IZBĂVIREA PRIN LIMBĂ & Tiberiu Vanca

IZBĂVIREA PRIN LIMBĂ

În memoria Luceafărului culturii române, poetul Mihai Eminescu.

            Poporul ce înconjoară de jur împrejur Carpaţii, pogorâtor din basme, cel ce binecuvântează răsăritul între Dunăre, Tisa şi ceva peste malul stâng al Nistrului şi-a construit cu migală istoria.

        Odată şi întâi, a plâns pentru nepatrie, gândind unirea şi rosturile locale în care să se regăsească pe el însuşi.  Lucrare ce s-a izbăvit prin anul ’18 al acestui secol, ca după aceea să urmeze noi destrămări, şi parţiale realcătuiri, ale căror eforturi continuă şi astăzi pentru scoaterea din gheara muscălească a plaiului de vis numit, în atlase, cu nume coborâtor din tagma sfântă a voievozilor Basarabi.  Basarabia este pământul ce îşi aşteaptă a nu ştim câta izbăvire şi o nouă şi ultimă alipire la patrie.

            Apoi a plâns pentru limbă, un grai sărăcit prin actul opresorilor ce-l împiedecau şi ă‑şi alcătuiască un spirit numai al lui.  Şi a aşteptat să-i vină izbăvirea.  Şi ea n-a întârziat. Era prin 1850 şi s-a numit Eminescu.  Povestea sa ţine de zeii ce mântuiesc popoarele, care, din când în când aşează câte un geniu pe liniile lungi ale meridianelor.  Românilor le-a fost dat atunci să-l întâlnească pe izbăvitorul de limbă, pe prinţul de neasemuită frumuseţe, care i-a învăţat să-şi revigoreze graiul anchilozat de rugină, le-a arătat cum să-l scoată din starea de inerţie şi nelucrare în care se afla.  Le-a spus că verbul lor este tot atât de competitiv precum cele ajunse, de acum, la strălucire.  Şi i-a convins.  El a intrat pe scena culturii naţionale aureolat de cuvintele viitorului, de sunete ce mângâiau şi încântau auzul.  A fost cel ce a aşezat Caftan Domnesc pe limbă românească, făcând-o la fel de frumoasă precum plaiurile carpatine.  A racordat-o la sunete ce-şi au sorgintea în susurul cristalin al râurilor de munte.  I-a învăţat să lucreze cu cuvintele, le-a demonstrat taina înlăturării zgurii ce-i anchiloza articulaţiile, apoi le-a lăsat să zboare, să cuibărească în sufletul şi inima oamenilor, să-i facă fericiţi, pentru că oraţiile, strigăturile şi nu la sfârşit de tot cimiliturile, ca să nu mai vorbim de poezie, de limba temeinic articulată de acum a povestitorilor, au devenit într-atât de strălucitoare încât un întreg popor îşi trăia şi izbăvirea cuvântului rostit şi aşezarea lui în rosturile sale.

            Când opera de revigorare a rostirii româneşti, când tainele întineririi oralităţii au fost temeinic aşezate în mâinile ucenicilor săi, Eminescu s-a reîntors în eternitatea din care a venit.  Anul despărţirii, 1889, an căruia ursitele, socotindu-l vinovat de trecerea în nefiinţă a celui mai luminat spirit al poporului din preajma Carpaţilor, i-au predestinat repetări ciclice pentru timpurile ce aveau să vină cu rosturi de mântuirea şi vindecarea de opresiuni a românilor.  Aşa se face că la primul ciclu, centenar, 1989, venea şi cea mai mare izbăvire a pogorâtorilor din Eminescu, uciderea balaurului roşu, cel ce, timp de patruzeci şi cinci de ani, a umilit, a sfârtecat şi a ucis.  Că Eminescu ne-a mântuit şi de comunism n-o ştie nimeni iar pentru îndreptarea acestui lucru am ridicat acest poem.

Rostit la Radio „Cristal” Deva, 14 ianuarie 1995, ora 18:30

Read More

ORAR prezidential , guvernamental si parlamentar 2015

ORAR prezidential , guvernamental si parlamentar 

- Luni : Mic dejun de taina cu participarea mult prezidentiabului si plagiatorului 
- Marti : Pranz televizat guvernamental ...show televizat guvernamental condus de prim plagiatorul tarii 
-Miercuri Cina cea de taina a baronilor locali si nelocali cu subiectul : Trasarea sarcinilor catre plagiator si mult prezidentiabil pentru intalnirea de luni .
- joi : Circ parlamentar la sediul parlamentului grupurile mafiote parlamentareadopta ordonatele de urgenta ale guvernului si cabinetului prezidential .
-Vineri Dineu de uniune nationala la palatul Cotroceni in care se intalnesc in fiecare sfarsit de saptamana personajele mai sus enuntate .
-Sambata Marea mahmureala de dupa dineu .
Duminica : Odihna ...pe ecranele tv puteti vedea : viata lui ceasca ; horoscop si mistere , prezicatori si alte cele ;
PS.: Spagile si contractele cu statul se impart zilnic ;

Read More

Gânduri de seară...........

Eşti atât de frumoasă, iarnă!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
şi copacii opriţi, din fugă crivățului…
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat de gheaţă
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarnă!



Şi nu trece nimeni,
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gândul creşte-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru. (Nichita Stănescu)

Read More

IATĂ INFRACTORUL! -SCRISOARE DESCHISĂ- DOAMNEI CODRUŢA KOVESI DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE & Tiberiu Vanca

