Se afișează postările cu eticheta Rusia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rusia. Afișați toate postările

duminică, 1 septembrie 2013

1 septembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Fii cu curaj! Şterge-ţi ochii! Adesea căderea e un mijloc spre a te ridica mai sus!"

    (William Shakespeare)


MEDALIE DE  AUR : Diana Bulimar a câştigat finala la individual-compus.

Felicitări!

Gimnastia Diana Bulimar a câştigat, sâmbătă, finala la individual-compus, la reuniunea de la Alphen aan den Rijn (Olanda), calificându-se şi în finalele de duminică de la sărituri, bârnă şi sol, în ultima fiind calificată şi Sandra Izbaşa.
Diana Bulimar a cucerit medalia de aur în finală la individual-compus, cu un total de 57.533 puncte, fiind urmată pe podium de Elisabeth Seitz (Germania, 54.833) şi de Noel van Klaveren (Olanda, 54.667).
De asemenea, în finala la sol s-a calificat şi Sandra Izbaşa, cu nota 13.400, acesta fiind singurul apărat la care a evoluat la Alphen aan den Rijn.

MEDALIE DE ARGINT la Campionatul Mondial de canotaj.
Felicitări!

Echipajul feminin de 8+1 al României, în componenţa Cristina Ilie, Cristina Grigoraş, Camelia Lupaşcu, Roxana Cogianu, Nicoleta Albu, Ioana Crăciun, Andreea Boghian, Ionela Zaharia şi Daniela Druncea, a câştigat medalia de argint la Campionatul Mondial de canotaj de la Chungju (Coreea de Sud). Echipajul României a terminat proba cu timpul de 6.07.04, câştigătoare fiind SUA, iar locul trei revenind Canadei. Aceasta este a doua medalie obţinută de România la CM, după argintul de sâmbătă la dublu rame fără cârmaci, cu Roxana Cogianu şi Nicoleta Albu.

Simona Halep s-a calificat în optimi la UŞ Open.

Felicitări!

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 21 şi locul 19 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimi la UŞ Open, ultimul turneu de Grand Şlam al anului, informează site-ul oficial al competiţei. Halep a învins-o, în turul trei, cu scorul de 6-1, 6-0, după 51 de minute de joc, pe Maria Kirilenko (Rusia), cap de serie numărul 14 şi locul 17 WTA. n optimi, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Svetlana Kuzneţova (Rusia), cap de serie numărul 27 şi 29 WTA, şi italianca Flavia Pennetta, locul 83 mondial.

Cristian Preda  : Antonescu nu are un proiect politic, ci doar o ambiție.

Ultimele declarații ale lui Crin Antonescu ne-ar putea face să credem că e doar un personaj coborât din lumea lui nenea Iancu. Ce altceva sugerează o declarație precum: “detest feminismul și regret că nu sunt femeie”?
La ce te poți gândi când îl auzi pe șeful PNL spunând: “eu, pur și simplu, nu vreau să fiu candidat, vreau să fiu președintele României”? Lectura în cheie literară poate fi însă înșelătoare.
Cred că, de fapt, candidatul stângii are o problemă de identificare politică majoră.
Vorbind așa cum o face, Antonescu vădește faptul că nu are un proiect politic, ci doar o ambiție.
Neputând spune deocamdată decât că e un produs USL, Antonescu improvizează discursuri fără cap și coadă.
Probabil că deruta retorică are drept sursă și constatarea că scorul cu care e creditat este de două ori mai mic decât cel al alianței care l-a fabricat.
Când va avea un adversar, lucrurile se vor schimba.

Monica Macovei: Confiscarea banilor proveniţi din infracţiuni este mai importantă decât trimiterea la închisoare.

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat sâmbătă, la Şcoala de vară a TDL:

"Aş vrea să mă refer la confiscarea averilor şi modul cum este tratată în plan intern. Apropo şi de modificarea Constituţiei pe care şi noi am vrut să o schimbăm, dar USL a spus: nu, nu vrem să o schimbăm. Şi noi am vrut regionalizare şi USL a spus: nu vrem regionalizare. Acum vor să schimbe Constituţia şi vor regionalizare. Dar, când vor să schimbe Constituţia nu vor să schimbe acel articol care prezumă dobândirea licită a averii. E un articol care nu există decât în Constituţia României. A preluat-o şi Republica Moldova, pentru că a luat mult din Constituţia României, dar nu mai există în nicio altă ţară. Şi să ştiţi că nu toţi, la noi, cu această prevedere în Constituţie, râd şi plâng pentru că şi pe ei îi încurcă în cooperarea internaţională. Fiindcă, de exemplu, vrei să pui în aplicare în România o decizie de confiscare din Marea Britanie.(...) În chestiunea confiscării cel mai important este să iei banii care provin din infracţiuni. E mai important decât să-i trimiţi la închisoare. Dacă poţi să-i trimiţi şi la închisoare e foarte bine, dar costă mai mult, nivelul de probaţiune ca să privezi pe cineva de libertate este mult mai mare".

Europarlamentarul PDL a arătat că în state precum SUA, Anglia sau Irlanda, în această chestiune, autorităţile fac "procese civile în care cheamă, practic, în judecată proprietatea".
" Deci, ei vor să confişte proprietatea, nu vor să te trimită la închisoare. Îţi iau banii, dovedind că proprietatea provine din activităţi ilegale.(...) Practic, făcând această confiscare am luat banii negri de pe piaţă şi nu am lăsat să se dezvolte crima organizată.(...) Deci, principiul este acela de a lua banii pe acest tip de confiscare, nu neapărat trimiterea la închisoare. (...) Eu sunt raportor în Parlamentul European pe Directiva confiscării şi o să mă apropii de această idee. Spun: mă apropii, pentru că trebuie trebuie să negociem, suntem 28 de state membre", a mai spus Monica Macovei.

Cătălin Predoiu: Noua politică a PDL înseamnă soluţii, integritate şi altruism.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a TDL, că democrat-liberalii propun un nou tip de politică bazată în principal pe soluţii, integritate şi altruism şi i-a îndemnat pe tinerii din partid să se alăture acestui demers.
"Vrem să vă propunem o lucrare. Să facem o nouă politică, într-o nouă Românie. Mulţi m-au întrebat ce înţelegi prin noua politică ? (...) În primul rând noua politică înseamnă soluţii. Lumea s-a săturat de vorbe, fie ele şi frumoase. Ce a făcut USL la ultimele alegeri, minţind un popor întreg cu cinism, a pus capac la toate. Lumea nu mai suportă încă o minciună în plus. Suntem datori cu toţii, responsabili, să venim cu soluţii. E ceea ce face PDL de câteva luni bune", a spus prim-vicepreşedintele PDL.
"Nu se mai poate face politică într-o ţară măcinată de corupţie dacă nu îţi faci un partid cu oameni politici integri care să fie modele. Şi acest partid, graţie Monicăi Macovei şi a celor care au sprijinit-o în acel moment, a introdus criterii de integritate. Niciun alt partid nu are astfel de criterii. Nici un alt partid din România nu s-a dat din calea justiţiei atunci când aceasta şi-a fixat ţintă cazuri de corupţie din rândurile membrilor. Nici un alt partid nu a sprijinit reformele în justiţie şi, implicit, o altă integritate în politica românească precum acest partid. (...) Cred că dumneavoastră veţi avea un mare rol pentru că nu sunteţi legaţi de trecut în niciun fel, pentru că aveţi totul în faţă, aveţi totul de dat şi de câştigat. Trebuie doar să faceţi o opţiune morală. A fi sau a nu fi profesionist, a fi sau a nu fi integru. Iată ce vrem să facem prin această nouă politică pentru o nouă Românie'', a mai arătat prim-vicepreşedintele PDL.

"Avem o ţară în care prim-ministrul României, domnul Victor Ponta, inaugurează ţevi goale, care vin de nicăieri şi pleacă nicăieri şi a doua zi sunt ridicate, cum s-a întâmplat la Ungheni. Este inimaginabil. De la Ceauşescu nu s-a mai văzut lucrul aceasta, să inaugurezi ceva ce nu există doar ca să vină presa, să tele-guvernezi şi să pleci acasă".
"Această majoritate USL a venit la putere cu sloganul dreptate până la capăt. Vor face corupţie până la capăt".
"Ce fac cu licitaţiile, ce fac cu ridicarea pragurilor, ce fac cu cazurile de corupţie din guvern, ne-am întors ani de zile în urmă. (Aceasta – n.r.) demonstrează că nu mai e niciun dubiu, nicio speranţă. USL este sistematic corupt, nu sunt doar cazuri de corupţie", a opinat Predoiu.

Vasile Blaga: Priorităţile legislative ale PDL au în vedere, între altele, crearea locurilor de muncă şi educaţia.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a TDL, că priorităţile legislative ale democrat-liberalilor au în vedere, între altele, soluţii pentru crearea de noi locuri de muncă şi reforma educaţiei.

"Priorităţile noastre legislative sunt centrate pe crearea locurilor de muncă. Avem deja depuse în Parlament două proiecte de lege în acest sens. Un proiect de lege se referă la constituirea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Investitorilor. Sper să o susţină şi Puterea mai ales că nu este nevoie de fonduri publice pentru constituirea ei. (...) Noi nu credem că România poate progresa fără o relansare economică, fără a crea locuri de muncă. Iată că nu numai că actuala Putere nu crează milionul de locuri de muncă, dar, din păcate, pierdem şi din locurile de muncă pe care le-am moştenit. Sunt cu 50 de mii de locuri de muncă mai puţin decât anul trecut pe vremea aceasta şi de aceea avem în Parlament depus un proiect de lege pentru reducerea fiscalităţii", a explicat preşedintele PDL.
Blaga a reamintit ţintele vizate de actul normativ propus de PDL: reducerea cotei unice la 12 %, reducerea CAŞ cu cinci puncte procentuale, scutirea de impozit a profitului reinvestit pentru capitalizare şi creşterea salariului minim la 1.000 de lei.

