OMAGIEREA „EXCELENŢEI SALE PARŞIVELUL”
Pe scurt. În „Carta cu performanţe tâmpite”, dacă ar exista un astfel de instrument livresc, s-ar înscrie, cu litere aurite, 20 septembrie 2014 –Bucureşti-România „Omagierea personajului Victor Viorel Ponta, la cele patruzeci şi două, de toamne, şi nu primăveri, ale sale, cum se spune în de obşte la astfel de manifestări, pentru că ceea ce s-a întâmplat pe „Arena Naţională” în prezenţa, a şapte zeci de mii (70.000) de suflete captive, aidoma anotimpului de referinţă ce semnalează moartea, în natură a lumii vegetale, iar în societatea românească a spiritului democratic greu cucerit. Eveniment ce atenţionează la a fi o nefasta tentativă de însfăşcare plenară de către ghiara comunistoidă a bandei ce operează sub abrevierea P.S.D. a destinului României, întru sortirea unei ucideri a democraţiei, valoare civică ce abia a prins contur în România, după patruzeci şi cinci de ani de crimă comunistă. S-a proslăvit durata existenţială a unui personaj malefic. Îl numim pe Victor Viorel Ponta, personaj prins cu mâna în sacul altuia, respectiv la furat ca „În Codru” cum spune românul, hoţul ce a păşit în al patruzeci şi treilea an, din nou, repetăm cu regret, de viaţă, după demascarea publică că a furat valori spirituale din lucrările ştiinţifice ale altora, şi că prin finalitatea abjectului furt, numit plagiat, şi-a apropiat, respectiv a furat, un titlu doctoral de cercetător ştiinţific, şi, atenţie, nu numai că nu i-a fost ruşine, cât prin faptele murdare ale anturajului de înalt nivel ministerial, pe care le avea la dispoziţie, dintre care îl amintim pe obedientul ministru Liviu Pop, vremelnic deţinător al mandatului de la Ministerul Educaţiei cel ce a pus cenuşă peste căcat, ca nu cumva efectele pestilenţiale ale acestuia să infesteze „nara” poporului în fruntea căruia exercita înalta demnitate de „Prim Ministru” nimeni altul decât furul ascuns în blană de înalt demnitar.
Şi dacă a ieşit în glorie de sub efectele uneia din cele mai infamante fapte condamnate de religie („să nu furi” – cum spune decalogul), de morală („să nu pofteşti la lucrul altuia”), de codul penal („însuşirea pe nedrept a bunului altuia”), de ce nu şi-ar permite o manifestare aniversară personală megalomanică după tipicul şi metodele caracteristice, apusei dictaturi a lui Nicolae Ceauşescu sau mai exact după practicile nord coreene. Şi a făcut-o, stimate al meu Cititor, din nou, fără să roşească. A ordonat strângerea cu arcanul a şaptezeci de mii (70.000) de suflete captive pe care le-a destinat întru a fi decorul uman, care în „onoarea(!?)” şi bucuria că „El” există ca un fel de mântuitor al neamului, să bâţâie steguleţe, dreapta-stânga, şi să sloganeze „trei cuvinte” în timp ce „El” şi „Consoarta”, în spiritul istoric al dictaturii româneşti, cu muierea alături, şi din poziţia „cu târna pe scaun”, afişându-şi chipurile iluminate de o împlinire soră cu orgasmul să-şi primească obolul. N-au preluat de la Ceauşescu şi Muierea Lui, ăia împuşcaţii într-o Sfântă zi de Crăciun, nici bruma de bun simţ de a se poziţiona în faţa ovaţionatorilor prin statul în picioare. Şi în felul acesta s-a revenit la practicile dictaturii, să obligi zeci de mii de trăitori cu nevoi, de pe o zi pe alta, fiecare cu greutăţile lui, să-şi abandoneze treburile diurne, să bată sute de kilometrii pentru a se constitui într-o piesă de puzle a decorului uman care să răsfeţe dorinţa de mărire a unui om de nimic, pentru că orice s-ar spune cel ce a fost prins odată cu furatul om de nimic se cheamă că este. Să nu te uiţi la costurile ce se produc avuţiei publice prin enorma cheltuială presupusă de transportul, asigurarea hranei şi cazarea mulţimii de „oameni de bine” poziţionaţi pe poziţii de haidamaci, de aplaudaci, ai aniversării unui om mic ce prin zarurile sorţii a ajuns în fruntea unei ţări. Să nu pui la socoteală şi daunele materiale ale acestor trăitori ridicaţi prin silnicie, vezi situaţia din Voluntari unde participarea s-a condiţionat de menţinerea contractelor de muncă, ce ridicaţi din ocupaţiile private producătoare ale modestelor venituri acoperitoare traiului au fost obligaţi să se rupă de ocupaţiile producătoare a minimului de trai întru trândave amorţiri pe vremea transportului şi a zadarnicei mişcări bucureştene.