IATĂ INFRACTORUL!
-SCRISOARE DESCHISĂ-
DOAMNEI CODRUŢA KOVESI
DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE

De o bună bucată de vreme, să tot fie vreo doi ani, canalele de ştiri nu contenesc să ne avizeze că în fruntea executivului român hălăduieşte cu titlu de „Înalt Demnitar de Stat” o persoană comitentă a unor acte antisociale de mare pericol pentru societatea română. Îl numim pe Victor Viorel Ponta deţinătorul mandatului de Prim Ministru al Guvernului României, un pretins intelectual ce în ciuda piticimii sale întru cultură atât profesională cât şi cea general umanistă, a pus la cale o seamă de acte antisociale odată pentru obţinerea unui rang la care nu putea accede printr-un comportament licit, iar în al doilea rând pentru a obţine venituri materiale prin calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase.
Starea de fapt: Se asociază cu, un cunoscut de acum, mare infractor, persoană despre care s-a vorbit ani la rând în legătură cu orientarea sexuală (a se vedea „Academia Caţavencu”, cu postările de la începutul anilor ’90). Ne referim la Adrian Năstase, cadru universitar şi îndrumător doctoral. Nu este elucidată până în prezent împrejurarea dacă raporturile dintre cei doi s-a realizat sau nu pe astfel de apetenţe. Nu se ştie dacă subiectul nostru intrat într-o astfel de înaltă societate, a profitat de simpatia ce i se purta pentru a solicita să i se faciliteze obţinerea unui titlu doctoral sau dacă a fost îndemnat de către A.N. să se angajeze într-un astfel de efort de dobândire a unei deschideri intelectuale.
În anul 2012 o publicaţie ştiinţifică de prestigiu mondial „Revista Nature” deconspiră că teza doctorală potrivit căreia V.V.P. a dobândit titlul doctoral este un plagiat. Pe plan intern, „Comisia de etică” şi respectiv „Universitatea Bucureşti” stabilesc fără posibilitate de tăgadă că lucrarea este un murdar plagiat. Necununat cu principiile unei minime moralităţi, autorul actului antisocial foloseşte funcţia prim-ministerială pe care o deţinea, ne referim la „lătrăii” miniştrii, Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu pentru a împiedica intrarea în legalitate, şi interesat să-şi continue mandatul de prim-ministru acceptă corul contestatar al societăţii care-i înfiera accesul la un titlu doctoral nemeritat. Ne adresăm acum Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a statornici modul ilicit în care V.V.P. a dobândit titlul doctoral, de referinţă. În acest sens propunem să se elucideze de la cap la coadă modul de dobândire a doctoratului, respectiv dacă:
Victor Viorel Ponta a prezentat o teză doctorală întocmită de el, în persoană.
Victor Viorel Ponta a cumpărat teza doctorală. Împrejurarea este esenţială pentru că post decembrie 89 a înflorit în România, pe de o parte apetenţa unor largi pături sociale de a-şi apropia un astfel de titlu, date fiind pe de o parte accesibilitatea la varii funcţii în care se putea accede doar de condiţionalitatea existenţei titlului doctoral. Credem necesară elucidarea acestei piste cunoscând că în teritoriu s-a industrializat redactarea contra cost a teze doctorale. Un fenomen antisocial ce merită a fi cercetat.
Se impune a se stabili dacă teza doctorală nu i-a fost pusă la dispoziţie de către îndrumătorul doctoral, personajul Adrian Năstase. Stare de fapt elucidabilă dacă în suma titlurilor doctorale promovate prin îndrumătorul doctoral Adrian Năstase, teza de referinţă a mai fost folosită sau nu, precum şi dacă parte din textul prezentat de V.V.P. nu a fost preluat din celelalte teze doctorale năşite de Adrian Năstase.
*