Andreea Paul: Crin Antonescu nu va ajunge preşedinte pentru că "maşinăria de vot roşie" nu-l va susţine.

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul, sâmbătă, la Şcoala de vară a Tineretului Democrat Liberal :

"Antonescu  şi-a dat şi continuă să-şi dea zilnic câte un monumental autogol. Crin Antonescu nu va ajunge niciodată preşedinte . Este naiv să-şi imagineze că maşinăria de vot roşie îl va susţine. Ponta îi va face lui Antonescu o 'baie' roşie la fel cum Vântu  i-a făcut lui Geoană. L-a îmbăiat straşnic şi nu a ajuns preşedinte. Nici Antonescu nu are această şansă. Dacă USL a câştigat puterea prin minciună, prin dezinformare, nu cred că aceasta este calea pe care Organizaţia de Tineret a PDL trebuie să o propună viitorului politicii româneşti".
"Vraja USL a eşuat. Ponta a promis un milion de locuri de muncă, hocus-pontus, şomajul a crescut la aproape 40.000 de persoane. Ponta a promis drumuri, hocus-pontus, drumurile sunt blocate şi investiţiile la fel. Ponta a promis zece miliarde de euro investiţii străine, hocus-pontus, investiţiile străine au scăzut cu o cincime în acest an".

Kelemen Hunor  : Va propune premierului o relaxare fiscală pentru 2014.

"Eu cred că un dialog cu opoziţia este extrem de necesar, fiindcă nu este bugetul USL-ului, nu este bugetul Coaliţiei, este bugetul ţării, este bugetul naţional şi este un lucru absolut normal şi firesc să fie informată şi Opoziţia şi să ştie şi premierul care sunt propunerile noastre şi care e poziţia noastră faţă de buget. Eu cred că o relaxare fiscală este necesară, dar o relaxare fiscală care trebuie făcută în paralel cu o strângere mai serioasă şi mult mai strictă a impozitelor fiindcă evaziunea fiscală, în continuare, cel puţin din datele pe care noi le cunoaştem, este foarte mare. O relaxare fiscală în zona economică, în zona întreprinderilor mici şi mijlocii, în zona angajatorilor, e extrem de importantă dar, în acelaşi timp, sunt conştient că trebuie să ai grijă şi de veniturile bugetare, ca să nu ieşi din ţinta de deficit", a declarat sâmbătă, în exclusivitate pentru AGERPRES, Kelemen Hunor, prezent în Sălaj, la Zilele Comunei Crasna.
Preşedintele UDMR consideră că bugetul anul viitor nu este important doar pentru componenta naţională, ci şi pentru faptul că 2014 este primul an din nouă perioadă bugetară aferentă fondurilor europene.
Kelemen Hunora arătat că doreşte să afle de la premier care sunt condiţiile acordului încheiat de statul român cu Fondul Monetar Internaţional.

"Vrem să ştim ce conţine acordul cu FMI. Noi niciodată nu am spus că nu e nevoie de un acord. Chiar când am fost la guvernare am încheiat acorduri succesive cu FMI. E un semnal important şi pozitiv către lumea financiară, către investitorii mari, către firmele multinaţionale, dacă ai un acord stand by, dar nu ştim care sunt condiţiile, în acest moment. Noi ştim în ce condiţii am încheiat acordurile anterioare. Erau condiţii foarte dure, prin care am reuşit să echilibrăm bugetul, am reuşit să reducem deficitul bugetar, cu sacrificii uriaşe din partea fiecărui cetăţean şi sunt convins că a fost o decizie corectă, cu toate că, din punct de vedere electoral, şi noi am pierdut dar aceste sacrificii nu trebuie aruncate, nu trebuie să nu fie folosite în continuare, dacă tot le-am făcut. Noi nu cunoaştem care vor fi condiţiile. Vor fi reduceri în aparatul bugetar, vor fi noi taxe, vor fi noi impozite, care sunt condiţiile?", a subliniat Kelemen Hunor.

Victor Ponta : Sunt mulţi oameni daţi afară din locuinţe.

Copreşedintele USL, premierul Victor Ponta, a declarat în debutul reuniunii "România pentru tineri" care se desfăşoară la Constanţa :

"Vreau să vă rog să vă gândiţi la faptul că România are nevoie de nişte tineri să se gândească mai mult la alţii, nu doar la ei, şi cred că de la voi va veni acest exemplu. Vreau să vă rog să vă gândiţi la dvs., la familia dvs. şi la toţi acei tineri care trebuie să aibă un viitor în această ţară. Obligaţia mea, dar şi a voastră, este să le spunem tuturor acelor tineri ce o să facă în România în anii care urmează - unde o să-şi găsească un loc, când pot să-şi cumpere o casă, o maşină. Asta e obligaţia noastră, a celor care facem politică. A dvs. este să ne trageţi de mânecă"

"Ca şi anul trecut, o să câştigăm. Important este dacă ne gândim pentru ce câştigăm, dacă vrem să câştigăm doar dacă vrem să fim succesorii cuiva. (...) Eu vă mulţumesc tuturor şi vă spun că încă de anul trecut nu-mi mai permit să fiu tânăr. De anul trecut, tot ceea ce fac alături de colegii pe care dvs. i-aţi sprijinit să fie în Guvern, se reflectă în viaţa dvs. de fiecare zi. Şi vreau să ştiţi că responsabilitatea noastră este pentru toţi tinerii din România, pentru cei din USL şi mă bucur foarte mult că sunteţi atât de mulţi. (...) Vă doresc să ajungeţi oameni în funcţii importante. Exista însă mulţi alţi tineri care nu se gândesc la politică (...), alţii poate se gândesc unde o să se angajeze din această toamnă, alţii nu au viitor asigurat. Sunt foarte mulţi alţii care nici nu ne pot privi la televizor astăzi (...), sunt oameni tineri care nu au unde să doarmă, care nu au ce să mănânce şi pentru care am exact aceeaşi responsabilitate - ca pentru dvs. şi pentru toţi ceilalţi".

Premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD, a admis  că există oameni cu mari probleme sociale şi care pur şi simplu nu au unde să doarmă, mulţi fiind daţi afară din locuinţe, referindu-se astfel la grupul de revoluţionari care l-a abordat la Constanţa, în cursul zilei de vineri, cu ocazia inaugurării unui cartier de locuinţe.

"Nu doar că eram de faţă (la conflictul dintre revoluţionari şi primarul Radu Mazăre - n.r.). Eram la inaugurarea unui cartier cu locuinţe sociale, 3.000 de oameni care realmente (...) au mari probleme, unii cu dizabilităţi, alţii familii monoparentale. Primăria a reuşit să facă pentru ei un proiect social extraordinar de bun, pe care eu l-am apreciat: 3.000 de oameni au unde să doarmă, au o locuinţă. E un proiect pe care eu îl voi sprijini pentru a fi realizat şi în alte oraşe, pentru că şi în alte oraşe, nu doar în Constantă, sunt foarte mulţi din cei daţi afară din locuinţele care au fost retrocedate pe Legea 247/2005 şi, repet, era un proiect şi un eveniment foarte bun. Că au fost acolo şi oameni care aveau alte probleme, aşa se întâmplă întotdeauna. Sunt prim-ministru, trebuie să mă ocup de toate problemele din ţară, însă acolo, repet, am fost la un eveniment şi la un proiect social, pe care îl apreciez enorm de mult", a declarat Victor Ponta, la finalul reuniunii cu tinerii USL.

Premierul Victor Ponta le-a spus, sâmbătă, la Mamaia, parlamentarilor USL :

"Vreau să vă spun că sunt mulţumit de toţi miniştrii care fac parte din Cabinet, că nu i-am tratat şi nu-i voi trata niciodată pe miniştrii PSD, PNL sau PC, ci USL".
"Eu nu vorbesc decât de Guvernul USL şi aşa şi gândesc şi, sincer, îmi doresc foarte mult ca în 2016, în această formulă, să putem să dăm socoteală în faţa oamenilor de ceea ce am reuşit să facem din ceea ce am promis anul trecut".
"Suntem atât de mulţi încât suntem convinşi că nu e nevoie de fiecare dintre noi şi fiecare e convins că vine celălalt la comisie sau la vot şi ne trezim - norocul nostru că nu vine şi opoziţia - dar ne trezim în situaţii foarte greu de explicat opiniei publice", a spus Ponta.
"Vă rog să nu o luaţi ca pe un reproş al Guvernului la adresa Parlamentului, ci doar ca pe o rugăminte a mea către grupurile parlamentare care susţin Guvernul de a încerca - eu sunt obligat să asigur prezenţa miniştrilor, a secretarilor de stat şi o fac - vă rog pe dumneavostră să fiţi prezenţi ca să ne sprijiniţi în momentele importante. Cred că e un raport corect între Parlament şi Guvern", a spus Ponta.

