Se afișează postările cu eticheta demnitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta demnitate. Afișați toate postările

marți, 21 ianuarie 2014

Gânduri de seară...............



Demnitatea este valoarea supremă a omului şi a naţiunii cu atitudine demnă, autoritate morală şi prestigiu.

"Demnitatea e condiţia statuară a omului. În asta constă nobleţea, dar şi riscul ei. Nobleţea se manifestă mai ales pe fondul unor circumstanţe precare: sărăcie demnă, bătrâneţe demnă, suferinţă demnă. Riscul e încremenirea în solemnitate, cultul ridicol al propriei efigii. În acest context, s-ar spune că demnitatea adevărată e o combinaţie reuşită între curaj şi umor: ecvanimitate faţă de împrejurările neprielnice şi distanţă faţă de sine. Astfel definită, demnitatea ne apare ca o virtute stoică. Dar ce carieră mai poate face stoicismul astăzi, în plină postmodernitate? Este demnitatea „politically correct“? Mă tem că nu, căci corectitudinea politică nu pare să iubească statuile, cu iradierea lor „elitistă“, cu prestanţa lor muzeală. Eu însă nu-mi pot reţine o (suspectă) simpatie pentru ceea ce nu este întru totul corect politic. Un pic de desuetudine, o fărâmă de elitism scăpătat, o mică inadecvare nu pot decât să atenueze excesele geometrice ale virtuţilor, perfecţiunea lor mecanică. În doză homeopatică, abaterea de la regulă face parte, în definitiv, din farmecul inconfundabil al firescului şi al umanităţii.

Spuneam că demnitatea se manifestă, de regulă, pe un fundal de precaritate, de criză. S-ar zice că e un corelativ al nefericirii. Eşti demn în faţa morţii, în închisoare şi, în genere, sub lovitura sorţii. Din acest punct de vedere, spaţiul est-european a fost, între 1945 şi 1989, o ambianţă privilegiată pentru exersarea demnităţii. Fiecare episod de viaţă era un test. O asemenea situaţie este, evident, profund anormală: omul nu trebuie pus la încercare în acest fel. O ţară, un sistem politic, o ideologie care impun individului condiţia unui eroism de fiecare clipă păcătuiesc printr-o cinică aroganţă. A te îngriji de demnitatea omului e a face în aşa fel încât el să nu fie obligat să-şi probeze, în permanenţă, demnitatea. Aceasta este deosebirea între statul totalitar şi statul de drept: statul totalitar constrânge la o insomnie a demnităţii, „instigă“ la un exerciţiu istovitor şi – în cele din urmă – nedemn al demnităţii. Statul de drept are mai curînd grijă ca un cetăţean să nu trebuiască să facă neîncetat recurs la demnitate, pentru a supravieţui sau pentru a-şi salva sufletul. Statul de drept protejează demnitatea omului, statul totalitar o biciuieşte, o isterizează, o împinge spre propria ei limită. Trebuie spus, pe de altă parte, că există anumite riscuri şi de partea cea bună… Dacă statul totalitar condamnă libertatea la ecorşeu, statul de drept încurajează la somnolenţă. În condiţii de confort deplin şi de solidă protecţie socială şi juridică, nu mai e foarte clar ce înseamnă demnitatea individuală. Ea diminuează ca anvergură, luând aspectul simplei decenţe. În alte cazuri, apare nevoia unei potenţări artificiale a conceptului: convingerea mea este că unele excese ale „corectitudinii politice“ sunt rezultatul unui efort de a inventa o problematică a demnităţii, acolo unde ea şi-a pierdut reperele tradiţionale.

În orice împrejurare, se poate găsi, totuşi, o accepţiune mereu validă, mereu necesară, a demnităţii. E cea care sugerează o formă superioară de funcţionalitate, o adecvare riguroasă la un scop dat. Când cineva se achită impecabil de o anumită însărcinare, când cineva corespunde tuturor condiţiilor necesare pentru a îndeplini o anumită misiune, spunem despre el că este sau a fost la înălţimea ei, că este sau a fost demn de ea.

Cultul lucrului bine făcut, scrupulul reuşitei fără compromis – fac parte din „calificările“ demnităţii. Înţeleasă astfel, demnitatea este aptitudinea supremă de a sluji (unui scop, unei idei, unei instituţii). La antipodul ei se află servilismul, slujirea nedemnă, care nu vrea reuşita faptei, ci flatarea stăpânului, respectiv a „comanditarului“. Capacitatea de a sluji cu distincţie şi dăruire interioară, ştiinţa „înaltă“ de a fi util – iată o înzestrare rară, de elită, cea mai caracteristică manifestare socială a demnităţii. Acesta e singurul sens acceptabil al „demnităţilor“ publice, fie ele ministeriate, preşedinţii, primării sau mandate parlamentare: asumarea unei slujiri dezinteresate, a unui travaliu sacrificial, în beneficiul celorlalţi. Dar nu e neapărată nevoie de un rang înalt, pentru a ilustra demnitatea slujirii. O delicioasă replică din Bărbierul din Sevilla lui Beaumarchais (Act I, Scena 2) rezumă perfect ceea ce vreau să spun: „Ştiind câte virtuţi sunt necesare pentru a sluji, vă întreb, Excelenţă, citi stăpâni cunoaşteţi, care să fie demni de a fi valeţi?“. E o remarcabilă definiţie a demnităţii în act: a sluji ca un stăpân, a te ridica la înălţimea umilităţii eficiente: Iisus spălând picioarele ucenicilor…

