Gânduri de seară............

Se-ntorc iar zilele noroase,
Cu negurile somnoroase,
Şi-amurgurile timpurii —
Vin dimineţile urâte
Şi nopţile posomorâte
Şi lungi, şi negre, şi pustii…









Ștefan Octavian Iosif (n. 11 septembrie 1875, Brașov - d. 22 iunie 1913, București) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.
Tatăl este Ştefan Iosif, profesor de elină şi germană la liceul românesc din Braşov.
Mama, Paraschiva, născuta Mihălțeanu, fiica de preot, era nepoata lui G. Munteanu, profesor şi literat, primul traducător în româneşte al "Suferinţelor tânărului Werther."
Ștefan Octavian Iosif urmează studiile liceale la Brașov și Sibiu. În anul 1895 Ștefan O. Iosif îşi ia bacalaureatul şi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, secţia de filozofie, dar nu urmează cursurile şi nu se prezintă la examene.
Lucrează copist la Ministerul Domeniilor, apoi secretar al lui I. L. Caragiale, fiind antrenat într-o atmosferă literară deosebit de priitoare unui scriitor începător.
Colaborează cu revistele „Convorbiri literare", „Pagini literare", „Curierul literar".

Toamna

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la fereşti,
Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povesti...

El povesteşte despre moarte foi
Pe care le goneşte ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morţi, şi ţi le aruncă-n geam.

El stinge crini, şi roze, şi zambile,
El frânge ramuri,
Şi plânge, şi se tânguieşte zile
întregi şi nopţi întregi, necontenit.

Acuma stins şi parcă ostenit
Abia suspină,
Ca plânsul violinei în surdină,
Apoi îşi schimbă fără veste tonul
Şi uimit 1-auzi cum suie
Din nou diapazonul
Şi şuieră, şi fluieră, şi vuie,
Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme
Într-un amestec înfiorător
De bocet, şi de vaiet, şi blesteme!
Ah, ce frumos, ce potolită vreme,
Ce veac senin fusese până ieri!

Ai fi crezut că firea amăgită
De visul cald al somnoroasei veri,
Aşa bogată-n fermecate vise,
Dormea, dar s-a trezit...

Văzând fugita
Vicleana vară care-o amăgise,
Acum, când înţelege adevărul,
Se zbate ca o mamă părăsită
Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!...


Din inițiativa lui Emil Gârleanu, Șt.O. Iosif și Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din București s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăți a Scriitorilor Români.

Ștefan O. Iosif și Dimitrie Anghel se cunoscuseră la Paris, în 1901, unde se aflau la studii. Temperamente total diferite, aveau totuși câteva trăsături care îi uneau: amândoi erau poeți, nutrind o mare sete de instruire și afirmare literară, și amândoi erau - structural vorbind - niște visători și niște romantici. Deși psihologic se deosebeau, în plan mai larg se întâlneau și se "completau" în chip fericit: pe când interiorizatul Șt. O. Iosif se simțea atras de exuberantul Anghel, acesta din urmă afla în persoana delicatului Iosif un fel de "reper" literar și temperamental, de care avea nevoie. Fiind și apropiați ca vârstă (Iosif avea 26 de ani, iar Anghel 28), cei doi s-au împrietenit. O relație benefică și pentru literele românești. Și-au luat un pseudonim - A. Mirea - sub care au început să publice lucrări originale și numeroase traduceri din literatura franceză, ajungând în cele din urmă să semneze împreuna celebrul Caleidoscop al lui A. Mirea, volum apărut în 1908 și comentat de critica și istoria literară, atât la apariție, cât și mai târziu.
Își stabilește reputația de poet în epocă prin volumele: "Patriarhale" (1901), "Romanțe" din Heine (1901), "Poezii" (1902), "Din zile mari" (1905), "Credințe" (1905).

Bunica

Cu părul nins, cu ochii mici
Şi calzi de duioşie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori şi până-n seară;
Cu furcă-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la ţară…

Căta la noi aşa de blând,
Senină şi tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte…

Read More

Gânduri de seară.............