Crin Antonescu :  Vreau să fiu preşedintele României.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă, la întâlnirea tinerilor USL cu liderii Uniunii intitulată "România pentru tineri", desfăşurată la Sala Sporturilor din Constanţa :

"Unii cred că noi ne-am întâlnit aici, astăzi, pentru că eu, Crin Antonescu, împreună cu bine cunoscuţii mei prieteni, să-mi confirm candidatura la Preşedinţie. Nu este adevărat. Nu vreau să confirm nimic, pentru că n-a infirmat-o nimeni. Alţii cred că am venit aici ca să prezint, să-mi depun candidatura la Preşedinţie, să prezint un program prezidenţial. Nu, nici asta. Am venit aici, împreună cu câţiva prieteni, mai am, să discutăm despre viitor, despre viitorul apropiat, despre viitorul pe care voi îl vedeţi şi îl puteţi face şi despre bătălia pentru Preşedinţia României, care nu înseamnă tot, dar înseamnă un pas. Eu nu mi-am depus acum şi nu îmi depun acum nicio candidatură".

"Eu, pur şi simplu, nu vreau să fiu candidat. Vreau să fiu preşedintele României! Şi voi fi! Mă pregătesc pentru asta, dar nu electoral. Nu acum. Mă pregătesc învăţând cu toată tinereţea pe care o mai am, pentru că sunt lucruri pe care nu le ştiu şi pe care va trebui să le ştiu şi să le fac atunci când voi fi preşedinte. Mă pregătesc, dar bătălia pentru Preşedinţia României nu se reduce cu, nu începe cu şi nu se termină cu un candidat - Crin Antonescu sau altul".

"Marea noastră problemă, marea noastră luptă, marea noastră bătălie este cu aşteptarea pe care noi înşine am generat-o şi cu faptul că poate e nedrept, dar asta este viaţa politică, noi nu răspundem doar aşteptărilor generate de proiectul nostru politic, de programul nostru de guvernare, răspundem aşteptărilor unei societăţi româneşti care a pierdut în foarte multe privinţe şapte - opt ani, care a dat înapoi în foarte multe privinţe în şapte - opt ani care trebuiau să aibă alt curs. Întotdeauna aceste aşteptări nu pot avea alt adresant decât deţinătorii actualei puteri, cei cărora oamenii, ultima oară, le-au dat votul".

"Bătălia nu este nici în Parlament, nici în Guvern, nici cu Traian Băsescu, nici cu oamenii săi, uneori ai senzaţia ceva mai mulţi decât înainte, aflaţi în posturi cheie. Bătălia este pentru o funcţionare normală a statului român, tema, miza Parlamentului este de a face tot ce este necesar, îndreptăţit, legal, legitim pentru ca instituţii din statul român să funcţioneze corect, pentru ca instituţii ale statului de drept definite şi destinate a fi prin excelenţă non partizane, independente să fie aşa şi nu altfel. Ce poate face Parlamentul vom vedea, cât poate face Parlamentul vom vedea, dar aceasta este o temă pentru că oamenii nu ne-au dat votul pentru a le spune 'noi nu avem ce face, are Băsescu oameni peste tot'. Ne-au dat votul pentru ca lucrurile să meargă normal".

Dacian Cioloş: România nu are de ce să primească avertisment în cazul scandalului de la APIA.

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a declarat vineri, întrebat dacă România riscă vreo sancţiune ca urmare a recentului scandal de corupţie de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), că ţara noastră "nu are de ce să primească avertisment, nefiind o problemă de sistem.
Dacian Cioloş a spus că a fost identificată o problemă, autorităţile judiciare din România au luat măsuri, iar acum "Comisia Europeană aşteaptă rezultatul anchetei pentru a vedea dacă problema este izolată şi dacă e vorba doar de persoanele care sunt acum vizate de anchetă sau dacă e o problemă mai largă, de fraudă".
"Nu e problemă de sistem, deci de asta nu se pune problema atenţionării legat de modul de funcţionare a Agenţiei de Plăţi, pentru că nu e o problemă de sistem, de funcţionare a Agenţiei de Plăţi. E vorba de anumiţi responsabili sau în cazul respectiv de un responsabil la vârf al unei agenţii de plăţi", a afirmat comisarul european, la Ciugud, în judeţul Alba.

SUA: Obama a discutat cu omologul său francez înainte de a-şi anunţa decizia cu privire la Siria.

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a discutat sâmbătă cu omologul său francez, François Hollande, înainte de a-şi anunţa decizia cu privire la dosarul sirian, a anunţat un oficial de la Casa Albă, transmite AFP. Barack Obama a anunţat sâmbătă că a luat decizia de a ataca regimul sirian, dar a precizat că va consulta şi Congresul în legătură cu acest lucru. Oficialul de la Casa Albă, care a vorbit sub acoperirea anonimatului, nu a oferit detalii cu privire la conversaţia dintre Obama şi aliatul său francez, preşedintele Hollande. Franţa a devenit principalul aliat al SUA în dosarul sirian, după ce legislativul britanic a votat în această săptămână împotriva unei intervenţii militare în Siria. Acelaşi oficial american a mai susţinut că decizia lui Obama de a se adresa Congresului îi conferă preşedintelui american şi timpul necesar pentru a încerca să lărgească o eventuală coaliţie internaţională împotriva regimului lui Bachar al-Assad.

Dezbaterile din Congres cu privire la o eventuală intervenţie militară americană în Siria, solicitate de preşedintele Barack Obama, vor începe luni, 9 septembrie, au anunţat sâmbătă responsabili republicani din Camera Reprezentanţilor, conform AFP.
"Suntem mulţumiţi că preşedintele a solicitat o autorizaţie (din partea Congresului) pentru o intervenţie militară în Siria", a declarat John Boehner, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, dar şi alţi parlamentari republicani, într-un comunicat.
"În consultare cu preşedintele, ne aşteptăm ca această măsură să fie examinată în cadrul Camerei în săptămâna care începe la 9 septembrie", conform aceluiaşi comunicat.

Siria  : Armata este gata să facă faţă oricăror provocări şi oricăror scenarii.

Într-o declaraţie scrisă difuzată de televiziunea siriană, premierul al-Halqi dă asigurări că "armata este gata să facă faţă oricăror provocări şi oricăror scenarii".
După ce ultimii experţi ai Naţiunilor Unite au părăsit sâmbătă dimineaţa teritoriul sirian, autorităţile de la Damasc declară că sunt pregătite să reacţioneze în cazul unor atacuri aeriene americane.
În cursul dimineţii, un important responsabil al serviciilor siriene de securitate a declarat că Siria se aşteaptă ''în orice moment'' la un atac occidental împotriva teritoriului său şi ''este gata să riposteze de asemenea în orice moment''.
''Ne vom apăra poporul şi patria cu toate capacităţile de care dispunem'', a mai afirmat acesta, insistând că o ''agresiune occidentală nejustificată nu va rămâne fără ripostă".

Iran: O intervenţie americană va provoca reacţii 'dincolo' de Siria.

Şeful Gardienilor Revoluţiei islamice, armata de elită a regimului iranian, a avertizat sâmbătă în legătură cu o intervenţie militară americană în Siria, afirmând că o astfel de acţiune va provoca reacţii 'dincolo' de frontierele acestei ţări.
"Faptul că americanii cred că o intervenţie militară va fi limitată în interiorul frontierelor Siriei este o iluzie, ea va provoca reacţii dincolo de această ţară', a declarat comandantul Mohammad Ali Jafari, citat de agenţia Isna.

Rusia  :  Acuzaţiile privind folosirea de arme chimice de către regimul sirian, o "absurditate totală".

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a calificat, sâmbătă, drept o 'absurditate totală' acuzaţiile privind folosirea de arme chimice de către regimul sirian şi a cerut Statelor Unite ale Americii să prezinte dovezile unei eventuale implicări a regimului sirian, relatează AFP şi Reuters.
"Forţele siriene se află în ofensivă şi câştigă teren în faţa (forţelor) opoziţiei în mai multe regiuni. În aceste condiţii, a oferi un asemenea pretext celor care doresc o intervenţie armată ar fi o absurditate totală', a declarat Vladimir Putin pentru ziarişti la Vladivostok, răspunzând unei întrebări privind presupusa utilizare de arme chimice de către regimul sirian. Preşedintele rus a insistat totodată că, dacă SUA deţin dovezi că forţele lui Assad ar fi deţinut şi folosit arme chimice în Siria, Washingtonul ar trebui să prezinte aceste dovezi Consiliului de Securitate al ONU, subliniind că 'interceptarea de conversaţii telefonice nu poate servi ca bază pentru luarea de decizii fundamentale, în special recurgerea la forţă împotriva unui stat suveran'.
'În ceea ce priveşte poziţia prietenilor noştri americani, care spun că trupele guvernamentale (siriene) au utilizat (...) arme chimice şi susţin că au dovezi, ei bine, ei ar trebui să le prezinte anchetatorilor ONU şi Consiliului securitate al ONU', a afirmat Vladimir Putin. 'Dacă nu, înseamnă că ele nu există', a adăugat el.
Liderul de la Kremlin s-a declarat totodată "complet surprins" de recentul vot al parlamentului britanic împotriva unei acţiuni în Siria, decizie care, în opinia sa, a fost luată de oameni 'motivaţi de interesele naţiunii şi ale bunului-simţ', după cum transmite RIA Novosti.