Desfăşurările legate de acest titlu doctoral ne sunt cunoscute, pe de o parte, punerea în mişcare a aparatului guvernamental pentru retragerea titlului de referinţă, împrejurare ce prezintă datele certe ale unor acte antisociale ce trebuie lămurite, pe de altă parte, subiectul, evident infractor, din vreme ce s-a constatat doar că teza ar fi un plagiat, sancţionat fără încetare privind lansarea de strigăte publice cum că în fruntea guvernului tronează un infractor, a ajuns la limita suportabilităţii şi după ce, în sfârşit, opinia publică, prin masa de electori prezenţi la exerciţiul electoral din noiembrie 2014 în faţa urnelor, l-au sancţionat fără posibilitate de apel, a hotărât să-şi dezlege tinicheaua pe care o târa după el de peste ani, şi a început demersurile pentru renunţarea la titlul doctoral obţinut prin plagiat. Numai că starea „de lege” existentă în România face ca autorepudierea titlului să fie mult mai grea decât ar fi fost retragerea titlului după ce cele două comisii „de etică” şi a „Universităţi Bucureşti” care au cerut şi au fost împiedecate prin acte antisociale de către lătrăii din guvern. Îi numim pe Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu.
Facem această semnalare publică întrucât mişcarea de renunţare la titlu doctoral din iniţiativa celui rău, pune în valoare alte piste antisociale, convertite în infracţiuni ce se impune a fi cercetate. Din seria acestora amintim:
Infractorul Victor Viorel Ponta, foloseşte calitatea dobândită pe căi ilicite, printr-o teză doctorală plagiată, al cărei autor poate fi, pentru accesibilitatea la două structuri ocupaţionale condiţionate de existenţa titlului doctoral:
Dobândirea calităţii profesionale de avocat şi dreptul de a compare în această calitate în faţa instanţelor judecătoreşti, fără examen de intrare în profesie. Pe această cale antisocială devine membru al Baroului de Avocaţi Bucureşti şi desfăşoară activităţi avocaţiale aducătoare de câştiguri materiale.
Dreptul de a intra în cinul cadrelor universitare. Folosind titlul doctoral obţinut pe căi nelegale dobândeşte calitatea de lector şi mai apoi conferenţiar la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti şi prin impostură compare la catedra universitară.
Din declaraţiile sale de avere, act obligatoriu la intrare într-o funcţie publică rezultă că în perioada 2007-2010 V.V.P. a obţinut substanţiale câştiguri materiale din profesarea avocaturii şi prin prezenţa sa la catedre universitare. Împrejurare ce ne determină să socotim că malversaţiile antisociale prin care a înţeles să dobândească respectiva calitate s-a făcut în scopul obţinerii de câştiguri materiale necuvenite. Separat prin structurile infracţionale practicate a dobândit sporuri salariale ce merită să fie evaluate. Credem că cu ocazia acestei cercetări se vor putea elucida şi încălcările de lege, trafic de influenţă şi altele, comise în vederea preluării de la Combinatele Carbonifere din Oltenia (Turceni; Rovinari) alături de Dan Şova a unor onorarii avocaţiale, în condiţiile în care unităţile de referinţă aveau personal calificat (servicii de contencios).
După modestul nostru punct de vedere subiectul nostru a comis infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 c.p prin aceia că a utilizat un titlu doctoral, obţinut prin mijloace frauduloase în vederea accederii în două structuri ocupaţionale condiţionate de existenţa titlului doctoral. În avocatură intrarea se face cu examinare sau în cazuri excepţionale prin prezentarea calităţii de doctor în ştiinţe. Folosind calitatea de cercetător ştiinţific presupusă de calitatea de doctor în ştiinţe, subiectul nostru a evitat intrarea pe bază de examen în cinul avocaţilor.
Credem că nu este lipsit de interes să se cerceteze şi „Ordonanţa de Urgenţă” prin care în actul normativ de reglementare a titlurilor ştiinţifice se introduce prevederea că titularul dobânditor al unui astfel de titlu are capacitatea juridică de a renunţa la titlu. Credem că este util a se cerceta „Expunerea de motive” ce însoţeşte ordonanţa, în care se scrie în mod mincinos că măsura este justificată de cererea unor beneficiari, în condiţiile în care actul normativ s-a scos în vederea realizării interesului unei singure persoane, respectiv a însăşi semnatarului ordonanţei de urgenţă, Victor Viorel Ponta. Rugăm să se observe că actul normativ, nu necesită vreo urgenţă în sensul şi înţelesul legii , cât urmăreşte doar un interes personal al şefului guvernului.
Victor Viorel Ponta, din calitatea sa de prim-ministru (şef al guvernului) avea de rezolvat un interes personal, respectiv să scape cât mai repede de titlul de doctor în ştiinţe dobândit prin mijloace frauduloase, drept care printr-un grav abuz de funcţia deţinută a pus-o de o ordonanţă de urgenţă, deşi din înţelesul constituţiei acest lucru nu este admis, comiţând prin aceasta nu numai o încălcare a constituţiei cât şi o gravă ilegalitate. Că este aşa următoarele:
Articolul 115 al Constituţiei la punctul 1 legiferează:
„Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii ce nu fac obiectul legilor organice.”
Ordonanţa de urgenţă pentru crearea dreptului lui Victor Viorel Ponta de a renunţa la titlul de doctor în ştiinţe, îşi propune şi realizează, o modificare, spunem noi , o completare spune Ministrul Educaţiei Sorin Câmpean, a unei legi organice, pentru că legea privind titlurile ştiinţifice este o lege organică. Ca o consecinţă asistăm la un fapt interzis „expresis legis” de constituţie.
Dar aceasta nu este unica încălcare. Se încalcă şi prevederile punctului 4 al aceluiaşi articol (115), care prevede:
„Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror amânare nu este posibilă, având (ATENŢIE!) obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.”
*
Să ne amintim de circul realizat nu mai departe decât în anul 2012 (anul loviturii de stat), an în care dezavua încălcări, inventate, de Constituţie puse pe seama şefului statului Preşedintele României Traian Băsescu, ca să stabilim astăzi cu subiect şi predicat cu câtă uşurinţă se c..ă el pe Constituţie şi pe Statul de drept, şi „atenţie!” pentru realizarea unui act pasional personal.
*
Dacă se vor cerceta „bâlbele” ministrului Educaţiei …. Sorin Câmpean, acesta a spus că „au completat legea titlurilor ştiinţifice” la cererea „Unor beneficiari”, iar după ce a fost strâns puţin cu uşa a declarat că există un singur beneficiar, Victor Viorel Ponta care şi-a normat o lege pentru , doar, „ilustra” sa persoană. Este evident că în expunerea de motive a ordonanţei se va găsi cu subiect şi predicat „la cererea unor beneficiari”. Ca o consecinţă este uşor de stabilit că au comis „falsul intelectual” fapt prevăzut de art.321 din codul penal. Şi separat pentru că au normat prin ordonanţă de urgenţă o măsură în cadrul unei legi organice, cât şi pentru că au depăşit competenţele avute de la parlament de a emite ordonanţe numai în situaţii de urgenţă privind domenii care nu pot fi amânate, Victor Viorel Ponta comite şi un foarte grav „abuz în serviciu” fapt prevăzut de articolul 297 din acelaşi cod penal.

31 decembrie 2014
Tiberiu Vanca

Read More

Un adevarat antrepenor : Dragoş Anastasiu " Aţi fost 7 ani în juriul emisiunii „Arena leilor“. Cât de antreprenori sunt românii? Multă dorinţă, puţină putinţă. Puţină educaţie, mult prea mult „merge şi aşa…, hai domne că merge“. "

" Campania „25 de ani de capitalism“ vă arată cum s-a văzut ultimul sfert de secol din perspectiva unui anteprenor venit din Germania să facă afaceri în România.

Dragoş Anastasiu a plecat din ţară în 1982, pe când avea 18 ani. “Am avut origini germane în familie. Mama plecase în Frankfurt când aveam 16 ani şi am cerut reîntregire de familie”. În 1995 s-a întors în România şi a înfiinţat o companie de transport care a devenit membră a reţelei internaţionale Eurolines, iar acum conduce un grup de 14 firme cu peste 500 de angajaţi.

Anastasiu mărturiseşte că marile probleme pe care le-a întâmpinat în această perioadă au fost mentalitatea oamenilor care trăiseră atâţia ani sub regimul comunist şi lupta cu găştile care au stăpânit mediul de afaceri.

„Adevărul“: Aveaţi 18 ani când aţi părăsit România comunistă şi aţi plecat în Germania. Cum a fost primul contact cu capitalismul? 

Dragoş Anastasiu: Cum să fie… am plecat din Bucureşti şi am aterizat pe cel mai mare aeroport din Europa, la Frankfurt. Era ca în vis, primele momente nu erau reale: în două ore să ajungi de la coada la unt din Bucur Obor în aeroportul din Frankfurt, ai senzaţia că e ireal. În prima zi, mama mi-a zis „hai să mergem la un supermarket!“. Am ajuns în faţa unui raion unde am văzut 50 de feluri de cafea, sute de pachete... Atunci am avut un sentiment profund de nedreptate: cum se poate ca aici să fie aşa şi la două ore de zbor să găseşti numai porcăria aia de nechezol. A fost un blocaj la început. După care… te obişnuieşti. Cu binele te obişnuieşti repede.

În Germania aţi studiat medicina.
Da, am terminat medicina şi am lucrat patru ani în spital.