Vino la fereastră, fă-mi un semn cu mâna,
Prin localitate trec turişti cărunţi,
Totuşi nu se-ncheie bine săptămâna
Toamna absolută a venit în munţi.

Plouă de plecare, plouă de adio,
Plouă iar de-albastru, plouă dioptrii,
Toamnă absolută, n-o voi mai opri-o
Şi vei fi departe şi te voi iubi.


Nu cumva, va urma
Teatrul monoton,
Amândoi, bieţi eroi
De carton.


Vino la fereastră spune-mi că e bine,
Vara moare-n struguri şi într-o cafea,
Toamna absolută a venit la mine,
Plec în munţi cu toamna să te pot uita.

Frunzele-n cădere gura mi-o sărută
Şi mi-e toamna mare şi mi-e foarte greu,
Viaţă relativă, toamnă absolută,
Se transcriu prăpăstii în destinul meu.

Toamnă absolută şi tu eşti mai tristă
Ca distanţa care s-a-nmulțit cu doi,
Vino la fereastra care nu există
Peste care urcă zidul între noi.

O scenografie, întâlnirea noastră,
Ziduri prăbuşite sub un vânt ocult,
Toamnă absolută, nu-i nici o fereastră
Poate doar fereastra unui tren demult....

Read More

Preşedintele SUA, Barack Obama, a propus României să găzduiască un Centru de antrenament şi exerciţii navale la Marea Neagră, a anunţat preşedintele Băsescu, după finalul summitului NATO din Ţara Galilor. Centrul ar urma să funcţioneze în regim permanent, pentru instruirea flotelor din România şi Bulgaria.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a propus României să găzduiască un Centru de antrenament şi exerciţii navale la Marea Neagră, a anunţat preşedintele Băsescu, după finalul summitului NATO din Ţara Galilor. Centrul ar urma să funcţioneze în regim permanent, pentru instruirea flotelor din România şi Bulgaria. 

"Acest centru va fi tot timpul alimentat cu nave din flota militară a Statelor Unite", a punctat Băsescu.

Constituirea Centrului este o consecinţă a faptului că Marea Neagră a fost recunoscută în documentele summitului NATO ca având o importanță deosebită pentru securitatea euro-atlantică. "Este cea mai cuprinzătoare afirmație legată de Marea Neagră", a precizat președintele Traian Băsescu.

Practic, după ce acest Centru va deveni operaţional, în porturile române şi bulgare de la Marea Neagră vor staţiona permanent nave ale flotei americane sau ale statelor NATO.

"Pe teritoriul României sunt dislocaţi circa 1.400 de militari americani, din care 600 sunt pușcași marini, militari de elită. Aceste efective vor crește, vor fi flexibile, se vor adapta la situația de zi cu zi, dar important este că există un plan, că se știe de unde vin aceste trupe, că pot fi dislocate imediat și sunt gata echipate pentru orice tip de acțiune", a explicat Băsescu. 

"Vom avea o structură de comandament NATO. În documentele care nu sunt destinate publicității, România figurează ca fiind stat care va oferi facilități pentru un comandament NATO de dimensiuni acceptabile, dar noi știm că unul dintre comandamente va fi pe teritoriul României. Prin adoptarea Planului de acțiune s-a decis prezența NATO pe teritoriul statelor de la frontiera de est a NATO, inclusiv pe teritoriul României", a mai subliniat Băsescu. 

Read More

Gânduri de seară................

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi...
Şi cei de azi cu paşii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâni,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.


Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji
Şi-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi, cei pierduţi, re-ntorsi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce-n piepturi se ascund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge, zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi!(Radu Gyr)

Read More

Gânduri de seară.............

- Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine.
 -Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.

Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare….




- Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică…....(George Bacovia)

Read More

Pentru ce v-aţi mai dus în China dacă nu aţi luat niciun exportator român cu voi?