Spaţiul acesta subtil dintre suveranitate şi subordonare este materia însăşi a libertăţii umane. Iar demnitatea e bunul uz al libertăţii. Să adăugăm că, de cele mai multe ori, e vorba de un dar, de o vocaţie, şi nu de rezultatul unei strategii prestabilite. Nu te poţi hotărî să fii demn. Te comporţi cu demnitate printr-o mobilizare spontană a resurselor tale de libertate. Cu alte cuvinte, demnitatea e autentică atunci când se exprimă ca naturaleţe. De aceea, nimic nu e mai nepotrivit decât o teorie a demnităţii. Demnitatea nu se manifestă prin pompă retorică, prin discurs. Nici măcar printr-un discurs în latină." (Andrei Pleşu)


luni, 4 februarie 2013

Adevăr... invitaţie la dialog by Koles Attila

ADEVAR 

După RESPECT primul cuvânt care v-am invitat să îl despicăm şi să îl dezbatem acum aş vrea să despicăm cuvântul ADEVĂR atingându-i toate laturile. Ce este e adevărul, spunem tot timpul adevărul, avem curajul să spunem adevărul ? Multe întrebări nu în jurul acestui cuvânt, şi mai sunt vă invit să vă spuneţi propria definiţie dar să şi răspundeţi întrebărilor !


A de ce engleza, păi doar aşa dar ia să vedem ce spun oamenii mari despre adevăr:

,,Adevărul nu are bun-simţ. El se are pe sine şi este indiferent."
                                                       Nichita Stanescu

,,Omul se împiedică de adevăr, dar cel mai adesea se ridică şi continuă drumul. "
                                                                                                                          Winston Churchill

 ,, Adevarul asteapta .Numai minciuna e grabita . "
                                                                                                                      Alexandru Vlahuta 

Ei da asta spun oameni celebrii dar De x-ul ce spune oare ia să vedem:

,, ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. (În opoziție cu eroare) Concordanță desăvârșită, confirmată de practică, între percepțiile noastre și natura obiectivă a lucrurilor percepute; cunoștință autentică despre realitatea obiectivă, reprezentând a reflectare justă a acesteia. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, și este independent de conștiința omului. Adevăr relativ = adevăr obiectiv condiționat istoricește, susceptibil în permenență de transformări și perfecționări.Adevăr absolut = suma adevărurilor relative privite în devenirea lor infinită. 2. (În opoziție cu minciună) Ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = în realitate, de fapt. 3. (În opoziție cuinexactitate) Justețe, exactitate. Viitorul a confirmat adevărul calculelor sale. – Lat. ad + de + verum "

Oamenii mari au spus, DE x-ul a explicat iar eu spun despre adevăr:

Ce este adevărul în viziunea mea simplu, aş pune tot cea ce simţi fără ascunzişuri şi de teamă repercusiunilor, ei da spunând dade varul devii marginalizat şi devii un ciudat, cei care vor să ascundă adevărul vor începe să spună: Ei ce spui tu, de ce spui că adevărul tău este cel absolut? Încerci să le explici dar te contrazic şi spun că nu are noimă cea ce spui, Dar eu îi întreb De ce cred că adevărul lor este cel suprem, deoarece eu le spun o părere nu doresc să le impun adevărul. (ei da ca şi aici eu nu spun că deţin adevărul absolut despre adevăr eu doar imi spun propria parere ) . In primul rind nu te minti pe tine , gindeste si vorbeste adevara , intradevar trebuie sa cintaresti modalitatea de expunere a lui , fa in asa fel cel putin incearca sa nu superi  daca vezi ca nu se poate  nu te da batut revino mai tirziu asupra lui  . Da ar mai fi multe de spus dar va invit si pe voi sa expuneti parerea .



PS. :OHH da POLITICIENI  sinteti si voi invitati in campanie promiteti marea cu sarea , ascundeti in dulap schelete si spuneti MINCIUNI fara numar , deci veniti si raspundeti  la intrebarea : 

DE CE VA ESTE FRICA SA SPUNETI ADEVARUL , DE CE MAI CANDIDATI DACA NU AVETI CURAJ SA SPUNETI ADEVARUL SI MAI ALES DE CE ATI ONIS ADEVARUL DESPRE VOI ATUNCI CIND ATI CANDIDAT .



Urmeaza DEMNITATE ...






Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More