Se afișează postările cu eticheta Periprava. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Periprava. Afișați toate postările

miercuri, 2 octombrie 2013

PERIPRAVA Osuariu cu victime ale torţionarilor. Semnificaţie

FOTO ZiuaNewsSăpăturile arheologice atestă faptul că la Periprava ar fi existat o groapă comună. Există o identitate de acţiune între marii criminali ai lumii, indiferent de orânduirea în care s-au manifestat.

Toţi şi-au eliminat adversarii (închipuiţi sau nu) prin genocid. Pentru o mai mare eficienţă a activităţii lor criminale, au organizat scenarii pentru crime în masă. Inputul era crima, outputul ascunderea crimei.

Naziştii au încercat să ascundă crimele arzânndu-şi victimele, în ceea ce s-a numit Shoah sau Holocaust. Monstruos la Germania Nazistă a fost că nemţii, în obsesia lor pentru ordine şi organizare, au făcut totul atât de sistematic şi pentru că aşa sunt ei: ordonaţi, organizaţi, sistematici.

joi, 19 septembrie 2013

„Foamea era îngrozitoare".



Mitică Popescu, deţinut politic pentru "trădare" în lagărul călăului Ficior.
 
Maestrul Mitică Popescu este unul dintre românii care au supravieţuit mizeriei închisorilor comuniste, fiind aruncat acolo, împreună cu alţi tineri de seamă lui, către finele „deceniului negru”.

"Eram la nişte vecini, de un Sfântu Ştefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povesteşti la întâlnirile astea tot ce-ţi trece prin minte, unii au spus că vor să plece în America. Eram în 1958. Îţi dai seama. Mie mi-a intrat pe o ureche şi mi-a ieşit pe cealaltă. După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate", relatează actorul, precizând că a fost condamnat pentru "Nedenunţare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei".

„După arestare, o perioadă nu ne-au scos la muncă. Aşa era atunci. În vară, prin iunie, ne-au mutat, însă, de la Jilava la Periprava, la munci agricole, la porumb. E drept că n-am stat acolo decât vreo trei luni, până în septembrie. Pe urmă, ne-a mutat iar, în Balta Brăilei, la Salcia, într-o colonie de muncă - am lucrat la dig, la canalele de desecare. La Salcia am stat până în noiembrie 1961, când m-au liberat".

Mitică Popescu îşi aminteşte foarte bine condiţiile în care a trăit acele luni.
„Foamea era îngrozitoare. Ne dădea o zeamă de arpacaş şi un colţ de pâine. Mâncai cel mai bine când visai. Apa pe care o beam era scoasă direct din Dunăre, iar ţânţarii ne mâncau de vii”.

Despre morţi, maestrul îşi aduce aminte că la Salcia numărul lor a fost mare. „A venit tifoida peste noi; muncile erau crâncene. Mulţi au murit de foame şi de epuizare. Alţii de inimă rea. N-aveam voie să primim pachet sau să ne vedem rudele. Eram rupţi complet de lume. Oamenii, săracii, nu ştiau ce le face copilul; dacă le mai trăiesc părinţii; ce e cu soţia... Nimic. Sincer, eu am avut şansa că eram tânăr. Dar pentru cei în vârstă era îngrozitor. Se muncea pe rupte, trebuia să faci norma. Dacă nu, bătaia ta n-o lua nimeni”.

În 1961, când i-au dat drumul din puşcărie, securiştii i-au pus în vedere să nu discute nimic despre ce a trăit în aceşti ani. „Mă urmăreau zi de zi. Toţi eram urmăriţi atunci, dar noi, ăştia cu „tinicheaua”, în mod special. Fusesem dat afară din Institut, aveam probleme la dosar, nu mai aveam niciun rost. Abia după trei ani mi s-a permis să dau un nou examen la Teatru; şi asta datorită unor oameni care m-au apreciat în primii doi ani de şcoală”.
O singură satisfacţie spune că a avut. „Nu plăteam cotizaţia la partid, că pe noi, ăştia cu probleme, nu ne făceau membri de partid”.
Ani de zile, după ce s-a întors din „iad”, n-a vorbit cu niciunul dintre foştii colegi sau cu cei pe care îi cunoscuse în detenţie. „Mi-a fost frică. Abia după mulţi ani, m-am întâlnit cu Alexandru Paleologu, apoi şi cu Alexandru Ivasiuc şi am mai stat de vorbă. În puşcărie îl mai cunoscusem şi pe I.D. Sârbu, dar de atunci n-am mai vorbit cu el. I-am jucat o piesă, la Piatra Neamţ, dar atât. El se întorsese acasă, în Craiova”.

„Eu vreau să fiu bine înţeles! Nicio clipă n-am avut de gând să fug din ţară. Ce-au făcut ei a fost o mizerie...”.                                                  (Marian Sultănoiu, senior editor al ziarului Gândul)









"Lagărul de la Periprava, denumit în actele oficiale, ”formaţiunea” 0830, era situat pe grindul Letea, în Delta Dunării, la 30 de kilometri de punctul de vărsare al braţului Chilia în Marea Neagră. Periprava se află la 80 de kilometri de Tulcea. Un drum prin Deltă până la Periprava cu un catamaran Navrom, companie de stat, poate dura şi cinci ore, cu o şalupă de viteză, durează o oră şi jumătate.
Lagărul de la Periprava este amplasat într-o zonă izolată pe un perimetru de câţiva kilometri pătraţi; satul omonim este la 3 kilometri distanţă, la 8 kilometri comună C.A. Rosetti şi  la 10 kilometri satul Şfiştoca. Lagărul de la Periprava avea în perioada comunistă subcolonii precum Grind, Bac şi Şfiştoca.

Acum în clădirea centrală a lagărului funcţionează o pensiune deţinută de un investitor spaniol, care este administrată de un francez şi de un român. Pensiunea se numeşte “Ultima Frontieră” şi printre pescarii profesionişti este cunoscută ca având cele mai bune locuri de pescuit la ştiucă.
În perioda ‘58-’63, cât penitenciarul a fost condus de Ion Ficior, la primăria din localitate au fost înregistraţi 101 morţi proveniţi de la penitenciar. Majoritatea, aproximativ 80, erau deţinuţi politici.
La Periprava au fost încarceraţi între 1957 - 1964 deţinuţi de drept comun cu pedepse de până la 25 de ani, condamnaţi politici şi internaţi administrativ. Numărul deţinuţilor închişi în această formaţiune variază în funcţie de an şi de transferurile de la o colonie la alta. În august 1957, Periprava avea un efectiv 2.040 de deţinuţi, iar în mai 1959, acesta era de 1.800.  (sursă: Andrei Muraru (coord.), Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Editura Polirom, Iaşi, 2008)
În 1962 numărul deţinuţilor din colonie era de 3.255, dintre aceştia 709 erau internaţi administrativ, 1.800 condamnaţi „contrarevoluţionari”, 746 condamnaţi drept comun. Conform altor surse la Periprava au fost închişi între 1 august 1957 – 30 decembrie 1957 peste 5.000 de deţinuţi."
                                                                                                      (Biro Attila, ziarul Gândul)



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More