ŞTIRI METEO

Luni, 2 septembrie 2013, vremea va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor, exceptând sudul României, unde temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru începutul lunii septembrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei și 29 de grade în Muntenia, iar minimele se vor situa între 6 și 14 grade. Temporar va ploua ziua în jumătatea de nord a țării și izolat în rest, iar spre seară și noaptea, mai ales în est, sud-est și centru. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-vestice și centrale. Pe litoral va fi soare cu cer variabil şi vânt de 3 m/s, dinspre SV. Maximă zilei: 27°C.
În Bucureşti, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru începutul lunii septembrie. Maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar minimele vor fi de 13…14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noaptea când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

PERSONALITĂŢI

Edgar Rice Burroughs

Edgar Rice Burroughs (n. 1 septembrie 1875; d. 19 martie 1950) a fost un scriitor american, cunoscut pentru crearea eroului junglei Tarzan, dar și pentru crearea aventurierul eroic de pe Marte John Carter, deși el a scris lucrări în mai multe genuri.
Burroughs este bine cunoscut ca fiind creatorul faimosului personaj Tarzan, unul dintre imaginile indispensabile ale literaturii populare. Burroughs a mai publicat și science fiction și literatura polițistă. Criticii considerau scrierile lui Burroughs ca fiind scrise într-un stil neșlefuit, totuși și astăzi operele sale sunt citite pe scară largă.
Burroughs s-a născut în Chicago, Illinois pe data de 1 septembrie 1875. Tatăl său, George Tyler Burroughs, era veteran al Războiului Civil. Burroughs a urmat câteva școli, inclusiv Academia Militară din Michigan. A fost încorporat în Cavaleria a 7-a în Arizona (1896-1897) și Forțele de Rezervă din Illinois (1918-1919). După scurta carieră militară, E.R. Burroughs a fost proprietarul unui magazin în Pocatello, Idaho (1898), iar în 1900 s-a căsătorit cu Emma Centennia Hulbert, de care a divorțat în 1934.
Înainte de Tarzan, Burroughs a avut o viață plină de eșecuri. Punctul de cotitură a fost momentul în care a început să scrie pentru reviste de ficțiune (Pulp magazines), la vârsta de 35 de ani. Prima sa scriere comercială a fost "Under the Moons of Marş" ("Sub lunile lui Marte"), publicată în serial în 1912 și care introducea eroul invincibil John Carter, ce este transportat către Marte, aparent prin proiecție astrală, în urma bătăliei împotriva apașilor, în Arizona. În final, seria "Marte" a atins 11 volume. Burroughs a creat în total 68 titluri, toate făcând parte din serii populare. Titlul de referință a lui Burroughs, "Tarzan", a apărut în 1912, fiind urmat de încă 24 de aventuri ale lui Tarzan. În 1913 a fondat propria sa editură, Edgar Rice Burroughs, Inc. iar în 1934 Burroughs-Tarzan Enterprises și Burroughs-Tarzan Pictures.
Pe lângă cele 4 serii majore, Burroughs a mai scris câteva romane între anii 1912-1933, printre care "The Cave Girl" ("Fata Cavernelor"), în care un aristocrat devine luptător, două romane Western despre apași - "The War Chief" ("Căpetenia", 1927) și "Apache Devil" ("Diavolul Apaș", 1933), în care își exprimă simpatia față de nativii americani, și "Beyond the Farthest Star" ("Dincolo ce cea mai îndepărtată stea", 1964), un roman science fiction despre brutalitatea războiului. Romanele SF ale lui Burroughs sunt pline de simțul aventurii, purtându-l pe cititor în lumi îndepărtate și necunoscute. "The Land that Time Forgot" ("Lumea uitată de timp", 1924) este o poveste darwinistă plasată pe o insulă misterioasă în apropierea Polului Sud, unde dinozaurii și alte specii primitive au supraviețuit.
În 1933, Edgar Rice Burroughs a fost ales primar în California Beach. S-a recăsătorit în 1935 cu Florence Dearholt de care a divorțat în 1942. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost corespondent de război (la vârsta de 66 de ani) în Pacificul de Sud. A murit în urma unui infarct pe data de 19 martie 1950.

Luminiţa Gheorghiu

Luminiţa Gheorghiu, actriţă de teatru şi film s-a născut la 1 septembrie 1949. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1972, clasa prof. Ion Cojar. Debutează în teatru cu rolul Marioara în regia lui Alexandru Tocilescu în 1971 pe scena Studioului Casandra, după absolvire este repartizată la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani.
Este din ce în ce mai remarcată şi apreciată de publicul de teatru pentru seriozitatea şi trăirile ei interioare în multe roluri ce i se distribuie, anul 1975 o găseşte în trupă Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ iar din 1976 până-n 2003 este actriţa a Teatrului Bulandra din Bucureşti.
Actriţa şi-a început cariera cinematografică acum 24 de ani, cu rolul "Catrina" din "Moromeţii", dar a fost premiată la nivel internaţional douăzeci de ani mai târziu, după apariţia în "Moartă domnului Lăzărescu", când devine cunoscută de cinefili cu rolul asistenţei medicale ce-şi plimba pacientul dintr-un spital în altul şi pentru care în 2007 primeşte Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la Los Angeles, la gală premiilor Asociaţiei Criticilor de Film din 14 ianuarie 2007.
În 1985, când actriţa se pregătea pentru întâiul ei rol cinematografic pentru "Moromeţii", pierde pe fiica cea mare Iuliana la numai 6 ani, fapt ce produce o dramă cumplită în familie. Teatrul şi filmul o menţin în viaţă.
Ea interpretează rolul principal în filmul "Sunt o babă comunistă", ecranizare a romanului omonim scris de Dan Lungu şi regizat de Stere Gulea care a ales-o pentru că avea nevoie de "cineva care să poată interpreta un personaj tipic, din clasa medie, din perioada comunistă, inteligent, cu simţul umorului, cu autoironie".

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 1 SEPTEMBRIE...

Evenimente

   1804: Astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar și l-a denumit Juno.
    1859: În întreaga lume are loc o superfurtună solară.
    1912: La București, în sala „Eforie", a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței". A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme. Filmul a fost prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta.

    1920: Monumentul Fântâna Timpului, în cinstea a 100 de ani de pace între Statele Unite și Regatul Unit, a intrat în funcțiune la Washington, DC.



Fântâna Timpului  este o sculptură de Lorado Taft, având 38,66 m lungime, situată la capătul vestic al promenadei Midway din Parcul Washington din zona South Side a orașului Chicago, Illinois, SUA. Inspirat de poezia lui Henry Austin Dobson, „Paradox of Time”, ea reprezintă 100 de figuri ce trec prin fața unei personificări a Timpului. Opera este un monument dedicat primilor 100 de ani de pace între Statele Unite și Regatul Unit, în urma tratatului de la Ghent din 1814. Deși apa a început să curgă prin fântână în 1920, sculptură a fost inaugurată oficial abia în 1922. Ea contribuie la decorarea districtului istoric Washington Park, aflat pe lista Registrului Național de Situri Istorice.
Ca parte a unui plan mai complex de înfrumusețare a promenadei Midway, Timpul a fost construită dintr-un nou tip de beton turnat și armat cu oțel despre care s-a susținut că este mai durabil și mai ieftin decât alternativele. S-a spus că este prima lucrare de artă de orice fel realizată din beton.[2] Înainte de terminarea Parcului Millennium în 2004, a fost considerat cea mai importantă instalație din Chicago Park District. Time este una din mai multele lucrări de artă din Chicago finanțate din fondul fiduciar al lui Benjamin Ferguson.
Time a trecut prin mai multe lucrări de restaurare din cauza deteriorării cauzate de elementele naturale și urbane. La sfârșitul anilor 1990 și în primii ani ai secolului al XXI-lea, reparațiile au corectat multe din problemele cauzate de restaurările anterioare. Deși în 2005 s-au terminat lucrări complexe de renovare, diferite organizații continuă să caute resurse pentru a suplimenta iluminatul său, iar Trustul Național pentru Conservare Istorică l-a nominalizat pentru a obține finanțări suplimentare.

    1923: Un cutremur a devastat Tokio și Yokohama, omorând aproape 100 000 de oameni (Marele cutremur Kanto).
    1939: Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutansierii sistematice a bolnavilor mintali și a persoanelor cu dizabilități.
    1955: A fost înființată Filarmonica de Stat din Cluj..
    1963: A luat ființă prima unitate specializată în domeniul informaticii și automatizării a Armatei române.
    1983: Uniunea Sovietică a doborât avionul de pasageri KAL-007 aparținând liniei sud coreene. Va recunoaște la 6 septembrie, declarând că piloții nu au știut că era un avion civil atunci când a încălcat spațiul aerian sovietic.
    1995: Armata germană a efectuat prima sa misiune de luptă de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, angajând în Bosnia bombardamente de tip „Tornado".
    2001: Ceremonie în cadrul căreia România a preluat, pentru doi ani, președinția Comitetului de Coordonare (CC) al Reuniunii Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM) și a Comitetului Director Politico-Militar (PMSC) al Forței Multinaționale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE). (Plovdiv, Bulgaria)

S -a născut în............


    1854: Engelbert Humperdinck, compozitor german (d. 1921)
    1855: Innokenti Annenski, poet rus (d. 1909)
    1862: Lazăr Edeleanu, chimist român (d. 1941)
    1875: Edgar Rice Burroughs, romancier american (d. 1950)
    1877: Francis William Aston, chimist și fizician englez, deținător al Premiului Nobel (d. 1945)
    1910: Jack Hawkins, actor britanic (d. 1973)
    1937: Allen Jones, artist englez
    1944: Leonard Slatkin, dirijor american
    1946: Barry Gibb, cântăreț englez (Bee Gees)
    1949: Luminița Gheorghiu, actriță româncă

Decese...................  