S-a acoperit această mişcare aniversară cu aşa zisa lansare a candidaturii la exerciţiul electoral al prezidenţialelor, în condiţiile în care operaţia s-a consumat odată la Craiova şi a doua oară la Alba Iulia. Dar dacă cea de a treia lansare era necesară, şi bugetul ţării permitea se pune fireasca întrebare de ce s-a suprapus evenimentul de referinţă pe întâmplarea nefastă că acest personaj s-a născut iar ziua de referinţă să fie transformată în eveniment naţional ? De ce nu în altă zi şi fără conotaţii de cult al personalităţii? Răspundem la aceste întrebări. Pentru că cei ce au pus această mârşăvie în mişcare sunt urmaşii foştilor comunişti, iar aceştia sunt promotorii cultului personalităţii, şi aşa fiind de ce nu ar marca ei o mişcare şi întru onoarea unui pigmeu cu antecedente de fur.
Să revenim însă şi la lăturile ce s-au aruncat la orele de referinţă pe Arena Naţională, peste adunătura de oameni încolonaţi prin mijloace silnice la acest eveniment şi obligaţi, posibil tot prin ameninţări, să mimeze entuziasmul în faţa camerelor de luat vederi. Singurul adevăr şi acela de necontestat este că formaţia politică de referinţă avea nevoie de un candidat la alegerile prezidenţiale, iar în această poziţie s-a autoimpus V.V.P. Am reţinut cu toţii din cuvântul prezidenţiabilului la acest eveniment: „Vreau să fiu Preşedintele României!”, „Vreau să fiu ales!”, în calitate de preşedinte ales al României, „Vreau să …!”, „Vreau să …!”, „V….!”. Aşa dar V.V. P. ne-a spus că vrea, iar voia acestuia nu putea fi omisă de masa de pupincurişti ce-l înconjoară. Numai că V.V.P. nu „vrea” binele acestui popor. El are o minte înămolită în orgolii personale, şi un mandat sufocat de acte împotriva poporului român. Să le luăm pe rând:
Îi place să se afişeze pe cele continente ale planetei.
Vizita în Azerbaidjan s-a lăsat cu un act de caritate comis de către şeful executivului român în profitul naţiunii azere. Cu de la sine putere, deşi acest lucru exceda prerogativelor sale a şters cu buretele o datorie a acestora faţă de statul român în sumă de 380.000.000 de Euro, în condiţiile în care acest act trebuia să fi fost dispus şi parafat prin acte legale de către organismele abilitate cu astfel de competenţe ale statului român anterior deplasării sale în excursia azeră. Va răspunde V.V.P. pentru acest abuz? Noi credem că va veni şi vremea socotelilor.
Prezent în China, în calitate de premier al unei ţări ce s-a lepădat de imunda dictatură comunistă, ce a condamnat oficial comunismul, V.V.P. ridică osanale Partidului Comunist Chinez, vorbeşte despre socialismul chinez ca şi cum poporul pe care-l conduce n-ar fi avut istoriceşte o experienţă devastatoare până la a fi distrugătoare datorită unei astfel de doctrine.
Îl regăsim activ într-un imund triumvirat. Îl numim personal, avându-i alături pe Laurenţiu Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, împreună cu care a pus la cale inginerii de demolare a statului de drept.
Împreună cu forţele cu care s-a aliat în vederea destabilizării societăţii naţionale prin suspendarea şi demiterea preşedintelui, au cumpărat sau după caz au corupt o seamă din parlamentarii Partidului Democrat Liberal, creându-şi majoritate parlamentară, iar odată ajunşi aici au demis preşedinţii celor două camere (Camera Deputaţilor şi Senatul) aşezând în fruntea senatului pe unul din triumviri (Antonescu) iar la Cameră un parlamentar PSD-ist (Valeriu Zgonea).
A demis avocatul poporului pe care l-a înlocuit cu un păpuşar cu obedienţe psd-iste, îl numim pe Valer Dorneanu, mişcare care să nu-i pericliteze ingineriile de toaletare a legislaţiei româneşti în vederea punerii la cale şi a reuşitei unei lovituri de stat. Ne referim la suspendarea urmată de demitere a Preşedintelui României, personalitate apolitică ce nu şi-a murdărit mandatul prin a accepta să devină instrumentul stângii.
Unul din „Triumviri” (Voiculescu), coautor al Lovitura de Stat, într-o emisiune televizată a propus cu zile numărate programul de suspendare şi demitere a Preşedintelui României, precizând că prin lovitura de stat se urmăreşte „aservirea justiţiei”. S-a spus textual „Până nu avem Justiţia nu putem spune că deţinem puterea!” (autor: Dan Voiculescu).
A modificat atribuţiile Curţii Constituţionale a României, pentru a o împiedica să jurizeze actele de toaletare a legislaţiei pusă în circulaţie prin ordonanţele de urgenţă care să asigure reuşita loviturii de stat din vara anului 2012.
A acceptat revendicările Sindicatului Cadrelor Militare din Rezervă condus de către Mircea Dogaru privind: desfiinţarea a trei instituţii esenţiale ale statului, instituţii de veghe şi poliţie a sănătăţii statului de drept. Ne referim la Curtea Constituţională a României, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate. În care sens a semnat în octombrie 2012 un protocol trilateral (Dogaru+ Ponta+Antonescu).
Marţea Neagră:
În decembrie 2013, în timp ce se afla în Africa de Sud, într-un miez de noapte prepusul PSD-ului, preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea convoacă parlamentarii şi pun la cale modificări ale codului penal prin natura cărora:
Primarii, Preşedinţii Consiliilor Judeţene şi Parlamentarii să fie scoşi din sfera conflictului de interese. Numai la nivelul parlamentului ar fi fost exoneraţi de răspundere treizeci şi trei de parlamentari ce fie se aflau în faţa instanţelor fie în atenţia A.N.I.
