NĂZDRĂVĂNIILE BUNICII
Ne durăm existenţa încorporaţi în lumea ce majoritar vorbeşte limba în care ne exprimăm, iar acestui fel de a exista i se spune vieţuire socială. Societatea ce ne înconjoară ne pune la dispoziţie drepturi, precum mijloace de apărare atât ca indivizi cât şi în larga structură de mulţimii, ne asigură mijloacele educative atât în şcoli şi universităţi şi ne oferă mijloace de informare la domiciliu, carte, radio televiziune. Iar pentru că mulţimea organizată de care vorbim să fie funcţională, pentru că existenţa ei este condiţionată de operaţii din cele mai complexe ce trebuie să se intercondiţioneze, societatea numită stat trebuie să coordoneze treburile publice în sistem de intercondiţionare, aşa fel încât să nu se instaleze în climatul public contradicţii ce ar putea marşa către o stare de ireversibilitate, pentru a asigura o conlucrare care să asigure o dezvoltare armonioasă a societăţii s-au inventat instituţiile, nominate după rosturile lor,: ministere specializate; agenţii guvernamentale; conducerea statală la vârf (monarh; preşedinte; etc), iar în fruntea acestora trebuie năimite persoane care să le dinamizeze activitatea , să supravegheze funcţionalitatea părţi de societate ce este coordonată de acel vârf de piramidă. Aceştia se numesc miniştrii; preşedinţi; guvernatori; directori generali; executivi; tehnici şi lista ar putea continua.
Pentru ca activitatea în multitudinea de celule care compun fagurele stat să se desfăşoare, corect, şi cu spirit gospodăresc persoanele instalate în fruntea acestora trebuie să ofere garanţii de integritate morală, pe de o parte iar pe de altă parte să aibă viziune asupra domeniului pe care-l conduc, iar pentru a îndeplini acest atribut profesional trebuie să cumuleze şi calitatea de bun profesionist în cel puţin una din profesiile ce operează în domeniul respectiv, iar acolo unde instituţia respectivă are în subordine operanţi profesionali majoritari de o singură specialitate, cum este sănătatea, în fruntea acesteia trebuie să se aşeze un profesionist de la vârful domeniului respectiv, în exemplul nostru un medic. Statura morală a specialistului aşezat în fruntea unei instituţii trebuie să fie ireproşabilă.
Gândul scrierii acestui eseu ni s-a instalat de când cu punerea în discuţie publică a gravelor încălcări de moralitate, ce a determinat producerea pe de o parte a unor pagube publice, şi peste toate a scos la lumină fapte , în limbajul comun numite de nepotism, în condiţiile în care cei ce au determinat producerea faptelor, cu larg caracter infracţional, nu sunt nepoţi ci altfel de membrii de familie. Este vorba de „Bunica Atomică”. O avem în vedere pe Mariana Câmpean, „ministreasă” la Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale.
De ultimă oră în c/v-ul bunicii s-au descoperit nişte fapte, ce în condiţii normale cer intervenţia codului penal, şi anume: anterior promovării în guvern persoana lucra în calitate de şef Oficiu de Pensii a Judeţului Ilfov. În această calitate îşi asumă să comită fapte prohibite de lege în favoarea soţului său, Iulian. În condiţiile în care acesta locuieşte în Bucureşti, drepturile de pensie ale acestuia cădeau în sarcina Oficiului de Pensii al Sectorului II. Cu încălcarea competenţei, bunica preia cu de la sine putere sarcina întocmirii dosarului de pensie. Îi calculează pensia în complicitate cu comisia medicală arondată pe lângă oficiul pe care-l conducea şi încarcă cu de la sine putere drepturile soţului său şi cu o invaliditate de gradul I. Pentru cititorul neinformat precizăm că invalid de gradul I este persoana care din cauza bolilor care-i periclitează sănătatea nu-şi poate rezolva singur nevoile personale cotidiene, din cele mai simple, care caracterizează statutul unei persoane ce-şi poate realiza nevoile intime cotidiene de unul singur. Datorită gravităţii stării unui astfel de invalid, statul alocă alături de pensia lunară şi o indemnizaţie prin care să se plătească serviciile aferente de neputinţele stabilite şi garantate de către comisia medicală, unei persoane care s-l însoţească, de aceia respectiva stipendie se numeşte „indemnizaţie de însoţitor”.
Numai că după ani de zile se constată că soţul Iulian nu este invalid, Domnia Sa se descurcă de minune, merge, la piaţă, conduce un autoturism, cu cântec, îşi duce şi îşi aduce de la grădiniţă nepotul. Iar de la data pensionării până la zi Iulian a încasat peste 50.000 lei cu titlu de indemnizaţie de însoţitor.
Bunica nu recunoaşte nici moartă că a încălcat legea, statutul profesional, că a ieşit din starea de verticalitate pe care i-o pretindea funcţia ce i s-a încredinţat şi ţine de ceasul morţii că soţul său este invalid până la stării de limită. Să ne brodăm argumentaţia pe apărările sale, pentru că prostul când începe să vorbească spune nişte nostimade demne de „academia absurdului”.