    1557: Jacques Cartier, explorator francez (n. 1491)
    1678: Jan Brueghel cel Tânăr, pictor flamand (n. 1601)
    1687: Henry More, filosof englez (n. 1614)
    1838: William Clark, explorator american (n. 1770)
    1930: Aristide Demetriade, actor și regizor român (n. 1872)
    1944: Liviu Rebreanu, scriitor român, membru al Academiei Române (n. 1885)
    1964: George Georghescu, dirijor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1887)
    1970: François Charles Mauriac, scriitor francez, laureat Nobel (n. 1885)
    1984: Carlo Zecchi, pianist și dirijor italian (n. 1903)
    1988: Luis Walter Alvarez, fizician american (n. 1911)
    1995: Adrian Dohotaru, poet și dramaturg român (n. 1939)
    1996: Ion Oblemenco, fotbalist și antrenor român (n. 1945)
    2008: Sorin Gheorghiu, actor român de teatru și film (n. 1939)
    2008: Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană româncă stabilită în Germania (n. 1945)
    2011: Alexandru Pesamosca,academician,doctor chirurg,supranumit "îngerul copiilor"(n. 1930)

Sărbători


România:

    Ziua informaticienilor militari
    Ziua diplomației române

vineri, 30 august 2013

30 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Dreptatea trebuie să fie puternică, iar puterea, dreaptă"( Blaise Pascal)

Preşedintele Traian Băsescu: Xenofobia, rasismul încep să reapară în Europa, avem obligaţia să le respingem.


Preşedintele Traian Băsescu a declarat,  joi, la Marea Sărbătoare Naţională de la Banska Bystrica, care marchează 69 de ani de la eliberarea Republicii Slovace :

"Încep prin a aduce salutul meu veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial. În primul rând, doresc să vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-aţi dat-o de a fi alături de dumneavoastră la un moment de care românii sunt mândri. Acum 69 de ani, armata slovacă, armata rusă, armata română, partizani slovaci, partizani români, au contribuit la eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist".

"Istoria celui de-al Doilea Război Mondial ne-a învăţat un lucru: să respingem din tot sufletul xenofobia, rasismul. Sunt elemente care astăzi încep din nou să apară cu vitalitate pe teritoriul Europei. De aceea, români, slovaci, ruşi, avem obligaţia să luptăm împotriva acestor fenomene care au adus dezastre pe bătrânul continent. Istoria nu trebuie uitată pentru că dacă o uităm, se va răzbuna pe noi".
Şeful statului român a ţinut să le mulţumească tuturor celor care îngrijesc cimitirele ostaşilor români de pe teritoriul Slovaciei.

Fundaţia Română pentru Democraţie  : Beatificarea monseniorului Vladimir Ghika.

Fundaţia Română pentru Democraţie (FRD) organizează astăzi, în colaborare cu Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, o prezentare a Memorialului Jilava pentru participanţii la beatificarea monseniorului Vladimir Ghika, martir al credinţei, care a fost asasinat de organele de represiune comuniste din România în închisoarea Jilavă în 16 mai 1954.
Monseniorul Vladimir Ghika (1873 - 1954), preot romano-catolic şi principe român, al cărui martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de Papa Francisc la 27 martie, va fi beatificat sâmbătă, la Bucureşti, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, oficiată la Romexpo.
"Această ultimă beatificare dovedeşte că biserica nu îi uită pe cei care şi-au dat viaţa cu generozitate în acest fel, ale căror mărturii pot fi înţelese şi apreciate de către societatea contemporană", a declarat Arhiepiscopul.
Ghika s-a născut la 25 decembrie 1873, la Istanbul, unde tatăl său era reprezentantul României la Curtea Otomană, într-o familie ortodoxă cu şase copii. El a studiat la Toulouse, şi la Paris, în Franţa - ţara de origine a mamei sale - şi a obţinut un doctorat în teologie 1898, la Colegiul Dominican din Roma.Vladimir Ghika a fost primit în rândurile Bisericii Catolice la 15 aprilie 1902, însă a fost convins de către Papa Pius al X-lea, pe care îl cunoştea personal, să se dedice apostolatului ca laic.
După ce i-a ajutat pe bolnavii din Salonic (Grecia), Vladimir Ghika s-a mutat la Bucureşti, unde a fondat primul dispensar gratuit din România, alături de un spital şi un sanatoriu, înainte de a reveni în Franţa pentru a avea grijă de persoanele strămutate şi de răniţi în timpul Primului Război Mondial.
În 1921, el a fost decorat cu Legiunea de Onoare pentru contribuţia avută la refacerea relaţiilor diplomatice dintre Franţa şi Sfântul Scaun. La 7 octombrie 1923, Ghika a fost hirotonit la Paris şi autorizat să oficieze liturghii atât în latină cât şi în ritul bizantin.
Vladimir Ghika s-a împrietenit cu personalităţi catolice importante, cum ar fi scriitorii Jacques Maritain şi Paul Claudel, în timp ce slujea în parohia din cartierul parizian sărac, Villejuif, iar în anii '30, a călătorit mult în Europa, Asia şi America în calitate de reprezentant al Papei Pius al XI-Iea.
Ghika a revenit în România la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial pentru a ajuta refugiaţii şi victimele bombardamentelor. După ce a respins sfatul de a părăsi ţara după ce comuniştii au venit de putere, Ghika a fost arestat la 18 noiembrie 1952, pentru că a refuzat să rupă legăturile cu Vaticanul, şi a trecut prin peste 80 de interogatorii violente înainte de a fi condamnat la trei ani de închisoare, la închisoarea Jilavă, unde a murit, emaciat, la 16 mai 1954.
Monseniorul Vladimir Ghika va fi sărbătorit pe data de 16 mai.
La prezentarea Memorialului Jilava, organizată la iniţiativa preşedintelui FRD, Emil Constantinescu, vor fi prezenţi peste 50 de înalţi reprezentanţi ai clerului din mai multe ţări europene şi membri ai familiei monseniorului Ghika. Cu acest prilej va fi prezentat un film documentar cu mărturiile foştilor deţinuţi politici anticomunişti din perioada 1948 - 1964.
Un punct important va fi reculegerea la aşa-numitul reduit, partea centrală a Fortului 13 Jilava, în care au fost încarceraţi şi torturaţi cei care erau consideraţi duşmanii regimului comunist, vizitatorii putând parcurge şi un traseu până la Valea Piersicilor, zona în care erau executaţi deţinuţii politici condamnaţi la moarte.
Manifestarea face parte din proiectul "Jilava Fortul 13, Memorialul Totalitarismului: Represiune şi Rezistenţă", lansat în 2012 de Emil Constantinescu, membru fondator al Fundaţiei Memorialul Victimelor Comunismului de la Washington şi al Muzeului Războiul Rece de la Berlin, în colaborare cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România.

Arad : DN 7 a fost din nou blocat la Pecica.

Traficul pe drumul naţional 7 a fost blocat din nou, joi seară, în oraşul Pecica, din cauza acţiunii de protest îndreptate împotriva desfiinţării Finanţelor şi Trezoreriilor din oraşele Pecica şi Nădlac, la protest luând parte peste 1.000 de persoane din toate localităţile arondate celor două administraţii fiscale.
Văzând că acţiunea de protest organizată luni, când traficul pe DN 7 a fost blocat de circa 300 de persoane prin traversarea continuă pe trecerea de pietoni nu a avut niciun rezultat, cetăţenii au decis să recurgă la alte forme de protest, mai ample.
De această dată, joi, protestatarii au iniţiat în Pecica un marş de protest pe ruta Gară - Centru - Primărie şi înapoi, la marş participând buldozere, tractoare şi autocamioane, alături de cetăţeni nemulţumiţi de măsurile luate privind desfiinţarea administraţiilor fiscale din Pecica şi Nădlac şi reprezentanţi ai unor firme private şi agricultori din localităţile din zona de vest a judeţului Arad.
Chiar dacă acţiunea de protest a perturbat destul de serios traficul rutier în zonă, nu au fost înregistrate evenimente nedorite, şoferii blocaţi în trafic privind cu înţelegere şi simpatie acţiunea.

PSD  :  Reuniunea Comitetului Executiv Naţional al PSD .

Reuniunea Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat (PSD) a început stăzi, în prezenţa preşedintelui formaţiunii, premierul Victor Ponta.
În debutul reuniunii, preşedintele PSD a subliniat că această toamnă este una foarte importantă pentru proiectele social-democraţilor şi a arătat că principalul mesaj de unitate al partidului, de solidaritate, de profesionalism reprezintă deja o realitate.
El a mai spus că un obiectiv principal al PSD este atingerea unui scor de peste 35 la sută la alegerile europarlamentare.
"Mă uit cu plăcere la sondaje care ne dau mai mult, dar sunt realist", a spus Ponta, subliniind că scorul de 35 la sută nu a fost niciodată atins de PSD la aceste alegeri.
"Unul din punctele cele mai importante le-am discutat şi ieri  în cadrul unui BPN informal, doar cu vicepreşedinţii. Cred că din această toamnă trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a forma practic regiunile chiar înainte de a primi statutul constituţional"."Poate proiectul cel mai important din această toamnă, proiect politic, guvernamental, parlamentar, îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentraliare şi de pregătire a regiunilor".
"S-a dovedit că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreuneză lucrurile şi cu cât lăsăm mai mult la regiune, judeţ, oraş - atribuţii şi resurse - cu atât lucrurile merg mai bine".
"Din punctul meu de vedere, modul în care s-au finalizat lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei reprezintă într-adevăr o reformă de care aveam nevoie a sistemului poiltic, a sistemului contituţional, şi în această toamnă o să primim toate punctele de vedere de la Comisia de la Veneţia, de la partenerii internaţionali în aşa fel încât anul viitor, în orice moment, putem să mergem la referendum pentru modificarea Constituţiei".

