duminică, 9 iunie 2013

9 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Dacă libertatea cuvântului chiar înseamnă ceva, ea este dreptul de a le spune oamenilor ceea ce nu vor să audă." (George Orwell)


Preşedintele Traian Băsescu : Compromisuri transparente şi nu vă lăsaţi în mâna presei.


La întrevederea cu susţinătorii săi de pe Facebook, Preşedintele Traian Băsescu i -a sfătuit pe tineri :

 "Un tânăr nu trebuie să se ferească de nimic pentru a reuşi în politică. De asemenea, în politică trebuie să fii un om liber. Tentaţiile în politică sunt mari, dar atunci când va exista un om care va putea să spună «I-am dat bani» sau să spună «Cu mine ai făcut compromisul ăla»... Aici un om politic care vrea să aibă viitor nu pune mâna pe bani. Face compromisuri transparente, spune public «Asta am făcut»".
"E o chestiune vitală pe care foarte mulţi oameni politici nu au înţeles-o de au ajuns să li se spună «Eu te-am făcut, trustul media cutare», sau «Noi v-am adus la putere», sau «Când te chem în emisiune, vii, domnul ministru, sau domnul preşedinte de Cameră sau domnul prim-ministru, vii, că noi te-am făcut»", a spus Băsescu. El a adăugat că politicienii trebuie să aibă un parteneriat cu presa.
Un om politic protejează procurorii şi judecătorii fără să spună «Lasă-l pe ăla!», «Ia-l pe ăla!», pentru că atunci s-a compromis. Un tânăr poate face carieră politică de succes dacă nu face lucruri care să-l compromită, iar când face compromisuri le spune public, pentru că un om politic, când face un compormis, trebuie să aibă jutificare, altfel nu are justificare - vezi compromisul cu procurorii pe care l-am făcut", a spus Băsescu.
"Eu sunt 50% reuşită şi nereuşită. Nu întotdeauna reuşeşti, pentru că ştii despre un tânăr că e inteligent, puternic, dar nu ştii până la capăt cât e de moral. Un om politic în vârstă trebuie să înţeleagă că nu i se datorează recunoştinţă pentru că a promovat un tânăr. Până la urmă, tânărul poate să aibă altă viziune decât a celui care l-a promovat şi atunci drumurile lor se despart", a mai spus Băsescu.

Peter Imre : Presa nu poate să fie independentă.

Directorul trustului de presă Adevărul Holding, Peter Imre, a declarat referitor la relaţia jurnaliştilor cu "mogulii" şi etica profesională, dar şi despre implicarea politicului în presă :

"Presa nu poate să fie independentă. Este dependentă de finanţări, de jocurile din spatele culiselor, din spatele banilor de publicitate, de politic, în bună parte... în proporţie de 100%". "Cred că răspunderea în fiecare companie comercială, inclusiv în mass-media, trebuie împărţită foarte serios între toţi cei care participă la actul de conducere al unei societăţi. Mass-media are două direcţii diferite, două componente mari: partea comercială şi partea editorială, respectiv produsul editorial şi produsul comercial. E greu, până acum nimeni nu a reuşit să responsabilizeze patronii de presă, respectiv cei care sunt implicaţi în zonă comercială şi în zona editorială. Dacă eşti responsabil pentru ceea ce scriu jurnaliştii, ai dreptul să te implici în partea editorială, cu certitudine nu. Dacă eu îmi asum resposabilitatea financiară pentru ce scriu jurnaliştii, atunci pot să văd articolele înainte să apară?" ."Jurnalistul nu ar trebui să ţină cont niciodată de ce-i cere patronul".

Nemeth Zsolt: : Noi credem în învăţământul în limba maghiară din Transilvania.

Subsecretarul de stat în Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt a fost, sâmbătă, invitatul de onoare al festivităţii centrale dedicate absolvenţilor de la Universitatea Sapientia, organizate la Târgu Mureş, ocazie cu care a primit Premiul "Bocskai Istvan" - după numele unui principe al Transilvaniei din secolul XVII - constând într-o plachetă şi o diplomă.
Rectorul Universităţii Sapientia, David Laszlo, a declarat că distincţia i-a fost acordată lui Nemeth Zsolt în semn de recunoaştere a eforturilor şi muncii depuse în interesul unităţii de învăţământ, în timp ce vicepreşedintele Fundaţiei Sapientia, Szilagy Pal, a accentuat contribuţia acestuia la înfiinţarea unităţii de învăţământ şi în ridicarea sediilor de la Miercurea Ciuc, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.
Nemeth Zsolt a afirmat că reprezentanţii statului ungar cred în învăţământul în limba maghiară din Transilvania, iar cetăţenii ungari care "cred că acele surse materiale care ajung în Transilvania sunt, de fapt, luate de la ei” trebuie să înţeleagă că sprijinul acordat de statul ungar Universităţii Sapientia reprezintă o investiţie în viitor.

"Trebuie să accentuez că nu este vorba despre sprijin material, este vorba despre o investiţie - o investiţie în comunitatea maghiară, o investiţie în comunitatea europeană, în tinerime, în viitor. Numai răuvoitorii şi cei invidioşi nu cred în aceste principii. Dragi absolvenţi, stimaţi părinţi, în ciuda obstrucţiilor, am reuşit. Sunt persoane care sunt împotriva învăţământului maghiar, dar noi credem în învăţământul în limba maghiară din Transilvania”, a spus Nemeth Zsolt.
"Suntem europeni cu toţii, suntem oameni cu toţii şi cred că ţinuturile noastre europene, inclusiv Ungaria şi România, au valori culturale – şi una dintre marile valori ale acestor comunităţi este multiculturalitatea. Culturile trebuie să trăiască în respect reciproc şi trebuie să credem în această convieţuire, în această comunitate”, a spus Nemeth Zsolt.

Economia subterană a României, una dintre cele mai mari din UE.


Economia subterană a reprezentat anul trecut în România 29,1% din PIB, potrivit datelor Comisiei Europene, faţă de un nivel 33,5% din PIB în 2002, după cum arată un raport publicat recent de Institute of Economic Affairs (IEA). În aceeaşi perioadă PIB-ul României exprimat în dolari, la preţuri curente, a crescut de peste trei ori, de la 46 miliarde de dolari la 170 miliarde de dolari, potivit datelor FMI. Atât datele CE, cât şi raportul IEA se bazează pe studiile profesorului Friedrich Schneider, de la Universitatea Johannes Kelper din Linz, Austria, unul dintre cei mai importanţi specialişti pe astfel de probleme. Fenomenul economiei subterane reprezintă acum aproape 30% din PIB, cu mult peste nivelurile întâlnite în Cehia, Slovacia, Ungaria sau Portugalia.La nivelul UE şi al zonei euro, economia subterană reprezintă aproximativ 15% din PIB, arată datele Comisiei Europene la nivelul anului 2012.
Principalele direcţii generale de acţiune recomandate de experţi sunt încurajarea plăţilor electronice, creşterea conformării la plată şi o mai bună aplicare a legii.

Victor Ponta : România este un stat greu de guvernat.

"Nu pot spune că România este neguvernabilă, dar pot să fiu total de acord, acum după un an de zile, că România are un aparat administrativ foarte greu guvernabil. Şi nu e o chestiune de un an, doi, sau că l-am moştenit eu de la guvernul Boc, ci e o chestie care s-a perpetuat. Nu ştiu dacă din perioada comunistă, dar în mod sigur după 1990, există un conservatorism şi o reticenţă a aparatului administrativ faţă de orice schimbare", a declarat Ponta pentru Deutche Welle.
Premierul a adăugat că a reuşit totuşi să schimbe câte ceva, la Hidroelectrica, la RA-APPS, Regia care administrează casele de protocol. "Când nu o să mai cred că pot, las rapid pe altcineva", a conchis premierul.

Ministrul Agriculturii : Nu putem acorda la infinit despăgubiri.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că fiecare suprafaţă de teren afectată de fenomenele meteo este o pagubă pentru fermieri, însă statul român nu va putea acorda despăgubiri "la infinit", precizând că ministerul vrea să înfiinţeze un fond mutual care i-ar putea despăgubi pe agricultori.
"Trebuie, în primul rând, să facem o analiză pentru că orice hectar, orice suprafaţă care este afectată este o pagubă pentru fermierii respectivi. Îmi amintesc că la Matca au fost, de-a lungul timpului, numai de când sunt eu ministru, anul trecut am acordat despăgubiri pentru căderile de zăpadă care au distrus serele şi solariile de acolo. După aceea au fost probleme cu grindină, iată că acum sunt probleme cu inundaţiile. Trebuie să vedem puţin şi care sunt cauzele astfel încât să putem să prevenim. Nu o să putem la infinit să acordăm de la stat despăgubiri", a spus Daniel Constantin.
"Soluţia pe care trebuie să o luăm este înfiinţarea unui fond mutual. Noi vom avea până la sfârşitul acestei luni la Ministerul Agriculturii legislaţia pregătită pentru a înfiinţa un fond mutual. Sigur că, după aceea, va depinde foarte mult şi pe ce structură, dacă se înfiinţează pe structura unei asociaţii, dacă se înfiinţează cu ajutorul agenţiilor de plăţi... Deci, vom vedea exact care va fi structura, dar, odată ce va fi înfiinţat fondul mutual unde va contribui şi statul cu o anumită sumă, şi fermierul, dar şi Comisia Europeană, într-o proporţie importantă - la un euro Comisia Europeană poate acorda despăgubiri de 1,65 de euro - deci, după ce se va înfiinţa, aceasta va fi soluţia pentru fenomene extreme neacoperite de poliţele de asigurare, cum ar fi secetă sau grindină sau eventualele inundaţii", a susţinut Daniel Constantin.

Liviu Dragnea: România va fi regionalizată până în 31 decembrie.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă  :

"O Românie regionalizată sper că vom avea la 31 decembrie 2013, o Românie descentralizată cred că vom avea la 1 ianuarie 2014. Cetăţenii vor resimţi începând de anul viitor, vor începe să vadă efectiv proiecte regionale în faţa casei, în faţa curţii", a spus Dragnea.
"Preşedintele regiunii va fi ales, cel mai probabil, de cetăţeni. În 2016 preşedinţii de regiuni vor fi aleşi la alegerile locale. Pentru 2014 intenţia ar fi să se facă alegeri directe tot de către cetăţeni pentru preşedinte şi consilierii regionali. Dacă adoptăm legislaţia în timp scurt, vom putea organiza alegeri, dar dacă se prelungesc dezbaterile în Parlament, atunci vom încerca să mergem pe un sistem în care să voteze aleşii locali", a afirmat Dragnea.

Întrebat care sunt criteriile principale în funcţie de care va fi împărţită România în regiuni Dragnea a spus :

"În primul rând într-o regiune este important să ai cât mai multe slujbe non-agricole, ăsta este un criteriu obligatoriu pentru dezvoltare. Dacă numărul de slujbe agricole într-o regiune este mai mare decât celelalte, este clar o reţetă pentru nedezvoltare" În al doilea rând, el a susţinut că regiunile trebuie să aibă capacitatea ca fluxurile de comunicaţie şi de mobilitate a mărfurilor şi persoanelor, transportul şi infrastructura să le aducă dezvoltare.
De asemenea, vicepremierul a afirmat că este "foarte important" ca într-o regiune să nu existe judeţe de acelaşi fel, cum este cazul Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa, care este "o soluţie foarte proastă".
"Ar însemna că sunt judeţe numai agricole şi această regiune va avea şanse foarte mici pentru dezvoltare", a mai susţinut Dragnea.
Dragnea a susţinut că fondurile din bugetul de stat alocate regiunilor vor fi stabilite în continuare prin legea bugetului, iar structurile regionale vor distribui judeţelor fonduri pentru dezvoltare prin două modalităţi.
"Jumătate din sumă să meargă către judeţe în funcţie de capacitatea financiară – adică ăsta e principiul solidarităţii – cei care au bani mai puţini să primească puţin mai mult, iar cealaltă jumătate să fie accesibilă prin depunerea de proiecte pe un sistem similar cu fondurile europene, dar nu cu atât de multă birocraţie", a explicat vicepremierul.
Dragnea a mai precizat că preşedinţilor de consilii judeţene vor rămâne cu aceleaşi competenţe în urma regionalizării, iar forurile pe care le conduc cu aceleaşi fonduri de la buget la care se vor adăugat bani suplimentari
Totodată, el a afirmat că va fi înfiinţată instituţia prefectului regional, care va fi în subordinea Guvernului, iar în cazul judeţelor vor rămâne subprefecţi.
În ceea ce priveşte Consiliul Regional, vicepremierul a declarat că rolul principal al acestuia va fi acela de a coordona activităţile consiliilor judeţene în domeniul dezvoltării regionale.
În cazul reşedinţelor- capitală a regiunilor, Dragnea a susţinut că acestea vor fi decise în ultimă instanţă deoarece va fi "cel mai tensionat lucru şi va genera cea mai multă patimă".