Şi cum aţi hotărât să vă întoarceţi în ţară şi să începeţi afacerile cu autocare?O cunoştinţă din România care avea nişte autocare m-a rugat să îl ajut în relaţia cu nişte autorităţi din Germania. Am făcut asta în paralel cu medicina, fără vreo intenţie serioasă. Şi din această joacă s-a născut o relaţie cu cea mai mare firmă de transport din Germania. La un moment dat, cei din Germania au avut probleme cu cei din România, pentru că aici era o devălmăşie totală, nimeni nu ştia de contabilitate, unde se duc banii… Şi ăştia din Germania s-au supărat şi mi-au zis: „Noi pe tine te-am cunoscut, nu vrem să mai lucrăm românii. Dacă vrei să continuăm relaţia, te duci tu în România“. Am zis „OK, a venit momentul să fac altceva“. Era 1995. Ca medic aveam 7.000 de mărci salariu – nu era rău deloc. La firma de transport am negociat măreţul salariu de 1.500 de mărci – salariu mare pentru România. După o vreme, nemţii n-au mai vrut acţiuni şi firma din România a rămas a mea. 

Era dificil să vii din Germania şi să te apuci de afaceri în România? Era un avantaj sau un dezavantaj?
Am ajuns în Bucureşti şi nu ştiam absolut nimic în afară de limba română. Nu ştiam legislaţie, nu aveam autorizaţie, nu ştiam management. Primul şoc a fost atunci când concurenţa a trimis Garda Financiară peste noi. Nu înţelegeam nimic. Şi apoi, inflaţia era 150%, 200% pe an. V-am zis, era o devălmăşie, dar era entuziasm. Am adus un autocar, am deschis uşa, s-a umplut şi a plecat în Germania. Şi tot aşa. Era valul şi m-am urcat cu inconştienţă pe val, fără să îmi dau seama de posibile consecinţe. Azi ar fi imposibil să mai faci afaceri aşa.

Cu câţi bani aţi început?
Cu 30.000 de mărci luaţi împrumut de la mama. Am încept într-o cameră, cu doi şoferi şi un autocar dat în leasing de germani. Am pus doi oameni la vânzare de bilete, mai eram eu, contabilul, plus un partener care se ocupa de piuliţe şi de şuruburi la autocare. După un an, i-am dat banii mamei înapoi.

Ce fel de probleme aţi întâmpinat atunci, la început?
Mă izbesc şi azi de mentalităţi. Iar pe atunci, mentalitatea colaboratorilor era şi mai şi. Veneam dintr-o perioadă în care iniţiativa era descurajată. Aşa am trăit în comunism: nu era bine să ai iniţiativă, trebuia să faci ce ţi se spune. Şi mai era şi atitudinea asta: “Nu-mi pasă! Ce dacă e murdar pe jos? Merge şi aşa”. Apoi, mi s-a pus imediat ştampila de neamţ: „Vine neamţul şi ne fură ţara!“.

Aţi avut propuneri să faceţi vreo afacere dubioasă, să daţi un tun?
Chiar aşa, sub forma asta, nu.  Au fost nişte propuneri să privatizăm, să cumpărăm câte ceva de pe la stat, dar nu am intrat în niciuna. Cele mai multe erau de tip imobiliar. Hai să cumpărăm terenul ăla, hai să cumpărăm fabrica aia, o demolăm, facem ceva în locul ei. Nu m-a tentat niciodată zona asta imobiliară. Am intrat într-o licitaţie pentru nişte garaje. Am pierdut licitaţia, pentru că n-am fost din gaşcă. Eu n-am trăit aici multă vreme. În 1995, când am venit eu, găştile se formaseră. Erau ei între ei. Iar eu nici n-am avut capital la început. Am adunat încet-încet. Alţii, în 95, deja făcuseră cheagul. Până mi-am dat eu seama şi am adunat un capital, s-a făcut anul 2000. Multe lucruri erau deja făcute. Aveam senzaţia că nu mai e loc, abia după aia mi-am dat seama cât de mult s-a mai putut fura, din 2000 până în 2014. De mai multe ori am discutat cu prietenii şi spuneam: „gata, se potoleşte treaba, s-a terminat ce era de furat“. Dar, nu, se fura în continuare.

Acum cam care mai e proporţia găştilor?
Senzaţia mea e că găştile s-au cam spart şi că începe să fie un atreprenoriat curat. Principala problemă a României post-decembriste a fost ocuparea spaţiului de către găşti. Şi ăia mici, normali, n-au mai avut loc. Asta a condus şi la degradarea imaginii antreprenoriatului. Dacă eşti antreprenor e clar că eşti hoţ, că nu puteai să faci ceva dacă nu furai. Ai furat, e clar că ai furat ceva, nu? Deci, antreprenorii şi politicienii, ei împreună, au făcut aceste găşti. Dar găştile încep să se spargă. Se duc în cantonament la Rahova, se sparg de frică. Şi începe să iasă munca la iveală. Dar uite că a durat 25 de ani. De câţiva ani, o mână de oameni care devine din ce în ce mai mare, încearcă să schimbe mentalitatea asta că oamenii de afaceri sunt hoţi. Mergem prin licee cu programul „Vreau să fiu antreprenor“. Le explicăm adolescenţilor că antreprenoriatul nu este despre furăciune şi şmecherie. E despre muncă şi asumare de riscuri.

Şi înţeleg?Îi întreb: de ce vrei să fii antreprenor şi spun „ca să n-am şef, ca să câştig mai mult, ca să n-am program, ca să fac bani mai repede“. Şi există în mintea lor această imagine că antreprenorii ciordesc. Aud de la părinţi. Merg pe stradă şi văd case şi maşini frumoase şi spun: „Ia uite, vezi ce au ăia? Îţi dai seama cât au furat?“. Brucan spunea că peste 20 de ani o să fie bine. Eu zic că 30. Cred sincer că în următorii 10 ani se vor schimba lucrurile. Sunt optimist. Uitaţi-vă şi ce s-a întâmplat la vot, modul în care s-a întâmplat. Faptul că se vorbeşte despre lucrul bine făcut, indiferent dacă ne place sau nu ne place Iohannis. Ai mei, pe aici (n.r. - arată spre angajaţi), zic „domne, trebuie să facem lucrul mai altfel decât până acum“. S-a creat aşa o…

Aţi păstrat legătura cu nemţii. Ce simt ei pentru România, acum, după alegerea lui Iohannis?
Niciodată n-am primit atâtea telefoane şi atâtea SMS-uri câte am primit în ultimele săptămâni din Germania. Mi se spune că e un val de simpatie cum a avut România doar în alea trei zile de la Revoluţie până să fie împuşcat Ceauşescu. Acele zile de 22, 23, 24 decembrie 1989. Acuma, nemţii care mă sună îmi spun că e un val de simpatie pentru România absolut incredibil. Ei spun „hai să profităm de el!“. Adică să profite guvernul de el, în sensul în care ar trebui să facă PR. Pentru că valul se cheamă Iohannis. Valul ăsta e în Germania şi în Austria. „Bildzeitung“, care are 3,5 milioane de exemplare pe zi – cum sună? 3.5 milioane tiraj! – a dat o pagină întreagă cu Iohannis pe care a scris: „Acest neamţ conduce România“. Până acum eram romi azilanţi, dintr-o dată suntem cu neamţul la putere. E incredibil. Imaginea în Germania e … wow! Ar trebui să facem acum PR pe ţară, pe România antreprenorială, pe România turistică, ar trebui să ne legăm de asta.