Neşansa economiei româneşti este de a avea în fruntea guvernului oameni care ori nu pricep interesele noastre reale, ori nu vor să le urmărească. Ambele explicaţii sunt grave, dar cea de-a doua trimite la posibile acte de subminare deliberată a viitorului economic al acestei ţări.
Cel mai bun exemplu este vizita recentă a premierului Victor Ponta în China, însoţit de ministrul economiei, al transporturilor şi alte oficialităţi. Orice şef al guvernului sau preşedinte de ţară îşi asumă ca misiune promovarea propriilor companii - ceea ce înseamnă, simplu, încurajarea exporturilor româneşti în ţara vizitată.
Orice vizită la nivel înalt înseamnă o poartă deschisă către noi contracte şi noi facilităţi de vânzare pentru companiile locale, mai ales într-o economie precum cea chineză, unde capitalismul este controlat de stat.
Însă nicio companie românească cu exporturi în China sau care să fie interesată de această piaţă nu a participat la vizita premierului român.

„Dacă aş fi fost invitată, aş fi mers. Nu putem exporta în China dacă nu avem conexiuni serioase“, a spus recent pentru ZF Doina Cepalis, om de afaceri din Paşcani, a cărei companie Te-Rox Prod tocmai a intrat pe piaţa chineză cu vânzarea de scaune auto pentru copii.

Singurul „om de afaceri“ care a mers cu premierul Ponta în China a fost directorul CFR SA. Noi nu ne-am dus în China să vindem, ci să cumpărăm. Dar nicio ţară nu poate creşte cumpărând. Esenţialul este să-ţi faci organizaţii de business care să vândă produsele tale la extern. Ziarul Financiar i-a oferit premierului Victor Ponta recent lista cu cei mai mari 50 de exportatori.
Numai 50 din top 500 companii care exportă din România au capital românesc. Cele 500 de mari companii deţin 75% din exporturile de 50 mld.euro pe an ale României, iar cele 50 de companii româneşti fac exporturi în total doar de circa 3 mld.euro. Companiile exportatoare româneşti sunt mici, dar au un drum în faţă.

Azi ai 3 milioane de euro exporturi în China, peste un an şase, iar peste zece ani 50 de milioane de euro. Încă o sută de astfel de companii şi ai 5 mld. euro exporturi, care antrenează 100.000 de locuri de muncă, din care 5.000 de ingineri. Dar pentru asta trebuie să ai un plan de bătaie, să realizezi că o companie care exportă antrenează forţă de muncă calificată şi care va deveni din ce în ce mai competitivă, adică exact ceea ce are nevoie România. Probabil că îşi râd în barbă şi chinezii şi toţi cei cu care vorbesc înalţii noştri oficiali când nu li se pune niciodată problema să cumpere ceva de la noi, ci noi ne luptăm cu toate forţele să cumpărăm de la ei.

În 1990 China avea un PIB per capita de 341 de dolari, iar astăzi este la 6.200 de dolari. România era de patru ori mai puternică la PIB per capita decât China în 1990, cu 1.600 de dolari, iar astăzi este la 8.500 de dolari PIB per capita. Probabil că de acum în 20 de ani chinezii se vor uita de foarte de sus la noi la acest indicator.
Ascensiunea lor s-a datorat exclusiv promovării companiilor locale, absorbind tehnologie externă, iar astăzi sunt în stare să facă propriile trenuri de mare viteză, în condiţiile în care românii le livrau chinezilor termocentrale la cheie şi alte tehnologii în urmă cu 30-40 de ani.

Exportatorii români sunt mici şi ar avea nevoie vitală de sprijin public, dar sunt absolut desconsideraţi. Probabil că nu există ţară în lume ai cărei lideri să aibă acces la cel mai înalt nivel în China şi care să nu-şi trimită reprezentanţi de business. Dacă nu iei cu tine zece exportatori care să-şi vândă produsele în ţara pe care o vizitezi, pentru ce să te mai duci în acea ţară?
În loc să fie obsedaţi să promoveze în orice discuţie cu oficiali ai unor alte ţări produsele româneşti, liderii noştri politici văd „un succes“ în cooperarea economică achiziţia de bunuri şi servicii - în acest caz trenuri de mare viteză, reactoare nucleare, contracte pentru autostrăzi - din străinătate.

