STOP!
INVAZIEI AUTOMUTILAŢILOR
SCRISOARE DESCHISĂ
*
FEDETRAŢIILOR SPORTIVE, CELE CE ARUNCÂND LA
PUBLIC PERFORMANŢA SPORTIVĂ O ASOCIAZĂ CU
LIPSĂ DE RESPECT ÎN RAPORT CU ANATOMIA UMANĂ
***
Omul este chintesenţa creaţiei Divine, cum spun teologii, a creaţiei Naturii, cum susţin liber cugetătorii, este vârful de performanţă a creaţiei. Este maşinăria biologică dotată cu raţiune. Maşinărie ce ne-a permis să pătrundem adânc în tainele naturii şi asta pentru că omul este dominat de forţa motrice care este curiozitatea, forţă ce-l determină „Să Afle” şi pe măsură ce află câte ceva vrea tot mai mult şi ceea ce trebuie spus este faptul că nu înţelege să se oprească. Nu se va opri niciodată. Mergem pe stadioane şi în sălile de sport să vedem până la ce nivel a ajuns omenirea în domeniul mişcării fizice, să ne înscriem în performantul la care ne-au îndemnat străbunii de peste milenii atunci când au pus în circulaţie adagiul „Mens sana, in corpore sano!” Şi ne retragem, nu de puţine ori, din aceste temple ale capacităţii omenirii de a-şi depăşi condiţia fizică şi capacitatea de a se mişca cu conştiinţa încărcată de semne de întrebare, şi cu inima copleşită de durere. Şi asta pentru că actorii, fie ei atleţi, fie practicanţi de jocuri sportive, ne dovedesc că departe de a avea „o minte sănătoasă” cum propuneau străbunii de peste milenii, intră în întrecere, sau în devoalarea jocului sportiv, cu capacităţi fizice bine dezvoltate ale unui trup ce adăposteşte fie lipsă de cerebralitate fie o cerebralitate ce abia mai pâlpâie de sub stratul de primitivism conceptual ce ne este servit cu dezinvoltură mergând până la lipsa de ruşine. Odată intrat în „templul sportiv” de referinţă, privirea ne este atenţionată de decorul sloganard marginal ce înconjoară stadionul sau polivalenta destinată mişcării sportive. Pe lângă „Mens sana...”, privirea ne mai este prinsă de obsedanta propunere materializată prin invitaţia organizatorilor la atitudini de „RESPECT”. După ce ne-am încărcat privirea şi spiritul cu frumoasele propuneri marginale, intră în scenă actorii:
Cea mai mare parte a acestora, atleţi sau practicanţi de jocuri sportive, ce ne aduc în faţa ochilor, trupuri frumoase din interiorul cărora ne acoperă priviri luminoase mustind a inteligenţă, a cultură, a igienă existenţială. Actori pe care la rândul nostru îi îmbrăţişăm cu privirea acoperindu-i cu dragoste şi respect. Acestora le urmează „gunoiul uman”, tineri musculoşi, cu priviri pe care nu le mai caută nimeni după ce am fost izbiţi de trupurile batjocorite pe care în marea lor incultură nu se sfiiesc să le afişeze, cât le afişează cu nedisimulată mândrie. Este vorba de actori ai speciei umane ce şi-au încărcat corpul cu înscrisuri, de cele mai multe ori, obscene, cu desene ce propun portrete, caricaturi, animale în posturi ameninţătoare până la a sugera fiorosul, date calendaristice, lungi propuneri onomastice şi alte şi alte năzdrăvănii pe care vizitatorii noştri le au în vedere pentru că sticla televizoarelor le oferă diurn. Este vorba de cei ce şi-au compromis fără putinţă de a mai aduce vreodată la condiţia primară, nu de puţine ori sute de centimetrii pătraţi din învelişul epidermic cu care i-a hărăzit natura.
Ei bine aceşti reprezentanţi ai „gunoiului uman” ne pun în situaţia să constatăm cât de mult a desistat mişcarea sportivă de la propunerea străbunilor de peste milenii care ne-au spus că mişcarea sportivă de calitate ne poate fi propusă, (folosim singularul) de „Mens sana…”, iar noi aduşi în locurile de desfăşurare a mişcării sportive constatăm că în pretinsul templu al mişcării, nu oficiază doar subiecţi purtători a lui „Mens sana …” , cât suntem siliţi să privim exhibiţiile unor „minţi schilode”. Avem a constata că contrar afişajului că nu ne aflăm într-o locaţie a „Respectului”, sau a uneia ce propune această valoare, atâta vreme cât privirea ne este pângărită de actori ce nu au capacitatea să ne îndemne la „respect” atâta vreme cât nu au fost capabili să manifeste acest sentiment în raport cu propria lor fiinţă, iar dovada plenară a acestei stări de neputinţă ne-o conferă trupul pângărit cu măscări, trupul frumos pe care li l-a dăruit natura şi pe care ei în mod deliberat l-au batjocorit.