“Copiii din România sunt crescuţi împotriva spiritului anteprenorial”

Se simte în mediul de afaceri că justiţia lucrează?Păi, se simte că se crează spaţiu. Dintr-o dată, lucruri care pentru ăştia de rând erau inaccesibile au început să se elibereze. La licitaţii… se vede că dintr-o dată nu mai sunt unii.

Se poate spune că asistăm la apusul capitalismului de cumetrie?
Cred că da. Nu îmi place parada televizată şi frica asta a tuturor de telefoane ascultate mai rău ca în ’82, când am plecat eu din România. Dar probabil că toate astea erau necesare. Sper să treacă repede şi să nu mai fie la nivel de show-off – în fiecare dimineaţă să ne uităm unde s-a mai făcut o percheziţie. Şi în Germania se fac percheziţii, dar nu se dau în fiecare zi la televizor. 

Multe se dau la televizor şi pentru că e vorba de oameni cunoscuţi, mulţi dintre ei prezenţi în topurile celor mai bogaţi oameni din România. 
Mie nu-mi place amestecătura din topurile astea. În cele de anul ăsta, 25% sunt la puşcărie sau cu probleme, au făcut bani numai pe relaţii cu statul. Topurile astea ar trebui curăţate, să se introducă şi principiul eticii. Cum vine asta: patron bogat cu firmă în insolvenţă? Am avut exemplu concret: cel mai bogat om al României - nu mai trăieşte, dar i-am spus-o în faţă când trăia – să ducă în insolvenţă o firmă şi să îşi bată joc de trei-patru mii de oameni! Înţeleg că ai greşit, dar ia bani din altă parte şi plăteşte-i pe cei care ţi-au dat servicii! Nu se poate aşa! 

Ce v-a spus Dinu Patriciu când i-aţi spus asta? 
Asta e viaţa! N-am cash! 

Credeţi că a vrut să dea ţepe sau n-a ştiut să facă business? 
Despre morţi numai de bine, dar mi-e greu să cred că Patriciu n-a ştiut să facă business. Poate că n-a ştiut să facă un anumit tip de business. De exemplu, nu cred că la „Mic.ro“ a avut în minte ţeapa. Dar până la urmă e o chestie de educaţie şi de respect faţă de cei din jur. 

Aveţi mulţi bani? 
Pentru mine banii nu reprezintă o miză, am bani investiţi aici, am bani investiţi într-un resort din Delta Dunării. Eu cred că antreprenorii pur sânge n-au cash. Sau au suficient de mult cash ca să-şi asigure viaţa privată pe un an.

 Deci ăştia care umblă cu sacoşele de bani nu sunt antreprenori. 
Eu cred că nu. Sunt speculanţi în general. Au făcut bani peste noapte. Easy come, easy go.

 Fiica dumneavoastră trăieşte în Germania. V-a întrebat vreodată de e România aşa cum e? 
Două lucruri m-a întrebat. Era mică, 12 ani, şi a venit în România şi m-a întrebat la un moment dat, eram în maşină: „Tata, tu de ce în Germania porţi centură de siguranţă şi în România nu?“. Mi-am dat seama câtă dreptate avea. Gândeam şi eu inconştient că în Germania toate sunt reglementate, iar în România „merge şi aşa“. Apoi, pe la 14 ani, m-a întrebat de ce toţi vânzătorii din România sunt încruntaţi şi se răstesc, spre deosebire de Germania, unde toţi zâmbesc. 

Aţi fost 7 ani în juriul emisiunii „Arena leilor“. Cât de antreprenori sunt românii? 
Multă dorinţă, puţină putinţă. Puţină educaţie, mult prea mult „merge şi aşa…, hai domne că merge“.

A fost vreo idee genială? 
Nu, dar nu ideea e problema, ci omul. Noi ne uitam după oameni. Trebuia să ne convingă omul. Deci nu suntem aşa buni antreprenori. Statistic, suntem pe ultimul loc în Europa la nivel de antreprenori pe mia de locuitori. 

Poate că şi asta e o explicaţie a ideii tot mai populare cum că România e o colonie. Au venit multinaţionalele şi ne-au colonizat. Au avut loc. 

Da. Păi gândiţi-vă că venim după zeci de ani de anti-iniţiativă. De unde spirit antreprenorial? Copii din România sunt cocoloşiţi şi crescuţi împotriva spiritului anteprenorial, a iniţiativei. Şi se perpetuează până se fac mari. O colegă de aici spunea prin vară: „Uite ne pregătim de bacalaureat“. I-am zis: „Păi tu ai dat bacalaureatul o dată cu mine“. “Păi – zice- nu eu, fiică-mea„. Uite, chestii din astea fără nicio relevanţă arată modul în care gândim. " 