Uluitor cum de nu-şi dau seama nici cei din conducerea actuală a ţării, nici din guvernele anterioare care sunt interesele reale ale României. S-a instaurat în ultimii douăzeci de ani o stare de ignorare reciprocă între oamenii de afaceri care defrişează pieţele externe de capul lor şi reprezentanţii administraţiei.
În niciun discurs şi în nicio luare de poziţie, nici la nivel guvernamental, nici la nivelul preşedinţiei nu este subliniată nevoia României de a găsi debuşee pe pieţe externe, de a merge cu firmele româneşti în străinătate. Chiar nu pricep aceşti oameni că antrenarea producţiei locale la export şi implantarea ulterioară în străinătate a companiilor cu capital local sunt singura cale de creştere a competitivităţii locale?
Nu putem ieşi din stadiul de economie subdezvoltată cu un PIB de 7.000 de euro per capita, faţă de 35.000 de euro în Franţa sau în Germania, fără să antrenăm întreprinderile româneşti la export.

Multinaţionalele, care deţin două treimi din exporturile României, nu au nevoie de promovări în străinătate. Loganul „românesc“ este dus în China de francezi de fapt. Diplomaţia economică românească trebuie să muncească pentru întreprinderile cu capital românesc care să-şi găsească loc pe pieţele externe. Credeţi că are însă ministrul economiei pe masă lista cu primii 50 de exportatori cu capital românesc? Sau a avut premierul Ponta lista cu primii zece exportatori cu capital românesc în China?

Întreprinderile româneşti îşi fac loc cu greu în topul exportatorilor pentru că sunt ignorate complet de cei care sunt plătiţi din banii noştri să le promoveze interesele. Dacă noi nu ne ducem cu întreprinderile româneşti în China şi acceptăm că tot ceea ce mişcă în România este deţinut de multinaţionale, atunci nici nu mai au rost aceste vizite, predăm mandatul de promovare a exporturilor româneşti către UE şi gata. Iar la limită îl predăm şi pe cel al administraţiei, că tot este răspândită ideea că românii fură şi sunt nişte incapabili şi de asta trebuie să predăm ţara la străini care să o conducă şi să o administreze mai bine.
(Autor - Sorin Pâslaru)

Read More

Gânduri de seară.........

Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arată-n deal, cu faţa purpurie,
A nopţilor fermecătoare Doamnă.
Pe câmpul veşted tainic ea-mprăștie
Stralucitoarea-i negură albastră.
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
În umbra lui mă simt prins de tristeţe:
Există oare-atâta frumuseţe
În fire, — aşa cum o simţi tu, poetul?
Ori suntem pradă — o! gândire-amară!
De-a simţurilor noastre amăgire
Ce-aruncă-un val frumos peste-o neştire,
Şi totuşi, Doamne, ce frumoasă seară! (Duiliu Zamfirescu)

Read More

Stephen Irwin.

Stephen Robert Irwin (n. 22 februarie 1962 – d. 4 septembrie 2006) a fost un prezentator de televiziune, ecologist și proprietar de grădină zoologică.
A devenit cunoscut datorită documentarelor sale de pe Discovery ("The Crocodile Hunter") și a filmelor artistice în care a jucat. Steven Irwin este cunoscut drept un entuziast al faunei sălbatice.
Sursa sa de inspirație a fost tatăl său Bob, un expert în animale salbatice specializat în herpetologie. Mama sa, Lyn Irwin, a lucrat toată viața pentru reintegrarea animalelor în natură. După ce s-au mutat în Qweensland, Bob și Lyn au fondat "Reptile and Fauna Park", unde spre deosebire de alți copii, Steve a trăit fericit printre șerpi, crocodili și varani. La vârsta de doar șase ani, când alți puști mergeau la școală, Steve primea cadou un piton de trei metri lungime - și a fost dragoste la prima vedere. Când a împlinit nouă ani, a prins primul crocodil, sub supravegherea strictă a tatălui său. Imediat după ce a absolvit liceul, a purces la salvarea și strămutarea crocodililor din provincia North Queensland, unde erau prost văzuți de localnici și în consecință exterminați fără milă. După cinci ani de muncă dedicată și asiduă, Steve a devenit voluntar pentru programul guvernamental "East Coast's Crocodile Management".

