Se afișează postările cu eticheta guvern. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta guvern. Afișați toate postările

luni, 8 iulie 2013

8 iulie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Singurul lucru mai rău decât un mincinos este un mincinos care este şi ipocrit!" ( Tennessee Williams)

Victor Ponta: Guvernul emite ordonanţe din cauza sistemului de sabotaj al PDL şi al lui Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul emite ordonanţe de urgenţă şi va continua să emită pentru a reuşi să treacă peste sistemul de "sabotaj" al PDL şi al preşedintelui Traian Băsescu, care, succesiv, contestă orice lege la CC.
"Îl numesc direct de sabotaj pentru că PDL contestă orice lege la Curte. Vin de la Curte, care le respinge contestaţia, se duc la preşedinte. Contestă şi preşedintele, iarăşi se respinge (la CC) Apoi preşedintele o ia şi o retrimite în Parlament, unde iarăşi le trecem. Asta e", a spus Ponta.
 "Din păcate, avem foarte multe situaţii de acest gen. Şi când e vorba de un circuit care ţine 6-8 luni, în total, suntem obligaţi, în anumite situaţii, să dăm Ordonanţe de Urgenţă", a spus Ponta.
El a precizat că nu contestă dreptul opoziţiei de a "sabota" puterea, adăugând însă că nu-l înţelege, de multe ori. "Am făcut şi noi contestaţii la Curte când era cazul, nu în fiecare zi. Însă e o realitate. E foarte bine, să existe, când sunt situţaii de urgenţă, le dăm, merg în Parlament. Nu am avut nicio Ordonanţă respinsă de Parlament sau de Curte, ceea ce înseamnă că au fost acte legislative bune", a mai spus Ponta

Cătălin Predoiu: PDL şi Mişcarea Populară trebuie să realizeze că inamicul politic este USL.

"În ceea ce priveşte Mişcarea Populară, cred că important e să realizăm că inamicul politic este USL şi asta este ce mă preocupă. În rest, sigur că trebuie să privim în perspectivă şi la reunirea eforturilor dreptei şi tot ceea ce trebuie să facem trebuie susbsumat acestor două scopuri", a arătat Cătălin Predoiu.
El a făcut această precizare înainte de şedinţa BPN al PDL, după ce a fost întrebat de ziarişti cum comentează criticile aduse de Sebastian Lăzăroiu în legătură cu desemnarea sa ca prim-vicepreşedinte al PDL.
"Într-un partid democratic nu se fac de pe o zi pe alta funcţii pentru un om. Se fac alegeri pentru funcţii. Pentru că îl apreciez pe Cătălin Predoiu, beneficiarul funcţiei tocmai apărute de «primvice», îi atrag atenţia că evenimentul de azi este mai degrabă un simptom al unei democraţii deficitare. Şi s-ar putea la un moment dat asta să se întoarcă împotriva lui", a scris Lăzăroiu pe Facebook.

Vasile Blaga: Monica Macovei şi-a exprimat dorinţa de a candida pentru un nou mandat în PE.


Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, astăzi, că Monica Macovei şi-a exprimat intenţia de a candida pentru un nou mandat de europarlamentar.
Vasile Blaga a mai spus că sunt foarte mulţi cei care doresc să candideze din partea PDL la alegerile europarlamentare.
"Se fac şi evaluări, avem şi un sistem de criterii trimis în teritoriu de aproximativ o lună şi jumătate, dar cel mai important lucru este ce vor face cei care doresc, pentru că sunt mulţi cei care doresc să candideze la alegerile europarlamentare şi asta mă bucură, ce vor face în toată această perioadă de timp, pentru că unii dintre ei sunt cunoscuţi, ei şi proiectele lor, alţii mai puţin cunoscuţi, iar prezentarea proiectelor pe care le au şi a lor în organizaţiile noastre judeţene va fi obligatorie peste vară şi pe parcursul toamnei", a arătat Vasile Blaga.

Referitor la neregulile de la Bacalaureat, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat astăzi, că Guvernul este vinovat pentru "şirul de nereguli" de la Bacalaureat şi a precizat că îşi menţine cererea de demisie a ministrului de Interne şi a ministrului Educaţiei.
 "Apropo, avem ministru al Educaţiei? L-aţi auzit după scandalurile de la Bolintineanu? Eu nu l-am auzit", a spus Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.
El a arătat că îi felicită pe toţi elevii şi profesorii care au obţinut note prin muncă serioasă.
"Dar nu putem să nu vedem şirul de nereguli de la acest Bacalaureat, scandalurile s-au ţinut lanţ, pentru care evident de vină este Guvernul României. Domnul ministru de Interne îşi face imaginea trimiţând Poliţia la şcoli, domnul prim-ministru îşi face imagine trimiţând Poliţia acasă", a mai spus Blaga.

Guvernul României : Propunerea angajării unui consultant străin pe salarii a fost respinsă.

Guvernul a discutat  propunerea Ministerului Muncii ca pentru redactarea noii legi a salarizării bugetarilor să fie angajat un consultant străin, dar a decis în final să respingă această variantă şi să apeleze la resurse interne, au comunicat agenţiei MEDIAFAX reprezentanţii Biroului de Presă.
 "A fost aprobat memorandumul prezentat de Ministerul Muncii pe tema salarizării bugetarilor, dar cu resurse interne, fără consultanţă externă", au declarat reprezentanţii Biroului de Presă al Guvernului.
În documentul discutat în Guvern,  Ministerul Muncii a propus ca Guvernul să apeleze la serviciile unei firme de consultanţă internaţionale pentru redactarea noii legi a salarizării în sistemul bugetar.
"Propunem ca la elaborarea acestui proiect de act normativ să fie angrenată o firmă de consultanţă cu experienţă în domeniu şi de prestigiu internaţional", este propunerea avansată prin documentul citat.
În urmă cu trei ani, Legea-cadru a salarizării în sectorul public a fost redactată cu sprijinul Băncii Mondiale.

Hidroelectrica :  Profitul a depăşit aşteptările.

 "Profitul înregistrat de Hidroelectrica se datorează maximizării veniturilor şi implicit a profitabilităţii, ca efect al denunţării contractelor bilaterale cu traderii de energie, cu producătorii termo şi cu contractorii generali. Este rezultatul renegocierii a aproximativ 500 de contracte dezavantajoase pentru Hidroelectrica, a redimensionării organigramei cu consecinţa disponibilizării a 900 de salariaţi, a comasării sucursalelor, a optimizării proceselor de producţie şi a eficientizării vânzării pe cele cinci canale de distribuţie", se arată într-un comunicat transmis de companie.
Compania, controlată de stat, a raportat pentru anii 2011 şi 2012 pierderi cumulate de 693 milioane de lei. În primul semestru, afacerile Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012. De asemenea, producţia de electricitate a cresut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh.
Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 - iulie 2013.

Dispozitiv exploziv detonat într-o sală a Universităţii "Gheorghe Asachi" din Iaşi.

O explozie a avut loc, azi dimineaţă, într-o sală de curs a Facultăţii de Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnică "Gheorghe Asachi", în timpul examenului de licenţă, după ce un bărbat a intrat în sediu cu un dispozitiv exploziv, pe care le-a detonat, fără a exista victime, ministrul Mihnea Costoiu declarând că bărbatul respectiv a anunţat că a lăsat şi alte bagaje cu explozibil în clădire.

Decanul Facultăţii, Bogdan Ion, care se afla în sala în care a intrat bărbatul, a declarat că a discutat cu acesta şi a încercat să îl convingă să nu pună în practică ameninţările, spunându-i să îl ia pe el ostatic, însă bărbatul a spus că nu are ce să discute şi că vrea să vină Poliţia.
"Spunea că vrea să vină Poliţia, că are revendicări de discutat cu Poliţia, nu cu noi. I-am spus să ieşim pe hol şi discutăm, să mă ia pe mine ostatic şi mi-a spus «nu faceţi voi ordine aici»", a spus rectorul.
Asistentul universitar Daniel Mătăsaru, care se afla în sala de curs în momentul în care bărbatul a intrat şi a detonat materialul exploziv, a spus că în sală erau 40 de studenţi din anul IV care susţineau licenţa, precum şi patru cadre didactice.
"Nu îl cunoştea nimeni. A spus că are o bombă, iar eu în acel moment am reuşit să ies din sală, motivând că trebuie să arunc un pahar cu cafea. Am lăsat uşa deschisă şi am reuşit să sun la 112. Cât eram pe hol s-a auzit o bubuitură, înţeleg că a detonat o capsă pirotehnică din tot ce avea. Avea în spate un rucsac mare, de munte, cu o încărăcătură foarte mare. Dacă nu aş fi reuşit să ies şi să sun la Poliţie probabil că ne-am fi trezit într-o situaţie de luare de ostatici. A fost şocant", a afirmat Mătăsaru, care a precizat că "bărbatul era cablat şi se pregătea să detoneze materialele explozive".
El a precizat că bărbatul, pe care nu îl cunoştea nimeni, a fost imobilizat de doi studenţi într-un moment de neatenţie.
Ministrul delegat pentru Învăţământ superior Mihnea Costoiu a spus că bărbatul a ameninţat că a lăsat alte bagaje cu material exploziv în săli din clădirea veche a facultăţii, care are corp comun cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
Ministrul a spus că Poliţia şi SRI fac cercetări la faţa locului, pentru că nu se ştie dacă afirmaţiile acestuia despre alte bagaje cu exploziv sunt sau nu reale.
Rectorul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi", Ioan Giurmă a precizat că activitatea în corpul A al Universităţii "Al. I Cuza", unde funcţionează Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, a fost reluată în jurul orei 15.30, după ce, timp de şase ore, pirotehniştii au verificat toate încăperile. El a afirmat că examenul de licenţă pe care urma să-l susţină luni studenţii Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii a fost reprogramat pentru săptămâna viitoare.

