ce filma în Antarctica.
Irwin a filmat 46 de documentare care au fost difuzate de postul TV Animal Planet, precum și peste 20 de episoade din "The Crocodile Hunter Diaries".

A încetat din viață în nordul Australiei, într-un accident subacvatic. În dimineața de luni, 4 septembrie 2006, a fost înțepat în piept de o pisică de mare; Stephen Irwin se afla în largul portului Douglas, la nord de Cairns Australia, unde lucra la un documentar despre lumea submarină.



"Omenirea a pierdut un mare om al naturii, un ecologist pasionat şi unul dintre cei mai mândri taţi din lume. A murit făcând ce îi plăcea cel mai mult şi a părăsit această lume în pace şi cu zâmbetul pe buze", a declarat John Stainton, prietenul lui Steve Irwin şi producătorul emisiunii la care acesta lucra.

 3 septembrie 2006







miercuri, 3 septembrie 2014

Gânduri de seară...............


De-aş fi-n a tinereţii floare,
Când toate zilele sunt bune,
Pe când din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-aş avea în taină-a-ţi spune
Ca să devii tu gânditoare.

De-aş fi ce-am fost pe lume-odată,
Privind în faţă viitorul,
Când mă-ndrăgeam de orice fată
Ce-mi părea soră cu amorul,
Aş deştepta în tine dorul
Cu-a mea cântare înfocată.

Dar nu-s în floarea tinereţii,
Şi nu-ndrăznesc nimic a-ţi zice!
Mergi dar, copilă, -n calea vieţii
Întâmpinând zâmbiri amice.
Eu te-oi privi oftând, ferice,
Răpit de farmecul frumuseţii.

Şi însă de-ai vrea să ai parte...
Dar ce zic? Timpul ne desparte.
Tu eşti sosind, eu în plecare,
A zorilor vie lucire
Nu poate, ah! avea-ntâlnire
Cu-apusul palid ce dispare! (Vasile Alecsandri)

Drumul către democraţie nu se termină niciodată......



Drumul către democraţie nu se termină niciodată, se parcurge în fiecare zi.

Două sute de persoane au fost în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva deciziei Guvernului României de a suspenda legea care interzice migraţia politică. Trei mii de pensionari au ieşit în stradă, la un protest ilegal provocat de o sentinţă care a trimis la puşcărie un infractor. În ce ţară trăim?

Este adevărat că cei 200 de protestatari din Piaţa Universităţii au fost oameni educaţi, mulţi tineri, care au ajuns acolo după ce s-au informat corect pe o temă de actualitate. Tema a ajuns însă, prin toate buletinele de ştiri ale tuturor televiziunilor, la milioane de oameni care nu au reacţionat la fel. Mulţi dintre ei au comentat agresiv pe reţele sociale şi pe site-urile de ştiri, dar prea puţini au mers mai departe şi au protestat în stradă.

Este adevărat că mulţi dintre cei 3.000 de participanţi la protestul ilegal împotriva condamnării unui infractor au fost convocaţi de un partid îmbâcsit cu infractori condamnaţi sau în drum spre puşcărie. Este la fel de adevărat că mulţi alţii au fost manipulaţi să creadă minciuna evacuării unui post TV şi au fost folosiţi cu cinism pentru a umfla rândurile protestatarilor din armata partidului penal.

Toţi puteau să se informeze corect şi să depisteze lejer scopul real al protestului ilegal. Nu ştim câţi dintre ei au făcut-o. Cert este că 3.000 români au ieşit în stradă la chemarea unui infractor condamnat care a provocat României o pagubă de 60 de milioane de euro. Pentru un infractor care şi-a turnat rudele la Securitate şi a fost parte din regimul opresiv comunist s-au găsit să protesteze 3.000 de persoane. Repet întrebarea, în ce ţară trăim?

Unii au răspuns deja la această întrebare cu o doză exagerată de ură îndreptată împotriva României cu totul şi a unor categorii întregi care au fost mai uşor manipulate de şmecherii din actuala putere politică. Au greşit, nu acuzi victima unui viol pentru actul agresorului. Cred că trăim într- o ţară în care cei mai mulţi nu au înţeles că democraţia nu e o destinaţie, este un drum pe care o naţiune merge mereu, apărând mereu principiile pe care e fundamentată civilizaţia ţării.

Foarte mulţi dintre cei care nu acceptă hoţia ca mod acceptabil de existenţă, îşi câştigă onest pâinea de pe masă şi speră la un viitor mai bun pentru familiile lor, într-o ţară cu mai puţini hoţi, nu au înţeles că trebuie să apere în fiecare zi această mentalitate. Asta se face şi sancţionând ferm politicienii care promovează hoţia ca politică de partid.