I. Că atunci când un oficiu de pensii este supra încărcat iar la altul există o oarecare descongestionare se pot calcula drepturile de pensie a celor ce potrivit domiciliului sunt arondaţi la oficiul de pensii al domiciliului la un alt oficiu de pensii.
Dacă este aşa şi poate fi aşa, trebuie făcut un protocol constatator a situaţiei organului aglomerat şi îndrumarea la oficiul ce se impune să-l ajute pe primul. Un astfel de document nu există însă.
Bunica trebuia să ştie că codul de bune maniere a funcţionarului public impune funcţionarului care trebuie să îndeplinească un act ce propune efecte publice în raport cu o persoană apropiată (rudenie de gradul I;II; III, sau afini din aceleaşi grade de ordine) obligaţia de a se abţine. Legal, şi elegant, ar fi procedat bunica dacă la primirea , să zicem a trimiterii de către Oficiul de pensii a sectorului II iar fi comunicat solicitatorului că datorită stării de incompabilitate, trebuie să se abţină şi ca o consecinţă să trimită cazul la un alt oficiu.
II. Bunica a eliberat în eter şi o altă nostimadă, spunând:”credeţi că dacă a-şi fi dat un telefon la o colegă de la alt oficiu, nu m-ar fi servit?”
Ei bine, bunica are dreptate, numai că trebuia să se perfecteze protocolul numit mai sus, care n-ar fi fost o problemă. Însă nu putea să pretindă să-i treacă soţul prin comisia medicală care cu sfidarea stării de sănătate a pacientului să emită un act mincinos, pentru că neavând cine să-i înduioşeze pe aceştia Iulian ar fi dobândit o pensie, dar nu şi indemnizaţia de însoţitor, pentru că colegele l-a care ar fi putut da telefonul de referinţă n-ar fi angajat această ilegalitate.
III. Bunica este lipsită de simţul realului şi scapă din gură ceea ce un minimum de raţiune i-ar impune să fie atentă. Dar dacă este precum spune şi-a primejduit în mod criminal nepotul. Domnia Sa o ţine lae, soţul este invalid de gradul., are căderi psihice sub aspectul nevoii de orientare, are crize de epilepsie etc.
Dacă este aşa, cum îşi permite să –i îngăduie să iasă singur în oraş, şi în special cu copilul de mână? Cum i-a permis să conducă un automobil cu nepotul în maşină? Cum a permis soţului epileptic să iasă în oraş chiar ca pieton, pentru că mai ştii unde se instalează criza, iar cât priveşte drumeţiile cu maşina la grădiniţă aduc la analiză o gravă lipsă de responsabilitate a întregii familii.
IV. Indemnizaţia de gradul I se plăteşte prin lege beneficiarului pensiei pentru ca din aceasta omul aflat la mare nevoie să-şi plătească însoţitorul.
Iulian a încasat cei 50.000 lei ce i-au fost acordaţi de stat pentru a-i consuma exclusiv pentru stipendierea celui pe care, datorită stării sale de neputinţă, trebuia să-l angajeze pentru însoţire, dar i-a folosit împreună cu Mariana pentru cumpărături în piaţă: ceapă, ridichi; ţelină; pătrunjel; morcovi, precum şi alte utilităţi pentru traiul de toate zilele. Stimată(!) Mariana, Iulian putea folosi aceşti bani doar pentru scopul menţionat mai sus, iar cum n-a angajat acest serviciu era dator să restituie indemnizaţia lună de lună până în momentul în care cădea în starea de neputinţă în mod mincinos stabilită prin certificatul de medicina muncii de la dosar. Apropos: Nici nu ştiţi ce mare necaz le-aţi creat medicilor semnatari al acelui act mincinos.
Constatarea încălcării grave a legii de către Mariana Câmpeanu a inflamat presa, am asistat la analize în partidul din care face parte, mai marele acestuia comunicându-i că o soluţie înţeleaptă ar fi să-şi prezinte demisia. Şeful statului Preşedintele Traian Băsescu a cerut deschis ca ministrul s-şi prezinte demisia. Văzând această mare fierbinţeală publică, păcăliciul de la Palatul Victoria, nimeni altul decât Victor Viorel Ponta, a făcut-o de oaie: a declarat că având în vedere că Preşedintele ţării a cerut demisia ministrului el trebuie să o ia pe „din contră” respectiv să apere ministrul şi că el, vorba noastră, „nici de SÂC!” n-o demite. De fapt ce să aşteptăm de la „Parşivel”, cum l-a dezmierdat Antonescu atunci când îşi erau încă dragi. Despre cel de la palatul Victoria opinia publică ştie că a furat valori spirituale (plagiat) şi nu s-a ruşinat, şi nici demisia nu şi-a dat, se ştie bine că în complicitate cu alţi doi în 2012 a pus la cale şi a exercitat o lovitură de stat. Se mai ştie că nu de puţină vreme a fost scandalul „Vila Dante”, adică aflând că Preşedintele Traian Băsescu foloseşte ştrandul de la acea vilă pentru înot, a procedat la deschiderea vilei pentru public să vadă aceştia ce lucru „neconstituţional”(!) comite şeful statului atunci când înoată. A mizat că ceea ce nu i-a reuşit cu lovitura de stat; „suspendarea din funcţie a preşedintelui” va reuşi acum instigând pe cei 7.400.000 de votanţi, pe care muribundul USL îi tot fâlfăie, din care o foarte mare parte provin din pixul unui vicepremier, colaborator al său.