Vladimir Jarmolenko : România e pregătită să intre în Schengen.

Vladimir Jarmolenko, ambasador al Lituaniei, ţară care deţine preşedinţia Consiliului European până la 31 decembrie 2013, a declarat, luni, că România este pregătită să intre în Schengen, dar el a subliniat că o decizie în acest sens se ia prin consens.
"Majoritatea statelor membre sunt de acord cu principiul cu condiţionalităţile şi anume că România, Bulgaria sunt gata, sunt pregătite, dar sunt ţări care nu sunt de acord cu acest lucru. Principiul UE, mai ale în Consiliu, nu este acela de vot, cine e pentru, cine e împotrivă. E important să se ajungă la o poziţie comună, la unanimitate. Noi credem, ca şi dumneavoastră, că aţi făcut ce trebuia făcut, dar nu am ce să fac, nu am cum să vă ajut", a spus acesta.
"În şapte ani şi jumătate Lituania nu şi-a schimbat poziţia faţă de aderarea la Zona Schengen. Ce înseamnă Schengen? Înseamnă o zonă de liberă mişcare pentru cetăţenii europeni, nimic mai  mult", a adăugat acesta.

Grecia : S - a ajuns la un acord cu instituţiile financiare internaţionale.

Guvernul elen a ajuns la o înţelegere cu misiunea Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi Fondului Monetar Internaţional în ceea ce priveşte măsurile de politică economică şi financiară necesare pentru a garanta atingerea obiectivelor din acordul de finanţare externă.
"Misiunea şi autorităţile au convenit că perspectiva macroeconomică corespunde, în linii mari, proiecţiilor din program, cu posibilitatea unei reveniri treptate la creştere economică anul viitor. Perspectiva rămâne însă incertă", se arată într-un comunicat transmis luni de Comisia Europeană (CE). În timp ce guvernul a înregistrat progrese importante, implementarea politicilor convenite în acord este în urma calendarului în unele zone, notează CE.
Astfel, autorităţile elene s-au angajat să întreprindă "acţiuni corective" pentru a asigura încadrarea în ţintele fiscale pentru 2013-2014 şi pentru a aduce în acest an la echilibru deficitul primar al bugetului (care exclude plăţile în contul dobânzilor datoriei de stat - n.r.), se spune în comunicat.
"Printre aceste acţiuni se numără măsuri concrete pentru a aduce sub control cheltuielile excesive din sectorul sănătăţii. Taxa pe venit, pe proprietate şi codurile de procedură fiscală trec printr-un proces de reformă, iar autonomia şi eficienţa administraţiei fiscale este consolidată", a adăugat CE.

ŞTIRI METEO

 

MARTI 9  IULIE  2013.

Vremea va fi instabilă în sud-vestul şi vestul ţării, precum şi în zona de munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apã vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia izolat, cu precădere după-amiaza şi seară. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 11 şi 19 grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere.

PERSONALITĂŢI

Jean de La Fontaine

Jean de La Fontaine (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franța - d. 13 aprilie 1695, Paris) a fost un poet, dramaturg și prozator francez. A rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale.
La Fontaine s-a născut la Château-Thierry, în Champagne, la 8 iulie 1621. Tatăl său a fost Charles de La Fontaine, maestru de vânătoare și pădurar al ducatului de Château-Thierry, iar mama sa a fost Françoise Pidoux. Familia sa făcea parte din pătura superioară a clasei de mijloc provinciale; chiar dacă nu făcea parte din nobilime, tatăl său era înstărit.
Jean, cel mai mare copil, a fost educat la colegiul din orașul Reims. În luna mai 1641 a intrat la Oratoriu, iar în luna octombrie a aceluiași an la Seminarul din Saint-Magloire. Dar, după o perioadă relativ scurtă, mai exact în 1642 și-a dat seama că și-a greșit vocația și a început să studieze dreptul. La Paris, în paralel cu studiile de drept, La Fontaine frecventează un cerc literar, denumit La Table Ronde („Masa rotundă”), alcătuit din tineri poeți ai acelei epoci, printre care: Pellisson, François Maucroix, François Charpentier, Tallemant des Réaux și Antoine de Rambouillet de La Sablière (care ulterior s-a căsătorit cu Marguerite Hessein, viitoarea protectoare a lui La Fontaine).
Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin fabulele sale, publicate în 12 cărți, în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare, și înzestrat cu un talent deosebit, el a depășit caracterul unilateral didactic al vechilor fabule, transformându-le în adevărate opere de artă.
Prin intermediul fabulelor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu mult umor și vervă viciile claselor dominante necruțându-l nici pe rege și nici pe curtenii săi, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, „Lupul și mielul” etc. Eroii din fabulele sale, care aparțin lumii animaliere și regnului vegetal, personificând tipuri și caractere, reprezintă diferite aspecte ale vieții sociale din Franța acelui timp.
Un alt merit al lui La Fontaine constă în lirismul care străbate fabulele sale, prin aceasta deosebindu-se de aproape toți scriitorii clasici francezi. Fabulele au fost scrise în limba vie a poporului. La Fontaine este inițiatorul versului liber în literatura franceză.
Fabulele lui La Fontaine au fost traduse în foarte multe limbi; acest fapt a influențat dezvoltarea ulterioară a acestei specii literare, inclusiv a fabulei românești prin Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Donici, dar mai ales prin Grigore Alexandrescu.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  8 IULIE ...........

Evenimente

     1497: Vasco da Gama începe prima călătorie pe mare din Europa spre India, înconjurând Africa; se deschide astfel linia de navigație din Europa spre Asia.
    1889: A fost publicată prima ediție a cotidianului american economic și financiar „Wall Street Journal".
    1901: În Franța, viteza automobilelor este limitată la 10 km/h.
    1946: A fost creată "Uniunea Internațională a Profesorilor".
    1976: A fost fondat Partidul Popular European (PPE), federație a partidelor democrat–creștine din țările membre ale Uniunii Europene.

S -a născut în............ 

    1593: Artemisia Gentileschi, pictor italian (d. 1651)
    1621: Jean de La Fontaine, autor francez de fabule (d. 1695)
    1831: John Styth Pemberton, farmacist englez care a inventat băutura Coca-Cola (d. 1888)
    1838: Ferdinand von Zeppelin, inventator german (d. 1917)
    1839: John D. Rockefeller, om de afaceri, filantrop american (d. 1937)
    1886: Hâns Leicht, jurist și om politic din Transilvania (d. 1937)
    1891: Constantin Motaș, biolog, ecolog și hidrobiolog român, membru al Academiei Române
    1892: Richard Aldington, scriitor englez (d. 1962)
    1895: Igor Evghenievici Tamm, fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
    1902: Alf Lombard, lingvist romanist și românist (d. 1996)
    1907: Petre Abrudan, pictor român (d. 1979)
    1910: Achim Stoia, compozitor român (d. 1973)
    1914: Elvira Micoș, pictor și gravor român
    1926: Constantin Romașcanu, compozitor, dirijor de cor și profesor român
    1942: Șerban Foartă, poet și eseist român
    1947: Vilmos Ágoston, scriitor, critic literar și reporter maghiar originar din România

Decese

    1695: Christiaan Huygens, matematician, fizician neerlandez (n. 1629)
    1784: Torbern Olof Bergman, chimist și mineralog suedez (n. 1735)
    1822: Percy Bysshe Shelley, poet englez (n. 1792)
    1885: Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic român, ministru plenipotențiar la Atena (n. 1839)
    1930: Gustav Weigand, filolog german (n. 1860)
    1956: Damian Stănoiu, prozator român (n. 1893)
    1956: Giovanni Papini, scriitor italian (n. 1881)
    1962: Georges Bataille, scriitor francez (n. 1897)
    1967: Vivien Leigh, actriță britanică (n. 1913)
    1968: Petre Pandrea, filosof, sociolog, scriitor și ziarist român (n. 1904)
    1979: Sin-Itiro Tomonaga, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel (n. 1906)
    1984: Brassaï, pictor francez (n. 1899)
   
  

joi, 20 iunie 2013

20 iunie by Viorica Crainic


Bine v - am regăsit!

"Ei, cam aşa se amăgeşte bietul român, cu un banc, cu o glumă, dar să facă el ceva concret, o faptă eroică – nu."( Părintele Iustin Pârvu)

 

Preşedintele Traian  Băsescu participă joi la Summit-ul PPE.


Preşedintele Băsescu participă, de obicei, ca invitat, la lucrările Summit-urilor PPE la care se pregăteşte poziţia formaţiunii înaintea întâlnirilor Consiliului European.
"Pe agenda de discuţii a Summitului PPE de la Viena sunt incluse, printre altele, continuarea procesului de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare a Uniunii Europene, identificarea de soluţii inovatoare pentru finanţarea economiei, combaterea şomajului în rândul populaţiei tinere şi politica de extindere a Uniunii Europene şi, în contextul extinderii, începerea negocierii de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Serbia", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
Şefii de stat şi de guvern precum şi liderii opoziţiei aparţinând PPE din state UE şi non UE, împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, vor participa, joi, la summit-ul lărgit al PPE care va avea loc la Viena, pe agendă aflându-se pregătirea Consiliului European programat pe 27 şi 28 iunie.
La eveniment vor mai fi prezenţi Enda Kenny (Irlanda), Angela Merkel (Germania), Viktor Orban (Ungaria), Valdis Dombrovskis (Letonia), Antonis Sămăraş (Grecia), Jyrki Katanien (Finlanda) şi Pedro Passos Coehlo (Portugalia).