Au normat mărirea perioadei până la care un inculpat ce acoperă în totalitate prejudiciul poate beneficia de reducerea pedepsei.
În vederea scoaterii de sub competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Parchet a parlamentarilor au propus modificarea codului penal în sensul scoaterii din sfera funcţionarilor publici a parlamentarilor şi preşedintelui.
În scopul salvării de la condamnare şi respectiv executarea pedepselor de către corupţi au acceptat un proiect de amnistie şi graţiere.
Actele normative ce s-au preconizat în noaptea de referinţă, datorită enormului scandal iscat în opinia publică nu au mai fost apoi puse pe ordinea de zi a parlamentului. Întors în ţară din excursia sud-africană a ridicat din umeri spunând „că nu el”, dar nici nu a scos măcar un singur sunet prin care să se disocieze de mârşăvie.
Aluzii publice privind deturnarea Justiţiei cu nesocotirea rangului pe care aceasta îl are în calitatea sa de putere distinctă în statul de drept:
Într-o adunare publică la Piteşti, V.V.P. a dat asigurări că odată cu dobândirea fotoliului de la Cotroceni de către PSD se va rezolva şi chestiunea răspunderii penale a unui uns psd-ist, personajul numit „Costică”. Sub acest nume de alint stă situaţia fostului preşedinte de Consiliu Judeţean Argeş aflat în prezent în detenţie în vederea executării unei pedepse privative de libertate de nouă ani închisoare.
În primăvara acestui an a declarat, pe sticla lui dragă, a se înţelege la televiziune, instituţie la care apariţiile sale sunt dacă nu zilnice, aproape zi de zi, că trebuie „făcut totul” cum spunea pe vremuri Nicolae Ceauşescu, pentru subordonarea DNA-ului de către puterea politică, adică reîntoarcerea în istorie în trecutul sufocat de dictatură, vreme la care partidul stat spunea cine să fie urmărit penal, cine să fie deferit instanţelor, cine să fie condamnat şi respectiv achitat.
Profilul moral al celui ce se „vrea” „Preşedinte al României”:
Este un întârziat în dezvoltarea înspre maturizare. Nu dispune de un caracter stabilizat, stare existenţială ce îl poziţionează în atitudini, uneori contradictorii, alteori surprinzătoare şi de cele mai multe ori stupefiante, de „te miri ce-i poate ieşi din gură”. Dispune de un caracter maladiv, pentru că boală se numeşte a fi starea individului insuficient format întru bărbăţie, onoare şi capacitate de decizie, ce, cum zice românul, „o coteşte ca la Ploieşti!” Ori, cotitura de referinţă, instabilitate se cheamă, iar atunci când limitele acesteia frizează cu incredibilul, minciună se dovedeşte a fi. Personajul nostru minte des, şi cu o dezinvoltură demnă de, cum zice românul, „de fapte mai bune”. Iar pentru că a înecat poporul pe care, accidental, îl conduce de la „Palatul Victoria” într-o aşa mare cantitate de minciuni încât a devenit un fel de campion al mitomaniei, media românească, sufocată de frecvenţa în care este prins cu „mâţa în sac”, prin aserţiunea „Ponta minte cum respiră!” l-au aşezat sub un trist dar definitoriu renume încât subiectul nostru se dovedeşte a fi o persoană de evitat, una ce inspiră astfel de temeri, încât este imprudent să intri cu el în pădure.
Lipsa respectului faţă de angajamentele asumate:
Intrarea în raporturi cu un subiect ne determină la un minim de analize. Între bonităţile de caracter a celui cu care ne însoţim într-o relaţie, pe primul plan se situează capacitatea subiectului de a inspira încredere, şi asta pentru că raporturile interumane presupun atitudini şi asumare de angajamente. Pentru a se înscrie în duratele amintite, companionul cu care intenţionăm să relaţionăm, trebuie să se dovedească, pe de o parte, că prezintă garanţia „de sinceritate”, iar pe de altă parte că are capacitatea de a-şi respecta angajamentele asumate. O astfel de analiză va trebui să facă şi alegătorul român ajuns în cabina de vot în confruntarea cu propunerea stângii de-a aplica ştampila pe candidatul său, nimeni altul decât Victor Viorel Ponta.
Evident că V.V.P. nu va putea promova duratele acestei analize.
Dată fiind faima sa de mitoman nu se va putea înscrie criterial pe îndeplinirea condiţiei de a oferi garanţii de sinceritate.
Cât priveşte capacitatea sa de a se manifesta „cinstit” în raport cu angajamentele asumate, alegătorul analist se va, izbi ca de un zid de modul în care a atras în sfera intereselor partidului său „Partidul Naţional Liberal”, obligându-l să-i devină complice la actele de guvernământ, dintre care o bună parte acte criminale de subminare până la înlăturarea democraţiei româneşti. Ne referim la „Lovitura de Stat” din 2012, şi la toaletarea legislaţiei româneşti întru realizarea acestei crime.
Este cunoscut că Partidul Social Democrat, în fruntea căruia se află în calitate de preşedinte Victor Viorel Ponta, a parafat o alianţă cu Partidul Naţional Liberal, respectiv au format „Uniunea Social Liberală”, abreviată U.S.L. În programul acestei alianţe a figurat:
- accederea la putere a celor două formaţiuni politice, evident şi cu concursul altor formaţiuni cum sunt, piticii P.C.; UNPR şi de ultimă oră UDMR.