SURSA: adev.ro/nhcjoa

Read More

CRĂCIUNUL & Tiberiu Vanca

CRĂCIUNUL

În rândurile ce urmează ne propunem să realizăm o legătură între timpul arhaic-primordial şi zilele noastre prin prezentarea unei manifestări mito folclorice statornicită în arcul Danubio-Carpatin, în urmă cu milenii, şi o sechelă seculară. Cele două instituţii fac dovadă plenară că generaţia de astăzi continuă să celebreze manifestaţii cultice precreştine uşor cosmetizate întru creștinism, precum şi să continuie temerile ce au marcată strămoşii de peste secole
*
Ne consumăm demersul cu o modestă punere în pagină a eseului „Amintiri de peste două mii de ani” ( „Tiberiu Vanca-Bănişorul mitic” Editura Călăuza v.b.-Deva 2007 pag. 38-42) inspirat de obiceiurile de crăciun ale trăitorilor, de peste milenii, din Bănişor- Jud. Sălaj.
*
În actele de comportament ale bănişorenilor pot fi identificate manifestări cultuale cu o vechime de peste două mii de ani, precum şi sechele ale unor evenimente terifiante ce nu s-au şters din memoria lor de peste şapte sute de ani. Acestea există în obiceiurile locului sau în practicile de raporturi ale sătenilor, ca o moştenire ancestrală. Sunt acte şi fapte practicate mecanic în necunoştinţă privind izvorul istoric al acestora. Pentru a ne face înţeleşi ne vom referi la un eveniment ritualic şi la o sechelă multiseculară:
I. În localitate există o formă particulară de salut în timpul sărbătoririi Crăciunului. Cei ce salută se adresează: „Bună ziua lui Crăciun!”, iar cel căruia îi este adresat răspunde „Sănătos Crăciun Bătrân!” Potrivit lui Victor Kernbach în „Dicţionare de mitologie generală” Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, pag. 118, „Crăciun” este o divinitate mito-folclorică românească, arhaică, din categoria Moşilor, a cărei origine a fost identificată cu ajutorul unui colind dobrogean, cules de Niculae Densuşianu. „Sus în dalbe mânăstiri/ (şede) Bunul Dumnezeu,/ lângă Bunul Dumnezeu/ Şede Maica Precista,/ Lângă Maica Precista/ Şede Bătrânul Crăciun,/ Lângă Bătrânul Crăciun,/ Şede Ion Sânt-Ion,/ Lângă Ion Sânt-Ion,/ şed toţi sfinţii de-a rândul/”
Crăciunul este un eveniment cultual preluat de creştinism, în anul 354 de către Biserica Romei, iar în anul 375 de Biserica Bizantină, prin suprapunerea sărbătorii Naşterii Domnului peste un eveniment precreştin aparţinând miturilor mithraice, serbate anual pe 25 decembrie (Mithra: zeu arhaic, zeu al soarelui şi al luminii). Evenimentul precreştin al Crăciunului, determinat de teologi a fi „păgân” ne naşte rezerve, întrucât păgân în lumina dicţionarelor de limbă română, are şi conotaţia de om fără suflet, rău, şi nemilos, ori nu avem dreptul să ne caracterizăm stră-străbunii noştri , de peste milenii, cei ale căror gene le purtăm, încă, cu un astfel de termen greu, pentru vina de a se fi născut şi de a fi trăit, înainte de venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ). Se oficia la 25 decembrie, pentru că , potrivit calendarului Iulian, la această dată cădea solstiţiul de iarnă „Sol Invietus”, la romani, moment în care populaţiile precreştine invocau zeităţile mithraice (la noi Crăciunul Cel Bătrân), creşterea zilei, domnia luminii şi a soarelui.
După ce am făcut acest incurs pentru a da cititorului posibilitatea să descopere divinităţi precreştine şi sacerdoţiul multimilenar peste care s-a suprapus, în secolul patru, după Hristos, manifestarea creştină a Naşterii Domnului, putem conchide că, în ciuda încreştinării evenimentului în urmă cu şaisprezece secole, serbarea precreştină n-a dispărut din conştiinţa oamenilor. I se spune Crăciun după numele zeului de acum peste două mii de ani, zeu din categoria Moşilor (în textele vechi, spune Victor Kernbach, în acelaşi op, la pagina 407, Moş are sens de „strămoşul cel mai îndepărtat întemeietorul neamului, de arhetip familial sau tribal)”. Istoriceşte primii Moşi sunt „Moş Adam” şi „Moaşa Iova”, nimeni alţii decât Adam şi Eva, strămoşii primordiali ai omenirii, iar patronul manifestării, (Crăciunul) era identificat cu un bătrân, un humanoid, divinizat.
Acestea fiind spuse, dăm cititorului posibilitatea să observe că bănişorenii au transportat în memorie, peste milenii, un eveniment cultual precreştin, că au conştiinţa, pe de o parte, a identităţii patronului sărbătorii şi că acesta este un Moş Venerabil, împrejurare căreia nu i se va putea găsi nici o legătură cu sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului.
*
II. În Bănişor există şi o manifestare de mânie, un fel de blestem pe care-l prezentăm „Lua-te-ar Han-Tătarul!”. O zicere a unuia ce este contrariat de actele şi faptele celui care-l intrigă. Pentru a înţelege originea acestui act de mânie, vom folosi o informaţie din istoria satului. Anuarul „Fii satului” din 2004 ne oferă la pagina 35 o adendă ce prezintă date importante din istoria localităţii. Autorul căutării de referinţă spune că localitatea a fost supusă în anul 1241 marii invazii tătare şi că sătenii s-au salvat refugiindu-se în Biserică. Pornind de la această informaţie, trebuie să spunem că tătarii acelor vremi practicau poligamia. Motivaţi, pe de o parte, de interesul de a-şi racola cadâne pentru harem, iar pe de altă parte robi sănătoşi pentru munci în regim de sclavie, năvălitorul răpea copilele frumoase şi flăcăii în putere pe care-i ducea în robie. Ofensiva tătară s-a realizat prin atacuri succesive pe un calendar extins, în vreme, astfel că populaţia le-a citit interesul, după groaza pe care au semănat-o în familiile din care au extras şi dus fără întoarcere, fecioare şi flăcăi. Durerea dezrădăcinării fiilor şi a fiicelor, credinţa că nu-i vor mai vedea, că vor fi folosiţi şi pentru satisfacerea unor orgii sexuale şi destinaţi unei vieţi, alta decât cea moştenită de la moşi-strămoşi, în totală contradicţie cu morala locului, a făcut ca răpirea de către căpetenia barbară, Hanul, să devină cel mai nefast eveniment existenţial. Acesta a fost motivul pentru care populaţia se ascundea în păduri, prin smârcuri neumblate. De teama de a nu le fi răpiţi copii, renunţau să-şi mai apere gospodăriile cărora năvălitorul, contrariat că nu găseşte ţipenie de om, le dădea foc. Chiar dacă agoniseala de o viaţă le era făcută scrum, aveau mângâierea că şi-au salvat copii.
În acest climat „Lua-te-ar Han Tătarul!” a devenit în spiritualitatea locală cel mai crâncen blestem. Faptul că acest gest de mânie a fost transmis din generaţie în generaţie cu aceeaşi încărcătură timp de secole, dovedeşte ce suferinţă imensă a produs victimelor, încât durerea respectivă a încărcat genetic generaţii după generaţii până în zilele noastre.
*
Materialul de faţă dovedeşte că lumea satului este strâns legată de trecut. Că nu a abandonat nici o clipă instituţiile cultuale puse în circulaţie de strămoşii de peste milenii. În situaţia Crăciunului, Biserica, evident creştină, a dus o luptă susţinută împotriva unor din duratele acestei manifestări, colindele, văzându-le drept manifestări „păgâne”, incompatibile cu creştinismul, colinde ce în civilizaţia în care s-au născut erau oraţii de alungare a duhurilor sau de susţinere a moralei timpului de referinţă. Prigoana împotriva celor ce practicau colindul a mers atât de departe, încât în anul 692 d.H., la Sinodul Prolan de la Constantinopol, s-a hotărât excomunicarea tuturor celor ce ar mai comite delictul antecreştin al colindatului. Cum măsura n-a dat nici un rezultat, mai marii Bisericii au hotărât să încreştineze colindele, astfel cum au încercat în timpul ultimei dictaturi comuniştii care au procedat la laicizarea acestora. Urmare încreştinării colinzilor în tezaurul folcloric regăsim, alături de oraţii supra persistente precreştine şi oraţii creştine, din care unele, printre care colindul dobrogean, citat de noi, aduce un mixaj creştin cu elemente precreştine. Amintim, Dumnezeu, Maica Precista, Sânt-Ion, ceilalţi sfinţi şi instituţii precum mânăstirile, şi firesc, elementul precreştin, „Bătrânul Crăciun”, în Dobrogea şi „(Sănătos) Crăciun Bătrân!” în Bănişor.
Dacă „Crăciunul” în cultura teologică este un eveniment ce prezintă instituţia eveniment biblic „Naşterea Domnului”, în cultura folclorică a bănişorenilor „Crăciunul” priveşte o persoană fizică istorică, „Bătrânul Crăciun”.
Tiberiu Vanca