Liviu Dragnea : Sistemul actual "are rădăcini comuniste".

Liviu Dragnea a declarat, astăzi , la o dezbatere despre regionalizare şi descentralizare organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice : 
  "În 1862, când Cuza a înfiinţat judeţele, ţara s-a rupt de feudalism, iar acum avem şansa ca, prin regionalizare, să ne rupem definitiv de comunism. Depinde numai de noi să înţelegem că această oportunitate este unică. Sistemul actual are rădăcini comuniste, este rigid, brutal şi agresiv cu cetăţenii, cu firmele, este unul care frânească procesul de dezvoltare din România. Regionalizarea este cea mai grea luptă care se dă în România, lupta teritoriului cu Bucureştiul, nu cu oamenii din Bucureşti, ci cu Bucureştiul ca simbol al unei puteri centralizate în care o mână de oameni vor să decidă destinul fiecărui român, al fiecărei localităţi, ceea ce nu mai poate continua. Asta este lupta pe care trebuie să avem curajul să o dăm, pentru că nu este în regulă ca cineva de la Bucureşti să decidă ce se întâmplă într-o localitate din Cluj sau Satu Mare. O decizie o ia un consiliu regional, care ştie cel mai bine ce este mai bine pentru oameni", a spus Dragnea.
El a subliniat că speră ca pachetul legislativ de înfiinţare a regiunilor să fie adoptat după revizuirea Constituţiei, în toamna acestui an.

Emil Boc: Susţin regionalizarea.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, se declară un susţinător al regionalizării, având în vedere că ultima reformă administrativă a fost în 1968, iar "actuala legislaţie nu mai corespunde realităţilor României în UE", regionalizarea fiind necesară pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene.
"Sunt un susţinător al regionalizării pentru că ultima reformă administrativă a fost în anul 1968, iar actuala legislaţie nu mai corespunde realităţilor României în UE. Regionalizarea este absolut necesară pentru a realiza un grad mai bun de absorbţie a fondurilor europene, vom avea propriile programe operaţionale în fiecare regiune, astfel încât nu va mai trebui să aşteptăm ani buni pentru semnarea proiectelor. Regionalizarea este necesară şi pentru că actualul cadru nu permite dezvoltarea unor proiecte de amploare trans-judeţene. Apreciez faptul că procesul de regionalizare nu este unul formal, spre deosebire de cel al revizuirii Constituţiei, care a fost expediat într-un forum constituţional, care a fost inexistent, iar cetăţenii nu au avut un cadru pentru a-şi expune un punct de vedere", a spus Boc.
Deasemenea, Emil Boc a declarat referitor la  procesul de revizuire a Constituţiei : "Eu nu am întâlnit, după 1989, o altă formă mai directă şi mai clară de sfidare a principiilor şi regulilor democraţiei din România şi a funcţionării statului de drept. Dacă USL are 70 la sută în Parlament, nu înseamnă că vine implicit şi cu valorile democraţiei, ci, dimpotrivă, le calcă în picioare. USL trebuie să înţeleagă că democraţia nu înseamnă doi lupi şi o oaie care votează ce să mănânce la cină. Se pare că USL aste crede că înseamnă democraţia, pentru că are 70 la sută", a spus Boc.

Traian Ungureanu: Criticile lui Antonescu la adresa parlamentarilor PDL sunt minciuni deliberate.

Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu a declarat, că sunt "minciuni deliberate" criticile lui Crin Antonescu la adresa parlamentarilor PDL, care au părăsit lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei.
 El a arătat că PDL s-a retras din Comisia de revizuire şi din plenul Parlamentului pentru că "varianta de Constituţie a USL cere poporului să voteze la referendum pentru desfiinţarea propriei suveranităţi". "Cum vine asta? Vine aşa: Antonescu şi USL propun o Constituţie care nu include ce au hotărât românii la referendumul din 2009. Majoritatea USL nu are dreptul să spună românilor: «Ce aţi votat e egal cu zero!». Curtea Constituţională a avertizat de anul trecut că aşa ceva nu trebuie să se întâmple. La asta, Antonescu şi USL spun: «Ei, şi?». Rezultatul este o Constituţie în care USL are suveranitate totală, iar naţiunea - suveranitate limitată. De asta ne-am retras din Parlament!", a explicat Traian Ungureanu.
Preşedintele comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după acordarea votului final pe proiectul de modificare a Legii fundamentale, că atitudinea PDL şi PPDD a fost una "jenantă" atunci când au părăsit lucrările nemulţumiţi de menţinerea bicameralismului.

Crin Antonescu: Deocamdată Băsescu nu poate da jos Guvernul.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că "deocamdată" şeful statului nu poate "să dea jos guvernul actual", dar a ţinut să sublinieze că ruperea USL poate fi realizată doar de PSD şi PNL, menţionând că Traian Băsescu va continua "războiul" politic.
"Eu aş vrea să le spun tuturor celor care ne-au votat, care ţin la unitatea acestei construcţii, care ţin la proiectul de mare anvergură pe care noi l-am angajat, să urmărească lucrurile care contează, dincolo de momentele de nemulţumire, dincolo de insatisfacţia de a-l vedea pe Traian Băsescu acolo unde nu doresc să-l mai vadă – deocamdată – nemulţumiri pe care le încercăm şi noi uneori... Dincolo de asta, există lucruri esenţiale. Guvernul şi acţiunea guvernamentală merg pe linia pe care am anunţat-o, avem nu semnele, nu speranţele, ci dovezile certe, ale unei acţiuni guvernamentale, ale unui premier care fac cu totul altceva decât făcea Guvernul Boc", a susţinut liderul PNL.
"Lucrurile trebuie văzute pe aceste magistrale, pe acţiunile majore. Restul sunt accidente de parcurs şi important e să ţinem aceste direcţii (...) Traian Băsescu nu poate să rupă USL. USL putem să-l rupem doar noi, şi nu-l rupem", a asigurat Antonescu.
"Într-un anumit sens, Traian Băsescu are impresia, sau vrea să lase impresia, că i s-a întâmplat că în dosarul cu spălare de bani. Adică pur şi simplu s-a clasat dosarul, s-a clasat dosarul impopularităţii sale, s-a clasat dosarul tuturor factorilor care l-au dus să aibă 7,4 milioane de români împotrivă la un referendum de demitere. Pare a crede că e nou nouţ. Şi atunci ce face cu această prospeţime, cu această pace? Ce o să facă? Război, din nou diversiune, din atac împotriva unei majorităţi care are maximă legitimitate, din nou atac împotriva unui proiect de Constituţie care a fost implicat în campania electorală şi în mesajul nostru către oameni, din nou minciuni, din nou atac la instituţia parlamentară, din nou insulte", a declarat Antonescu.

Victor Ponta : Toate posturile neocupate vor fi desfiinţate.

 "Avem pe circuit un act normativ care prevede desfiinţarea tuturor posturilor nefinanţate sau neocupate în acest moment. În acest fel, evident, efectul principal va fi pierderea sau desfiinţarea unor funcţii de conducere - acum sunt directori şi şefi de diverse departamente care mai au 2-3 oameni în subordine în realitate, restul sunt posturi libere, vacante şi neocupate. Ori, din acel moment, reducând semnificativ schema încărcată artificial, pentru că oamenii nu sunt la serviciu, poţi să revii, în negocierea pe care o să o avem în luna iulie cu FMI-ul şi Comisia Europeană, la regulă până la urmă raţională de angajare 1 la 1. Regula veche cu 1 la 7 a dus la situaţii absolut aberante, în special în sănătate, dar nu doar acolo, nu poţi să-ţi plece 7 femei de serviciu de pe 7 etaje ale spitalului ca să angajezi una", a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri seara, că toate posturile neocupate vor fi desfiinţate şi va fi introdusă regula de angajare în sistemul bugetar a unei persoane la un post vacantat, în primul rând în sănătate şi educaţie, diferit de sistemul actual care permite angajarea unei persoane la şapte posturi vacantate.

Medicii ameninţă cu proteste, greve şi demisii, din cauza salariilor mici.

Anunţul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, astăzi, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.
Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici - echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident şi, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist.
Personalul din Sănătate se plânge şi de condiţiile de lucru, dar şi de modul în care este tratat de către autorităţi şi chiar de către unii pacienţi. "Lunile de vară nu vor fi de vacanţă", a subliniat Astărăstoae, potrivit căruia calendarul protestelor va include marşuri, greve şi chiar demisii în bloc, dacă nu sunt rezolvate problemele. Potrivit lui Astărăstoae, în perioada următoare, vor avea loc consultări în teritoriu, cu privire la stabilirea calendarului protestelor. Preşedintele CMR a ţinut să sublinieze că, deocamdată, nu este nimic cert, ţinând cont că organizarea protestelor depinde de răspunsul autorităţilor.
"Nu este vorba despre reproşuri adresate Ministerului Sănătăţii şi ministrului de resort Eugen Nicolăescu, cu care avem o relaţie foarte bună", a mai spus Astărăstoae.

Protest la Cotroceni.