Parcul a continuat să fie o afacere de familie până în anul 1992, când Steve îl preia integral, rebotezându-l "Australia Zoo", transformatând afacerea într-o mișcare pentru salvarea faunei sălbatice din Australia. În același an, apare în primul său show de televiziune, înconjurat de șerpi, păienjeni și scorpioni.
Steve și soția sa, Terri Irwin (Raines) , de origine americană, au devenit cunoscuți în toată lumea cu emisiuni despre viața animalelor sălbatice și în special a crocodililor. Montajul scenelor în care Steve și soția sa prind crocodili în luna de miere devine primul episod din serialul "Crocodile Hunter", difuzat până în prezent, în 122 de țări și vizionat de peste 200 de milioane de telespecatori. Sub conducerea exuberantă a lui Steve,iau naștere și activează fundația "Wildlife Warriors" și "International Crocodile Rescue", iar în cadrul Australia Zoo se deschid Animal Planet Crocoseum, aviarul Rainforest și Templul Tigrilor.

În 2001 Steve apare pentru prima oară într-un film, fiind invitat de Eddie Murphy personal să se joace pe sine însuși, în "Doctor Doolittle 2", pentru ca un an mai târziu să apară într-o producție inspirată în totalitate din viața sa: "The Crocodile Hunter:Collision Course." Popularitatea lui Steve o întrece pe cea a oricărui australian. El a devenit o adevărată legendă a curajului, îmbinând curiozitatea științifică cu spiritul de aventură. Steve Irwin a devenit foarte repede o vedetă în Australia, unde își avea chiar propria grădină zoologică. Revista People l-a declarat pe Steve cea mai iubită personalitate a lumii.

După ce a apărut în filmul lui John Stainon, "Vânătorul de crocodili", în anul 2002, naturalistul atipic a ajuns o stea internațională. Cu atât mai mult, cu cât în peliculă juca în propriul său rol. Emisiunile sale televizate au fost urmărite de zeci de milioane de telespectatori, cuceriți atât de neprevăzutul situațiilor în care se punea, cât și de umorul care îi însoțea permament aventurile în rândul celor care nu cuvântă.

Totuși, Irwin a fost aspru criticat în 2004 pentru că își ținea în brațe copilul său de numai cîteva luni, în timp ce hrănea un crocodil la o gradină zoologică australiană. El a mai fost criticat pentru că a deranjat balenele, focile și pinguinii în timp ce filma în Antarctica.
Irwin a filmat 46 de documentare care au fost difuzate de postul TV Animal Planet, precum și peste 20 de episoade din "The Crocodile Hunter Diaries".

A încetat din viață în nordul Australiei, într-un accident subacvatic. În dimineața de luni, 4 septembrie 2006, a fost înțepat în piept de o pisică de mare; Stephen Irwin se afla în largul portului Douglas, la nord de Cairns Australia, unde lucra la un documentar despre lumea submarină.



"Omenirea a pierdut un mare om al naturii, un ecologist pasionat şi unul dintre cei mai mândri taţi din lume. A murit făcând ce îi plăcea cel mai mult şi a părăsit această lume în pace şi cu zâmbetul pe buze", a declarat John Stainton, prietenul lui Steve Irwin şi producătorul emisiunii la care acesta lucra.

 3 septembrie 2006

Read More

Gânduri de seară...............

De-aş fi-n a tinereţii floare,
Când toate zilele sunt bune,
Pe când din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-aş avea în taină-a-ţi spune
Ca să devii tu gânditoare.

De-aş fi ce-am fost pe lume-odată,
Privind în faţă viitorul,
Când mă-ndrăgeam de orice fată
Ce-mi părea soră cu amorul,
Aş deştepta în tine dorul
Cu-a mea cântare înfocată.

Dar nu-s în floarea tinereţii,
Şi nu-ndrăznesc nimic a-ţi zice!
Mergi dar, copilă, -n calea vieţii
Întâmpinând zâmbiri amice.
Eu te-oi privi oftând, ferice,
Răpit de farmecul frumuseţii.

