Dintr-un bolovan coboarăpasul tău de domnișoară.
Dintr-o frunză verde, pală
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o înserare-n seară
pasul tău de domnișoară.
Dintr-o pasăre amară
pasul tău de domnișoară.
O secundă, o secundă
eu i-am fost zărit în undă.
El avea roșeața fundă.
Inima încet mi-afundă.
Mai rămâi, cu mersul tău,
parcă pe, timpanul meu
blestemat și semizeu,
căci îmi este, foarte rău.
Stau întins, și lung și zic,
domnișoară mai nimic,
pe sub soarele pitic
aurit și mozaic. (Nicu Alifantis / Nichita Stănescu)