Douăzeci de tinere au venit, joi dimineaţă, în faţa Palatului Cotroceni, pentru a protesta faţă de declaraţiile preşedintele Traian Băsescu privind natalitatea, însă acţiunea anunţată drept "flash-mob artistic" s-a încheiat odată cu intervenţia jandarmilor, după câteva minute, nefiind autorizată.
Protestul de joi a fost anunţat, miercuri seară, de Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen Filia, E-Romnja, Grupul pentru Acţiune Socială, Asociaţia Front, Clubul Academic de Studii Europene, Romano ButiQ, Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială şi Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate.
Aceste ONG-uri consideră "disciminatorii, rasiste, sexiste şi naţionaliste" unele declaraţii făcute de şeful statului, marţi, la o întâlnire cu femeile de succes organizată de revista Business Woman.
 Tinerele, reprezentante ale unor organizaţii neguvernamentale, s-au adunat după ora 10:30 pe trotuarul din faţa intrării la Palatul Cotroceni, unde, timp de două-trei minute, au afişat pancarte cu mesaje printre care "Sărăcie, rasism, misoginism. Toate «misiunile» preşedintelui", "«Patriotismul» comunist a omorât mii de femei", "Femei albe, femei rome, femei sărace. Solidaritate", "Copilul ei, dreptul ei", "Cartonaş roşu. Copiii - alegere, nu datorie. Femeile rome, cetăţene", "Preşedinte european, uterul meu nu e competenţa ta", "Preşedinte jucător, pentru ţară şi popor, naşte tu cu drag şi spor".
Protestul s-a încheiat după ce jandarmii le-au spus participantelor că manifestaţia lor nu este autorizată şi că trebuie să plece.

Protest la Ministerul Transporturilor.


Peste 20 de sindicalişti din Federaţia Mecanicilor de Locomotivă pichetează, joi dimineaţă, Ministerul Transporturilor (MT), protestând astfel faţă de privatizarea CFR Marfă
Sindicaliştii afişează bannere şi pancarte cu mesaje printre care "Opriţi privatizarea CFR Marfă" şi "Stopaţi distrugerea căii ferate, vrem subvenţii adevărate".

Cursul BNR a urcat la 4,5340 lei/euro.


Banca Naţională a României (BNR) a anunţat joi un curs de referinţă în creştere cu 3,48 bani, la 4,5340 lei/euro, după ce Fed a anunţat că va reduce progresiv programul de stimulare economică, cotaţia reprezentând cea mai apropiată rata de nivelul maxim al anului, atins pe 7 iunie.
La data menţionată, leul s-a depreciat pe fondul renunţării investitorilor străini la obligaţiunile denominate în monedele regionale şi, implicit, la cele în lei, pe fondul îngrijorărilor că Fed ar putea reduce programul de achiziţii de obligaţiuni destinat stimulării economiei. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4992 lei/euro.

S.U. A : Un număr semnificativ de victime traficate în Europa provin din România.

România este ţară de origine, tranzit şi destinaţie pentru traficul de persoane în scopul muncii forţate sau exploatării sexuale, un număr semnificativ de victime traficate în Europa fiind români, precizează Departamentul de Stat al SUA în raportul pe 2013 privind acest fenomen. Potrivit raportului, copiii reprezintă cel puţin o treime dintre victimele traficului de persoane din România, feţele şi băieţii, în special cei ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, fiind expuşi riscului de a deveni victime ale traficului în scopuri sexuale pe teritoriul României. Guvernul şi reprezentanţii ONG-urilor au semnalat şi o creştere a numărului de victime cu dizabilităţi.
Documentul menţionează că "Guvernul României nu îndeplineşte întru totul standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane, totuşi depune eforturi semnificative în acest sens".
Raportul Departamentului de Stat recomandă României reluarea finanţării programelor de asistenţă a victimelor traficului de persoane, inclusiv alocarea unor fonduri pentru ONG-urile care oferă diferite servicii victimelor. Documentul consideră necesare creşterea calităţii serviciilor oferite victimelor, construirea la Bucureşti a unui adăpost destinat în exclusivitate victimelor traficului de persoane repatriate, dar şi "anchetarea amănunţită şi demararea urmăririi penale în cazurile de presupusă complicitate a funcţionarilor guvernamentali la acte de trafic de persoane şi pedepsirea cu închisoarea a funcţionarilor statului condamnaţi pentru asemenea infracţiuni".
Administraţia americană recomandă şi "înfiinţarea unei funcţii de raportor la nivel naţional care să asigure evaluări independente periodice ale politicilor naţionale în acest domeniu".
Documentul arată că pedepsele cu închisoarea între 1 şi 15 ani prevăzute de legislaţia românească sunt "suficient de severe".

Cipru : Dezvoltarea cazinourilor pentru revigorarea economiei.

Cipru pregăteşte de urgenţă un cadru legislativ pentru dezvoltarea de cazinouri, sperând că va atrage astfel ruşi bogaţi pentru a revigora economia, după ce unii parteneri din zona euro au acuzat statul că a tolerat activităţi suspecte derulate de persoane şi companii din Rusia în băncile locale.
 "Ne vom mişca foarte repede. Suntem interesaţi să atragem investiţii pentru o staţiune care va cuprinde şi cazinouri. Astfel ne vom îmbunătăţi oferta turistică, iar Cipru va deveni o destinaţie turistică pentru orice perioadă a anului", a arătat oficialul.
Autorităţile încearcă să reducă impactul acordului de finanţare externă convenit cu partenerii europeni, în urma căruia a doua mare bancă din ţară a fost închisă, iar cea mai mare instituţie de credit trece printr-un program dur de restructurare.
Cipru este un loc accesibil pentru câteva zile sau săptămâni de soare, cu opţiuni variate de distracţie, comentează analistul Paul Hezfeld, consultant specializat în industria jocurilor de noroc.
"Cipru ar putea deveni pentru ruşi ceea ce este Mallorca pentru germani", a afirmat el.

20 iunie - Ziua Mondială a Refugiatului.

Începând din 2001, Ziua Mondială a Refugiatului este sărbătorită în fiecare an pe 20 iunie şi urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a situaţiei refugiaţilor din întreaga lume.
 Conflictele izbucnite în diversele zone ale globului afectează în principal populaţia civilă care se vede nevoită să-şi abandoneze complet viaţa de dinainte, luând calea pribegiei.
Dacă  ne referim la cel mai amplu conflict din ultima perioadă şi totodată destul de apropiat de România din punct de vedere geografic, cel din Siria, trebuie amintit că, în decurs de doi ani, de la începutul luptelor, peste 90,000 de persoane au fost ucise şi mai mult de 1,5 milioane de persoane au luat calea exilului, populând taberele de refugiaţi ridicate în ţările vecine. La sfârşitul anului 2012 în România erau înregistraţi 1.262 de refugiaţi.

ŞTIRI METEO

VINERI 21  IUNIE  2013

Vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, local caniculară după-amiaza în vest şi în sud-vest, cu temperaturi maxime între 26 şi 36 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic local în regiunile vestice, pe arii restrânse în sud şi centru şi izolat în rest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în partea a doua a zilei când local în zona de munte şi pe spaţii restrânse în vestul, nord-vestul şi centrul ţării se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă duratã ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar ploile pot avea caracter torenţial. Temperaturile minime se vor încadra între 14 şi 24 de grade.
Presiunea atmosferică va fi în uşoară scădere.

PERSONALITĂŢI

Jacques Offenbach

Jacques Offenbach (n. Jacob Eberst, 20 iunie 1819, Köln, d. 5 octombrie 1880, Paris) a fost un compozitor și violoncelist evreu originar din Germania, naturalizat francez. El este considerat întemeietorul operetei moderne că gen de sine stătător al teatrului muzical.
Offenbach a scris aproape 100 de operete, dintre care unele au fost extrem de populare la vremea lui, și lucrările sale cele mai populare sunt cantate şi astăzi. Offenbach s -a  bucurat de popularitate  cu "Madame Favart" (1878), care a inclus un teren fantezie despre viața reală  și "La fille du tambur-major" , o piesă muzical inventivă. Cei mai mulți experți sunt de părere că ultima sa lucrare, "Povestirile lui Hoffmann" , a fost singura sa Grand Opera, lucrare care nu a fost terminată la moartea sa, dar a fost completată ulterior, de către prietenul său Ernest Guiraud şi a avut premieră în 1881.
Offenbach a murit în Paris, în 1880, la vârsta de 61 și este înmormântat în cimitirul Montmartre , Paris.