- împărţirea funcţiilor de conducere ale statului între formaţiunile autoare ale alianţei (PSD şi PNL), în sensul că preşedintele primei formaţiuni va primi funcţia de Prim-Ministru, iar preşedintele celei din urmă va fi susţinut de către ambele formaţiuni în alegerile prezidenţiale pentru dobândirea calităţii de Preşedinte a României.
Această împărţire de portofolii nu s-a făcut oricum cât prin asumarea respectivelor aranjamente la nivel de congrese al celor două partide. Numai că de la bun început s-a aşezat un mare semn de întrebare privind respectarea de către formaţiunea de stânga a obligaţiei asumate.
Prima mare victorie a acestei alianţe a fost subminarea puterii parlamentare a Partidului Democrat Liberal, aflat la putere, prin coruperea parlamentarilor acestuia şi dobândirea majorităţii parlamentare de către alianţă. Pe această treaptă a evenimentelor, PDL-ul şi aliaţii săi sunt înlăturaţi de la putere, iar în scaunele acestora se instalează USL, cu una din consecinţele rezultate de aranjamentele de la încropirea alianţei privind distribuirea funcţiei de prim ministru PSD-ului. Pe această cale Victor Viorel Ponta ocupă demnitatea de la Palatul Victoria şi iniţiază actele de trădare a aranjamentelor asumate privind susţinerea angajamentelor ce au stat la baza încropirii alianţei.
Ofensiva „Marii Trădări” este declanşată în 2013, prin diverşi demnitari psd-işti ce clamau în marile adunări ale formaţiunii că Partidului Social Democrat i se cuvine portofoliul de şef al statului. Au urmat îmbrânceli înseriate, care i-au determinat pe liberali să vadă pisica, iar pe marele perdant al acestei înţelegeri, Crin Laurenţiu Antonescu, pe cale să observe că a fost folosit şi că în acele momente se afla pe făraş. Istoric a rămas momentul în care Preşedintele PNL, un bun, altminteri, orator, l-a arătat pe Victor Viorel Ponta cu degetul pecetluindu-l „Parşivel”. Evenimentele au culminat în februarie 2014 când aproape cu subiect şi predicat li s-a dat de înţeles liberalilor că sunt a treia roată la căruţă. Le-a fost suficient acestora să observe că în ceea ce îi priveşte aventura s-a închis, că au fost, doar, iepurii care i-au adus pe socialişti la startul puterii, şi că aceştia şi-au consolidat puterea până la a le fi indiferentă prezenţa liberalilor la guvernare. Şi astfel s-a încheiat marea trădare psd-istă. În cel priveşte pe Victor Viorel Ponta, mai avea de tranşat un mic scandal în cadrul formaţiunii sale, lupta cu nostalgicul Mircea Geoană, învinsul din exerciţiul 2009 al alegerilor prezidenţiale, care scheuna prin formaţiune că lui i se cuvine scaunul de candidat din partea respectivului partid.
Şi s-a durat nu numai un act de trădare a unei înţelegeri, cât s-a scris cu litere desluşite pagina unei imunde înşelăciuni al cărei autor principal a fost şi este Victor Viorel Ponta. Şi-a lăsat partenerul de imunde ticăloşii din braţe, clamând: „Cu mine! Înainte spre Cotroceni! Tovarăşi !”, iar cărarea spre visul de a distruge România i-a fost deschisă prin festinele de la Craiova, Alba Iulia, şi prin mega demonstraţia de reintroducere în România a manifestărilor aferente cultului personalităţii ce a avut loc în 20 septembrie 2014 la Bucureşti cu şaptezeci de mii de spălaţi pe creiere distribuiţi în rol de aplaudaci.
Fără voia Parşivelului, între timp, maturizat în ceva mai mult i-am pus cap la cap acte şi fapte personale asezonate cu declaraţii explicite din care blândul nostru cititor, va putea să înseileze adevăratul program politic pe care Victor Viorel Ponta îl va opune românilor, program politic prin care din scaunul de la Cotroceni, va distruge tânăra şi fragila noastră democraţie. Cotroceni! Ştiţi locul acela în care MTO-ul, în rostirea lui Traian Băsescu l-a cam lăsat pe Parşivel cu ochii în soare. Nu ştiu cum aţi gustat Domniile Voastre blânzi cititori scena dar mie mi-a plăcut la nebunie, un Victor Viorel Ponta, cu ochii cât cepele ridicaţi înspre „Bunul Dumnezeu” pe care parcă-l implora să-i curme ruşinea de a se afla pe acel scaun de supliciu : „Fă Doamne ceva şi scoate-mă de aici!” părea a fi ruga ce o înălţa spre ceruri.
Acesta este „Omul” ce se „VREA” la Cotroceni, locaţie din care să ne reîntoarcă în „Socialismul” acela de-l proslăvea prin China. Locul care i-ar da prilejul la alte şi alte desfătări pe stadioane mobilate cu aplaudaci şi de acum şi fetiţe „în chiloţei” iar el un fel de „Jupiter Tonans” al românilor cu plictisul unui prea plin de el va schiţa câteva bezele.