Radu Mazăre: Constănţenii nu-l susţin pe Antonescu la prezidenţiale dacă se impun declaraţiile de avere.

Populaţia Constanţei, care este "libertină şi liberală" nu-l va vota pe Crin Antonescu la prezidenţiale dacă propunerea care impune declaraţiile de avere tuturor românilor va fi menţinută, a declarat, vineri, primarul Radu Mazăre.

"Asta e o chestiune foarte relativă - ANAF va sesiza.... Pe cine vrea el? Pe cine va sesiza dacă i se face o plângere cuiva, spre exemplu, dacă vecinul de apartament intră cu o plasmă în casă şi-i face o plângere, ANAF e obligat să-i dea curs acestei plângeri. Am discutat chestiunea cu Ponta ieri, care mi-a spus că va fi valabilă de la o valoare în sus. Nu ştiu să vă spun care este valoarea veniturilor, de ordinul a o şuta , o sută şi ceva de mii de euro. Şi atunci nu se mai adresează majorităţii populaţiei. Pe mine asta m-a revoltat", a declarat primarul Mazăre.

"Noi, politicienii dăm declaraţii de avere mult mai complexe decât în Europa. Dar dacă Europa ne-a acuzat că suntem corupţi, acuma facem de zece ori mai mult în privinţa asta decât fac ei. Dacă propunerea va fi pusă doar pe cinae va dori ANAF, atunci cred, aşa cum cunosc eu populaţia libertină şi liberală a Constanţei, că nu va vota un preşedinte care susţine aşa ceva, ca toată populaţia să fie oricând la cheremul ANAF, obligată să dea declaraţie de avere", a mai spus Mazăre.

PNL   : Şedinţa Biroul Politic Naţional al PNL a stabilit o serie de obiective:

- Chiţoiu şi Vosganian, mandataţi  să ia o serie de măsuri privind construcţia bugetului pe 2014.
"Pentru dl viceprim-ministru, ministru al Finanţelor, Daniel Chiţoiu, BPN analizând propunerile pe care domnia sa şi alţi colegi le-au făcut, a stabilit un mandat politic pentru câteva măsuri de natură guvernamentală, măsuri care presupun şi premisele construcţiei bugetare pentru anul viitor. De asemenea, pentru ministrul Economiei, dl Varujan Vosganian, şi am dat un vot în BPN pentru un proiect ţinând de marea infrastructură pe care colegul Relu Fenechiu, deputat, vicepreşedinte al partidului, l-a prezentat şi care urmează să fie discutat şi votat sau nu mâine în Delegaţia Permanentă", a anunţat Antonescu.
El a explicat că aceste măsuri reprezintă obiective de guvernare pe care miniştrii mandataţi de conducerea PNL le vor susţine în cadrul Guvernului şi pe care le vor discuta cu premierul Victor Ponta. Totodată, liderul PNL a indicat că va susţine aceste obiective la nivelul USL.

- Eduard Hellvig va deveni europarlamentar pe unul dintre cele două locuri vacante ale liberalilor în Parlamentul European.
"Trebuia să luăm o decizie în această privinţă, probabil că o vom lua mâine. Unul dintre europarlamentarii noi pentru perioada rămasă este secretarul general Eduard Hellvig, probabil că mâine vom formaliza şi această decizie (n.r. în Delegaţia permanentă a PNL)", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
El a arătat că pentru celălalt loc vacant al PNL în PE se va căuta o persoană în lista de candidaturi la europarlamentare.

-  O remaniere se poate face oricând; nu suntem în această situaţie.
"O remaniere se poate face oricând, noi nu am stabilit niciodată că la sfârşitul lunii august vom face o remaniere. Eu ca preşedinte al unui partid de guvernare nu am şi nu cunosc în partid intenţii pentru vreo remaniere, a spus primul ministru în repetate rânduri şi foarte recent că nu are în vedere vreo remaniere. Sigur că oricând pe parcursul unei guvernări, din varii motive, pot să survină remanieri. Nu suntem în această situaţie în acest moment", a spus Antonescu, într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, care s-a reunit la Mamaia.
El a precizat că în cadrul acestei şedinţe nu au fost exprimate nemulţumiri cu privire la activitatea miniştrilor şi nici nu au fost avansate solicitări de remaniere. Antonescu a mai arătat că într-adevăr cea mai mare parte a discuţiilor din BPN au avut în vedere activitatea şi acţiunea ministrului Finanţelor, dat fiind că acesta este un domeniu cardinal.

"Am spus întotdeauna că exploatarea resurselor este binevenită atâta vreme cât este rentabilă sub aspect economic pe perioadă semnificativă, pe perioadă lungă şi câtă vreme se menţine în respectarea condiţiilor de mediu într-o Europă civilizată a secolului în care trăim şi cu exigenţele pe care le avem cu toţii deja ca standard", a susţinut Antonescu.
 De asemenea, liderul PNL a precizat că în cazul acestui proiect de la Roşia Montana este vorba de un proiect de lege care urmează a fi analizat de Parlament şi care nu este în vigoare.
"Nu este o ordonanţă, nu este ceva ce ţine loc de lege, este doar un proiect de lege şi vă asigur că în Parlament, în detaliu, cu toate observaţiile (...) la detaliu va avea loc o discuţie foarte serioasă, foarte aplicată, foarte amănunţită, la care ne vom spune punctul de vedere cât se poate de clar", a menţionat liderul PNL.

Şerban Mihăilescu : UNPR va beneficia de loc eligibil pe listele PSD la europarlamentare.

Potrivit acestuia, negocierile din interiorul Alianţei de Centru Stânga (ACS) prevăd asigurarea pentru UNPR a unei poziţii de europarlamentar.
"Este o chestiune promisă. Până acum, toate promisiunile au fost respectate în ACS şi la alegerile parlamentare. Deci, nu cred că nu vor fi respectate la alegerile europarlamentare", a afirmat Şerban Mihăilescu.
Vicepreşedintele UNPR susţine că numele candidatului partidului nu a fost încă stabilit, decizia urmând să fie luată de forurile de conducere ale formaţiunii politice.

Bogdan Ciucă: Activitatea de lobby trebuie delimitată de traficul de intenţie.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, consideră că, în situaţia în care reglementarea activităţii de lobby se va dovedi necesară, atunci aceasta să fie făcută printr-un "act normativ onest", care să o delimiteze de zona traficului de intenţie.
"Este foarte important ca, dacă ajungem la concluzia că trebuie să reglementăm această activitate, reglementarea să fie de aşa natură încât să delimiteze foarte clar activitatea de lobby de zona aceea infracţională cu caracter penal care vizează traficul de intenţie. Eu nu cred că e bine ca activitatea de lobby să fie de fapt trafic de intenţie mascat, dar nu e bine nici că o activitate de lobby onestă să fie interpretată ca trafic de intenţie. Scopul nostru este să găsim exact acele linii foarte clare de demarcaţie, linii care să nu fie interpretabile sau în scopul mascării activităţii infracţionale", a spus deputatul conservator, în deschiderea conferinţei "Activitatea de lobby în spaţiul Uniunii Europene - reglementare versus nereglementare", desfăşurată la Parlament.

"Eu cred că activitatea de lobby înseamnă reprezentarea profesionistă a intereselor legitime ale unui grup sau ale unei comunităţi, pentru că s-ar putea ca respectivul grup sau comunitate să nu aibă abilităţile sau cunoştinţele necesare pentru a se prezenta cu argumente solide în faţa factorilor de decizie", a precizat acesta.

Partidului Civic Maghiar  : "Marele marş al secuilor".

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că PCM sprijină iniţiativa Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) de a organiza în 27 octombrie un marş de protest faţă de proiectul de regionalizare şi pentru autonomie, prin formarea unui lanţ viu  în Covasna, pe DN 11.
"Sprijinim şi ne vom implica activ în organizarea marelui marş al secuilor. PCM întotdeauna a participat şi a sprijinit orice fel de acţiune ce vizează comunitatea maghiară, pentru autonomie sau în problema regionalizării. Mă bucur că toate organizaţiile politice şi civice, precum şi bisericile noastre sprijină acest marş", a spus preşedintele PCM Covasna, citat de corespondentul MEDIAFAX.
"Este vorba despre formarea unui lanţ viu de aproape 50 de kilometri, iar noi credem în succesul acţiunii. Însă, în acest scop este nevoie de o solidaritate şi, din acest motiv, propun partidelor maghiare un armistiţiu în această perioadă. Nu poţi organiza cu succes o asfel acţiune în timp ce ne atacăm reciproc. Să avem în vedere doar cauza, şi să organizăm împreună. Ştim că există voinţă şi dorinţă pentru autonomie şi trebuie să dovedim acest lucru fiind prezenţi foarte mulţi la acest marş. Deci, să fie armistiţiu în această perioadă, politicienii să nu se atace, ci să ne solidarizăm", a conchis preşedintele PCM Covasna.

MAE :  Avertizează cetăţenii români din Siria: Pericol major, părăsiţi imediat zona.