Iosif Constantin Drăgan

Iosif Constantin Drăgan (n. 20 iunie 1917, Lugoj, d. 21 august 2008, Palma de Mallorca)[1] a fost un om de afaceri român, stabilit de decenii în Italia. A scris mai multe cărți, în general cu tematică istorică. A scos buletinul istoric Noi tracii. În anul 2005 a fost pe locul doi în topul celor mai bogați români, conform revistei Capital, cu o avere estimată la 850 de milioane de dolari. Conform aceleiași reviste în 2006 a urcat pe primul loc, cu circa 1,3 - 1,6 miliarde de dolari.
Iosif Constantin Drăgan a terminat Dreptul la Facultatea de Jurisprudență a Universității din București obținând licența în drept, în anul 1938. După absolvirea serviciului militar, ca artilerist, Institutul Italian de Cultură îi acordă, în anul 1940, o bursă de studiu, în Italia. După ce termină a doua facultate, la Universitatea din Roma, unde a studiat științe politice și economie, Drăgan își dă doctoratul în jurisprudență, tot la Roma. Tot aici, îl cunoaște pe marele filozof al dreptului, Giorgio del Vecchio, și devenit discipolul acestuia, proaspătul doctor în jurisprudență va traduce în limba română, celebra sa operă „Lecții de filozofia dreptului”.
La acea vreme. Drăgan a fost atras de idealurile Gărzii de Fier, și, în interiorul acesteia, a reprezentat un curent de opinie corporatist. În 1941 a pus bazele unei companii care exporta petrol românesc Italiei fasciste. După al doilea război mondial, în 1948, fondează o companie de distribuție a gazului petrolier lichefiat, Butan Gas. În urma venirii la putere a Partidului Comunist Român îi este interzisă pentru 30 de ani revenirea în România.
În 1967 a pus bazele “Fundației Europene Drăgan”, fundație care declară că scop promovarea „valorilor civilizației românești”. A mai fondat două edituri (Năgârd în Italia și Europa Novă în România), o universitate privată (al cărei proprietar este), Universitatea Europeană Drăgan (fondată în 1991 la Lugoj), o stație TV, una radio (Radio NovaFm), un ziar săptămânal (Redeșteptarea) și un cotidian local (Renașterea Bănățeană) – toate în România. De asemenea a mai finanțat construirea lângă Orșova a unei statui înalte de 40 de metri a lui Decebal (cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa).
Datorită unor cărţi pe care le-a publicat a fost asociat curentului la granița dintre protocronism și naționalism din istoriografia română, promovată ulterior de regimul lui Nicolae Ceaușescu. Deși simpatizant al Gărzii de Fier, Drăgan devine un colaborator semioficial al lui Ceaușescu și al regimului comunist, ca rezultat având acces la anumite documente inedite despre Ion Antonescu, documente pe care le-a folosit într-o carte în care îl pune într-o lumină favorabilă pe acesta.
În semn de recunoaștere a activității culturale desfășurate de Iosif Constantin Drăgan, (ca economist, tracolog, scriitor și președinte al Fundației Europene Drăgan), la 7 octombrie 1980, Universitatea din Timișoara l-a numit profesor asociat.
După Revoluția Română din 1989 le-a dat suport financiar lui Eugen Barbu și lui Corneliu Vădim Tudor pentru a-și lansa revista România Mare[5]. Împreună cu Vădim Tudor a fost fondatorul în 1990 al "Ligii Mareșal Ion Antonescu", mai târziu redenumită "Liga Mareșalilor", în urma schimbărilor din legislația română legate de cultul personalităților vinovate de crime împotriva umanității[6].

Radu Bartholomeu Gabrea

 La mulţi ani!!!

Radu Bartholomeu Gabrea (n. 20 iunie 1937, București) este un regizor și scenarist român. Între 1974 și 1997 a locuit în Germania. După absolvirea liceului Spiru Haret, s-a înscris la Institutul de Construcții din București. În anul II a fost arestat timp de 9 luni și jumătate deoarece un coleg îl invitase la o manifestație de solidaritate cu Revoluția din Ungaria din 1956, manifestație care de altfel nu a mai avut loc. A fost arestat la 12 noiembrie 1956. Anchetă să a fost condusă de locotenent colonel Constantin Popescu, căpitan Gheorghe Enoiu, locotenent major Iosif Moldovan, locotenent major Vasile Dumitrescu, locotenent major Gheorghe Vasile, locotenent major Constantin Oprea și locotenent Nicolae Urucu. A fost judecat în lotul „Mitroi”, compus în cea mai mare parte din studenții de la Facultatea de Drept. Prin sentința Nr. 534 din 19 aprilie 1957 a Tribunalului Militar București a fost achitat, fiind eliberat la 28 mai 1957.
După eliberare, a fost readmis la Facultatea de Construcții, pe care a terminat-o cu diplomă de inginer construcții civile și industriale. A lucrat apoi doi ani pe șantier lângă Târgu Mureș înainte de a reveni la București în proiectare. S-a înscris apoi la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția regie de film.
Radu Gabrea debutează în 1969 cu filmul de lung metraj „Prea mic pentru un război atât de mare”. Filmul, realizat după un scenariu de D.R. Popescu, a fost premiat la Festivalul de la Locarno, în 1970.
În 1970, anul în care a stat timp de 6 luni la Paris, realizează primul serial de televiziune din România: „Urmărirea”.
Următorul său film, „Dincolo de nisipuri”, realizat în 1973, a fost oprit din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. În urma conflictului respectiv, precum și a intervențiilor cenzurii, Radu Gabrea a emigrat în Germania, țara de origine a mamei sale.
În 1997, Radu Gabrea a fost numit președinte al Oficiului Național al Cinematografiei, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1999.
Filmografie (regizor)

    Prea mic pentru un război atât de mare (1969)
    Amintiri bucureștene (1970)
    Urmărirea (1971) - film TV
    Dincolo de nisipuri (1973)
    „Nu te teme, Jacob!” (Fürchte dich nicht, Jakob!) (1981)
    Un bărbat că Eva (Ein Mann wie EVA) (1984)
    Ein Unding der Liebe (1988)
    The Secret of the Ice Cave (1989)
    Ins Blaue (1991) - film TV
    Rosenemil - O tragică iubire (1993)
    Struma (2000)
    Noro (2002)
    Moștenirea Goldfaden (2004)
    Cocoșul decapitat (2008) - ecranizare după romanul omonim al lui Eginald Schlattner
    Călătoria lui Gruber (2008), premieră în România la 5 septembrie 2009.
    Mănuși roșii, 2011

Filmografie (scenarist)
    „Nu te teme, Jacob!” (Fürchte dich nicht, Jakob!) (1981)
    Un bărbat că Eva (Ein Mann wie EVA) (1984)
    Rosenemil - O tragică iubire (1993)
    Noro (2002)
    Cocoșul decapitat (2008) - în colaborare cu Bert Koß și Wolfgang J. Ruf

Premii și distincții

    Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania (2011)

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  20 IUNIE ...........

Evenimente

    1928: Are loc, la București, primul concurs național de decatlon.
    1936: A avut loc Conferința Internațională de la Montreux (Elveția) ce a avut ca scop stabilirea unui nou regim al strâmtorilor Bosfor și Dardanele; Convenția încheiată confirma principiul libertății de trecere și de navigație prin strâmtori pentru navele comerciale ale tuturor statelor pe timp de pace, precum și în timp de război dacă Turcia nu era parte beligerantă; delegația română a fost alcătuită din Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Străine, Constantin Contescu și Vespasian V. Pella, miniștri plenipotențiari.
    1938: În perioada 20 iunie - 25 iulie 1938 s-a desfășurat procesul de acoperire cu alamă a modulelor din fontă ale „Coloanei fără sfârșit", operă a sculptorului Constantin Brâncuși, a cărei construcție a început la 15 august 1937.
    1940: A fost inaugurat, la București, Institutul de Antropologie, întemeiat prin strădaniile doctorului Josef Francisc Rainer (astăzi Institutul de Antropologie „Francisc Rainer" al Academiei Române).
    1954: S-a inaugurat podul cu tablier metalic peste Dunăre la Giurgiu, numit Podul Prieteniei, pe atunci cel mai mare pod combinat (de cale ferată și rutier) din Europa, construit în doi ani și jumătate, în colaborare cu alte țări vecine.
    1955: Are loc cea mai îndelungată eclipsă totală de soare a secolului: 7 minute și 8 secunde, observată în Filipine.
    1963: Reprezentanți ai SUA și URSS au semnat un acord de instalare a „liniei fierbinți" – telefonice – între Washington și Moscova. Ea a devenit operațională din luna august a anului 1963.

S -a născut în..........
    1819: Jacques Offenbach, compozitor francez de origine germană considerat întemeietorul operetei clasice franceze (d. 1880)
    1909: Errol Flynn, actor american ( d. 1959)
    1913: Aurel Baranga, dramaturg și publicist român (d. 1979)
    1917: Iosif Constantin Drăgan, publicist și eseist român (d. 2008)
    1918: Lidia Mihăiescu, graficiană româncă
    1934: Iuri Vizbor, celebru cantautor, om de litere și alpinist profesionist, unul dintre creatorii modelului artistic al cantautorilor și fondatorul genului pieselor-reportaj (d. 1984)
    1937: Radu Gabrea, regizor și scenarist român

Decese 

    1870: Jules de Goncourt, scriitor francez (n. 1830)
    1891: Mihail Kogălniceanu, istoric, scriitor, publicist și politician român (n. 1817)
    1933: Clara Zetkin, unul dintre întemeietorii Ligii „Spartacus” și ai Partidului Comunist din Germania, inițiatoarea sărbătoririi zilei de 8 martie ca „Ziua Internațională a Femeii” (n. 1857)
    1962: Victor Papacostea, istoric român (n. 1900)
    1966: Georges Henri Lemaître, fizician belgian (n. 1894)
    1995: Emil Cioran, eseist și filosof român (n. 1911)
    2005: Jack S. Kilby, fizician american, laureat al Premiului Nobel (n. 1923)