Elena Udrea: Fitilul etnic aprins de politicieni le-a făcut rău celor din Covasna, Harghita şi Mureş.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat  într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe : "Eu cred că este greşit să fie invocat criteriul etnic. Important pentru oamenii care trăiesc în Covasna, Harghita şi Mureş, indiferent de etnie, este să aibă un nivel de trai decent şi autorităţi capabile să crească acest nivel de trai".
"Cred că fitilul etnic, care este aprins tot timpul de politicieni, nu a făcut decât rău celor care trăiesc în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş pentru că nu a ajutat la prosperitatea lor. Oamenii au nevoie de lideri care să se gândească la modalităţile prin care să ajute oamenii să trăiască mai bine, nu să incite la conflicte etnice. Eu cred că nu acesta ar trebui să fie mărul discordiei şi elementul de la care ar trebui să pornească discuţia privind regionalizarea în cele trei judeţe. Mai degrabă, cei din Covasna, Harghita şi Mureş ar trebui să se vrea într-o regiune cu Braşov, cu Sibiu, care sunt judeţe mult mai dezvoltate, astfel încât distribuirea beneficiilor economice din cele două judeţe să ajungă şi aici".
 În opinia deputatului democrat-liberal, USL nu va reuşi să facă regionalizarea "aşa cum ar fi util să fie făcută", iar dacă nu se simplifică administraţia şi vor creşte costurile, se va genera doar o suprastructură pentru baronii locali.
"Bătălia se va da în interiorul USL exact pe acest aspect, respectiv pe cine va conduce o regiune, în loc să se pornească de la necesitatea de a reduce birocraţia, de a oferi o administraţie mai suplă, de a omogeniza din punct de vedere economic şi social şi de a face posibilă o relaţionare directă între regiuni şi Comisia Europeană", a conchis Elena Udrea.

Referitor la elaborarea Constituţiei , Elena Udrea a declarat: "Îşi bat joc, alte ţări au constituţii simple, dar la noi trebuie să scriem acolo şi ce au voie să mănânce parlamentarii. Plus că mi se pare că Parlamentul merge în forţă. Atâta aroganţă din partea unora care au intrat în Parlament, fără să îi ştie nimeni, oameni cu dosare penale.... parlamentari care au muncit 36 de zile în şase luni. E o instituţie fără credibilitate din cauza activităţii pe care o desfăşoară şi acum vine şi încearcă să se impună în faţa voinţei poporului".
"Am avut o astfel de experienţă, în 2003, când Năstase şi-a făcut propria Constituţie. Acum, USL practică exact acelaşi tip de acţiune, respectiv încearcă să facă o Constituţie după interesul său de moment".
"Sunt şi alte articole cuprinse în proiectul de Constituţie care se referă fie la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, fie sunt prevederi inutile, care sunt introduse doar pentru că unii vor să fie iniţiatori de articole. Cert este că este o acţiune derizorie a USL. Pentru proiectul pentru care s-au angajat reprezentanţii puterii, este jenant modul în care se lucrează", a afirmat politicianul democrat-liberal.
Comisia de revizuire a Constituţiei a respins, joi, amendamentul formulat de PDL pentru introducerea noţiunii de Parlament unicameral în Legea fundamentală, majoritatea membrilor acestui for exprimându-se pentru menţinerea sistemului bicameral.
Amendamentul PDL - "Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră" - a întrunit un singur vot "pentru", al deputatului PDL Valeria Schelean, două abţineri din partea membrilor PPDD şi 15 voturi "împotrivă", ale PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale.

CCR : 3 noi judecători vor depune jurământul de învestitură.

Potrivit legii fundamentale, Curtea Constituţională are nouă judecători, numiţi pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei, de Senat şi trei, de Preşedinte. Curtea se înnoieşte cu o treime din judecători, din trei în trei ani. 
Până pe 8 iunie, Curtea a fost formată din patru judecători numiţi la propunerea PSD şi PNL şu patru la propunerea PDL, UNPR şi a lui Traian Băsescu. Cel care înclina balanţa în luarea deciziilor era reprezentantul UDMR. Ca urmare a înlocuirii a trei dintre membrii CCR, raportul de forţe se modifică: astfel, Curtea va funcţiona cu trei judecători numiţi la propunerea PNL-PSD, unul numit la propunerea UDMR, trei numiţi prin decret de Traian Băsescu, unul de PDL şi un altul, de UNPR.
Daniel Morar, Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu iau locurile lăsate libere de Acsinte Gaspar, Ion Predescu şi Aspazia Cojocaru. Ultimii doi au fost în atenţia opiniei publice vara trecută, la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Cu votul Aspaziei Cojocaru, referendumul a fost invalidat. Presa a redat o declaraţie a lui Ion Predescu, care ar fi dezvăluit cum s-a dat votul în plenul Curţii.
Curtea Constituţională a rămas singura instituţie care mai poate răsturna deciziile majorităţii deţinute de USL în Parlament. Potrivit legii, nicio autoritate publică nu poate contesta competenţa Curţii. USL se pregăteşte însă ca, odată cu revizuirea Constituţiei, să modifice şi modul de desemnare a judecătorilor la CCR.

Guvernul sesizează  nereguli în cheltuirea banilor la "e-Romania 2", în 2010-2011.

Proiectul, componentă a "Programului național e-Romania" , a avut ca obiectiv principal dezvoltarea unui portal cu informații despre toate localitățile din România.
Inspectorii Corpului de control al primului-ministru au idenificat nereguli în organizarea licitaţiei pentru atribuirea contractului şi cheltuirea fondurilor. Din Fondul de rezervă bugetară au fost alocate 11,9 milioane lei acestui proiect, valoarea totală a contractului fiind de 49,9 milioane lei cu TVA. Conform constatărilor, atribuţiile de coordonare au fost delegate secretarului general al Ministerului Comunicaţiilor, care nu a aprobat însă caietul de sarcini. Valoarea estimată a cotractului a fost determinată netemeinic, fără precizarea unităţilor de măsură şi a cantităţilor de servicii contractate, iar ofertei depuse de firma Omnilogic i-au fost acordate puncte nejustificat.
Omnilogic a fost înfiinţată în 1992 şi este unul dintre cei mai mari distribuitori IT&C de pe piaţa românească, cu afaceri de 234,35 milioane de lei în 2011, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.
Asociaţii firmei sunt GT Holding GmbH Austria - 50% şi Camps Bay Înveşt AG (Liechtenstein) - 50%.
Inspectorii susţin că din verificările efectuate au rezultat indicii privind falisificarea unui document referitor la desfăşurarea procedurii de atribuire şi înlocuirea unei file din oferta declarată câştigătoare, legată de un număr de înregistrare fals pentru o notă justificativă care trebuia întocmită înainte de transmiterea anunţului de participare spre publicare în SEAP şi fila din ofertă privind serviciile de mentenanţă, nesemnată de ofertant şi fără antet.

Dan Şova :  Decizia de a spune da sau nu, nu este o chestiune de curaj.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, a declarat, sâmbătă, la Blaj, că dezbaterea privind aprobarea proiectului minier de Roşia Montană ajunge în Parlament şi va fi o decizie economică sau o decizie asumată de întreaga clasă politică din România "cu da sau nu".
Dan Şova a spus că proiectul trebuie să respecte condiţiile de mediu şi pe cele impuse de Ministerul Culturii pentru conservarea siturilor arheologice, iar dacă va respecta aceste condiţii, va fi promovat în Parlament un proiect de lege.

"Decizia de a spune da sau nu nu este o chestiune de curaj, este o chestiune de obligaţie atunci când mergi la muncă. Noi de asta mergem la Guvern ca să fim capabili să spunem da sau nu. Acum sunt nişte chestiuni foarte simple care sunt legate de respectarea condiţiilor de mediu şi de respectarea condiţiilor impuse de Ministerul Culturii în privinţa conservării siturilor arheologice. Dacă din proiect va rezulta că toate acestea pot fi respectate, atunci se va promova cu siguranţă un proiect de lege în Parlament în aşa fel încât în cadrul dezbaterilor la comisiile parlamentare şi în plenul Parlamentului să existe posibilitatea de exprimare a tuturor opiniilor. Se va merge pe transparenţă totală şi va fi o decizie economică sau o decizie asumată de întreaga clasă politică din România cu da sau nu", a afirmat ministrul.
"Părerea mea este foarte simplă: dacă se pot crea locuri de muncă sau se pot face investiţii directe sub condiţia respectării condiţiilor de mediu, a condiţiilor de conservare a siturilor arheologice şi de dezvoltare ulterioară a zonei după ce se termină exploatarea, se poate lua în discuţie. Dacă aceste condiţii preliminare nu sunt respectate, nu poate exista nicio discuţie.

Varujan Vosganian : Suntem captivi în Uniunea Europeană.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, susţine că România trebuie să îşi intensifice exporturile, dar să se deschidă şi spre alte pieţe, iar acest demers este unul pe care îl vor face toate ţările din Uniunea Europeană.
"România are câţiva paşi foarte importanţi de făcut în privinţa exporturilor. S-a spus că România vinde fier vechi, lemn şi grâne şi doar atât, nu e adevărat, trei sferturi din exporturile româneşti sunt produse manufacturate din care aproape 50 la sută automobile, piese auto şi diverse alte componente. Exporturile sunt de circa 45 de miliarde de euro faţă de un PIB de 140 de miliarde de euro, s-ar zice că e mult, nu e adevărat pentru că exporturile nu pot fi comparate cu PIB-ul, PIB-ul e valoare adăugată, exportul e valoarea întreagă, trebuie să ne raportăm la cifra de afaceri din economie.""Noi suntem captivi în Uniunea Europeană. A fost o captivitate care a fost necesară la un moment dat, e o captivitate cu zăbrele de aur, dar e totuşi captivitate. Noi suntem în Uniunea Europeană, toate ţările, într-un fel de sinergie a crizei, atunci când o ţară are criză celelalte ţări nu o atenuează, ci se contaminează. Toate ţările Uniunii Europene au acum această sarcină de a se deschide către terţe pieţe, veţi vedea din toamnă acestui an câteva programe care pentru a fi înţelese de toată lumea se vor chema Go to Vietnam, Go to Indonesia, Go to Latin America, dar care în esenţă vor încerca să extindă relaţiile noastre externe cu terţe pieţe. Acum semnăm şi un parteneriat cu Camera de Comerţ a României şi cu Uniunea Naţională a Camerelor de Comerţ în care reprezentanţele pe care ei le-au creat vor deveni parte a structurilor noastre, deci noi acceptăm iniţiativele sectorului privat ca parte a reţelei comerciale româneşti", a afirmat ministrul Economiei.

Poşta Română : Ofertele pentru privatizarea vor fi depuse până la 30 iunie 2014.

 "Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) anunţă că data limită de depunere a documentelor de participare şi a ofertelor preliminare şi neangajante pentru procesul de privatizare a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), stabilită la data de 28 mai 2013, ora 12:00, se prelungeşte până la data de 30 iunie 2014, ora 12.00", se aratã într-un anunţ al ministerului.
Şeful Poştei, Ion Smeeianu, a afirmat că situaţia financiară negativă a companiei şi datoria calculată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au îndepărtat potenţialii investitori.
La finele lunii mai, datoriile totale ale Poştei însumau 650 milioane de lei.
Numărul celor care fi disponibilizaţi se va ridica la 3.650 de salariaţi, respectiv 11,4% din personalul Poştei, conform unui anunţ al companiei.
Potrivit unui act normativ adoptat recent de Guvern, orice companie de stat va putea fi privatizată în termen de până la doi ani. În baza noii scheme adoptate de Executiv, care a modificat legislaţia privatizării societăţilor comerciale, Poşta Română poate fi astfel vândută, cel mai târziu până în octombrie 2015.