"Având în vedere că situaţia de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale", se menţionează în noua alertă de călătorie publicată recent de MAE pe site-ul său, la rubrica "Sfaturi de călătorie".
 "Pe fondul deteriorării accelerate a situaţiei, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama şi Alep", se evidenţiază în alertă.
 De asemenea, MAE evidenţiază că la această oră nu mai există nicio cursă aeriană directă către România, iar singurele rute de evacuare sunt cele terestre, spre statele vecine Liban, Iordania şi Turcia. Totodată, cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania) să fie temporar închise.

Guvernul României

-  România a încasat în ianuarie-iulie peste 1,46 miliarde euro de la CE din Fondul de Coeziune.
România a încasat în primele şapte luni ale anului peste 1,46 de miliarde de euro de la Comisia Europeană din Fondul de Coeziune, sumă din care sectorul public a primit 876 milioane euro, a precizat joi Biroul de presă al Executivului.
"Astfel, Comisia Europeană a rambursat României fonduri în valoare de peste 1,46 miliarde de euro în primele şapte luni ale acestui an, adică echivalentul a aproximativ 6,5 miliarde de lei. În luna iulie a.c., valoarea fondurilor structurale şi de coeziune rambursate de Comisie a fost de peste 730 de milioane de euro", detaliază sursa citată. Beneficiari ai fondurilor europene sunt şi în sectorul privat - companii, ONG-uri - şi în sectorul public: administraţie publică centrală şi locală, adaugă Executivul.
În bugetul general consolidat se includ doar sumele aferente sectorului public.
- România trebuie să plătească 157,3 milioane euro către FMI, UE şi BIRD, în septembrie.

România trebuie să plătească peste 157,3 milioane euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în luna septembrie, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României. Astfel, suma care trebuie plătită către FMI se ridică la 121,1 milioane euro, cea către UE la 26,9 milioane euro, iar către BIRD la 8,3 milioane euro.
România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către FMI, UE şi BIRD. De la începutul anului, din suma totală datorată au fost achitate 721 milioane euro.
Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro.
-  Ion Trăistaru  comisar general al Gărzii Financiare.

Ion Trăistaru va deveni comisar general al Gărzii Financiare în locul Feliciei Pop, în baza a două decizii publicate joi seară în Monitorul Oficial şi semnate de premierul Victor Ponta.
Astfel, potrivit primei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei de publice de comisar general al Gărzii Financiare de către Felicia Pop, în urma unei cereri depuse de aceasta la Cabinetul primului-ministru, pe data de 13 august. De asemenea, în baza celei de-a două decizii, funcţia urmează să fie preluată de Ion Trăistaru.
Conform altor decizii publicate în Monitorul Oficial, Marcel Bogdan Pandelică urmează să fie înlocuit din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de către Mihai Ţurcanu.
Totodată, Ladanyi Laszlo-Zsolt, până în prezent inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, devine secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), în timp ce Cristina Ecaterina Coruţ, care până în prezent era secretar general al ANRMAP, devine inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, reiese din alte două decizii publicate în Monitorul Oficial.

ICR :  Organizează în străinătate o serie de evenimente culturale cu prilejul Zilei Limbii Române.

O serie de expoziţii, recitaluri, conferinţe şi spectacole constituie manifestări prin care este sărbătorită Ziua Limbii Române - 31 august în reţeaua institutelor culturale româneşti din străinătate.
Potrivit Institutului Cultural Român (ICR), Ziua Limbii Române va fi celebrată şi în comunităţile româneşti din vecinătatea ţării noastre printr-o serie de evenimente organizate de Direcţia Generală Românii de Pretutindeni în Serbia, Republica Moldova şi Ucraina.
Accademia di Romania, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, organizează în sala de conferinţe a institutului, în perioada 3-8 septembrie, o expoziţie în care vor fi cuprinse 50 de fotografii cu portrete ale scriitorilor şi poeţilor români, precum şi facsimile sau manuscrise ale scriitorilor.
ICR Budapesta celebrează Ziua Limbii Române, în data de 2 septembrie, cu spectacolul-interactiv "Magia cuvântului", conceput de Giorgiana Elena Popan, organizat în colaborare cu Şcoala generală românească din Micherechi. În tălmăcirea actriţei, copiii vor asculta poveşti tradiţionale româneşti şi universale şi vor lua parte la un program care include jocuri şi cântece.
ICR Berlin : În lunile următoare vor fi prezente pe site (www.lyrikline.org),  atât informaţii biografice, cât şi operele acestor poeţi, în format audio şi text, în română, dar şi traduse în alte limbi.
Colaborarea între ICR Berlin şi Literaturwerkstatt Berlin urmăreşte promovarea liricii româneşti prin prezenţa poeţilor români contemporani pe portalul Lyrikline.
Proiectul a luat naştere datorită unei colaborări devenite deja tradiţie cu Literaturwerkstatt Berlin, iniţiatorul portalului Lyrikline, parteneriat care s-a materializat prin mai multe proiecte de succes, precum "Lunga noapte a tinerei lirici româneşti" (2009), "Lunga noapte a tinerei proze româneşti" (2011) şi participarea la poemul "Renshi", în cadrul Festivalului de Poezie 2011.
Până în prezent pot fi vizualizate pe portalul Lyrikline lucrările binecunoscutelor poete Svetlana Cârstean şi Nora Iuga. Portalul Lyrikline a fost lansat în anul 1999 ca o platformă internet pentru lirică destinată spaţiului german, jucând un important rol de pionierat, în prezent reprezentând o arhivă a poeziei din întreaga lume, care se bucură de parteneriate cu peste 40 de ţări.

Rusia :  Se opune oricărei rezoluţii ONU care autorizează folosirea forţei împotriva Damascului.

Rusia se opune oricărei rezoluţii a Consiliului de Securitate care ar permite folosirea forţei împotriva Siriei, a anunţat astăzi, un adjunct al ministrului rus de Externe.
 "Rusia este împotriva oricărei rezoluţii a Consiliului se Securitate al ONU care prevede posibilitatea folosirii forţei", a declarat Ghenadi Gatilov, citat de agenţia oficială Itar-Tass.
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU au participat joi la o reuniune scurtă, la solicitarea Rusiei, un aliat aprig al Damascului, fără să îşi apropie punctele de vedere.

SUA : Manifestaţii la New York pro şi contra unei intervenţii militare în Siria.

Sute de persoane au manifestat în mod zgomotos joi seara în Times Square, la New York, exprimându-şi opoziţia faţă de orice intervenţie în Siria. Manifestanţii, apărărtori ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad, dar şi americani care nu suportă ideea unui nou război, s-au adunat joi după-amiaza în celebra piaţă, printre turişti.

"USA, NATO, nu vă atingeţi de Siria!", au scandat ei, unii purtând portrete ale lui Bashar al-Assad.
Khaldon Makhoul, în vârstă de 43 de ani, un medic sirian venit în Statele Unite în urmă cu 17 ani, agita o pancartă pe care se putea citi "Siria = Irak. Aceleaşi minciuni".
"Este încă o minciună, iar mulţi oameni vor muri degeaba", a declarat el pentru AFP. "Unde sunt armele chimice? Noi nu le-am găsit", a spus el.
Alţi sirieni creştini - purtând steagul în roşu, negru şi alb al ţării lor - îşi apărau de asemenea preşedintele, afirmând că acuzaţiile potrivit cărora ar fi folosit arme chimice împotriva poporului sunt o minciună. Ei preferă să denunţe "terorişti" şi actori externi.
O americană, Sharon Eolis, era tot atât de nemulţumită. "Acelaşi lucru s-a întâmplat în Irak", a subliniat ea, amintind afirmaţiile americane cu privire la arme de distrugere în masă avansate cu scopul inavadării Irakului în 2003. "Eu cred că Statele Unite nu au niciun drept să se ducă în Siria", insistă ea.
Un profesor pensionar, Robert Shainwald, s-a pronunţat, de asemenea, împotriva oricărei intervenţii americane. "Nu vreau ca această ţară să se lanseze într-un nou război. Oamenii au întotdeauna de pierdut", subliniază el.
Departe de manifestanţi, Jose Martinez, deghizat pentru turişti în Spiderman, este de altă părere, îndemnându-i pe conducătorii ţării sale "Mergeţi. Oamenii mor acolo, nu au puterea să oprească acest lucru". La o stradă distanţă, susţinători ai opoziţiei siriene au venit şi ei să manifesteze, scandând "Al-Aassad este un terorist, al-Assad este Hitler".
Un şofer originar din Damasc, Nezar Yabroudi, purta un panou cu fotografii în care apar sute de copii morţi în atacuri chimice, pe care se putea citi "Domnule preşedinte, aveţi nevoie de alte probe?".

Franţa : Sute de persoane au manifestat la Paris împotriva unei acţiuni militare în Siria.

Câteva sute de persoane s-au adunat joi seara la Paris, şi anume pacifişti, activişti de stânga, pro-al-Assad sau kurzi, protestând faţă de o eventuală acţiune militară occidentală în Siria.
Aproximativ 250 de manifestanţi, potrivit unei surse din cadrul poliţiei, s-au adunat în centrul capitalei, la îndemnul Mişcării Păcii, o organizaţie pacifistă apropiată istoric Partidului Comunist.
Un grup purta ciocanul şi secera Partidului Comunist francez, altul steagul kurd, iar altul pe al mişcării şiite libaneze Hezbollah, singurul element comun fiind opoziţia faţă de o acţiune militară a ţărilor occidentale în Siria.
 "Ni se vinde o intervenţie care ar urma să permită poporului sirian să îşi regăsească securitatea, dar războiul înseamnă insecuritate permanentă!", a declarat Guillaume du Souich, copreşedinte al Mişcării Păcii.
 "Suntem pe cale să repetăm aceleaşi erori comise de zece ani", a deplâns Christophe Ventura, un reprezentant la nivel internaţional al Partidului de Stânga (stânga radicală franceză).