Problema României nu este că un infractor a reuşit să păcălească 3.000 de victime să-i facă jocul. Problema este că milioane de oameni cinstiţi nu au înţeles încă de ce e important să apere valorile după care îşi duc în fiecare zi existenţa şi sunt o masă tăcută, lipsită de reacţie, care trece cu vederea momentele când democraţia este ciopârţită. O fac pentru că nu conştientizează exact unde se poate ajunge cu fiecare moment în care lasă lucrurile nesancţionate. Animalul feroce care muşcă astăzi o bucăţică îşi va înfige mâine colţii în hălci tot mai mari, dacă nu primeşte de fiecare dată un răspuns ferm.

Unele dintre cele mai puternice democraţii moderne au produs momente din cele mai îngrozitoare în istorie tocmai pentru că majoritatea a lăsat o minoritate uşor manipulabilă să-i decidă soarta şi nu a sancţionat ferm, în fază incipientă, derapajele de la valorile care le-a ghidat istoria. (Mălin Bot)




marți, 2 septembrie 2014

Gânduri de seară..................


Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.


Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele şi lasă
Urşii neadormiţi, berzele neduse,
Ora luminoasă.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum. (Ana Blandiana)

Regimul Ponta şi involuţia democratică.


Dincolo de histrionism, dincolo de faţada mediatică întreţinută cu grijă narcisistă, natura regimului Ponta poate fi descoperită fără dificultate, o dată ce iluziile de parcurs au fost abandonate. Expresie a unei voinţe de putere care îşi are originile în ambiţiile partidului-stat şi în interesele feudalilor care îl compun, regimul Ponta este, în ordinea istoriei ultimei decade, cel care a ilustrat o tactică, deliberată şi programată, de involuţie şi de degradare democratică.

Cu sau fără USL, (noul partid al lui Călin Popescu-Tăriceanu poate fi un surogat perfect de PNL), regimul Ponta a însemnat un atac direct şi frontal la adresa democraţiei constituţionale şi a domniei legii. Distincţia în raport de Crin Antonescu este, la Victor Ponta, una de abilitate şi de disimulare- acolo unde fostul preşedinte al PNL a preferat retorica colorată de demagog, Victor Ponta a ales replierile care îi puteau da ocazia de a se delimita de costurile politice colaterale. Îi unea, în momentele de glorie ale USL, aceeaşi ostilitate faţă de instituţiile denunţate ca ” băsiste”, de la DNA la ANI.

Adoptarea ordonanţei de urgenţă ce legiferează traseismul este încununarea acestui efort de extindere a autorităţii PSD, dincolo de limitele constituţiei şi ale practicii europene. Suspendarea temporară a unei legi prin efectul unei ordonanţe creează acel precedent legal care poate fi utilizat fără ezitare în viitor. Simbolic, vocea care a argumentat necesitatea acestui gest a fost cea a lui Liviu Dragnea. Premierul a fost, încă o dată, absent din propria ţară.

Ordonanţa evocată nu ar fi putut fi imaginată în absenţa neutralizării acelui punct instituţional atacat şi în vara lui 2012- Avocatul Poporului. Sfidând recomandările europene, ce pledau în favoarea nominalizării unei personalităţi credibile prin non- partizanatul ei, regimul Ponta a optat pentru un politician, Victor Ciorbea, a cărui asociere cu traseismul este semnificativă, la rândul ei. Misiunea noului Avocat al Poporului este esenţială în strategia de degradare democratică. Aceea de a nu interveni, facilitând adoptarea de acte normative ce afectează regimul constituţional. Puciul din vara lui 2012 este continuat, pe alte paliere şi cu alte instrumente. Paralizarea Avocatului Poporului este unul dintre acele acte politice ce indică autentica vocaţie a regimului Ponta.

Şi poate că tabloul acestei involuţii democratice se cere completate cu imaginea unei alte instituţii a cărei degradare deliberata serveşte aceluiaşi obiectiv: în contextul derivei ofensivei Antenei 3, devenite o portavoce a urii şi violenţei, non- intervenţia CNA este esenţială, permiţând dezvoltarea acelei culturi a populismului radical inseparabile de esenţa regimului Ponta. Laura Georgescu şi majoritatea din CNA sunt vectorii prin care se manifestă această voinţă de control şi de decredibilizare instituţională.