Sărbători

    Ziua mondială a refugiaților (hotărâtă prin rezoluția 55/76 a Adunării Generale a ONU, din 4 decembrie 2000)


marți, 26 martie 2013

INOCENTUL DOMN PONTA by Cristina Dana Preda

Seninatatea si je m`en fiche-ismul afisat de dl Ponta sunt de-a dreptul incredibile!!! Cum reuseste domnia sa sa se anestezieze singur, nesimtind nicio bataie pe suprafata groasa a obrazului, neatingandu-l nicio opinie a niciunei personalitati fie ea si de nivel european, cum face el sa zambeasca idiot la auzul oricarei intrebari, raspunzand in zeflemea problemelor de importanta majora pentru tara, eu chiar nu stiu sa va spun... Are in schimb deosebitul merit de a fi obraznic cu Presedintele Romaniei sau cu oricine indrazneste sa-l responsabilizeze, este campionul absolut al glumelor de gradinita pe care le tranteste de la pupitre oficiale, dansul aratandu-ne in mod constant ca este posesorul unui singur crez, acela de a apara nonsalant coruptii si puscariabilii din Guvern si din Parlament. Domnia sa se preface ba ca ploua, ba ca ninge, ba ca tuna, ba ca fulgera si aceasta deoarece nu o data, ci de n ori, el a luat act si a fost avertizat in mod oficial de la Bruxelles si de cerintele obligatorii ale UE si de conditiile ferme ale intrarii in Spatiului Schengen. Domnia sa se joaca zilnic de-a Premierul Romaniei, scotand perpetuu din gandirea-i infantila si prin glas propriu, numai si numai ironii ieftine, minciuni patologice si interpretari aiuristice ale realitatiii, evidentiindu-se in schimb prin lipsa totala a guvernarii, el aflandu-se impreuna cu toti membrii Cabinetului sau intr-o continua vacanta si o totala relaxare. Totusi oameni buni, acestea fiind zise si constatate de catre toata lumea, de necrezut si de neinchipuit este cum poporul roman, care s-a bolanzit in mod de-a dreptul miraculos in ultimul timp, il creste pe INOCENTUL DOMN PONTA in toate sondajele, indragindu-l, intelegandu-l si acordandu-i toata increderea lor, neconditionat... 

luni, 25 martie 2013

SCRISOAREA PRESEDINTELUI BASESCU CATRE PARLAMENT SI GUVERN by Cristina Dana Preda

Presedintele tarii nu cedeaza si manat de simtul datoriei, mai rar in politica romaneasca, le mai trimite o scrisoare Premierului si Presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului. Este vorba de o propunere de colaborare intre institutiile statului pentru consolidarea statului de drept in Romania, intrarea in Spatiul Schengen si adoptarea monedei Euro. Cu alte cuvinte, le ofera pe tava ciocoilor, cam tot ceea ce ar trebui facut, explicit si cu termene precise, pentru ca Romania sa-si urmeze parcursul propus si in 8 puncte mari si late, le sunt date mura-n gura, toate masurile care trebuiesc luate pentru a recastiga increderea si respectul Europei. Masurile sunt simple, de bun simt si obligatorii iar adresantii sunt foarte bucurosi si multumesc din suflet lor curat Presedintelui tarii pentru ajutorul acordat si imediat dar imediat, vor trece serios la treaba, fara a mai amana la infinit solutionarea problemelor care au ingrijorat o Europa intreaga. Astfel, luand la analiza serioasa si amanuntita scrisoarea, concentrandu-se mult sa nu greseasca cumva, in elevat spirit patriotic si debordand de simt civic, ei au concluzionat raspunzandu-i punctual Presedintelui statului. Statutul deputatilor si senatorilor, ete fleosc, de asta nu mai putem noi acum, raspund politicos parlamentarii Romaniei si membrii Guvernului... Respectarea hotararilor judecatoresti, daaaa, vezi sa nu domnule draga... Asigurarea protectiei institutiilor anticoruptie impotriva presiunilor, asta ar fi chiar culmea acum, pai ce alta treaba nu avem?... Revocarea din functie a membrilor guvernului care fac obiectul actiunilor de natura penala in instanta, hahaha, hai ca ne face sa radem, e simpatic tipul... Angajarea raspunderii parlamentarilor pentru incalcarea regimului de integritate, e exagerat domnule ca intodeauna, nu se dezminte nicicum, nenicusorule...Desemnarea imediata a conducerii DNA si a Parchetului General, dar asta nu ne mai slabeste deloc, deloc ? ... Dezvoltarea ANI si sanctionarea coruptiei privind achizitiile publice, Doamne fereste si apara, asta o fi crezand ca am innebunit cu totii? Na, ca-mi fac si sfanta cruce acum! Asadar, ce sa mai amanam si sa trecem odata la treaba noastra cu adevarat importanta pentru tara... Si crescuti, formati si indrumati fiind de mentorul lor Felix, om ca lumea nene nu ca astalalt, se aduna cu totii degraba, isi unesc frumos fortele, discuta mult cu glas barbatesc si apasat, urla cu acute false catre luna de pe cerul patriei noastre si in final, nervosi nevoie mare de tot, decid: o sa-l suspendam iar tovarasi!

joi, 21 martie 2013

VIORUT SI CU DANUT by Cristina Dana Preda

 De la revolutie incoace ne-am otravit organismul cu chimicale care mai de care mai viu colorate si mai parfumate, arome sintetice care doar duc cu gandul la preparatul original, indopandu-ne si pe noi si pe copiii nostri cu te miri ce si de pe unde aduse, tot felul de produse bizare, unele contrafacute, altele expirate si tot asa zi de zi, an dupa an, fara sa ne gandim prea mult la acest aspect neimportant al vietii noastre, atat de ocupate. Amalgam de turcisme, chinezisme si rebuturi occidentale ne-au invadat pietele si magazinele iar noi parca dinadins nu renuntam la ele, de ce sa nu ne imbolnavim noi putin si de ce sa nu profitam ca sunt si ieftine, au si gust bun iar ficatul, stomacul, rinichii, sa se descurce ei, ca sunt baieti destepti doar. Acum guvernul Romaniei, atat de capabil de-ti vine sa -i dai una in botul ala turtit, prin Ministerul Agriculturii si prin glasul miorlait al ministrului sau Danut cel Micut si cam Prostut, om totalmente neinspirat, ca sa nu-i zic altfel si sa inceapa sa planga, s-a decis sa fie ferm, gata nene si sa dea putin la gioale fermierilor romani care, si asa erau ca vai de ei si prin sumedenia de balbaieli tipice USL, prin declaratiile iresponsabile si pline de mister pe care le-a facut referitor la alfa, beta si gamatoxina din lapte, a reusit maidanezul sa scada in cateva zile consumul de lapte autohton cu 90% si sa-i aduca la disperare pe producatori care, cu nervii intinsi la maxim, arunca mii si mii de tone de lapte zilnic iar in acest minunat rastimp, hop, stati putin ca s-a trezit si Victor Viorut cu fata de Mamaligut si a anuntat cu galesu-i zambet de pe buzele-i prea subtiri, gata domnilor, mi-a venit o idee, renuntam la programul Cornul si Laptele deci, cu alte cuvinte, fermieri romani mai puteti sau sunteti deja KO, ca sa stim cand ne oprim din pumni? Pai da, pentru ca geniul absolut impresionant al lui Pontut, i-a soptit lui fix acuma, sa schimbe el cumva si sa foloseasca banii in alte scopuri mai utile dar tot pentru copii binenteles, daaaa, si asa m-a impresionat omul acesta, cred ca si pe dumneavoastra de altfel, cum se gandeste el la binele copiilor tarii, cat suflet pune, cata dedicatie si cum se zbate el sa iasa totul perfect dar sa stiti, nici sotia lui nu este mai prejos decat el iar luati ca familie, amandoi fac o echipa de toata isprava, adica putin credibila, deloc istorica si rarisima prin grobianismul ei.

vineri, 15 martie 2013

V-ATI PACALIT by Cristina Dana Preda

 In marea agitatie si frenezie electorala v-ati unit toti fortele, oricum ca vai de ele, in elan muncitoresc si bine ghiftuiti de pe la mitingurile electorale, ati votat masiv USL, sa dati putere unor oameni pe care deja ii stiati de ce sunt in stare si cu toate acestea, cu ochii inchisi, plini de nervii bine prelucrati de A3, i-ati trimis in Parlament, Guvern si in toate centrele de decizie din tara, ba mai mult, ati vizat si Cotroceniul, aiurea si neconstitutional dar ce mai conta, ca de, de acolo venea buba si de aceea nu mergeau bine lucrurile dar vai, acum va chioraie matele de foame, bani de medicamente si de intretinere ioc, copiii va sunt someri cu diplome iar perspective, deloc. Pai nu era vorba ca vin vitejii Romaniei sa salveze tara, sa va asigure locuri de munca, un trai decent, salarii si pensii ca-n occident, spitale moderne, invatamant performant si vacante de neuitat? Guvernul format numai din oamenii vostri preferati nu se ridica la inaltimea promisiunilor si a asteptarilor voastre? Miram-as, cum asa? Eee, lasati ca au reusit totusi ceva, de ce sa nu reunoastem, sa izoleze din nou tara de restul lumii civilizate, sa se uite Europa la noi ca la urs, sa nu mai aiba nimeni fir de incredere in Romania si in romani si sa indeparteze revenirea economica a tarii, pana la Sfantul Asteapta...Intrebare intrebatoare pentru cel ce minte n-are: oare domnilor alegatori V-ATI PACALIT sau asa e viata inselatoare, unul n-are, altul moare?