23 septembrie 2014
Tiberiu Vanca
Pe scurt. În „Carta cu performanţe tâmpite”, dacă ar exista un astfel de instrument livresc, s-ar înscrie, cu litere aurite, 20 septembrie 2014 –Bucureşti-România „Omagierea personajului Victor Viorel Ponta, la cele patruzeci şi două, de toamne, şi nu primăveri, ale sale, cum se spune în de obşte la astfel de manifestări, pentru că ceea ce s-a întâmplat pe „Arena Naţională” în prezenţa, a şapte zeci de mii (70.000) de suflete captive, aidoma anotimpului de referinţă ce semnalează moartea, în natură a lumii vegetale, iar în societatea românească a spiritului democratic greu cucerit. Eveniment ce atenţionează la a fi o nefasta tentativă de însfăşcare plenară de către ghiara comunistoidă a bandei ce operează sub abrevierea P.S.D. a destinului României, întru sortirea unei ucideri a democraţiei, valoare civică ce abia a prins contur în România, după patruzeci şi cinci de ani de crimă comunistă. S-a proslăvit durata existenţială a unui personaj malefic. Îl numim pe Victor Viorel Ponta, personaj prins cu mâna în sacul altuia, respectiv la furat ca „În Codru” cum spune românul, hoţul ce a păşit în al patruzeci şi treilea an, din nou, repetăm cu regret, de viaţă, după demascarea publică că a furat valori spirituale din lucrările ştiinţifice ale altora, şi că prin finalitatea abjectului furt, numit plagiat, şi-a apropiat, respectiv a furat, un titlu doctoral de cercetător ştiinţific, şi, atenţie, nu numai că nu i-a fost ruşine, cât prin faptele murdare ale anturajului de înalt nivel ministerial, pe care le avea la dispoziţie, dintre care îl amintim pe obedientul ministru Liviu Pop, vremelnic deţinător al mandatului de la Ministerul Educaţiei cel ce a pus cenuşă peste căcat, ca nu cumva efectele pestilenţiale ale acestuia să infesteze „nara” poporului în fruntea căruia exercita înalta demnitate de „Prim Ministru” nimeni altul decât furul ascuns în blană de înalt demnitar.
Şi dacă a ieşit în glorie de sub efectele uneia din cele mai infamante fapte condamnate de religie („să nu furi” – cum spune decalogul), de morală („să nu pofteşti la lucrul altuia”), de codul penal („însuşirea pe nedrept a bunului altuia”), de ce nu şi-ar permite o manifestare aniversară personală megalomanică după tipicul şi metodele caracteristice, apusei dictaturi a lui Nicolae Ceauşescu sau mai exact după practicile nord coreene. Şi a făcut-o, stimate al meu Cititor, din nou, fără să roşească. A ordonat strângerea cu arcanul a şaptezeci de mii (70.000) de suflete captive pe care le-a destinat întru a fi decorul uman, care în „onoarea(!?)” şi bucuria că „El” există ca un fel de mântuitor al neamului, să bâţâie steguleţe, dreapta-stânga, şi să sloganeze „trei cuvinte” în timp ce „El” şi „Consoarta”, în spiritul istoric al dictaturii româneşti, cu muierea alături, şi din poziţia „cu târna pe scaun”, afişându-şi chipurile iluminate de o împlinire soră cu orgasmul să-şi primească obolul. N-au preluat de la Ceauşescu şi Muierea Lui, ăia împuşcaţii într-o Sfântă zi de Crăciun, nici bruma de bun simţ de a se poziţiona în faţa ovaţionatorilor prin statul în picioare. Şi în felul acesta s-a revenit la practicile dictaturii, să obligi zeci de mii de trăitori cu nevoi, de pe o zi pe alta, fiecare cu greutăţile lui, să-şi abandoneze treburile diurne, să bată sute de kilometrii pentru a se constitui într-o piesă de puzle a decorului uman care să răsfeţe dorinţa de mărire a unui om de nimic, pentru că orice s-ar spune cel ce a fost prins odată cu furatul om de nimic se cheamă că este. Să nu te uiţi la costurile ce se produc avuţiei publice prin enorma cheltuială presupusă de transportul, asigurarea hranei şi cazarea mulţimii de „oameni de bine” poziţionaţi pe poziţii de haidamaci, de aplaudaci, ai aniversării unui om mic ce prin zarurile sorţii a ajuns în fruntea unei ţări. Să nu pui la socoteală şi daunele materiale ale acestor trăitori ridicaţi prin silnicie, vezi situaţia din Voluntari unde participarea s-a condiţionat de menţinerea contractelor de muncă, ce ridicaţi din ocupaţiile private producătoare ale modestelor venituri acoperitoare traiului au fost obligaţi să se rupă de ocupaţiile producătoare a minimului de trai întru trândave amorţiri pe vremea transportului şi a zadarnicei mişcări bucureştene.
S-a acoperit această mişcare aniversară cu aşa zisa lansare a candidaturii la exerciţiul electoral al prezidenţialelor, în condiţiile în care operaţia s-a consumat odată la Craiova şi a doua oară la Alba Iulia. Dar dacă cea de a treia lansare era necesară, şi bugetul ţării permitea se pune fireasca întrebare de ce s-a suprapus evenimentul de referinţă pe întâmplarea nefastă că acest personaj s-a născut iar ziua de referinţă să fie transformată în eveniment naţional ? De ce nu în altă zi şi fără conotaţii de cult al personalităţii? Răspundem la aceste întrebări. Pentru că cei ce au pus această mârşăvie în mişcare sunt urmaşii foştilor comunişti, iar aceştia sunt promotorii cultului personalităţii, şi aşa fiind de ce nu ar marca ei o mişcare şi întru onoarea unui pigmeu cu antecedente de fur.