Blaj : Bosch a inaugurat  încă o unitate de producţie pentru industria auto.

Nouă unitate de producţie, a treia din municipiul Blaj, a fost inaugurată, sâmbătă, la evenimente fiind prezenţi reprezentanţii concernului german Bosch în România, ai administraţiei locale din Blaj, dar şi reprezentanţii administraţiei judeţene, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel.
Nouă unitate de producţie a fost realizată pe o suprafaţă de 21.000 de metri pătraţi şi în cadrul acesteia vor fi create până la sfârşitul anului 2013 circa 300 de noi locuri de muncă, numărul angajaţilor Bosch de la Blaj ajungând în total la 900.
"Începând cu luna iunie a anului 2013, la Blaj vor fi fabricaţi senzori de turaţie pentru sistemele de control al şasiului, dedicaţi industriei auto. Rolul acestor senzori este de a transmite către sistemul electronic de bord informaţii legate, de exemplu, de viteză de rotaţie a roţii, informaţii esenţiale pentru buna funcţionare a sistemelor de asistare, cum ar fi ABS şi ESP" se arată într-un comunicat de presă remis, sâmbătă, de Bosch.

Turcia : A noua zi de proteste.


Poliţia turcă a utilizat gaze lacrimogene şi tunuri cu apă sâmbătă seară pentru a dispersa aproximativ 5.000 de manifestanţi în centrul Ankarei, în a nouă zi a unei mişcări de contestare a regimului islamo-conservator, a constatat un fotograf AFP. Forţele de ordine au pornit în urmărirea unor protestatari care s-au refugiat pe străduţe adiacente pieţei, un centru nevralgic al capitalei turce.
Mai multe persoane au fost rănite, potrivit unor posturi de televiziune.

Londra : Mii de persoane au manifestat  împotriva foametei în lume.

Un miting împotriva foametei în lume a reunit mii de persoane sâmbătă, în Hyde Park, la Londra, cu ocazia unei întâlniri internaţionale privind malnutriţia organizate sub egida premierului David Cameron.
 "Când îmi amintesc defilarea atleţilor cu steagurile lor", anul trecut, pe stadionul olimpic, "sunt îngrozit la gândul că în anumite ţări care au fost prezente (la Jocurile Olimpice), peste trei milioane de copii mor de foame anual", a spus mulţimii adunate în Hyde Park realizatorul Danny Boyle, care a conceput ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. "Aşteptăm de la Guvern şi de la liderii din întreaga lume (...) să lupte până când vor reuşi să pună capăt malnutriţiei", a adăugat el, în contextul în care peste zece zile urmează să aibă loc un summit G8 în Irlanda de Nord.
Bill Gates a participat sâmbătă dimineaţa la reuniunea internaţională împotriva foametei, organizată de către David Cameron, care va prezida în perioada 17-18 iunie summitul marilor puteri - Statele Unite, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Canada şi Rusia - la Ulster.Filantropul şi cofondatorul Microsoft Bill Gates a luat, de asemena, cuvântul. Este posibil "să fie rupt cercul (vicios al) malnutriţiei. deoarece, atunci când copiii cresc hrăniţi suficient, ei pot ulterior să contribuie la creşterea economiei ţării lor", a declarat el.
Reprezentanţi din 24 de ţări, dintre care 19 africane, din lumea ştiinţei, afacerilor şi societăţii civile, dar şi ai Uniunii Europene (UE) şi Băncii Mondiale (BM) au decis să se reunească pentru a-şi uni eforturile în acest sens.
Participanţii au semnat un "Pact pentru nutriţie şi creştere" până în 2020, cu o serie de obiective, între care ameliorarea alimentaţiei a 500 de milioane de femei însărcinate şi copii cu vârsta sub doi ani; reducerea cu 20 de milioane a numărului de copii cu vârsta sub cinci ani care suferă de rahitism; salvarea vieţii a aproximativ 1,7 milioane de copii prin favorizarea alăptării de către mamă şi o ameliorare a tratamentului cazurilor grave de malnutriţie.

ONU a aprobat un ajutor alimentar în valoare de 200 de milioane de dolari pentru Coreea de Nord.

Programul Mondial Alimentar (PAM) a aprobat sâmbătă un ajutor în valoare de 200 de milioane de dolari pentru Coreea de Nord, destinat persoanelor celor mai vulnerabile, în această ţară foarte săracă şi izolată din Asia de Est. Biroul Executiv al acestei Agenţii ONU a aprobat săptămâna aceasta un nou program, pentru o perioadă de doi ani în Coreea de Nord, începând de la 1 iulie, a anunţat Mărcuş Prior, un purtător de cuvânt al PAM. Acest program "va viza aproximativ 2,4 milioane de persoane - aproape toţi copii, femei însărcinate şi care alăptează - cu aproximativ 207.000 de tone de ajutoare alimentare, în valoare de 200 de milioane de dolari", a precizat el într-un e-mail pentru AFP.
Hrana urmează să fie produsă în Coreea de Nord, pe baza unor produse alimentare importate de către PAM, a precizat Prior.
"PAM este foarte îngrijorat de dezvoltarea intelectuală şi fizică a unor copii, în special a celor care sunt subnutriţi, a căror alimentaţie duce lipsă de proteine esenţiale, materii grase şi micronutrienţi", a adăugat el.
 Potrivit ONU, ajutoarele PAM au permis evitarea unei crize alimentare în Coreea de Nord anul acesta, însă două treimi dintre cei 24 de milioane de locuitori se află într-o situaţie precară. Aproximativ 28% dintre copiii cu vârsta sub cinci ani suferă de malnutriţie, iar 4% de carenţe grave.
Coreea de Nord se confruntă cu penurii alimentare cronice şi a fost afectată de o foamete, la mijlocul anilor '90, ce s-a soldat cu sute de mii de morţi.
Ajutorul internaţional, în special cel provenind din Statele Unite şi Coreea de Sud, a fost puternic redus în ultimii ani, din cauza tensiunilor cu privire la programul nuclear nord-coreean.

ŞTIRI METEO

LUNI 10  IUNIE 2013

Vremea va continua să se încălzească în jumătatea de sud-est a ţării, dar va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări şi pe arii extinse vor fi averse, descărcãri electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile din jumătatea de vest şi la munte. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi astfel de fenomene se vor semnala local, după-amiaza şi noaptea. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime între 10 şi 19 grade.Presiunea atmosferică va fi în scădere.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  9 IUNIE ............

Evenimente

    1598: Tratatul dintre împăratul Rudolf al II-lea și Mihai Viteazul, încheiat la Mănăstirea Dealu. Domnul Țării Românești recunoaște suzeranitatea împăratului, iar Rudolf al II-lea se obligă să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și recunoaște caracterul ereditar al domniei
    1815: Semnarea actului final al Congresului de la Viena; Franța este redusă la granițele din 1792; Austria obține Galiția, Tirolul, Triestul, Dalmația, Ştiria, Lombardia și Veneția; Olanda primește Belgia
    1848: Începutul revoluției pașoptiste în Muntenia. Adunarea de la Islaz. Ion Heliade Rădulescu citește Proclamația de la Islaz, programul revoluției din Țara Românească
    1934: Personajul de desene animate, Donald, creat de Walt Disney, debutează pe ecrane în filmul „Găinușa cea înțeleaptă"
    1959: Este lansat la apă „George Washington", primul submarin dotat cu rachete balistice

    2005: Muzeul Memorial de la Sighet inaugurează o nouă sală ce va face cunoscută vizitatorilor „poezia din închisori" compusă de deţinuţii politici ai sistemului comunist:


"Întrebat-am vântul, zburătorul

Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevazute-n zbor.

"Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candelă ce legană-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea." ( Nichifor Crainic)




S -a născut în.......

    1843: Bertha von Suttner, scriitoare austriacă, laureată a Premiului Nobel (d. 1914)
    1917: Eric Hobsbawm, istoric britanic (d. 2012)

Decese  

    1870: Charles Dickens, scriitor englez (n. 1812)
    1891: Ludvig Lorenz, fizician și matematician danez (n. 1829)
    1912: Ion Luca Caragiale, dramaturg, prozator român (n. 1852)
  

DESCOPERĂ       ROMÂNIA......................

 Lacul   Sfânta Ana                                                                                        Delta Dunării

 

 

 



Peştera Urşilor                                                                                      Maramureş

 








Lacul Bicaz                                                                                                  Sovata                                 


Politicienii şi homosexualitatea

Înainte de a începe orice discuţie despre homosexualitate să vedem ce spune CARTEA SFÂNTĂ despre femeie şi bărbat:

 ,, Geneza

Capitolul 1


1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.
***

    26 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.
    27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

      Capitolul  2

      ***

    Biblia - Geneza - Capitolul 2

        Facerea omului.
            4 Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute.

        5 În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nicio iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul.
        6 Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.
        7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.

    • Facerea femeii.



    • 18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
    • 19 Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele
    • 20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.
    • 21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
    • 22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
    • 23 Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”
    • 24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. "

    • Aţi citit sper... dacă nu aveţi răbdare să citiţi ascultaţi:
    • Vă întreb domnilor politicieni... domnilor parlamentari, voi aceia care juraţi cu mâna pe biblie, voi aceia care aţi pus crucea acolo în parlament, aşa mare în faţa voastră aşa că să o vedeţi toţi: Oare voi domnilor parlamentari aţi citit biblia? ;  Oare voi domnilor parlamentari care vă prezentaţi acolo în mulţime lângă preoţi şi popi, faceţi pe cruci şi spuneţi cu voce tare credinţa în Dumnezeu: Aţi înţeles ce înseamnă instituţia căsătoriei, aţi înţeles oare de ce a creat Dumnezeu FEMEIA ŞI BĂRBATUL?
    • Ei nu domnilor politicieni nu aţi înţeles nimic de vreme ce vă jucaţi cu legile şi spuneţi cu voce tare:
    • Să lăsăm căsătoria între Bărbat şi bărbat, femeie şi femeie, şi mai mult decât atât să îi lăsăm să şi înfieze copii... ei da trecem in Constitutie . RUŞINE DOMNILOR POLITICIENI IPOCRIŢI.. AVIZI PENTRU VOTURI, în setea voastră fără de sfârşit pentru putere şi pentru bani (APROPO DOMNILOR POLITICIENI ATUNCI CÂND VĂ VEŢI DUCE ŞTIŢI CE VEŢI LUA CU VOI? AŢI UITAT NU EI BINE 2 metri de pământ şi marea uitare nimic mai mult!)


sâmbătă, 8 iunie 2013

“Spicuiri dintr-o viaţă chinuită"