Alegerile prezidenţiale pot fi, pentru regimul Ponta, ocazia de a face pasul spre lichidarea tututor instituţiilor şi practicilor care garantează pluralismul în România. O lege a amnistiei şi graţierii, ( evocată deja de noul profet politic, Adrian Năstase) poate fi adoptată fără ezitare. Decapitarea DNA şi a Înaltei Curţi este o altă opţiune care nu poate fi exclusă. Involuţia democratică se poate accelera, dincolo de punctul critic. Miza prezidenţialelor din 2014 este viitorul libertăţilor şi al domniei legii.
(Ioan Stanomir)




duminică, 31 august 2014

Gânduri de seară................


E încă verde iarba pe coline
Şi zilele nu s-au scurtat de tot.
Şi cineva cu-n sac în spate vine
De sus din munţi ca de la un complot.

Porumbul are încă dinţi de lapte
Albinele se-ngreunează-n zbor.
Văratec plouă în fiecare noapte
Şi greierii mai cântă până mor.

Cojoacele n-au coborât din poduri
Iubirile n-au coborât din vis.
Se coc gutui în foarte multe moduri
A le muşca e încă interzis.



În clăi de fân miroase a foc de floare
Cerboaicele nu caută mascul.
În aburii de vifor cerul moare
Mai este până la nuntă timp destul.

Şi totuşi vine toamna, şi totuşi vine toamna
Şi tu o ştii şi o îngâni.
Şi totuşi vine toamna, şi totuşi vine toamna
Şi vai: suntem bătrâni.(Adrian Păunescu)

vineri, 29 august 2014

Constantin Tănase -"Ia corupția amploare, Cum nicicând nu s-a văzut..."



Mare ţigănie, mă
Este în politică.
Ei se-njura să se rupă,
Ei se ceartă, ei se pupă.
De ai treabă, cum se ştie,
Prin deal la Patriarhie
Nu poţi lua copii cu tine,
C-auzi vorbe de ruşine
Asta-i Camera adică
Sau ceaţă lui Lăzurică?!...


Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880 - d. 29 august 1945), actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist român, a fost o figură cheie în teatrul de revistă românesc.
Avea să absolve Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti în 1905, după ce lucrase timp de câţiva ani ca învăţător. Împreună cu compania de teatru înfiinţată de el însuşi în 1919, a creat o adevărată tradiţie a teatrului de revistă, ancorând acest gen în satira socială. Trupa a oferit reprezentaţii de succes nu numai în ţară, pe scena Teatrului Savoy de pe Calea Victoriei, dar şi pe scenele altor teatre europene. În sala din Calea Victoriei s-au lansat o serie de artişti de renume. În mai 1934, pe această scenă urca pentru prima dată Maria Tănase, ulterior angajată în trupa lui Constantin Tănase, actorul fiind un promotor al succesului cântăreţei. Compania „Cărăbuş" a funcţionat cu această denumire şi sub această conducere până în anul 1939, când a fost nevoită să-şi întrerupă activitatea. După moartea lui Constantin Tănase, survenită în 1945, compania a funcţionat sub alte denumiri temporare - „Ansamblul de Estradă", apoi „Teatrul de Stat de Estradă" şi, începând cu 1962 - „Teatrul satiric-muzical Constantin Tănase". După 1990, denumirea acestei instituţii a rămas „Teatrul de Revistă Constantin Tănase".
Susţinând cu mare eleganţă şi talent ideologia bunului simţ, Constantin Tănase a făcut din scena bucureşteană un post de avangardă împotriva exagerărilor social-politice ale vremii, iar cupletele sale pot caracteriza la fel de bine şi societatea românească actuală:

Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând "Davai ceas". Tănase a compus un cuplet:

„Rău era cu «der, die, das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân' la Don
Davai ceas, davai palton
Davai ceas, davai moșie
Harașo, tovărășie”


După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile "bandajate" cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scotând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.

Însă ceea ce l-a consacrat în faţa publicului este personajul căruia el i-a dat viaţă, şi o voce puternică, acela al cetăţeanului simplu, umil si necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat. Personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrăţele, crizantemă la butonieră si bastonaş, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii.

„În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă.
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul,
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.

Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urcă și-o coboară.
Și cu asta ce-am făcut?

Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a căștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut?”