Read More

Gânduri de seara...........

Alunecă timpul pe mâinile mele
Cobor peste oameni şi case şi munţi,
Culoare de piatră căzută din stele
Sunt iarna călare pe norii cărunţi.
La capătul toamnei mă nasc într-o clipă
Și ţin o vecie sau poate deloc,
Leg pruncii de sănii şi carnea de plită
Sunt sarea pe tâmple topită la foc.



Cu cerbii şi renii şi ploi laolaltă
Pe-o scară ţesută din ani pe pământ,
Mă las şi alunec la tine în poartă
Crăciunu-i aproape, e iarnă şi-ţi cânt.

Cu mine te-aprinzi şi cu mine te stingi
Cu mine îţi cânt clopoţei în picioare,
Din zâmbet de iarnă o horă să-ncingi
S-adorm liniştit pe sâni de fecioare.
Doreşte-mi să ţină minunea cea albă,
Din aburi mă-ntrup şi- n somnu-ţi târziu,
Duminică ning cristale de salbă
Mireasă să-mi fii şi mire să-ţi fiu.

Read More

Gânduri de seară..............

Purtăm încă în noi, fără izbândă, visuri,
cu libertăţi imaginare ne-ngînăm.
Mai stau de pază ca în flăcări, stau cu săbii
severii plopi pe lângă drumul ce-l umblăm.

Să evadăm din cuviinţă şi din pravili-
îndeamnă câteodat` din inimă un glas,
şi din cavernă sa, cu grai de argint, un greier
îndeamnă zi cu zi şi ceas cu ceas.

Pe deal, într-o podgorie stropită vânăt,
te-aş duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întâmpine o piersică pe creangă
ca un păcat de aur  toamna, pe dogoare.


Se-ntâmplă, pentru ochii tăi (ochi de pădure),
să-nchipui uneori o vînatoare-vis.
Într-un noian de frunze roşii, de odihnă,
gândesc să-ţi pun sub cap un iepure ucis.

Chemări de corn şi goarne pe la vaduri,
din ceas de zori şi până-n ceasurile lunii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbăticiunii.

Dar totdeauna, iar şi iar, ca săbii plopii
se-mpotrivesc. Suntem învinşii fără lupte
în dureroasă urbe, umbre printre umbre, -
de vânători uităm, de soare şi de fructe. (Lucian Blaga)

Read More

Zece.

Traian Băsescu va rămîne în istorie ca primul preşedinte ales al României cu zece ani consecutivi de mandat. În calitate de prim preşedinte cu adevărat de dreapta al României. Cu fapta, nu doar cu vorba. Cu vorba, Constantinescu ne-a informat că a fost învins de Marea Corupţie, de Securitate, de una, de alta, dîndu-i înapoi lui Iliescu cheile de la Cotroceni după numai un mandat. Cu fapta, Băsescu a reuşit nu doar să ţină stînga pe bară două mandate la rînd, ci să nu-i predea Preşedinţia nici după al treilea rînd de alegeri. Năstase, Geoană, Ponta, trei eşecuri prezidenţiale în serie pentru comunismul travestit românesc, e ceva fără precedent. Liderii cu adevărat de dreapta, pe scurt, liderii de dreapta asta fac: nu predau inventarul stîngii.

Cît de mare sau cît de mic a fost Băsescu, deci ce notă merită el pentru aceşti zece ani de Preşedinţie, va fi clar de-abia peste vreo încă zece ani. Deocamdată, plaja notelor e completă, de la zero la zece. În funcţie de “antibăsismul” sau “băsismul” opinenţilor. Ceea ce respectă, întru totul, regula în materie de lideri de dreapta. Vedeţi, ei “polarizează”, “dezbină”, “învrăjbesc”. Sînt comparaţi, obligatoriu, cu Hitler sau cu alţi psihopaţi similari. Fiind acuzaţi că sînt dictatori, în nemernicia lor fără de margini. Dintr-un motiv simplu: se iau de stînga. Reuşesc, în mod clar, să pună mari beţe în roate stîngii, dacă nu chiar ditamai ciomegele.