"Dacă prima şedinţă de reeducare a fost ratată prin ilaritate şi prin alunecarea ei în comic, cea de-a doua a avut un final tragic. Probabil că eşuarea primei şedinţe a fost îndelung analizată în cadrul unei alte şedinţe, de astă dată de comandament. Pentru că la ei, la comunişti, totul se rezolvă prin comandamente. Se va fi discutat în mod ştiinţific despre cauzele eşecului acestei şedinţe de reeducare. Prin faptul că cea se-a doua şedinţă nu s-a mai ţinut în aer liber, ci în celular, probabil că una din cauzele eşecului să fi fost depistată tocmai în faptul că şedinţa s-a ţinut în aer liber. Aici, în afara zidurilor închisorii – deşi aceste ziduri rămâneau în imediata apropiere – sufletul oamenilor va fi răsuflat mai uşurat, scăpat din constrângerea imediată a celulei. O altă greşeală va fi fost aceea de a aştepta ca oamenii să se înscrie voluntar la cuvânt. Deci s-a procedat la înlăturarea acestor lipsuri.
Şedinţa a avut loc în adevăr în celular. De la etajul doi până la parter deţinuţii au fost scoşi  în faţa celulelor. 
Prezidiul a fost instalat la etajul unu, cruce, adică la joncţiunea aripei lungi a celularului cu aripa scurtă dinspre vest. Era, cred, şi o masă (acoperită cu nelipsita cârpă roşie) la care au luat loc câţiva din colaboratorii zeloşi ai administraţiei, adică turnătorii notorii: Ardeleanu Ludovic, fost ilegalist şi preşedintele consiliului general al sindicatelor după 1945, a ajuns în închisoare pentru faptul de a fi descoperit ca informator al siguranţei burgheze, Busuioc, fost secretar UTC la fabrica de tricotaje ITA (mai târziu UTA) din Arad. Acesta a ajuns în închisoare în calitate de conducător al unei răscoale ce a avut loc la ITA. Se pare că a fost ucis chiar secretarul de partid al fabricii. Busuioc se revoltase împotriva abuzurilor şi nedreptăţilor din fabrică. Acum îşi mărturisea vina, avea remuşcări şi ca dovadă că aceste remuşcări erau sincere, colabora din plin cu administraţia la oprimarea noilor săi tovarăşi de suferinţe. Meandre foarte ciudate ale sufletului omenesc produse de marşul victorios al comunismului. (...)
Conform probabil hotărârii care se luase în cadrul "comandamentului", nu trebuia să se mai aştepte ca oamenii să se înscrie singuri la cuvânt. Cineva din acest prezidiu se năpustea asupra unui deţinut (lista probabil fusese întocmită cu grijă) şi-l soma să-şi definească atitudinea într-o anumită problemă. Trebuiau luate angajamente pentru ameliorarea producţiei şi depăşirea normelor existente. Trebuiau făcute declaraţii apologetice la adresa regimului şi binecuvântată grija acestuia faţă de rătăcirea în care se zbătea sufletul nostru. "Procurorul" de serviciu fusese ales probabil Busuioc. Acesta, după ce a ridicat în slăvi bunăvoinţa regimului şi grija lui de a ne salva sufletele a întrebat întâi: cine vrea să-şi ia angajament de întrecere în producţie? Locotenentul major Dorobanţu, educatorul, nu se urcase la etajul 1, unde se afla prezidiul. Aparent vrea să demonstreze că toate acestea sunt problemele deţinuţilor, că pe el nu-l priveşte ce are să se întâmple şi lăsa pe aceştia să-şi rezolve singuri problemele. Nu trecuse mult de la prima şedinţă sfârşită cu bine pentru noi. Acum plutea în aer ceva ameninţător. Ne dădeam seama că înscrierea la cuvânt nu va mai fi lăsată la bunul nostru plac. Cred că – deşi cei mai mulţi erau hotărâţi să refuze orice fel de angajament – aproape fiecare se ruga în sinea lui să treacă de la el acest pahar şi să nu fie întrebat de sănătate. În acelaşi timp, ne dădeam seama că de atitudinea pe care o va avea primul din cei somaţi să-şi precizeze poziţia va depinde toată desfăşurarea şedinţei, ca şi urmările asupra moralului nostru. Am avut noroc. Reeducatorii n-au fost inspiraţi. Au ales – pentru a fi primul somat să-şi ia angajamente – pe un puşcăriaş bătrân din 1941, Traian Trifan, avocat. Era un om trecut de 40 de ani, fost prefect de Braşov. În lunga detenţie, Trifan se interiorizase pe zi ce trece. Privirile erau aţintite înăuntrul său în aşa fel că nu mai era atent la ce se petrece cu el, deşi era foarte atent şi plin de compătimire pentru suferinţa altuia. După consideraţiile generale, procurorul de şedinţă – Busuioc – s-a repezit ca un uliu asupra lui Traian, somându-l să spună dacă are de gând să-şi ia un angajament că a înţeles gestul partidului şi hotărârea lui de a ne salva. Întrebarea lui Busuioc a răsunat ameninţător:
- Trifan, îţi iei sau nu-ţi iei angajament?
Întrebarea ne-a lovit în plin pe fiecare dintre noi. Ochii ni se lipiseră parcă de buzele lui Traian. Aşteptare. Zvârcolire internă, teamă şi speranţă. Ne era prea drag acest om drept, onest şi bun, acest pustnic care trăia printre noi, dar care părea că vine dintr-un tărâm al marilor revelaţii şi nu l-am fi vrut întinat cu nimic. Cel puţin pentru mine, teama de ce va face Trifan, gândindu-mă la reputaţia lui, era mai mare decât teama că-mi va veni şi mie rândul să fiu somat.
Trifan ţinea capul în pământ. Se vedea mişcarea nervoasă a muşchilor maxilarului. Ce furtuni îi stăpâneau sufletul? (...)
Privirile noastre continuau să stea lipite de chipul lui Trifan. Maxilarele acestuia se mişcau ritmic, capul rămânea plecat. De-odată am văzut cum trupul începe să se îndrepte încet, buzele să tremure. După ezitări şi o mare învălmăşeală de lupte interioare, într-o tăcere în care fiecare din noi auzea zgomotul infernal al inimilor, capul lui Trifan s-a ridicat încet. Când capul a fost pe deplin ridicat, privirea fiind aţintită undeva în infinit, o rază de soare a pătruns prin luminatorul celularului, a încununat fruntea lui Traian şi o voce care a bubuit ca un tunet în tot celularul a exclamat:
-         Eu sunt rob, robul n-are voinţă!

Nu ştiu din ce străfunduri de revoltă a tâşnit această voce cu care Trifan făcea afirmaţia de mai sus. Şi nu era numai revoltă, căci se desprindea din ea şi desfăşurarea unui firicel de teamă unită cu groaza ce simţea fiinţa care întrevedea dispariţia sinelui. În orice caz, vocea aceasta a sunat în sufletele noastre ca o trâmbiţă a apocalipsului. Nu exista nici în ea şi nici în afirmaţiile făcute nimic de bravadă, nu se asemăna cu emfaza cu care peste aproape două decenii cineva va spune că  "numai mie (şi nu mai ştiu cui) nu mi-e frică de securitate!". Era recunoaşterea umilă şi disperată a robiei în care ne aflam. Dar tocmai prin afirmarea acestei robii era contestată înscenarea administraţiei care ne cerea să ne maimuţărim a oameni liberi ce iau hotărâri călăuziţi numai de propria lor voinţă. Era dezvăluită întreaga mascaradă a reeducării prin muncă. Şi chestionarea, înfruntarea prin care ţi se cerea să te angajezi adresându-ţi-se direct, scoţându-te din anonimat, a încetat. Cel care oficia cu mult patos această slujbă de reeducare era Busuioc. Insistenţa cu care el îl presa pe Traian să-şi ia angajamentul era mai nimicitoare decât o flagelare adevărată. Toţi simţeam harapnicile brăzdându-ne faţa. Răspunsul bătrânului deţinut veteran a fost pentru noi semnalul că trebuie să ne ridicăm capul şi să ne dăm seama că sub aparenţa noastră de robi eram totuşi liberi. Mai liberi decât paznicii şi torţionarii noştri. Aşa de puternică a fost vocea, aşa de neaşteptat a fost răspunsul lui Traian, încât, în primul moment, Busuioc a rămas descumpănit. Apoi, revenindu-şi în fire, s-a dezlănţuit cu o filipică nimicitoare asupra bietului bătrân. Acesta stătea drept, nemişcat, cu capul din nou înclinat puţin înainte, ceea ce-l făcea să semene cu un Crist. Ce injurii a fost în stare să debiteze Busuioc ? Tâlhar, bandit, escroc bătrân care împiedică reeducarea, lepădătură, gunoi fascist! Ofiţerul cu reeducarea, locotenentul major Dorobanţu, asista aparent impasibil, nu se amesteca în treburile interne ale deţinuţilor. Ii lăsa să-şi desfăşoare ei procesul de lămurire sufletească şi de găsire a drumului nou. Lui Busuioc i s-au alăturat alţi “iluminaţi”, cel puţin patru, cinci (Pascaru, Ludovic Ardeleanu, Pavel, Nica etc.). Toţi aceştia au început să vorbească, să vocifereze concomitent, de parcă erau o haită de câini. Ochiul stăpânului era prezent şi ei aveau ocazia să-şi demonstreze zelul. Dar, la un moment dat, dându-şi seama că şedinţa este ratată, locotenentul major şi-a ieşit din neutralitate şi a ridicat un braţ în sus. Atunci, pe uşa principală a celularului a pătruns un întreg pluton de gardieni, care alăturându-se celor deja prezenţi, au început să lovească în stânga şi-n dreapta şi să urle ca nişte ieşiţi din minţi: toată lumea la celulă, în celulă, bandiţilor!
Eram nedemni de libertatea ce ne-o ofereau comuniştii.
Trifan a fost pus în lanţuri."

(fragment din lucrarea fostului deţinut politic Bucur Stănescu -  “Spicuiri dintr-o viaţă chinuită. Meditaţii asupra închisorilor comuniste”)





Gânduri de seară...............



"Iubito, te tot aştept să-mi vii,
În umbră de castani,
Ce-au tăinuit iubirea noastră
Atâţi amari de ani.

Din vremile de mult trecute
Om întocmi amorul iarăşi
Şi dând de-o parte toate cele,
Din nou ne-om prinde buni tovarăşi.

Şi, îmbătaţi de fericire,
Om da uitărei-ntreaga lume.
Eu după gât te-oi săruta,
Iar tu râzând mi-i spune glume.

Vântul printre crengi ne-a aburi
Cu miros de sulcină,
Iar luna-n ceruri răsărind,
Ne va-mbrăca-n lumină.

Iar noi dormi-vom duşi pe gânduri
În umbra de castani,
Tăinuitori iubirei noastre
De-atâţi amari de ani." (Dimitrie Anghel)

vineri, 7 iunie 2013

Traian Basescu la o discutie despre social media

Fără likuri în direct


Ruga pentru parinti!

Doamne fa-i nemuritori,Pe parintii care mor.



Ruga pentru parinti!

Enigmatici si cuminti
Terminandu-si rostul lor
Langa noi se sting si mor,
Dragi nostri, dragi parinti
Cheama-i Doamne inapoi
Ca si asa-au dus-o prost.
Si fa-i tineri cum au fost...
Fa-i mai tineri decat noi.
Si fa-i tineri cum au fost
Fa-i mai tineri decat noi.



Pentru cei ce ne-au facut
Da un nor din da ceva
Sa-i mai poti intarzia
Sa o ia de la-nceput...
Au platit cu viata lor,
Ale fiilor erori.
Doamne fa-i nemuritori,
Pe parintii care mor.
Doamne fa-i nemuritori,
Pe parintii care mor.
Ia priviti-i cum se duc,
Ia priviti-i cum se sting,
Lumanari in cuib de fum
Parca tac si parca mint
Plini de boli si suferinti,
Ne intoarcem in pamant.
Cat mai suntem, cat mai sunt,
Mangaiatii pe parinti.
Cat mai suntem, cat mai sunt,
Mangaiatii pe parinti.
E pamantul tot mai greu,
Despartirea-i tot mai grea...


Sarut mana, tatal meu,
Sarut mana, mama mea.
Dar de ce priviti asa?
Fata mea si fiul meu.
Eu sunt cel ce va urma,
Dragii mei ma duc si eu.
Eu sunt cel ce va urma,
Dragii mei ma duc si eu.
Sarut mana, tatal meu,
Sarut mana, mama mea.
Ramas-bun baiatul meu,
Ramas-bun fetita mea.
Tatal meu-baiatul meu,
Mama mea- fetïta mea.


Gânduri de seară.............



"Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă deasupra-şi clătina verdeaţa,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranţa cum se joacă în jucăuşi bănuţi de soare,
Şi mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet şi s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăşi ca să plâng.

Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeaşi stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mişcător de linii, de armonie şi parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunţi,
Am rătăcit atâta vreme pe urma paşilor mărunţi,
Şi-n noaptea asta şoptitoare de primăvară şi de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună,
Eu umblu părăsit şi singur subt măşti de aştri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee." ( Demostene Botez)

Povestea lui Stan-Păţitul de Ion Creangă

Povestea lui Stan-Păţitulde Ion Creangă


Ion Creangă - Povestea lui Stan păţitul

,,  Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute.



        Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos.

        Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi o căsuţă, şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui şi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Şi piatra prinde muşchi dacă şede mult într-un loc".

        Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând.

        Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce, vorba cântecului:

                                De urât mă duc de-acasă,

                                Şi urâtul nu mă lasă;

                                De urât să fug în lume,

                                Urâtul fuge cu mine.

        Se vede lucru că aşa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor, se lua pe gânduri şi amâna, din zi în zi şi de joi până mai de-apoi, această poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe privinţe, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic aşa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi şi asta? Alţii, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mârşavă şi risipitoare; alţii alte năstruşnicii, încât nu ştii ce să crezi şi ce să nu crezi?

        Numai nu-i vorbă că am văzut eu şi destui bărbaţi mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi decât cea mai bicisnică femeie. Şi aşa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!

        Şi, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe şi el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, şi însurătoarea rămâne baltă. Şi apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alţii; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac.

        Tocmai aşa s-a întâmplat şi cu flăcăul acesta că, până la vremea asta, nici el de la sine, nici prietenii, nici babele, câtu-s ele de-a dracului, de prefăcute şi iscoditoare, tot nu l-au putut face să se însoare.

        Stan era om tăcut în felul său, dar şi când da câte-o vorbă dintr-însul vorba era vorbă, la locul ei, şi nu-l putea răpune te miri cine.

        Mulţi trăgeau nădejdea să-l ia de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său şi nu se da cu una, cu două. Şi aşa, de la o vreme, şi prietenii şi babele, lehămetindu-se, l-au dat în burduful dracului şi l-au lăsat pe seama lui, să facă de-acum înainte ce-a şti el cu dânsul, că ei şi-au luat toată nădejdea.

        Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită şi ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută şi se duce la pădure, să-şi aducă un car de lemne. Şi ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn şi l-a cetluit bine, şi pân-or mai mânca boii, s-a pus să mănânce şi el ceva. Şi după ce a mâncat cât a trebuit, i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrânzită şi, făcând-o boţ, a zis: "Ce s-o mai duc acasă? ia s-o pun ici pe teşitura asta, că poate-a găsi-o vreo lighioaie ceva, a mânca-o şi ea ş-a zice-o bodaproste". Şi punând mămăliga pe teşitură, înjugă boii, zice iar un Doamne-ajută şi, pe la prânzişor, porneşte spre casă. Şi cum a pornit el din pădure, pe loc s-a şi stârnit un vifor cumplit, cu lapoviţă în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. Mânia lui Dumnezeu ce era afară! să nu scoţi câine din casă, dar încă om! Însă dracul nu caută mai bine; la aşa vreme te face să pierzi răbdarea şi, fără să vrei, te vâră în păcat.

        În acea zi, Scaraoschi, căpetenia dracilor, voind a-şi face mendrele cum ştie el, a dat poruncă tuturor slugilor sale ca să apuce care încotro a vedea cu ochii, şi pretutindene, pe mare şi pe uscat, să vâre vrajbă între oameni şi să le facă pacoste.

        Atunci dracii s-au împrăştiat, iute ca fulgerul, în toate părţile. Unul din ei a apucat spre păduri, să vadă de n-a putea trebălui ceva şi pe-acolo; doar a face pe vrun om să bârfească împotriva lui Dumnezeu, pe altul să-şi chinuiască boii, altuia să-i rupă vrun capăt sau altceva de la car, altuia să-i schilodească vrun bou, pe alţii să-i facă să se bată până s-or ucide, şi câte alte bazaconii şi năzbutii de care iscodeşte şi vrăjeşte dracul.

        Ce-or fi isprăvit ceilalţi draci nu ştim, dar acestui de la pădure nu i-a mers în acea zi. S-a pus el, nu-i vorbă, luntre şi punte ca să-şi vâre codiţa cea bârligată undeva, dar degeaba i-a fost, că, pe unde se ducea, tot în gol umbla.

        Şi tot cercând el ba ici, ba colea, înspre seară numai ce dă de-o pârtie. Atunci se ia tiptil-tiptil pe urma ei şi se duce tocmai la locul de unde încărcase Stan lemnele. Şi, când colo, găseşte numai locul, pentru că flăcăul, după cum am spus, de mult ieşise din pădure şi se dusese în treaba lui.

        Văzând el dracul că nici aici n-a izbutit nimica, crâşcă din măsele şi crapă de ciudă, pentru că era îngrijit cu ce obraz să se înfăţişeze înaintea lui Scaraoschi; ş-apoi, afară de aceasta, era buimac de cap şi hămesit de foame, de atâta umblet.

        Şi cum sta el pe gânduri, posomorât şi bezmetic, numai iaca ce vede pe-o teşitură un boţ de mămăligă. Atunci, bucuria dracului! Odată-o şi haleşte şi nu zice nimica. Apoi, nemaiavând ce face, îşi ia coada între vine şi se întoarce la stăpânu-său, şi, cum ajunge în iad, Scaraoschi îl întreabă:

        - Ei, copile, ce ispravă ai făcut? Câte suflete mi-ai arvonit? Dă-ţi solia!

        - Ia, mai nimica, stăpâne, răspunse dracul, ruşinat şi tremurând ca varga de frică; se vede c-am pornit într-un ceas rău. Vremea a fost prea dimpotrivă, cum ştiţi, şi numai un om a venit azi în pădure, dar şi-acela a scăpat de mine, căci am dat în urma lui târziu, tocmai când se dusese. Noroc numai c-am găsit pe-o teşitură un boţ de mămăligă, de-am mâncat, căci îmi gârâiau maţele de foame. Alta nu mai ştiu nimica, întunecimea-voastră.

        - Ei bine, zmârdoare urâcioasă ce eşti, de mâncat ai mâncat boţul cel de mămăligă, dar ce-a zis omul acela când a pus mămăliga acolo, pe teşitură, ai tu la ştiinţă?

        - Ba de asta nu ştiu nimica, stăpâne., Apoi, ce păzeşti tu alta, dacă nu ştii nici macar ceea ce vorbesc muritorii? Să-ţi spun eu dară, deşi n-am fost în pădure, ca tine: a zis că cine-a mânca boţul cel de mămăligă să zică bodaproste. Zis-ai tu ceva când ai mâncat-o?

        - Ba n-am zis nimica, stăpâne., Aşa? În loc să-ţi dai osteneală ca să afli până şi gândul oamenilor, tu nu ştii nici măcar ceea ce vorbesc ei? Mai pot eu să am nădejde în voi? Ei, las' că-ţi găsesc eu acuş leacul; te-i învăţa tu minte de altă dată! Hai, porneşte acum degrabă la omul acela, şi să-i slujeşti taman trei ani de zile, cu credinţă, la ce te-a pune el! Simbrie în bani să nu primeşti de la dânsul, ci să faci tocmală că, după ce ţi-i împlini anii, să ai a lua din casa lui ce-i vrea tu; şi aceea are să fie de trebuinţă la talpa iadului, că au început a putrezi căpătâiele... Ia să vedem, ţi-a veni în cap ce ai să iei? hai, gata eşti? ia-ţi tălpăşiţa!

        - Gata, stăpâne, iaca, pornesc! Atunci dracul dă o raită pe la talpa iadului, să vadă ce lipseşte, şi apoi iese iute ca scânteia şi se tot duce înainte la slujbă, după porunca lui Scaraoschi. Şi când pe aproape de casa lui Stan, dracul s-a prefăcut într-un băiat ca de opt ani, îmbrăcat cu straie nemţeşti, şi umbla zgribulind pe la poartă. Stan era acasă şi chiar atunci luase ceaunul de pe foc, ca să mestece mămăliga; şi numai iaca ce vede că se reped câinii să rupă omul, nu altăceva, şi când se uită mai bine, ce să vadă? Vede un băiat că se acăţăra pe stâlpul porţii, de teama câinilor. Atunci Stan aleargă la poartă, zicând:

        - Ţibă, Hormuz, na, Balan, nea! Zurzan, daţi-vă-n lături, cotarle! Da' de unde eşti tu, măi ţică? şi ce cauţi pe-aici, spaima câinilor?

        - De unde să fiu, bădică? Ia, sunt şi eu un băiat sărman, din toată lumea, fără tată şi mamă, şi vreau să intru la stăpân.

        - Să intri la stăpân? d-apoi tu nici de păscut gâştele nu eşti bun... Cam de câţi ani îi fi tu?

        - Ia, poate să am vro treisprezece ani., Ce spui tu, măi? Apoi dar bine-a zis cine-a zis, că vrabia-i tot pui, dar numai dracul o ştie de când îi... Eu de-abia ţi-aş fi dat şapte, mult opt ani. Dar ce, Doamne iartă-mă! pesemne că şi straiele acestea pocite fac să arăţi aşa de sfrijit şi închircit. Am mai văzut deunăzi umblând pe aici prin sat un ciofligar de-alde tine, dar acela era oleacă mai chipos şi altfel îmbrăcat:

                                Cu antereu de canavaţă,

                                Ce se ţinea numa-n aţă,

                                Şi cu nădragi de anglie,

                                Petice pe ei o mie.

        Şi când mergea pe drum, nădragii mergeau alăturea cu drumul: căci umbla după strâns pielcele, şi cum trecea pe la poarta mea, de-abia l-am scos din gura lui Zurzan; l-a pieptănat de i-au mers peticele. Vorba ceea: "Aş veni desară la voi, dar mi-e ruşine de câini". Şi acum parcă-l văd cât era de ferfeniţos şi cum îşi culegea boarfele de pe jos. Oleacă de n-ai păţit şi tu ca dânsul. Şi cum te cheamă pe tine?

        - Tot Chirică mă cheamă., Măi parpalecule, nu cumva eşti botezat de sfântul Chirică Şchiopul, care ţine dracii de păr?

        - Nu-l ştiu pe acela, dar Chirică mă cheamă., Apoi, despre mine, fie oricine ţi-a fi nănaş, dar ştiu c-a nimerit-o bine, de ţi-a pus numele Chirică: pentru că eşti un fel de vrăbioi închircit.

        - Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, acesta sunt, am văzut eu şi hoituri mari şi nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate. Las' să mă cheme cum m-a chema; ce ai d-ta de-acolo? Da' pe d-ta cum te cheamă?

        - Tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce am avut, când eram mic, mi-au schimbat numele din Stan în Ipate, şi de-atunci am rămas cu două nume.

        - D-apoi ai la ştiinţă, bade, că şi d-ta ai cântec:

        Ipate, care dă oca pe spate

        Şi face cu mâna să-i mai aducă una.

        - Dar ştii că m-ai plesnit în pălărie, măi Chirică? Al dracului băiat! Parcă eşti Cel-de-pe-comoară, măi, de ştii toate cele!

        De trup eşti mărunţel, nu-i vorbă, dar la fire eşti mare. Ia să te vedem dacă mi-i ghici tu cimilitura aceasta:

                                Lată peste lată,

                                peste lată îmbujorată,

                                peste îmbujorată crăcănată,

                                peste crăcănată măciulie,

                                peste măciulie limpezeală,

                                peste limpezeală gălbeneală

                                şi peste gălbeneală huduleţ.

        Chirică atunci începe a zâmbi şi zice:, De-oi ghici, mi-i da şi mie o hrincă dintr-însa?, D-apoi ştiu eu ce crezi tu că-i aceea? Ghiceşte întâi, să vedem.

        - Ce să fie?! zise Chirică. Ia faţa casei, vatra, focul, pirostiile, ceaunul, apa dintr-însul, făina şi culeşerul sau melesteul.

        - Bun, măi Chirică, ia acum văd şi eu că nu eşti prost! Hai! cât să-ţi dau pe an ca să te tocmeşti la mine?

        - Apoi eu... nu mă tocmesc cu anul., Dar cum te tocmeşti tu?, Eu mă tocmesc pe trei ani odată: pentru că nu-s deprins a umbla din stăpân în stăpân, şi vreau să cunosc ceva când voi ieşi de la d-ta.