*
Iar pentru că ne-am titrat materialul „Năzdrăvăniile …” nu putem pune punctul final acum după ce am epuizat-o pe prima şi să nu le amintim şi pe celelalte.
Bunica o persoană bine ieşită în lume a făcut şi alte pozne, din seria cărora amintim :
La capacitat pe un coleg de partid, Radu Ruşanu, ce conduce o mare agenţie de stat , în cadrul căreia operau pe salarii astronomice soţii, foste soţii, de guvernanţi printre care a fost inclus şi fiul, mare sau mic, nu o spune presa, pe un salariu lunar dacă bine îmi amintesc, de peste 5000 de euro lunar. Nu cred că astfel de servicii cum este cel venit de la Dan Ruşanu se fac fără contra prestaţii. Poate că în cercetarea ce va urma acestor murdării Bunica va scăpa porumbelul-
Un alt fiu al bunicii lucrează în calitate director la o instituţie de stat care se ocupă cu calitatea auto a vehiculelor aflate circulaţie. Iar cum unitatea respectivă are în dotare automobile, ce a hotărât consiliul familiar al ministresei, să preia unul (de culoare albă- marca Logan ) pentru a fi folosit de invalidul de grad I Iulian.
In orice economie ce se respectă o unitate economică nu miluieşte familia unui ministru cu folosinţa unui automobil fără echivalenţă pecuniară. Între frumoasa familie a bunicii şi instituţia unde activează fiul ca director trebuie să existe un contract în care să se specifice sumele datorate de utilizator pentru vehiculul împrumutat. Imprumuturi cu titlu gratuit nu pot practica instituţiile publice. In ordine este de aşteptat să aflăm cât şi când va plăti bunica pentru utilizarea maşinii în discuţie.
25 februarie 2014-
TIBERIU VANCA
Pierre-Auguste Renoir s-a născut la 25 februarie 1841 în Limoges. Tatăl său a fost croitor. Copilăria și-a petrecut-o în Paris, într-un cartier apropiat de palatul Louvre. La 13 ani lucrează deja ca pictor de porțelanuri, mai târziu pictează evantaie și jaluzele, reușind să strângă o sumă de bani pentru a putea studia pictura. Timpul liber îl petrece la Louvre, unde copiază lucrările expuse în muzeu. După un scurt timp petrecut în școala pictorului Charles Gleyre, în 1862 este admis în Académie des Beaux-Arts din Paris. La școala de pictură a lui Gleyre cunoaște și se împrietenește cu Claude Monet, Fréderik Bazille și Alfred Sisley care studiau și ei pictura. Ei resping arta somptuoasă acceptată în acel timp de "Salonul Oficial", celebra expoziție anuală pariziană, unde lucrările erau admise după o selecție minuțioasă.
Cei patru fondează asociația Société d'artists, care organizează în 1874 prima expoziție a impresioniștilor. Câțiva colecționari încep să se intereseze de pictură impresionistă și unele pesoane influente îi comandă portrete. La sfârșitul anului 1879 pleacă în Italia, unde descoperă pe marii maeștrii ai Renașterii. Renoir începe saşi formeze propriul său stil. Personajele scoase în evidență cu contururi ferme din fundalul deschis al pânzelor sale amintesc de frescele italiene, iar trupurile albe ca porțelanul trimit la arta lui Ingres (période "ingresque").
Pânza "Les grandes baigneuses", pictată în 1884 și expusă în 1887, aparține acestei epoci. În 1889 se mută la Château des Brouillards, în Montmartre și, în 1890, se căsătorește cu Aline Charigot.
Artistul este chinuit de o paralizie parțială și de reumatism. Medicii îi recomandă o climă mai blândă, motiv pentru care în 1907 își cumpără o proprietate la Cagnes-sur-Mer, lângă Nisa. În 1919 este distins cu Ordinul Legiunii de Onoare. Ultimii ani ai vieții sunt marcați de moartea rudelor apropiate, de război și de boală. Renoir continuă însă să picteze. Lucrează șezând, cu penelul fixat de mâna dreaptă, dar regretă că nu mai poate picta tablouri mari. "Cred că n-a trecut nici o zi "Le Déjeuner des canotier"în viața mea în care să nu fi pictat" - mărturisește artistul cu puțin înainte de a muri. Se stinge din viață la 2 decembrie 1919.