joi, 7 martie 2013

Liber la furat în guvern


Liber la furat în guvern

     Da suntem toţi preocupaţi de Schengen, de plecarea oportuniştilor dintr-o parte în alta, de distrugerea voită a fărâmei de dreapta de la noi doar că uităm să vedem cam ce face guvernul pentru noi, adică cel care este angajat de noi să ne gestioneze banii. În timpul acestor sandaluri gruparea USLa care ne îndreaptă spre ZONA DE EST, nesătul de cât a furat el încheie aşa pe blat pe sub masă noi contracte pe alte zeci de ani care să le întărească puterea financiară, care în fapt conduce. V-aţi gândit cumva să vă faceţi o firmă, uitaţi de asta IMPOZITUL FORFETAR vă taie din start avântul. Tot cea ce este afacere profitabilă este luat de ei în cerc închis, fără excepţie.
        De acea azi m-am gândit aşa ca simplu cetăţean să aflu şi eu cum gestionează guvernul banii mei. Care bani veţi întreba, cum adică banii tăi? Păi simplu banii care îi plătesc luna de lună din impozitul meu, banii din TVA-ul pe care îl plătesc în fiecare zi când merg la cumpărături. O voi face simplu aşa cum îmi împart bugetul familiar. Şi într-o familie ca să poţi să supravieţuieşti trebuie să îţi împarţi chibzuit banii. Ei bine pentru început m-am gândit să văd un raport de activitate, raport de achiziţii, de contracte şi cheltuieli. Am încercat toate butoanele m-am perindat aşa o oră pe la toate ministerele dar surpriza, în afară de comunicate de presa nu am găsit nimic, comunicate cu scandaluri, cu contre, cu cea ce vedem în ziare şi pe sticlă în fiecare zi. Da mă găsit rapoarte înainte datei de mai 2012. După mai 2012 rapoartele sunt inexistente. Oare nu mai avem guvern mă întreb? Hopa am omis o poză da este cea cu bugetul:

        Dă din această poză mi-am dat seama de banii care îi are la mâna guvernul conform ultimului mult prelungit buget. Ei da săracii nu au timp să îl actualizeze păi locul lor este pe sticlă acolo la antene... aşa că dacă mai vreţi să auziţi nişte scandaluri şi promisiuni uitaţi-vă la televizor.
Îmi pare rău dar nu am reuşit să aflu nimic în labirintul de linkuri ne actualizate de un an de zile. Am rămas doar cu o pierdere de timp inutilă ( poate mă ajută cineva ) . Concluzia: VOI  A-ŢI VOTAT , VOI A-ŢI ANGAJAT LASATI-NE SĂ FURĂM ÎN LINIŞTE! 
         Ei da de ce trebuie să ştim noi ce fac ei cu banii noştrii, ei trebuie lăsaţi să îşi împartă în linişte banii aşa că iată de la un an de guvernare averile acestor guvernanţi s-au dublat între timp. Iată deci premierul Ponta nu sta rău, circa 30.000 de euro se odihnesc în conturile sale. Un alt lucru interesant la Ponta: faţă de declaraţia de avere din lună martie, sumele din conturile lui Ponta s-au dublat. Ceea ce înseamnă că e rentabil să fii premier. Înainte de a ajunge la putere, avea în conturi circa 15.000 de euro, pentru că acum să aibă aproape dublu. Sumă e cam mare în raport cu salariul său de premier. Asta numai pentru premier aşa ca exemplu de solidaritate cu poporul alegător care trăieşte depe o zi pe alta, şi cu grijă pierderii locului de muncă. Ei da ata este cea ce se declară ce este pe lângă cine îi verifică doar totul este în mâna lor. Dar iată o poză semnificativă cu un GUVERN DE CRIZĂ:

                                                sursa : Econtext 

        Iată Econtext tot din ziare găsim un bilanţ al guvernării USL pe ultimele 10 luni:






                                              sursa :  Econtext 

duminică, 3 martie 2013

Marşul către Răsărit

Marşul către Răsărit


         cOrlatean, pOnta, aNtonescu, penalii... s-au gândit să facă un cadou lui ilici de ziua lui, aşa că au hotărât să facă public dorinţa lor de a scoate România de pe harta democratică a Europei.
         În biroul principal al GUBERNULUI la latrine PENALII au hotărât: Azi facem public visul nostru acela de a ieşi din Europa, şi arătăm că noi ne îndreptăm înspre Răsărit, (răsărit păi da ştiţi care păi Rusia) Ei da desigur cOrlatean nu a ales prost momentul, el la ales înainte de ziua de naştere al prea iubitului lor conducător tovarăşul iLici care împlineşte azi se spune 83 de ani. Da MUMIA POLITICĂ împlineşte o vârstă îi doresc drum bun către iad şi o porţie de smoală pe măsura crimelor lui.
        Păi da dar de fapt ne mirăm, e simplu datorită incompetenţei GUBERNULUI şi a politicii clare anti europene a grupării de POLITICIENI PENALI se vede clar că aderarea este imposibilă de acea în loc de explicaţii coerente şi demisia în bloc a guvernului, ei recurg la veşnică manipulare şi induc POPORULUI HIPNOTIZAT LATRINA 3 inutilitatea aderării la Schengen. Desigur la început au pus în fata faptul că Schengen ul nu trebuie să depindă de MCV. Cum noi tehnic am îndeplinit condiţiile tehnice, ce mai contează că în guvern şi parlament se afla infractori ? Noi trebuie să intrăm în Schengen ! Şi surpriză ? NU ! Urmează piruetă: Noi de fapt nu vrem Schengen !
        Vă reamintesc tovarăşe cOrlatean, pOnta, aNtonescu, felix, ilici,... faptul că România a devenit stat membru al Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2007, după ce Tratatul de Aderare a fost semnat, tratat semnat pe 25 aprilie 2005, a fost ratificat de către toate Statele Membre. Va m-ai reamintesc de asemenea faptul că acesta a fost voinţa întregului popor, chiar şi poporul hipnotizat latrina 3. Vă dau drept studiu Tratatul de aderare probabil veţi reuşi să citiţi ca Europa ne primeşte dar şi aşteaptă ca noi să ne integrăm, atât economic cât şi politic fără infractori la vârfurile ei :  <<Tratat de aderare CE >>  .
        Ei da ştiu vă doare pe voi în cot de CE DORESC CETĂŢENII, important pentru voi este să fluturaţi că cica pe noi penalii ne-au ales enspe milioane de cetăţeni (da desigur câţiva naivi şi câţiva oportunişti v-au ales), voinţa voastră era clară încă de anul trecut din vară , atunci când aţi organizat şi aţi dus la bun sfârşit LOVITURA DE STAT. Şi atunci s-a văzut voinţa voastră vădită de a nu fii controlaţi de nimeni, acea de a putea fura în linişte atât din buzunarul nostru cât şi din buzunarul european (asta cât vă permit ei europenii), da s-a observat de departe că vouă nu vă ajung doar banii care i-aţi furat 23 de ani, vouă vă trebuie şi un POPOR SLUGA care să nu scoată nici un cuvânt să tacă şi să îndure. Da vouă vă trebuie şi SUCCESUL ABSOLUT acela de a arăta lumii întregi că aţi reuşit să transformaţi România în paşalâcul vostru.

pOnta, aNtonescu, ilici, felix, PENALILOR nu uitaţi ziua judecăţii nu este departe ! (este un link apăsaţi şi aderaţi la cauza dacă doriţi)


 
         

vineri, 1 martie 2013

1 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!

Monica Macovei şi-a depus moţiunea "Reformiştii" pentru candidatura la şefia PDL.

"Moţiunea se adresează electoratului de dreapta şi celor din PDL. Vrem să aducem credibilitate şi să ne readucem electoratul de dreapta. Vrem să arătăm că se poate în politică şi cu bun simţ, şi fără hoţie. Vom începe să face o campanie în filiale", a spus Macovei. Moţiunea Monicăi Macovei are semnăturile a 400 de democrat-liberali. La eveniment au fost prezenţi Cristian Preda, Sever Voinescu, Teodor Baconschi şi Ionuţ Popescu. Înscrierea candidaturii a fost înregistrată de Comisia de organizare a Convenţiei PDL, condusă de Sulfina Barbu. Convenţia va avea loc pe 23 martie 2013.

UDMR: Regiunile de acum frânează dezvoltarea economică. 

"Dezvoltarea economică a României este încetinită, frânată de actuala organizare a regiunilor de dezvoltare. Regiunile mai bogate au devenit mai bogate, cele sărace şi mai sărace. Fortificarea actualelor regiuni de dezvoltare bate în cuie tot ce a contribuit la eşecul atragerii de fonduri şi la dezastrul produs în materie de dezvoltare. Cea mai proastă variantă ar fi să rămânem cu aceste 8 regiuni de dezvoltare ineficiente. Concluzia noastră este foarte simplă, actuala împărţire a regiunilor trebuie să se modifice iar nouă structură trebuie să conţină regiuni mai mici şi mai flexibile”, se arată în documentul elaborat de specialiştii UDMR.

Kelemen Hunor : UDMR va prezenta  variantele proprii privind regionalizarea .

"Până în aprilie - mai vom avea o decizie cu care să mergem în faţa Parlamentului, legată de regionalizare. Plecăm de la premisa că cele opt regiuni de dezvoltare nu sunt în regulă. Noi am avut un proiect cu 16 regiuni, dar nu credem că este singura variantă şi vom veni cu două - trei alternative care să fie susţinute cu toate argumentele economice, fiscale, financiare, sociale şi geografice. Credem că, pentru coerenţă, o regiune ar trebui formată doar din trei - patru judeţe, nu mai multe, şi asta înseamnă undeva între 12 şi 16 regiuni", a declarat, liderul UDMR.

Victor Ponta: Le reproşez miniştrilor că suntem sclavii unui aparat birocratic din ministere.

"Le reproşez tuturor miniştrilor - şi i-am reproşat şi domnului Vosganian - că suntem la două luni şi ceva de la preluarea mandatului în noul Guvern (...) şi încă suntem sclavii - începând cu mine - că suntem sclavii unui aparat birocratic din ministere, care lucrează foarte prost, care lucrează foarte neprofesionist şi că îi sprijin să facă din acele ministere nu nişte aparate birocratice care întotdeauna spun 'nu' şi eventual generează tot felul de neînţelegeri, ci să facă un sprijin pentru miniştri", a afirmat Victor Ponta. Premierul a spus că va "ţine biciul pe aparatul central" atât cât poate şi şi-a exprimat speranţa că situaţia se va îmbunătăţi. -

Guvernul României : Frânarea  dezvoltării energiei regenerabile.