Şi însă de-ai vrea să ai parte...
Dar ce zic? Timpul ne desparte.
Tu eşti sosind, eu în plecare,
A zorilor vie lucire
Nu poate, ah! avea-ntâlnire
Cu-apusul palid ce dispare! (Vasile Alecsandri)

Read More

Drumul către democraţie nu se termină niciodată......

Drumul către democraţie nu se termină niciodată, se parcurge în fiecare zi.

Două sute de persoane au fost în Piaţa Universităţii pentru a protesta împotriva deciziei Guvernului României de a suspenda legea care interzice migraţia politică. Trei mii de pensionari au ieşit în stradă, la un protest ilegal provocat de o sentinţă care a trimis la puşcărie un infractor. În ce ţară trăim?

Este adevărat că cei 200 de protestatari din Piaţa Universităţii au fost oameni educaţi, mulţi tineri, care au ajuns acolo după ce s-au informat corect pe o temă de actualitate. Tema a ajuns însă, prin toate buletinele de ştiri ale tuturor televiziunilor, la milioane de oameni care nu au reacţionat la fel. Mulţi dintre ei au comentat agresiv pe reţele sociale şi pe site-urile de ştiri, dar prea puţini au mers mai departe şi au protestat în stradă.

Este adevărat că mulţi dintre cei 3.000 de participanţi la protestul ilegal împotriva condamnării unui infractor au fost convocaţi de un partid îmbâcsit cu infractori condamnaţi sau în drum spre puşcărie. Este la fel de adevărat că mulţi alţii au fost manipulaţi să creadă minciuna evacuării unui post TV şi au fost folosiţi cu cinism pentru a umfla rândurile protestatarilor din armata partidului penal.

Toţi puteau să se informeze corect şi să depisteze lejer scopul real al protestului ilegal. Nu ştim câţi dintre ei au făcut-o. Cert este că 3.000 români au ieşit în stradă la chemarea unui infractor condamnat care a provocat României o pagubă de 60 de milioane de euro. Pentru un infractor care şi-a turnat rudele la Securitate şi a fost parte din regimul opresiv comunist s-au găsit să protesteze 3.000 de persoane. Repet întrebarea, în ce ţară trăim?

Unii au răspuns deja la această întrebare cu o doză exagerată de ură îndreptată împotriva României cu totul şi a unor categorii întregi care au fost mai uşor manipulate de şmecherii din actuala putere politică. Au greşit, nu acuzi victima unui viol pentru actul agresorului. Cred că trăim într- o ţară în care cei mai mulţi nu au înţeles că democraţia nu e o destinaţie, este un drum pe care o naţiune merge mereu, apărând mereu principiile pe care e fundamentată civilizaţia ţării.

Foarte mulţi dintre cei care nu acceptă hoţia ca mod acceptabil de existenţă, îşi câştigă onest pâinea de pe masă şi speră la un viitor mai bun pentru familiile lor, într-o ţară cu mai puţini hoţi, nu au înţeles că trebuie să apere în fiecare zi această mentalitate. Asta se face şi sancţionând ferm politicienii care promovează hoţia ca politică de partid.

Problema României nu este că un infractor a reuşit să păcălească 3.000 de victime să-i facă jocul. Problema este că milioane de oameni cinstiţi nu au înţeles încă de ce e important să apere valorile după care îşi duc în fiecare zi existenţa şi sunt o masă tăcută, lipsită de reacţie, care trece cu vederea momentele când democraţia este ciopârţită. O fac pentru că nu conştientizează exact unde se poate ajunge cu fiecare moment în care lasă lucrurile nesancţionate. Animalul feroce care muşcă astăzi o bucăţică îşi va înfige mâine colţii în hălci tot mai mari, dacă nu primeşte de fiecare dată un răspuns ferm.

Unele dintre cele mai puternice democraţii moderne au produs momente din cele mai îngrozitoare în istorie tocmai pentru că majoritatea a lăsat o minoritate uşor manipulabilă să-i decidă soarta şi nu a sancţionat ferm, în fază incipientă, derapajele de la valorile care le-a ghidat istoria. (Mălin Bot)

Read More