Să revenim însă şi la lăturile ce s-au aruncat la orele de referinţă pe Arena Naţională, peste adunătura de oameni încolonaţi prin mijloace silnice la acest eveniment şi obligaţi, posibil tot prin ameninţări, să mimeze entuziasmul în faţa camerelor de luat vederi. Singurul adevăr şi acela de necontestat este că formaţia politică de referinţă avea nevoie de un candidat la alegerile prezidenţiale, iar în această poziţie s-a autoimpus V.V.P. Am reţinut cu toţii din cuvântul prezidenţiabilului la acest eveniment: „Vreau să fiu Preşedintele României!”, „Vreau să fiu ales!”, în calitate de preşedinte ales al României, „Vreau să …!”, „Vreau să …!”, „V….!”. Aşa dar V.V. P. ne-a spus că vrea, iar voia acestuia nu putea fi omisă de masa de pupincurişti ce-l înconjoară. Numai că V.V.P. nu „vrea” binele acestui popor. El are o minte înămolită în orgolii personale, şi un mandat sufocat de acte împotriva poporului român. Să le luăm pe rând:
Îi place să se afişeze pe cele continente ale planetei.
Vizita în Azerbaidjan s-a lăsat cu un act de caritate comis de către şeful executivului român în profitul naţiunii azere. Cu de la sine putere, deşi acest lucru exceda prerogativelor sale a şters cu buretele o datorie a acestora faţă de statul român în sumă de 380.000.000 de Euro, în condiţiile în care acest act trebuia să fi fost dispus şi parafat prin acte legale de către organismele abilitate cu astfel de competenţe ale statului român anterior deplasării sale în excursia azeră. Va răspunde V.V.P. pentru acest abuz? Noi credem că va veni şi vremea socotelilor.
Prezent în China, în calitate de premier al unei ţări ce s-a lepădat de imunda dictatură comunistă, ce a condamnat oficial comunismul, V.V.P. ridică osanale Partidului Comunist Chinez, vorbeşte despre socialismul chinez ca şi cum poporul pe care-l conduce n-ar fi avut istoriceşte o experienţă devastatoare până la a fi distrugătoare datorită unei astfel de doctrine.
Îl regăsim activ într-un imund triumvirat. Îl numim personal, avându-i alături pe Laurenţiu Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, împreună cu care a pus la cale inginerii de demolare a statului de drept.
Împreună cu forţele cu care s-a aliat în vederea destabilizării societăţii naţionale prin suspendarea şi demiterea preşedintelui, au cumpărat sau după caz au corupt o seamă din parlamentarii Partidului Democrat Liberal, creându-şi majoritate parlamentară, iar odată ajunşi aici au demis preşedinţii celor două camere (Camera Deputaţilor şi Senatul) aşezând în fruntea senatului pe unul din triumviri (Antonescu) iar la Cameră un parlamentar PSD-ist (Valeriu Zgonea).
A demis avocatul poporului pe care l-a înlocuit cu un păpuşar cu obedienţe psd-iste, îl numim pe Valer Dorneanu, mişcare care să nu-i pericliteze ingineriile de toaletare a legislaţiei româneşti în vederea punerii la cale şi a reuşitei unei lovituri de stat. Ne referim la suspendarea urmată de demitere a Preşedintelui României, personalitate apolitică ce nu şi-a murdărit mandatul prin a accepta să devină instrumentul stângii.
Unul din „Triumviri” (Voiculescu), coautor al Lovitura de Stat, într-o emisiune televizată a propus cu zile numărate programul de suspendare şi demitere a Preşedintelui României, precizând că prin lovitura de stat se urmăreşte „aservirea justiţiei”. S-a spus textual „Până nu avem Justiţia nu putem spune că deţinem puterea!” (autor: Dan Voiculescu).
A modificat atribuţiile Curţii Constituţionale a României, pentru a o împiedica să jurizeze actele de toaletare a legislaţiei pusă în circulaţie prin ordonanţele de urgenţă care să asigure reuşita loviturii de stat din vara anului 2012.
A acceptat revendicările Sindicatului Cadrelor Militare din Rezervă condus de către Mircea Dogaru privind: desfiinţarea a trei instituţii esenţiale ale statului, instituţii de veghe şi poliţie a sănătăţii statului de drept. Ne referim la Curtea Constituţională a României, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate. În care sens a semnat în octombrie 2012 un protocol trilateral (Dogaru+ Ponta+Antonescu).
Marţea Neagră:
În decembrie 2013, în timp ce se afla în Africa de Sud, într-un miez de noapte prepusul PSD-ului, preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea convoacă parlamentarii şi pun la cale modificări ale codului penal prin natura cărora:
Primarii, Preşedinţii Consiliilor Judeţene şi Parlamentarii să fie scoşi din sfera conflictului de interese. Numai la nivelul parlamentului ar fi fost exoneraţi de răspundere treizeci şi trei de parlamentari ce fie se aflau în faţa instanţelor fie în atenţia A.N.I.