        - Despre mine, cu atâta mai bine, măi Chirică. Şi ce mi-i cere tu pentru trei ani?

        - Ce să-ţi cer? Ia, să-mi dai de mâncare şi de purtat cât mi-a trebui, iar când mi s-or împlini anii, să am a lua din casa d-tale ce voi vrea eu.

        - Ce fel de vorbă-i asta? Poate că tu îi bărăni atunci să-mi iei sufletul din mine, ori mai ştiu eu ce dracul ţi-a veni în cap să ceri!?

        - Ba nu, bade Ipate, n-aibi grijă; nu ţi-oi mai cere vrun lucru mare până pe-acolo. Ş-apoi, ce ţi-oi lua eu din casă nu-ţi face trebuinţă d-tale.

        - Apoi na! zise Ipate. Măsoară-i vorba cu îmblăciul. Balan să-ţi aleagă din gură ce spui, dacă nu vorbeşti desluşit.

        - Apoi dă, bade Ipate, unde-i vorbă, nu-i mânie: mai bine să te tocmeşti întâi, decât pe urmă.

        - Apoi aceasta-ţi spun şi eu, măi, ciotul dracului! dezleagă odată calul de la gard, să ştiu eu atunci, de-oi ajunge cu sănătate, ce-i al tău şi ce-i al meu.

        - Ia lasă, bade Ipate, lasă, nu te mai pune şi d-ta atâta pentru te miri ce şi mai nimica, că doar n-are să fie un cap de ţară...

        - Măi Chirică, ştii una? rămâi la mine, şi ne-om împăca noi atunci. Te văd că eşti un băiat isteţ şi, mai ştii păcatul?, poate şi harnic; sameni a fi ştiind de unde să iei lucrul şi unde să-l pui.

        - Despre aceasta n-aibi grijă, bade, zise Chirică. Nu căuta că-s mic, dar trebile care ţi le-oi face eu, nu le-a face altul, măcar să fie cu stea în frunte.

        - Mai ştii? Bine-ar fi, măi Chirică, dac-ar fi toate cu lapte câte le spui. Dar tu curat că ai dat peste un stăpân ca pâinea cea bună; numai să avem vorba dinainte, să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoţi din sărite şi să mă faci câteodată să-mi ies din răbuş afară.

        - Nici despre asta nu mă tem că-i bănui, bade Ipate., Vasăzică, ne-am înţeles. De-acum vină de-i mânca şi tu ceva. Iaca nişte bulughine cu mujdei şi cu mămăligă. Hai! dă-i colb ş-apoi te apucă de treabă.

        Băiatul se pune ciobăneşte într-un genunchi, îmbucă repede ce îmbucă şi apoi se duce după trebi. Şi aşa era Chirică de liniştit şi de harnic la trebile lui, că parcă era de-acolo de când l-a făcut mă-sa, şi Ipate se îndemna cu dânsul, uitase acum de urât şi huzurea de bine, şi din ziua în care s-a tocmit Chirică la Ipate, norocul îi curgea gârlă din toate părţile, şi nu mai ştia ce are la casa lui.

        Ce garduri streşinite cu spini, de mai nici vântul putea răzbate printre ele! Ce şuri şi ocoale pentru boi şi vaci, perdea pentru oi, poieţi pentru păsări, coteţe pentru porci, sâsâiac pentru păpuşoi, hambare pentru grâu şi câte alte lucruri de gospodărie, făcute de mâna lui Chirică, cât ai bate din palme! Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogăţise însutit şi înmiit de când a venit Chirică în slujbă la dânsul. Acum văzuse el ce poate Chirică, şi-i era drag ca ochii din cap.

        Trecură vreo doi ani la mijloc şi în una din zile Chirică zise stăpânului său:

        - Stăpâne, să nu bănuieşti, da' am să zic şi eu o vorbă: de ce nu te însori? Că mâine-poimâine te-i trezi că ai îmbătrânit, şi nu-ţi rămâne nici un urmaş. După viaţă este şi moarte. De unde ştii ce se întâmplă, ferească Dumnezeu! şi atunci, cui rămâne atâta avere?

        - Ce vorbeşti tu, măi Chirică? Dacă nu m-am însurat eu când am fost de însurat, apoi la vremea asta ţi-ai găsit să mă însor? Pesemne vrei să-şi facă dracul râs de mine... Nu vezi că a trecut soarele de-amiază: sunt mai mult bătrân decât tânăr.

        - Da' ia lasă-mă la pârdalnicul, stăpâne, că-i speria oamenii cu vorbele d-tale! Nu te mai face aşa de bătrân, că doar nu ţi-i vremea trecută. Eu gândesc că tocmai acum eşti bun de însurat; pentru că ai cu ce să ţii nevasta şi copiii. Slavă Domnului! mulţi ar dori să aibă ceea ce ai d-ta.

        - Ţi-ai găsit, zise Ipate. Parcă eşti nu ştiu cum, măi Chirică; vorbeşti şi tu, ia aşa, în dodii, câteodată. Am eu semănături? am eu toate cele trebuincioase pentru casă? Tu crezi că numai aşa se ţine femeia... Vorba ceea: "Când se-nsoară, nu-i de moară."

        - De asta te plângi, stăpâne?

        - D-apoi, de care altă, măi Chirică? Nu ştii tu că gura înainte de toate şi apoi celelalte?

        - Stăpâne, dacă-i numai atâta, apoi las' că te fac eu cu grâu, să ai de unde face pâine şi colaci pentru nuntă, ba şi pentru cumătrie dacă vrei.

        - De unde, măi Chirică?

        - Vezi d-ta, colo departe, nişte lanuri frumoase de grâu care dă în copt?

        - Le văd., Du-te chiar acum la stăpânul moşiei şi-i spune că te prinzi să-i dai în girezi tot grâul cât îl are semănat. Şi dacă te-a întreba cât să-ţi dea pentru această ostenicioasă treabă, spune-i că nu primeşti bani, ci numai atâta grâu, cu paie cu tot, cât îi putea duce d-ta în spate şi cu un băiat al d-tale.

        - Cum asta, măi Chirică? Parcă vorbeşti de pe ceea lume. Crezi tu că vom putea noi singuri secera şi strânge atâta amar de grâu, că doar sute şi mii de braţe trebuiesc acolo, nu şagă! Ş-apoi, numai pentru două sarcini de grâu? Ce nebun ai crede tu c-ar fi acela?

        - Stăpâne, ca să cunoşti cine sunt eu şi cât pot, ascultă- mă şi du-te la boier de-i spune cum te-am învăţat.

        Ipate, cu un gând să se ducă şi cu zece nu. În sfârşit, îşi ia el inima-n dinţi şi se duce la curte să vadă ce are să fie şi, cum ajunge, se înfăţişază înaintea boierului şi zice:

        - Să nu vă supăraţi, cucoane! Nu cumva aveţi trebuinţă de secerători?

        - Ba încă mare nevoie am, om bun; parcă Dumnezeu te-a adus. Căci grâul e copt, nu mai poate suferi întârziere.

        - Apoi, cucoane, mă prind eu să ţi-l secer., Cum, singur?, Asta-i treaba mea, cucoane. Eu mă prind să ţi-l dau girezi. Nu-i cuvânt gospodăresc?

        - Cum văd, te bizuieşti în braţe multe., Multe, cucoane, puţine, cucoane, câte-a dat Dumnezeu; numai treaba s-o fac.

        - Ş-apoi ce mi-i cere, aşa cu hurta?, Ce să cer, cucoane, ia când ţi-oi da grâul în girezi, să am voie a lua numai atâta grâu, cu paie cu tot, cât oi putea duce în spate eu şi c-un băietan al meu.

        - Măi omule, vorbeşti înadins ori vrei să şuguieşti?, Ba ferească Dumnezeu, cucoane, vorbesc înadins. Boierul a crezut că Ipate e nebun şi voia să se mântuie de dânsul, zicând:

        - Dacă-i aşa, om bun, du-te mâine dimineaţă şi te apucă de lucru; oi vedea eu ce treabă-i face şi ne-om împăca noi.

        - Împăcarea, cum ţi-am spus, cucoane., Ei, du-te, du-te, şi las'! să vedem! Atunci Ipate se întoarnă acasă, şi Chirică îl întreabă:, Ei, stăpâne, cum a rămas cu boierul?, Cum să rămână, măi Chirică! Ia, m-am prins hăt şi bine să-i dau grâul în girezi, după cum ai zis. Dar m-a luat groaza când am trecut pe lângă lan şi l-am văzut câtu-i de mare. Asta-i o treabă foarte grea şi mare lucru să fie ca s-o putem noi scoate la capăt. Ştiu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun, dar nici cu minte nu sunt, după cât văd eu acum. Dracul ştie ce avem să facem!

        - N-aibi grijă, stăpâne, că doar eşti cu mine! zise Chirică., Ia mai bine să luăm cele trebuitoare şi haidem acolo chiar în astă-sară, ca mâine dimineaţă să ni se facă ziuă pe lan.

        Şi aşa se iau ei amândoi şi se duc. Şi cum ajung acolo, cam pe înseratelea, Ipate zice:

        - Vezi tu, măi Chirică? asta nu-i şagă; mi se pare că noi avem să dăm peste dracul.

        - Stăpâne, ştii ce? culcă-te şi te odihneşte, şi mâine dimineaţă vom vorbi amândoi.

        Ipate, ca cel cu grija în spate, se frământă el cu mintea cât se mai frământă şi, obosit fiind, se lăsă oleacă jos pe iarbă şi adormi dus. Chirică atunci, el ştie ce face şi cum face, că într-o clipă adună toată drăcimea şi-o pune la lucru pe câmp. Unii secerau, alţii legau snopi, alţii făceau clăi şi suflau cu nările să se usuce, alţii cărau, alţii durau girezi, mă rog, claca dracului era! ce să spun mai mult?

        Când se trezeşte Ipate, în zori de ziuă, se sperie ce vede: totul era mântuit; în locul grâului de pe câmp vede acum o gireadă mare şi două mai mici, aşezate pe culmea dealului, iară pe Chirică nu-l vede nicăieri. Atunci lui Ipate i s-a suit tot părul în vârful capului de frică şi a început a căuta pe Chirică în toate părţile. Şi când colo, numai ce iată că-l văzu dormind pe vârful unei girezi, şi atunci îşi mai veni puţin în fire. Feciorii boiereşti se sculară cu noaptea-n cap, cum îi treaba lor, şi veniră pe lanuri să vadă ce mai este. Şi când văzură ei una ca aceasta, îi cuprinse spaima, şi fuga la boier, de-i vestiră. Boierul atunci se scoală iute, se azvârle pe un cal şi ţine numai o fugă până la lanuri, şi când colo, vede şi el ce nu se mai văzuse şi nu se mai auzise de când lumea şi pământul.

        - Ei, cucoane, am mântuit trebuşoara, zise Ipate. Bine că aţi apucat a veni şi d-voastră, ca să fiţi de faţă când ne-om lua dreptul.

        Atunci Chirică, nici una, nici două, scoate o funie cu care era încins, leagă bine gireada cea mare, cum ştie el, o ia în spate şi pe ici ţi-i drumul. Iară boierul, mai văzând şi aceasta, a încremenit cu mâinile subsuori, uitându-se la dânsul cum se ducea. Şi crezând că de-acum şi Ipate are să ia cele două girezi mici şi-l caliceşte de tot, crăpa de necaz, dar n-avea încotro. Şi neştiind ce să facă, zise lui Ipate cu binişorul:

        - Om bun, na-ţi bani în locul grâului ce mai ai a lua, şi lasă-mă în pace. N-am crezut că am a face cu dracul.

        - Ferească Dumnezeu, cucoane, cruce de aur cu noi în casă! Departe de pe locurile aceste! Ba, zău, am muncit de-a dat inima din noi.

        - Ia lasă-mă încolo, măi omule; pesemne tu ai să mă înveţi pe mine ce-i plugăria!? Că doar nu samăn eu grâu de ieri, de alaltăieri, să nu fi mai avut a face cu secerători! Şi chiar de nu-i fi tu Ucigă-l-crucea, tot n-aţi umblat cu lucru curat; însă ce-am eu cu sufletul vostru? voi aveţi a da seamă. Primeşte banii, cum ţi-am spus, şi mai duceţi-vă şi la altă casă, că eu, unul, ştiu c-am păţit-o bună.

