Se afișează postările cu eticheta ȘtefanMihăilescu-Brăila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ȘtefanMihăilescu-Brăila. Afișați toate postările

luni, 3 februarie 2014

“Aţi făcut epocă, maestre!” !



Ștefan Mihăilescu-Brăila (n. 3 februarie 1925, Brăila - d. 19 septembrie 1996, București) a fost un actor român, artist emerit.
S-a născut  în casa bunicilor materni, şi nu a avut o copilărie fericită, pentru că mama sa era distantă şi se purta rău cu el. A  urmat cursurile primare și secundare în orașul natal, dedicându-se carierei scenice de timpuriu. Înainte de a ajunge în teatru, în 1949, a muncit pe brânci în port, inclusiv ca salahor.



Din 1949 până în 1954, Ștefan Mihăilescu Brăila a jucat la Teatrul "Maria Filotti", în spectacole ca "La Ilie bun și vesel", de Ion Damian, "O scrisoare pierdută", de I. L. Caragiale, "Poveste de dragoste", de Mărgărita Aligher, "Burghezul gentilom" de Moliere, "Bădăranii", de Carlo Goldoni, "Nunta lui Kecinski", de Suhovo Kobalin și "Ultima oră", de Mihail Sebastian.




Debutează în cinema în 1957, jucând cu o inegalabilă măiestrie artistică, în cele mai reușite comedii din cinematografia românească: Ciocolata cu alune, în 1978, Păcală (1974), Nea Mărin miliardar (1979), "Elixirul tinereții", în 1978. "Bachus" din filmul Secretul lui Bachus (1984), realizat de regizorul Geo Saizescu, a fost ultimul mare rol al lui Ștefan Mihăilescu Brăila. «Am lucrat cu cei mai buni actori ai timpului. Pleiada de aur. Pentru rolul lui "Bachus", l-am "ochit" încă de la început pe Ștefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul și apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui "Bachus". Capătă o privire de gheață care parcă tăia ca un laser» spunea Geo Saizescu despre actorul brăilean.


În anul 1964, actorului Ștefan Mihăilescu-Brăila i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”,  iar în 1976
a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.



Actorul a murit, uitat de cei care l-au aplaudat, dar şi de mulţi colegi de breaslă, la 19 septembrie 1996, la Bucureşti.

Dan Benga (regizor tehnic) a trăit un episod dramatic: “Eu nu l-am prins jucând. Îl ştiam de la televizor. Dar la înmormântare doamna Dorina Lazăr m-a trimis cu o coroană de flori. Ne-am dus cu maşina teatrului la crematoriu. Ajungem acolo şi ce vedem? O mare de oameni. «Nici nu se putea altfel, m-am gândit, doar nea Fane era actor mare.» Erau vreo 700 de oameni. Mi se făcuse şi teamă că n-o să ajung cu coroana din cauza aglomeraţiei. Înaintam, înaintam, dar nu recunoşteam pe nimeni. Mă apropii de cruce, citesc. Nu era numele lui nea Fane. Era alt mort. Am început să-l caut. În fiecare cameră era câte un mort. Treceam în fugă. Nu era prea uşor. L-am recunoscut după nas. Era nea Fane, foarte bine îmbrăcat şi singur. Da, era absolut singur. Avea o lumânare aprinsă. M-am învârtit pe-acolo. Nu aveam cu cine vorbi. Am pus coroana lângă nea Fane. Am mai stat vreo 30 de minute şi am plecat acasă”.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,


"Cum pregătiţi un rol?

– Nu-l pregătesc. Eu citesc piesa. Pe urmă îl învăţ pe de rost. Ei, şi după ce am învăţat bine cele 2.000 de cuvinte pe zi, într-o săptămână 14.000 de cuvinte ale rolului, mă-nvăţ cu el şi eu nu mai sunt altceva decât acel personaj. Îl joc... nu... asta... nu-mi place să spun că-l joc, eu îl trăiesc. După ce ştiu textul, eu sunt dus. După o săptămână sunt gata."


surse : jurnalul.ro - Ediţie de colecţie: Ştefan Mihăilescu Brăila
                             -  La moartea lui Brăila

            ro.wikipedia


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More