Au normat mărirea perioadei până la care un inculpat ce acoperă în totalitate prejudiciul poate beneficia de reducerea pedepsei.
În vederea scoaterii de sub competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Parchet a parlamentarilor au propus modificarea codului penal în sensul scoaterii din sfera funcţionarilor publici a parlamentarilor şi preşedintelui.
În scopul salvării de la condamnare şi respectiv executarea pedepselor de către corupţi au acceptat un proiect de amnistie şi graţiere.
Actele normative ce s-au preconizat în noaptea de referinţă, datorită enormului scandal iscat în opinia publică nu au mai fost apoi puse pe ordinea de zi a parlamentului. Întors în ţară din excursia sud-africană a ridicat din umeri spunând „că nu el”, dar nici nu a scos măcar un singur sunet prin care să se disocieze de mârşăvie.
Aluzii publice privind deturnarea Justiţiei cu nesocotirea rangului pe care aceasta îl are în calitatea sa de putere distinctă în statul de drept:
Într-o adunare publică la Piteşti, V.V.P. a dat asigurări că odată cu dobândirea fotoliului de la Cotroceni de către PSD se va rezolva şi chestiunea răspunderii penale a unui uns psd-ist, personajul numit „Costică”. Sub acest nume de alint stă situaţia fostului preşedinte de Consiliu Judeţean Argeş aflat în prezent în detenţie în vederea executării unei pedepse privative de libertate de nouă ani închisoare.
În primăvara acestui an a declarat, pe sticla lui dragă, a se înţelege la televiziune, instituţie la care apariţiile sale sunt dacă nu zilnice, aproape zi de zi, că trebuie „făcut totul” cum spunea pe vremuri Nicolae Ceauşescu, pentru subordonarea DNA-ului de către puterea politică, adică reîntoarcerea în istorie în trecutul sufocat de dictatură, vreme la care partidul stat spunea cine să fie urmărit penal, cine să fie deferit instanţelor, cine să fie condamnat şi respectiv achitat.
Profilul moral al celui ce se „vrea” „Preşedinte al României”:
Este un întârziat în dezvoltarea înspre maturizare. Nu dispune de un caracter stabilizat, stare existenţială ce îl poziţionează în atitudini, uneori contradictorii, alteori surprinzătoare şi de cele mai multe ori stupefiante, de „te miri ce-i poate ieşi din gură”. Dispune de un caracter maladiv, pentru că boală se numeşte a fi starea individului insuficient format întru bărbăţie, onoare şi capacitate de decizie, ce, cum zice românul, „o coteşte ca la Ploieşti!” Ori, cotitura de referinţă, instabilitate se cheamă, iar atunci când limitele acesteia frizează cu incredibilul, minciună se dovedeşte a fi. Personajul nostru minte des, şi cu o dezinvoltură demnă de, cum zice românul, „de fapte mai bune”. Iar pentru că a înecat poporul pe care, accidental, îl conduce de la „Palatul Victoria” într-o aşa mare cantitate de minciuni încât a devenit un fel de campion al mitomaniei, media românească, sufocată de frecvenţa în care este prins cu „mâţa în sac”, prin aserţiunea „Ponta minte cum respiră!” l-au aşezat sub un trist dar definitoriu renume încât subiectul nostru se dovedeşte a fi o persoană de evitat, una ce inspiră astfel de temeri, încât este imprudent să intri cu el în pădure.
Lipsa respectului faţă de angajamentele asumate:
Intrarea în raporturi cu un subiect ne determină la un minim de analize. Între bonităţile de caracter a celui cu care ne însoţim într-o relaţie, pe primul plan se situează capacitatea subiectului de a inspira încredere, şi asta pentru că raporturile interumane presupun atitudini şi asumare de angajamente. Pentru a se înscrie în duratele amintite, companionul cu care intenţionăm să relaţionăm, trebuie să se dovedească, pe de o parte, că prezintă garanţia „de sinceritate”, iar pe de altă parte că are capacitatea de a-şi respecta angajamentele asumate. O astfel de analiză va trebui să facă şi alegătorul român ajuns în cabina de vot în confruntarea cu propunerea stângii de-a aplica ştampila pe candidatul său, nimeni altul decât Victor Viorel Ponta.
Evident că V.V.P. nu va putea promova duratele acestei analize.
Dată fiind faima sa de mitoman nu se va putea înscrie criterial pe îndeplinirea condiţiei de a oferi garanţii de sinceritate.
Cât priveşte capacitatea sa de a se manifesta „cinstit” în raport cu angajamentele asumate, alegătorul analist se va, izbi ca de un zid de modul în care a atras în sfera intereselor partidului său „Partidul Naţional Liberal”, obligându-l să-i devină complice la actele de guvernământ, dintre care o bună parte acte criminale de subminare până la înlăturarea democraţiei româneşti. Ne referim la „Lovitura de Stat” din 2012, şi la toaletarea legislaţiei româneşti întru realizarea acestei crime.
Este cunoscut că Partidul Social Democrat, în fruntea căruia se află în calitate de preşedinte Victor Viorel Ponta, a parafat o alianţă cu Partidul Naţional Liberal, respectiv au format „Uniunea Social Liberală”, abreviată U.S.L. În programul acestei alianţe a figurat:
- accederea la putere a celor două formaţiuni politice, evident şi cu concursul altor formaţiuni cum sunt, piticii P.C.; UNPR şi de ultimă oră UDMR.