        Ipate, auzind aceasta, părerea lui de bine; ia banii cu cât se învoieşte şi se duce el după Chirică. Şi când ajunge acasă, Chirică treierase, vânturase, măcinase; în sfârşit, pusese toate trebile la cale. Şi Ipate, când a mai văzut şi asta, nu mai ştia ce să zică; mai că-i venea a crede că şi el are a face cu dracul.

        - Măi Chirică, d-apoi ştii că şi boierul, câtu-i de boier, a pus-o de mămăligă. Iaca, mi-a dat şi bani de am adus acasă.

        - Şi aceştia-s buni, stăpâne; pune-i la chimir şi taci molcum. Am ştiut eu dinainte că are să ne iasă şi de cheltuială.

        A doua zi după asta, Chirică zise lui Ipate:

        - Ei, stăpâne, de-acum cred că n-ai ce mai zice: ca mâinepoimâine mi se împlinesc anii, şi rămâi făr' de mine. Mai nainte, calea-valea; erai deprins a trăi singur, dar acum are să-ţi cadă greu; mai ales că ţi s-a îngreuiat şi gospodăria. Hai, ce zici, te însori ori ba?

        - Apoi dă, măi Chirică, ştiu eu ce să fac? Parcă tot m-aş însura; când aş da peste-o parte bună, aş face poate şi eu pasul acesta. Dar tare mă tem nu cumva să-mi iau pe dracul după cap, să-l aduc cu lăutari în casă şi pe urmă să nu-l pot scoate nici cu o mie de popi; c-apoi atunci, lehamete şi de însurat, şi de avere, şi de tot!

        - De asta ţi-i acum în grijă, stăpâne? dac-a rămas treaba până la atâta, apoi las' pe mine, că te-oi face eu să iei un drăguţ de femeie care nu se mai află! Căci eu şed călare în inima lor şi, nu că mă laud, dar ştiu toate măruntaiele dintr-însele. Despre asta nu mi-e ruşine; pot să-ţi aleg una şi noaptea p-întuneric. Pentru altul n-aş face-o, să ştiu că mi-ar da lumea de pe lume, dar pe d-ta vreau numaidecât să te văd om ca toţi oamenii, în rând cu lumea. Nu vezi că cei mai mulţi de teapa d-tale se ţin cu nasul pe sus numai din pricina asta? Ca şi cum parcă d-ta n-ai fi vrednic să ţii o femeie!

        - Măi Chirică, tare mai eşti şi tu nu ştiu cum! scoţi omul din minţi cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit! Nu ştiu cine te-a îndreptat la casa mea, că ştiu că eşti berechet bun. Ş-apoi, mult stau eu câteodată şi mă gândesc în mintea mea, de unde ai tu atâta putere? Mai că-mi vine să zic şi eu, ca boierul cela. Nu ştiu, nălucă să fii, om să fii, dracul să fii, dar nici lucru curat nu eşti. Numai fii ce-i fi, asta nu mă priveşte; mie unuia ştiu că mi-ai priit bine, n-am ce zice! Ei, ia spune, cum zici tu că mi-i alege femeie?

        - Ia, în duminica viitoare, stăpâne, să mergem în sat la horă. Eu oi sta deoparte, cu băieţii, iar d-ta să te prinzi în joc lâng-o fată care ţi-a plăcea. Eu atunci mi-oi târâi piciorul pe lângă d-ta, oi ochi-o bine şi apoi ţi-oi spune eu ce zace într-însa.

        - Da' ştii c-ai chitit-o bine, măi Chirică?! Tot cu draci eşti tu, bine zic eu.

        - Apoi dă, stăpâne, în ziua de azi, dacă nu-i fi şi cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinţii şi iar nu-i bine.

        În sfârşit, ce spun ei, ce nu mai spun, cum vine duminica, Ipate şi cu Chirică se iau şi se duc la horă în sat. Chirică, cum îi treaba băieţilor, se acăţăra pe cele garduri şi se hlizea cu ceilalţi băieţi. Iar Ipate, de cuvânt; se prinde în joc lângă o fată, care chiteşte că i-ar cam veni la socoteală; începe el a o măsura cu ochii de sus până jos şi de jos până sus şi, cum se învârtea hora, ba o strângea pe fată de mână, ba o călca pe picior, ba... cum e treaba flăcăilor. Şi tropai, tropai, ropai, ropai! i se aprind lui Ipate al nostru călcăiele. Chirică era şi el pe-acolo, şi, cum se lasă Ipate din joc, spiriduşul dracului îi zice:

        - Ei, stăpâne, parcă te-ai cam aburit la faţă, nu ştiu cum; ce zici, aşa-i că-ţi vine la socoteală?

        - Apoi dă, nu ştiu cum să mai zic şi eu; pesemne păcatele mele mi te-au scos înainte, măi Chirică. Eu gândesc s-o pornesc pe treabă, fata-i hazulie şi m-a fermecat de-acum.

        - Ba nu, stăpâne; dacă-i vrea să mă asculţi, eu te sfătuiesc să n-o iei pe asta. Şi focu-i hazuliu, dar tare rău te pârjoleşte câteodată. Fetişoara asta, o vezi d-ta cât e de scumpă la râs? Parcă ţi-ar veni a crede că-i de cele cu crucea-n sân, dar, ia, una de aceste a înălbit odată, numai într-o singură noapte, pe moşu-meu în fântână.

        - Cum asta, mă Chirică?, Da', ia nu mai şti şi d-ta cum, stăpâne!, Ian auzi-l, mai degrabă i-ai putea strâmba fălcile decât vorba! Măi Chirică, eu gândesc că s-a da după mine şi s-a face şi ea mai bună.

        - Î... hî! da, cum nu? Eu însă îţi spun prieteneşte că fetişoara asta are trei coaste de drac într-însa; şi chiar şi cea mai bună dintre femei încă tot mai are una. Să te mai laşi, stăpâne, pân-om da măcar peste una de acelea, ş-apoi ţi-oi mai spune eu ce mai este de făcut.

        - Apoi dă, măi Chirică, tu m-ai tot cihăit de cap până acum, să mă însor, să mă însor, de mi-ai aprins pofta de însurat, şi apoi, acum, tot tu o şurubuieşti şi-o întorci, cum îţi vine ţie la socoteală.

        - Stăpâne, ştii că eu nu-ţi voiesc răul; ascultă-mă, că n-ai să greşeşti.

        Ipate, auzind aşa, se dă după Chirică şi se întoarnă ei seara acasă tot cum s-au dus. Însă cum ajunge acasă, parcă nu era acela; muncea el, nu muncea, dar ştiu că se frământa cu gândurile şi de-abia aştepta să vină duminica viitoare.

        Duminica vine, şi ei iară se duc la horă, în alt sat. Chirică, după obiceiul său, se ia cu băieţii, iară Ipate se prinde în joc lângă o fată, care o chiteşte el; joacă cât joacă şi lângă aceea, şi, intrând în vorbă cu dânsa, fata, bună mehenghe, îi întoarce capul şi Ipate vede că nu-i de lepădat. Dar Chirică era şi el pe-acolo şi, cum se lasă Ipate de joc, îi zice:

        - Ei, stăpâne, cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături; aşa-i că ţi-a căzut tronc la inimă?

        - Mai aşa, măi Chirică!

        - Apoi îţi spun eu, stăpâne, că nici asta nu-i de noi. O vezi cât e de pâşină, dar şi asta are două coaste de drac într-însa. Să te mai laşi, stăpâne, cum ţi-am spus eu.

        - Apoi dă, măi Chirică; în ziua de azi nu ştiu, zău, care-a mai fi cu crucea-n sân, cum cauţi tu... Eu gândesc că tot om alege, om alege, pân-om culege.

        - Ba nu, stăpâne; lasă pe mine, că ştiu eu ce fac.

        - Ipate iar se lasă după cum zice Chirică, şi se întoarnă ei seara acasă tot cum s-au dus. Dar Ipate, acum, nici de treabă nu-şi mai căuta, nici mâncarea nu se prindea de dânsul, nici somnul nu-l fura, era cum e mai rău; toată ziua prindea buburuzi şi, punându-i pe dosul mâinii, zicea:

                                Buburuz, buburuz,

                                Încotro vei zbura

                                Într-acolo m-oi însura.

        Dă, ce să-i zici? dăduse şi el în pârpăra însuratului. Ş-apoi ştiţi că este-o vorbă: când îi omul în doi peri, să te fereşti de dânsul, c-atunci e cum îi mai rău. Vorba ceea: "Arde focu-n paie ude". Aşa şi Ipate, tot sughiţa, tot ofta din greu şi de-abia aştepta să vină duminica.

        Duminica iar vine, şi ei acum se iau şi se duc la joc în alt sat. Şi cum ajung acolo, Ipate se şi prinde în joc lângă un puişor de fată căreia îi jucau ochii în cap ca la o şerpoaică. Se învăţase şi el, şiretul, a le alege aşa de pe deasupra, dar numai Chirică băiatul ştia ce zace în inima lor şi cât le poate calul; că ce-i mai greu de ales decât omul? Dar Chirică era şi el pe-acolo. Şi ce-a făcut el, ce-a dres, că fetei şi lui Ipate au început a le sfârâi inima unul după altul. Boldul Satanei se vede că-i înghimpase. Şi cum se lasă Ipate din joc, Chirică îl trage deoparte şi-l întreabă:

        - Ei, stăpâne, cum ţi se pare?

        - Cum să mi se pară, măi Chirică? Ia, parcă-mi vine s-o sorb cu ochii, de dragă ce-mi e; dacă n-a mai fi nici asta, apoi nu mă mai însor niciodată, că destul mi-ai tulburat minţile pân-acum.

        - Asta-i bună, stăpâne! zise Chirică. Nu-i vorbă, că tot are şi ea o coastă de drac; dar, trăind şi nemurind, i-om scoate-o noi şi pe-aceea.

        Atunci, bucuria lui Ipate! Începe a se ţine de fată ca scaiul de oaie. Şi unde nu ţi-o înşfacă pe sus, şi se iau ei ba din tâlcuri, ba din cimilituri, ba din păcălit, ba din una, ba din alta şi, de cole până colea, şi-au plăcut unul altuia. Şi Ipate, nemaiavând răbdare, se şi duce la tată-său şi la mă-sa, de-o cere. Vorba ceea:

                                Vin' la mama de mă cere:

                                De m-a da, de nu m-a da,

                                Peste noapte mi-i fura.

        Părinţii fetei, când aud asta, au de bucurie că le-a picat un om aşa de bun şi o dau cu mâneci largi. Peste câteva zile nunta se face, şi Ipate îşi ia femeia, cu zestre cu tot, o duce acasă la dânsul, şi pace bună! Şi aşa trăiau ei de bine şi se iubeau unul pe altul, ca nişte hulubaşi. Şi Ipate, fiind foarte mulţumit de asta, zise într-o zi:

        - Doamne, măi Chirică, bun suflet de femeie mai am! Bine mi-am ales-o!

        - Bună, stăpâne, nu-i cuvânt, dar ştii că este-o vorbă: "Când nici nu gândeşti, atunci te trânteşte!"; las' să vedem. Ia adu-ţi aminte ce ţi-am spus odată, că şi asta, cât îi de bună şi blajină, tot are o coastă de drac într-însa, care trebuie scoasă numaidec ât, dacă ţi-i voia să ai femeie cum trebuie şi s-o duci cu dânsa până la adânci bătrâneţe.

        - Apoi dă, nu ştiu cine ţi-a mai putea intra şi ţie în voie, măi Chirică. Câte ştii tu, numai dracul cred că poate să-ţi dea de fund.