Moguli, puşcăriabili, pisicuţi

Politica asta, de dreapta, înseamnă, în esenţă, trei lucruri: reducerea impozitelor, reducerea cheltuielilor bugetare şi Domnia Legii. Deci exact lucrurile de bun-simţ care definesc politica bunului-simţ. Adică politica raţională. Exact opusul dictaturii. Băsescu le-a promovat pe toate trei, treabă de la care i s-au tras şi “problemele”. Sigur că nu ei, liderii de dreapta, “polarizează”, “dezbină”, “învrăjbesc”. Are cine să o facă pentru ei. Liderii de stînga au unul, cel mult doi adversari: Opoziţia şi mass-media. Liderii de dreapta au, mereu, trei: Opoziţia, mass-media şi opoziţia din propria lor tabără. Care e doar teoretic în întregime de dreapta.

În practică, mulţi “dreptaci” sînt de stînga, năpustindu-se pe borcanul cu miere al bugetului, mărind impozitele, mărind cheltuielile bugetare şi forţînd limitele legii, atunci cînd nu transformă de-a dreptul în mascaradă ideea de legalitate, violînd în grup ordinea constituţională. Băsescu a avut de la început împotriva lui pseudo-dreapta. USL exista încă de pe vremea lui Tăriceanu-PNL, care a guvernat, minoritar, pe mînă cu PSD. Era normal, dat fiind că în România n-am avut, după decembrie ’89, vreun partid de dreapta, ci doar făcături. Băsescu a vrut să facă unul. A încercat să transforme un partid de stînga, PD, în partid de dreapta, PDL. Şi a eşuat. Dar ce era să facă? Să transforme PSD în partid de dreapta? La asta lucrează Sebastian Ghiţă, dorind să scoată “comunismul” din PSD. Mult succes!

Tot din tabăra, teoretic, proprie au venit şi atacurile publice, de-o malignitate fără echivalent în epoca post-decembristă, îndreptate împotriva lui Băsescu. Mînă în mînă, “intelectuali” şi “jurnalişti” autodeclaraţi “de dreapta” au dezlănţuit o campanie de-o josnicie şi de-o perversitate imposibil de imaginat pînă atunci, purtată prin mari trusturi mass-media. Un delir al minciunii şi-al manipulării, de-o toxicitate care cu greu îşi va estompa efectele devastatoare asupra publicului şi asupra profesiei de jurnalist. Pentru ce? Pentru “vina” lui Băsescu de-a încerca să aducă România pe calea politicii normale, raţionale, de bun-simţ.

Să trăiţi bine? Da, asta ramîne ideea

A reuşit? Nu. Nici n-avea cum. S-a apucat să cureţe Grajdurile lui Augias, căci asta avea de făcut, deşi nu era Hercule. Iar dacă n-aţi uitat, nici Hercule n-a reuşit asanarea fluierînd, ci s-a chinuit destul de serios. Dar Băsescu s-a înhămat la treabă şi, cît a putut, a făcut. A ţinut piept ciumei roşii, adesea de unul singur, şi-a mai şi dat-o înapoi, prin anumite părţi esenţiale. I-a lipsit diplomaţia? Haida, de, datul la lopată în excremente (umane, da) numai la diplomaţie nu îmbie. Iar observatorii oneşti îşi vor aminti, în onestitatea lor, şi de multele, foarte multele ocazii în care Băsescu a fost impecabil în diplomaţia lui politică, la modul devastator-antologic.

De pildă, episodul “MTO” de la Cotroceni, cu domnul Ponta şi doamna Petrescu. Sau interviul la care titanii Hurezeanu şi CTP l-au invitat, înainte de primul referendum de suspendare, în 2007. Prilej cu care Băsescu le-a luat el titanilor un interviu. Pentru că da, stimaţi concetăţeni, Băsescu e singurul preşedinte suspendat de două ori, prin batjocorirea legii, de parlamentul ţării sale democratice. Şi care ne-a trecut, la lopată, şi de încercările acelea de-a readuce ţara, cu totul, în mîinile nemernicilor corupţi, fără limite în nesimţirea lor de ciumă roşie, transpartinică.

Băsescu a turnat o temelie pe care se poate clădi. Chiar se poate clădi, pentru prima dată după 25 de ani, o Românie sănătoasă, normală. Dacă va avea cine o clădi. Nediplomatul Băsescu, ghiolbanul, dictatorul, a făcut tot ce-a ţinut de el ca Justiţia să funcţioneze, ca liderii din NATO şi din UE să nu-şi întoarcă faţa de la România, ca Republica Moldova să nu fie înhăţată, cu totul, de Rusia, bref, ca să avem, şi noi, românii, o şansă. Unii îi vor fi reproşat că n-a făcut mai mult. Văzînd, abia acum, enormitatea dezastrului corupţiei naţionale, dezvăluită de valul arestărilor, poate vor avea mai multă îngăduinţă. Poate vor înţelege, în sfîrşit, cu ce-a avut de luptat Băsescu. N-a reuşit să ne ducă pînă acolo unde, mulţi, ne-am fi dorit. Dar ne-a dus o bună parte din drum. Şi pentru asta merită recunoştinţa ţării lui. Inclusiv a celor care astăzi îi dau nota zero, nu zece. Dar, cum spuneam, peste zece ani, mulţi vor înţelege lucrurile altfel, cu limpezimea pe care doar trecerea timpului o aduce. Şi, cine ştie, poate vor regreta ce-au spus şi ce-au făcut. În fond, s-au văzut şi lucruri mai ciudate. Sigur, mai depinde şi de Băse, că locului n-o să stea nici de-acum încolo. N-are cum.(autor : Alexandru Hâncu)

Read More

Gânduri de seară........

Să trosnească lemne-n foc
Şi să vină multă noapte.
Un pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte.
Şi să ningă nins enorm
Pân' la streaşină şi peste
Şi în scaun să adorm
Ca din drog şi de-o poveste.
Cu ziarul pe genunchi
Şi cu pleoapele căzute
Să-mi răsară moartea-n trunchi
Şi pe ochi să mă sărute.
Cei bătrâni să fie vii,
Pacea lumii fie gata.
Eu copil între copii,
Şi afară tânăr tata.



Şi bunica să mă ia
Să mă ducă -ncet spre pernă
Şi să simt venind din ea
Toată liniştea eternă.
Să trosnească lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte,
Să miroasă -a busuioc,
Să miroasă a mere coapte.

Şi să ningă nins enorm,
Pân' la streaşină şi peşte.
Şi în scaun să adorm
Ca din drog și de-o poveste.

Read More