- împărţirea funcţiilor de conducere ale statului între formaţiunile autoare ale alianţei (PSD şi PNL), în sensul că preşedintele primei formaţiuni va primi funcţia de Prim-Ministru, iar preşedintele celei din urmă va fi susţinut de către ambele formaţiuni în alegerile prezidenţiale pentru dobândirea calităţii de Preşedinte a României.
Această împărţire de portofolii nu s-a făcut oricum cât prin asumarea respectivelor aranjamente la nivel de congrese al celor două partide. Numai că de la bun început s-a aşezat un mare semn de întrebare privind respectarea de către formaţiunea de stânga a obligaţiei asumate.
Prima mare victorie a acestei alianţe a fost subminarea puterii parlamentare a Partidului Democrat Liberal, aflat la putere, prin coruperea parlamentarilor acestuia şi dobândirea majorităţii parlamentare de către alianţă. Pe această treaptă a evenimentelor, PDL-ul şi aliaţii săi sunt înlăturaţi de la putere, iar în scaunele acestora se instalează USL, cu una din consecinţele rezultate de aranjamentele de la încropirea alianţei privind distribuirea funcţiei de prim ministru PSD-ului. Pe această cale Victor Viorel Ponta ocupă demnitatea de la Palatul Victoria şi iniţiază actele de trădare a aranjamentelor asumate privind susţinerea angajamentelor ce au stat la baza încropirii alianţei.
Ofensiva „Marii Trădări” este declanşată în 2013, prin diverşi demnitari psd-işti ce clamau în marile adunări ale formaţiunii că Partidului Social Democrat i se cuvine portofoliul de şef al statului. Au urmat îmbrânceli înseriate, care i-au determinat pe liberali să vadă pisica, iar pe marele perdant al acestei înţelegeri, Crin Laurenţiu Antonescu, pe cale să observe că a fost folosit şi că în acele momente se afla pe făraş. Istoric a rămas momentul în care Preşedintele PNL, un bun, altminteri, orator, l-a arătat pe Victor Viorel Ponta cu degetul pecetluindu-l „Parşivel”. Evenimentele au culminat în februarie 2014 când aproape cu subiect şi predicat li s-a dat de înţeles liberalilor că sunt a treia roată la căruţă. Le-a fost suficient acestora să observe că în ceea ce îi priveşte aventura s-a închis, că au fost, doar, iepurii care i-au adus pe socialişti la startul puterii, şi că aceştia şi-au consolidat puterea până la a le fi indiferentă prezenţa liberalilor la guvernare. Şi astfel s-a încheiat marea trădare psd-istă. În cel priveşte pe Victor Viorel Ponta, mai avea de tranşat un mic scandal în cadrul formaţiunii sale, lupta cu nostalgicul Mircea Geoană, învinsul din exerciţiul 2009 al alegerilor prezidenţiale, care scheuna prin formaţiune că lui i se cuvine scaunul de candidat din partea respectivului partid.
Şi s-a durat nu numai un act de trădare a unei înţelegeri, cât s-a scris cu litere desluşite pagina unei imunde înşelăciuni al cărei autor principal a fost şi este Victor Viorel Ponta. Şi-a lăsat partenerul de imunde ticăloşii din braţe, clamând: „Cu mine! Înainte spre Cotroceni! Tovarăşi !”, iar cărarea spre visul de a distruge România i-a fost deschisă prin festinele de la Craiova, Alba Iulia, şi prin mega demonstraţia de reintroducere în România a manifestărilor aferente cultului personalităţii ce a avut loc în 20 septembrie 2014 la Bucureşti cu şaptezeci de mii de spălaţi pe creiere distribuiţi în rol de aplaudaci.
Fără voia Parşivelului, între timp, maturizat în ceva mai mult i-am pus cap la cap acte şi fapte personale asezonate cu declaraţii explicite din care blândul nostru cititor, va putea să înseileze adevăratul program politic pe care Victor Viorel Ponta îl va opune românilor, program politic prin care din scaunul de la Cotroceni, va distruge tânăra şi fragila noastră democraţie. Cotroceni! Ştiţi locul acela în care MTO-ul, în rostirea lui Traian Băsescu l-a cam lăsat pe Parşivel cu ochii în soare. Nu ştiu cum aţi gustat Domniile Voastre blânzi cititori scena dar mie mi-a plăcut la nebunie, un Victor Viorel Ponta, cu ochii cât cepele ridicaţi înspre „Bunul Dumnezeu” pe care parcă-l implora să-i curme ruşinea de a se afla pe acel scaun de supliciu : „Fă Doamne ceva şi scoate-mă de aici!” părea a fi ruga ce o înălţa spre ceruri.
Acesta este „Omul” ce se „VREA” la Cotroceni, locaţie din care să ne reîntoarcă în „Socialismul” acela de-l proslăvea prin China. Locul care i-ar da prilejul la alte şi alte desfătări pe stadioane mobilate cu aplaudaci şi de acum şi fetiţe „în chiloţei” iar el un fel de „Jupiter Tonans” al românilor cu plictisul unui prea plin de el va schiţa câteva bezele.
23 septembrie 2014
Tiberiu Vanca