GHICI, CINE SCUIPĂ ÎN BLIDUL CU FASOLE AL ROMÂNILOR? & Tiberiu Vanca

GHICI, CINE SCUIPĂ 
ÎN BLIDUL 
CU FASOLE AL ROMÂNILOR?
Îţi aduci aminte, „Bunule” al meu prieten, de luminiscenţa zilelor în care erai chemat la urne: Imobilele pe care flutura tricolorul, pieţele şi pieţetele înţesate de formaţii care clamau bucuria şi speranţa. Nu-i aşa că îţi revin în memorie? Îţi mai stăruie, între amintiri, acordurile, fie ale fanfarelor, fie al tarafului cu lăutari, şi nu în ultimul rând a declamatorilor de ode despre viaţa nouă, despre viitorul fericit, despre constructivitate, despre monumentul întru umanitate care eşti tu, cel ce tocmai te îndreptai înspre cabina de vot. Ce mare, ce uriaş erai atunci şi ce destin de neînsemnat aveau să-ţi croiască începând cu a doua zi, ziua fără drapele, fără fanfară sau taraf de disiminat acorduri de speranţă. Totul te îndemna pe tine, altminteri neînsemnatul, pionul de pe tablă de şah a nemernicilor ce ţin în mână destinul unei ţări, precum hăţurile de la caleaşcă, să fii optimist, să-ţi dai girul lătrătorilor ce o bună bucată de vreme, în campania de minciună, deşertăciune şi promisiuni ce nu se vor împlini vreodată, îţi vor înşela speranţele pe care ei înşişi ţi le-au fluturat. Erau bandele, de stânga, de dreapta, de centru care te monumentalizau infuzându-ţi convingerea că ai marcat istoria şi că porţi destinele unui deschizător de drumuri în istorie, în condiţiile în care, între noi fie vorba, nu erai decât un biet vieţuitor ce lupta din greu pentru a învinge vâltorile vieţii, cel ce începând cu a doua zi aveai să devii un nimeni, unul căruia i s-au furat visele terfelindu-i-se speranţele.
Şi ţi-ai exprimat opţiunea, prin care s-a realizat „Voia Poporului”. Pe mâna ta şi al altor înşelaţi în ale lor aşteptări, s-au instalat la cârma societăţii primarii, consiliile locale (comunale; orăşeneşti; municipale; judeţene şi de sector), preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii de rigoare iar harta ţării s-a împestriţat cu roşu, cu portocaliu, cu violet şi alte şi alte adumbriri prin culori ale bandelor mai mărunte.
Astăzi ne aflăm sub talpa roşiilor, nimeni alţii decât urmaşii comuniştilor, deghizaţi în apostoli ai dreptăţii, în administratorii celei mai „drepte şi cinstite”, spun ei, administrări a societăţii, în condiţiile în care executivul este condus de un hoţ dovedit, guvernul a fost populat de asemenea de subiecţi ce purtau în spate şi în special pe conştiinţă fapte antisociale din cele mai grave, iar puşcăriile naţiei au început să primească, evident cu covor roşu, la intrare, miniştrii, vice-prim-miniştrii şi putea oare să lipsească şi un prim-ministru, evident că nu. Îţi aminteşti „Bunule” vara anului 2012, cu lovitura de stat, cu încercarea scoaterii din mandat a personalităţii istorice ce le încurca socotelile. N-ai uitat desigur modul murdar în care printr-un atentat murdar la „statul de drept” au pus la cale lupta unei „bune părţi a societăţii” (7.400.000 de spălaţi pe creiere) cu un singur om, spunând că ei salvează patria sacrificându-l pe cel sub puterea căruia „Justiţia” şi-a intrat în atribuţii, dar trebuia întoarsă din drum şi nici realitatea istorică că prin voia celor mulţi (aproximativ 10.600.000), al celor cărora nu li s-a putut inocula voia criminală a unora cu patronimice, ce vor fi înfierate de istorie (Ponta; Voiculescu; Dragnea; Oprea; şi ceilalţi complici din care bună parte sunt astăzi între cei ce iminent vor deveni pensionari ai „închisorilor patriei” Constantinescu; Mazăre; Cosma; Oprişan; Bunea S. …; ş.a.). N-ai uitat, „Bunule” nici crima din „Miez de noapte” cunoscută sub denumirea de „Marţea Neagră”. Îţi aminteşti , cu scârbă, „Bunule” de protocolul semnat de pucişti din 2012 cu un nevolnic „Moş Teacă” al istoriei, alias Mircea Dogaru, colonel fără armată, pe care-l supăra la rânză, Agenţia Naţională de Integritate; Direcţia Naţională Anticorupţie şi Curtea Constituţională, ce se impunea a fi făcute inofensive.