        Dar nu se împlineşte bine anul, şi femeia lui Ipate face un băiat. La vro două-trei luni după asta, Ipate se trezeşte într-o zi cu socru-său că vine şi-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. Chirică, simţind toate, cum îi dracul, trage pe stăpânu-său la o parte şi zice:

        - Stăpâne, lasă să se ducă numai nevasta d-tale cu copilul, iar d-ta spune că, de-i avea vreme să te duci mai pe urmă, bine-de-bine, iară de nu, să te ierte. Şi după asta, ţi-oi mai spune eu ce-i de făcut.

        Ipate, deprins a asculta pe Chirică, zice socrului său:

        - Tată, eu n-oi putea merge, că, după cum vezi, am tare multe trebi pe capul meu şi numai cu un argăţel ce-l am de-abia le pot dovedi. Nevasta mea, însă, poate să meargă, şi, de m-a ierta vremea să pot veni şi eu mai pe urmă, binede,bine, iară de nu, te rog să mă ierţi.

        Socru-său atunci, nemaiavând ce zice, ia pe nevasta lui Ipate cu copil cu tot şi se ca' mai duce.

        În ziua de uncrop, Chirică zice lui Ipate:

        - Stăpâne, ia, acum a venit vremea ca să scoatem coasta cea de drac din femeia d-tale. Hai, încalecă iute pe cal şi te du la nuntă. Dar să ştii de la mine ce ai să faci când vei ajunge acolo. Alăture cu casa socru-tău este o căsuţă tupilată, în care şede un tălpoi de babă, meşteşugoasă la trebile sale, cum îi sfredelul dracului. Du-te de trage în gazdă la dânsa şi te fă că eşti un drumeţ străin. Pune-te apoi pe lângă ea luntre şi punte şi juruieşte-i cerul şi pământul, ca să-ţi smomească pe nevasta d-tale şi să ţi-o aducă acolo. Şi atunci să vezi ce pot babele şi cât îi de credincioasă femeia!

        - Să...ra! măi Chirică, ce spui tu? Parcă despre asta mi-aş pune capul la mijloc.

        - Ba nu fi aşa de darnic, stăpâne. Mai bine cruţă-ţi capul, că poate ţi-a mai trebui.

        - Dar oare nu m-or cunoaşte, măi Chirică?, N-aibi grijă, stăpâne, poţi să te duci şi pe la nuntă, că am făcut ce ştiu eu, şi nime n-are să te cunoască.

        Ipate, voind să se încredinţeze şi despre asta, ascultă pe Chirică şi se duce. Şi cum ajunge în sat, trage la gazdă la babă, o ia cam pe departe şi-i spune ca să-i aducă deseară pe nevasta lui Stan din satul cutare la dânsul.

        Baba, când aude asta, pune mâna la gură, clatină din cap şi zice:

        - Doamne, om bun, cum crezi d-ta că aş face eu una ca asta, mai ales că femeia are bărbat bun, frumos şi bogat şi nu-i de-acele de care gândeşti d-ta?

        Atunci Ipate scoate plosca de la oblânc, dă babei vreo câteva gâturi de rachiu şi apoi îi mai întinde o pungă ţoşcă de bani, zicând:

        - Mătuşă, de mi-i face acest bine, atunci să ştii că ai să ai mai multe de la mine. Fii bine încredinţată că n-are să ne ştie nici pământul.

        Baba, deodată, stă pe gânduri; parcă n-ar fi prea voit nici treaba s-o facă, dar nici punga s-o lase. În sfârşit, mai şede ea pe gânduri cât şede, apoi ia punga şi zice:

        - Om bun, mânca-te-ar puricii să te mănânce! Eu ştiu ce va să zică durerea la inimă, bat-o pârdalnica s-o bată! Nu ştiu, zău, cum a sta şi asta! îmi plesneşte obrazul de ruşine când gândesc cum am să mă înfăţişez înaintea femeii celea cu vorbe de-acestea... Mă duc şi eu într-un noroc, să vedem, şi de-oi putea face ceva, bine-de-bine, iară de nu, mi-i crede şi d-ta, că ştiu cum se fac de greu trebile acestea, şi rar le scoatem la capăt.

        - Crede şi d-ta, mătuşă, că de-i face pe treabă, n-are să-ţi fie degeaba.

        Atunci baba zice:, Să vedem; întrebarea n-are greş. Mai ştii de unde sare iepurele? Mai ales că bărbatu-său nu este aici.

        Apoi, cam înspre seară, lasă pe drumeţ singur în casă şi se duce alăturea la nuntă şi, cum ajunge, trage pe nevasta lui Ipate deoparte, îi spune codoşca câte şi mai multe ş-o face pe femeie să se alunece cu mintea.

        - Mătuşă, zice nevasta, d-apoi oare cum om face noi ca să fie mai bine?

        - Acesta nu-i vrun lucru pân' pe-acolo, copilă, hăi, zise baba. Ia, du-te în casă, trezeşte-ţi copilul din somn, şi el atunci are să înceapă a plânge; pe urmă pişcă-l tot câte-oleacă, şi el are să înceapă a ţipa. Şi atunci tatu-tău, cum îi el supărăcios, are să zică de la o vreme să iei băiatul şi să-l dai, ia, încolo, la baba cea de-alăturea. Tu, cum îi auzi asta, să iei băiatul cu albie cu tot şi să vii cu dânsul la mine. Ş-apoi atunci...

        Femeia lui Ipate ascultă de babă, face cum i-a zis ea şi, pe înserate, vine la dânsa cu copilul în braţe; şi cum intră în casă, începe a se chicoti şi a spune de la nuntă multe şi mărunte, fără să cunoască pe bărbatu-său.

        Atunci Ipate le dă de băut până le ameţeşte pe amândouă, apoi îşi fură copilul din covăţică, după cum îl învăţase Chirică, şi fuge cu dânsul acasă. Chirică, cum îl vede venind, îi iese înainte de pe la poartă şi zice:

        - Ei, stăpâne, minciuni ţi-am spus eu, ori ba?

        - Ba nu, măi Chirică; acum văd eu ce poate femeia. De-acum nu mai trăiesc nici un ceas cu dânsa; am s-o dau dracului de pomană, soi rău ce este ea!

        - Ba nu, stăpâne, să nu faci una ca asta, că femeia d-tale e una dintre cele mai bune femei. Da' ştiu eu cine-i de vină aici. Las-o întâi să vină acasă, să-i scoatem costiţa ceea care ţi-am spus eu, şi atunci îi vedea d-ta ce lucru de femeie are să iasă dintr-însa.

        Acum, să ne întoarcem iar din urmă. Femeia lui Ipate şi cu baba, cănd se trezesc din ameţeală, nici tu drumeţ, nici tu copil, nici tu nimica! Atunci odată încep ele a se boci înăduşit şi a se bate cu pumnii peste cap, însă fără nici un folos! Mai iscodeşe ea pe ici, pe colea, să vadă, n-a putea afla ceva despre copil, dar copilul parcă intrase în pământ.

        - Ei, ei! Acu-i acu. Vai de mine, nevastă, hăi! zise baba; ce păcat mi-am găsit cu tine! Dracul ştie ce să fac!

        Şi cum sta baba împietrită, dracul îi şi dă în gând una:, Nevastă, hăi! alta nu-i de făcut decât să înşomoltăcim motanul ista al meu cu nişte petice, să-l punem în albiuţă şi apoi să dăm foc casei pe dinlăuntru, iară noi să ieşim afară. Şi când s-a aprinde mai tare, noi să începem a ne boci în gura mare şi a striga: foc! foc! şi, pân-or sări oamenii de la nuntă, până nu ştiu ce, casa are să se topească. Şi când or găsi motanul scrum, au să creadă că a ars copilul, şi poate s-o tămăduim.

        - Că bine zici d-ta, mătuşă, asta s-o facem!, S-o facem, s-o facem! Dar eu ce fac tocmai acum, la bătrâneţe, fără leac de adăpost?

        - Nu te îngriji de asta, mătuşă dragă, că am să te iau cu mine şi-i trăi pe lângă noi ca banul cel bun. Bărbatu-meu e cum îi pâinea cea bună, şi te-om avea curat ca pe-o mamă.

        Atunci baba se înduplecă, căci n-are încotro, dau ele foc casei, şi până când sar oamenii, până nu ştiu ce, şi casă, şi motan, şi tot se făcuse scrum. Iară ele plângeau de udau pământul, zicând:

        - Vai de noi şi de noi, copilaşul nostru, cum au ars! Oamenii, văzându-le zbuciumându-se aşa, au început care dincotro să le mângâie. Şi a doua zi, tatăl femeii lui Ipate trimite pe un argat al său cu carul cu boi să ducă şi pe babă şi pe fiică-sa la bărbatu-său acasă, arătându-se cu mare părere de rău pentru astă cumplită nenorocire. Pe drum, femeia lui Ipate zice babei:

        - Mătuşică, vâră-te ici în sacul acesta, şi când vom ajunge acasă, întâi am să spun bărbatu-meu că aici sunt nişte buci de la mămuca, pentru făcut saci. Şi aceasta numai până s-a duce de la noi un ticălos de argat care-l avem, că chiar azi i se împlineşte.

        Baba ascultă şi se vâră în sac. Şi cum ajung acasă şi trag carul în ogradă, nevasta lui Ipate lasă toate cele în car şi se duce de-a dreptul în casă, plângând, să găsească pe bărbatus ău şi să-i spună cele întâmplate. Însă, când colo, nici Ipate, nici Chirică nu erau acasă. Atunci femeia lui Ipate şi cu argatul tătâne-său tăbârcesc sacul cum pot, îl pun într- o căsoaie, pe cuptor, după horn, şi apoi ea dă drumul argatului să se ducă înapoi. Şi cum porneşte acesta, Ipate şi pică în loc. Femeia lui, cum îl vede, începe a boci şi a zice:

        - Vai de mine şi de mine, bărbate, ce-am păţit! Copilaşul nostru nu mai este!

        Şi îi spune toată întâmplarea, după cum se înţelesese cu baba. Ipate atunci îi zice:

        - Lasă, măi femeie, că, de-om trăi, vom fi noi harnici să mai facem copii. Dă, cu cine să te sfădeşti? pesemne aşa a fost să fie de la Dumnezeu!

        Şi cum vorbeau ei, numai iaca intră şi Chirică pe uşă, cu un ciocan, c-o daltă şi c-o pereche de cleşti în mână. Femeia lui Ipate, cum îl vede, începe a i se tângui şi lui. Dar Chirică, după ce-o ascultă, zice:

        - O crezi, stăpâne, ce spune? Nu te mai uita în gura ei! Ia mai bine s-o cinătuim. Pune-o jos să-i scoatem costiţa ceea.

        Atunci Ipate odată mi ţi-o şi înşfacă de cozi, o trânteşte la pământ ş-o ţine bine. Iară Chirică începe a-i număra coastele din stânga, zicând: una, două, trei şi, când la a patra, pune dalta, trânteşte cu ciocanul, o apucă cu cleştele ş-o dă afară. Apoi aşază pielea la loc, pune el ce pune la rană, şi pe loc se tămăduieşte. După aceasta zice:

        - Stăpâne, ia de-acum ai femeie cumsecade; numai s-o cam ţii din frâu şi să-i retezi unghiile din când în când, ca nu cumva să-ţi pună coarne.

        Şi odată se duce Chirică la casa de alăturea şi aduce copilul. Femeia lui Ipate, când a mai văzut şi asta, numai i s-a încleştat gura şi a îngheţat de frică.

        Atunci Chirică sărută mâna lui Ipate şi zice:, Ei, stăpâne, iaca, chiar azi mi s-au împlinit anii de slujbă. Rămâi de-acum sănătos, că eu mă duc de unde am venit. Dar să ştii de la mine, şi să spui şi altora, că te-a slujit un drac trei ani de zile, numai pentru un boţ de mămăligă de pe teşitura din pădure şi pentru un putregai de căpătâi ce-mi trebuieşte sub talpa-iadului.

        Şi atunci, odată şi înşfacă Chirică sacul cel de după horn cu babă cu tot şi se face nevăzut. Femeia lui Ipate începe atunci a ţipa grozav şi a zice:

        - Aleargă după dânsul, bărbate, şi nu-l lăsa! Câlţii de la mămuca mi i-a luat! din ce mai facem noi saci?

        Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul.

        Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine.

        Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:

        - Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!  " 

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More