"Schema de sprijin a producătorilor de energie regenerabilă va fi modificată, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, în sensul reducerii sprijinului acordat producătorilor din acest sector.  Măsura va afecta toate tipurile de energie regenerabilă şi ar putea intra în vigoare înainte de 1 ianuarie 2014", a spus Constantin Niţă, în cadrul conferinţei ZF Energy Summit. Potrivit ministrului, trebuie redus numărul de certificate verzi astfel încât să nu mai aibă un impact atât de puternic asupra preţurilor. În plus, trebuie avut în vedere şi o diminuare a valorii acestor certificate verzi. "Ştiu că nu e prea plăcut pentru cei din sectorul energiei verzi, dar nu putem distruge industria de dragul regenerabilelor", a continuat Niţă. "Noi suntem acum prinşi ca într-o menghină între consumatorii casnici, industrie şi investitori. Trebuie să recunoaştem că am greşit cu schema de sprijin de până acum. Cei care investesc trebuie să ştie că vor câştiga mai puţin", a arătat ministrul delegat .

Cristina Pocora, deputat PNL : Demisie din funcţiile deţinute în organizaţia Ialomiţa.

"Subsemnata Cristina-Ancuţa Pocora, vicepreşedinte al organizaţiei PNL Ialomiţa şi preşedinte interimar al organizaţiei PNL Slobozia, prin prezenta, îmi prezint demisia din funcţiile politice mai sus numite, urmând să rămân simplu membru activ al PNL în organizaţia PNL Feteşti. La baza deciziei mele, stau evenimentele din ultima lună, în care orice încercare de reconstrucţie în cadrul organizaţiei PNL Slobozia, în calitate de preşedinte interimar, a fost blocată şi, de asemenea, atmosfera tensionată din cadrul BPJ PNL Ialomiţa", a scris Pocora.

România : Cea mai mare inflaţie din UE în luna ianuarie.

Ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei au fost România (5,3%), Estonia (3,7%) şi Olanda (3,2%). La polul opus se situează Grecia (0%), Portugalia (0,4%) şi Letonia (0,6%). Comparativ cu luna decembrie 2012, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 23 state membre UE, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în trei state membre, inclusiv în România. Potrivit datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei în ianuarie 2013 a fost de 5,97%, în creştere faţă de cea de 4,95% anunţată la finele anului trecut.

Poşta Română : Protest al angajaţilor.

Sute de sindicalişti ai Poştei Române au protestat joi în întreaga ţară, faţă de disponibilizările de personal preconizate de conducerea companiei, prin reducerea cu 50% a subunităţilor din judeţe, precum şi faţă de intenţia Guvernului de a privatiza cel mai mare operator de profil din ţară .  Conducerea Poştei a transmis joi un comunicat de presă ca reacţie la acţiunile de protest ale Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) în care spune că "va respecta acordul încheiat cu sindicatul în septembrie 2012 şi, conform prevederilor acestui acord, nu va demara proceduri de disponibilizare, restructurare sau reducere a veniturilor angajaţilor".

ŞTIRI METEO.

 Sâmbătă 2  martie 2013.

Vremea se va răci, valorile termice devenind apropiate de cele normale pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va prezenta înnorări temporare şi, îndeosebi în cursul zilei, se vor semnala precipitaţii, în general slabe cantitativ, în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte, în Moldova, Transilvania şi Maramureş, mixte pe arii restrânse în Crişana şi Banat, şi mai ales ploi, local, în Muntenia şi Dobrogea. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vest şi la munte, unde  pot depăşi la rafală 50...55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în depresiuni şi 12 grade în regiunile sudice, iar cele minime se vor situa între -12 şi -2 grade, uşor mai ridicate pe litoral. Noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va fi în creştere. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare de intensificări ale vântului, valabilă în toată ţara în data de 2 martie.


CURIOZITĂŢI.

CHEILE DÂMBOVICIOAREI.
Cheile Dâmbovicioarei au o lungime de chei propriu zise de 2 km, sunt situate în arealul montan calcaros al „Munților Piatra Craiului”, pe traseul „Rucăr-Bran”.
Râul Dâmbovicioara  izvorăște pe versantul sudic al Vârfului „La Om” (2230) m din munții Piatra Craiului şi  este unul dintre afluenții Dâmboviței, care curge pe direcția de nord-sud. Cheile Dâmbovicioarei au un aspect impunător și fac parte dintr-o serie de cel puțin 20 de chei situate în bazinul hidrografic al Dâmboviței. Dâmbovicioara a săpat în formațiunile de roci sedimentare, calcaroase, și gresii, conglomerate un adevărat canion lung de 8 km, care în unele porțiuni, valea are pereți verticali ce depășesc 200 de m înălţime. Apele râului prin acțiunea de eroziune au creat forme bizare de turnuri, sau creşte ascuțite, având subteran goluri carstice, astfel, în această zonă se pot număra peste 50 de peșteri ca (Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului, Peștera Labirintului). Cheile Bicazului reprezintă o zonă geografică deosebit de pitorească din România situată în partea centrală a Munților Hășmaș, în nord-estul țării în județele Neamț și Harghita.

CHEILE BICAZULUI.

Cheile au fost formate de râul Bicaz și fac legătura între Transilvania și Moldova.
Zona Cheile Bicazului, cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Roșu în amonte până la localitatea Bicazul Ardelean în aval, este străbătută de drumul transcarpatic DN12C care leagă orașele Gheorgheni și Bicaz.
Cheile Bicazului fac parte din Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş ce are ca arii protejate: Lacul Roşu, Cheile Bicazului, Cheile Sugaului, Haşmasul Mare - Piatra Singuratică şi Haşmasul Negru.Tot drumul din Cheile Bicazului este format de serpentine de o frumuseţe deosebită. Pereţii de calcar ai stâncilor ascund peşteri de o deosebită frumuseţe (Peştera Neagră, Peştera Cascada) şi avene (Licas, Avenul cu Trei Intrări). Toate micile cursuri de apa afluenţe Bicazului fac la rândul lor alte chei cum ar fi: Cheile Laposului, Cheile Sugaului, Cheile Bicajelului.
Pe parcurs se pot admira Piatra Altarului - un masiv stâncos de 1120 m altitudine, masivele stâncoase Piatra Pintestilor (847 m) şi Piatra Arşiţei (835 m). Printre alte stânci mai deosebite din zona amintim Piatra Surducului, Poarta de Piatră şi Poliţele Bardosului.

S - A ÎNTÂMPLAT ÎN  1 MARTIE.........

1746 - Constantin Mavrocordat, domnul Ţării Româneşti (1744-1746), clerul înalt şi boierii hotărăsc eliberarea din şerbie a rumânilor fugiţi, care se reîntorc în ţară. Liberi ca persoană, ţăranii rămân totuşi dependenţi economic de boieri, fiind obligaţi să presteze boierului 12 zile de clacă, în Ţara Românească, şi 24 de zile, în Moldova.
1810 - S-a născut Frederic Chopin, pianist şi compozitor polonez .
1812 - S-a născut Nicolae Kretzulescu, medic şi om politic .
1867 - A apărut primul număr al “Convorbirilor literare”.
1898 - S-a născut istoricul şi arheologul Constantin Daicoviciu, membru al Academiei Române .
1907 - Îşi începe activitatea Serviciul de urgenţă “Salvarea”, din iniţiativa doctorului Mina Minovici.
1917 - Prin Înaltul Decret nr.245 al regelui Ferdinand I, s-a înfiinţat Regimentul de Tracţiune Automobilă, moment ce a marcat începutul procesului de reorganizare a formaţiunilor de automobile din armata română şi de apariţie a armatei auto. Ziua automobilismului militar.
1922 - S-a născut Yitzhak Rabin, fost prim-ministru al Israelului (din iulie 1992), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1994, asasinat la 04.11.1995. .
1927 - S-a născut Harry Belafonte, cântăreţ şi actor american.
1930 - S-a născut Alecu Ivan Ghilia, prozator, poet şi pictor.
1931 - S-a născut Elisabeta Bostan, regizor de film,  (“Veronica”, “Saltimbancii”).
1944 - Are loc premiera piesei “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, la Teatrul Alhambra.
1945 - Andrei  Vâşinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic şi preşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, sosit la Bucureşti la 27.02.1945, în urma audienţelor repetate avute cu regele Mihai I, în care cerea demisia cabinetului Rădescu şi formarea unui guvern al FND, recomandă numirea lui Petru Groza în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri. La 03.03.1945, Petru Groza prezenta regelui lista noului guvern “de largă concentrare democratică”, în care FND deţinea 14 ministere, iar la 06.03.1945 depunea jurământul ca prim-ministru.
1954 - În zona atolului Bikini, SUA au experimentat bomba cu hidrogen.
1958 - S-a născut ziaristul Traian Ungureanu, redactor principal în cadrul secţiei române a BBC World Service.
1997 - Se constituie Forţa de Reacţie Rapidă a Armatei Române, care se înscrie în procesul de modernizare a forţelor armate ale României, în concordanţă cu exigenţele integrării în structurile militare ale Alianţei Nord-Atlantice.
2001 - Guvernul elveţian interzice utilizarea în hrana animalelor a alimentelor conţinând făină de carne şi oase.
2003 - România începe să folosească drept monedă de referinţă euro, în detrimentul dolarului SUA, ca urmare a deciziei consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, anunţată de guvernatorul Mugur Isărescu la 05.02.2003.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More