Ştii precum ştie o ţară întreagă vorba de lehamite a românilor împotriva actelor şi faptelor demne de dispreţ „… a dat cu mucii în fasole” ziceau ei. Ei bine scârbavnica operaţie a avut loc ieri 28 august 2014. Nevolnicul prunc insuficient maturizat ce deţine frâiele executivului a procedat în tehnica-i obişnuită. A plecat la Istambul, să se dea mare la o intronizare, şi a lăsat cuvânt de ordine ca după plecarea lui să se pună de o „ordonanţă de urgenţă” prin care să se scoată de sub incidenţa legii sancţiunile ce se aplică demnitarilor aleşi, primari şi preşedinţi de consilii judeţene ce-şi trădează alegătorii. Mai pe româneşte spus dacă au fost aleşi pe violet, sau portocaliu etc., după intrarea în mandat să migreze la o altă culoare. Migrare ce a fost stopată prin lege în 2006 sub sancţiunea pierderii mandatului demnitarului ales care-şi trădează alegătorii. Se apropie noiembrie 2014 când mulţimile vor fi chemate la urne pentru a-şi alege preşedintele. Pe lista cu pofticioşi figurând şi Victor Viorel Ponta, care ştie că după sondaje nu-şi poate apropia numărul necesar de alegători, drept care le-a spus cozilor de topor ce-i sunt pupincurişti „Eu plec la „Stambul” iar când veţi fi siguri că am ieşit din ţară scoateţi o ordonanţă de urgenţă prin care să faceţi o fereastră de patruzeci şi cinci de zile în legea antimigrării, pentru a racola de la celelalte partide primarii trebuitori să-mi asigure numărul rânduit de mandate pentru a ajunge la Cotroceni”. Tehnica plecării din ţară în pragul scenarizării unei hoţii nu se produce în premieră. Vă amintiţi, desigur, că pentru a se pune în mişcare „Marţea Neagră”, a dat o fugă până la Pretoria alias Africa de Sud. Iar la întoarcere în ţară nimeni nu era mai nevinovat decât V.V.P. A mers atunci, de ce n-ar pune la cale un bis
şi iacă l-a pus. Când tocmai trecuse dincolo de Dunăre, ciracii din guvern s-au întrunit şi cu ferestrăul de făcut necesarele mizerii au croit necesara deschizătură în legea cu pricina. Ziua de 28 august 2014 va rămâne în istoria României la fel de nefastă cum a fost noaptea din decembrie 2013. Va fi rânduită drept „Ziua Naţională a Dispreţului” pentru că ce altceva s-a produs în această murdară zi decât ridicarea dispreţului la rang de lege. Au pregătit din vreme terenul. Au convenit cu o seamă de primari şi preşedinţi de consilii Judeţene coloraţi în portocaliu, violet sau altă nuanţă, să o pună de o trădare, să treacă în barca PSD-ului. Înţelegerea cu siguranţă n-a fost gratuită, cei ce trebuiau să facă pasul murdar au primit mult, fie finanţări la comunităţile de referinţă, varianta cu o oarecare atenuare a murdăriei, fie la teşchereaua proprie şi s-au făcut aceste târguri fără pic de reţinere că doar nu asistam la prima mişcare necinstită, amintiţi-vă, doar, de ziua în care traficul de influenţă „Duicu pro Ponea” s-a făcut din uşa cabinetului prim ministerial, iar cel ce în murdăria de atunci ar fi avut sarcina „de a comite” a fost chemat la ordine la Palatul Victoria de însuşi şeful executivului.
Nu făceam această punere în pagină dacă ar fi fost vorba de o murdărie oarecare sau , cu alte cuvinte, minoră, cât în cazul de faţă asistăm la o murdărie de cea mai mare dimensiune, Dragnea şi ai lui şi-au „aruncat mucii în blidele cu zeamă ale românilor”. Le-au arătat românilor că se „c…” pe votul lor, că „Voia Poporului”, aia pe care au scris-o românii în cabinele de vot, este valabilă doar până în locul în care interesele partidului roşu o cer, iar acum când interesele „Plagiatorului”, ştii Domnia Ta, Bunule! că furtului din această specie i se spune plagiat, adică, aşa, mai pe domneşte, este furtul intelectualizat pentru că : „De! Suntem oameni subţiri”. Şi nu le este teamă, de nimic, nici de ţepe, pentru că Ţepeş a murit, şi, cred ei, nici de vreo altă sancţiune lumească. Numai că actul în sine este un „abuz contra persoanelor” (vezi codul penal) autori ai abuzului sunt exchibiţioniştii lui Ponta iar victime sau părţi lezate, în înţelesul legii sunt ăia de peste douăzeci de milioane de români, sau câţi se va dovedi că am fost în 2006 când s-a promulgat legea împotriva migrării aleşilor.

29 august 2014
Tiberiu Vanca

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More