Bashar al-Assad  :  Siria va ieşi învingătoare dintr-o confruntare cu SUA.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat că ţara să vă ieşi "învingătoare" dintr-o confruntare cu Statele Unite, scrie cotidianul libanez al-Akhbar.

 "De la începutul crizei, ştiţi, aşteptăm momentul în care adevăratul nostru inamic se va dezvălui", le-a spus al-Assad unor oficiali sirieni, potrivit ziarului.
"Ştiu că moralul vostru este bun, că sunteţi pregătiţi să faceţi faţă oricărei agresiuni şi să apăraţi patria", a adăugat el.
"Este o confruntare istorică din care vom ieşi învingători", a mai spus al-Assad.
 "Siria se va apăra împotriva oricărei agresiuni, iar ameninţările nu fac decât să-i întărească ataşamentul faţă de principiile sale şi independenţa sa", a declarat Bashar al-Assad, potrivit postului oficial de televiziune, în momentul întâmpinării unei delegaţii yemenite.
"Siria, împreună cu poporul său care rezistă şi armata sa valoroasă, este hotărâtă să elimine terorismul sprijinit de Israel şi ţări occidentale, pentru a le servi scopurilor lor, care sunt divizarea regiunii, fragmentarea şi supunerea popoarelor sale", a subliniat el.

ŞTIRI METEO

Sâmbătă 31 august 2013, vremea va fi în general frumoasă, dar răcoroasă dimineaţă. Soarele este din nou la datorie, iar de nori şi ploi de scurtă durată mai poate fi vorba doar în zonele de munte şi izolat în sudul ţării. Vântul rămâne activ în Moldova, Dobrogea, dar şi pe crestele munţilor, iar maximele oscilează între 19 grade în estul Transilvaniei şi 27 de grade în vestul şi sudul Olteniei. Noaptea va fi răcoroasă în toate regiunile, dar mai ales în depresiunile intramontane, unde mercurul termometrelor va coborî până spre 4 grade. Răcoare va fi şi în Capitală, mai ales dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, dar nu prea mai e rost de ploaie. Maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

PERSONALITĂŢI

Ralu  Filip

Ralu Traian Filip (n. 30 august 1959 - d. 22 mai 2007, București) a fost un jurist și jurnalist român, care a îndeplinit funcția de Președinte al Consiliului Național al Audiovizualului între anii 2002 și 2007. Ralu Traian Filip s-a născut la data de 30 august 1959. A absolvit Facultatea de Drept din București în anul 1984 și a profesat ca avocat în Baroul Urziceni (1984-1990) și în Baroul București (1990-1991). Din cauza opiniilor sale critice la adresa regimului comunist a intrat în vizorul Securității și i s-a întocmit dosar de urmărire sub numele „Firul”, primit ulterior de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.  În anul 1991, a părăsit Baroul din cauza incompatibilității dintre profesia de avocat și cea de jurnalist. Din anul 1991 și până în octombrie 2001 lucrează ca jurnalist la Curierul Național, mai întâi ca șef de secție, redactor șef adjunct, ajungând până la funcția de senior editor al publicației. Din anul 1998, este membru fondator și director al Casa NATO în România (organizație non-guvernamentală). Între anii 2000 și 2002 a realizat emisiunea TV „Scurt pe doi” în cadrul postului TVR 1.
La data de 1 iulie 2002, Ralu Filip a fost ales în funcția de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, la propunerea Camerei Deputaților. Din data de 9 decembrie 2002, a fost numit de către Parlament ca Președinte al C.N.A. pentru un mandat de 4 ani conform HG nr. 38/9 decembrie 2002, mandat care a fost prelungit la 6 ani conform legii.
În calitate de președinte al CNA, Ralu Filip prezintă în cadrul unor reuniuni internaționale precum A XX - a Reuniune a Comitetului de contact pentru Directiva Televiziunea fără Frontiere (2003-2004) punctul de vedere al C.N.A. De asemenea, coordonează, în calitate de președinte COMPAR, licitațiile pentru desemnarea furnizorilor de date de audiență la televiziune, precum și o serie de activități în cadrul Proiectului PHARE.
A încetat din viață la data de 22 mai 2007 în orașul București, în urma unui infarct.
Ralu Filip vorbea limbile engleză și franceză. Era căsătorit și avea doi copii.

Cornel Todea

 Cornel Todea (n.18 noiembrie 1935, Cluj – d. 30 august 2012) a fost un regizor român de teatru și film.
    1959 Licențiat al Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografie București.
    1960 - 1987 : Regizor artistic de televiziune;
    1969 - 1971 : Director al Redacției Teatru - Film, TVR;
    din 1987 :  Regizor și Director al Teatrului Ion Creangă;
    Peste 50 de piese de teatru puse în scenă la Teatrul Național București, Teatrul Nottara, Teatrul Național din Iași, Teatrul Național din Cluj, Teatrul din Piatra Neamț, Teatrul Mic, Teatrul Bulandra, Teatrul Ion Creangă.
Regizorul Cornel Todea a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.
A regizat peste 200 de spectacole de teatru, emisiuni muzicale, de divertisment, filme artistice și documentare de TV la TVR.
Peste 300 de talk-show-uri: AS Show (la Tele7 ABC), Dintre Sute de Catarge, 7 Arte (la TVR) Scena (TVR Cultural).
PREMII
    1969 Roma, Premiul al doilea pentru regia spectacolului "Nu sunt turnul eiffel",de Ecaterina Oproiu
    1991 Premiul pentru cea mai bună regie cu spectacolul CEI MAI PUTERNICI, de August Strindberg
    1993 Premiul APTR “Cea mai bună piesă TV a anului” pentru spectacolul „Trei Surori”, de A.P. Cehov
    1996 Premiul anual al APTR pentru talk-show-ul cu poetul Gellu Naum
    1996 Premiul special al fundației Ethnos pentru “contribuția adusă la câștigarea unei perspective mai    profunde asupra valorilor naționale”
    1996 Premiul pentru regia spectacolului cu piesă într-un act IMPROVIZAȚIE LA ALMA de Eugen Ionescu
    1998 Premiul UNITER pentru Teatru TV – piesa “Totul e un Joc”

"Am făcut de la spectacole cu un interpret la spectacole cu mai mult de zece mii de interpreţi, teatru, TV, film, radio, operă, dar am ratat şansa de a face spectacole de circ. Şi recunosc că seducţia pe care acest gen o poate exercita este uriaşă“, îi declară Cornel Todea lui Stelian Ţurlea (Ziarul de Duminică), în 2010, că regret pentru unul dintre puţinele genuri pe care nu le-a abordat. Poate chiar singurul, căci, persoană extrem de jovială, pulsând de viaţă şi cu un simţ al umorului mai mult decât remarcabil, Cornel Todea a făcut film, teatru dramatic, de copii, de televiziune, dar a fost şi realizator şi moderator TV, moderator al unor emisiuni radiofonice (avea o bună voce de radio, pe lângă o bună prezenţă fizică), a predat regie şi actorie, toate – „ca o probă de consecvenţă a incapacităţii de a mă dedica unei singure activităţi“. În urmă cu câţiva ani, a lansat la Teatrul Creangă un festival internaţional dedicat teatrului pentru copii – „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti“ –, cu un important concurs de dramaturgie adresată acestui public (singurul de acest fel din România), din dorinţa de a face ca scena să le spună celor mici poveşti ale timpurilor lor, şi a lansat primul program de teatru pentru copii între 0 şi 3 ani. Toate, din adânca convingere că cei mai tineri spectatori sunt cei prin care teatrul rămâne viu schimbându-se perpetuu – iar cei patru nepoţi (doi gemeni) ai lui erau dovadă concretă a acestei forţe vitale. Cornel Todea nu a fost niciodată un regizor în căutarea succesului şi a premiilor (deşi a primit destule, în domeniile diverse în care a lucrat), ci a noului, a energiilor proaspete, a contactului direct cu spiritul momentului.

Scarlat Lambrino

Scarlat Lambrino (n. 16 august 1891, București - d. 30 august 1964, Lisabona) a fost un istoric român, membru corespondent al Academiei Române (din 1934). S-a format la Sorbona ca istoric și epigrafist și și-a luat doctoratul în anul 1927. Între anii 1923 și 1925 s-a aflat printre membrii Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses. A urmat o activitate rodnică de aproape 20 de ani desfășurată la Universitatea din București.
A fost șef de săpături pe șantierul arheologic de la Histria (1928-1940) iar în perioada 1 august 1938 - 20 iulie 1940 a fost și director al Muzeului Național de Arheologie, înainte de a fi numit director al Accademia di Romania din Roma (1941-1947).
În 1947, autoritățile comuniste de la București au închis Accademia di România. La solicitarea Universității din Lisabona, profesorul Scarlat Lambrino, a plecat la catedra de epigrafie de acolo, unde și-a continuat și încheiat cariera.  După ce a plecat în exil în Portugalia, fugind de regimul instaurat în România comunistă, Scarlat Lambrino a colaborat la principalele reviste de specialitate portugheze: "Arqueólogo Portuguęs", "Revista da Faculdade de Letras de Lisboa", "Bulletin des Etudes Portugaises" ș.a.,
Soția sa, Marcelle Lambrino, a publicat un studiu "Les vases archaïques d’Histria."




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More