Acest articol nu este nimic altceva decât o amară constatare, pe care o adresăm „federaţiilor sportive”, cu gândul că le vom aduce cu picioarele pe pământ, le vom face să înţeleagă că prezentarea în public a acestor humanoizi marcaţi de primitivism este, în ordine: greu de suportat de masa de spectatori ce caută stadioanele sau sălile polivalente, este periculoasă în raport cu nivelele educative ce trebuie să le insuflăm generaţiilor care se ridică: copii, adolescenţi, post adolescenţi, şi chiar tineret trecut în sferele maturităţii ce nu de puţine ori, în criză de personalitate, caută modele.
Federaţiile sportive organizatoare de evenimente sportive, admiţând evoluţia sub ochii spectatorilor, a mulţimilor, după modul în care se distribuie prin mijloace video mişcarea sportivă, a acestor personaje automutilate este echivalent prin a deveni autori non educativi. Domniilor Voastre, reprezentanţi ai acestor foruri organizatoare de mişcare sportivă vă va fi în esenţă imputabilă devierea tinerelor generaţii înspre practici de automutilare, prin batjocorirea propriilor trupuri cu urâtul, până la scabros, pe care-l prezintă mania tatuajului şi a tatuării. Este bine ştiut că mişcare sportivă ce se oferă publicului spectator se realizează după legi şi regulamente. Iar poposind asupra categoriei „regulamente” imputăm federaţiilor sportive împrejurarea că înscriu şi permit să iasă în public automutilaţi din specia la care ne-am referit. Mişcarea sportivă trebuie să iradieze, admiraţie dublată de bonităţi educative şi nu greaţă.
INVAZIEI AUTOMUTILAŢILOR
SCRISOARE DESCHISĂ
*
FEDETRAŢIILOR SPORTIVE, CELE CE ARUNCÂND LA
PUBLIC PERFORMANŢA SPORTIVĂ O ASOCIAZĂ CU
LIPSĂ DE RESPECT ÎN RAPORT CU ANATOMIA UMANĂ
***
Omul este chintesenţa creaţiei Divine, cum spun teologii, a creaţiei Naturii, cum susţin liber cugetătorii, este vârful de performanţă a creaţiei. Este maşinăria biologică dotată cu raţiune. Maşinărie ce ne-a permis să pătrundem adânc în tainele naturii şi asta pentru că omul este dominat de forţa motrice care este curiozitatea, forţă ce-l determină „Să Afle” şi pe măsură ce află câte ceva vrea tot mai mult şi ceea ce trebuie spus este faptul că nu înţelege să se oprească. Nu se va opri niciodată. Mergem pe stadioane şi în sălile de sport să vedem până la ce nivel a ajuns omenirea în domeniul mişcării fizice, să ne înscriem în performantul la care ne-au îndemnat străbunii de peste milenii atunci când au pus în circulaţie adagiul „Mens sana, in corpore sano!” Şi ne retragem, nu de puţine ori, din aceste temple ale capacităţii omenirii de a-şi depăşi condiţia fizică şi capacitatea de a se mişca cu conştiinţa încărcată de semne de întrebare, şi cu inima copleşită de durere. Şi asta pentru că actorii, fie ei atleţi, fie practicanţi de jocuri sportive, ne dovedesc că departe de a avea „o minte sănătoasă” cum propuneau străbunii de peste milenii, intră în întrecere, sau în devoalarea jocului sportiv, cu capacităţi fizice bine dezvoltate ale unui trup ce adăposteşte fie lipsă de cerebralitate fie o cerebralitate ce abia mai pâlpâie de sub stratul de primitivism conceptual ce ne este servit cu dezinvoltură mergând până la lipsa de ruşine. Odată intrat în „templul sportiv” de referinţă, privirea ne este atenţionată de decorul sloganard marginal ce înconjoară stadionul sau polivalenta destinată mişcării sportive. Pe lângă „Mens sana...”, privirea ne mai este prinsă de obsedanta propunere materializată prin invitaţia organizatorilor la atitudini de „RESPECT”. După ce ne-am încărcat privirea şi spiritul cu frumoasele propuneri marginale, intră în scenă actorii:
Cea mai mare parte a acestora, atleţi sau practicanţi de jocuri sportive, ce ne aduc în faţa ochilor, trupuri frumoase din interiorul cărora ne acoperă priviri luminoase mustind a inteligenţă, a cultură, a igienă existenţială. Actori pe care la rândul nostru îi îmbrăţişăm cu privirea acoperindu-i cu dragoste şi respect. Acestora le urmează „gunoiul uman”, tineri musculoşi, cu priviri pe care nu le mai caută nimeni după ce am fost izbiţi de trupurile batjocorite pe care în marea lor incultură nu se sfiiesc să le afişeze, cât le afişează cu nedisimulată mândrie. Este vorba de actori ai speciei umane ce şi-au încărcat corpul cu înscrisuri, de cele mai multe ori, obscene, cu desene ce propun portrete, caricaturi, animale în posturi ameninţătoare până la a sugera fiorosul, date calendaristice, lungi propuneri onomastice şi alte şi alte năzdrăvănii pe care vizitatorii noştri le au în vedere pentru că sticla televizoarelor le oferă diurn. Este vorba de cei ce şi-au compromis fără putinţă de a mai aduce vreodată la condiţia primară, nu de puţine ori sute de centimetrii pătraţi din învelişul epidermic cu care i-a hărăzit natura.
Ei bine aceşti reprezentanţi ai „gunoiului uman” ne pun în situaţia să constatăm cât de mult a desistat mişcarea sportivă de la propunerea străbunilor de peste milenii care ne-au spus că mişcarea sportivă de calitate ne poate fi propusă, (folosim singularul) de „Mens sana…”, iar noi aduşi în locurile de desfăşurare a mişcării sportive constatăm că în pretinsul templu al mişcării, nu oficiază doar subiecţi purtători a lui „Mens sana …” , cât suntem siliţi să privim exhibiţiile unor „minţi schilode”. Avem a constata că contrar afişajului că nu ne aflăm într-o locaţie a „Respectului”, sau a uneia ce propune această valoare, atâta vreme cât privirea ne este pângărită de actori ce nu au capacitatea să ne îndemne la „respect” atâta vreme cât nu au fost capabili să manifeste acest sentiment în raport cu propria lor fiinţă, iar dovada plenară a acestei stări de neputinţă ne-o conferă trupul pângărit cu măscări, trupul frumos pe care li l-a dăruit natura şi pe care ei în mod deliberat l-au batjocorit.
Acest articol nu este nimic altceva decât o amară constatare, pe care o adresăm „federaţiilor sportive”, cu gândul că le vom aduce cu picioarele pe pământ, le vom face să înţeleagă că prezentarea în public a acestor humanoizi marcaţi de primitivism este, în ordine: greu de suportat de masa de spectatori ce caută stadioanele sau sălile polivalente, este periculoasă în raport cu nivelele educative ce trebuie să le insuflăm generaţiilor care se ridică: copii, adolescenţi, post adolescenţi, şi chiar tineret trecut în sferele maturităţii ce nu de puţine ori, în criză de personalitate, caută modele.
Federaţiile sportive organizatoare de evenimente sportive, admiţând evoluţia sub ochii spectatorilor, a mulţimilor, după modul în care se distribuie prin mijloace video mişcarea sportivă, a acestor personaje automutilate este echivalent prin a deveni autori non educativi. Domniilor Voastre, reprezentanţi ai acestor foruri organizatoare de mişcare sportivă vă va fi în esenţă imputabilă devierea tinerelor generaţii înspre practici de automutilare, prin batjocorirea propriilor trupuri cu urâtul, până la scabros, pe care-l prezintă mania tatuajului şi a tatuării. Este bine ştiut că mişcare sportivă ce se oferă publicului spectator se realizează după legi şi regulamente. Iar poposind asupra categoriei „regulamente” imputăm federaţiilor sportive împrejurarea că înscriu şi permit să iasă în public automutilaţi din specia la care ne-am referit. Mişcarea sportivă trebuie să iradieze, admiraţie dublată de bonităţi educative şi nu greaţă.
10 martie 2015-
Tiberiu Vanca
Tiberiu Vanca
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .